ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1717/2004

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1/ F din 26 ianuarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. 57/P/F/2004, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul persoană vătămată B.S.V., împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, dată în dosarul nr. 276/P/2002, pronunțată la data de 12 noiembrie 2002, cu privire la notarul public M.G. Totodată, s-a admis însă, plângerea același părți vătămate împotriva Ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, dată în dosarul nr. 516/P/2001, la data de 25 noiembrie 2002, s-a desființat sus citata ordonanță și s-a trimis cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale și completării materialului probator, cu privire la învinuiții C.G., A.S.

și F.M. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că la data de 13 mai 1999 notarul public M.G. a autentificat contractul de împrumut cu garanție imobiliară nr. 910/1999, în baza căruia partea vătămată B.S.V. a împrumut suma de 2700 dolari S.U.A. de la învinuitul C.G., obligându-se să-i plătească o dobândă de 1215 dolari S.U.A. și penalități de 1% pe zi de întârziere. În aceeași zi, la un alt notar public s-a autentificat un alt contract de împrumut, în baza căruia partea vătămată B.S.V. a acordat cu titlu de împrumut, suma de 58.529.250 lei (echivalentul a 2700 + 1215 dolari primiți de el de la C.G.) învinuitul F.M., cu termen de restituire 13 august 1999. Înțelegerea s-a perfectat cu medierea numitei A.S., care a primit un comision.

Întrucât F.M. nu a restituit, la termen, împrumutul primit de la partea vătămată B.S.V., acesta nu a avut disponibilitățile bănești să restituie împrumutul primit de la C.G., iar acesta din urmă a trecut la executarea silită a imobilului, care a constituit garanția creanței. În Contractul autentificat de notarul public M.G. s-au respectat atât dispozițiile Legii nr. 36/1995 cât și ale art. 1575 și art. 1590 C. civ., părților aplicându-li-se condițiile de acordare, restituire și garantarea creanței. Faptul că notarului i s-a solicitat numai o notă explicativă nu constituie un motiv care să determine desființarea rezoluției, atâta timp cât în cadrul actelor premergătoare nu s-au evidențiat indiciile săvârșirii vreunei infracțiuni de către notar.

În aceste condiții, instanța a apreciat că rezoluția Parchetului nr. 276/P/2002 din 12 noiembrie 2002 este legală și temeinică. Cealaltă rezoluție nr. 516/P/2001, cu privire la care B.S.V. a formulat plângere, referitoare la învinuiții F.M., A.S. și C.G., a fost desființată, trimițându-se cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale și completării materialului probator. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs partea vătămată B.S.V., invocând dispozițiile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., susținând că notarul public nu a depus diligență profesională specială, pentru a identifica intenția de înșelăciune din partea învinuitului C.G., astfel că acesta avea obligația să refuze autentificarea contractului de împrumut.

Referitor la ceilalți învinuiți, a invocat faptul că jaloanele trasate de instanță organelor de urmărire penală, pentru completarea cercetării limitează cadrul acesteia numai la infracțiunea de înșelăciune, fără a avea în vedere infracțiunea de evaziune fiscală prin practicarea cămătăriei fără autorizație. S-a solicitat reunirea celor două cauze, întrucât există conexitate între faptele tuturor învinuiților. Recursul este nefondat. Este de observat că, potrivit art. 35 din Legea nr. 36/1995, printre altele, cercetarea penală a notarilor trebuie avizată de ministrul justiției. Astfel fiind, atâta timp cât din actele premergătoare nu au rezultat indicii, privind săvârșirea unor infracțiuni de către notarul public M.G., organele de cercetare penală nu au fost în măsură să solicite ministrului justiției avizarea cercetării penale și apoi să înceapă urmărirea penală.

Dacă în cursul redeschiderii urmăririi penale cu privire la ceilalți trei învinuiți, dispusă corect prin sentința criticată, vor rezulta indicii și în legătură cu activitatea ilicită a notarului public, organele de anchetă vor avea posibilitatea să coroboreze probele administrate și să facă propuneri în consecință. Pe de altă parte, Curtea constată că îndrumările date de instanță în ceea ce privește aspectele ce trebuie verificate cu privire la ceilalți trei învinuiți, nu sunt limitative, dimpotrivă, chiar instanța a precizat că „se vor lămuri orice împrejurări rezultate din desfășurarea urmăririi penale”. Așa fiind, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge recursul formulat de B.S.V., ca nefondat, menținând hotărârea criticată, ca nelegală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.S.V., împotriva sentinței penale nr. 1 din 26 ianuarie 2004 a Curții de Apel Brașov. Obligă pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2004.