ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2260/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin

plângerea formulată la 18 iulie 2008 petiționarul M.L.P. a solicitat tragerea

la răspundere penală a executorului judecătoresc B.N.T. pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art.

246 C. pen., susținând că acesta și-a exercitat cu rea credință atribuțiile din

Dosarul execuțional nr. 193/2005, producându-i o vătămare a intereselor legale.

Astfel s-a susținut că i s-a vândut la licitație publică un imobil atribuit în

urma unui partaj succesoral și că procedura de executare silită ar fi lovită de

nulitate.

Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara prin rezoluția nr. 305/P/2008 din 21 octombrie 2008 a dispus

în baza art. 228 raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale, reținând că fapta reclamată nu există și că executorul

judecătoresc și-a îndeplinit legal atribuțiile de serviciu.

Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin rezoluția nr. 1171/II/2/2008

din 25 noiembrie 2008 a respins plângerea petiționarului împotriva soluției de

neîncepere a urmăririi penale, constatând că aceasta este legală și temeinică.

În contra rezoluției de

netrimitere în judecată petiționarul M.L.P. a formulat plângere în baza art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., care a fost respinsă prin sentința penală nr. 59/PI

din 4 martie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Pentru a pronunța această

soluție instanța a reținut, în baza actelor premergătoare efectuate de

procuror, că executorului judecătoresc nu i se poate reține vreo faptă de neîndeplinire

sau îndeplinire defectuoasă cauzatoare a unei vătămări a intereselor legale ale

petiționarului în cadrul dosarului de executare, că astfel fapta penală

reclamată nu există și că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale este

corectă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen legal petiționarul M.L.P., acesta susținând că

executarea silită s-a făcut nelegal, că dosarul execuțional nu este complet și

că în final a fost deposedat de casa părintească atribuită în urma partajului

succesoral.

Recursul declarat nu este

întemeiat.

Din examinarea actelor

premergătoare efectuate se constată că prin sentința civilă nr. 1084 din 19

aprilie 2005 a Judecătoriei Lugoj, rămasă definitivă și irevocabilă prin

neapelare, s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului din Lugoj,

înscris în CF nr. 3261 Lugojul Român în top 1065-1066/1/a, prin atribuirea

imobilului către pârâtul M.L.P. și obligarea acestuia la plata unor sulte

egalizatoare de 109.926.162 lei vechi către reclamanta G.A. și de 109.926.162

lei vechi către reclamanții F.I. și F.I.P.

Deoarece petiționarul nu

și-a respectat obligațiile stabilite prin hotărâre, reclamanții au solicitat

executorului judecătoresc B.N.T. punerea în executare silită a sentinței civile

arătate.

Petiționarul a fost somat să

achite debitul în termenul de o zi, iar la 22 iunie 2005 creditorii au

solicitat scoaterea imobilului la vânzare prin licitație publică, prețul de

pornire fiind cel la care a fost evaluat imobilul.

Executorul judecătoresc s-a

deplasat la imobil, l-a somat pe petiționar să plătească debitul în 15 zile,

iar apoi a stabilit prin publicitate data licitației pentru 16 septembrie 2005

și prețul de strigare de 37.298 lei noi.

La licitație s-au înscris

mai multe persoane și la a III-a strigare imobilul a fost adjudecat de numitul

M.M., încheindu-se de către executorul judecătoresc procesul verbal de

licitație.

După aceasta, creditorii au

solicitat actualizarea debitului și distribuirea prețului.

În raport de cele reținute,

nu se constată că executorul judecătoresc, în derularea procedurii execuționale

cu știință nu și-ar fi îndeplinit sau și-ar fi îndeplinit defectuos atribuțiile

de serviciu și că ar fi cauzat o vătămare intereselor legale ale

petiționarului.

Dimpotrivă a rezultat că

procedura execuțională s-a desfășurat cu respectarea dispozițiilor art. 7 lit.

a), art. 49 – art. 51 din Legea nr. 88/2000 contestația la executare formulată

de petiționar fiind respinsă prin Decizia civilă nr. 609/R din 16 mai 2006 a

Tribunalului Timiș care nu a reținut vreo vătămare prin actele de executare.

Față de cele ce preced,

Curtea consideră că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de executorul

judecătoresc B.N.T. pentru inexistența faptei reclamate a fost în mod corect

menținută de prima instanță.

În consecință, Curtea,

constatând nefondate criticile formulate, urmează, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a respinge recursul

declarat de petiționarul M.L.P., dispunând obligarea acestuia la cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul

M.L.P. împotriva sentinței penale nr. 59/PI din 4 martie 2009, pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 15 iunie 2009.