ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 636/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 80/ P din 8 octombrie 2008, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea formulată de petiționarul U.T. împotriva rezoluției din 11 decembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 259/P/2007 și menținută prin rezoluția din 21 ianuarie 2008 dată în dosarul nr. 31/II.2/2008 de către procurorul general din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind pe intimatul N.M. S-a desființat rezoluția atacată și s-a dispus trimiterea cauzei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în vederea începerii urmăririi penale privind pe făptuitorul N.M.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., ținându-se seama de considerentele prezentei sentințe. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Oradea, petiționarul U.T. a solicitat cercetarea mai multor magistrați: judecători și procurori de la instanțele din Oradea, motiv pentru care inițial s-a declinat competența de soluționare a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și justiție. Prin ordonanța nr. 143/P/2006 din 20 martie 2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 228 alin. (4), art. 10 lit. a) și j) C. proc.

pen., art. 38, 42 și 45 din același cod, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații O.I., P.M., Ț.C., Ț.T., G.P., R.B. și disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea față de executorul judecătoresc N.M., sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și față de expertul H.l., sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 260 C. pen. În ordonanță s-a motivat că, la data de 17 septembrie 2001, executorul judecătoresc a organizat o licitație imobiliară pentru vânzarea apartamentului situat în Oradea, str. Grădinarilor. Din procesul verbal încheiat la data de 17 septembrie 2001 rezultă că imobilul a fost adjudecat la prețul de 72.000.000 lei, în favoarea lui S.l.

Executorul judecătoresc a folosit două expertize pentru stabilirea acestui preț al imobilului. Astfel, la dosar există raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul H.l., care a stabilit valoarea de circulație a apartamentului, la prețul de 99.000.000 lei și raportul de expertiză întocmit de H.C., care a stabilit valoarea de circulație la prețul de 180.000.000 lei. În ordonanță s-a motivat că, întrucât executorul judecătoresc a luat în considerare raportul de expertiză întocmit de H.l., în care a fost stabilit un preț mai mic și anume de 90.000.000 lei și nu a ținut cont de raportul de expertiză în care a fost stabilit un preț mai mare, există indicii că a fost săvârșită infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen.

Se reține în ordonanță că din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă următoarele: Executorul judecătoresc N.M. a organizat licitația imobiliară la data de 17 septembrie 2001 și a folosit un raport de expertiză efectuat în cauză de H.l. Raportul de expertiză întocmit de expertul H.C. este datat 14 iulie 2004, deci este întocmit mult mai târziu decât data întocmirii licitației, motiv pentru care în sarcina sa nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Prin ordonanța nr. 1468/P/2008 din 7 iunie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în baza art. 45 alin. (1) cu referire la art. 42 și 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, raportat la calitatea de executor judecătoresc a făptuitorului N.M.

Prin rezoluția nr. 259/P/2007 din 11 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în baza art. 228 alin. (4) și (6) și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și art. 38, 42 și 45 din același cod s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc N.M., disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea față de expertul H.l., sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 260 C. pen. În rezoluție s-a motivat că executorul judecătoresc N.M. a ținut seama de raportul de expertiză care se întocmise la data organizării licitației, motiv pentru care în sarcina sa nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții, petiționarul U.T. a formulat plângere la procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 31/ll.2/2008 din 21 ianuarie 2008. În temeiul art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., petiționarul U.T. a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 259/P/2007 din 11 decembrie 2007, plângere care a fost admisă prin sentința penală nr. 80/ P din 8 octombrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. S-a desființat rezoluția din 11 decembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 259/P/2007 și s-a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul N.M.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că executorul judecătoresc N.M. a încălcat dispozițiile art. 411 alin. (3) raportat la art. 500 C. proc. civ., privind identificarea și evaluarea cu acordul părților a bunurilor sechestrate. Pe de altă parte, conform art. 500 C. proc. civ., dacă în termen de 15 zile de la primirea somației debitorul nu plătește datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare. în acest sens executorul va stabili de îndată prețul imobilului, iar în cazul în care este necesar va cere părerea unui expert, urmând în această situație a fi aplicabile prevederile art. 411 alin. (3) C. proc.

civ., privitoare la obligația încunoștințării debitorului privind prețul imobilului în speță, ca rezultat al evaluării într-un din modalitățile susmenționate. În speță somația a fost făcută la data de 6 iunie 2003, iar la 17 iunie 2003, peste 9 zile s-a procedat la executarea silită. De observat este că a fost organizată licitația, la data de 17 septembrie 2001, imobilul fiind adjudecat în favoarea lui S.l. la prețul de strigare de 72 milioane lei, în condițiile în care exista la aceea dată o expertiză întocmită de expertul H.l. la 15 iulie 2001, care a stabilit valoarea de circulație a apartamentului in discuție la 90 milioane lei, în publicația de vânzare nu se face referire la această sumă, deși art. 504 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ., face referire la prețul la care a fost evaluat imobilul. Stabilindu-se termenul pentru vânzare, la data de 17 septembrie 2001, raportat la data publicației de vânzare 29 august 2001, s-a apreciat că a fost încălcată și prevederea din art. 504 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că termenul stabilit pentru vânzare nu va fi mai scurt de 30 zile și nici mai lung de 60 de zile de la data publicației de vânzare la locul unde va avea loc licitația. Nici procesul verbal întocmit despre desfășurarea licitației nu cuprinde toate elementele prevăzute de art. 511 C. proc. civ., nu rezultă că debitorul care ar fi trebuit să semneze procesul verbal a refuzat semnarea. Deși textul nu prevede refuzul uneia dintre persoanele menționate în art. 511 C. proc.

civ., de a semna nu va fi de natura să afecteze valabilitatea acestuia, dacă executorul a făcut mențiune despre aceasta. Din acest punct de vedere procesul verbal în discuție are o doar o mențiune „ lipsă”. Pe de altă parte, procesul-verbal nu face nici o mențiune la rubrica debitor. Nu în ultimul rând este de subliniat că actul de adjudecare urmare procesului verbal de licitație din 17 septembrie 2001 a fost emis de executorul judecătoresc N.M. la data de 2 februarie 2006 pe seama numitului S.l., evacuarea petentului U.T. făcându-se în lipsa acestui act de adjudecare care constituie titlu executoriu la data de 17 iunie 2003, de același executor judecătoresc N.M. În subsidiar, este de menționat că la data de 12 ianuarie 2006, deci anterior emiterii actului de adjudecare susmenționat, conform procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc B.G.

în considerarea sentinței civile nr. 6851 din 21 decembrie 2005, S.l. și S.B. au fost evacuați din imobilul în discuție, iar prezenți fiind, au refuzat să semneze procesul verbal de executare. În aceste condiții, prima instanță a apreciat că subzistă indiciile săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., de către executorul judecătoresc N.M. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și intimatul N.M. Parchetul, în recursul său, a criticat numai nelegalitatea sentinței penale atacate, nu și netemeinicia ei, arătând că nu au fost respectate dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc.

pen., referitor la indicarea către procuror a faptelor, împrejurărilor ce urmează a fi constatate și a mijloacelor de probă; a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru a se conforma dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. Recurentul intimat N.M. a lipsit la termenul de astăzi, fixat pentru judecarea recursului și nu a depus la dosar motive sau acte în susținerea lui. Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de intimatul N.M. nu sunt fondate. Din analiza actelor premergătoare efectuate au rezultat indicii temeinice în sensul art. 68 1 C. proc.

pen., în sensul că executorul judecătoresc N.M. a săvârșit acte cărora le poate fi conferită semnificația juridică a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. Astfel, Curtea constată că executorul judecătoresc N.M. a încălcat dispozițiile art. 411 alin. (3) raportat la art. 500 C. proc. civ., privind identificarea și evaluarea cu acordul părților a bunurilor sechestrate, a dispozițiilor art. 504 alin. (1) pct. 7 din același cod privind menționarea prețului la care a fost evaluat imobilul în publicația de vânzare, a dispozițiilor art. 504 alin. (2) din același cod, privind termenul stabilit pentru vânzare, a dispozițiilor art. 511 din același cod, privind conținutul procesului-verbal precum și faptul că actul de adjudecare a fost emis de executorul judecătoresc la data de 2 februarie 2006, iar evacuarea petiționarului U.T.

s-a făcut la data de 17 iunie 2003, în lipsa acestui act. În speță sub aspectul elementului material, fapta a constat în acțiunea de realizare a unui act de serviciu, dar într-un mod necorespunzător prin aceea că în perioada 2001 - 2007 executorul judecătoresc N.M. a încălcat normele procedurale și a dispus efectuarea unei licitații fără a se stabili prețul imobilului împreună cu creditorul și debitorul, fără a se efectua o expertiză de către un expert recunoscut de Ministerul Justiției, că în anul 2003 a fost evacuat debitorul, fără a exista un titlu de proprietate pentru adjudecatar precum și că s-a emis procesul-verbal de adjudecare după 4 ani, după epuizarea contestațiilor debitorului. Urmarea imediată a acestor acțiuni o reprezintă împrejurarea că pe o perioadă de 4 ani de zile debitorul a fost lipsit de locuință ca urmare a acestor acte abuzive, după ce executarea fusese suspendată de instanțe, în urma admiterii contestațiilor făcute de petiționar.

Sub aspectul laturii subiective acțiunile ce constituie elementul material al laturii obiective au fost săvârșită cu intenție de către executorul judecătoresc N.M., acesta, prin natura funcției sale cunoscând întocmai prevederile legale în această materie precum și caracterul necorespunzător al exercitării atribuțiilor sale de serviciu, urmărind sau acceptând ca prin aceste acțiuni să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale petiționarului U.T. Referitor la motivul de recurs susținut de parchet, privind nelegalitatea sentinței atacate, Curtea apreciază că în mod corect a procedat prima instanță dispunând, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale față de intimatul N.M.

sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., indicând faptele și împrejurările ce urmează a fi constatate și mijloacele de probă, deși, într-adevăr, nu în mod concret, astfel încât va suplini aceste aspecte și va stabili ca procurorul să procedeze la ascultarea persoanei vătămate U.T., a creditorului S.l. și a executorului judecătoresc N.l., a martorilor prezenți la actele de executare silită, precum și la administrarea oricăror alte probe necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele. Totodată, se va atașa dosarul de executare silită, actul de proprietate asupra imobilului, expertizele imobiliare efectuate în cauză, urmând a se stabili materialitatea faptelor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În consecință, soluția primei instanțe de admitere a plângerii petiționarului U.T. împotriva rezoluției nr. 259/P/2007 din 11 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea este legală și temeinică. Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de intimatul N.M. împotriva sentinței primei instanțe. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul intimat N.M. va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și de intimatul N.M. împotriva sentinței penale nr. 80/ P din 8 octombrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul intimat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 februarie 2009.