ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3212/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 82 din 5 august 2009, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 707/39/2009, în baza art. 278 1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a respins ca neforrdată plângerea formulată de petiționarii S.C. și S.M. împotriva rezoluției nr. 325/P/2008 din 6 martie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și nr. 145/11/2/209 din 21 aprilie 2009 dată de procurorul general al aceleiași unități de parchet, obligându-i totodată, la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a reținut că la data de 08 decembrie 2008, petiționarii S.C.

și S.M. au depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin care au solicitat să se efectueze cercetări fată de S.D. - executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. de art. 246 rap. la art. 248 1 C. pen., constând în aceea că, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, cu ocazia executării silite făcute în dosarul nr. 254/2005, cu știință, nu a îndeplinit acte ori Ie-a îndeplinit în mod defectuos, cauzându-le o vătămare intereselor legale, care vizează interese patrimoniale în această cauză. S-a reținut că prin rezoluția nr. 325/P/2008 din 06 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul disp.

art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.D. - executor judecătoresc în circumscripția Judecătoriei Botoșani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 248 1 C. pen., apreciindu-se că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive pentru a fi infracțiune, și anume intenția. Din actele premergătoare efectuate s-a reținut de către procurorul de caz că la data de 08 septembrie 2004, soții S. au încheiat contractul de garanție imobiliară autentificat sub nr. 1890 din 08 septembrie 2004 la B.N.P. L.B. din Botoșani cu L.P., în care se prevedea că aceștia garantează cu apartamentul lor din Botoșani pentru suma de 10.650 Euro, pe care au împrumutat-o de la L.P.

și pe care se obligau să o restituie până la data de 31 martie 2005, „iar în cazul nerespectării termenului, acesta să-și satureze creanța prin executarea silită asupra imobilului", înțelegând că respectivul contract este titlu executoriu. Întrucât soții S. nu au restituit creditorului, până la termenul indicat în act, suma datorată, la 18 iulie 2005, acesta a făcut cerere la B.EJ. S.D., înregistrată sub nr. 254/2005, solicitând executarea silită, actualizarea sumei, precum și încasarea cheltuielilor de executare. De asemenea, s-a mai reținut că prin încheierea din 10 august 2005 a Judecătoriei Botoșani s-a investit cu formulă executorie contractul de garanție imobiliară și s-a stabilit onorariul executorului în cotă de 10% din valoarea imobilului supus executării silite, iar prin încheierea din 02 septembrie 2005 a Judecătoriei Botoșani (dosar nr. 9334/2005) s-a încuviințat executarea silită.

Prin procesul-verbal din data de 29 septembrie 2005 s-a actualizat debitul care, împreună cu cheltuielile de executare, a ajuns la suma de 50.864,55 lei. S-au emis somații, s-a înscris somația de plată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară și s-au făcut publicații de vânzare la data de 28 octombrie2005 pentru 28 noiembrie 2005 - ora 10,00 la prețul evaluat de 50.900 lei. Primăria Botoșani s-a înscris și ea cu o creanță de 852,39 lei. La data de 28 noiembrie 2005 s-au prezentat doar creditorul și debitorii, fără nici un licitator, iar debitorii au plătit creditorului în numerar, suma de 10.000 lei din datorie, astfel că s-a fixat următoarea licitație pentru data de 28 decembrie 2005 ora 10,00, la un preț de licitație de 40.900 lei (ce era mai mare decât 75% din prețul de evaluare).

La data fixată, din nou, nu s-a prezentat nimeni să liciteze, iar debitorii au mai achitat creditorului suma de 9.600 lei din debit, fixându-se termen la 13 ianuarie 2006 pentru licitația următoare, cu același preț de pornire de 40.900 lei. La data de 13 ianuarie 2006 s-a înscris, ca licitator, tot creditorul și constatându-se că din creditul total i-au fost achitate sumele de 10.000 lei+9.600 lei+5.000 lei (la 13 ianuarie 2006) = 24.600 lei, în contul creanței rămânând de achitat suma de 26.264,46 lei, i s-a adjudecat apartamentul, întocmindu-se totodată și actul de adjudecare, a cărei executare a fost cerută de L.P. la 13 februarie 2007 (dosar B.E.J nr. 22/2007). S-au emis somații, iar la data de 28 februarie 2007 au fost evacuați debitorii (fără ca petiționarii să se opună) și s-a predat apartamentul creditorului.

La data de 18 decembrie 2008, petiționarii au formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 248 1 C. pen. În plângere petiționarii au susținut că, în mod abuziv, executorul judecătoresc a emis somații pentru întreaga sumă menționată în titlul executoriu, deși ei mai achitaseră între timp creditorului diverse sume de bani, în cursul cercetărilor procurorul a constatat că somațiile au fost emise corect, atâta timp cât s-a cerut executarea silită a titlului executoriu și nici creditorul, nici debitorii nu au făcut vorbire de sume achitate în prealabil. Procurorul a mai reținut, contrar susținerilor petiționarilor, care au pretins că apartamentul lor în mod abuziv, a fost subevaluat, că s-a demonstrat că evaluarea nu a fost făcută de executorul judecătoresc, ci de un expert și ea nu a fost contestată de debitori în timpul executării.

S-a mai precizat că, în mod greșit, după prima licitație, prețul de pornire pentru celelalte licitații a fost stabilit de intimatul executor la suma de 40.900, care era mai mare decât 75% din prețul de evaluare al apartamentului de 50.900, care ar fi doar de 38.127 RON, însă acest fapt, deși real, nu i-a prejudiciat pe debitori, ci era apt să-i avantajeze. Petiționarii au mai pretins că, în mod abuziv, executorul judecătoresc ar fi fixat pentru a treia licitație un termen de 16 zile de publicații, când conform art. 504 alin. (2) C. proc. civ., termenul nu putea fi mai mic de 30 de zile, aspect constatat nereal câtă vreme textul de lege invocat prevede că doar pentru prima licitație termenul trebuie fixat între 30 și 60 de zile, în timp ce pentru următoarele licitații, termenul se stabilește conform art. 509 alin. (5) C. proc.

civ., adică nu poate fi mai mare de 60 de zile (deci nu era o limită minimă stabilită de lege) dispozițiile civile anterior menționate făcând trimiteri la alin. (3) din art. 504 C. proc. civ., referitor la locurile unde se afișează publicațiile de vânzare. S-a mai constatat că la a treia licitație de la termenul din 13 ianuarie 2006, nu se înscrisese, din nou, niciun licitator, s-a înscris creditorul și i s-a adjudecat apartamentul în contul creanței ce rămăsese la suma de 26.264,55 lei, căci între timp, debitorii mai achitaseră diverse sume de bani în contul debitului. În cursul cercetărilor efectuate în cadrul actelor premergătoare s-a stabilit că, în mod greșit, executorul judecătoresc a adjudecat creditorului apartamentul în contul creanței de doar 26.264,55 lei, în loc să-l adjudece la valoarea de 75% din prețul evaluat, deci la 38.127 RON, încălcând astfel prevederile art. 510 alin. (2) C. proc.

civ. și nu l-a pus pe creditor ca, pe lângă depunerea creanței în contul prețului, să mai depună diferența de preț de 11.911,45 lei RON. S-a apreciat că acest fapt nu s-a datorat însă intenției executorului de a prejudicia pe debitor, ci eforturilor sale de a fi recuperat debitul a cărei executare silită se străduia să o facă din iulie 2005. S-a mai stabilit de procuror că, în mod greșit, executorul judecătoresc a întocmit actul de adjudecare pe 13 ianuarie 2006, în aceeași zi când a avut loc licitația, în loc să lase să treacă 15 zile, timpul de contestație prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., astfel cum prevede art. 516 alin. (1) C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005.

Fiind întrebat despre această situație, executorul judecătoresc a motivat că el încă nu își însușise modificările Codului de procedură civilă și că a acționat conform vechii reglementări a art. 516 alin. (1) C. proc. civ., în care se menționa că „după plata integrală a prețului, executorul, pe baza procesului-verbal de licitație, va întocmi actul de adjudecare." În cursul cercetărilor s-a stabilit că prin întocmirea actului de adjudecare înaintea termenului de 15 zile de contestație, debitorii nu au fost prejudiciați, căci ei, pe tot parcursul executării silite (aproape doi ani de zile) nu au formulat niciun fel de contestație la procesul-verbal de adjudecare, reținându-se că aceștia, nu au făcut contestații nici după ce data de 07 februarie 2008 ( când au fost evacuați din apartament și a fost pus în posesie creditorul, în baza actului de adjudecare.

S-a mai relevat că abia în luna decembrie 2008, debitorii au formulat plângerea penală ce face obiectul prezentului dosar și au declarat că ar fi introdus la Judecătoria Botoșani o acțiune de constatare a nulității actului de adjudecare. Față de cele de mai sus, s-a apreciat că nu se poate reține existența intenției executorului judecătoresc de a întocmi în mod defectuos adjudecarea din 13 ianuarie 2006 și respectiv reaua credință în finalizarea executării silite prin punerea în posesie a creditorului și evacuarea debitorilor din imobilul în litigiu. Împotriva rezoluției procurorului din 06 martie 2009 petiționarii au formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care prin rezoluția nr. 145/11/2/2009 din 21 aprilie 2009, a respins-o, ca neîntemeiată.

S-a arătat că, din analizarea actelor premergătoare efectuate în cauză, nu a rezultat existenta laturii subiective sub forma intenției, cu privire la infracțiunea sub aspectul căreia s-au efectuat verificări - în sensul că intimatul executor judecătoresc, prin nesocotirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., așa cum prevede art. 516 alin. (1) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 219/2005 și prin încălcarea disp. art. 510 alin. (2) C. proc. civ.

- a adjudecat creditorului apartamentul în contul creanței de 26.264,55 lei, în loc să-l adjudece la valoarea de 75% din prețul evaluat și, de asemenea, prin aceea că, nu l-a obligat pe creditor ca, pe lângă depunerea creanței în contul prețului, să mai depună și diferența de preț de 11.911,45 lei - nu a urmărit să cauzeze o vătămare a intereselor legale ale petenților, ci doar executarea unui debit pe care îl avea pe rol din iulie 2005. S-a conchis că, pe de o parte, fapta nu întrunea elementele constitutive pentru a constitui infracțiune, iar pe de altă parte, petiționarii nu au considerat că ar fi suferit, prin executarea silită, o vătămare a vreunui interes legal, întrucât aceștia, nici după încheierea licitației, prin adjudecarea apartamentului (13 ianuarie 2006) și nici după evacuarea din apartament (07 februarie 2008), nu au formulat vreo plângere penală, iar celelalte susțineri din plângerea analizată nu erau întemeiate neavând nici suport probator.

Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe art. 278 1 C. proc. pen., petiționarii S.C. și S.M. au formulat plângere, solicitând desființarea și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 rap. la art. 248 1 C. pen., cu indicarea faptelor și împrejurărilor ce urmează a fi constatate și prin ce anume mijloace de probă, conform art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., întrucât din prezentarea în fapt a situației, din punct de vedere al laturii obiective materiale, cât și al laturii subiective, sunt îndeplinite toate condițiile infracțiunii de abuz in serviciu în formă calificată.

S-a arătat atât în motivarea plângerii, cât și în concluziile scrise că abuzul comis de executor constă, în esență, în faptul că în cadrul procedurii de licitație acesta, prin întocmirea actului de adjudecare în aceeași zi, în virtutea vechilor reglementări, nu a respectat dispozițiile art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. și ale art. 516 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 291/2005, că a încălcat prevederile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., prin adjudecarea apartamentului creditorului în contul creanței de doar 26.264,55 lei, în loc să-l adjudece la valoarea de 75%din prețul evaluat și nu l-a pus pe creditor ca, pe lângă depunerea creanței în contul prețului, să mai depună diferența de preț de 11.911,45 lei, și că sumele achitate au fost avute în vedere la diminuarea valorii imobilului licitat și nu la diminuarea valorii debitului, cum era corect.

Au mai considerat că activitatea desfășurată de executor, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale le-au produs prejudicii grave sub aspect patrimonial. Prima instanță, examinând plângerea formulată prin prisma motivelor invocate, și-a însușit situația de fapt reținută de procuror și a constatat, în esență, că este real că potrivit dispozițiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ. „... creditorii urmăritori nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preț mai mic de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat", iar conform art. 516 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, actul de adjudecare va fi întocmit executor, pe baza procesului-verbal de licitație după plata integrală a prețului sau a avansului prevăzut la art. 515 și după expirarea termenului de 15 zile prevăzut la art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ. potrivit căruia contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contesta sau de refuzul de a îndeplini un act de executare. De asemenea, prima instanță a mai constatat că niciunul din actele de executare și nici actul de adjudecare, întocmite de executorul judecătoresc, nu a fost desființat ori contestat în condițiile art. 516 și art. 401 C. proc. civ., deși petiționarii au avut cunoștință de existența și conținutul lor și că doar în cadrul procedurii contestației la executare puteau fi dezbătute astfel de chestiuni, cale pe care petenții nu au ales-o.

Totodată, s-a mai relevat că cenzura asupra legalității actelor de executare, inclusiv a actului de adjudecare, nu aparține instanței penale, ci instanței civile, investită conform procedurii civile, instanța penală având competența de a stabili, în speță, dacă există sau nu indiciile comiterii de către intimat a unor fapte de natură penală pentru a se putea dispune începerea urmăririi penale, situație ce nu se regăsește în cazul dat, câtă vreme toate activitățile desfășurate și actele întocmite s-au efectuat în cadrul procedurii executării silite declanșate oficial la cererea creditorului.

S-a apreciat, analizând lucrările dosarului, că în cadrul acestei proceduri cu care a fost investit, executorul judecătoresc a întocmit actele de executare și a făcut demersurile necesare în vederea recuperării debitului de către creditorul L.P., conform titlului executoriu, neputându-se reține că aceasta a dat dovadă de rea credință în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, care îi reveneau. S-a mai relevat că, în acest context, nemulțumirea petiționarilor cu referire la modul concret în care s-a desfășurat executarea silită încheiată cu întocmirea actului de adjudecare din 13 ianuarie 2006 trebuia să îmbrace forma căi de atac în limitele recunoscute de lege - contestația la executare - neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri de natura celei de față.

Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a constatat că formularea unor plângeri penale împotriva executorului judecătoresc pentru actele întocmite în cadrul procedurii executării silite nu poate determina trimiterea în judecată penală, în absența unor probe din care să rezulte că fapta respectivă a fost comisă cu forma de vinovăție cerută de lege și anume intenția. Totodată s-a mai apreciat că procedura plângerii penale prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen., la care au recurs petiționarii, nu a fost instituită de legiuitor pentru a se ocoli sau pentru a fi ignorate mijloacele de contestare prevăzute de lege împotriva fiecărui act de executare sau împotriva actului de adjudecare, dar nici nu a fost elaborată pentru a determina declanșarea abuzivă de litigii penale ori pentru a se institui o nouă cale de atac ordinară.

S-a conchis că din verificările efectuate în etapa actelor premergătoare nu s-a demonstrat încălcarea de către intimatul executor judecătoresc S.D., în efectuarea activităților anterior amintite, a obligațiilor sale profesionale în raport cu petiționarii și care să se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii pentru care s-a formulat plângere, astfel că, în mod corect, prin rezoluția atacată, s-a reținut că presupusa faptă penală nu a fost săvârșită cu forma cerută de lege pentru a putea fi antrenată răspunderea penală a intimatului, plângerea penală fiind respinsă ca nefondată, iar rezoluțiile procurorului fiind menținute ca legale și temeinice. Împotriva sentinței penate au formulat plângere, petiționarii S.C.

și S.M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, reiterând, prin memoriul depus la dosar motivele arătate în fața primei instanțe . Astfel aceștia, prin memoriul depus la dosar, în esență, au apreciat soluțiile procurorului ca fiind nelegale și a susținut că executorul judecătoresc S.D. a săvârșit infracțiunea prev. de art. 248 1 C. pen. , deoarece, acesta a trecut la executarea silită împotriva petiționarilor debitori asupra imobilului proprietatea lor, (depus drept garanție printr-un contract de împrumut încheiat cu creditorul L.P.), acționând cu rea-credință si încălcându-si grav atribuțiile de serviciu, dar și dispozițiile Codului de procedură civilă vizând executarea silită.

Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul nr. 707/39/2009, iar recurenții petiționari, deși au fost legal citați, nu s-a prezentat în fața instanței de recurs pentru a-și susține personal apărările, justificându-și absența printr-o cerere depusă la dosar si anexând un memoriu în susținerea recursurilor formulate. Examinând recursurile declarate de petiționari, sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) coroborat cu art. 385 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc.

pen. având, printre altele, natura juridică a unei căi de atac și vizând controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale. Poate face o astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod corect plângerea formulată de petiționari, apreciind ca fiind legală și temeinică rezoluția de neîncepere a urmăririi penale nr. 325/P/2008 din 6 martie 2009, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului executor judecătoresc S.D. pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 248 1 C. pen., reținându-se justificat că, în cauză, lipsește unul din elementele constitutive ale acestei infracțiuni, respectiv latura subiectivă. De altfel, Înalta Curte constată că prin rezoluția nr. 145/11/2/2009 dată la 21 aprilie 2009 în dosarul nr. 325 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a confirmat soluția dispusă de procuror, față de intimatul S.D., pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 1 C. pen., apreciindu-se, în mod corect, în urma actelor premergătoare efectuate, că faptei, presupusă a fi săvârșită de intimat, îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv intenția.

În același sens, Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a mai reținut de către prima instanță și împrejurarea că executorul judecătoresc S.D., conform atribuțiilor de serviciu, fiind investit cu executarea silită ce a făcut obiectul dosarului nr. 254/2005, a pus în executare, la cererea creditorului L.P. contractul de împrumut cu garanție imobiliară, (așa cum a fost el formulat și semnat de către creditorul L.P. și debitorii petiționari S.C. și S.M.), act investit cu formulă executorie la 10 august 2005 de către Judecătoria Botoșani, iar eventualele nemulțumiri ale petiționarilor (exprimate abia în data de 18 decembrie 2008) față de modul în care s-a desfășurat executarea silită (încheiată la 28 februarie 2007, data evacuării petiționarilor din imobilul adjudecat în favoarea creditorului) nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru tragerea la răspundere penală a intimatului executor judecătoresc.

De asemenea, se mai reține că atâta timp cât executarea silită a fost încuviințată de instanța de judecată prin încheierea din 2 septembrie 2005 a Judecătoriei Botoșani dată în dosarul nr. 9334/2005, executorul judecătoresc era obligat să treacă la executarea silită și să o continue până la recuperarea integrală a debitului de către creditor, iar în cazul în care acest lucru nu s-a putut realiza, s-a procedat la adjudecarea imobilului proprietatea petiționarilor debitori în favoarea creditorului (unic licitator), imobil depus drept garanție la momentul perfectării contractului de împrumut. De altfel, Înalta Curte apreciază că petiționarii, în situația în care ar fi apreciat că au fost vătămați prin executarea silită sau prin orice act de executare silită, aveau deschisă calea formulării unei eventuale contestații la executare, potrivit dispozițiilor art. 399 C. proc.

civ., dacă existau nelămuriri cu privire la înțelesul sau întinderea dispozitivului hotărârii investită cu titlul executoriu, cale de atac pe care petiționarii nu au înțeles să o valorifice niciodată pe parcursul executării silite, începută la 18 iulie 2005 și încheiată la 28 februarie 2007, așa cum s-a menționat mai sus. Așadar, plângerea penală îndreptată împotriva executorului judecătoresc care, în virtutea atributiunilor sale, pune în executare o hotărâre, nu poate constitui o nouă cale de atac, față de modul în care s-a desfășurat executarea silită.

De asemenea Înalta Curte constată că plîngerea penală împotriva executorului judecătoresc, referitor la modalitatea in care a efectuat executarea silită, nu poate constitui automat temei pentru a se ajunge la concluzia săvârșirii de către acesta a infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, deoarece legiuitorul, având în vedere importanța punerii în executare a unei hotărâri judecătorești, stabilește în cazul executării silite o procedură specială, în care partea a căror interese au fost lezate cu ocazia executării silite, are la dispoziție căi legale, prevăzute de Codul de procedură civilă, pentru a le îndrepta. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. b) C. proc.

pen., va respinge ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii S.C. și S.M. împotriva sentinței penale nr. 82 din 5 august 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții petiționari vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii S.C. și S.M. împotriva sentinței penale nr. 82 din 5 august 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 octombrie 2009.