ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 491/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea, prin

sentința penală nr. 64/ P din 19 septembrie 2008, pronunțată în dosar nr. 543/35/P/2008

a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului S.G.E., împotriva rezoluției

din 8 aprilie 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în

dosarul nr. 1/P/2008, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

D.R.G., executor judecătoresc, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 246 și art. 271 C. pen.

În motivarea hotărârii s-au

reținut, în esență, următoarele:

La data de 17 decembrie

2007, S.G.E. a solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală a

executorului judecătoresc D.G.R. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

246 și art. 271 C. pen., constând în aceea că nu a respectat dispozițiile

imperative ale încheierii din 27 februarie 2007 din dosarul nr. 296/296/2007 al

Judecătoriei Satu Mare, prin care a fost suspendată executarea silită a

imobilului proprietatea sa. Ignorând aceste dispoziții, la data de 10 august

2007 executorul judecătoresc a vândut la licitație publică imobilul,

producându-i vătămare a intereselor urmare nerespectării unei hotărâri

judecătorești.

Actele premergătoare

efectuate în verificarea plângerii au stabilit că activitatea executorului

judecătoresc nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută

de art. 246 și 271 C. pen., sub raportul laturii subiective și obiective,

dispunându-se netrimiterea în judecată în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Astfel, prin sentința civilă

nr. 3821 din 12 iunie 2007 pronunțată în dosarul nr. 296/296/2007 a

Judecătoriei Satu Mare s-a respins contestația la executare formulată de petent

în calitate de contestator împotriva formelor de executare emise în dosarul

execuțional nr. 1/2007, la cererea creditoarei C.O., așa încât s-a apreciat că

executorul și-a îndeplinit activitatea corelând hotărârea judecătorească

pronunțată în cauză, realizând toate formalitățile și actele necesare vânzării

la licitație a imobilului.

Încheierea la care se referă

petentul a fost pronunțată de Judecătoria Satu Mare la 27 februarie 2007, a

fost comunicată executorului, suspendarea formelor de executare dispunându-se

până la soluționarea de către instanță a contestației la executare, ce a avut

loc la 12 iunie 2007.

La această dată, creditoarea

C.O., a solicitat continuarea executării silite în baza titlului executor,

executare realizată la 10 august 2007 când urmare licitației publice organizate

cu respectarea dispozițiilor procedurale în materie.

Faptul că ulterior

executării silite, respectiv la 23 aprilie 2008, prin sentința civilă nr. 2554

dată în dosarul nr. 6229/296/2007, al Judecătoriei Satu Mare s-a admis

contestația la executare și a anulat executarea silită apreciată ca efectuată

cu încălcarea dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. civ., nu prezintă

relevanță sub aspectul infracțiunilor sesizate în plângere ca săvârșite de

executorul judecătoresc.

În raport de cele expuse,

prima instanță, urmare controlului judiciar efectuat în procedura reglementată

de art. 278

1

C. proc. pen., a apreciat legală și temeinică rezoluția

atacată, menținând-o.

În termen legal,

petiționarul a declarat recurs, solicitând casarea sentinței și, în rejudecare,

admiterea plângerii, considerând că sunt suficiente probe ce dovedesc

săvârșirea infracțiunii sesizate.

Trecând la soluționarea

recursului petiționarului, în raport de dispozițiile art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată nefondată calea de atac.

Așa cum judicios a reținut

instanța de fond, rezoluția dispusă de organul de urmărire penală de netrimitere

în judecată a executorului judecătoresc pentru infracțiunea prevăzută de art. 246

și art. 271 C. pen., este legală și temeinică.

Activitatea executorului

judecătoresc s-a limitat normelor legale care reglementează această fază a

executării silite, el întocmind actele procedurale de executare doar în măsura

în care hotărârile judecătorești subsecvente cererii de executare și

contestațiilor i-au permis acest cadru.

Licitația produsă a fost

precedată de somații și urmate de suspendarea dispusă de instanță, procedură

reluată ulterior momentului respingerii contestației debitorului.

Toate aceste acte de

executare silită în succesiunea descrisă, nu au fost efectuate cu încălcarea

dispozițiilor procesual civile și nici cu rea credință și nerespectarea vreunei

hotărâri judecătorești, în scopul vătămării intereselor legitime ale

petentului.

Neexistând un minim de date

din care să se poată trage concluzia săvârșirii infracțiunilor pretins

săvârșite de executor, așa cum au fost descrise în plângerea adresată parchetului,

ca mod de sesizare prevăzut de art. 222 C. proc. pen., instanța de fond a

pronunțat o soluție legală și temeinică.

Cum la examinarea din oficiu

nu se constată existența vreunui motiv care să justifice casarea hotărârii, recursul

petiționarului va fi respins ca nefondat, conform art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul petiționar S.G.E. împotriva sentinței penale nr.

64/ P din 19 septembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 12 februarie 2009.