ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 245/2007

Asupra recursului de față; în baza actelor dosarului constată următoarele : Prin sentința penală nr. 103 din 19 octombrie 2006, Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționara SC U.S.A. SA Brașov împotriva rezoluției nr. 697/II/2/2006 din 27 iulie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: La data de 3 august 2007 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba lulia, secția penală, sub nr. 2223/57/2006 plângerea formulată de petiționara SC U.S.A. SA Brașov împotriva rezoluției dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia în dosarul nr. 173/P/2006.

În motivarea plângerii s-a arătat că, rezoluția procurorului este nefondată, întrucât judecătorul P.C. a avut o conduită abuzivă, omițând a audia un martor propus de petiționară și ascultând, în luând o declarație, în lipsa petiționarei a unor martori ai părții adverse. Prin rezoluția din 30 iunie 2006 a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, dispusă în dosarul nr. 173/P/2006, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul P.C. din cadrul Judecătoriei Alba lulia, pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen. și neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 228 C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. Rezoluția a fost verificată de procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., care prin rezoluției nr. 697/II/2/2006 din 27 iulie 2006 a fost respinsă plângerea petiționarei. Plângerea petiționarei împotriva celor două rezoluții a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința penală nr. nr. 103 din 19 octombrie 2006 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, care a reținut că, nu sunt temeiuri a se considera că intimatul P.C. a săvârșit infracțiunea reclamată de petiționară. Prima instanță a apreciat ca fiind corectă rezoluția parchetului, întrucât, în dosarul penal nr. 3623/2004 aflat pe rolul Judecătoriei Alba lulia, judecătorul P.C.

a pronunțat încetarea procesului penal pornit împotriva numitului D.V.P. pentru infracțiunea de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 C. pen., motivat de incidența dispozițiilor art. 284 1 C. proc. pen., în vigoare la acea dată, respectiv pentru lipsa petiționarei la două termene consecutive de judecată, situație față de care, nu avea nici o importanță faptul că au fost audiați adversarii părții adverse. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționara SC U.S.A. SA Brașov, care nu a formulat în scris nici o critică a hotărârii. Examinând din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., recursul formulat de petiționară, înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiune de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapta funcționarului public care în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane . Pe de altă parte, conform art. 249 C. pen., infracțiunea de neglijență în serviciu constă în încălcarea din culpă, de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 C. pen., sau o pagubă patrimonială acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, nu se conturează elemente care să conducă la concluzia că judecătorul a acționat cu rea-credință, ori a săvârșit o neglijență gravă, astfel că faptele acestuia nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate de petiționară. Cu privire la soluția pronunțată, nu rezultă indicii care să determine suspiciunea săvârșirii de către judecătorul care a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva numitului D.V.P. pentru infracțiunea de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 C. pen., motivat de incidența dispozițiilor art. 284 1 C. proc. pen., pentru lipsa petiționarei la două termene consecutive de judecată, având în vedere că hotărârea pronunțată de instanța de fond poate fi cenzurată numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.

Ca atare, atât rezoluțiile prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimat cât și hotărârea primei instanțe sunt legale și temeinice, iar recursul este nefondat. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul petiționarei va fi respins ca nefondat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara SC U.S.A. SA Brașov împotriva sentinței penale nr. 103 din 19 octombrie 2006 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2007.