ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3913/2009

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 181 din 22 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondată, în baza art. 278 1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petenta S.F. împotriva ordonanței nr. 1718/P/13 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținând soluția din ordonanța atacată. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta a fost obligată la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele: Prin plângere s-a arătat că la data de 5 septembrie 2007 persoana vătămată s-a prezentat în fața notarului pentru perfectarea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului din C.C., sector 3, imobil identificat cu numărul cadastral x și înscris în cartea funciară cu numărul y în favoarea vânzătorului P.V.G.M., potrivit încheierii de intabulare din 30 august 2007. Persoana vătămată susține că notarul public avea obligația legală de verificare a autenticității documentelor care au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare înainte de perfectarea actului final, conform art. 6 din Legea nr. 35/1995, obligație de care acesta nu a ținut seama.

Din conținutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P.A. "B. și asociații" sub nr. z din 5 septembrie 2007, rezultă că P.V.G.M. este proprietarul apartamentului conform contractului de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. a din 9 august 2007 încheiat cu SC T.A. SA (în calitate de administrator) și Primăria municipiului București în calitate de proprietar, contract însoțit de un proces-verbal de achitare integrală datat tot 9 august 2007, împrejurare din care reiese însă imposibilitatea încheierii legale a acestui contract de vânzare-cumpărare.

S-a reținut faptul că notarul public putea și trebuia să observe lacunele contractului de vânzare-cumpărare, respectiv faptul că era însoțit de "Anexa 2" intitulată proces-verbal de achitare integrală, ceea ce în prezent nu se eliberează la perfectarea actelor de vânzare-cumpărare din fondul locativ al statului, că tipizatul anexă este emis în anul 1986 și editat în anul 1989 cu un cost de 0,105 lei, precum și alte nereguli nesesizate însă. Culpa notarului rezidă și din aceea că nu a solicitat dovada reală de achitare a prețului, respectiv chitanța, ordinul de plată ori bonul fiscal care să ateste plata legală a apartamentului. Urmarea încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat de notarul public s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al persoanei vătămate în cartea funciară, eliberându-se și extras de carte funciară pentru informare, iar la data de 21 septembrie 2007 SC T.A.

SA a sesizat faptul că apartamentul nu a fost niciodată vândut lui P.G. și că este în litigiu, iar actul emis de către acesta este un fals. Persoana vătămată susține că a fost prejudiciată în calitate de cumpărător de bună-credință cu suma de 90.000 euro, respectiv prețul apartamentului achitat mandatarului B.F., împuternicit în acest sens de către P.G. La data de 8 octombrie 2007 SC T.A. SA a formulat, la rândul său plângere penală adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 împotriva făptuitorului P.G.V.M., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 288 și art. 291 C. pen., reclamând în esență aceleași ilegalități referitoare la contractul de vânzare-cumpărare a imobilului din C.C., sector 3, contract despre care susține că este fals întrucât nu a înstrăinat niciodată acel imobil.

De asemenea, în cursul lunii octombrie 2007 au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3 București plângerile formulate de notarul public B.V. și de către S.F. împotriva lui P.G., sub aspectul comiterii acelorași fapte. Prin rezoluția nr. 11116 din 20 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 București s-a dispus reunirea dosarelor formate în urma înregistrării celor trei plângeri penale, iar prin ordonanța emisă la aceeași dată a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, având în vedere calitatea de notar public a unuia dintre făptuitori. Prin rezoluția nr. 310 din 24 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus conexarea Dosarului nr. 310/P/2009 la Dosarul nr. 1789/P/2009, având în vedere identitatea de obiect, părți și cauză.

Prin ordonanța nr. 1789 din 13 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de B.V., notar public, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni. Prin aceeași ordonanță s-a mai dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei față de S.F., P.V.G.M. și B.F. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 București, pentru a continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 288, art. 291, art. 26 raportat la art. 291 și art. 215 alin. (1) C. pen.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că notarul public nu a acționat cu intenția de a prejudicia părțile, la dosarul notarial fiind depuse extrasul de carte funciară din 4 septembrie 2007 emis pe numele P.V.G.M. ca unic proprietar, încheierea din 22 august 2007 a O.C.P.I. sector 3 prin care s-a admis înscrierea în cartea funciară nr. y a imobilului situat în C.C., sector 3, certificatul fiscal din 9 septembrie 2007 a Consiliului Local sector 3 - D.I.T.L. cu înregistrarea pe rol a numitului P.V.G.M., adeverința din data de 5 septembrie 2007 emisă de Asociația de Proprietari, toate aceste acte fiind întocmite pe numele lui P.V.G.M.

Parchetul motivează că elementele indicate în cuprinsul plângerii penale ca fiind indicii pentru tragerea la răspundere penală a notarului public, respectiv "Anexa 2" intitulată "proces-verbal de achitare integrală" și atașată contractului de vânzare-cumpărare, precum și anul emiterii tipizatului - 1989, nu pot fi primite atâta timp cât existau celelalte înscrisuri ce atestau incontestabil calitatea de proprietar unic a numitului P.V.G.M. Prin rezoluția nr. 521/II/2 din 16 aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată a plângerii formulate de petenta S.F. împotriva soluției emise la data de 16 martie 2009, în Dosarul nr. 1789/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Nemulțumită de soluția procurorului ierarhic superior, petenta S.F. a formulat, la data de 4 mai 2009, plângere adresată Curții de Apel București în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., invocând nelegalitatea soluției procurorului. În motivarea plângerii, petenta a arătat că nu a fost audiată spre a prezenta situația de fapt anterioară, concomitentă și ulterioară încheierii tranzacției, soluția procurorului având la bază doar declarațiile date de P.V. și soția acestuia. Petenta a mai arătat că nu cunoștea detalii referitoare la starea civilă a vânzătorului, respectiv faptul că era căsătorit și nici nu l-a cunoscut anterior încheierii tranzacției.

De asemenea, a apreciat ca eronată concluzia procurorului referitoare la faptul că ar fi semnat în fals la rubrica "proprietar" pe contractul de vânzare-cumpărare nr. a din 9 august 2007, aceasta fiind doar o susținere a numitei P.G., soția lui P.V.G.M., persoană pe care nu a cunoscut-o personal și care era despărțită în fapt de 4 ani de soțul ei. S-a invocat și lipsa unei expertize de specialitate care să concluzioneze cărei persoane îi aparține semnătura de pe contractul falsificat. Cât privește fapta notarului public, petenta a susținut că acesta nu a respectat obligațiile ce-i reveneau conform art. 45 din Legea nr. 36/1995, deoarece în caz contrar ar fi observat cu ușurință că în loc de anexa "proces-verbal de predare-primire" sau chitanța referitoare la achitarea sumei către SC T.A.

SA, s-a prezentat acestuia un "proces-verbal de achitare integrală", care putea fi identificat de o persoană avizată ca fiind fals și, astfel, i s-ar fi atras atenția cu privire la neregulile referitoare la actul de proprietate. În consecință, a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate și înaintarea cauzei procurorului în vederea administrării probatoriului necesar soluționării dosarului, respectiv audierea sa, efectuarea de confruntări și orice alte probe necesare soluționării cauzei. Instanța de fond a constatat că soluția dată de procuror, de neîncepere a urmăririi penale pentru existența cazului prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., este corectă, plângerea petentei nefiind susținută de niciuna din dovezile administrate în faza actelor premergătoare.

Înscrisurile prezentate notarului public B.V. cu prilejul solicitării autentificării contractului de vânzare-cumpărare încheiat între P.V.G.M. (prin procurist B.F.), în calitate de vânzător al imobilului, și petiționara S.F., în calitate de cumpărător, nu au ridicat suspiciuni asupra legalității lor, având aparența unor acte întocmite în conformitate cu dispozițiile legale, astfel că nu i se poate imputa notarului public faptul de a nu fi observat caracterul fals al contractului de vânzare-cumpărare din 9 august 2007. Instanța a reținut că, atât acest din urmă contract, cât și fișa de calcul pentru stabilirea achitării locuinței și procesul-verbal de achitare integrală (care în fapt reprezintă un veritabil proces-verbal de predare-primire), poartă în aparență ștampila și semnătura reprezentanților vânzătorului, respectiv al proprietarului P.M.B.

prin administratorul fondului locativ SC T.A. SA. Împrejurarea că înscrisul tipizat denumit "proces-verbal de achitare integrală" a fost tipărit în cursul anului 1989, în baza Hotărârii nr. 969/1986 a Consiliului General, nu este de natură a ridica suspiciuni, fiind de notorietate faptul că unele instituții publice mai operează cu tipizate ce au fost tipărite anterior anului 1990. Mai mult, buna-credință a notarului public este întărită și prin conduita acestuia ulterior perfectării contractului de vânzare-cumpărare, în sensul că fiind sesizat telefonic de către registratorul Cărții Funciare sector 3 cu privire la existența unor suspiciuni generale de intenția petentei S.F. de a revinde imobilului, a solicitat o confirmare a valabilității contractului anterior încheiat cu SC T.A.

SA, iar în urma răspunsului negativ primit a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3 București. Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 36/1995 "notarul public … trebuie să ceară părților, ori de câte ori este cazul, documentele justificative și autorizațiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va putea obține el însuși documentația necesară", iar conform alin. (6) al aceluiași articol "notarul public nu poate refuza îndeplinirea actului notarial solicitat decât în condițiile arătate la art. 6", respectiv atunci când înscrisul prezentat are un conținut îndoielnic. Însă, așa cum am arătat anterior, niciunul din înscrisurile prezentate de către vânzător nu au atras suspiciuni cu privire la aparența de legalitate, fiind înscrisuri ce purtau antetul, ștampila și semnăturile reprezentanților legali ai instituțiilor emitente.

În consecință, Curtea a respins ca nefondată plângerea petiționarei, menținând soluția atacată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, petiționara S.F., solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate și, pe fond, trimiterea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale prin efectuarea unei expertize a scrisului pentru stabilirea autorului semnăturilor de pe contractul de vânzare-cumpărare, confruntări, audierea notarului public și stabilirea vinovăției acestuia pentru neglijența cu care a încheiat actul de vânzare-cumpărare în urma căruia a fost prejudiciată cu suma de 90.000 euro. Recursul este nefondat. Soluționând plângerea petiționarei, instanța de fond a verificat ordonanța atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constatând în mod just că soluția de netrimitere în judecată dată de procuror este legală și temeinică.

Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că notarul public s-a îngrijit ca la dosarul cauzei să existe toate documentele necesare autentificării contractului de vânzare-cumpărare, înscrisurile atașate prezentau aparența de legalitate, iar conținutul lor nu era îndoielnic, astfel că nu au existat motive pentru a refuza neîndeplinirea actului notarial solicitat. Notarul public nu a prevăzut urmările care fac obiectul prezentei plângeri, iar în condițiile arătate nici nu putea să le prevadă, cu atât mai puțin să urmărească sau să accepte producerea lor. Conduita profesională a notarului public - inclusiv cea ulterioară autentificării contractului, când, fiind sesizat cu privire la existența unor suspiciuni, a formulat plângere penală - demonstrează inexistența oricărei vinovății cu privire la săvârșirea faptelor imputate.

Cauza fiind disjunsă cu privire la alți făptuitori, eventuala efectuare a probelor solicitate de petentă poate face obiectul cercetărilor penale care se întreprind în continuare. Actele premergătoare efectuate cu privire la notarul public sunt suficiente și concludente asupra justeței ordonanței date de procuror, astfel că în mod întemeiat instanța de fond a reținut soluția de netrimitere în judecată dispusă față de B.V. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul petiționarei S.F. și va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara S.F. împotriva Sentinței penale nr. 181 din 22 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 noiembrie 2009.