ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 282/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată inițial Judecătoriei Botoșani, înregistrată sub nr. 2455/193/2006, reclamanta SC H. SRL Botoșani l-a chemat în judecată pe pârâtul P.G., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Botoșani, strada Calea Națională („Restaurant S.”). Prin sentința civilă nr. 48 din 22 februarie 2008, Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția autorității de lucru judecat. A admis acțiunea formulată de reclamanta SC H. SRL Botoșani în contradictoriu cu pârâtul P.G. și, în consecință, l-a obligat pe pârât să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul (construcție și teren) situat în Botoșani, strada Calea Națională, precum și la plata sumei de 10699,79 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei soluții, concluzionând, tribunalul a reținut că, în speță, contractul de vânzare-cumpărare pentru construcția nr. 264/1997 a fost înregistrat în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni al Judecătoriei Botoșani sub nr. 2350 din 12 martie 1997, fiind așadar primul titlu transcris, or, contractul pârâtului nr. 549 din 22 ianuarie 2002 a fost intabulat după aproximativ 5 ani de la inscripționarea titlului reclamantei, situație susținută de probatoriul administrat în cauză. În ceea ce privește terenul aferent construcției, reclamanta este unicul proprietar al acestui bun imobil, potrivit actului de adjudecare nr. 27 din 11 mai 2007, care constituie titlul de proprietate și titlul executoriu împotriva pârâtului.

În această situație, tribunalul a apreciat că nu poate compara titlurile, întrucât pârâtul nu opune titlului reclamantului un alt titlu, iar dreptul de proprietate pentru bunurile dobândite prin vânzare la licitație publică este protejat de legiuitor, fiind garantată de lege opozabilitate dreptului față de terți, fără înscriere în Cartea funciară în raport de dispozițiile art. 26 alin. (l) din Legea nr. 7/1996, republicată. În aceste condiții dreptul de proprietate a reclamantei cu privire la terenul aferent construcției este opozabil oricărui terț, cu atât mai mult pârâtului de la care a dobândit bunul imobil ca urmare a executării silite inițiate de bancă, fără înscrierea în cartea funciară atâta timp cât societatea nu va dori să dispună de bun.

Cu toate acestea reclamantul a depus la dosarul cauzei extras de Carte Funciară prin care a făcut dovada intabulării dreptului său de proprietate asupra terenului. Pentru aceste considerente, având în vedere prevederile art. 480 și următoarele C. civ., având în vedere contractul de vânzare-cumpărare nr. 264/1997, validat irevocabil de instanța supremă, având în vedere și prevederile art. 492 C. civ., potrivit căruia proprietarul terenului este prezumat a fi și proprietarul construcției, tribunalul a admis acțiunea și l-a obligat pe pârât să-i lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul construcție și teren aferent situat în Botoșani str. Calea Națională. Prin decizia nr. 75 din 10 octombrie 2008, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, apelul promovat de P.G.

împotriva sentinței civile nr. 48 din 22 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău. Pentru a pronunța această decizie, în ce privește excepția autorității de lucru judecat, instanța de apel a apreciat că aceasta a fost corect soluționată de instanța de fond. Cu privire la fondul acțiunii în revendicare, instanța de apel a reținut următoarele: Criticile apelantului, referitoare la interpretarea greșită, de către instanța de fond, a dispozițiilor art. 492 C. civ., sunt întemeiate. Textul citat instituie prezumția relativă potrivit căreia construcțiile aflate pe un fond sunt socotite, dacă nu se dovedește contrariul, că au fost făcute de proprietarul terenului. Acest temei legal nu își găsește incidența în speța de față, întrucât reclamanta a revendicat atât construcția, cât și terenul, ea fiind deposedată de întregul imobil (nu numai de construcție).

De asemenea, instanța de fond a reținut în mod greșit că în speță ar fi aplicabile dispozițiile art. 482 C. civ., referitoare la accesiunea imobiliară, în condițiile în care obiectul litigiului era revendicarea unui imobil (teren și construcție) și nu a fructelor și accesoriilor. Dincolo de aceste aspecte însă, tribunalul a analizat cauza și din perspectiva dispozițiilor art. 480 C. civ., argumentele expuse sub acest aspect fiind valabile și corecte. Curtea de Apel a menționat, sintetizând, următoarele aspecte: În ceea ce privește terenul aferent construcției, acesta a fost dobândit de intimata – pârâtă, prin actul de adjudecare nr. 27/11 mai 2005. Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, „Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale sunt opozabile față de terți, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune”.

Ca urmare, intimata - reclamantă SC H. SRL BOTOȘANI are în prezent titlu de proprietate pentru terenul în suprafață de 391,22 m.p., teren având numărul cadastral 393/B;0;2, iar apelantul-pârât nu deține un titlu cu privire la același teren, pe care să-l opună părții adverse. Litigiile ce s-au purtat între părți cu privire la înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra terenului (și invocate în motivele de apel), nu prezintă nici o relevanță, față de dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 sus-citate. În ceea ce privește construcția cu denumirea „Restaurant S.”, așa cum s-a reținut și la fond, atât reclamanta cât și pârâtul au prezentat titluri de proprietate, provenind de la același autor.

Reclamantul a dobândit construcția prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 264 din 13 februarie 1997, iar pârâtul prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 549 din 22 ianuarie 2002. Contractul reclamantei a fost transcris în Registrul de Transcripțiuni sub nr. 2350 din 12 martie 1997, iar contractul pârâtului a fost intabulat în Cartea Funciară sub nr. 265 din 22 ianuarie 2002. Este adevărat că actul reclamantei a fost inițial rezoluționat, prin sentința civilă nr. 515 din 08 octombrie 2001 a Tribunalului Botoșani (menținută de Curtea de Apel Suceava prin decizia civilă nr. 12 din 17 ianuarie 2002), dar aceste hotărâri au fost modificate prin decizia nr. 1695 din 20 martie 2003 a Curții Supreme de Justiție, care, admițând recursul în anulare, a respins acțiunea în rezoluțiunea contractului nr. 264 din 13 februarie 1997. Codul de procedură civilă, la data soluționării recursului în anulare, prevedea la art. 330 3 alin. (1) C. proc.

civ., următoarele: „La judecarea și s oluționarea recursului în anulare se aplică în mod corespunzător dispozițiile privitoare la recurs”. Potrivit art. 311 C. proc. civ. (în forma modificată prin Legea 59/23 iulie 1993), „hotărârea casată nu are nici o putere. Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desființate de drept, dacă instanța de recurs nu dispune altfel”. Față de aceste dispoziții legale, hotărârile prin care s-a reziliat contractul nr. 264 din 13 februarie 1997 nu produc nici un efect, ceea ce duce la concluzia că titlu reclamantei și-a păstrat valabilitatea de la data emiterii și până în prezent. Cum ambele titluri prezentate de părți provin de la același autor, are prioritate titlul intimatei - reclamante, care este primul transcris.

Față de considerentele expuse, curtea de apel a constatat că soluția de admitere a acțiunii în revendicare este legală și temeinică, iar criticile apelantului sunt neîntemeiate, motiv pentru care a respins apelul pârâtului, ca nefondat. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâtul P.G., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a deciziei atacate, respingerea acțiunii în revendicare formulată de intimată ca nefondată și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. Recurentul-pârât susține astfel, în motivarea recursului său, în primul rând ca instanța de apel nu a luat deloc în discuție unul din motivele esențiale ale apelului și anume că reclamanta a chemat în judecată doar pe unul dintre foștii coproprietari ai imobilului, P.G., deși bunul revendicat este dobândit în timpul căsătoriei și aparține în mod egal și soției acestuia, P.M.

În al doilea rând, precizează că P.G. nu avea oricum calitate procesuală pasivă în prezentul dosar, întrucât imobilul revendicat de către reclamantă, compus din construcție și teren a fost dobândit în proprietate de către C.C. și C.L., prin licitație publică, urmare a actului de adjudecare din 18 iulie 2008, întocmit de către B.E.J. S.D., în dosarul de executare nr. 26/2008, așa încât P.G. nu mai are nicio legătură de fapt sau de drept cu imobilul revendicat, nu mai este nici proprietarul și nici posesorul acestui imobil, și, ca atare, acțiunea în revendicare împotriva lui trebuie respinsă, ca inadmisibilă pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pe fondul cauzei, recurentul-pârât arată că atât timp cât singurul temei al sentinței pronunțate de tribunal este accesiunea imobiliară, întemeiată pe art. 492 C. civ., în mod nelegal, instanța de apel, considerând că această motivare este greșită, nu a admis apelul, ci l-a respins, apreciind că, de fapt, instanța de fond a avut în vedere art. 480 C. civ. Mai susține că, de asemenea, nelegal instanțele au considerat că în cauză nu ar fi aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ., reținând că prezenta acțiune ar fi o acțiune în revendicare spre deosebire de celelalte acțiuni, în care s-au pronunțat sentințele invocate de recurent și care poartă alte denumiri, întrucât indiferent ce denumire poartă acele acțiuni față de care se invocă autoritatea de lucru judecat, esențială este identitatea de părți, obiect și cauză, care în speță, a existat.

Recursul nu este fondat. Din examinarea susținerilor formulate de pârâtul P.G.

în recurs, în raport de actele dosarului, de dispozițiile legale incidente în cauză, precum și de hotărârile instanțelor care s-au pronunțat în cauză, se constată următoarele: În ce privește susținerea potrivit căreia în mod eronat instanța de apel nu a avut în vedere, nu a pus în discuție și nu a examinat faptul că reclamanta a chemat în judecată doar pe unul dintre foștii coproprietari ai imobilului, respectiv P.G., și nu și pe soția acestuia, P.M., se reține că este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, nici în fața instanței de fond și nici prin motivele de apel recurentul nu a invocat că bunul revendicat ar fi fost deținut în coproprietate, astfel încât acest aspect nu a putut fi pus în discuție și nici analizat în considerentele deciziei recurate; pe de altă parte, instanțele nu puteau ignora principiul disponibilității, conform căruia limitele acțiunii și cadrul procesual în care se desfășoară judecata cu privire la obiect și la părți sunt fixate de reclamant; în fine, instanțele nu se puteau pronunța decât asupra a ceea ce s-a cerut, iar instanța de recurs, soluționând recursul, care nu este o cale devolutivă de atac, nu poate relua judecata procesului, ci are menirea de a examina și de a se pronunța numai asupra legalității hotărârilor date în cauză pe baza probatoriului ce a fost administrat.

Referitor la susținerea recurentului, în conformitate cu care s-ar impune respingerea acțiunii în revendicare ca inadmisibilă, pentru lipsa calității sale procesuale pasive, de vreme ce imobilul compus din teren și construcție nu se mai află în proprietatea sa, se constată că este, de asemenea, neîntemeiată deoarece recurentul-pârât a formulat apărări atât la fond, cât și în apel, ca proprietar, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 549/2002 și, ca atare, invocarea acestei excepții nu poate fi primită. Nici critica potrivit căreia curtea de apel, considerând că motivarea sentinței tribunalului pe dispozițiile art. 492 C. civ., este greșită, ar fi trebuit sa admită apelul pârâtului și nu să-l respingă, nu este întemeiată, întrucât instanța de apel a apreciat judicios că prima instanță dincolo de considerentele prezentate sub aspectul incidenței dispozițiilor legale mai sus amintite, a analizat cauza și din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 480 C. civ.

Stabilind astfel că instanța de fond a pronunțat o soluție corectă, instanța de apel a menținut-o dând relevanță argumentelor valabile ale primei instanțe, prin confirmarea acestora cu propriile argumente bazate pe dispozițiile art. 480 C. civ. și concluzionând că urmare comparării titlurilor prezentate de părți, privind construcția, care provin de la același autor, prioritate are titlul intimatei-reclamante, ca fiind primul transcris, iar în ce privește terenul, intimata-reclamantă are în prezent titlu de proprietate.

În fine, se reține că ambele instanțe au soluționat corect excepția autorității lucrului judecat, întrucât pentru a fi admisă o astfel de excepție se impunea îndeplinirea cumulativă a identității de obiect cauză și părți, ceea ce în speță nu s-a demonstrat, deoarece reclamanta intimată nu a mai promovat o acțiune în revendicare pentru imobilul construcție, iar recurentul-pârât nu a prezentat vreo hotărâre judecătorească prin care să fi fost soluționată anterior o acțiune în revendicare, împrejurare în care se constată că nu există identitate de obiect și cauză, nefiind întrunite cerințele dispozițiilor art. 1201 C. civ. În consecință, concluzionându-se că recurentul-pârât P.G. nu a formulat niciun motiv de recurs întemeiat, care în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., să conducă la modificarea deciziei pronunțate de curtea de apel, aceasta va fi păstrată, ca fiind legală și se va respinge recursul pârâtului, ca nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurentul-pârât P.G. va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta-intimată SC H. SRL Botoșani, în sumă de 140 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul P.G. împotriva deciziei nr. 75 din 10 octombrie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă pe recurentul pârât P.G. la 140 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC H. SRL BOTOȘANI. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică , astăzi 27 ianuarie 2010.