ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1663/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. 1. La data de 30 ianuarie 2008, pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost înregistrată plângerea numiților F.G. și F.G. formulată împotriva executorului judecătoresc T.A.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 și art. 289 C. pen. în legătură cu modul de instrumentare a Dosarului de executare silită nr. 2/2008 având ca obiect predarea imobilului situat în București, sector 6. Petenții au susținut că executorul judecătoresc nu i-a somat verbal conform art. 579 C. proc. civ., iar procedura de citare s-a efectuat în mod greșit; de asemenea, au invocat săvârșirea unor infracțiuni de fals, constând în întocmirea unor dovezi care atestă nereal afișarea a două somații la adresa de domiciliu.

Ulterior, pe rolul aceleiași unități de parchet, a fost înregistrată plângerea formulată de petenții F.G., F.G., SC P.C. SRL și SC I.C. SRL împotriva executorului judecătoresc M.D. care, în Dosarul de executare nr. 176/2007, a eliberat actul de adjudecare cu același număr din 15 mai 2008 pentru imobilul situat în București, deși i s-a pus în vedere că titlurile executorii nu exprimă voința reală a părților. Dosarul înregistrat sub nr. 421/P/2008 a fost conexat la Dosarul nr. 123/P/2008. 2. Prin rezoluția din 6 iulie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 123/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc T.A.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen.

și art. 289 C. pen., întrucât faptele nu există (Dosar de executare nr. 2/2008); neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc D.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., întrucât faptele nu există (Dosar de executare nr. 176/2007 și nr. 7472006); neînceperea urmăririi penale față de expertul M.T. sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., întrucât faptele nu există (Dosar de executare nr. 176/2007 și nr. 74/2006), precum și neînceperea urmăririi penale față de l.C. și l.O. sub aspectul infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 246 C. pen., întrucât faptele nu există. Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reținut că, referitor la Dosarul de executare nr. 2/2008, în cauză au fost efectuate verificări rezultând că dispozițiile procedurale privind executarea silită au fost respectate, petenții fiind somați corespunzător cu obligația pe care o au deși dispozițiile C. proc.

civ. nu prevăd obligația înștiințării părților. Executorul judecătoresc a fost audiat și a arătat că a emis la data de 8 ianuarie 2008 somațiile către debitorii F.G. și F.G., conform dispozițiilor art. 387 C. proc. civ., art. 578 și urm. și art. 516 pct. 8 C. proc. civ. atât la domiciliul debitorilor cât și la adresa imobilului ce face obiectul executării silite. Referitor la bunurile aflate la etaj și la mansardă, executorul judecătoresc a arătat că nu au făcut obiectul executării, iar în aceste spații nu a pătruns. Cu privire la intimata l.O., a arătat că a intrat în aceste spații dar că, în calitate de proprietar, putea face acest lucru, întregul imobil fiind înstrăinat acesteia prin contractul de vânzare-cumpărare din 3 octombrie 2007. Articolul 589 C. proc.

civ. prevede somația verbală doar în situația în care debitorii sunt găsiți la domiciliu și, ca atare, nu s-a aplicat în situația de fată. În ceea ce privește adjudecările imobilelor, s-a constatat de către procuror că acestea s-au realizat conform procedurii și Legii nr. 188/2001, biroul executorului judecătoresc D.M. fiind competent să execute silit imobilele în cauză. Pretinsa subevaluare a imobilelor de către expert, de conivență cu executorul, nu se poate reține în cauză întrucât expertul M.T. figurează pe lista de experți autorizați, iar rapoartele de expertiză au fost comunicate debitorilor, care le puteau contesta. Cu privire la pretinsa nelegalitate a contractelor care au constituit titluri pentru efectuarea executării, s-a constatat că executorul judecătoresc nu are printre atribuții și pe aceea de a verifica valabilitatea acestor contracte.

Executorul judecătoresc M.D., cu prilejul audierii, a declarat că debitorii nu au făcut dovada achitării creanței către creditori, iar în ceea ce privește pretinsa înțelegere cu executorul judecătoresc T.A.M. arată că, potrivit legii, partea care solicită punerea în executare a unui titlu executoriu se poate adresa oricărui executor judecătoresc. Procurorul a mai constatat că în cauză nu există indicii din care să rezulte săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, activitatea profesională a executorilor judecătorești desfășurându-se în mod corespunzător, astfel că în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi penale. 3. Împotriva acestei rezoluții, petiționarii F.G.

și F.G. au formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ce a fost respinsă prin rezoluția nr. 1505/ll-2/2009 din 5 octombrie 2009. 4. Prin cererea înregistrată la data de 3 noiembrie 2009 pe rolul Curții de Apel București, petenții F.G., F.G., SC P.C. SRL și SC I.C. SRL au formulat plângere împotriva rezoluției nr. 1505//ll/2/2009 din data de 5 octombrie 2009 adoptată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. În motivarea plângerii, petenții au arătat, în esență, că în mod nelegal și netemeinic s-a emis o soluție de neîncepere a urmăririi penale cu privire la intimații T.A.M., l.C. și l.O., M.T. și M.D.

În cuprinsul acesteia, petenții au invocat, referitor la executarea efectuată de executorul judecătoresc T.A.M., faptul că aceasta a pus în executare „niște așa - zise contracte de împrumut care nu îndeplineau condițiile unui titlu executoriu, executare care nu a fost efectuată cu încuviințarea instanței de judecată, contractul nefiind real și autentic, suma pretinsă nu era certă, lichidă și exigibilă, nu s-a respectat procedura citării, iar afișarea somațiilor s-a făcut la adrese unde petenții nu mai locuiau". Cu privire la executorul judecătoresc D.M. s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 379 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în sensul că suma nu era certă, lichidă și exigibilă, nu s-a precizat cum a fost calculată dobânda, s-a contestat conținutul contractului de împrumut, voința părților fiind alta în contract, afirmându-se că lipsește acordul de voință al părților, că executorul judecătoresc a încălcat dispozițiile art. 983 C. civ.

ce consacră principiul „in dubio pro reo", art. 1171, 1172, 1173 alin. (1) C. civ., în sensul că nu a constatat cu propriile simțuri existența împrumutului. S-a mai invocat încălcarea dispozițiilor art. 9 pct. 1 din Legea nr. 188/2000, nefiind competent material decât pentru imobile aflate în sectorul 3 al capitalei. Petenții au făcut referire la lucrarea „Codul civil comentat" de C.H. și „Sistemul probator în procesul civil" de E.M., precum și la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Referitor la expertul M.T., petenții au susținut că a fost ales abuziv de executorul judecătoresc, deoarece nu apare pe lista experților tehnici. S-a mai arătat că nici procurorul în rezoluția sa, nici procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nu au argumentat soluțiile emise în cauză.

Prin sentința penală nr. 368 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția l-a penală, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentii F.G., F.G., SC P.C. SRL și SC I.C. SRL împotriva rezoluției din 6 iulie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 123/P/2008 și a rezoluției nr. 1505/11-2/2009 din 5 octombrie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, fiind obligat fiecare petent la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a decide astfel, instanța de fond a constatat, pe de o parte, că susținerile petentilor relativ la modalitatea în care a fost efectuată executarea, atât de executorul judecătoresc T.A.M.

cât și de executorul judecătoresc D.M., privesc încălcarea unor dispoziții C. proc. pen., iar pe de altă parte sunt afirmații cu privire la valabilitatea titlurilor executorii și încălcarea unor dispoziții C. civ. Or, potrivit dispozițiilor legale, atât cu privire la valabilitatea titlurilor executorii, în speță contracte de împrumut, cât și cu privire la modalitatea de în care a fost desfășurată activitatea de executare silită, petentii puteau formula contestație la executare potrivit dispozițiilor art. 399 alin. (1) - (3) C. proc. civ. A apreciat că susținerile petentilor, însoțite de citate din lucrări de specialitate și trimiteri la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu au nicio relevanță sub aspectul dreptului penal, ci pot fi valorificate în cadrul unui proces civil, pe calea contestației la executare.

Potrivit art. 399 C. proc. civ. contestația la executare poate fi formulată atunci când: „(1) Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281A1, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. (2) Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

(2A1) De asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condițiilor legale. (3) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac." De altfel, petenții au formulat acțiune având ca obiect anularea contractelor ce constituie titluri executorii, cerere ce a fost respinsă prin sentința civilă nr. 214 din 13 ianuarie 2009 a Judecătoriei Sectorului 6 București, care este definitivă însă nu și irevocabilă.

De asemenea, petenții au formulat două contestații la executare, cu privire la ambele executări silite efectuate de cei doi executori judecătorești, ce au fost soluționate si respinse ca neîntemeiate prin sentința civilă nr. 3433 din 21 mai 2007 a Judecătoriei Sectorului 6 București și prin sentința civilă nr. 8063 din 3 decembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 6, ambele definitive si irevocabile. Referitor la susținerea că procurorul nu a argumentat și nu a motivat soluția de neîncepere a urmăririi penale, prima instanță a reținut că nici aceasta nu este întemeiată. Astfel, la o simplă lectură a rezoluției atacate, se poate constata că procurorul a procedat la o analiză detaliată a afirmațiilor făcute de petenți în cuprinsul plângerii, analizând inclusiv dispozițiile legale civile pretins încălcate, astfel că soluția de neîncepere a urmăririi penale este temeinic motivată.

Referitor la infracțiunea de violare de domiciliu, pretins săvârșită de executorii judecătorești și de intimata l.O., prima instanță a constatat că executorul judecătoresc avea posibilitatea legală de a pătrunde în imobil, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar l.O. nu a avut intenția de a pătrunde în imobilul altei persoane ci într-un imobil ce îi aparținea, sau despre care credea că îi aparține, conform tuturor înscrisurilor de care dispunea la acel moment.

Referitor la expertul M.T., petenții au susținut că a fost ales abuziv de executorul judecătoresc, deoarece nu apare pe lista experților tehnici, situație ce nu corespunde adevărului, întrucât la o simplă verificare a listei experților autorizați, se poate constata că acesta figurează pe lista experților autorizați la poziția nr. 1427 - 1797. În ceea ce privește susținerea că acesta a întocmit abuziv expertiza tehnică și că procurorul trebuia să întocmească o nouă expertiză în cauză, s-a constatat că expertiza efectuată de intimatul M.T. este o expertiză având ca obiect stabilirea valorii de circulație a unui imobil, într-un dosar civil, astfel că întocmirea unei noi expertize în prezenta cauză, cu același scop, excede cu evidență cadrului procesual.

De asemenea, la o simplă verificare a metodelor utilizate de expert la întocmirea expertizei s-a constatat că acesta a folosit metodele clasice de evaluare judiciară a imobilelor, utilizate în cauze similare și a efectuat o medie a acestora, pentru acuratețe. Totodată, petenții au dat o interpretare pro causa dispozițiilor art. 9 pct. 1 din Legea nr. 188/2000 în condițiile în care dispozițiile art. 8 pct. 2 din aceeași lege sunt extrem de clare, în sensul că pe teritoriul municipiului București executorii judecătorești au competență pe toată suprafața acestuia, nefiind limitată la sectorul în circumscripția căruia se află sediul biroului. Cu privire la infracțiunile de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., pretins săvârșite de intimații l.O.

și l.C., prima instanță a constatat că plângerea petenților nu vizează aceste aspecte, faptele făcând obiectul unui alt Dosar penal nr. 2987/P/2007, aflat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, astfel că procurorul nu se putea pronunța asupra lor, nefiind obiectul cauzei de față. Cât privește afișarea somațiilor, cu privire la care petenții susțin că sunt false, s-a constatat că intimații l.O. și l.C. au solicitat ca citarea să se facă atât la adresa de domiciliu a petenților - cât și la adresa imobilului adjudecat. Rezultă din conținutul dovezilor că în strada N. a fost găsită recepționera, care a semnat de primire, iar în strada N. nu a fost găsită nici o persoană, citația fiind afișată.

Petenții au invocat împrejurarea că au fost citați la o adresă la care nu mai locuiau, însă în chiar cererea adresată executorului judecătoresc la data de 21 ianuarie 2008 aceștia arată că sunt domiciliați în str. N. (fila 74 d.u.p.), adresă la care a fost trimisă somația. Sub un ultim aspect, faptul că intimații l.C. și l.O. au apelat la cele două birouri de executori judecătorești nu poate fi interpretat, cum se sugerează în concluziile scrise, în sensul că ar exista o înțelegere între intimați și executorii judecătorești, atâta vreme cât intimații aveau libertatea și posibilitatea legală de a apela la orice executor judecătoresc din municipiul București. B. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs petenții F.G.

și F.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând criticile de fond din plângerea penală și plângerea adresată instanței în baza art. 278 1 C. proc. pen. și arătând că, în fața instanței de fond, au fost lipsiți de dreptul la apărare, întrucât nu au avut posibilitatea de a lua la cunoștință de conținutul dosarului parchetului. Examinând recursul declarat de petenți sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Instanța de fond a constatat că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor premergătoare administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod corect că activitățile desfășurate de intimați nu întrunesc elemente constitutive ale infracțiunilor reclamate prin plângerea penală.

În concret, procurorul și prima instanță au reținut în mod justificat, în raport de înscrisurile aflate la dosar, că petiționarii au formulat aceleași critici privind actele de executare silită promovând contestații la executare ce au fost soluționate de către instanța de executare, fiind respinse ca neîntemeiate prin sentința civilă nr. 3433 din 21 mai 2007 a Judecătoriei Sectorului 6 București și prin sentința civilă nr. 8063 din 3 decembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 6, ambele definitive și irevocabile. Totodată, procurorul și prima instanță au analizat punctual și celelalte critici ale petenților, reținând în mod fundamentat că infracțiunea de violare de domiciliu, pretins a fi săvârșită de executorii judecătorești și de intimata I.O., nu subzistă întrucât executorul judecătoresc avea abilitarea legală de a pătrunde în imobil, iar intimata I.O.

nu a acționat cu intenția de a pătrunde în imobilul altei persoane, ci într-un imobil ce îi aparținea sau credea că îi aparține. De asemenea, s-a reținut în mod întemeiat că expertul M.T. figurează pe lista experților autorizați la poziția nr. 1797 - 1427, iar în ceea ce privește expertiza efectuată de acesta, ce are ca obiect stabilirea valorii de circulație a unui imobil, s-a constatat că a folosit metodele clasice de evaluare judiciară a imobilelor, utilizate în cauze similare și a efectuat o medie a acestora, pentru acuratețe. Sub un alt aspect, Curtea constată că nu este întemeiată nici critica vizând încălcarea competenței teritoriale de către intimații executori judecătorești, întrucât au fost respectate dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, ce prevăd că pe teritoriul municipiului București executorii judecătorești au competență pe toată suprafața acestuia, nefiind limitată la sectorul în circumscripția căruia se află sediul biroului.

În ceea ce privește critica vizând încălcarea dreptului la apărare, în fața instanței de fond, prin aceea că petenții nu au avut posibilitatea de a lua la cunoștință de conținutul dosarului parchetului, Curtea constată că Dosarul penal nr. 123/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și lucrarea nr. 1505711/2/2009 a aceleași unități de parchet au fost atașate la dosarul instanței de fond înainte de termenul din 24 noiembrie 2009, astfel că petenții au avut suficient timp pentru a studia dosarul până la următorul termen acordat pentru data de 8 decembrie 2009; mai mult, instanța a amânat pronunțarea o săptămână, până la data de 15 decembrie 2009, tocmai pentru a da posibilitatea apărătorului ales al petentilor să depună note scrise, astfel că nu se poate primi critica acestora privind încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil.

Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurenții la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii F.G. și F.G. împotriva sentinței penale nr. 368 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția l-a penală. Obligă recurenții petiționari la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2010.