ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3901/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3901/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar constată

următoarele

Prin sentința penală nr. 100 din 04 septembrie 2008

Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, a

respins ca nefondată

plângerea formulată de petentul S.C. împotriva

rezoluției procurorului din 05 mai 2008 dispusă în dosarul nr.

443/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Alba lulia, și a

menținut rezoluția atacată.

A obligat pe petent să plătească statului suma de 40 lei

cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel a reținut următoarele:

Petentul S.C. a

formulat, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., plângere împotriva rezoluției procurorului din 05 mai 2008

dată în dosarul nr. 443/P/2007 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel

Alba lulia, prin care s-a dispus:

Neînceperea urmăririi penale față de executorul

judecătoresc M.V. și comisar de poliție E.V. la

Serviciul de Cercetări Penale al I.P.J. Sibiu, sub aspectul săvârșirii infr. de

asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, faptă prev. de art. 323

C. pen., iar în ceea ce-1 privește pe cel dintâi

și pentru infracțiunile de

abuz în

serviciu contra intereselor persoanei în formă calificată, prev.

și ped.

de art. 246 cu aplicarea art. 248

1

C. pen., furt, tâlhărie,

distrugere și represiune nedreaptă, fapte

prevăzute de art. 208, art. 211, art.

217 și art. 268 C. pen.

Neînceperea urmăririi

penale fată de numiții B.I.,

F.S., judecătorii F.N. și R.I.M.,

avocata F.M. sub aspectul săvârșirii infr.

represiune

nedreaptă, faptă prevăzute de art. 268 C. pen.

Plângerea a fost

înregistrată la instanța Curții de Apel Alba

lulia sub nr. 1049/57/2008 iar petentul S.C. a solicitat

instanței

admiterea plângerii, prin sentință, desființarea rezoluției

atacate și trimiterea cauzei la procuror în

vederea începerii urmăririi

penale.

Examinând actele și

materialul probator din dosar, instanța a

reținut următoarele:

Prin rezoluția din 05

mai 2008 dată de procuror în dosarul nr.

443/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Alba lulia s-a

dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 228 alin. (4) și

art.

10 lit. a) și d) C. proc.

pen. pentru săvârșirea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de

infracțiuni, faptă prev. de art. 323

C. pen.

fată de executorul judecătoresc M.V. și comisar de poliție

V.E. la

Serviciul de Cercetări Penale al I.P.J. Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunilor

de abuz în serviciu contra intereselor persoanei în forma calificată, prev. și

ped. de art. 246 cu aplicarea

art. 248

1

C. pen., furt, tâlhărie, distrugere și represiune nedreaptă,

fapte

prevăzute de art. 208, art. 211, art. 217 și art. 268 C. pen. față de executorul

judecătoresc M.V. și pentru săvârșirea infracțiunii de

represiune nedreaptă, faptă prevăzute de art. 268 C. pen. față de

numiții

B.I., F.S., judecătorii F.N.

și R.I.M.

, avocata F.M.

Pentru a dispune

astfel, procurorul a reținut următoarele:

Persoana vătămată S.C.

a formulat plângere

penală împotriva comisarului de poliție V.E. pentru asociere în

vederea săvârșirii de

infracțiuni, fapta prev. de art. 323 C. pen. deoarece,

de conivență cu executorul

judecătoresc M.V., au stabilit ziua

în care să fie chemat la audiere la poliție și în acest răstimp s-a

procedat la executarea lui silită, executorul

judecătoresc spărgându-i

ușa pentru a pătrunde în apartament de unde a

luat un televizor

marca Samsung, în valoare

de 1200 lei pe care i l-a predat numitului

B.I., creditorul său. În ceea

ce-l privește pe executorul

judecătoresc

plângerea numitului S.C. mai vizează și

săvârșirea infracțiunilor de

abuz în serviciu contra intereselor persoanei în forma calificată, prev. și

ped. de art. 246 cu aplicarea art. 248

1

C. pen., deoarece acesta l-a

somat pentru recuperarea

unei creanțe

rezultată din titlul executoriu care era sentința penală nr.

1247/2003 a Judecătoriei Sibiu, în cuprinsul

somației trecând o sumă

mai mare

decât datora, precum și pentru faptul ca deși l-a atenționat

că sentința

pe care o execută este „ caducă, lovită de nulitate absolută și falsă"

acesta nu a „sistat" execuția silită, și pentru

infracțiunile de furt, tâlhărie, distrugere și represiune nedreaptă,

fapte

prevăzute de art. 208, art. 211, art. 217 și art. 268 C. pen.

Cu ocazia luării

declarației, la data de 10 aprilie 2008, petentul S.C., a precizat în plângerea

sa, că înțelege să solicite

efectuarea de cercetări penale pentru infracțiunea de

represiune

nedreaptă și față de

comisarul de politie V.E., avocata

F.M., B.I.,

F.S., judecătorii F.N.

și R.I.M. și

bineînțeles, executorul judecătoresc

M.V.

Cu ocazia efectuării

cercetărilor s-a stabilit că persoana

vătămată S.C. a adresat o petiție

Inspectoratului

General al Politiei Române,

care a fost trimisă de această instituție

I.P.J. Sibiu la data de 26 ianuarie 2006. Pe adresa de înaintare către

I.P.J.

Sibiu este pusă o rezoluție la

data

de

31

ianuarie

2005

prin care

este

repartizată

lucrarea

(SRP/111/2005

mai 31)

subcomisarului V. pentru soluționare. Acesta a luat legătura

telefonic cu petentul la data de 02 februarie 2005 care s-a arătat interesat să

vină imediat la politie pentru discuții. însă, cum comisarul era

angajat în aceea zi în alte activități a fixat

data de 04 februarie 2005, fără ca

petentul

să facă vreo opoziție, sa solicite o reprogramare pentru altă

dată deoarece are o înștiințare din partea

executorului judecătoresc

de a se

afla la domiciliu pentru ziua de vineri, 04 februarie 2005.

Prin sentința penală nr. 1247 din 07

noiembrie 2003 a Judecătoriei Sibiu, definitivă la 2 ianuarie 2004, prin

decizia penală nr. 22 din 26 ianuarie 2004

a

Tribunalului Sibiu și învestită cu formulă executorie a fost obligat

inculpatul-debitor S.C. la plata sumei de 10

milioane lei

ROL, către creditorii B.I. și F.S., câte 500 lei Ron

pentru fiecare, reprezentând daune morale și

cheltuieli judiciare de la

judecata

în fond ( 400 lei) și 100 lei, cheltuieli judiciare pentru judecata

în

recurs.

Ulterior, cei doi creditori au formulat

cerere de executare

silită pe care au

depus-o la B.E.J. M.V. pentru recuperarea

creanțelor lor.

S-a menționat că cererea a fost formulată

prin avocat,

existând în acest sens

împuternicire avocațială și dovadă a plătii unui

onorariu de 700.000

ROL.

Prin încheierea civilă nr. 268 din 14 aprilie

2004 a Judecătoriei

Sibiu a fost

încuviințată începerea executării silite împotriva petentului

S.C. la cererea expresă a celor doi creditori nu

doar

a lui B.I. cum s-a susținut din

eroare de cel dintâi.

Executorul judecătoresc

M.V. a emis în dosarul execuțional nr. 54/2004, somația nr. 54/2004 prin care

s-a arătat că

debitorul S.C. avea de achitat suma de 11.460.500 lei,

plus 1.000.000 lei, cheltuieli de judecată.

La data de 04 februarie 2005, executorul

judecătoresc M.V. s-a deplasat la domiciliul petentului, ocazie cu care, în

prezența organelor de poliție a intrat prin

forțarea ușii apartamentului, în locuință luând un televizor color marca

Samsung, încheind în acest

sens

procesul verbal de sechestru definitiv cu ridicata, numindu-l

custode pe

creditorul B.I.

Petentul Ș. a contestat

suma pentru care a fost urmărit,

susținând că avea de achitat, cel mult,

câte 4.000.000 lei vechi, fiecărui creditor, deci în total suma de 800 lei

(RON) însă, petentul prin titlurile ce se executau silit a fost obligat la suma

totală de

10.000.000 lei reprezentând daune

morale și cheltuieli judiciare de la

judecata

de fond și recurs, iar potrivit chitanțelor 71 din 27 februarie 2004 și

38 din 27 februarie 2004, numiții B. și F. au

achitat avocaților onorariile

respective,

în faza de executare silită. Așadar, așa cum se poate

observa în somație

era trecută suma care o datora în calitate de

debitor

de 11.46CJ.500 lei plus 1 milion cheltuieli de executare și nu

cheltuieli

de judecată cum a fost scris (a se vedea în acest sens

procesul verbal de sechestru definitiv cu ridicata)( 1.000.000 lei +

1.200.000

lei = 11.200.000 lei), astfel că diferența nu era una

semnificativă, (11460500-11.200.000=260.500) respectiv de 26,05 lei

noi, care rezulta din taxa judiciară și timbru

judiciar achitate cu prilejul învestirii cu formulă executorie și pentru

încuviințarea executării silite.

Prin

urmare, susținerea petentului că executorul judecătoresc a scris pe somație o

sumă mai mare decât cea pe care o datora nu a putu fi

primită, deoarece,

pe de o parte, acesta a depus la dosar actele în mod trunchiat, spre exemplu:

doar sentința penală nu și decizia penală în care mai avea stabilite cheltuieli

judiciare pe care era obligat să le achite; numai prima filă din raportul de

expertiză

contabilă extrajudiciară, iar pe

de altă parte toate aceste aspecte

invocate în plângerea penală de față

au fost motive ce l-au determinat să formuleze, la instanța de executare,

contestații la executare soluționate în mod irevocabil, prin respingerea lor. De

altfel, în aceasta plângere penală sunt

invocate o serie de aspecte ce

țin de titlul executoriu și de executarea

silită desfășurată în baza

acestuia, care

au fost valorificate la timpul respectiv, în recurs (cu

ocazia judecării inculpatului S.C. pentru

săvârșirea

infracțiunii de calomnie) sau prin contestație la executare (pentru

actele de executare încheiate de către

executorul judecătoresc cu

prilejul

executării silite în dosarul execuțional nr. 54/2004).

Î

n ceea ce privește acuzația de asociere în vederea

săvârșirii de infracțiuni se poate observa

lesne că somația 54/2004 a

fost

comunicată debitorului S.C. la data de 28 ianuarie 2005 - data poștei - prin

care era invitat ca la data de 04 februarie 2005 orele 11,30

să rămână la domiciliu deoarece este fixat termen

de executare cu organele de poliție. Or, așa cum s-a reținut mai sus convocarea

la

audiere, la politie, s-a făcut de comisarul V.E., la 02 februarie 2005,

când petentul S. avea cunoștință de data și ora executării fără a-l informa pe

acesta că nu se poate prezenta. Prin urmare, este

logic că executorul nu i-a solicitat sprijinul comisarului să-l cheme

pe petent la 04 februarie 2005 deoarece petiția a fost primită la Politia Sibiu

la

data de 31 ianuarie 2005, iar

somația â fost comunicată la 28 ianuarie 2005

conform ștampilei cu data prezentării la poștă, deci anterior primirii

la

Sibiu a acestei petiții. în

concluzie, la data când executorul a fixat termenul de executare silită nu era

fixată data audierii, nici chiar nu

exista

motivul care să-l determine pe comisar să-l cheme pe petent la

politie.

Iar în ceea ce privește fixarea datei de către comisar, la

04 februarie 2005

este puțin probabil că cei doi s-au pus de

acord, câtă vreme convocările nu erau făcute la aceeași oră, pentru audiere

trebuia să se prezinte la ora 8,30 - cum a recunoscut el însuși - și pentru

executare silită a fost anunțat pentru ora 11,30. Pe de altă

parte, s-a subliniat, așa cum s-a mâi arătat, că

nici chiar petentul nu

l-a informat

pe comisar că nu se poate prezenta deoarece avea o altă

convocare din

partea executorului judecătoresc M.V. De aceea, susținerile petentului din

plângerea penală de față au rămas doar simple bănuieli care nu au fost

susținute de nici un suport probator.

P

entru toate cele

arătate mai sus procurorul a opinat că

infracțiunea

de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni nu există.

Î

n ceea ce privește celelalte acuzații câre-l

vizau pe executorul judecătoresc M.V. referitoare la săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanei în formă

calificată, prev. și ped. de art. 246 cu

aplicarea art. 248

1

C. pen.,

deoarece

acesta l-a somat pentru recuperarea unei creanțe rezultată

din titlul

executoriu care era sentința penală nr. 1247/2003 a

Judecătoriei Sibiu, în cuprinsul somației trecând o sumă mai mare

decât

datora, precum și pentru faptul că deși l-a atenționat că

sentința pe care o execută este „caducă, lovită

de nulitate absolută și

falsă"

acesta nu a „sistat" execuția silită, și pentru infracțiunile de furt,

tâlhărie, distrugere și represiune nedreaptă,

fapte prevăzute de art.

208, art. 211,

art. 217 și art. 268 C. pen., nici acestea nu există sau nu sunt întrunite

elementele

constitutive ale infracțiunilor reclamate.

Nu a existat infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanei în formă calificată deoarece așa zisul abuz

trebuie să fi avut ca urmare socialmente periculoasă consecințe deosebit de

grave, respectiv o pagubă de cel puțin 200000 lei.

Referitor la actele de executare abuziv încheiate de executorul

judecătoresc, arătate mai sus nici acestea nu

subzistă. Aspectul care vizează stabilirea debitului a fost analizat anterior,

în ceea ce privește

nulitatea,

caducitatea, falsul sentinței executate acestea nu mai pot fi puse în discuție

în faza executării silite, ele țineau de fondul cauzei și

puteau fi invocate doar până în faza judecării

recursului. Prin urmare,

creditorii

aveau un titlu executoriu, iar executorul judecătoresc era

obligat să recupereze sumele de bani înscrise în

el. De altfel, tot cum

se arăta mai

sus, debitorul S.C. putea ataca orice act

pretins nelegal pe calea

contestației la executare, și chiar a uzat de

această

cale, de fiecare dată fiindu-i respinse aceste acțiuni, instanța de executare

hotărând irevocabil că toate acestea sunt îndeplinite în

mod legal

(somația, actul de sechestrare a televizorului și de adjudecare).

Prin urmare, nu a existat infracțiunea de

furt deoarece

bunul nu a fost luat în

scopul însușirii pe nedrept de către executorul

judecătoresc, nici cea de tâlhărie deoarece bunul nu a fost luat prin

exercitarea unor acte de violență asupra

debitorului, acasă fiind doar soția acestuia, iar distrugerea sistemului de

închidere al ușii de acces

în

apartament s-a datorat faptului că nu a fost permis executorului și

agentului

de poliție să pătrundă în locuință pentru a duce la îndeplinire dispozițiile

titlului executoriu.

Î

n ceea ce privește infracțiunea de represiune

nedreaptă prev. și ped. de art. 268 C. pen. este de remarcat că prin sentința penală

nr. 1247/2003 a Judecătoriei Sibiu rămasă definitivă s-a

stabilit tocmai vinovăția petentului cu privire

la săvârșirea infracțiunilor

de calomnie în dauna celor două părți

vătămate. Hotărârea judecătorească, odată ce au fost epuizate toate căile de atac,

ordinare și extraordinare, întră în puterea lucrului judecat. Prin urmare, nu a

fost cu putință ca procurorul, în acest cadru, să

stabilească elementele constitutive ale infracțiunilor de calomnie,

respectiv că petentul S.C. Ie-a imputat celor doi

vecini, numiților B.I. și F.S., că au falsificat semnătura sau

capul de

tabel pentru care semnase. Așa cum s-a arătat mai sus acestea erau apărări de

fond în cadrul procesului prin care a fost

chemat

în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de calomnie și în

care a

fost condamnat definitiv.

Față de cele reținute

mai sus, acțiunea penală nu a putut fi

exercitată deoarece existau cazurile de împiedicare prev. de art. 10

lit. a) și d), respectiv faptele nu existau sau nu au fost întrunite elementele

constitutive prevăzute de lege pentru ca ele să fie infracțiuni.

Î

mpotriva rezoluției

procurorului a formulat plângere petentul,

iar temeiul art. 278 C. proc. pen. plângerea a fost

soluționată de Procurorul general al Parchetului

de pe lângă Curtea

de Apel Alba lulia, dispunându-se respingerea

plângerii contra

rezoluției procurorului,

apreciindu-se că persoanele față de care s-a

formulat plângerea au

acționat în limita intereselor legitime, a

mandatului

și competențelor stabilite de lege, cu ocazia derulării

procedurii executării silite și soluționării unor

incidente ivite în cursul

acesteia.

Verificând rezoluția atacată, instanța a

respins plângerea,

prin sentință, ca

nefondată și a menținut soluția atacată ca temeinică

și legală din

următoarele considerente:

Nu s-a probat că a existat o prealabilă

înțelegere între comisarul V.E. și executorul judecătoresc, constând într-o

coordonare în timp a acțiunilor, deoarece orele

la care a fost citat

petentul au fost diferite, respectiv 8.30 la

poliție și 11.30 la domiciliu în vederea executării silite.

Executorul judecătoresc în baza unui titlu

executoriu, la

cererea creditorilor B.I. și

F.S., după prealabila încuviințare a executării de către instanța de judecată

l-a somat pe

petent la 28 ianuarie 2005,

solicitându-i să rămână la domiciliu în vederea executării silite mobiliare

pentru data de 04 februarie 2005 orele 11.30.

Î

n temeiul art. 384

1

C. proc. civ.

executorul judecătoresc a intrat în încăperile locuinței petentului, cu forța publică,

deoarece nu a existat consimțământul soției petentului,

ridicând un televizor Samsung întocmind actele de executare legale.

Î

mpotriva executării

silite înseși, precum și împotriva actelor

de executare a formulat

contestație la executare petentul, contestația

fiind respinsă de instanțele

judecătorești, soluția rămânând definitivă

și irevocabilă.

Din starea de fapt

reținută mai sus nu rezultă că executorul

judecătoresc M.V. și comisarul V.E. s-au asociat în

scopul săvârșirii de infracțiuni, iar executorul judecătoresc în

procedura executării silite nu a săvârșit

infracțiunile prev. de art. 246, art.

248

1

C. pen., art. 208,

art. 211, art. 217 și art. 268 C. pen.

B.I. și F.S. în calitate

de părți vătămate au solicitat instanței, în temeiul art. 279 C. proc. pen.,

tragerea

la

răspundere penală a petentului pentru săvârșirea infracțiunii de

calomnie. Prin sentința penală nr. 1247 din 07

noiembrie 2003 a Judecătoriei

Sibiu s-a

stabilit vinovăția petentului, care a fost obligat la plata sumei

de 10

milioane ROL daune morale.

Deoarece această hotărâre a rămas definitivă

infracțiunea

de represiune nedreaptă de

care au fost acuzați B.I., F.S.

, F.N.,

R.I.M. și F.M. nu

există. In mod

corect procurorul a stabilit că nu poate fi exercitată acțiunea penală datorită

existenței cazurilor prevăzute de art. 10 lit.

a) și d) C. proc. pen.

Î

mpotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs

persoana vătămată S.C., criticând-o

pe motive de

nelegalitate și

netemeinicie, reiterând criticile din plângerea inițială, iar pentru termenul

de judecare a recursului de azi 26 noiembrie 2008, recurentul nu s-a prezentat

la instanță pentru a-și susține recursul, însă a depus un înscris în susținerea

acestuia și a solicitat

în esență

diminuarea cheltuielilor judiciare la care a fost obligat.

Examinând recursul

declarat de către petiționar sub toate

aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte apreciază că acesta este nefondat.

Î

nalta Curte, a constatat că instanța de fond,

în baza

materialului probator aflat la

dosarul cauzei, a apreciat în mod corect

că rezoluția din 05 mai 2008

dată de procuror în dosarul nr.

443/P/2007

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia prin

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în

temeiul art. 228 alin. (4)

și art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen. pentru

săvârșirea

infracțiunii de asociere în

vederea săvârșirii de infracțiuni, faptă prev.

de art. 323 C. pen. față

de executorul judecătoresc M.V. și

comisar

de poliție V.E. la Serviciul de Cercetări Penale al I.P.J.

Sibiu, pentru

săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra

intereselor persoanei în formă calificată, prev. și ped. de art. 246 cu

aplicarea art. 248

1

C. pen., furt,

tâlhărie, distrugere și represiune

nedreaptă, fapte prevăzute de art.

208, art. 211, art. 217 și art. 268 C. pen. față de

executorul judecătoresc M.V. și pentru săvârșirea infracțiunii

de

represiune nedreaptă, faptă prevăzute de art. 268 C. pen. față de

numiții B.I., F.S., judecătorii F.N., R.I.M.

și avocata F.M., este legală și temeinică.

Î

nalta Curte, a constatat

că intimații executorul judecătoresc

M.V. și comisarul V.E. nu s-au asociat în scopul

săvârșirii de infracțiuni, aceștia și-au exercitat atribuțiile de

serviciu în

limitele conferite de

lege, iar executorul judecătoresc în procedura

executării silite nu a săvârșit infracțiunile prev. de art. 246, art. 248

1

C. pen.

, art. 208, art. 211, art. 217 și art. 268 C. pen.

Î

n mod corect s-a stabilit că pretinsa

infracțiune de represiune nedreaptă de care au fost acuzați B.I., F.S., F.N., R.I.M.

și F.M. nu există, întrucât prin sentința penală nr. 1247 din 07 noiembrie 2003

a Judecătoriei Sibiu, hotărâre ce a rămas definitivă prin care s-a stabilit

vinovăția petentului, și a fost obligat la plata sumei de 10 milioane ROL daune

morale, intimații B.I. și F.S. având calitate de părți vătămate în acea cauză.

Astfel că, în mod corect procurorul a

stabilit iar prima

instanță a confirmat că

nu poate fi exercitată acțiunea penală datorită

existenței cazurilor prevăzute de art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen.

Cu privire la cuantumul

sumei la care a fost obligat petentul

și pentru care a fost emis titlul executor în baza căruia s-a format

dosarul de executare, acesta sumă a fost pe

deplin justificată prin

actele depuse la dosarul cauzei respectiv

copiile hotărârilor judecătorești din care a rezultat suma de 10.000.000 lei

reprezentând daune morale și cheltuieli judiciare de la judecata de

fond și recurs; chitanțele nr. 71 din 27

februarie 2004 și nr. 38 din 27 februarie 2004, din

care a rezultat că

numiții B. și F. au achitat avocaților

onorariile

respective, în faza de executare silită. Așadar, în somație a

fost

trecută suma care o datora în calitate de debitor de 11.460.500 lei plus 1

milion cheltuieli de executare și nu cheltuieli de judecată cum a fost scris (a

se vedea în acest sens procesul verbal de sechestru definitiv cu ridicata) (1.000.000

lei + 1.200.000 lei =

11.200.000 lei),

astfel că diferența nu era una semnificativă,

(11460500-11.200.000=260.500) respectiv de 26,05 lei noi, care a

rezultat din taxa judiciară și timbru judiciar

achitate cu prilejul învestirii cu formulă executorie și pentru încuviințarea

executării silite, astfel că

nici această critică nu poate fi primită.

Pentru toate aceste

considerente, apreciind că rezoluțiile și

sentința pronunțate în cauză sunt legale, temeinice

și corect

motivate în fapt și în drept,

văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca

nefondat iar în

baza art. 192 alin. (3)

din același cod, va obliga recurentul la cheltuieli

judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul S.C.

împotriva sentinței penale nr. 100 din 04

septembrie 2008 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 26 noiembrie 2008.