ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3389/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 485/P/2007 din 28 februarie 2008, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de executorii judecătorești V.I. și I.I. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reținut următoarele: La data de 08 noiembrie 2007 s-a înregistrat plângerea numitului B.G., formulată împotriva executorilor judecătorești V.I. și I.I. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

Din plângerea și declarația numitului B.G. s-a reținut, în esență, că executorii judecătorești reclamați și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu cu ocazia executării silite efectuate în dosarele de executare nr. 161/2005 și, respectiv, nr. 162/2005 (fila 2-4). Din actele premergătoare efectuate a rezultat că executorii judecătorești reclamați au fost investiți cu cereri privind executarea unor titluri executorii în dosarele de executare nr. 161/2005 și respectiv nr. 162/2005. În cauzele respective, după efectuarea actelor de procedură prealabile executării silite (emiterea somațiilor, trimiterea titlurilor executorii ș.a.), s-a trecut la executarea silită, respectându-se întocmai dispozițiile procesual civile.

în referire la dosarul de executare nr. 161/2005, s-a procedat la executarea silită directă prin predarea bunurilor imobile, activitate care a fost încuviințată de Judecătoria Costești prin încheierea nr. 1710 din 28 octombrie 2005 la cererea creditoarei A.M., în baza titlului executoriu sentința civilă nr. 553 din 09 iunie 2003, pronunțată de aceeași instanță, prin care B.G. , ca debitor, împreună cu alți debitori au fost obligați să-i respecte acesteia proprietatea și posesia asupra bunurilor din lotul nr. 2 (dosar de executare nr. 161/2005 atașat cauzei în copie xerox). În ce privește dosarul de executare nr. 162/2005, s-a reținut că executarea silită directă a fost încuviințată prin încheierea nr. 1711 din 28 octombrie 2005 a Judecătoriei Costești, în baza titlului executoriu sentința civilă nr. 553 din 09 iunie 2003 a Judecătoriei Costești, prin care debitorii pârâți B.G., ș.a.

au fost obligați să respecte proprietatea și posesia creditorilor asupra bunurilor din lotul nr. 4 înscris în hotărârea precizată (dosar de executare nr. 162/2005 atașat cauzei în copie xerox). Din declarațiile date de Executorii judecătorești V.I. și I.I. (filele 14-16), că și din actele aflate la dosarele de executare nr. 161/2005 și nr. 162/2005, atașate cauzei penale în copie xerox, se reține că a fost respectată procedura de executare silită, neexistând indicii din care să rezulte că executorii judecătorești și-au încălcat atribuțiile de serviciu cu ocazia executării silite a titlurilor executorii precizate. De altfel, se reține că B.G. a formulat și contestație la executare împotriva executării silite efectuate de către executorii reclamați, fiindu-i respinsă de instanță (filele 3-4,15-16).

De asemenea, s-a reținut și că împotriva executorului judecătoresc I.I. numitul B.G. a formulat plângere penală pentru aceeași faptă și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costești, care prin rezoluția nr. 550/P/2006 din data de 10 ianuarie 2007 a confirmat propunerea organului de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală față de executorul judecătoresc pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., cu motivarea că fapta reclamată nu există (fila 9-10). Plângerea petiționarului împotriva acestei rezoluții a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 439/ll/2/2008 din 16 mai 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești. În temeiul art. 278 1 C. proc.

pen., petiționarul s-a adresat instanței competente. Prin sentința penală nr.73/F din 04 septembrie 2008, Curtea de Apel Pitești, secția penală, a respins ca nefondată plângerea petiționarului. Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că actele premergătoare efectuate nu au relevat minime indicii ale săvârșirii infracțiunii reclamate de petiționar, executorii judecătorești procedând legal la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Împotriva sentinței, petiționarul a declarat prezentul recurs. În motivele de recurs, petiționarul a reluat acuzațiile aduse executorilor judecătorești, în esență că nu au respectat procedura execuțională, și a susținut că judecătorul și procurorul, care au constituit instanța din 04 septembrie 2008, nu au cunoscut dosarul și nu au citit actele și lucrările acestuia.

De asemenea, recurentul a susținut că suma stabilită drept cheltuieli judiciare este prea mare, că prezența intimaților era obligatorie, și că nu i s-au încuviințat martorii propuși (fil. 2-3, fil. 9). La cererea de recurs, petiționarul depus o adeverință medicală, copia plângerii penale șl 2 copii ale proceselor verbale de executare silită, înscrisuri care nu schimbă situația de fapt avută în vedere de procuror cu ocazia dispunerii soluției de neîncepere a urmăririi penale. Recursul nu este fondat. Susținerea recurentului potrivit căreia judecătorul și procurorul, care au constituit instanța ce a soluționat plângerea adresată curții de apel, nu ar fi studiat dosarul cauzei, constituie o simplă afirmație, în contradicție cu cele rezultate din examinarea sentinței atacate (parte introductivă și parte expozitivă).

Nu sunt întemeiate nici celelalte critici aduse sentinței recurate, astfel: - potrivit art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea, verifică rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate. în consecință, pentru soluționarea plângerii instanța nu poate încuviința ascultarea unor martori; - în conformitate cu art. 278 1 alin. (4) C. proc. pen., este obligatorie citarea persoanei față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, legea neprevăzând obligația acesteia de a se prezenta în fața instanței; - obligarea petiționarului la plata cheltuielilor judiciare s-a făcut în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. Curtea Constituțională a României, în mod constat, a statuat că „nici-o normă constituțională nu impune gratuitatea actului de justiție" și, prin urmare, „cheltuielile judiciare ocazionate în procesul penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea vinovată pentru provocarea acelor cheltuieli" (deciziile nr. 752/2007, 51/2006, 171/2001, 83/2001, 12/2001, 39/1993, 7/1993, 41/1995, 118/1996, 18/1997, 89/1995 și 18/1996). Înalta Curte constată că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de cei 2 intimați și sentința atacată sunt legale și temeinice, actele premergătoare efectuate nerelevând minime indicii ale săvârșirii infracțiunii reclamate sau ale altei fapte prevăzute de legea penală.

Cei doi executori judecătorești au desfășurat activitatea execuțională în urma încuviințării instanței, pe baza unui titlu executoriu (hotărâre judecătorească), petiționarul adresându-se prin contestație la executare instanței competente, cerere respinsă de instanță. Față de cele constatate, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul petiționarului. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.G. împotriva sentinței penale nr. 73/F din 4 septembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 octombrie 2008.