ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3212/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3212/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele

:

Prin sentința

penală nr. 82 din 5 august 2009, Curtea de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 707/39/2009, în baza art. 278

1

pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a respins ca neforrdată plângerea formulată de

petiționarii S.C. și S.M. împotriva rezoluției nr. 325/P/2008 din 6 martie 2009

dată de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel

Suceava și nr. 145/11/2/209 din 21 aprilie 2009 dată de procurorul

general

al aceleiași unități de parchet, obligându-i totodată, la plata sumelor de câte

100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a

reținut că la data de 08 decembrie 2008, petiționarii S.C. și S.M. au depus o

plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Suceava, prin

care au solicitat să se efectueze cercetări fată

de S.D. -

executor judecătoresc, pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în

formă calificată, prev. de art. 246 rap. la art. 248

1

C. pen.,

constând în aceea că, în exercitarea atribuțiilor sale

de serviciu, cu

ocazia executării silite făcute în dosarul nr. 254/2005, cu știință, nu a

îndeplinit acte ori Ie-a îndeplinit în mod defectuos, cauzându-le o vătămare

intereselor legale, care vizează interese patrimoniale în această cauză.

S-a reținut că

prin rezoluția nr. 325/P/2008 din 06 martie 2009 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Suceava, în temeiul disp. art. 228 alin. (6) rap. la art. 10

lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.D. -

executor judecătoresc în circumscripția Judecătoriei Botoșani, sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prev. de art. 248

1

C. pen., apreciindu-se că faptei

îi lipsește unul din elementele

constitutive pentru a fi infracțiune, și anume intenția.

Din actele

premergătoare efectuate s-a reținut de către procurorul de caz că la data de 08

septembrie 2004, soții S. au încheiat contractul

de garanție imobiliară autentificat sub nr. 1890 din 08 septembrie 2004

la B.N.P.

L.B. din Botoșani cu L.P., în care se prevedea că aceștia

garantează cu apartamentul lor din Botoșani pentru suma de 10.650 Euro, pe care

au împrumutat-o de la L.P. și pe care se obligau să o restituie până la data de

31 martie 2005, „iar în cazul nerespectării termenului, acesta să-și satureze

creanța prin executarea silită asupra imobilului", înțelegând că

respectivul contract este titlu executoriu.

Întrucât soții S. nu

au restituit creditorului, până la termenul indicat în act, suma datorată, la

18 iulie 2005, acesta a făcut cerere la B.EJ. S.D., înregistrată sub nr.

254/2005, solicitând executarea silită, actualizarea sumei, precum și încasarea

cheltuielilor de executare.

De asemenea, s-a mai

reținut că prin încheierea din 10 august 2005 a Judecătoriei Botoșani s-a

investit cu formulă executorie contractul de garanție imobiliară și s-a

stabilit onorariul executorului în cotă de 10% din valoarea imobilului supus

executării silite, iar prin încheierea din 02 septembrie 2005 a Judecătoriei

Botoșani (dosar nr. 9334/2005) s-a încuviințat executarea silită.

Prin procesul-verbal

din data de 29 septembrie 2005 s-a actualizat debitul care, împreună cu

cheltuielile de executare, a ajuns la suma de 50.864,55 lei. S-au emis somații,

s-a înscris somația de plată la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară

și s-au făcut publicații de vânzare la data de 28 octombrie2005 pentru 28

noiembrie 2005 - ora 10,00 la prețul evaluat de 50.900 lei. Primăria Botoșani

s-a înscris și ea cu o creanță de 852,39 lei.

La data de 28

noiembrie 2005 s-au prezentat doar creditorul și debitorii, fără nici un

licitator, iar debitorii au plătit creditorului în numerar, suma de 10.000 lei

din datorie, astfel că s-a fixat următoarea licitație pentru data de 28

decembrie 2005 ora 10,00, la un preț de licitație de 40.900 lei (ce era mai

mare decât 75% din prețul de evaluare). La data fixată, din nou, nu s-a

prezentat nimeni să liciteze, iar debitorii au mai achitat creditorului suma de

9.600 lei din debit, fixându-se termen la 13 ianuarie 2006 pentru licitația următoare,

cu același preț de pornire de 40.900 lei.

La data de 13

ianuarie 2006 s-a înscris, ca licitator, tot creditorul și constatându-se că

din creditul total i-au fost achitate sumele de 10.000 lei+9.600 lei+5.000 lei

(la 13 ianuarie 2006) = 24.600 lei, în contul creanței rămânând de achitat suma

de 26.264,46 lei, i s-a adjudecat apartamentul, întocmindu-se totodată și actul

de adjudecare, a cărei executare a fost cerută de L.P. la 13 februarie 2007

(dosar B.E.J nr. 22/2007). S-au emis somații, iar la data de 28 februarie 2007

au fost evacuați debitorii (fără ca petiționarii să se opună) și s-a predat

apartamentul creditorului.

La data de 18

decembrie 2008, petiționarii au formulat plângere penală împotriva executorului

judecătoresc pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 248

1

C.

pen. În plângere petiționarii au susținut că, în mod abuziv, executorul

judecătoresc a emis somații pentru întreaga sumă menționată în titlul

executoriu, deși ei mai achitaseră între timp

creditorului diverse sume de

bani, în cursul cercetărilor procurorul a

constatat că somațiile au fost emise corect, atâta timp cât s-a cerut

executarea silită a titlului executoriu și nici creditorul, nici debitorii nu

au făcut vorbire de sume achitate în prealabil.

Procurorul a mai

reținut, contrar susținerilor petiționarilor, care au pretins că apartamentul

lor în mod abuziv, a fost subevaluat, că s-a demonstrat că evaluarea nu a fost

făcută de executorul judecătoresc, ci de un expert și ea nu a fost contestată

de debitori în timpul executării.

S-a mai precizat

că, în mod greșit, după prima licitație, prețul de pornire pentru celelalte

licitații a fost stabilit de intimatul executor la

suma de 40.900, care era mai mare decât 75% din prețul de evaluare al

apartamentului

de 50.900, care ar fi doar de 38.127 RON, însă acest fapt, deși real, nu i-a

prejudiciat pe debitori, ci era apt să-i avantajeze.

Petiționarii au mai

pretins că, în mod abuziv, executorul judecătoresc ar fi fixat pentru a treia

licitație un termen de 16 zile de publicații, când conform art. 504 alin. (2)

C. proc. civ., termenul nu putea fi mai mic de 30 de zile, aspect constatat

nereal câtă vreme textul de lege invocat prevede că doar pentru prima licitație

termenul trebuie fixat între 30 și 60 de zile, în timp ce pentru următoarele

licitații, termenul se stabilește conform art. 509 alin. (5) C. proc. civ.,

adică nu poate fi mai mare de 60 de zile (deci nu era o limită minimă stabilită

de lege) dispozițiile civile anterior menționate făcând trimiteri la alin. (3)

din art. 504 C. proc. civ., referitor la locurile unde se afișează publicațiile

de vânzare.

S-a mai constatat că

la a treia licitație de la termenul din 13 ianuarie 2006, nu se înscrisese, din

nou, niciun licitator, s-a înscris creditorul și i s-a adjudecat apartamentul

în contul creanței ce rămăsese la suma de 26.264,55 lei, căci între timp,

debitorii mai achitaseră diverse sume de bani în contul debitului.

În cursul cercetărilor efectuate în cadrul actelor premergătoare s-a

stabilit că, în mod greșit, executorul

judecătoresc a adjudecat creditorului apartamentul în contul creanței de doar

26.264,55 lei, în loc să-l adjudece la valoarea de 75% din prețul evaluat, deci

la 38.127

RON, încălcând astfel prevederile

art. 510 alin. (2) C. proc. civ. și nu l-a pus pe creditor ca, pe lângă

depunerea creanței în contul prețului,

să mai depună diferența de preț

de 11.911,45 lei RON. S-a apreciat că acest fapt nu s-a datorat însă intenției

executorului de a prejudicia pe

debitor, ci

eforturilor sale de a fi recuperat debitul a cărei executare silită

se

străduia să o facă din iulie 2005.

S-a mai stabilit

de procuror că, în mod greșit, executorul judecătoresc a întocmit actul de

adjudecare pe 13 ianuarie 2006, în aceeași zi când a avut loc licitația, în loc

să lase să treacă 15 zile, timpul de contestație prevăzut de art. 401 alin. (1)

lit. a) C. proc. civ., astfel cum prevede art. 516 alin. (1) C. proc. civ., așa

cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005. Fiind întrebat despre această

situație, executorul judecătoresc a motivat că el încă nu își însușise

modificările Codului de procedură civilă și că a acționat conform vechii

reglementări a art. 516 alin. (1) C. proc. civ., în care se menționa că „după

plata integrală a prețului, executorul, pe baza procesului-verbal de licitație,

va întocmi actul de adjudecare."

În cursul

cercetărilor s-a stabilit că prin întocmirea actului de adjudecare înaintea

termenului de 15 zile de contestație, debitorii nu au fost prejudiciați, căci

ei, pe tot parcursul executării silite (aproape doi ani de zile) nu au formulat

niciun fel de contestație la procesul-verbal de adjudecare, reținându-se că

aceștia, nu au făcut contestații nici după ce data de 07 februarie 2008 ( când

au fost evacuați din apartament și a fost pus în posesie creditorul, în baza

actului de adjudecare.

S-a mai relevat că

abia în luna decembrie 2008, debitorii au formulat plângerea penală ce face

obiectul prezentului dosar și au declarat că ar fi introdus la Judecătoria

Botoșani o acțiune de constatare a nulității actului de adjudecare.

Față de cele de mai

sus, s-a apreciat că nu se poate reține existența intenției executorului

judecătoresc de a întocmi în mod defectuos adjudecarea din 13 ianuarie 2006 și

respectiv reaua credință în finalizarea executării silite prin punerea în

posesie a creditorului și evacuarea debitorilor din imobilul în litigiu.

Împotriva rezoluției

procurorului din 06 martie 2009 petiționarii au formulat plângere la procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care prin rezoluția

nr. 145/11/2/2009 din 21 aprilie 2009, a respins-o, ca neîntemeiată.

S-a arătat că,

din analizarea actelor premergătoare efectuate în cauză, nu a rezultat

existenta laturii subiective sub forma intenției, cu privire la infracțiunea

sub aspectul căreia s-au efectuat verificări - în sensul că intimatul executor

judecătoresc, prin nesocotirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 alin.

(1) lit. a) C. proc. civ., așa cum prevede art. 516 alin. (1) C. proc. civ.,

modificat prin Legea nr. 219/2005 și prin încălcarea disp. art. 510 alin. (2)

C. proc. civ. - a adjudecat creditorului apartamentul în contul creanței de

26.264,55 lei, în loc să-l adjudece la valoarea de 75% din prețul evaluat și,

de asemenea, prin aceea că, nu l-a obligat pe creditor ca, pe lângă depunerea

creanței în contul prețului, să mai depună și diferența de preț de 11.911,45

lei - nu a urmărit să cauzeze o vătămare a intereselor legale ale petenților,

ci doar executarea unui debit pe care îl avea pe rol din iulie 2005.

S-a conchis

că, pe de o parte, fapta nu întrunea elementele constitutive pentru a constitui

infracțiune, iar pe de altă parte, petiționarii nu au considerat că ar fi

suferit, prin executarea silită, o vătămare a vreunui interes legal, întrucât

aceștia, nici după încheierea licitației, prin adjudecarea apartamentului (13

ianuarie 2006) și nici după evacuarea din apartament (07 februarie 2008), nu au

formulat vreo plângere penală, iar celelalte susțineri din plângerea analizată

nu erau întemeiate neavând nici suport probator.

Împotriva

soluției de neîncepere a urmăririi penale, întemeiată pe

art. 278

1

C. proc. pen., petiționarii

S.C. și

S.M. au formulat plângere,

solicitând desființarea

și trimiterea cauzei procurorului în vederea

începerii urmăririi penale față de intimat, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 246 rap. la art. 248

1

C. pen., cu

indicarea faptelor și împrejurărilor ce urmează a fi constatate și prin ce

anume mijloace de

probă, conform art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., întrucât din

prezentarea în fapt a

situației, din punct de vedere al laturii obiective materiale, cât și al

laturii subiective, sunt îndeplinite toate condițiile infracțiunii de abuz in

serviciu în formă calificată.

S-a

arătat atât în motivarea plângerii, cât și în concluziile scrise că

abuzul comis de executor constă, în esență,

în faptul că în cadrul procedurii de licitație acesta, prin întocmirea actului

de adjudecare în aceeași zi, în virtutea vechilor reglementări, nu a respectat

dispozițiile art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. și ale art. 516 alin. (1)

C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 291/2005, că a

încălcat prevederile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., prin adjudecarea

apartamentului creditorului în contul creanței de doar 26.264,55 lei, în loc

să-l adjudece la valoarea de 75%din prețul evaluat și nu l-a pus pe creditor

ca, pe lângă depunerea creanței în contul prețului, să mai depună diferența de

preț de 11.911,45 lei, și că sumele achitate au fost avute în vedere la

diminuarea valorii imobilului licitat și nu la diminuarea valorii debitului,

cum era corect. Au mai considerat că activitatea desfășurată de executor, cu

încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale le-au produs prejudicii grave sub

aspect patrimonial.

Prima

instanță, examinând plângerea formulată prin prisma motivelor invocate, și-a

însușit situația de fapt reținută de procuror și a constatat, în esență, că

este real că potrivit dispozițiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ. „...

creditorii urmăritori nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un

preț mai mic de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat", iar conform

art. 516 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.

219/2005, actul de adjudecare va fi întocmit executor, pe baza

procesului-verbal de licitație după plata integrală a prețului sau a avansului

prevăzut la art. 515 și după expirarea termenului de 15 zile prevăzut la art.

401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. potrivit căruia contestația se poate face

în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul

de executare pe care-l contesta sau de refuzul de a îndeplini un act de

executare.

De asemenea,

prima instanță a mai constatat că niciunul din actele de executare și nici

actul de adjudecare, întocmite de executorul judecătoresc, nu a fost desființat

ori contestat în condițiile art. 516 și art. 401 C. proc. civ., deși

petiționarii au avut cunoștință de existența și conținutul lor și că doar în

cadrul procedurii contestației la executare puteau fi dezbătute astfel de

chestiuni, cale pe care petenții nu au ales-o.

Totodată, s-a mai

relevat că cenzura asupra legalității actelor de executare, inclusiv a actului

de adjudecare, nu aparține instanței penale, ci instanței civile, investită

conform procedurii civile, instanța penală având competența de a stabili, în

speță, dacă există sau nu indiciile comiterii de către intimat a unor fapte de

natură penală pentru a se putea dispune începerea urmăririi penale, situație ce

nu se regăsește în cazul dat, câtă vreme toate activitățile desfășurate și

actele întocmite s-au efectuat în cadrul procedurii executării silite

declanșate oficial la cererea creditorului.

S-a apreciat,

analizând lucrările dosarului, că în cadrul acestei proceduri cu care a fost

investit, executorul judecătoresc a întocmit actele de executare și a făcut

demersurile necesare în vederea recuperării debitului de către creditorul L.P.,

conform titlului executoriu, neputându-se reține că aceasta a dat dovadă de rea

credință în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, care îi reveneau.

S-a mai relevat că,

în acest context, nemulțumirea petiționarilor cu referire la modul concret în

care s-a desfășurat executarea silită încheiată cu întocmirea actului de

adjudecare din 13 ianuarie 2006 trebuia să îmbrace forma căi de atac în limitele

recunoscute de lege - contestația la executare - neputându-se obține o

suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri de natura

celei de față.

Curtea de Apel

Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a constatat că formularea

unor plângeri penale împotriva executorului judecătoresc pentru actele

întocmite în cadrul procedurii executării silite nu poate determina trimiterea

în judecată penală, în absența unor probe din care să rezulte că fapta

respectivă a fost comisă cu forma de vinovăție cerută de lege și anume

intenția.

Totodată s-a

mai apreciat că procedura plângerii penale prevăzută de art. 278

1

C.

proc. pen., la care au recurs petiționarii, nu a fost instituită de legiuitor

pentru a se ocoli sau pentru a fi ignorate mijloacele de contestare prevăzute

de lege împotriva fiecărui act de executare sau împotriva actului de

adjudecare, dar nici nu a fost elaborată pentru a determina declanșarea abuzivă

de litigii penale ori pentru a se institui o nouă cale de atac ordinară.

S-a conchis că

din verificările efectuate în etapa actelor

premergătoare

nu s-a demonstrat încălcarea de către intimatul executor judecătoresc S.D., în

efectuarea activităților anterior amintite, a

obligațiilor sale

profesionale în raport cu petiționarii și care să se

circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii pentru care s-a

formulat

plângere, astfel că, în mod corect, prin rezoluția atacată, s-a

reținut că presupusa faptă penală nu a fost săvârșită cu forma cerută de lege

pentru a putea fi antrenată răspunderea penală a intimatului, plângerea penală

fiind respinsă ca nefondată, iar rezoluțiile procurorului fiind menținute ca

legale și temeinice.

Împotriva

sentinței penate au

formulat plângere,

petiționarii S.C. și S.M.,

criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate, reiterând, prin memoriul depus la dosar motivele arătate în fața

primei instanțe .

Astfel

aceștia, prin memoriul depus la dosar, în esență, au apreciat

soluțiile procurorului ca fiind nelegale și a

susținut că executorul

judecătoresc S.D. a

săvârșit infracțiunea prev. de art. 248

1

C. pen.

, deoarece,

acesta a trecut la executarea silită împotriva petiționarilor debitori asupra

imobilului proprietatea lor, (depus drept garanție printr-un contract de

împrumut încheiat cu creditorul L.P.), acționând cu rea-credință si

încălcându-si grav atribuțiile de

serviciu,

dar și dispozițiile Codului de procedură civilă vizând executarea

silită.

Pe rolul

Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat dosarul

nr. 707/39/2009, iar recurenții petiționari, deși au fost

legal citați, nu s-a prezentat în fața instanței

de recurs pentru a-și susține

personal apărările, justificându-și

absența printr-o cerere depusă la dosar si anexând un memoriu în susținerea

recursurilor formulate.

Examinând recursurile declarate de petiționari, sub toate aspectele

conform art. 385

6

alin. (3) coroborat cu art. 385

14

C.

proc. pen.,

Înalta Curte

apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Ca o garanție

a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut

posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în

timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, plângerea

prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. având, printre altele, natura juridică

a unei căi de atac și vizând controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a

urmăririi penale.

Poate face o

astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei

interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură

procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei

hotărâri definitive de condamnare

În cauza

supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza ansamblului

materialului probator administrat în cauză, a respins în mod corect plângerea

formulată de petiționari, apreciind ca fiind legală și temeinică rezoluția de

neîncepere a urmăririi penale nr. 325/P/2008 din 6 martie 2009, prin care s-a

dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului executor judecătoresc S.D.

pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 248

1

C. pen.,

reținându-se justificat că, în cauză, lipsește unul din elementele constitutive

ale acestei infracțiuni, respectiv latura subiectivă.

De altfel,

Înalta Curte constată că prin rezoluția nr. 145/11/2/2009 dată la 21 aprilie

2009 în dosarul nr. 325 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a

confirmat soluția dispusă de procuror, față de intimatul S.D., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 248

1

C. pen., apreciindu-se, în mod corect, în

urma actelor premergătoare efectuate, că faptei, presupusă a fi săvârșită de

intimat, îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv intenția.

În același sens,

Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a mai reținut de către prima

instanță și împrejurarea că executorul judecătoresc S.D., conform atribuțiilor

de serviciu, fiind investit cu executarea silită ce a făcut obiectul dosarului

nr. 254/2005, a pus în executare, la cererea creditorului L.P. contractul de

împrumut cu garanție imobiliară, (așa cum a fost el formulat și semnat de către

creditorul L.P. și debitorii petiționari S.C. și S.M.), act investit cu formulă

executorie la 10 august 2005 de către Judecătoria Botoșani, iar eventualele

nemulțumiri ale petiționarilor (exprimate abia în data de 18 decembrie 2008)

față de modul în care s-a desfășurat executarea silită (încheiată la 28

februarie 2007, data evacuării petiționarilor din imobilul adjudecat în favoarea

creditorului) nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru tragerea la

răspundere penală a intimatului executor judecătoresc.

De asemenea,

se mai reține că atâta timp cât executarea silită a fost încuviințată de

instanța de judecată prin încheierea din 2 septembrie 2005 a Judecătoriei

Botoșani dată în dosarul nr. 9334/2005, executorul judecătoresc era obligat să

treacă la executarea silită și să o continue până la recuperarea integrală a

debitului de către creditor, iar în cazul în care acest lucru nu s-a putut

realiza, s-a procedat la adjudecarea imobilului proprietatea petiționarilor

debitori în favoarea creditorului (unic licitator), imobil depus drept garanție

la momentul perfectării contractului de împrumut.

De altfel,

Înalta Curte apreciază că petiționarii, în situația în care ar fi apreciat că

au fost vătămați prin executarea silită sau prin orice act de executare silită,

aveau deschisă calea formulării unei eventuale contestații la executare,

potrivit dispozițiilor art. 399 C. proc. civ., dacă existau nelămuriri cu

privire la înțelesul sau întinderea dispozitivului hotărârii investită cu

titlul executoriu, cale de atac pe care petiționarii nu au înțeles să o

valorifice niciodată pe parcursul executării silite, începută la 18 iulie 2005

și încheiată la 28 februarie 2007, așa cum s-a menționat mai sus.

Așadar, plângerea

penală îndreptată împotriva executorului judecătoresc care, în virtutea

atributiunilor sale, pune în executare o hotărâre, nu poate constitui o nouă

cale de atac, față de modul în care s-a desfășurat executarea silită.

De asemenea

Înalta Curte constată că plîngerea penală împotriva executorului judecătoresc,

referitor la modalitatea in care a efectuat executarea silită, nu poate

constitui automat temei pentru a se ajunge la concluzia săvârșirii de către

acesta a infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, deoarece

legiuitorul, având în vedere importanța punerii în executare a unei hotărâri

judecătorești, stabilește în cazul executării silite o procedură specială, în

care partea a căror interese au fost lezate cu ocazia executării silite, are la

dispoziție căi

legale, prevăzute de Codul

de procedură civilă, pentru a le îndrepta.

Așa fiind, Înalta

Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. b) C. proc. pen., va

respinge ca nefondate, recursurile declarate de

petiționarii S.C. și S.M. împotriva sentinței

penale nr. 82 din 5

august 2009 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Conform

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții petiționari vor fi

obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de petiționarii S.C. și S.M. împotriva

sentinței penale nr. 82 din 5 august 2009 a Curții de Apel Suceava, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurenții petiționari la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 12 octombrie 2009.