ÎCCJ, decizie (scj.ro #83962)

Refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a

efectua o executare silită. Infracțiunea prevăzută în art.

53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000. Condiții

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi

speciale. Infracțiuni prevăzute în Legea nr. 188/2000 privind

executorii judecătorești

Indice alfabetic:

Drept penal

-

refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini

un act sau de a efectua o executare silită

Legea nr. 188/2000,

art. 53 alin. (6)

Refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un

act sau de a efectua o executare silită constituie infracțiune

și se încadrează în prevederile art. 53 alin. (6) din Legea nr.

188/2000 - legea specială privind executorii judecătorești -

numai dacă, în prealabil, executorul judecătoresc a fost obligat

printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă la îndeplinirea

actului, conform procedurii prevăzute în art. 53 alin. (1) - (5) din Legea

nr. 188/2000, iar acesta nu a respectat obligația de a se conforma

hotărârii judecătorești.

I.C.C.J., secția penală, decizia

nr. 470 din 11 februarie 2009

I.

Prin sentința nr. 90/P din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea,

Secția penală și pentru cauze cu minori,

în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C.I.

împotriva rezoluțiilor nr. 705/P din 10 septembrie 2008 și nr.

509/II.2 din 14 octombrie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Oradea.

Prin rezoluția din 10 septembrie 2008,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus neînceperea

urmăririi penale față de executorul judecătoresc P.D.,

întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute în art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000, lipsind latura

obiectivă și subiectivă.

Prin rezoluția din 14 octombrie 2008,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a

respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent în baza art.

278 C. proc. pen., cu motivarea că în cauză nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 53 alin.

(6) din Legea nr. 188/2000, deoarece nu există o hotărâre

judecătorească care să constate refuzul nejustificat al

executorului judecătoresc și, în absența unei astfel de

hotărâri, nu se poate săvârși această infracțiune.

Curtea

de

Apel Oradea

a apreciat

că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, iar plângerea

este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin plângerea adresată Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Oradea, petentul C.I. a solicitat tragerea la

răspundere penală a executorului judecătoresc P.D. pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută în art. 246 C. pen., cu motivarea că

acesta, sub diferite pretexte, refuză să execute sentința

penală nr. 398 din 22 noiembrie 2005 a Judecătoriei Aleșd,

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 517/R din 26

octombrie 2006 a Curții de Apel Oradea, prin care N.G. a fost obligat

să plătească petentului suma totală de 5.464,4 lei.

Potrivit art. 53 din Legea nr. 188/2000,

refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o

executare silită se motivează, dacă părțile

stăruie în cererea de îndeplinire a actului, în termen de cel mult 5 zile

de la data refuzului, iar în cazul refuzului nejustificat de întocmire a unui

act partea interesată poate introduce plângere la judecătorie, executorul

judecătoresc fiind obligat să se conformeze hotărârii

judecătorești rămase irevocabile.

Conform alin. (6) al aceluiași

articol, nerespectarea cu rea-credință de către executorii

judecătorești a obligației stabilite în alin. (5) constituie

infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani,

iar dacă fapta a fost săvârșită din culpă, cu

închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Prin urmare, așa cum s-a arătat

și în rezoluțiile atacate, petentul, în cazul în care a fost

nemulțumit de justificările executorului pentru neexecutarea

hotărârii, trebuia să urmeze procedura prevăzută în art. 53

din Legea nr. 188/2000.

Doar instanța, prin procedura

arătată, poate să stabilească dacă refuzul

executorului este justificat sau nu, iar dispozițiile art. 246 C. pen. nu

sunt aplicabile în speță, deoarece pentru antrenarea răspunderii

penale a executorilor judecătorești în cazul refuzului de a îndeplini

un act sau de a efectua o executare silită este incidentă legea

specială, Legea nr. 188/2000.

Pentru aceste motive, în baza art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul C.I.

II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat

recurs petentul C.I., criticând-o ca netemeinică, reluând în

esență susținerile deja iterate la prima instanță -

solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror în vederea

începerii urmăririi penale împotriva intimatului executor

judecătoresc P.D. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în art. 246 C. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului,

sentința recurată atât în raport cu motivele de critică

invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevăd

dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,  Înalta

Curte de Casație și Justiție are în vedere că recursul

declarat de petentul C.I. se privește ca nefondat și urmează a

fi respins ca atare în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.

Aceasta întrucât prima instanță, prin

conformare deplină la dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C.

proc. pen., a verificat rezoluția nr. 705/P din 10 septembrie 2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin care, în baza art. 228

alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de executorul judecătoresc P.D.,

întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute în art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000, lipsind latura

obiectivă și subiectivă, pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei și, în lipsa unor înscrisuri noi prezentate, a statuat

că această rezoluție a procurorului (menținută prin

rezoluția nr. 509/II.2 din 14 octombrie 2008 a procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea) este legală și

temeinică.

Astfel, justificat în raport cu actele

premergătoare efectuate în cauză, s-a reținut cu titlu de

situație premisă de fapt că la data de 29 decembrie 2006

petentul C.I. a cerut punerea în executare a sentinței penale nr. 398 din

22 noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Aleșd,

hotărâre judecătorească în baza căreia N.G. a fost obligat

la plata unei sume totale de 5.464,4 lei cu titlu de despăgubiri morale,

daune materiale și cheltuieli judiciare. Executorul judecătoresc

P.D., conform actelor premergătoare efectuate în cauză, a emis

somații pentru plata debitului în favoarea petentului C.I. și a depus

diligentele necesare pentru punerea în executare a dispozițiilor civile

din sentința penală amintită anterior, însă nu a

reușit să recupereze sumele de bani datorate, după cum

rezultă și din procesele-verbale încheiate la 19 iulie 2007 și 8

octombrie 2007.

Pentru antrenarea răspunderii penale a

executorilor judecătorești se aplică Legea nr. 188/2000 privind

executorii judecătorești care derogă de la legea generală -

Codul penal, urmând ca executorii judecătorești să

răspundă penal pentru refuzul de a îndeplini un act sau de a efectua

o executare silită numai atunci când există un refuz motivat din

partea executorului judecătoresc. Dacă refuzul este considerat de

parte ca fiind nejustificat, aceasta se va adresa judecătoriei, care se va

pronunța printr-o hotărâre judecătorească supusă

recursului, dacă admite plângerea și-l obligă pe executor să

îndeplinească actele de executare silită indicându-i acestuia în ce

fel va întocmi aceste acte. Numai în cazul în care executorul judecătoresc

nu va respecta cu rea-credință obligația stabilită prin

hotărâre judecătorească, el este pasibil de răspundere penală

pentru infracțiunea săvârșită intenționat sau din

culpă care este incriminată prin art. 53 alin. (6) din Legea nr.

188/2000.

Așa fiind, întrucât petentul C.I., în

calitate de creditor, era ținut să uzeze de dispozițiile art. 53

alin. (1) - (4) din legea sus-citată nr. 188/2000 pentru a cere pronunțarea

unei hotărâri judecătorești de obligare a intimatului P.D.,

executorul judecătoresc nominalizat, să facă acte de executare

silită având ca obiect bunurile mobile ale debitorului N.G., în mod legal

s-a statuat neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii

imputate, atât pe planul laturii obiective, cât și pe cel al laturii

subiective și, în consecință, s-a dispus prin rezoluția

atacată soluția de neîncepere a urmării penale.

Față

de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție

a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.I., împotriva

sentinței nr. 90/P din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea,

Secția penală și pentru cauze cu minori.