ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1557/2009

Deliberând a supra recursurilor penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 22 din 27 februarie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții B.C. și B.N. împotriva rezoluției din 28 februarie 2007, dată în Dosarul nr. 114/P/2006 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, pe care a menținut-o. Petenții au fost obligați să plătească câte 50 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rezoluția din 28 februarie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani în Dosarul penal nr. 114/P/2006, în baza art. 228 alin. (6) C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc Ș.C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. Pentru a se dispune astfel s-a reținut în general următoarele: La data de 13 mai 1999, între T.C., în calitate de împrumutător și B.C., respectiv B.N., în calitate de împrumutați, s-a încheiat un contract de împrumut, garantat cu ipotecă. Contractul încheiat a fost autentificat de către Biroul Notarilor Publici Asociați M.S.D. – C.H. sub nr. 2396 din 13 mai 1999, pentru suma de 3.500 DOLAR SUA, cu termen scadent la 13 iulie 1999, ce a fost garantat cu imobilul situat în municipiul Botoșani și cu suprafața de 509 m.p.

aparținând soților B. Persoanele vătămate nu au achitat până la expirarea termenului stabilit de comun acord decât o parte din împrumut, aproximativ 1.300 DOLARI S.U.A., astfel că T. C. a procedat la executarea ipotecii. În acest sens s-a adresat Judecătoriei Botoșani și prin sentința civilă nr. 1814/17 martie 2000, a admis cererea pentru vânzarea imobiliară formulată de creditorul T.C., adjudecând definitiv creditorului, în contul creanței, imobilul proprietatea debitorilor B.C. și B.N., prețul fiind 70.000.000 lei ROL, trecând astfel imobilul în proprietatea creditorului adjudecatar definitiv T. C. Instanța de judecată, în temeiul art. 551 alin. (4) C. proc. civ. și art. 711 pct. 6 C. proc.

civ., a dispus ca ordonanța de adjudecare definitivă să fie transcrisă în registrul de carte funciară. Împotriva sentinței civile nr. 1814 din 17 martie 2000 a Judecătoriei Botoșani, soții B. au declarat recurs fără a depune însă motivele de recurs. Tribunalul Botoșani prin Decizia civilă nr. 852 din 29 august 2000, a constatat nul recursul declarat de către debitorii B.C. și B.N. împotriva sentinței civile nr. 1814/2000 a Judecătoriei Botoșani, pe care a menținut-o. La data de 14 martie 2003, B.C. a chemat în judecată pe T.C., solicitând anularea contractului de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr. 2396 și implicit anularea vânzării imobiliare hotărâtă prin sentința civilă nr. 1814 din 17 martie 2000 a Judecătoriei Botoșani.

Prin sentința civilă nr. 1105 din 5 martie 2004 a fost respinsă acțiunea ca nefondată, iar apelul declarat de petent a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 2324 din 9 septembrie 2004 a Curții de Apel Suceava. După rămânerea definitivă a sentinței civile nr. 1814/2000 a Judecătoriei Botoșani și intabularea imobilului situat pe strada X din municipiul Botoșani, T.C. și T.M. au vândut către C.E., prin contract de vânzare-cumpărare din data de 15 iulie 2002, imobilul ce a aparținut soților B. Deoarece petenții au continuat să ocupe imobilul, C.E. s-a adresat instanței de judecată la data de 11 ianuarie 2005 cu o acțiune în revendicare.

În cadrul acestei acțiuni, soții B. au depus cerere reconvențională, solicitând admiterea cererii de constatare a nulității absolute a actului juridic - contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2889 din 15 februarie 2002. Judecătoria Botoșani, prin sentința civilă nr. 2694 din 11 mai 2005, dispusă în Dosarul nr. 401/2005, a admis cererea formulată de C.E. și a respins cererea reconvențională formulată de persoanele vătămate. Instanța de judecată i-a obligat pe sus-numiți să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul casă situat în municipiul Botoșani, compus din 4 camere, în suprafață de 107,50 m.p. și suprafață de 509 m.p. aferentă construcției. Împotriva acestei sentințe, soții B. au declarat apel, respins prin Decizia civilă nr. 653/A a Tribunalului Botoșani, ca nefondat.

C.E., în urma rămânerii definitive a sentinței civile nr. 2694/2005 a Judecătoriei Botoșani, a solicitat executarea silită a hotărârii prin intermediul executorului judecătoresc Ș.C. Prin încheierea din 28 aprilie 2006, dată în Dosarul nr. 4713/2006, Judecătoria Botoșani a admis cererea introdusă de Biroul executorului judecătoresc Ș.C. privind încuviințarea executării silite a hotărârii judecătorești, la solicitarea creditorului C.E. împotriva debitorului B.C. Prima somație privind executarea silită a fost comunicată către B.C. și B.N. la data de 05 mai 2006, procedura de înmânare fiind îndeplinită la data de 09 mai 2006 prin afișare (fila 26). O a doua somație a fost comunicată către soții B. la data de 19 iunie 2006, iar prin procesul verbal întocmit la data de 21 iunie 2006 s-a consemnat că debitorii nu au fost prezenți, ușile imobilului fiind găsite încuiate.

La data de 22 iunie 2006, prin adresa nr. X, executorul judecătoresc a pus în vedere debitorilor B.C. și B.N., ca până la data de 27 iunie 2006 să-i lase creditoarei C.E. în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din strada X și să achite suma de 1.109,09 lei RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu executor judecătoresc, cheltuieli de executare și de procedură. La data de 27 iunie 2006, cât și la 04 iulie 2006, executorul judecătoresc, însoțit de creditoarea C.E., s-a prezentat la domiciliul debitorilor pentru punerea în executare silită a sentinței civile, dar aceasta nu a fost finalizată întrucât debitorii nu au fost prezenți. La 12 iulie 2006 s-a procedat la evacuarea debitorilor din imobil și inventarierea bunurilor mobile care au fost lăsate în custodia creditoarei C.E.

Considerând că executorul și-a îndeplinit doar atribuțiile legate de punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, că sub aspectul laturii obiective infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu subzistă, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta. Soluția a fost confirmată și de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, care prin ordonanța nr. 579/II/2 din 12 aprilie 2007 a respins ca nefondată plângerea formulată de petenții B.C. și B.N. împotriva soluției date în Dosarul nr. 114/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani. Împotriva celor două soluții, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., au formulat plângere la instanță petenții B.C.

și B.N., care reiterând că la data de 10 iulie 2002 executorul a pus în mod abuziv în executare sentința civilă nr. 1814 din 17 martie 2000, care nu era definitivă, au solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor și efectuarea de cercetări penale față de executorul judecătoresc Ș.C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Examinând prima instanță plângerea a constatat că este nefondată. După cum rezultă din lucrările dosarului petenții reclamă pe intimat că ar fi pus în executare la data de 10 iulie 2002, în mod abuziv, sentința civilă nr. 1814/2000 a Judecătoriei Botoșani, care nu ar fi fost definitivă. Ori, prin sentința civilă nr. 1814/2000 a Judecătoriei Botoșani s-a admis cererea pentru vânzare imobiliară formulată de creditorul T.C., s-a adjudecat definitiv în favoarea acestuia imobilul proprietatea soților B., s-a dispus ca ordonanța de adjudecare să fie transcrisă în registrul de carte funciară.

Sentința a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 852 din 29 august 2000 a Tribunalului Botoșani, care a constatat nul recursul declarat de debitorii B.C. și B.N., astfel încât susținerea petenților că la data de 10 iulie 2002, sentința civilă nr. 1814/2000 a Judecătoriei Botoșani nu era definitivă, este eronată (filele 12, 13 dosar urmărire penală). Faptul că ulterior petenții au mai avut diverse procese civile, fie cu adjudecatarul T.C. pentru anularea contractului de împrumut cu garanție, fie pentru revendicare cu reclamanta C.E., procese pierdute de către petenți, nu înseamnă că sentința civilă nr. 1814/2000 nu este definitivă și nu ar fi putut fi pusă în executare.

Ulterior, executarea silită a petenților s-a făcut la cererea creditoarei C.E., executare ce a fost încuviințată de către instanța de judecată (încheierea din data de 28 aprilie 2006 dată în Dosarul nr. 4713/2006 a Judecătoriei Botoșani), debitorii au fost somați în repetate rânduri să lase imobilul creditoarei (05 mai 2006, 19 iunie 2006, 21 iunie 2006, 22 iunie 2006) și abia în 12 iulie 2006 s-a procedat în prezența petenților la executarea propriu zisă. În aceste împrejurări, instanța a constatat că executorul judecătoresc nu a făcut altceva decât să-și îndeplinească atribuțiile ce-i reveneau pentru a pune în executare la solicitarea creditorului a unui titlu executoriu a cărei executare a încuviințat-o instanța, nefiind întrunite în cauză elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au formulat recurs petenții B.C. și B.N. Prin motivele de recurs, petenții au solicitat casarea hotărârii, trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, cu consecința repunerii acestora în situația anterioară săvârșirii faptei. Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică. Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală dată de procuror față de intimata Ș.C. este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că executarea sentinței civile nr. 2694/2005 a Judecătoriei Botoșani a fost realizată, prin încălcarea legii, în detrimentul recurenților.

Din demersurile făcute de către petenți, rezultă că aceștia încearcă, pe calea unor plângeri penale, să reformeze o serie de hotărâri pronunțate de către instanțe, în cauzele în care au fost părți. A admite astfel, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil. Nemulțumirile petenților în raport cu punerea în executare a hotărârilor civile, care le-au fost defavorabile, nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Înalta Curte constată că în cauză corect a reținut prima instanță că intimata, executor judecătoresc, și-a îndeplinit în mod corespunzător și în concordanță cu legea atribuțiile de serviciu care-i reveneau cu privire la executarea, la solicitarea creditorului, a unui titlu executoriu, executare încuviințată de către instanța de judecată.

În consecință, având în vedere că din actele premergătoare nu s-a constatat vreo încălcare a dispozițiilor legii în activitatea executorului judecătoresc reclamat, care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, conform art. 385 15 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile formulate ca nefondate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii B.C. și B.N. împotriva sentinței penale nr. 22 din 27 februarie 2009 a Curții de Apel Suceava. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 28 aprilie 2009.