ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

La data de 24 martie 2009, petiționarul L.G.N. a formulat plângere penală împotriva rezoluției nr. 37/P/2008 din 5 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Persoana vătămată a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale față de intimații făptuitori.

Din oficiu, Înalta Curte a dispus atașarea la dosarul cauzei a rezoluției penale și a lucrărilor parchetului referitoare la soluționarea acesteia.

Examinând rezoluția atacată, Înalta Curte constată următoarele:

Persoana vătămată L.G.N. a formulat plângere penală împotriva lui R.I. - fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești - și V.C. - prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, arătând că aceștia au soluționat în mod greșit plângerile sale referitoare la executorii judecătorești D.M. și M.D.

În precizările făcute ulterior, persoana vătămată a arătat că plângerea sa este formulată și împotriva lui I.M., procuror șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție întrucât, cu ocazia audienței ce i-a acordat-o, i-a făcut promisiuni nereale de cercetare și rezolvare a dosarului său.

Prin rezoluția nr. 37/P/2008 din 8 aprilie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a), g C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de procurorii I.M., R.I. și V.C. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen.

S-a reținut că prin rezoluția nr. 426/P/1999, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorii judecătorești D.M. și M.D., soluție menținută prin respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate împotriva ei, prin rezoluția nr. 109 din 11 februarie 2000 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, R.I.

Rezoluția nr. 426/P/1999 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost infirmată de instanța de judecată care, prin sentința penală nr. 1689 din 20 noiembrie 2000, a admis plângerea petiționarului L.G.N. și a dispus completarea urmăririi penale.

Dispunând neînceperea urmăririi penale față de procurorul general R.I., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție arată că soluția dată de acesta nu poate constitui temei al răspunderii penale, neurmărind vătămarea intereselor legitime ale petiționarului.

Cât privește pe procurorul V.C., față de aceștia, precum și față de aceeași executori judecătorești, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluția nr. 83/P/2007, reținând că în privința faptelor reclamate de petent ca fiind săvârșite în anul 1999, a intervenit prescripția răspunderii penale.

În ceea ce privește prezenta plângere, s-a constatat că ea nu aduce nici un indiciu nou sau împrejurare de natură să schimbe situația anterior reținută și pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., soluția fiind menținută ca întemeiată.

În sarcina procurorul șef al Secției de urmărire penală și criminalistică nu s-a reținut săvârșirea vreunei fapte penale întrucât, potrivit atribuțiilor sale de serviciu, în competența sa nu intră decât soluționarea cauzelor față de persoanele care au una din calitățile prevăzute de art. 29 C. proc. pen., iar susținerea că i-ar fi făcut petentului promisiuni de rezolvare a cazului său este neverosimilă și nesusținută de probe.

Plângerea formulată de petent împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 37/P/2008 a fost soluționată de procurorul șef secție I.M. care, prin rezoluția nr. 5167/3209/II/2/2008 din 22 mai 2008, a respins-o ca netemeinică.

Constatând incompatibilitatea procurorului șef I.M. de a se pronunța în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin sentința penală nr. 1493 din 8 septembrie 2008, a admis plângerea petiționarului, a desființat rezoluția nr. 5167/3209/II-2/2008 și a trimis plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, spre soluționare, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În aceste condiții, plângerea petiționarului a fost soluționată, în condițiile art. 278 C. proc. pen., de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 4340/1009/II/2/2009 din 5 martie 2009.

În conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., în termen legal, petiționarul s-a adresat instanței competente cu plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, solicitând desființarea acesteia și tragerea la răspundere penală a intimaților făptuitori.

Verificând rezoluția atacată, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică.

Din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că procurorii R.I. și I.M. și-au încălcat, cu știință, atribuțiile de serviciu și că, prin activitatea lor profesională, au vătămat interesele legitime ale petiționarului.

Soluția de neurmărire penală dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea în cazul executorilor judecătorești și menținută de procurorul general R.I., prin respingerea ca neîntemeiată a plângerii petiționarului prin rezoluția nr. 109 din 11 februarie 2000, a fost, în final, menținută ca legală și temeinică și de către Tribunalul Vâlcea, prin decizia nr. 293 din 26 martie 2001 care a casat sentința nr. 1689 din 20 noiembrie 2000 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și a respins ca nefondată plângerea lui L.G.N.

Hotărârea definitivă a tribunalului a confirmat, implicit, soluția procurorului general, fiecare organ judiciar îndeplinindu-și în mod corect atribuțiile de serviciu și interpretând dovezile existente în dosarul cauzei și dispozițiile legale în mod independent, potrivit propriilor convingeri.

De asemenea, nu se poate reține săvârșirea vreunei fapte penale în sarcina procurorului șef secție I.M., acesta exercitându-și atribuțiile stabilite de lege în mod corespunzător în activitatea sa de primire în audiență și soluționare a cererilor petiționarului.

Cât privește faptele reclamate în sarcina procurorului V.C., prin rezoluția nr. 83/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a constatat împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale, situație care nu a fost înlăturată ulterior, prin nici o dovadă a întreruperii cursului acestei instituții procesual-penale.

Așa fiind, Înalta Curte constată că plângerea petentului L.G.N. formulată împotriva rezoluției nr. 37/P/2008 din 5 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este nefondată și, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. o va respinge, menținând rezoluția atacată.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul L.G.N. împotriva rezoluției din 8 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 37/P/2008.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul să plătească suma de 5 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată, în ședință publică, azi 1 septembrie 2009.