ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3233/2007

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 32/

F din 20 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost respinsă,

ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul

G.C.

împotriva rezoluției nr. 384/P/2006 din 4 decembrie 2006

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

A fost menținută rezoluția

atacată.

A fost obligat petiționarul

la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că, în mod corect, procurorul a apreciat

prin rezoluția dată că, faptele pentru care judecătorii P.G. și B.C. de la

Tribunalul Alba au fost cercetați sub aspectul infracțiunii de neglijență în

serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., nu întrunesc elementele constitutive

ale acestei infracțiuni.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs petiționarul G.C. care a solicitat casarea

hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluției

parchetului și trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere

penală a persoanelor reclamate.

Examinând sentința penală

recurată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul G.C. este

nefondat pentru următoarele considerente:

Prin plângerea adresată

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia petiționarul G.C. a solicitat

efectuarea de cercetări față de judecătorii P.G. și B.C. de la Tribunalul Alba

sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii

petiționarul a susținut că, magistrații menționați mai sus și-ar fi îndeplinit,

în mod abuziv, atribuțiile de serviciu, denaturând, cu știință, situația de

fapt rezultată din probele administrate în dosarul civil instrumentat (dosarul nr.

4845/2001 al Tribunalului Alba), încălcându-i astfel dreptul de proprietate și

pronunțând o hotărâre apreciată de acesta ca fiind nelegală și netemeinică.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Alba Iulia constatând că faptele reclamate nu întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., a dispus, în

temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații menționați anterior.

Împotriva acestei rezoluții

petiționarul a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia care, în baza art. 278 C. proc. pen.,

prin rezoluția cu nr. 5/II/2/2007 din 5 ianuarie 2007 a admis-o în parte, numai

sub aspectul încadrării juridice a faptelor pentru care s-au efectuat

cercetări, apreciind că acestea ar putea întruni elementele constitutive ale

infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. și nu ale

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.

246 C. pen. A fost menținută însă soluția de neînceperea urmăririi penale față

de magistrații cercetați, dispusă de procurorul care a efectuat actele

premergătoare în cauză.

Nemulțumit de soluția procurorului

general, petiționarul G.C. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., instanței competentă să judece cauza, respectiv Curtea de Apel

Alba Iulia, care a pronunțat hotărârea atacată în prezentul recurs.

Ca o garanție a respectării

legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice

persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale

să facă plângere împotriva acestora.

În concepția legiuitorului,

poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au

fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se

aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive.

Accesul liber la justiție

este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror

se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit

legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a procedat

și petiționarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față.

Totodată, Înalta Curte

constată că, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituție, „judecătorii sunt

independenți și se supun numai legii”, soluțiile acestora exprimând convingerea

fundamentată pe probele administrate de părți.

Examinând întreg materialul

probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că soluția de neurmărire

penală dată de parchet față de magistrații menționați mai sus este legală și

temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat nici un

element care să conducă la concluzia că hotărârea a fost pronunțată de aceștia,

prin încălcarea legii, în detrimentul petiționarului.

Cei doi magistrați

judecători, cu ocazia soluționării dosarului civil nr. 4845/2001 al

Tribunalului Alba și-au desfășurat activitatea în conformitate cu dispozițiile

legale în vigoare, îndeplinindu-și atribuțiile profesionale ce le reveneau

pentru rezolvarea cauzei deduse judecății.

Împrejurarea că petiționarul

este nemulțumit de soluția adoptată în cauza ce s-a aflat pe rolul Tribunalului

Alba nu poate conduce, în niciun caz, la concluzia întrunirii elementelor

constitutive ale infracțiunii pe care acesta a indicat-o în plângerea sa.

Interpretarea și evaluarea probelor administrate este atributul completului de

judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice,

atât dispozițiile constituționale cât și cele procedurale prevăd posibilitatea

exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.

A admite altfel, ar însemna

că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare,

prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar creea un vădit dezechilibru în

întreg sistemul judiciar.

Posibilitatea formulării

unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat

într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta

nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei

soluțiilor pronunțate.

Magistratul se află în afara

raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii,

fiind independent față de părți, iar hotărârile pe care le pronunță pot fi

atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

Cum din actele premergătoare

efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispozițiilor legii în activitatea

magistraților reclamați, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul G.C.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va obliga recurentul-petiționar la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul G.C. împotriva sentinței penale nr. 32 din 20

martie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 iunie 2007.