ÎCCJ, decizie (scj.ro #83962)

Refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită. Infracțiunea prevăzută în art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000. Condiții Cuprins pe materii: Drept penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale.

Infracțiuni prevăzute în Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești Indice alfabetic: Drept penal - refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită Legea nr. 188/2000, art. 53 alin. (6) Refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită constituie infracțiune și se încadrează în prevederile art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000 - legea specială privind executorii judecătorești - numai dacă, în prealabil, executorul judecătoresc a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă la îndeplinirea actului, conform procedurii prevăzute în art. 53 alin. (1) - (5) din Legea nr. 188/2000, iar acesta nu a respectat obligația de a se conforma hotărârii judecătorești.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 470 din 11 februarie 2009 I. Prin sentința nr. 90/P din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul C.I. împotriva rezoluțiilor nr. 705/P din 10 septembrie 2008 și nr. 509/II.2 din 14 octombrie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Prin rezoluția din 10 septembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc P.D., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000, lipsind latura obiectivă și subiectivă.

Prin rezoluția din 14 octombrie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent în baza art. 278 C. proc. pen., cu motivarea că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000, deoarece nu există o hotărâre judecătorească care să constate refuzul nejustificat al executorului judecătoresc și, în absența unei astfel de hotărâri, nu se poate săvârși această infracțiune. Curtea de Apel Oradea a apreciat că rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, iar plângerea este nefondată, pentru următoarele considerente: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, petentul C.I.

a solicitat tragerea la răspundere penală a executorului judecătoresc P.D. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în art. 246 C. pen., cu motivarea că acesta, sub diferite pretexte, refuză să execute sentința penală nr. 398 din 22 noiembrie 2005 a Judecătoriei Aleșd, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 517/R din 26 octombrie 2006 a Curții de Apel Oradea, prin care N.G. a fost obligat să plătească petentului suma totală de 5.464,4 lei. Potrivit art. 53 din Legea nr. 188/2000, refuzul executorului judecătoresc de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită se motivează, dacă părțile stăruie în cererea de îndeplinire a actului, în termen de cel mult 5 zile de la data refuzului, iar în cazul refuzului nejustificat de întocmire a unui act partea interesată poate introduce plângere la judecătorie, executorul judecătoresc fiind obligat să se conformeze hotărârii judecătorești rămase irevocabile.

Conform alin. (6) al aceluiași articol, nerespectarea cu rea-credință de către executorii judecătorești a obligației stabilite în alin. (5) constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani, iar dacă fapta a fost săvârșită din culpă, cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Prin urmare, așa cum s-a arătat și în rezoluțiile atacate, petentul, în cazul în care a fost nemulțumit de justificările executorului pentru neexecutarea hotărârii, trebuia să urmeze procedura prevăzută în art. 53 din Legea nr. 188/2000. Doar instanța, prin procedura arătată, poate să stabilească dacă refuzul executorului este justificat sau nu, iar dispozițiile art. 246 C. pen. nu sunt aplicabile în speță, deoarece pentru antrenarea răspunderii penale a executorilor judecătorești în cazul refuzului de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită este incidentă legea specială, Legea nr. 188/2000.

Pentru aceste motive, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.I. II. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petentul C.I., criticând-o ca netemeinică, reluând în esență susținerile deja iterate la prima instanță - solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatului executor judecătoresc P.D. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în art. 246 C. pen. Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată atât în raport cu motivele de critică invocate, cât și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere că recursul declarat de petentul C.I. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Aceasta întrucât prima instanță, prin conformare deplină la dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., a verificat rezoluția nr. 705/P din 10 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin care, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc P.D., întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000, lipsind latura obiectivă și subiectivă, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și, în lipsa unor înscrisuri noi prezentate, a statuat că această rezoluție a procurorului (menținută prin rezoluția nr. 509/II.2 din 14 octombrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea) este legală și temeinică. Astfel, justificat în raport cu actele premergătoare efectuate în cauză, s-a reținut cu titlu de situație premisă de fapt că la data de 29 decembrie 2006 petentul C.I.

a cerut punerea în executare a sentinței penale nr. 398 din 22 noiembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Aleșd, hotărâre judecătorească în baza căreia N.G. a fost obligat la plata unei sume totale de 5.464,4 lei cu titlu de despăgubiri morale, daune materiale și cheltuieli judiciare. Executorul judecătoresc P.D., conform actelor premergătoare efectuate în cauză, a emis somații pentru plata debitului în favoarea petentului C.I.

și a depus diligentele necesare pentru punerea în executare a dispozițiilor civile din sentința penală amintită anterior, însă nu a reușit să recupereze sumele de bani datorate, după cum rezultă și din procesele-verbale încheiate la 19 iulie 2007 și 8 octombrie 2007. Pentru antrenarea răspunderii penale a executorilor judecătorești se aplică Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești care derogă de la legea generală - Codul penal, urmând ca executorii judecătorești să răspundă penal pentru refuzul de a îndeplini un act sau de a efectua o executare silită numai atunci când există un refuz motivat din partea executorului judecătoresc. Dacă refuzul este considerat de parte ca fiind nejustificat, aceasta se va adresa judecătoriei, care se va pronunța printr-o hotărâre judecătorească supusă recursului, dacă admite plângerea și-l obligă pe executor să îndeplinească actele de executare silită indicându-i acestuia în ce fel va întocmi aceste acte.

Numai în cazul în care executorul judecătoresc nu va respecta cu rea-credință obligația stabilită prin hotărâre judecătorească, el este pasibil de răspundere penală pentru infracțiunea săvârșită intenționat sau din culpă care este incriminată prin art. 53 alin. (6) din Legea nr. 188/2000. Așa fiind, întrucât petentul C.I., în calitate de creditor, era ținut să uzeze de dispozițiile art. 53 alin. (1) - (4) din legea sus-citată nr. 188/2000 pentru a cere pronunțarea unei hotărâri judecătorești de obligare a intimatului P.D., executorul judecătoresc nominalizat, să facă acte de executare silită având ca obiect bunurile mobile ale debitorului N.G., în mod legal s-a statuat neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii imputate, atât pe planul laturii obiective, cât și pe cel al laturii subiective și, în consecință, s-a dispus prin rezoluția atacată soluția de neîncepere a urmării penale.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.I., împotriva sentinței nr. 90/P din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, Secția penală și pentru cauze cu minori.