ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1557/2009

Deliberând a

supra recursurilor penale de

față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 22 din 27 februarie 2009,

Curtea de Apel Suceava, secția penală, în temeiul art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de

petenții B.C. și B.N. împotriva rezoluției din 28 februarie 2007, dată în Dosarul

nr. 114/P/2006 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, pe care a

menținut-o.

Petenții au fost obligați să

plătească câte 50 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția din 28

februarie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani în Dosarul

penal nr. 114/P/2006, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art.

10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

executorul judecătoresc Ș.C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu

prevăzută de art. 246 C. pen.

Pentru a se dispune astfel

s-a reținut în general următoarele:

La data de 13 mai 1999,

între T.C., în calitate de împrumutător și B.C., respectiv B.N., în calitate de

împrumutați, s-a încheiat un contract de împrumut, garantat cu ipotecă.

Contractul încheiat a fost

autentificat de către Biroul Notarilor Publici Asociați M.S.D. – C.H. sub nr.

2396 din 13 mai 1999, pentru suma de 3.500 DOLAR SUA, cu termen scadent la 13

iulie 1999, ce a fost garantat cu imobilul situat în municipiul Botoșani și cu

suprafața de 509 m.p. aparținând soților B.

Persoanele vătămate nu au

achitat până la expirarea termenului stabilit de comun acord decât o parte din

împrumut, aproximativ 1.300 DOLARI S.U.A., astfel că T. C. a

procedat la executarea ipotecii. În acest sens s-a adresat Judecătoriei

Botoșani și prin sentința civilă nr. 1814/17 martie 2000, a admis cererea

pentru vânzarea imobiliară formulată de creditorul T.C., adjudecând definitiv

creditorului, în contul creanței, imobilul proprietatea debitorilor B.C. și B.N.,

prețul fiind 70.000.000 lei ROL, trecând astfel imobilul în proprietatea

creditorului adjudecatar definitiv T. C.

Instanța de judecată, în

temeiul art. 551 alin. (4) C. proc. civ. și art. 711 pct. 6 C. proc. civ., a

dispus ca ordonanța de adjudecare definitivă să fie transcrisă în registrul de

carte funciară.

Împotriva sentinței civile nr.

1814 din 17 martie 2000 a Judecătoriei Botoșani, soții B. au declarat recurs fără

a depune însă motivele de recurs.

Tribunalul Botoșani prin Decizia

civilă nr. 852 din 29 august 2000, a constatat nul recursul declarat de către

debitorii B.C. și B.N. împotriva sentinței civile nr. 1814/2000 a Judecătoriei

Botoșani, pe care a menținut-o.

La data de 14 martie 2003, B.C.

a chemat în judecată pe T.C., solicitând anularea contractului de

împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 2396 și implicit anularea

vânzării imobiliare hotărâtă prin sentința civilă nr. 1814 din 17 martie 2000 a

Judecătoriei Botoșani.

Prin sentința civilă nr. 1105

din 5 martie 2004 a fost respinsă acțiunea ca nefondată, iar apelul declarat de

petent a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 2324 din 9 septembrie

2004 a Curții de Apel Suceava.

După rămânerea definitivă a

sentinței civile nr. 1814/2000 a Judecătoriei Botoșani și intabularea

imobilului situat pe strada X din municipiul Botoșani, T.C. și T.M. au vândut

către C.E., prin contract de vânzare-cumpărare din data de 15 iulie 2002, imobilul

ce a aparținut soților B. Deoarece petenții au continuat să ocupe imobilul, C.E.

s-a adresat instanței de judecată la data de 11 ianuarie 2005 cu o acțiune în

revendicare. În cadrul acestei acțiuni, soții B. au depus cerere

reconvențională, solicitând admiterea cererii de constatare a nulității

absolute a actului juridic - contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

2889 din 15 februarie 2002.

Judecătoria Botoșani, prin

sentința civilă nr. 2694 din 11 mai 2005, dispusă în Dosarul nr. 401/2005, a

admis cererea formulată de C.E. și a respins cererea reconvențională formulată

de persoanele vătămate. Instanța de judecată i-a obligat pe sus-numiți să lase

în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul casă situat în municipiul

Botoșani, compus din 4 camere, în suprafață de 107,50 m.p. și suprafață de 509

m.p. aferentă construcției.

Împotriva acestei sentințe,

soții B. au declarat apel, respins prin Decizia civilă nr. 653/A a Tribunalului

Botoșani, ca nefondat. C.E., în urma rămânerii definitive a sentinței civile nr.

2694/2005 a Judecătoriei Botoșani, a solicitat executarea silită a hotărârii

prin intermediul executorului judecătoresc Ș.C.

Prin încheierea din 28

aprilie 2006, dată în Dosarul nr. 4713/2006, Judecătoria Botoșani a admis

cererea introdusă de Biroul executorului judecătoresc Ș.C. privind

încuviințarea executării silite a hotărârii judecătorești, la solicitarea

creditorului C.E. împotriva debitorului B.C. Prima somație privind executarea

silită a fost comunicată către B.C. și B.N. la data de 05 mai 2006, procedura

de înmânare fiind îndeplinită la data de 09 mai 2006 prin afișare (fila 26). O

a doua somație a fost comunicată către soții B. la data de 19 iunie 2006, iar

prin procesul verbal întocmit la data de 21 iunie 2006 s-a consemnat că

debitorii nu au fost prezenți, ușile imobilului fiind găsite încuiate.

La data de 22 iunie 2006,

prin adresa nr. X, executorul judecătoresc a pus în vedere debitorilor B.C. și

B.N., ca până la data de 27 iunie 2006 să-i lase creditoarei C.E. în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul din strada X și să achite suma de

1.109,09 lei RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu executor

judecătoresc, cheltuieli de executare și de procedură.

La data de 27 iunie 2006,

cât și la 04 iulie 2006, executorul judecătoresc, însoțit de creditoarea C.E.,

s-a prezentat la domiciliul debitorilor pentru punerea în executare silită a

sentinței civile, dar aceasta nu a fost finalizată întrucât debitorii nu au

fost prezenți. La 12 iulie 2006 s-a procedat la evacuarea debitorilor din

imobil și inventarierea bunurilor mobile care au fost lăsate în custodia

creditoarei C.E.

Considerând că executorul

și-a îndeplinit doar atribuțiile legate de punerea în executare a unei hotărâri

judecătorești, că sub aspectul laturii obiective infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor nu subzistă, procurorul a dispus

neînceperea urmăririi penale față de acesta.

Soluția a fost confirmată și

de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, care prin

ordonanța nr. 579/II/2 din 12 aprilie 2007 a respins ca nefondată plângerea

formulată de petenții B.C. și B.N. împotriva soluției date în Dosarul nr. 114/P/2007

al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Împotriva celor două

soluții, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., au formulat plângere la

instanță petenții B.C. și B.N., care reiterând că la data de 10 iulie 2002

executorul a pus în mod abuziv în executare sentința civilă nr. 1814 din 17

martie 2000, care nu era definitivă, au solicitat admiterea plângerii,

desființarea rezoluțiilor și efectuarea de cercetări penale față de executorul

judecătoresc Ș.C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

Examinând prima instanță

plângerea a constatat că este nefondată.

După cum rezultă din lucrările

dosarului petenții reclamă pe intimat că ar fi pus în executare la data de 10

iulie 2002, în mod abuziv, sentința civilă nr. 1814/2000 a Judecătoriei

Botoșani, care nu ar fi fost definitivă.

Ori, prin sentința civilă nr.

1814/2000 a Judecătoriei Botoșani s-a admis cererea pentru vânzare imobiliară

formulată de creditorul T.C., s-a adjudecat definitiv în favoarea acestuia

imobilul proprietatea soților B., s-a dispus ca ordonanța de adjudecare să fie

transcrisă în registrul de carte funciară.

Sentința a rămas definitivă

prin Decizia civilă nr. 852 din 29 august 2000 a Tribunalului Botoșani, care a

constatat nul recursul declarat de debitorii B.C. și B.N., astfel încât

susținerea petenților că la data de 10 iulie 2002, sentința civilă nr. 1814/2000

a Judecătoriei Botoșani nu era definitivă, este eronată (filele 12, 13 dosar

urmărire penală).

Faptul că ulterior petenții

au mai avut diverse procese civile, fie cu adjudecatarul T.C. pentru anularea

contractului de împrumut cu garanție, fie pentru revendicare cu reclamanta C.E.,

procese pierdute de către petenți, nu înseamnă că sentința civilă nr. 1814/2000

nu este definitivă și nu ar fi putut fi pusă în executare.

Ulterior, executarea silită

a petenților s-a făcut la cererea creditoarei C.E., executare ce a fost

încuviințată de către instanța de judecată (încheierea din data de 28 aprilie

2006 dată în Dosarul nr. 4713/2006 a Judecătoriei Botoșani), debitorii au fost

somați în repetate rânduri să lase imobilul creditoarei (05 mai 2006, 19 iunie

2006, 21 iunie 2006, 22 iunie 2006) și abia în 12 iulie 2006 s-a procedat în

prezența petenților la executarea propriu zisă.

În aceste împrejurări,

instanța a constatat că executorul judecătoresc nu a făcut altceva decât să-și

îndeplinească atribuțiile ce-i reveneau pentru a pune în executare la

solicitarea creditorului a unui titlu executoriu a cărei executare a

încuviințat-o instanța, nefiind întrunite în cauză elementele constitutive ale

infracțiunii de abuz în serviciu.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, au formulat recurs petenții B.C. și B.N.

Prin motivele de recurs,

petenții au solicitat casarea hotărârii, trimiterea cauzei la procuror în

vederea începerii urmăririi penale, cu consecința repunerii acestora în

situația anterioară săvârșirii faptei.

Examinând hotărârea atacată

sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate,

hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.

Înalta Curte constată că

soluția de neurmărire penală dată de procuror față de intimata Ș.C. este legală

și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat nici un

element care să conducă la concluzia că executarea sentinței civile nr. 2694/2005

a Judecătoriei Botoșani a fost realizată, prin încălcarea legii, în detrimentul

recurenților.

Din demersurile făcute de

către petenți, rezultă că aceștia încearcă, pe calea unor plângeri penale, să

reformeze o serie de hotărâri pronunțate de către instanțe, în cauzele în care

au fost părți. A admite astfel, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute

de lege, ceea ce este inadmisibil.

Nemulțumirile petenților în

raport cu punerea în executare a hotărârilor civile, care le-au fost

defavorabile, nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive

ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Înalta Curte constată că în

cauză corect a reținut prima instanță că intimata, executor judecătoresc, și-a

îndeplinit în mod corespunzător și în concordanță cu legea atribuțiile de

serviciu care-i reveneau cu privire la executarea, la solicitarea creditorului,

a unui titlu executoriu, executare încuviințată de către instanța de judecată.

În consecință, având în

vedere că din actele premergătoare nu s-a constatat vreo încălcare a

dispozițiilor legii în activitatea executorului judecătoresc reclamat, care să

atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, conform art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile formulate ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de petiționarii B.C. și B.N. împotriva sentinței penale nr. 22 din 27

februarie 2009 a Curții de Apel Suceava.

Obligă recurenții

petiționari la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 28 aprilie 2009.