ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 244/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 244/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 101 din 19 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara SC U.S.A. SA BRAȘOV împotriva rezoluției nr. 601/II/2/2006 din 30 iunie 2006 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul privind pe intimata R.E. S-a reținut că petiționara a formulat plângere împotriva judecătorului pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen. și neglijență în serviciu, prevăzute de art. 249 C. pen., susținând că aceasta a încălcat legea și a pronunțat o decizie civilă prin care a calificat greșit un apel ca fiind recurs și apoi l-a respins, ca inadmisibil, declarat împotriva unei încheieri de ședință privind încuviințarea executării silite.
Prin rezoluția din 8 iunie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimată pentru infracțiunile reclamate, în temeiul dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Rezoluția a fost verificată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., care prin rezoluția nr. 601/II/2/2006 a respins ca neîntemeiată plângerea petiționarei. Plângerea formulată de petiționară împotriva celor două rezoluții s-a respins, ca neîntemeiată, de Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința penală nr. 101 din 19 octombrie 2006, care a reținut că nu sunt temeiuri a se considera că intimata a săvârșit infracțiunile reclamate.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționara SC U.S.A. SA BRAȘOV, care nu a formulat în scris nici o critică a hotărârii și, deși legal citată, nici nu s-a prezentat la termenul de judecată. Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte, verificând sentința primei instanțe din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică. În mod corect, prima instanță a constatat că a respecta dispozițiile legale procedurale de către intimata judecător nu constituie o comportare abuzivă care să lezeze interesele petiționarei, astfel că soluția procurorului este temeinică și legală. Nu au fost identificate fapte sau împrejurări de natură a contura elementele infracțiunilor reclamate, astfel că în mod corect s-a constatat inexistența faptelor sesizate de petiționară și s-a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale, soluție menținută și de prima instanță.
Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționară, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC U.S.A. SA BRAȘOV împotriva sentinței penale nr. 101 din 19 octombrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurenta petiționară să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2007.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.