ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 636/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 636/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 80/ P din 8 octombrie 2008, Curtea de Apel

Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea formulată de petiționarul

U.T. împotriva rezoluției din 11 decembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 259/P/2007 și menținută prin rezoluția din

21 ianuarie 2008 dată în dosarul nr. 31/II.2/2008 de către procurorul general

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea privind pe intimatul

N.M.

S-a desființat rezoluția atacată și s-a dispus trimiterea cauzei

procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în

vederea începerii urmăririi penale privind pe făptuitorul N.M. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de

art. 246 C. pen., ținându-se seama de considerentele prezentei sentințe.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut

următoarele:

Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Curtea de

Oradea, petiționarul U.T. a solicitat cercetarea mai multor magistrați:

judecători și procurori de la instanțele din Oradea, motiv pentru care inițial

s-a declinat competența de soluționare a cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și justiție.

Prin ordonanța nr. 143/P/2006 din 20 martie 2006 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 228 alin. (4), art. 10

lit. a) și j) C. proc. pen., art. 38, 42 și 45 din același cod, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de magistrații O.I., P.M., Ț.C., Ț.T., G.P.,

R.B. și disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de

pe lângă Judecătoria Oradea față de executorul judecătoresc N.M., sub aspectul

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și față de expertul H.l., sub

aspectul infracțiunii prevăzută de art. 260 C. pen.

În ordonanță s-a motivat că, la data de 17 septembrie 2001, executorul

judecătoresc a organizat o licitație imobiliară pentru vânzarea apartamentului

situat în Oradea, str. Grădinarilor.

Din procesul verbal încheiat la data de 17 septembrie 2001 rezultă că

imobilul a fost adjudecat la prețul de 72.000.000 lei, în favoarea lui S.l.

Executorul judecătoresc a folosit două expertize pentru stabilirea

acestui preț al imobilului. Astfel, la dosar există raportul de expertiză

tehnică întocmit de expertul H.l., care a stabilit valoarea de circulație a

apartamentului, la prețul de 99.000.000 lei și raportul de expertiză întocmit

de H.C., care a stabilit valoarea de circulație la prețul de 180.000.000 lei.

În ordonanță s-a motivat că, întrucât executorul judecătoresc a luat în

considerare raportul de expertiză întocmit de H.l., în care a fost stabilit un

preț mai mic și anume de 90.000.000 lei și nu a ținut cont de raportul de

expertiză în care a fost stabilit un preț mai mare, există indicii că a fost

săvârșită infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen.

Se reține în ordonanță că din actele premergătoare efectuate în cauză

rezultă următoarele:

Executorul judecătoresc N.M. a organizat licitația imobiliară la data

de 17 septembrie 2001 și a folosit un raport de expertiză efectuat în cauză de

H.l.

Raportul de expertiză întocmit de expertul H.C. este datat 14 iulie

2004, deci este întocmit mult mai târziu decât data întocmirii licitației,

motiv pentru care în sarcina sa nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen.

Prin ordonanța nr. 1468/P/2008 din 7 iunie 2007 a Parchetului de pe

lângă Judecătoria Oradea, în baza art. 45 alin. (1) cu referire la art. 42 și

28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea,

raportat la calitatea de executor judecătoresc a făptuitorului N.M.

Prin rezoluția nr. 259/P/2007 din 11 decembrie 2007 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Oradea, în baza art. 228 alin. (4) și (6) și art. 10 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen. și art. 38, 42 și 45 din același cod s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc N.M., disjungerea

cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă

Judecătoria Oradea față de expertul H.l., sub aspectul infracțiunii prevăzută

de art. 260 C. pen.

În rezoluție s-a motivat că executorul judecătoresc N.M. a ținut seama

de raportul de expertiză care se întocmise la data organizării licitației,

motiv pentru care în sarcina sa nu poate fi reținută săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții, petiționarul U.T. a formulat plângere la

procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, plângere

care a fost respinsă prin rezoluția nr. 31/ll.2/2008 din 21 ianuarie 2008.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petiționarul

U.T. a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 259/P/2007

din 11 decembrie 2007, plângere care a fost admisă prin sentința penală nr. 80/

P din 8 octombrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze

cu minori. S-a desființat rezoluția din 11 decembrie 2007 dată de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 259/P/2007 și s-a trimis cauza

procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul N.M. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că executorul

judecătoresc N.M. a încălcat dispozițiile art. 411 alin. (3) raportat la art.

500 C. proc. civ., privind identificarea și evaluarea cu acordul părților a

bunurilor sechestrate.

Pe de altă parte, conform art. 500 C. proc. civ., dacă în termen de 15

zile de la primirea somației debitorul nu plătește datoria, executorul

judecătoresc va începe procedura de vânzare. în acest sens executorul va

stabili de îndată prețul imobilului, iar în cazul în care este necesar va cere

părerea unui expert, urmând în această situație a fi aplicabile prevederile

art. 411 alin. (3) C. proc. civ., privitoare la obligația încunoștințării

debitorului privind prețul imobilului în speță, ca rezultat al evaluării

într-un din modalitățile susmenționate.

În speță somația a fost făcută la data de 6 iunie 2003, iar la 17 iunie

2003, peste 9 zile s-a procedat la executarea silită.

De observat este că a fost organizată licitația, la data de 17

septembrie 2001, imobilul fiind adjudecat în favoarea lui S.l. la prețul de

strigare de 72 milioane lei, în condițiile în care exista la aceea dată o

expertiză întocmită de expertul H.l. la 15 iulie 2001, care a stabilit valoarea

de circulație a apartamentului in discuție la 90 milioane lei, în publicația de

vânzare nu se face referire la această sumă, deși art. 504 alin. (1) pct. 7 C.

proc. civ., face referire la prețul la care a fost evaluat imobilul.

Stabilindu-se termenul pentru vânzare, la data de 17 septembrie 2001,

raportat la data publicației de vânzare 29 august 2001, s-a apreciat că a fost

încălcată și prevederea din art. 504 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că

termenul stabilit pentru vânzare nu va fi mai scurt de 30 zile și nici mai lung

de 60 de zile de la data publicației de vânzare la locul unde va avea loc

licitația.

Nici procesul verbal întocmit despre desfășurarea licitației nu

cuprinde toate elementele prevăzute de art. 511 C. proc. civ., nu rezultă că

debitorul care ar fi trebuit să semneze procesul verbal a refuzat semnarea.

Deși textul nu prevede refuzul uneia dintre persoanele menționate în

art. 511 C. proc. civ., de a semna nu va fi de natura să afecteze valabilitatea

acestuia, dacă executorul a făcut mențiune despre aceasta. Din acest punct de

vedere procesul verbal în discuție are o doar o mențiune „ lipsă”. Pe de altă

parte, procesul-verbal nu face nici o mențiune la rubrica debitor.

Nu în ultimul rând este de subliniat că actul de adjudecare urmare

procesului verbal de licitație din 17 septembrie 2001 a fost emis de executorul

judecătoresc N.M. la data de 2 februarie 2006 pe seama numitului S.l.,

evacuarea petentului U.T. făcându-se în lipsa acestui act de adjudecare care

constituie titlu executoriu la data de 17 iunie 2003, de același executor

judecătoresc N.M.

În subsidiar, este de menționat că la data de 12 ianuarie 2006, deci

anterior emiterii actului de adjudecare susmenționat, conform procesului verbal

încheiat de executorul judecătoresc B.G. în considerarea sentinței civile nr.

6851 din 21 decembrie 2005, S.l. și S.B. au fost evacuați din imobilul în

discuție, iar prezenți fiind, au refuzat să semneze procesul verbal de

executare.

În aceste condiții, prima instanță a apreciat că subzistă indiciile

săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., de către executorul judecătoresc N.M.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Oradea și intimatul N.M.

Parchetul, în recursul său, a criticat numai nelegalitatea sentinței

penale atacate, nu și netemeinicia ei, arătând că nu au fost respectate

dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., referitor la

indicarea către procuror a faptelor, împrejurărilor ce urmează a fi constatate

și a mijloacelor de probă; a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței

penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru a

se conforma dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen.

Recurentul intimat N.M. a lipsit la termenul de astăzi, fixat pentru

judecarea recursului și nu a depus la dosar motive sau acte în susținerea lui.

Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen.,

Curtea constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Oradea și de intimatul N.M. nu sunt fondate.

Din analiza actelor premergătoare efectuate au rezultat indicii

temeinice în sensul art. 68

1

C. proc. pen., în sensul că executorul

judecătoresc N.M. a săvârșit acte cărora le poate fi conferită semnificația

juridică a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen.

Astfel, Curtea constată că executorul judecătoresc N.M. a încălcat dispozițiile

art. 411 alin. (3) raportat la art. 500 C. proc. civ., privind identificarea și

evaluarea cu acordul părților a bunurilor sechestrate, a dispozițiilor art. 504

alin. (1) pct. 7 din același cod privind menționarea prețului la care a fost

evaluat imobilul în publicația de vânzare, a dispozițiilor art. 504 alin. (2)

din același cod, privind termenul stabilit pentru vânzare, a dispozițiilor art.

511 din același cod, privind conținutul procesului-verbal precum și faptul că

actul de adjudecare a fost emis de executorul judecătoresc la data de 2

februarie 2006, iar evacuarea petiționarului U.T. s-a făcut la data de 17 iunie

2003, în lipsa acestui act.

În speță sub aspectul elementului material, fapta a constat în acțiunea

de realizare a unui act de serviciu, dar într-un mod necorespunzător prin aceea

că în perioada 2001 - 2007 executorul judecătoresc N.M. a încălcat normele

procedurale și a dispus efectuarea unei licitații fără a se stabili prețul

imobilului împreună cu creditorul și debitorul, fără a se efectua o expertiză

de către un expert recunoscut de Ministerul Justiției, că în anul 2003 a fost

evacuat debitorul, fără a exista un titlu de proprietate pentru adjudecatar

precum și că s-a emis procesul-verbal de adjudecare după 4 ani, după epuizarea

contestațiilor debitorului.

Urmarea imediată a acestor acțiuni o reprezintă împrejurarea că pe o

perioadă de 4 ani de zile debitorul a fost lipsit de locuință ca urmare a

acestor acte abuzive, după ce executarea fusese suspendată de instanțe, în urma

admiterii contestațiilor făcute de petiționar.

Sub aspectul laturii subiective acțiunile ce constituie elementul

material al laturii obiective au fost săvârșită cu intenție de către executorul

judecătoresc N.M., acesta, prin natura funcției sale cunoscând întocmai prevederile

legale în această materie precum și caracterul necorespunzător al exercitării

atribuțiilor sale de serviciu, urmărind sau acceptând ca prin aceste acțiuni să

se ajungă la vătămarea intereselor legale ale petiționarului U.T.

Referitor la motivul de recurs susținut de parchet, privind

nelegalitatea sentinței atacate, Curtea apreciază că în mod corect a procedat

prima instanță dispunând, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. b) C.

proc. pen., admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea

cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale față de intimatul N.M. sub

aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., indicând faptele și împrejurările ce

urmează a fi constatate și mijloacele de probă, deși, într-adevăr, nu în mod

concret, astfel încât va suplini aceste aspecte și va stabili ca procurorul să

procedeze la ascultarea persoanei vătămate U.T., a creditorului S.l. și a

executorului judecătoresc N.l., a martorilor prezenți la actele de executare

silită, precum și la administrarea oricăror alte probe necesare lămuririi

cauzei sub toate aspectele.

Totodată, se va atașa dosarul de executare silită, actul de proprietate

asupra imobilului, expertizele imobiliare efectuate în cauză, urmând a se

stabili materialitatea faptelor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor.

În consecință, soluția primei instanțe de admitere a plângerii

petiționarului U.T. împotriva rezoluției nr. 259/P/2007 din 11 decembrie 2007 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea este legală și temeinică.

Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Oradea și de intimatul N.M. împotriva sentinței primei

instanțe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul intimat N.M. va fi

obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Oradea și de intimatul N.M. împotriva sentinței penale nr. 80/ P

din 8 octombrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul intimat la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 februarie 2009.