Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.06.2010
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2239/2010

HOTĂRÂRE
15.06.2010
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2239/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Ședința publică din 15 iunie 2010 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta C.M.U. Botoșani a chemat în judecată pe pârâta SC V. SRL Botoșani, pentru ca în contradictoriu cu aceasta, instanța să dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie, spațiul comercial situat în Botoșani, Str. Transilvaniei. Prin cererea reconvențională formulată în cauză, pârâta SC V. SRL Botoșani a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 260.000 lei, reprezentând valoarea actualizată a imobilului sau obligarea la plata unei sume, ce va fi stabilită prin expertiză, reprezentând actualizarea la zi în funcție de indicele de inflație a prețului achitat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 9 octombrie 1995, contract anulat prin sentința nr. 397 din 21 iunie 2005 a Tribunalului Botoșani, secția comercială.

La data de 13 februarie 2008, reclamanta C.M.U. Botoșani a chemat în judecată pe pârâta SC V. SRL Botoșani, solicitând restituirea fructelor civile sub formă de chirie pentru folosința spațiului în litigiu în perioada 9 octombrie 1998-1 februarie 2008, în cuantum de 100.001 lei. Prin încheierea din 27 martie 2008, instanța a dispus conexarea celor două cauze, iar prin Sentința nr. 842 din 25 iunie 2009, Tribunalul Botoșani a admis în parte atât acțiunea reclamantei C.M.U. Botoșani, cât și cererea reconvențională a pârâtei SC V. SRL Botoșani, a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie spațiul comercial în litigiu și să plătească suma de 35.424 euro în echivalent lei la cursul din ziua plății, reprezentând fructe civile.

Prin aceeași hotărâre, instanța a dispus obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 728.541.422 lei ROL, reprezentând actualizarea prețului plătit în raport de rata inflației și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.737,86 lei, după compensare. Sentința instanței de fond a fost apelată de către pârâta SC V. SRL Botoșani, iar prin Decizia nr. 9 din 18 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința, în sensul obligării acesteia la plata către reclamantă a sumei de 7.084 euro (în loc de 3.524 euro) la cursul de schimb din ziua plății, reprezentând fructe civile pentru perioada 19 octombrie 2004-19 octombrie 2007. S-a dispus totodată, obligarea pârâtei la plata sumei de 5.767 lei cheltuieli de judecată după compensare ( în loc de 7.737,85 lei).

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut în esență, că prima instanță a acordat reclamantei suma de 35.424 euro cu titlu de fructe civile, stabilind aleatoriu un cuantum de 15 Euro/mp/lună, ca fiind prețul mediu în zonă, potrivit concluziilor raportului de expertiză în care se precizează valorile chiriei ca fiind între 3-118 euro/mp/lună, fără a face trimitere la o singură probă în acest sens, cerere-ofertă, un alt contract de închiriere sau prețurile de pornire a licitațiilor pentru concesionarea clădirilor aparținând domeniului public. Așa fiind, Curtea a înlăturat concluziile expertizei, reținând că față de prețurile minimale practicate în zona centrală de SC L. SA Botoșani, pentru un spațiu având aceeași utilitate, valoarea medie a chiriei a fost de 3 euro/mp/lună, motiv pentru care a schimbat sentința apelată în sensul stabilirii valorii fructelor la suma de 7.084 euro.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal sub nr. 194/39/2010, petenta SC V. SRL Botoșani a solicitat completarea dispozitivului deciziei nr. 9 din 18 februarie 2010, în sensul detalierii tuturor elementelor care au dus la stabilirea sumelor, menționării sumei inițiale admisă drept restituire către petentă, a valorii de piață a spațiului cât și a valorii chiriei luate în calcul. Prin încheierea de ședință nr. 3 din 18 martie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea petentei și a îndreptat eroarea din minuta și dispozitivul deciziei, în sensul că în paranteza din aliniatul al treilea se va trece suma de 35.424 euro în loc de 3.524 euro, reținând că instanța a preluat greșit cuantumul stabilit de prima instanță, care era de 35.424 euro și nu de 3.524 euro astfel cum s-a consemnat în decizia dată în apel.

În ceea ce privește celelalte susțineri ale petentei, privind explicitarea dispozitivului deciziei atacate, instanța a apreciat că acestea se datorează formulării cererii înainte de redactarea hotărârii, având în vedere și împrejurarea că din considerentele deciziei rezultă cu claritate în ce fel a fost schimbată hotărârea primei instanțe și motivele pentru care a fost luată această hotărâre. Împotriva Încheierii nr. 3 din 18 martie 2010, a declarat recurs pârâta SC V. SRL Botoșani, arătând că nu din ambele hotărâri, nu se înțelege modul de calcul al sumelor pe care trebuie să le plătească sau să le primească părțile în litigiu și nu a fost luată în considerare diminuarea sumei ce reprezintă fructele civile, de la 35.424 euro la suma de 7.084 euro.

A mai arătat recurenta că în mod greșit Curtea de Apel a considerat că suma de 728.541.422 ROL reprezintă valoarea actualizată a spațiului, aceasta provenind în urma compensărilor efectuate prin scăderea din suma rezultată din valoarea spațiului a îmbunătățirilor efectuate, cât și a sumei datorată ca fructe civile. S-a mai susținut că în urma reducerii sumei de 35.424 euro la 7.084 euro, rezultă că suma ce trebuie returnată către SC V. SRL Botoșani este de 183.721 lei și nu 73.210 lei, astfel cum s-a reținut de către instanță și pentru că hotărârea dată este interpretabilă, solicită admiterea recursului și clarificarea soluției pronunțate. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Prealabil analizării criticilor formulate, se impun a fi făcute o serie de precizări, în sensul că, deși recurenta nu a indicat niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte va lua spre examinare prezentul recurs, în considerarea dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. Așa fiind, se constată că prin încheierea de ședință recurată, instanța a argumentat în fapt și în drept soluția pronunțată, admițând în parte cererea petentei, iar împrejurarea că nu și-a însușit criticile formulate prin cererea de completare a dispozitivului, de altfel formulate anterior redactării deciziei atacate, nu poate conduce la concluzia existenței vreunui motiv de nelegalitate. Mai mult decât atât, se constată că atât din considerentele reținute, cât și din dispozitivul deciziei a cărei completare s-a solicitat, rezultă cu claritate în ce sens s-a dispus schimbarea sentinței primei instanțe, în ceea ce privește reducerea cuantumului sumei reprezentând fructele civile, de la 35.424 euro, la 7.084 euro, astfel încât susținerea recurentei potrivit căreia soluția este interpretabilă, nu poate fi reținută ca întemeiată.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V. SRL Botoșani împotriva încheierii de ședință din 18 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-29
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7360/2012
restul dispozițiilor sentinței atacate, care nu sunt contrare deciziei. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, prin Contractul de vânzare-cumpărare din 9 octombrie 1995, reclamanta S.C.M.U. Botoșani i-a vândut pârâtei S.C. V
ÎCCJ 2011-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 565/2011
tardivitate a modificării acțiunii față de prevederile art. 132 alin. (1) C. proc. civ., a inadmisibilității acțiunii și a puterii de lucru judecat invocate de pârâta SC V.S. SRL Botoșani. S-a admis acțiunea reclamantei SC M.U. Botoșani în
ÎCCJ 2009-05-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3284/2009
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1039 din 2 octombrie 2008, Tribunalul Botoșani a admis în parte acțiunea reclamantei SC D.C. SRL Botoșani cât și cererea reconvențională
ÎCCJ 2014-06-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2064/2014
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani sub nr. 10095/193/2007, reclamanta S.C.M.G. M. SCM a chemat în judecată pe SC F. SRL Botoșani, P.I. și C.M., în calitate de pârâți,
ÎCCJ 2009-10-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2464/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 25 februarie 2008, reclamanta SC L. SA BOTOȘANI prin administrator judiciar C.I.P.I. R.S., în contradictoriu cu SC R
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă