ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2273/2008

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 64

din 7 martie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a

fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiționarul F.G.

împotriva rezoluției cu nr. 1039/P/2007 din 19 noiembrie 2007, dată de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre prima instanță a reținut că, în mod corect, procurorul a apreciat prin

rezoluția dată că faptele pentru care numitul I.R., executor judecătoresc, a

fost cercetat sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., nu există.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs petiționarul F.G., care a solicitat casarea

hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluției

parchetului și trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere

penală a persoanei reclamate.

Examinând sentința penală

recurată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul F.G. este

nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin plângerea adresată Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., secția de combatere a

corupției, la data de 21 iulie 2005, petiționarul F.G. a solicitat, printre

altele, efectuarea de cercetări față de executorul judecătoresc I.R. sub

aspectul infracțiunilor de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor și neglijență în serviciu, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. și art. 249 C. pen.

Prin ordonanța cu nr. 48/P/2006

din 12 mai 2006 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.,

secția de combatere a corupției, a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin.

(6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale

față de I.R. sub aspectul infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin.

(1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, declinând totodată

competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 3 București, pentru a se efectua cercetări față de I.R.,

sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

și neglijență în serviciu, prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., reclamate

de petiționarul F.G.

La rândul său, Parchetul de

pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, prin ordonanța cu nr. 14121/P/2006

din 26 iunie 2007 a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe I.R.,

în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dată fiind

calitatea de executor judecătoresc a acestuia.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București, constatând că faptele reclamate de petiționarul F.G. nu

există, a dispus, prin rezoluția cu nr. 1039/P/2007 din 19 noiembrie 2007, în

temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc I.R.

Împotriva acestei rezoluții

petiționarul F.G. a formulat plângere adresată procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București care, în baza art. 278 C.

proc. pen., a respins-o, ca neîntemeiată, prin rezoluția cu nr. 1941/II/2/2007

din 10 decembrie 2007.

Nemulțumit de soluția

procurorului general, petiționarul F.G. s-a adresat cu plângere, în condițiile art.

278

1

C. proc. pen., instanței de judecată competentă să judece cauza

în primă instanță, respectiv Curții de Apel București, care a pronunțat

hotărârea atacată în prezentul recurs.

Examinând întreg materialul

probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că, prin plângerea

adresată parchetului, petiționarul F.G. a solicitat, printre altele, efectuarea

de cercetări față de executorul judecătoresc I.R. sub aspectul infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.,

susținând că acesta și-a îndeplinit, în mod abuziv, atribuțiile de serviciu în

dosarul de executare cu nr. 343/2002.

Din cercetările efectuate în

cauză a rezultat că prin sentința penală nr. 529 din 11 aprilie 2001 pronunțată

de Judecătoria Sectorului 3 bucurești F.G. a fost condamnat la o pedeapsă de 10

luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 184 C. pen., fiind totodată obligat la plata de

daune morale în favoarea părții civile H.M., în cuantum de 10.000.000 ROL

(1.000 RON).

Hotărârea mai sus-menționată

a rămas definitivă, prin decizia penală nr. 754/R/2002 a Curții de Apel

București, urmare respingerii succesive a căilor ordinare de atac (apel și

recurs) declarate de F.G.

În aceste condiții, partea

civilă H.M. a declanșat procedura executării silite, ce a fost efectuată de

Biroul Executorului Judecătoresc I.R. (dosar de executare nr. 343/2002) și care

a fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 3 București, prin încheierea dată

în cameră de consiliu la 3 octombrie 2002, în dosarul nr. 2365/2002.

Deși petiționarul F.G. a

susținut că executorul judecătoresc I.R. nu ar fi predat părții civile H.M.

suma de 7.386.375 lei, achitată de petiționar în dosarul de executare nr. 343/2002,

cu toate acestea, din procesele-verbale întocmite de executorul judecătoresc,

la datele de 24 octombrie 2002 și respectiv 29 noiembrie 2002, rezultă că

susținerile petiționarului sunt lipsite de suport probator.

Cele două procese-verbale

mai sus menționate consemnează pe de o parte faptul că debitorul F.G. și-a

achitat obligațiile către creditoarea H.M., iar pe de altă parte, împrejurarea

că H.M. a depus o cerere de închidere a dosarului de executare silită, deoarece

debitorul F.G. și-a achitat întreg debitul.

În aceste condiții,

susținerea petiționarului F.G., în sensul că executorul judecătoresc I.R. nu ar

fi predat creditoarei H.M. suma de 7.386.375 lei, remisă acestuia de

petiționar, este neîntemeiată. De asemenea, soluția de neurmărire penală, dată

de parchet, este legală și temeinică, din actele premergătoare efectuate în

cauză, nerezultând vreo împrejurare care să conducă la concluzia întrunirii

elementelor constitutive ale infracțiunii reclamate de petiționar.

Infracțiunea de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., constă

în fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de

serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod

defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei

persoane.

Ca atare, pentru existența

infracțiunii este necesar ca funcționarul public să-și exercite abuziv

atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune, neîndeplinirea unui act, fie

printr-o acțiune, îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca

urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Totodată, pentru a se putea

începe urmărirea penală sunt necesare două condiții.

Prima condiție constă în

existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să

considere că s-a săvârșit, în mod cert, o infracțiune, caz în care organul de

urmărire penală poate deține informațiile, fie direct din sesizarea făcută, fie

din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Cea de a doua condiție

necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. și

constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b

1

).

Intervenția unui astfel de caz, rezultând fie din actele prin care a fost

sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în

urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să

funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

Potrivit art. 224 C. proc.

pen., actele premergătoare se efectuează în vederea urmăririi penale.

Actele premergătoare pot

realiza următoarele obiective:

- completează informațiile

organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să

determine începerea urmării penale;

- verifică informațiile

deținute, confirmând sau infirmând concordanța acestora cu realitățile faptice

ale cauzei;

- fundamentează convingerea

organului de urmărire penală referitoare la soluția de neurmărire penală,

potrivit art. 228 C. proc. pen.

În cauză, se constată că ne

aflăm în ultima variantă, când din actele premergătoare efectuate a rezultat

soluția neînceperii urmăririi penale.

Actele premergătoare fiind

facultative, ele pot fi și limitate de către organul de urmărire penală, la

îndeplinirea activităților necesare atingerii scopului lor legal.

Întrucât din actele

premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că nu rezultă existența acelui

minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale,

corect parchetul a dat soluția de neurmărire penală, menținută în mod legal și

temeinic de prima instanță.

În consecință, având în

vedere că, din lucrările dosarului rezultă că întreaga activitate a

executorului judecătoresc s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor legii, în

scopul executării titlului reprezentat de sentința penală nr. 529 din 11

aprilie 2001 a Judecătoriei Sectorului 3 București, Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul F.G.

împotriva sentinței penale nr. 64 din 7 martie 2008 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va obliga recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul F.G. împotriva sentinței penale nr. 64 din 7

martie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 iunie 2008.