ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.05.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1666/2009

HOTĂRÂRE
06.05.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1666/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Prin sentința penală nr. 95/PI/26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., s-a admis plângerea formulată de către petenta B.S.N., împotriva ordonanței procurorului dată în Dosar nr. 12/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menținută prin rezoluția din 29 septembrie 2008, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pe care a desființat-o parțial, doar în ceea ce privește pct. 4 referitor la neînceperea urmăririi penale față de notarii publici C.L.C. și C.L.C.

S-a trimis cauza procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitorii C.L.C. și C.L.C. pentru învinuirea săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută în art. 246 C. pen., favorizarea infractorului, prevăzută în art. 264 C. pen. și neglijență în serviciu, prevăzută în art. 249 C. pen., în vederea administrării unui probatoriu elocvent și neechivoc, care să aibă consecință pronunțarea unei soluții legale și temeinice.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

S-a reținut că prin plângerea adresată instanței la data de 17 octombrie 2008 (filele 1, 2) petenta B.S.N. a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției dată în Dosarul nr. 12/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de notarii C.L. C. și C.L.C. și trimiterea în judecată pentru infracțiunile săvârșite de către aceștia.

Instanța reține că, prin ordonanța procurorului din 12 august 2008, dată în Dosarul nr. 12/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, la pct. 4 din soluția parchetului s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii C.L.C. și C.L.C. pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 246, art. 264 și art. 249 C. pen.

Împotriva soluției, petenta a formulat plângere, iar prin rezoluția din 29 septembrie 2008 emisă în Dosar nr. 473/II.2/2008 de procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât s-a apreciat că infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 246, art. 264 și art. 249 C. pen. nu pot fi reținute în sarcina făptuitorilor.

Criticile formulate de petentă sunt fondate.

În speță, petenta a formulat plângere față de notarii publici C.L.C. și C.L.C. (filele 4-5), solicitând să se dispună efectuarea cercetărilor penale în cauză pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului, prevăzută și pedepsită de art. 264 C. pen. și neglijență în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 249 C. pen.

În fapt, petenta a arătat că a fost căsătorită cu defunctul B.N., decedat la data 01 octombrie 2007 (fila 9), până în aprilie 2007, când s-a pronunțat hotărârea de divorț. Petenta susține că motivul de divorț a fost acela că a aflat de la reprezentanții B.C.R. – Sucursala Aleșd că, defunctul a făcut împrumuturi masive, a ipotecat imobilul proprietate comună a soților, situat în Aleșd, prezentând în fața notarului public C.L.C. o altă persoană care a semnat în locul ei. În luna decembrie 2006, petenta relevă că reprezentanții băncii i-au cerut să semneze un act adițional la contractul de ipotecă inițial, aceasta refuzând. Cu acea ocazie, petenta a aflat că acel contract de ipotecă a fost semnat în fals de către o altă persoană în numele său.

Totodată, petenta a arătat că soții au deținut în proprietate un apartament situat în Aleșd, Cartierul Șoimul, ipotecat în favoarea Băncii Transilvania – Sucursala Aleșd, contract de ipotecă nesemnat de către ea, ci de către o altă persoană și întocmit la Biroul Notarial C.L.C.

În ceea ce privește pe notarul public C.L.C., petenta a arătat că acesta a redactat și autentificat contractul de ipotecă cu nr. 86/3697 din 4 iulie 2006 în lipsa sa, cu toate că acesta avea obligația să verifice identitatea persoanei prezente la sediul biroului notarial și să nu permită unei terțe persoane, decât soției defunctului, să semneze acel contract.

Procurorul, prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ dată în Dosarul nr. 12/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, întrucât a conexat în acest dosar două plângeri – ale petentului M.T. și ale petentei B.S. –referitoare la aceiași notari publici, dar care nu au nici o legătură una cu cealaltă, a dispus pentru plângerea lui M.T. scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C.L.C. și aplicarea unei amenzi administrative de 1.000 lei, pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 249 C. pen. (pct. 1 și 2) și neînceperea urmăririi penale față de notarii publici C.L.C. și C.L.C., pentru infracțiunile reclamate de petenta B.S. (pct. 4) și disjungerea cauzei cu trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea efectuării cercetărilor penale față de R.V. și P.M. (pct. 5).

Procurorul a reținut, în esență, că notarul public C.L.C. a întocmit și autentificat contractele de ipotecă nr. 47/2030 din 27 mai 2005, nr. 2555/IPO/01 din 29 aprilie 2004, nr. 1536/PF din 20 decembrie 2005, nr. 47 din 31 ianuarie 2006 si nr. 16/3697 din 04 iulie 2006, iar notarul public C.L.C. contractul de ipotecă nr. 86/3697 din 04 iulie 2006, fiind induși în eroare de către defunctul B.N., care s-a prezentat la sediul biroului notarial cu o altă persoană în locul soției sale. Totodată, procurorul a arătat că, potrivit expertizei grafice efectuată în cauză semnătura de pe actele expertizate nu aparține petentei B.S

Prin rezoluția procurorului general din 29 septembrie 2008 s-a respins ca neîntemeiată plângerea petentei cu motivarea că, pe baza unei constatări tehnico științifice grafice, s-a stabilit că acele contracte de ipotecă nu au fost semnate de către petentă la poziția „giranți” însă, în mod corect, procurorul care a instrumentat cauza a reținut că notarii publici au fost induși în eroare de către defunctul B.N.„ cu atât mai mult, cu cât la semnarea acelor acte au fost prezente și alte persoane care nu au putut să constate că nu este vorba de soția defunctului”.

Examinând plângerea pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, curtea a constatat că aceasta este fondată și a admis-o ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.

În vederea pronunțării soluției în cauza dedusă judecății, instanța a dispus atașarea Dosarului nr. 973/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, în care se află toate actele premergătoare efectuate în cauză, inclusiv plângerea petentei B.S.

Soluția pronunțată de către parchet nu are la bază un probatoriu elocvent și neechivoc, motiv pentru care se impune în baza dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerii, desființarea ordonanței atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de notarii publici C.L.C. și C.L.C., urmând ca după administrarea unei probațiuni complete să se dispună o soluție legală și temeinică cu privire la faptele de care sunt acuzați cei doi notari.

În vederea cristalizării stării de fapt procurorul urmează să procedeze la audierea petentei B.S., care nu a fost audiată în cauză, la audierea celor doi notari cu privire la împrejurarea reliefată de către aceasta că se cunoștea cu notarul public C.L.C. de mai multă vreme, precum și la audierea persoanelor prezente la semnarea contractelor de ipotecă, respectiv R.V. și P.M.F.

Cu ocazia luării depozițiilor făptuitorilor și martorilor sus-menționați procurorul trebuie să aibă în vedere și să lămurească poziția petentei referitoare la aspectul că s-a prezentat la notar o altă persoană decât soția defunctului.

Aceste clarificări se impun cu atât mai mult cu cât în raportul de constatare tehnico științifică nr. 235753 din 26 iunie 2008 întocmit de către Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J Bihor, la capitolul 5 intitulat „Concluzii” se inserează faptul ca „datorită inexistenței semnăturii pentru B.S. ca și garant ipotecar împrumutat în contractul de ipotecă nr. 47/2030 din 27 mai 2005”, experții nu s-au putut pronunța, iar în ceea ce privește contractul de ipotecă nr. 2555/IPO din 20 aprilie 2004 și actul adițional nr. 47/2030/D din 22 mai 2006 experții au arătat ca semnătura depusă la rubrica garanți ipotecari – B.S.N. – nu aparține petentei.

Este de observat că raportul de constatare tehnico-științific nu a fost dispus cu privire la toate actele semnate de către o altă persoană, așa cum susține petenta, ba chiar mai mult s-a dispus cu privire la un contract de ipotecă pe care nu se află nici o semnătură pentru petenta B.S.N.

Atâta timp cât printr-un act științific s-a demonstrat că petenta nu a semnat actul adițional menționat anterior, procurorul trebuia să lămurească acest aspect prin administrarea probatoriului în cauză.

În consecință, după suplimentarea probațiunii și administrarea oricăror probe pertinente și utile cauzei, pentru dovedire existenței sau inexistenței infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., favorizarea infractorului, prevăzută și pedepsită de art. 264 C. pen. și neglijență în serviciu, prevăzută și pedepsită de art. 249 C. pen., procurorul urmează să pronunțe o soluție legală și temeinică.

II.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat recurs intimații C.L.C. și C.L.C., solicitându-se casarea acesteia și menținerea ordonanței nr. 12/P/2008 din 12 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

La termenul de judecată din 25 februarie 2009, a fost învederat instanței de recurs că recurentul intimat C.L.C. a decedat la data de 14 februarie 2009, fiind depus în acest sens certificatul de deces din 14 februarie 2009 eliberat de Primăria orașului Aleșd, județul Bihor.

Față de această situație urmează a se admite ca fondat recursul intimatului C.L.C. împotriva sentinței atacate, care urmează a fi casată în parte, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., în sensul că va fi înlăturată dispoziția de admitere a plângerii petentei B.S.N. și desființare a ordonanței nr. 12/P/2008 din 12 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pe care o va menține numai cu privire la intimatul defunct C.L.C.

Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, în raport cu motivul de critică invocat de recurentul intimat notar C.L.C., cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de acest intimat se privește ca nefondat și urmează a fi respins, ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta întrucât în mod legal și temeinic prima instanță a admis plângerea petiționarei B.S.N., dispunând desființarea parțială a ordonanței nr. 12/P/2008 din 12 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea (menținută prin rezoluția nr. 473/II/2/2008 din 29 septembrie 2008 a Procurorului General al aceleiași unități de parchet) și a trimis cauza procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în vederea începerii urmăririi penale a intimaților notari publici C.L.C. – decedat între timp și Curea Lup Călin, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 și art. 249 C. pen.

În propriul demers analitic al Înaltei Curți se reține, cu titlu de situație premisă, că petiționara B.S.N. a motivat în plângerea formulată că defunctul ei soț B.N., decedat la data de 1 octombrie 2007 în Aleșd, a făcut mai multe împrumuturi masive, a ipotecat imobilul proprietate comună din Aleșd. Persoana vătămată motivează că toate semnăturile de pe aceste acte la poziția ei nu îi aparțin.

Din probele administrate rezultă că la biroul notarului public C.L.C. au fost întocmite și autentificate următoarele acte notariale, unde semnătura persoanei vătămate B.S. a fost contestată: contract de ipotecă nr. 47/2030 din 27 mai 2005 autentificat cu nr. 1942 din 27 mai 2005, act adițional nr. 47/2030 din 27 mai 2005; contract de ipotecă nr. 2555/IPO/01/29 aprilie 2004; contract de ipotecă nr. l536/PF/20 decembrie 2005; contract de ipotecă nr. 47 din 31 ianuarie 2006; contract de ipotecă nr. 16/3697 din 4 iulie 2006; contract de ipotecă nr. 86/3697 din 4 iulie 2006.

Se constată că două contracte de ipotecă și anume 86/3697 din 4 iulie 2006, autentificate cu nr. 578 și nr. 579 din 4 iulie 2006 au fost redactate și autentificate de notarul public C.L.C.

Prin rezoluția atacată, menținută prin rezoluția nr. 473/II/2/208 din 29 septembrie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus neînceperea urmăririi penale a intimaților nominalizați cu

motivarea că, pe baza unei constatări tehnico științifice grafice, s-a stabilit că acele contracte de ipotecă nu au fost semnate de către petentă la poziția „giranți” însă, în mod corect, procurorul care a instrumentat cauza a reținut că notarii publici au fost induși în eroare de către defunctul B.N.„ cu atât mai mult, cu cât la semnarea acelor acte au fost prezente și alte persoane care nu au putut să constate că nu este vorba de soția defunctului”.

Din acest punct de vedere al necesarei configurări a situației de fapt în mod legal s-a statuat de către prima instanță că procurorul urmează să procedeze la audierea petentei B.S., care nu a fost audiată în cauză, la audierea celor doi notari cu privire la împrejurarea reliefată de către aceasta că se cunoștea cu notarul public C.L.C. de mai multă vreme, precum și la audierea persoanelor prezente la semnarea contractelor de ipotecă, respectiv R.V. și P.M.F.

Cu ocazia luării depozițiilor făptuitorilor și martorilor susmenționați procurorul trebuie să aibă în vedere și să lămurească poziția petentei referitoare la aspectul că s-a prezentat la notar o altă persoană decât soția defunctului.

Aceste clarificări se impun cu atât mai mult cu cât în raportul de constatare tehnico științifică nr. 235753 din 26 iunie 2008 întocmit de către Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J Bihor, la capitolul 5 intitulat „Concluzii” se inserează faptul ca „datorită inexistenței semnăturii pentru B.S. ca și garant ipotecar împrumutat în contractul de ipotecă nr. 47/2030 din 27 mai 2005”, experții nu s-au putut pronunța, iar în ceea ce privește contractul de ipotecă nr. 2555/IPO din 20 aprilie 2004 și actul adițional nr. 47/2030/D din 22 mai 2006 experții au arătat ca semnătura depusă la rubrica garanți ipotecari – B.S.N. – nu aparține petentei.

Este de observat că raportul de constatare tehnico-științific nu a fost dispus cu privire la toate actele semnate de către o altă persoană, așa cum susține petenta, ba chiar mai mult s-a dispus cu privire la un contract de ipotecă pe care nu se află nici o semnătură pentru petenta B.S.N.

Atâta timp cât printr-un act științific s-a demonstrat că petenta nu a semnat actul adițional menționat anterior, procurorul trebuia să lămurească acest aspect prin administrarea probatoriului în cauză.

Urmează ca admițându-se recursul declarat de intimatul decedat C.L.C. să se mențină celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la admiterea plângerii petentei, de desființare a ordonanței nr. 12/P/2008 din 12 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea (pct. 4) și trimitere la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul C.L.C.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

Admite recursul declarat de intimatul C.L.C. împotriva sentinței penale nr. 95/PI din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pe care o casează în parte în sensul că înlătură dispoziția de admitere a plângerii petentei B.S.N. și de desființare a ordonanței nr. 12/P/2008 din 12 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea (pct. 4), pe care o menține numai cu privire la intimatul C.L.C.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței cu privire la  admiterea plângerii petentei, de desființare a ordonanței nr. 12/P/2008 din 12 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea (pct. 4) și trimitere la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul C.L.C.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimatul C.L.C., împotriva sentinței penale nr. 95/PI din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul intimat C.L.C. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de intimatul C.L.C., rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 06 mai 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-10-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3390/2009
Asupra recursurilor penale de față; Prin sentința penală nr. 16/PI din 4 februarie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. au fost respinse ca nefondate plâng
ÎCCJ 2008-12-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4101/2008
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele A. Prin sentința penală nr. 70/P din 24 septembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, s-au respins, ca nefondate, plângerile
ÎCCJ 2009-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 636/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 80/ P din 8 octombrie 2008, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc
ÎCCJ 2009-09-29
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3029/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 32/PI din 18 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1113/35/P/2008 s-
ÎCCJ 2009-11-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3589/2009
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 39/PI din 18 martie 2009, Curtea de Apel Oradea, în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondat
Sursă