ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 35/23 aprilie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 42 C. proc. pen. coroborat cu art. 278 1 C. proc. pen. și art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petentul B.Ș. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Petentul B.Ș. a formulat plângere, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., împotriva rezoluțiilor nr. 273/P/2009 din 22 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și nr. 53/II/2/2010 din 05 martie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

În motivarea plângerii, acesta a arătat că greșit organele de urmărire penală au pronunțat rezoluțiile mai sus-menționate, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații A.Ș.F., A.A. și D.I.C., cu privire la care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., în condițiile în care au pronunțat hotărâri nelegale, neluând în considerare probele pe care le-a administrat în cauza pe care au soluționat-o. Analizând plângerea formulată, Curtea a constatat că în cauză competența de soluționare a acesteia revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât prin rezoluția nr. 273/P/2009 din 22 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.Ș.F., A.A. și D.I.C., primii doi judecători la Tribunalul Suceava, al treilea fiind judecător la Curtea de Apel Suceava, cu privire la care s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât nu s-a comis nicio faptă de natură să atragă răspunderea penală. Potrivit adresei nr. 399 din 15 aprilie 2010 emisă de către Tribunalul Suceava (fila 20 dosar), intimatul D.I.C. are gradul profesional de judecător de curte de apel. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., competentă a soluționa plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Potrivit prevederilor art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., infracțiunile săvârșite de către judecătorii de la curțile de apel sunt judecate în primă instanță de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Cum intimatul D.I.C. are, la acest moment, calitatea de judecător la Curtea de Apel Suceava, competența după calitatea persoanei, de soluționare a prezentei cauze, revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 281/39/2010. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Prin rezoluția nr. 273/P/2009 din 22 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.A., D.I.C. și A.Ș.F. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât în cauză nu s-a comis nici o faptă de natură să atragă răspunderea penală. Procurorul, pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, a reținut că persoana vătămată B.Ș. a formulat o plângere penală prin care a reclamat că H.G., în calitate de director la Herghelia Rădăuți, a întocmit o serie de documente false și a prejudiciat astfel interesele unității, permițând înstrăinarea unei suprafețe de 120 ha teren arabil din proprietatea hergheliei. De asemenea, s-a reclamat că N.A., T.P. și M.I. au semnat o adresă trimisă Agenției Domeniilor Statului București, care conținea date nereale, respectiv că suprafața de 124,9 ha teren ar aparține S.C.

„Bogdania” S.A Rădăuți, înscris care nu are antet și număr de înregistrare. Prin rezoluția nr. 169/P/2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava din 30 martie 2007, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților T.P., N.A., M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. și față de H.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. și uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există. Împotriva soluției procurorului, B.Ș. a făcut plângere în temeiul art. 278 C. proc.

pen., care însă i-a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 587/II/2/2008 din 04 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Prin sentința penală nr. 483 din 08 octombrie 2008 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 596 din 19 decembrie 2008 a Tribunalului Suceava, (prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de petent) s-a respins ca nefondată plângerea formulată de B.Ș. în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. și s-au menținut ca legale și temeinice soluțiile procurorului. Fiind nemulțumit, B.Ș. s-a adresat Tribunalului Suceava, secția penală, cu o contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 596 din 19 decembrie 2008 a Tribunalului Suceava, secția penală, formându-se astfel Dosarul nr. 442/86/2009, repartizat spre soluționare completului de judecată format din judecătorii A.A., D.I.C.

și A.Ș.F. Prin decizia penală nr. 10 din 13 martie 2009 a Tribunalului Suceava, s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul B.Ș. ca inadmisibilă. Având în vedere probele existente la dosar, s-a considerat că magistrații A.A., D.I.C. și A.Ș.F. nu au săvârșit nici o faptă de natură să atragă răspunderea penală, nedovedindu-se că aceștia, cu știință, nu au îndeplinit un act ori l-au îndeplinit în mod defectuos și prin aceasta au cauzat vătămări intereselor legale ale persoanei vătămate. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 53/II/2/2010 din 05 martie 2010. Nemulțumit de soluția procurorului, petentul B.Ș.

s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen. instanței de judecată. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că intimații, menționați anterior, au pronunțat decizia penală nr. 10 din 10 martie 2009 în Dosarul nr. 442/86/2009 a Tribunalului Suceava, prin care au respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petent împotriva deciziei penale nr. 596 din 19 decembrie 2008 a Tribunalului Suceava. Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală dată de parchet față de magistrații A.A., D.I.C. și A.Ș.F. este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că hotărârea pronunțată de intimați a fost pronunțată cu încălcarea legii în detrimentul petentului.

Împrejurarea că petentul este nemulțumit de soluția adoptată în dosarul menționat nu poate conduce la concluzia existenței infracțiunii reclamate, în condițiile în care persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își desfășoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-și îndeplinească atribuțiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunțarea unor soluții pe care le apreciază legale și temeinice în raport cu probele administrate, soluții care pot fi verificate și, eventual, desființate/ casate prin intermediul căilor legale de atac, căi de atac care nu pot fi „îndreptate” împotriva magistraților, ci împotriva actelor emise de aceștia.

Dacă s-ar admite că împotriva magistraților care au pronunțat soluțiile se pot face plângeri în absența unor elemente care să contureze o eventuală activitate infracțională, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil. De asemenea, Înalta Curte constată că petentul încearcă, pe calea instituției plângerii penale, să obțină reformarea hotărârilor judecătorești care nu i-au fost favorabile. În consecință, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul B.Ș. împotriva rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale, rezoluție care va fi menținută. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.Ș. împotriva rezoluției nr. 273/P/2009 din 22 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, pe care o menține. Obligă petiționarul la 120 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie 2010.