ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3760/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3760/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 58 din 21 mai

2008 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, a fost respinsă ca nefondată

plângerea formulată de petentul A.M. împotriva rezoluției nr. 158/P/2007 din 8 iunie

2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, menținută prin

rezoluția nr. 517/ll/2/2007

din 2 iulie 2007

dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel

Alba lulia.

A fost

obligat petentul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut că prin sentința penală nr. 91

din 25 octombrie 2007

Curtea de Apel Alba

lulia a admis plângerea formulată de petentul A.M. împotriva rezoluției nr. 517/11/2/2007

din 2 iulie 2007 a

procurorului general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Alba lulia.

S-a desființat rezoluția atacată, cauza

a fost trimisă

procurorului pentru

efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, sens

în care s-a dispus

efectuarea unei expertize tehnice topografice, audierii de martori pentru a se

stabili dacă executarea a fost corectă.

Împotriva sentinței, în temeiul art. 278/1

alin. (10) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a

declarat recurs, invocând critici care vizează nelegalitatea sentinței,

constând în aceea că, în raport cu temeiul juridic - art. 278/1 alin. (8) lit.

b) C. proc. pen. este greșită dispoziția instanței privind administrarea unor

probe specifice fazei procesuale în care urmărirea penală este începută. Pe de

altă parte, s-a apreciat că, în raport de dispozitivul sentinței pusă fi

executare învinuitul nu avea posibilitatea de a o

cenzura.

Prin decizia 606 din 19 februarie 2008 Înalta

Curte de Casație și

Justiție a admis

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Alba lulia

împotriva sentinței penale nr. 91 din 25 octombrie 2007 a

Curții de Apel Alba lulia, a casat sentința

atacată și a trimis cauza

spre rejudecare la aceeași instanță.

În decizie Înalta Curte de Casație și

Justiție a arătat că , se

impune trimiterea

cauzei în rejudecare din două motive: plângerea

petiționarului a vizat

soluția de scoatere de sub urmărire penală dată de procuror la 8 iunie 2007

pentru infracțiunea prevăzută de

art. 246 C.

pen., instanța pronunțându-se greșit asupra rezoluției

procurorului

general dată la 2 iulie 2007 sub nr. 517/HI2/2007; al doilea motiv de rejudecare

constă în aceea că pentru infracțiunea de abuz în serviciu, pentru care

instanța a dispus trimiterea cauzei la Parchet, s-a adoptat o soluție de

scoatere de sub urmărire penală, care permitea aplicarea dispozițiilor art. 278/1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen. și nu așa cum a procedat instanța,

pronunțând o soluție ce nu este prevăzută de

lege.

Examinând actele și lucrările dosarului

în conformitate cu dispozițiile art. 278/1 alin. (7) C. proc. pen. pe baza

materialului din dosarul cauzei și a înscrisurilor noi prezentate, instanța de

rejudecare a reținut următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 657 din 14 februarie 2007, Judecătoria

Sibiu, a admis cererea reconvențională

formulată de SC H.I.

SRL Sibiu, în contradictoriu cu A.M.

și alții, dispunând ca pârâții să permită liberul acces cu utilaj ele și

echipamentele agricole pe terasamentele ce urmează curba de

nivel de pe terenurile livadă proprietatea

pârâților.

Prin aceeași hotărâre, s-a dispus ca

accesul pe terenul de exploatare proprietatea pârâtului A.M., să se facă prin

înlăturarea provizorie a plasei de sârmă de pe cele două laturi transversale

terasamentelor.

Hotărârea astfel pronunțată fără citarea

părților a fost executorie fără somație sau trecerea vreunui termen.

La solicitarea creditoarei, la data de 15

februarie 2007, executorul judecătoresc Cârja Ispas, s-a deplasat în teren și a

pus în executare hotărârea.

Nemulțumit de modul în care s-a efectuat

executarea petiționarul A.M., a formulat plângere la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Alba lulia, pretinzând ca față de faptul că executorului i se

adusese la cunoștință că în cauză se formulase

contestație la executare, acesta în mod abuziva trecut la executare

silită,

înlăturându-se gardul ce împrejmuia terenul proprietatea sa, deși utilajele

creditoarei aveau acces la parcelele de teren individualizate în hotărâre

nefiind îngrădite.

Prin rezoluția dată la 8 iunie 2007, în

dosarul nr. 158/P/2007 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a

învinuitului C.I. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C.

pen., și

neînceperea urmăririi penale

pentru infracțiunea prevăzută de art.

192 alin. (1), art. 217 alin. (1) C.

pen., invocându-se drept temei juridic dispozițiile art. 11pct. 1lit. b) raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În motivarea rezoluției s-a arătat că

executorul judecătoresc și-a exercitat prerogativele în limitele investirii,

identificarea parcelelor de teren s-a făcut potrivit planurilor cadastrale, o

eventuală contestație la executare formulată de

pârâții din cauză, nefiind de natură să suspende formele de executare.

Soluția a

fost menținută prin rezoluția din 2 iulie 2007, dată de

procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Alba

lulia, prin care s-a respins plângerea

petiționarului formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen.

Împotriva rezoluției procurorului a

formulat plângere în conformitate cu dispozițiile art. 278/1 C. proc. pen.

petentul A.M. și alții, criticând soluția de scoatere de sub urmărire penală a

intimatului Cârja Ispas având în vedere următoarele împrejurări: în mod

intenționat executorul

judecătoresc a omis

faptul că drumul de acces identificat cadastral

sub nr. 2129 ha liber și

neîngrădit, iar prin executare s-a creat un nou drum pe terenul proprietatea

petentului, execuția silită s-a făcut pe tarlaua 92 iar în dispozitivul

hotărârii judecătorești era indicată tarlaua 97; ruperea gardului este abuzivă

și nejustificată

întrucât nu există nicio

curbă de nivel pe parcela 2189/1/2/1.

În cauză nu sunt întrunite elementele

constitutive ale

infracțiunii de abuz în

serviciu prev. de art. 246 C. pen.

Față de dispoziția sentinței civile 657

din 14 februarie 2007 a

Judecătoriei Sibiu

executorul judecătoresc era obligat să o pună în executare fără somație sau

trecerea unui termen. Totodată, simpla

intenție declarată a petentului

de a contesta executarea, în lipsa unei hotărâri de suspendare a executării

silite, nu putea să producă efectul dorit de petent, în sensul întreruperii

procedurilor de executare silită.

Executorul

judecătoresc a desfăcut plasa de sârmă așa cum

rezultă din

constatarea de la fața locului, pe baza schiței aferente și la indicația

șefului de fermă, care a arătat drumul de acces din interior, drum care se

vedea cu ochiul liber (așa cum rezultă din declarația intimatului din 7 iunie

2007).

În aceste condiții nu rezultă că

intimatul ar fi acționat cu rea

credință în

momentul punerii în executare a hotărârii judecătorești.

Mai mult, prin sentința civilă nr. 6347

din 6 decembrie 2007 a

Judecătoriei Sibiu

s-a reținut că actele de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 81/2007

Biroul Executorului Judecătoresc

Cârja

Ispas sunt întocmite conform prevederilor legale.

În aceste condiții, s-a apreciat că

soluția adoptată de procuror în sensul scoaterii de sub urmărire penală a

învinuitului Cârja Ispas este legală și temeinică, sens în care instanța de

fond a respins ca nefondată plângerea petentului în baza art. 278/1alin. (8)

lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs petentul A.M.

, susținând că

hotărârea instanței de fond este nemotivată, nu

s-au respectat

dispozițiile date anterior de către instanța de recurs în decizia de casare, precum

și regulile de procedură cu privire la judecata în fond.

S-a mai susținut că în mod greșit

instanța de fond a apreciat că faptei săvârșite de către executorul

judecătoresc îi lipsește intenția, în realitate fiind întrunite toate

elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu.

Examinând

sentința atacată prin prisma criticilor formulate și

din

oficiu sub toate aspectele conform art. 385/6 alin. (3)

C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.

Sentința

penală nr. 91/2007 pronunțată de instanța de fond în

primul ciclu procesual a fost casată de către

instanța de recurs cu

trimitere

spre rejudecare pentru două motive: pe de o parte instanța

de fond nu a cenzurat rezoluția de scoatere de sub urmărire penală, așa

cum cere art. 278/1 alin. (1) C. proc. pen., ci soluția dată de procurorul

general în plângerea ce i-a fost adresată conform art. 278 C. proc. pen.; pe de

altă parte, deși în considerentele hotărârii instanța de fond a arătat că va

trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale în temeiul

art. 278/1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., dispozitivul cuprinde o soluție

neprevăzută de lege, trimițându-se cauza „pentru efectuarea de cercetări sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor

persoanelor",

indicând probele ce urmau a fi administrate.

Instanța de rejudecare a respectat

dispozițiile cuprinse în decizia de casare, procedând la analiza plângerii

formulate de petent prin raportare la rezoluția de scoatere de sub urmărire

penală și pronunțând, în urma reevaluării înscrisurilor aflate la dosarul

cauzei, una dintre soluțiile expres și limitativ prevăzute în art. 278/1alin.

(8) C. proc. pen.

În ce privește judecata în față

instanței de fond, aceasta s-a desfășurat în condițiile prevăzute de lege, ținând

seama de particularitățile procedurii înscrise în art. 278/1 C. proc. pen., ca

re presupun o cenzurare a soluției date de procuror „pe baza lucrărilor și

materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate".

Cu alte cuvinte, spre deosebire de

procedura de drept comun, în care instanța readministrează în condiții de

publicitate, oralitate și contradictorialitate probatoriul administrat în

cursul urmăririi penale, putând administra la rândul ei orice probă considerată

a fi necesară pentru aflarea adevărului, în procedura

prevăzută de art. 278/1 C. proc. pen. probatoriul este limitat la

înscrisuri

noi și la actele deja

existente în dosarul întocmit de către procuror.

Din această perspectivă, instanța de

fond a procedat la

rejudecarea cauzei pe

baza materialului probator deja existent și a

înscrisului depus la dosar

de către intimat în condițiile în care

petentul

nu a înțeles să suplimenteze actele aflate la dosar.

În fine, nici critica referitoare la

nemotivarea hotărârii nu poate fi primită, instanța de fond expunând în

considerentele hotărârii motivele care au stat la baza soluției adoptate

de

respingere ca nefondată a

plângerii formulate de către petent.

Pe fondul cauzei, Curtea constată că

prin plângerea penală formulată de către petent acesta a reclamat în esență

modul în care intimatul, în calitate de executor judecătoresc, a adus la

îndeplinire dispozitivul sentinței civile nr. 657 din 14 februarie 2007 a

Judecătoriei Sibiu.

Prin această hotărâre judecătorească

executorie fără somație sau trecerea unui termen, pronunțată potrivit art. 581

și urm. C. proc. civ., petentul a fost obligat să permită accesul utilajelor și

echipamentelor agricole ale SC H.I. SRL Sibiu

pe

terasamentele ce urmează fiecare curbă de nivel de pe terenul

proprietatea

sa; în acest sens, la solicitarea creditorului, intimatul

Cârja Ispas s-a deplasat în teren în ziua de 15

februarie 2007 și a pus în

executare hotărârea judecătorească, prin

înlăturarea provizorie a plasei de sârmă de pe cele două laturi transversale

terasamentelor, măsură dispusă explicit de

instanță doar cu privire la drumul de exploatare identificat sub nr. 2129

tarlaua 97.

Petentul a considerat că intimatul a

executat abuziv și nelegal sentința civilă sus-menționată, procedând la

înlăturarea plasei de sârmă de pe cele două laturi ale proprietății sale, deși

drumul de acces identificat cadastral sub nr. 2129 era liber și neîngrădit.

Curtea

reține că potrivit art. 57 alin. (1) din Legea nr. 188/2000

actele executorilor judecătorești sunt supuse, în condițiile legii, controlului

instanțelor judecătorești competente ,iar potrivit art. 58 din aceeași lege cei

interesați sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la

executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

În speță, petentul a formulat

contestație la executare, solicitând anularea formelor de executare, dar și

lămurirea înțelesului sentinței civile nr. 657/2007.

Prin sentința civilă nr. 6347 din 6

decembrie 2007 a Judecătoriei Sibiu a fost admisă în parte contestația

formulată, doar cu privire la lămurirea înțelesului dispozitivului titlului

executoriu, în sensul că obligația pârâtului de a permite accesul liber cu

utilajele și echipamentele agricole pe terasamentele ce urmează fiecare curbă

de nivel de pe terenul livadă proprietatea sa se va executa

prin înlăturarea provizorie a plasei de sârmă de

pe cele două laturi

transversale terasamentelor, adică exact cum a

procedat și intimatul.

Mai mult, din

considerentele acestei din urmă sentințe rezultă

că în

urma verificării actelor de executare silită efectuate de către intimat în

dosarul execuțional, s-a constatat că acestea s-au întocmit conform

prevederilor legale, iar criticile contestatorului

(petentul din prezenta cauză) pun în discuție în realitate legalitatea

și

temeinicia titlului executoriu.

În aceste condiții, concluzia la care a

ajuns procurorul, în

sensul că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor

prev.

de art. 192alin. (1), art. 217alin. (1) și art. 246 C. pen., este

conformă actelor existente la dosarul cauzei, întrucât intimatul a pus în

executare cele dispuse de instanță prin titlul

executoriu, neputând

să-l cenzureze.

În consecință, în mod corect s-a reținut

atât de către procurorul care a instrumentat plângerea penală, respectiv

procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond investită cu

soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului, că în cauză nu sunt

întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a

putea reține săvârșirea de către intimatul executor judecătoresc a

infracțiunilor

menționate în plângerea penală, astfel încât recursul de față este nefondat și

urmează a fi respins, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

ca nefondat recursul declarat de petiționarul A.M.

împotriva sentinței penale nr. 58 din 21 mai 2008 a Curții de Apel Alba

lulia, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 18 noiembrie 2008.