ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2883/2009

Asupra

recursului penal de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin plângerea adresată

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești la data de 28 iulie 2006, petiționara

B.F., a solicitat efectuarea de cercetări penale față de numitul C.V. –

executor judecătoresc – sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., susținând că acesta

și-ar fi îndeplinit, în mod abuziv, atribuțiile de serviciu, în instrumentarea

dosarului execuțional nr. 8438/2006 al Judecătoriei Pitești, cu privire la

stabilirea liniei de hotar între proprietatea petentei B.F. și proprietățile

deținute de numiții P.A., Z.A.G. și Z.M.C.

Prin rezoluția cu nr. 194/P/2007

din 27 august 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în

conformitate cu prevederile art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul C.V.,

executor judecătoresc în cadrul Biroului asociat de pe lângă Judecătoria

Pitești, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., apreciindu-se că faptele reclamate

nu există.

Împotriva rezoluției cu nr. 194/P/2007

din 27 august 2007, petiționara B.F. a formulat plângere adresată procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești care, în baza art. 278

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a respins-o ca fiind tardiv introdusă, prin

rezoluția cu nr. 829/II/2/2008 din 23 octombrie 2008.

În conformitate cu

dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., nemulțumită de soluția de

neurmărire penală dată de parchet, petiționara B.F. s-a adresat cu plângere

Curții de Apel Pitești, competentă să judece cauza în primă instanță,

solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr. 194/P/2007 din 27

august 2007 și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi

penale față de intimatul C.V. sub aspectul faptelor sesizate.

Prin sentința penală nr. 56/F

din 4 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petiționara

B.F., împotriva rezoluției din 27 august 2007, dată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 194/P/2007 și a fost menținută rezoluția

atacată.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., a fost obligată petiționara la plata sumei de 100 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a constatat că, rezoluția contestată este legală și

temeinică, din actele premergătoare efectuate, conform art. 224 alin. (1) C.

proc. pen., rezultând existența unui impediment procesual, respectiv cel

prevăzut la art. 10 lit. a) C. proc. pen., care are ca efect dirimant,

împiedicarea punerii în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, situație în

care, în mod corect, procurorul de caz a făcut aplicarea prevederilor art. 228 alin.

(6) C. proc. pen., dispunând o soluție de neîncepere a urmăririi penale.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs petiționara B.F., care a solicitat casarea

hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluției

parchetului și trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere

penală a persoanei reclamate.

Examinând sentința penală

recurată, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționara B.F.

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice

persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să

facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului,

poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au

fost vătămate.

Accesul liber la justiție

este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror

se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit

legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a

procedat și petiționara prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de

față.

Înalta Curte constată că

pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două

condiții.

Prima condiție constă în

existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să

considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de

urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie

din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de a doua condiție

necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și

constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale, prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b

1

).

Intervenția unui astfel de caz, rezultând fie din actele prin care a fost

sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în

urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să

funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

Înalta Curte constată că, în

mod justificat, s-a reținut în cauză că nu se poate începe urmărirea penală

față de intimatul C.V. sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât din actele

premergătoare efectuate rezultă existența cauzei care împiedică punerea în

mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Astfel, din cercetările

efectuate în cauză a rezultat că, prin sentința civilă nr. 805 din 26 februarie

2003 pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr. 6995/2001, au fost

respinse acțiunea formulată de către reclamanții C.M., C.E., M.V., P.A.

împotriva pârâtei B.F., precum și cererea de intervenție, în interes propriu,

formulată de intervenientele Z.A.G. și Z.M.C.

S-a reținut că acțiunea a

avut ca obiect grănițuirea unor suprafețe de teren, revendicate reciproc.

Tribunalul Argeș, prin

decizia civilă nr. 183 din 20 februarie 2004 pronunțată în dosarul nr. 2172/2003,

a admis apelul declarat în cauză și a schimbat, în parte, sentința mai

sus-menționată, în sensul că a admis parțial acțiunea în grănițuire și a

stabilit linia de hotar între proprietatea reclamantului P.A., pe de o parte și

proprietatea pârâtei B.F. și a intervenientelor, pe de altă parte.

Totodată, pârâta B.F. a fost

obligată să lase în deplină posesie, proprietatea reclamantelor C.M., C.E. și M.V.,

terenul fiind identificat prin reperele menționate în cuprinsul hotărârii.

Curtea de Apel Pitești, prin

decizia civilă nr. 904/R din 29 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 3187/CIV/2004

a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâta B.F. și de

intervenientele Z.A.G. și Z.M.C.

Urmare solicitării numitei C.E.,

Judecătoria Pitești, prin încheierea din 27 iunie 2006, pronunțată în dosarul

nr. 7728/2006, a dispus învestirea cu formulă executorie a sentinței civile nr.

805 din 26 martie 2003 a Judecătoriei Pitești, schimbată în parte prin decizia

civilă nr. 183 din 20 februarie 2004 a Tribunalului Argeș, rămasă irevocabilă prin

decizia civilă nr. 904/R din 29 noiembrie 2004 a Curții de Apel Pitești.

De asemenea, prin încheierea

din 7 iulie 2006, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. 8438/2006, a

fost admisă cererea prin care s-a solicitat încuviințarea executării silite

imobiliare directe.

La data de 28 iulie 2006,

după întocmirea somațiilor prevăzute de lege, executorii judecătorești C.V. și N.A.G.,

au procedat la punerea în posesie a părților, conform titlurilor de proprietate

deținute, întocmind procesul-verbal corespunzător, menținându-se în limitele

competențelor conferite de lege, punerea în executare având drept temei

hotărârea civilă mai sus menționată.

În aceste împrejurări,

soluția de neurmărire penală dată de parchet față de executorul judecătoresc C.V.

pentru actele de executare efectuate în dosarul execuțional cu nr. 8438/2006

este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a

rezultat niciun element care să conducă la concluzia că actele de executare au

fost efectuate prin încălcarea legii, în detrimentul petiționarei.

În măsura în care se

consideră prejudiciată ca urmare a executării silite, petiționara poate invoca

în fața instanței civile (de executare) dispozițiile art. 399 C. proc. civ.,

altfel spus, poate face contestație la executare (desigur, cu respectarea

termenelor prevăzute de art. 401 C. proc. civ.).

Împrejurarea că petiționara

este nemulțumită de soluțiile adoptate în dosarele aflate pe rolul Judecătoriei

Pitești și Tribunalului Argeș nu poate conduce, în niciun caz, la concluzia

întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pe care aceasta a

indicat-o în plângerea sa. Interpretarea și evaluarea probelor administrate

într-o cauză este atributul completului de judecată, iar împotriva unor

hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile

constituționale, cât și cele procedurale, prevăd posibilitatea exercitării unor

căi ordinare sau extraordinare de atac.

A admite altfel, ar însemna

că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare,

prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în

întreg sistemul judiciar.

Posibilitatea formulării

unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat

într-o cauză ori împotriva executorilor judecătorești reprezintă un drept

constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea

unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate.

Magistratul se află în afara

raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii,

fiind independent față de părți, iar hotărârile pe care le pronunță pot fi

atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

Întrucât din actele premergătoare

efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispozițiilor legii în activitatea

executorului judecătoresc C.V., Înalta Curte, în conformitate cu prevederile

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara B.F. împotriva sentinței penale nr. 56/F

din 4 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta

petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționara B.F. împotriva sentinței penale nr. 56/F din 4 iunie 2009

a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 august 2009.