ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 470/2009

Asupra recursului de

față,

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentința

penală nr. 90/ P din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală

și pentru cauze cu minori,

în baza art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petentul C.I., împotriva rezoluțiilor nr. 105/ P din 10 septembrie 2008 și

509/11.2 din 14 octombrie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Oradea.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul să plătească

statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.

S-a

reținut că, la data de 04 noiembrie 2008, petentul C.I. a înregistrat la

această instanță plângerea împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe Lângă

Curtea de Apel Oradea date în dosarul nr. 15D/P/2008 și 509/11.2/2008, arătând

că în mod greșit nu s-a dispus trimiterea în judecată a executorului

judecătoresc care nu și-a făcut datoria și că nu înțelege de ce trebuie să se

plângă în prealabil judecătoriei ca să-l mai oblige odată să execute o

hotărâre.

Examinând

actele și lucrările dosarului se constată următoarele:

La

data de 08 mai 2008 potentul C.I. a formulat plângere penală împotriva

executorului judecătoresc P.D. solicitând tragerea la răspundere penală a

acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu în dauna

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. În motivarea plângerii

arată că, la data de 03 ianuarie 2007, a depus o cerere pentru executarea

dispozitivului unei sentințe penale privind pe numitul N.G. care a fost obligat

la plata sumei de 50.000.000 lei vechi, însă executorul nu a depus nici o

stăruință pentru executarea acestei sentințe cu toate că debitorul are o

gospodărie bogată, și deși acesta s-a deplasat de mai multe ori în localitatea

de domiciliu a petentului l-a văzut că stă mai mult de vorbă cu debitorul și

astfel a tras concluzia că executorul este pe aceeași mână cu acesta.

Prin

rezoluția din 10 septembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a

dispus neînceperea urmăririi penale față de intimat întrucât nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 53 alin. (6) din

Legea nr. 188/2000 lipsind latura obiectivă și subiectivă.

În

motivarea rezoluției se arată că pentru antrenarea răspunderii penale a

executorilor judecătorești se aplică legea specială (Legea nr. 188/2000) care

derogă de la legea generală, art. 246 C. pen., urmând ca executorii

judecătorești să răspundă penal pentru refuzul de a îndeplini un act sau de a

efectua o executare silită numai atunci când există un refuz motivat din partea

executorului judecătoresc (motivarea se face la stăruința părților în

îndeplinirea actului de executare silită); dacă refuzul este considerat de

parte ca fiind nejustificat acesta se va adresa judecătoriei care se va

pronunța printr-o hotărâre judecătorească dacă admite plângerea și-l obligă pe

executor să îndeplinească actele de executare silită arătându-i acestuia în ce

fel va întocmi aceste acte. Numai în cazul în care executorul judecătoresc nu

va respecta cu rea credință obligația stabilită prin hotărârea judecătorească,

el este pasibil de răspundere penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 53 alin.

(6) din Legea nr. 188/2000.

Prin

rezoluția din 14 octombrie 2008 procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Oradea a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent

în baza art. 278 C. proc. pen., cu motivarea că în cauză nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 53 alin. (6) din

Legea nr. 188/2000 deoarece nu există o hotărâre judecătorească care să

constate refuzul nejustificat al executorului judecătoresc și în absența unei

astfel de hotărâri nu se poate săvârși această infracțiune.

Curtea

apreciază că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice iar plângerea este

nefondată pentru următoarele considerente:

Prin

plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea petentul C.I. a

solicitat tragerea la răspundere penală a executorului judecătoresc P.D. pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzută de art. 246 C. pen., cu motivarea că acesta sub diferite pretexte

refuză să execute sentința penală nr. 398 din 22 noiembrie 2005 a Judecătoriei

Aleșd rămasă definitivă prin decizia penală nr. 517/ R din 26 octombrie 2006 a

Curții de Apel Oradea, prin care N.G. a fost obligat să plătească petentului

suma totală de 5464,4 Ron.

Potrivit

art. 53 din Legea nr. 188/2000 refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini

un act sau de a efectua o executare silită se motivează, dacă părțile stăruie

în cererea de îndeplinire a actului în termen de cel mult 5 zile de la data

refuzului; iar în cazul refuzului nejustificat de întocmire a unui act partea

interesată poate introduce plângere la judecătorie, executorul judecătoresc

fiind obligat să se conformeze hotărârii judecătorești rămase irevocabile.

Conform

alin. (6) al aceluiași articol, nerespectarea cu rea credință de către

executorii judecătorești a obligației stabilite în alin. (5) constituie

infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 3 ani, iar dacă fapta a

fost săvârșită din culpă, cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Prin

urmare așa cum s-a arătat și în rezoluțiile atacate, petentul, în cazul în care

a fost nemulțumit de justificările executorului pentru neexecutarea hotărârii,

trebuia să urmeze procedura prevăzută de art. 53 din Legea nr. 188/2000.

Doar

instanța prin procedura arătată poate să stabilească dacă refuzul executorului

este justificat sau nu, iar dispozițiile art. 246 C. pen., nu sunt aplicabile

în speță, deoarece pentru antrenarea răspunderii penale a executorilor

judecătorești în cazul refuzului de a îndeplini un act sau de a efectua o

executare silită este incidentă legea specială, Legea nr. 188/2000.

Pentru

aceste motive în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.I.

II.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petiționarul C.I.

criticând-o ca netemeinică, reluând în esență susținerile deja iterate la prima

instanță, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror în

vederea începerii urmăririi penale a intimatului executor judecătoresc P.D. pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzută de art. 246 C. pen.

Examinând

actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de

critică invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevăd

dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în

vedere că recursul declarat de petentul C.I. se privește, ca nefondat, și

urmează a fi respins ca atare în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta

întrucât prima instanță prin conformare deplină la dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., a verificat rezoluția nr. 705/P/2008 din 10 septembrie

2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin care în baza art. 228

alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de executorul judecătoresc P.D., întrucât nu sunt

îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 53 alin.

(6) din Legea nr. 188/2000, lipsind latura obiectivă și subiectivă pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și în lipsa unor înscrisuri noi

prezentate a statuat că această rezoluție a procurorului (menținută prin

rezoluția nr. 509/II.2/2008 din 14 octombrie 2008 a Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea) este legală și temeinică.

Astfel,

justificat în raport de actele premergătoare efectuate în cauză s-a reținut cu

titlu de situație premisă de fapt că, la data de 29 decembrie 2006, petiționarul

C.I. a cerut punerea în executare a sentinței penale nr. 398 din 22 noiembrie 2005

pronunțată de Judecătoria Aleșd, hotărâre judecătorească în baza căruia N.G. a

fost obligat la plata unei sume totale de 5.464, 4 RON cu titlu de despăgubiri

morale, daune materiale și cheltuieli judiciare. Executorul judecătoresc P.D.

conform actelor premergătoare efectuate în cauză, a emis somații pentru plata

debitului în favoarea petentului C.I. și a depus diligentele necesare pentru

punerea în executare a dispozițiilor civile din sentința penală amintită

anterior, însă nu a reușit să recupereze sumele de bani datorate după cum

rezultă și din procesele verbale încheiate la 19 iulie 2007 și 8 octombrie 2007.

Pentru

antrenarea răspunderii penale a executorilor judecătorești se aplică Legea nr. 188/2000

privind executorii judecătorești care derogă de la legea generală, codul penal,

urmând ca executorii judecătorești să răspundă penal pentru refuzul de a

îndeplini un act sau de a efectua o executare silită numai atunci când există

un refuz motivat din partea executorului judecătoresc. Dacă refuzul este

considerat ca fiind nejustificat, acesta se va adresa Judecătoriei care se va

pronunța printr-o hotărâre judecătorească supusă recursului dacă admite

plângerea și-l obligă pe executor să îndeplinească actele de executare silită

indicându-i acestuia în ce fel va întocmi aceste acte. Numai în cazul în care

executorul judecătoresc nu va respecta cu rea credință obligația stabilită prin

hotărâre judecătorească, el este pasibil de răspundere penală pentru

infracțiunea săvârșită intenționat sau din culpă care este incriminată prin art.

53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000.

Așa

fiind, întrucât petiționarul C.I. în calitate de creditor era ținut să uzeze de

dispozițiile art. 53 alin. (1) – (4) din legea sus-citată nr. 188/2000 pentru a

cere pronunțarea unei hotărâri judecătorești de obligare a intimatului P.D. executorul

judecătoresc nominalizat să facă acte de executare silită având ca obiect

bunurile mobile ale debitorului N.G. în mod legal s-a statuat neîntrunirea

elementelor constitutive ale infracțiunii imputate atât pe planul laturii

obiective cât și pe cel al laturii subiective și în consecință s-a dispus prin

rezoluția atacată soluția de neîncepere a urmării penale sub aspectul

săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Văzând

și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petentul C.I., împotriva sentinței penale nr. 90/ P din 19

noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul petent la

plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 februarie 2009.