ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1663/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1663/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. 1. La data

de 30 ianuarie 2008, pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

a fost înregistrată plângerea numiților F.G. și F.G. formulată împotriva

executorului judecătoresc T.A.M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.

246 și art. 289 C. pen. în legătură cu modul de instrumentare a Dosarului de

executare silită nr. 2/2008 având ca obiect predarea imobilului situat în

București, sector 6.

Petenții au

susținut că executorul judecătoresc nu i-a somat verbal conform art. 579 C. proc.

civ., iar procedura de citare s-a efectuat în mod greșit; de asemenea, au

invocat săvârșirea unor infracțiuni de fals, constând în întocmirea unor dovezi

care atestă nereal afișarea a două somații la adresa de domiciliu.

Ulterior, pe

rolul aceleiași unități de parchet, a fost înregistrată plângerea formulată de

petenții F.G., F.G., SC P.C. SRL și SC I.C. SRL împotriva executorului

judecătoresc M.D. care, în Dosarul de executare nr. 176/2007, a eliberat actul

de adjudecare cu același număr din 15 mai 2008 pentru imobilul situat în București,

deși i s-a pus în vedere că titlurile executorii nu exprimă voința reală a

părților. Dosarul înregistrat sub nr. 421/P/2008 a fost conexat la Dosarul nr. 123/P/2008.

rezoluția din 6 iulie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București în Dosarul nr. 123/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de executorul judecătoresc T.A.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prev. de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., întrucât faptele nu există (Dosar

de executare nr. 2/2008); neînceperea urmăririi penale față de executorul

judecătoresc D.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen.

și art. 289 C. pen., întrucât faptele nu există (Dosar de executare nr. 176/2007

și nr. 7472006); neînceperea urmăririi penale față de expertul M.T. sub

aspectul infracțiunii prev. de art. 246 C. pen., întrucât faptele nu există (Dosar

de executare nr. 176/2007 și nr. 74/2006), precum și neînceperea urmăririi

penale față de l.C. și l.O. sub aspectul infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art.

246 C. pen., întrucât faptele nu există.

Pentru a

dispune în acest sens, procurorul a reținut că, referitor la Dosarul de

executare nr. 2/2008, în cauză au fost efectuate verificări rezultând că

dispozițiile procedurale privind executarea silită au fost respectate, petenții

fiind somați corespunzător cu obligația pe care o au deși dispozițiile C. proc.

civ. nu prevăd obligația înștiințării părților.

Executorul

judecătoresc a fost audiat și a arătat că a emis la data de 8 ianuarie 2008 somațiile

către debitorii F.G. și F.G., conform dispozițiilor art. 387 C. proc. civ., art.

578 și urm. și art. 516 pct. 8 C. proc. civ. atât la domiciliul debitorilor cât

și la adresa imobilului ce face obiectul executării silite.

Referitor la

bunurile aflate la etaj și la mansardă, executorul judecătoresc a arătat că nu

au făcut obiectul executării, iar în aceste spații nu a pătruns.

Cu privire la

intimata l.O., a arătat că a intrat în aceste spații dar că, în calitate de

proprietar, putea face acest lucru, întregul imobil fiind înstrăinat acesteia

prin contractul de vânzare-cumpărare din 3 octombrie 2007.

Articolul 589

C. proc. civ. prevede somația verbală doar în situația în care debitorii sunt

găsiți la domiciliu și, ca atare, nu s-a aplicat în situația de fată.

În ceea ce

privește adjudecările imobilelor, s-a constatat de către procuror că acestea

s-au realizat conform procedurii și Legii nr. 188/2001, biroul executorului

judecătoresc D.M. fiind competent să execute silit imobilele în cauză.

Pretinsa subevaluare

a imobilelor de către expert, de conivență cu executorul, nu se poate reține în

cauză întrucât expertul M.T. figurează pe lista de experți autorizați, iar

rapoartele de expertiză au fost comunicate debitorilor, care le puteau

contesta.

Cu privire la

pretinsa nelegalitate a contractelor care au constituit titluri pentru

efectuarea executării, s-a constatat că executorul judecătoresc nu are printre

atribuții și pe aceea de a verifica valabilitatea acestor contracte.

Executorul

judecătoresc M.D., cu prilejul audierii, a declarat că debitorii nu au făcut

dovada achitării creanței către creditori, iar în ceea ce privește pretinsa

înțelegere cu executorul judecătoresc T.A.M. arată că, potrivit legii, partea

care solicită punerea în executare a unui titlu executoriu se poate adresa

oricărui executor judecătoresc.

Procurorul a

mai constatat că în cauză nu există indicii din care să rezulte săvârșirea unei

fapte prevăzută de legea penală, activitatea profesională a executorilor

judecătorești desfășurându-se în mod corespunzător, astfel că în temeiul art. 228

alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a dispus neînceperea urmăririi

penale.

acestei rezoluții, petiționarii F.G. și F.G. au formulat plângere la procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, ce a fost respinsă

prin rezoluția nr. 1505/ll-2/2009 din 5 octombrie 2009.

cererea înregistrată la data de 3 noiembrie 2009 pe rolul Curții de Apel

București, petenții F.G., F.G., SC P.C. SRL și SC I.C. SRL au formulat plângere

împotriva rezoluției nr. 1505//ll/2/2009 din data de 5 octombrie 2009 adoptată

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În motivarea

plângerii, petenții au arătat, în esență, că în mod nelegal și netemeinic s-a

emis o soluție de neîncepere a urmăririi penale cu privire la intimații T.A.M.,

l.C. și l.O., M.T. și M.D.

În cuprinsul

acesteia, petenții au invocat, referitor la executarea efectuată de executorul

judecătoresc T.A.M., faptul că aceasta a pus în executare „niște așa - zise

contracte de împrumut care nu îndeplineau condițiile unui titlu executoriu,

executare care nu a fost efectuată cu încuviințarea instanței de judecată,

contractul nefiind real și autentic, suma pretinsă nu era certă, lichidă și

exigibilă, nu s-a respectat procedura citării, iar afișarea somațiilor s-a

făcut la adrese unde petenții nu mai locuiau".

Cu privire la

executorul judecătoresc D.M. s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 379 alin.

(1) și (2) C. proc. civ., în sensul că suma nu era certă, lichidă și exigibilă,

nu s-a precizat cum a fost calculată dobânda, s-a contestat conținutul

contractului de împrumut, voința părților fiind alta în contract, afirmându-se

că lipsește acordul de voință al părților, că executorul judecătoresc a

încălcat dispozițiile art. 983 C. civ. ce consacră principiul „in dubio pro

reo", art. 1171, 1172, 1173 alin. (1) C. civ., în sensul că nu a constatat

cu propriile simțuri existența împrumutului. S-a mai invocat încălcarea

dispozițiilor art. 9 pct. 1 din Legea nr. 188/2000, nefiind competent material

decât pentru imobile aflate în sectorul 3 al capitalei.

Petenții au

făcut referire la lucrarea „Codul civil comentat" de C.H. și „Sistemul probator

în procesul civil" de E.M., precum și la jurisprudența Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Referitor la

expertul M.T., petenții au susținut că a fost ales abuziv de executorul

judecătoresc, deoarece nu apare pe lista experților tehnici.

S-a mai

arătat că nici procurorul în rezoluția sa, nici procurorul general al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București nu au argumentat soluțiile emise în cauză.

Prin sentința

penală nr. 368 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția l-a penală,

s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentii F.G., F.G., SC P.C. SRL

și SC I.C. SRL împotriva rezoluției din 6 iulie 2009 emisă de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 123/P/2008 și a rezoluției nr. 1505/11-2/2009

din 5 octombrie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, fiind obligat fiecare petent la plata sumei de câte 300 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

decide astfel, instanța de fond a constatat, pe de o parte, că susținerile

petentilor relativ la modalitatea în care a fost efectuată executarea, atât de

executorul judecătoresc T.A.M. cât și de executorul judecătoresc D.M., privesc

încălcarea unor dispoziții C. proc. pen., iar pe de altă parte sunt afirmații

cu privire la valabilitatea titlurilor executorii și încălcarea unor dispoziții

C. civ. Or, potrivit dispozițiilor legale, atât cu privire la valabilitatea

titlurilor executorii, în speță contracte de împrumut, cât și cu privire la

modalitatea de în care a fost desfășurată activitatea de executare silită,

petentii puteau formula contestație la executare potrivit dispozițiilor art. 399

alin. (1) - (3) C. proc. civ. A apreciat că susținerile petentilor, însoțite de

citate din lucrări de specialitate și trimiteri la jurisprudența Înaltei Curți

de Casație și Justiție, nu au nicio relevanță sub aspectul dreptului penal, ci

pot fi valorificate în cadrul unui proces civil, pe calea contestației la

executare.

Potrivit art.

399 C. proc. civ. contestația la executare poate fi formulată atunci când:

„(1)

Împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se

poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De

asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 281A1, se poate face

contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul,

întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care

organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească

un act de executare în condițiile prevăzute de lege.

(2)

Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la

efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului

nelegal.

(2A1) De

asemenea, după ce a început executarea silită, cei interesați sau vătămați pot

cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a

dispus învestirea cu formula executorie, dată fără îndeplinirea condițiilor

legale.

(3) În cazul

în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este

emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare

apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest

scop o altă cale de atac." De altfel, petenții au formulat acțiune având

ca obiect anularea contractelor ce constituie titluri executorii, cerere ce a

fost respinsă prin sentința civilă nr. 214 din 13 ianuarie 2009 a Judecătoriei

Sectorului 6 București, care este definitivă însă nu și irevocabilă.

De asemenea,

petenții au formulat două contestații la executare, cu privire la ambele

executări silite efectuate de cei doi executori judecătorești, ce au fost

soluționate si respinse ca neîntemeiate prin sentința civilă nr. 3433 din 21

mai 2007 a Judecătoriei Sectorului 6 București și prin sentința civilă nr. 8063

din 3 decembrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 6, ambele definitive si

irevocabile.

Referitor la

susținerea că procurorul nu a argumentat și nu a motivat soluția de neîncepere

a urmăririi penale, prima instanță a reținut că nici aceasta nu este

întemeiată. Astfel, la o simplă lectură a rezoluției atacate, se poate constata

că procurorul a procedat la o analiză detaliată a afirmațiilor făcute de

petenți în cuprinsul plângerii, analizând inclusiv dispozițiile legale civile

pretins încălcate, astfel că soluția de neîncepere a urmăririi penale este

temeinic motivată.

Referitor la

infracțiunea de violare de domiciliu, pretins săvârșită de executorii

judecătorești și de intimata l.O., prima instanță a constatat că executorul

judecătoresc avea posibilitatea legală de a pătrunde în imobil, fiind în

exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar l.O. nu a avut intenția de a pătrunde

în imobilul altei persoane ci într-un imobil ce îi aparținea, sau despre care

credea că îi aparține, conform tuturor înscrisurilor de care dispunea la acel

moment.

Referitor la

expertul M.T., petenții au susținut că a fost ales abuziv de executorul

judecătoresc, deoarece nu apare pe lista experților tehnici, situație ce nu

corespunde adevărului, întrucât la o simplă verificare a listei experților autorizați,

se poate constata că acesta figurează pe lista experților autorizați la poziția

nr. 1427 - 1797.

În ceea ce

privește susținerea că acesta a întocmit abuziv expertiza tehnică și că

procurorul trebuia să întocmească o nouă expertiză în cauză, s-a constatat că

expertiza efectuată de intimatul M.T. este o expertiză având ca obiect

stabilirea valorii de circulație a unui imobil, într-un dosar civil, astfel că

întocmirea unei noi expertize în prezenta cauză, cu același scop, excede cu

evidență cadrului procesual.

De asemenea,

la o simplă verificare a metodelor utilizate de expert la întocmirea expertizei

s-a constatat că acesta a folosit metodele clasice de evaluare judiciară a

imobilelor, utilizate în cauze similare și a efectuat o medie a acestora, pentru

acuratețe.

Totodată,

petenții au dat o interpretare pro causa dispozițiilor art. 9 pct. 1 din Legea nr.

188/2000 în condițiile în care dispozițiile art. 8 pct. 2 din aceeași lege sunt

extrem de clare, în sensul că pe teritoriul municipiului București executorii

judecătorești au competență pe toată suprafața acestuia, nefiind limitată la

sectorul în circumscripția căruia se află sediul biroului.

Cu privire la

infracțiunile de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.,

pretins săvârșite de intimații l.O. și l.C., prima instanță a constatat că

plângerea petenților nu vizează aceste aspecte, faptele făcând obiectul unui

alt Dosar penal nr. 2987/P/2007, aflat la Parchetul de pe lângă Tribunalul

București, astfel că procurorul nu se putea pronunța asupra lor, nefiind

obiectul cauzei de față.

Cât privește

afișarea somațiilor, cu privire la care petenții susțin că sunt false, s-a

constatat că intimații l.O. și l.C. au solicitat ca citarea să se facă atât la

adresa de domiciliu a petenților - cât și la adresa imobilului adjudecat. Rezultă

din conținutul dovezilor că în strada N. a fost găsită recepționera, care a

semnat de primire, iar în strada N. nu a fost găsită nici o persoană, citația

fiind afișată.

Petenții au

invocat împrejurarea că au fost citați la o adresă la care nu mai locuiau, însă

în chiar cererea adresată executorului judecătoresc la data de 21 ianuarie 2008

aceștia arată că sunt domiciliați în str. N. (fila 74 d.u.p.), adresă la care a

fost trimisă somația. Sub un ultim aspect, faptul că intimații l.C. și l.O. au

apelat la cele două birouri de executori judecătorești nu poate fi interpretat,

cum se sugerează în concluziile scrise, în sensul că ar exista o înțelegere

între intimați și executorii judecătorești, atâta vreme cât intimații aveau

libertatea și posibilitatea legală de a apela la orice executor judecătoresc

din municipiul București.

B. Împotriva

acestei sentințe, au declarat recurs petenții F.G. și F.G., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, reiterând criticile de fond din plângerea penală

și plângerea adresată instanței în baza art. 278

1

C. proc. pen. și

arătând că, în fața instanței de fond, au fost lipsiți de dreptul la apărare,

întrucât nu au avut posibilitatea de a lua la cunoștință de conținutul

dosarului parchetului.

Examinând

recursul declarat de petenți sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Instanța de

fond a constatat că situația de fapt reținută de procuror corespunde actelor

premergătoare administrate în prezenta cauză și că acesta a apreciat în mod

corect că activitățile desfășurate de intimați nu întrunesc elemente

constitutive ale infracțiunilor reclamate prin plângerea penală.

În concret,

procurorul și prima instanță au reținut în mod justificat, în raport de

înscrisurile aflate la dosar, că petiționarii au formulat aceleași critici

privind actele de executare silită promovând contestații la executare ce au

fost soluționate de către instanța de executare, fiind respinse ca neîntemeiate

prin sentința civilă nr. 3433 din 21 mai 2007 a Judecătoriei Sectorului 6

București și prin sentința civilă nr. 8063 din 3 decembrie 2008 a Judecătoriei

Sectorului 6, ambele definitive și irevocabile.

Totodată,

procurorul și prima instanță au analizat punctual și celelalte critici ale

petenților, reținând în mod fundamentat că infracțiunea de violare de

domiciliu, pretins a fi săvârșită de executorii judecătorești și de intimata I.O.,

nu subzistă întrucât executorul judecătoresc avea abilitarea legală de a

pătrunde în imobil, iar intimata I.O. nu a acționat cu intenția de a pătrunde

în imobilul altei persoane, ci într-un imobil ce îi aparținea sau credea că îi

aparține.

De asemenea,

s-a reținut în mod întemeiat că expertul M.T. figurează pe lista experților

autorizați la poziția nr. 1797 - 1427, iar în ceea ce privește expertiza

efectuată de acesta, ce are ca obiect stabilirea valorii de circulație a unui

imobil, s-a constatat că a folosit metodele clasice de evaluare judiciară a

imobilelor, utilizate în cauze similare și a efectuat o medie a acestora,

pentru acuratețe.

Sub un alt

aspect, Curtea constată că nu este întemeiată nici critica vizând încălcarea

competenței teritoriale de către intimații executori judecătorești, întrucât au

fost respectate dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, ce prevăd

că pe teritoriul municipiului București executorii judecătorești au competență

pe toată suprafața acestuia, nefiind limitată la sectorul în circumscripția

căruia se află sediul biroului.

În ceea ce

privește critica vizând încălcarea dreptului la apărare, în fața instanței de

fond, prin aceea că petenții nu au avut posibilitatea de a lua la cunoștință de

conținutul dosarului parchetului, Curtea constată că Dosarul penal nr. 123/P/2008

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și lucrarea nr. 1505711/2/2009

a aceleași unități de parchet au fost atașate la dosarul instanței de fond

înainte de termenul din 24 noiembrie 2009, astfel că petenții au avut suficient

timp pentru a studia dosarul până la următorul termen acordat pentru data de 8

decembrie 2009; mai mult, instanța a amânat pronunțarea o săptămână, până la

data de 15 decembrie 2009, tocmai pentru a da posibilitatea apărătorului ales

al petentilor să depună note scrise, astfel că nu se poate primi critica

acestora privind încălcarea dreptului la apărare și la un proces echitabil.

Ca atare,

pentru aceste considerente, constatând că atât rezoluția procurorului cât și

sentința pronunțată în cauză sunt legale și temeinice, văzând și dispozițiile art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge

recursurile ca nefondate, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va

obliga recurenții la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de petiționarii F.G. și F.G. împotriva

sentinței penale nr. 368 din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel București,

secția l-a penală.

Obligă

recurenții petiționari la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 28 aprilie 2010.