ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2883/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești la data de 28 iulie 2006, petiționara B.F., a solicitat efectuarea de cercetări penale față de numitul C.V. – executor judecătoresc – sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., susținând că acesta și-ar fi îndeplinit, în mod abuziv, atribuțiile de serviciu, în instrumentarea dosarului execuțional nr. 8438/2006 al Judecătoriei Pitești, cu privire la stabilirea liniei de hotar între proprietatea petentei B.F. și proprietățile deținute de numiții P.A., Z.A.G. și Z.M.C. Prin rezoluția cu nr. 194/P/2007 din 27 august 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul C.V., executor judecătoresc în cadrul Biroului asociat de pe lângă Judecătoria Pitești, sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., apreciindu-se că faptele reclamate nu există. Împotriva rezoluției cu nr. 194/P/2007 din 27 august 2007, petiționara B.F. a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești care, în baza art. 278 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a respins-o ca fiind tardiv introdusă, prin rezoluția cu nr. 829/II/2/2008 din 23 octombrie 2008. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., nemulțumită de soluția de neurmărire penală dată de parchet, petiționara B.F.

s-a adresat cu plângere Curții de Apel Pitești, competentă să judece cauza în primă instanță, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției nr. 194/P/2007 din 27 august 2007 și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul C.V. sub aspectul faptelor sesizate. Prin sentința penală nr. 56/F din 4 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petiționara B.F., împotriva rezoluției din 27 august 2007, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 194/P/2007 și a fost menținută rezoluția atacată. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligată petiționara la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat că, rezoluția contestată este legală și temeinică, din actele premergătoare efectuate, conform art. 224 alin. (1) C. proc. pen., rezultând existența unui impediment procesual, respectiv cel prevăzut la art. 10 lit. a) C. proc. pen., care are ca efect dirimant, împiedicarea punerii în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, situație în care, în mod corect, procurorul de caz a făcut aplicarea prevederilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen., dispunând o soluție de neîncepere a urmăririi penale. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs petiționara B.F., care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluției parchetului și trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate.

Examinând sentința penală recurată, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționara B.F. este nefondat, pentru următoarele considerente: Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de soluțiile de neurmărire penală dispuse de procuror, să facă plângere împotriva acestora. În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate. Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a procedat și petiționara prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față.

Înalta Curte constată că pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiții. Prima condiție constă în existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune, caz în care organul de urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării. Cea de a doua condiție necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b 1 ). Intervenția unui astfel de caz, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, poate determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

Înalta Curte constată că, în mod justificat, s-a reținut în cauză că nu se poate începe urmărirea penală față de intimatul C.V. sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate rezultă existența cauzei care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 lit. a) C. proc. pen. Astfel, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, prin sentința civilă nr. 805 din 26 februarie 2003 pronunțată de Judecătoria Pitești, în dosarul nr. 6995/2001, au fost respinse acțiunea formulată de către reclamanții C.M., C.E., M.V., P.A. împotriva pârâtei B.F., precum și cererea de intervenție, în interes propriu, formulată de intervenientele Z.A.G.

și Z.M.C. S-a reținut că acțiunea a avut ca obiect grănițuirea unor suprafețe de teren, revendicate reciproc. Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr. 183 din 20 februarie 2004 pronunțată în dosarul nr. 2172/2003, a admis apelul declarat în cauză și a schimbat, în parte, sentința mai sus-menționată, în sensul că a admis parțial acțiunea în grănițuire și a stabilit linia de hotar între proprietatea reclamantului P.A., pe de o parte și proprietatea pârâtei B.F. și a intervenientelor, pe de altă parte. Totodată, pârâta B.F. a fost obligată să lase în deplină posesie, proprietatea reclamantelor C.M., C.E. și M.V., terenul fiind identificat prin reperele menționate în cuprinsul hotărârii. Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 904/R din 29 noiembrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 3187/CIV/2004 a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâta B.F.

și de intervenientele Z.A.G. și Z.M.C. Urmare solicitării numitei C.E., Judecătoria Pitești, prin încheierea din 27 iunie 2006, pronunțată în dosarul nr. 7728/2006, a dispus învestirea cu formulă executorie a sentinței civile nr. 805 din 26 martie 2003 a Judecătoriei Pitești, schimbată în parte prin decizia civilă nr. 183 din 20 februarie 2004 a Tribunalului Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 904/R din 29 noiembrie 2004 a Curții de Apel Pitești. De asemenea, prin încheierea din 7 iulie 2006, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. 8438/2006, a fost admisă cererea prin care s-a solicitat încuviințarea executării silite imobiliare directe. La data de 28 iulie 2006, după întocmirea somațiilor prevăzute de lege, executorii judecătorești C.V.

și N.A.G., au procedat la punerea în posesie a părților, conform titlurilor de proprietate deținute, întocmind procesul-verbal corespunzător, menținându-se în limitele competențelor conferite de lege, punerea în executare având drept temei hotărârea civilă mai sus menționată. În aceste împrejurări, soluția de neurmărire penală dată de parchet față de executorul judecătoresc C.V. pentru actele de executare efectuate în dosarul execuțional cu nr. 8438/2006 este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia că actele de executare au fost efectuate prin încălcarea legii, în detrimentul petiționarei. În măsura în care se consideră prejudiciată ca urmare a executării silite, petiționara poate invoca în fața instanței civile (de executare) dispozițiile art. 399 C. proc.

civ., altfel spus, poate face contestație la executare (desigur, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 401 C. proc. civ.). Împrejurarea că petiționara este nemulțumită de soluțiile adoptate în dosarele aflate pe rolul Judecătoriei Pitești și Tribunalului Argeș nu poate conduce, în niciun caz, la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pe care aceasta a indicat-o în plângerea sa. Interpretarea și evaluarea probelor administrate într-o cauză este atributul completului de judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale, cât și cele procedurale, prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.

A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar. Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză ori împotriva executorilor judecătorești reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate. Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

Întrucât din actele premergătoare efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispozițiilor legii în activitatea executorului judecătoresc C.V., Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara B.F. împotriva sentinței penale nr. 56/F din 4 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara B.F. împotriva sentinței penale nr. 56/F din 4 iunie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 august 2009.