ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3233/2007

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 32/ F din 20 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul G.C. împotriva rezoluției nr. 384/P/2006 din 4 decembrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia. A fost menținută rezoluția atacată. A fost obligat petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în mod corect, procurorul a apreciat prin rezoluția dată că, faptele pentru care judecătorii P.G. și B.C. de la Tribunalul Alba au fost cercetați sub aspectul infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen., nu întrunesc elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul G.C. care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desființarea rezoluției parchetului și trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate. Examinând sentința penală recurată sub toate aspectele de fapt și de drept, conform prevederilor art. 385 6 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul G.C. este nefondat pentru următoarele considerente: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia petiționarul G.C. a solicitat efectuarea de cercetări față de judecătorii P.G. și B.C. de la Tribunalul Alba sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii petiționarul a susținut că, magistrații menționați mai sus și-ar fi îndeplinit, în mod abuziv, atribuțiile de serviciu, denaturând, cu știință, situația de fapt rezultată din probele administrate în dosarul civil instrumentat (dosarul nr. 4845/2001 al Tribunalului Alba), încălcându-i astfel dreptul de proprietate și pronunțând o hotărâre apreciată de acesta ca fiind nelegală și netemeinică. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia constatând că faptele reclamate nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de magistrații menționați anterior.

Împotriva acestei rezoluții petiționarul a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia care, în baza art. 278 C. proc. pen., prin rezoluția cu nr. 5/II/2/2007 din 5 ianuarie 2007 a admis-o în parte, numai sub aspectul încadrării juridice a faptelor pentru care s-au efectuat cercetări, apreciind că acestea ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. și nu ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. A fost menținută însă soluția de neînceperea urmăririi penale față de magistrații cercetați, dispusă de procurorul care a efectuat actele premergătoare în cauză.

Nemulțumit de soluția procurorului general, petiționarul G.C. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., instanței competentă să judece cauza, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia, care a pronunțat hotărârea atacată în prezentul recurs. Ca o garanție a respectării legalității în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora. În concepția legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive.

Accesul liber la justiție este reglementat de legiuitor, iar cel nemulțumit de soluția dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așa cum de altfel, a procedat și petiționarul prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de față. Totodată, Înalta Curte constată că, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituție, „judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”, soluțiile acestora exprimând convingerea fundamentată pe probele administrate de părți. Examinând întreg materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală dată de parchet față de magistrații menționați mai sus este legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat nici un element care să conducă la concluzia că hotărârea a fost pronunțată de aceștia, prin încălcarea legii, în detrimentul petiționarului.

Cei doi magistrați judecători, cu ocazia soluționării dosarului civil nr. 4845/2001 al Tribunalului Alba și-au desfășurat activitatea în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, îndeplinindu-și atribuțiile profesionale ce le reveneau pentru rezolvarea cauzei deduse judecății. Împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluția adoptată în cauza ce s-a aflat pe rolul Tribunalului Alba nu poate conduce, în niciun caz, la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pe care acesta a indicat-o în plângerea sa. Interpretarea și evaluarea probelor administrate este atributul completului de judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale cât și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac.

A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar creea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar. Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate. Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar hotărârile pe care le pronunță pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.

Cum din actele premergătoare efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispozițiilor legii în activitatea magistraților reclamați, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.C. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.C. împotriva sentinței penale nr. 32 din 20 martie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2007.