Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.03.2009
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 862/2009

HOTĂRÂRE
11.03.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 862/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Prin sentința penală nr. 110 din 30 septembrie 2008 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, s-a luat act de retragerea plângerii formulate de petenta SC O. SRL Brașov împotriva rezoluției nr. 376/P/2008 din 15 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, menținută prin rezoluția nr. 767/II/2/2008 din 04 august 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia. A fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC U.S.A. SA Brașov împotriva aceleiași rezoluții și au fost obligate petentele la câte 50 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, la 21 august 2008, petentele SC U.S.A.

SA Brașov și SC O. SRL Brașov au criticat rezoluția adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia la data de 15 iulie 2008 în dosar nr. 376/P/2008, menținută prin rezoluția nr. 767/II/2/2008 din 4 august 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, privind pe făptuitorii M.A. și S.I.D., cercetați pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Plângerea nu a fost motivată în fapt, iar în drept au fost invocate prevederile art. 278 1 C. proc. pen. În temeiul art. 278 1 alin. (3) C. proc. pen., la prezenta cauză au fost atașate dosarele nr. 376/P/2008 și nu 767/II/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia. De asemenea, au fost solicitate rezoluțiile nr. 2187/P/2004, 270/P/2006 și 1327/II/2/2004 ale parchetului de pe lângă Judecătoria Alba lulia.

Instanța de fond a reținut că, prin rezoluția nr. 376/P/2008 din 15 iulie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a dispus neînceperea urmării penale față de S.I.D. și M.A., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba lulia, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevederile de art. 246 C. pen., apreciind că în sarcina acestora nu se poate reține comiterea vreunei fapte prevăzute de legea penală, fiind incidente sub aspect procesual dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a arătat că, în calitate de procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba lulia, sus-numiți au emis soluții de neîncepere a urmăririi penale în dosarele nr. 2187/P/2004 și nr. 270/P/2006 ale instituției menționate, însă nu există nici o probă care să confirme că magistrații procurori ar fi acționat cu rea-credință sau în baza vreunui interes personal, în vederea favorizării persoanei cercetate, astfel cum au susținut persoanele vătămate SC U.S.A. SA Brașov și SC O. SRL Brașov. De asemenea, s-a arătat că activitatea polițistului a fost confirmată de către procuror, iar situația juridică stabilită de acesta a fost menținută de magistrații judecători. Rezoluția nr. 376/P/2008 din 15 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a fost menținută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia care, prin rezoluția nr. 767/II/2/2008 din 4 august 2008 a respins plângerea formulată de SC U.S.A.

SA Brașov și SC O. SRL Brașov. Verificând rezoluțiile atacate de petentele SC U.S.A. SA Brașov și SC O. SRL Brașov prin prisma dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., s-a constatat că acestea sunt legale și temeinice, fiind bazate pe o judicioasă interpretare a actelor premergătoare efectuate în cauză. În mod corect s-a reținut că în cauză nu există indicii care să conducă la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., în sarcina intimaților S.I.D. și M.A. Primul, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, a adoptat rezoluția nr. 1327/11/2/2004 din 22 noiembrie 2004, prin care a respins conform prevederilor art. 278 C. proc.

pen., plângerea formulată de petenta SC U.S.A. SA împotriva rezoluției nr. 2187/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitoarea B.G., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 și 292 C. pen. și art. 13 din Legea nr. 87/1994. De asemenea, intimata M.A. în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, a adoptat rezoluția nr. 270/P/2006 din 12 martie 2007, prin care a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceeași făptuitoare și pentru săvârșirea acelorași infracțiuni reclamate de petenta SC U.S.A. SA, reținând incidența autorității de lucru judecat, raportat la dosarul nr. 2187/P/2004.

Din examinarea actelor premergătoare existente la dosar rezultă că procurorii au pronunțat soluțiile menționate în limitele atribuțiilor conferite de lege și în conformitate cu normele procesual penale, neexistând indicii care să confirme acuzațiile petentei SC U.S.A. SA în sensul îndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor profesionale. Un aspect ce trebuie subliniat vizează împrejurarea că rezoluțiile nr. 2187/P/2004 și nr. 1327/11/2/2004 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia au fost verificate de instanțele judecătorești în cadrul procedurii reglementate de art. 278 1 C. proc. pen., fiind menținute soluțiile procurorilor, iar împotriva rezoluției nr. 270/P/2006 petenta nu a înțeles să uzeze de căile de atac prevăzute de lege.

Având în vedere considerentele expuse, reținând că în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorii M.A. și S.I.D., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., Curtea a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SG U.S.A. SA Brașov, conform prevederile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. În privința plângerii formulate de petenta SG O. SRL Brașov împotriva acelorași rezoluții, s-a constatat că la data de 25 septembrie 2008, aceasta a depus la dosar o declarație a reprezentanților săi legali, prin care a învederat faptul că își retrage plângerea formulată.

Având în vedere și prevederile deciziei nr. 27 din 02 iunie 2008 adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii, s-a luat act de manifestarea de voință a petentei. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petiționara SC U.S.A. SA Brașov criticând-o ca nelegală și netemeinică solicitând casarea ei și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de critică invocate cât și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevăd dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de petiționara SC U.S.A.

SA Brașov se privește, ca nefondat, și urmează a fi respins ca atare în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Aceasta întrucât, prima instanță, judecând plângerea petiționarei sus-menționată, a verificat rezoluția atacată nr. 376/P/2008 din 15 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia (menținută prin rezoluția nr. 767/II/2/2008 din 4 august 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia) pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei prin deplină conformare la dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen.

și a stabilit ca situație de fapt rezultată din actele premergătoare efectuate în cauză că emiterea rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale de către făptuitorii procurori nominalizați, ambii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. 2187/2004 și respectiv nr. 270/P/2006, ale acestei unități de parchet, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen., ceea ce atrage caracterizarea ca legală și temeinică a soluției de neîncepere a urmăririi penale a acestora în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Astfel, în mod justificat s-a reținut că intimatul făptuitor S.I.D., în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, a adoptat rezoluția nr. 1327/11/2/2004 din 22 noiembrie 2004, prin care a respins conform prevederilor art. 278 C. proc.

pen., plângerea formulată de petenta SC U.S.A. SA împotriva rezoluției nr. 2187/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitoarea B.G., cercetată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215, art. 292 C. pen. și art. 13 din Legea nr. 87/1994. De asemenea, intimata M.A. în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, a adoptat rezoluția nr. 270/P/2006 din 12 martie 2007, prin care a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceeași făptuitoare și pentru săvârșirea acelorași infracțiuni reclamate de petenta SG U.S.A. SA, reținând incidența autorității de lucru judecat, raportat la dosarul nr. 2187/P/2004.

Din examinarea actelor premergătoare existente la dosar rezultă că procurorii au pronunțat soluțiile menționate în limitele atribuțiilor conferite de lege și în conformitate cu normele procesual-penale, neexistând indicii care să confirme acuzațiile petentei SG U.S.A. SA în sensul îndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor profesionale. De altfel, esențială este împrejurarea că ambele rezoluții au fost verificate de instanțele judecătorești în cadrul procedurii reglementate prin dispozițiile art. 278 x C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC U.S.A. SA Brașov împotriva sentinței penale nr. 110 din 30 septembrie 2008 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-12-11
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4128/2008
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 117 din 7 octombrie 2008 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1181/57/2008 a fost respinsă, ca inadmisi
ÎCCJ 2009-02-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 355/2009
Asupra recursului penal de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Petiționarele SC U.S.A. SA Brașov și SC O. SRL Brașov au formulat în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., plângere împotriva rezoluției procurorulu
ÎCCJ 2009-01-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 184/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 112 din 2 octombrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC U.S.A. SA Brașov împotriv
ÎCCJ 2008-11-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3760/2008
Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 58 din 21 mai 2008 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul A.M. împotriva rezoluției nr. 158/P/2007 din 8 iunie 2007
ÎCCJ 2007-01-16
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 245/2007
Asupra recursului de față; în baza actelor dosarului constată următoarele : Prin sentința penală nr. 103 din 19 octombrie 2006, Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționa
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă