ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3913/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3913/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosarul

cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 181 din 22 iunie 2009, Curtea de

Apel București, secția I penală, a respins ca nefondată, în baza art. 278

1

pct. 8 lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petenta S.F. împotriva

ordonanței nr. 1718/P/13 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, menținând soluția din ordonanța atacată.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., petenta a fost obligată la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut următoarele:

Prin plângere s-a arătat că la data

de 5 septembrie 2007 persoana vătămată s-a prezentat în fața notarului pentru

perfectarea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului din C.C., sector 3,

imobil identificat cu numărul cadastral x și înscris în cartea funciară cu

numărul y în favoarea vânzătorului P.V.G.M., potrivit încheierii de intabulare

din 30 august 2007.

Persoana vătămată susține că notarul

public avea obligația legală de verificare a autenticității documentelor care

au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare înainte de

perfectarea actului final, conform art. 6 din Legea nr. 35/1995, obligație de

care acesta nu a ținut seama.

Din conținutul contractului de

vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P.A. "B. și asociații" sub nr.

z din 5 septembrie 2007, rezultă că P.V.G.M. este proprietarul apartamentului

conform contractului de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. a din 9 august

2007 încheiat cu SC T.A. SA (în calitate de administrator) și Primăria

municipiului București în calitate de proprietar, contract însoțit de un

proces-verbal de achitare integrală datat tot 9 august 2007, împrejurare din

care reiese însă imposibilitatea încheierii legale a acestui contract de

vânzare-cumpărare. S-a reținut faptul că notarul public putea și trebuia să observe

lacunele contractului de vânzare-cumpărare, respectiv faptul că era însoțit de

"Anexa 2" intitulată proces-verbal de achitare integrală, ceea ce în

prezent nu se eliberează la perfectarea actelor de vânzare-cumpărare din fondul

locativ al statului, că tipizatul anexă este emis în anul 1986 și editat în

anul 1989 cu un cost de 0,105 lei, precum și alte nereguli nesesizate însă.

Culpa notarului rezidă și din aceea

că nu a solicitat dovada reală de achitare a prețului, respectiv chitanța,

ordinul de plată ori bonul fiscal care să ateste plata legală a apartamentului.

Urmarea încheierii contractului de

vânzare-cumpărare autentificat de notarul public s-a dispus intabularea

dreptului de proprietate al persoanei vătămate în cartea funciară,

eliberându-se și extras de carte funciară pentru informare, iar la data de 21

septembrie 2007 SC T.A. SA a sesizat faptul că apartamentul nu a fost niciodată

vândut lui P.G. și că este în litigiu, iar actul emis de către acesta este un

fals.

Persoana vătămată susține că a fost

prejudiciată în calitate de cumpărător de bună-credință cu suma de 90.000 euro,

respectiv prețul apartamentului achitat mandatarului B.F., împuternicit în

acest sens de către P.G.

La data de 8 octombrie 2007 SC T.A.

SA a formulat, la rândul său plângere penală adresată Parchetului de pe lângă

Judecătoria sector 3 împotriva făptuitorului P.G.V.M., pentru comiterea

infracțiunilor prevăzute de art. 288 și art. 291 C. pen., reclamând în esență

aceleași ilegalități referitoare la contractul de vânzare-cumpărare a

imobilului din C.C., sector 3, contract despre care susține că este fals

întrucât nu a înstrăinat niciodată acel imobil.

De asemenea, în cursul lunii

octombrie 2007 au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector

3 București plângerile formulate de notarul public B.V. și de către S.F.

împotriva lui P.G., sub aspectul comiterii acelorași fapte.

Prin rezoluția nr. 11116 din 20

februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 București s-a

dispus reunirea dosarelor formate în urma înregistrării celor trei plângeri

penale, iar prin ordonanța emisă la aceeași dată a fost declinată competența de

soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, având în vedere calitatea de notar public a unuia dintre făptuitori.

Prin rezoluția nr. 310 din 24

februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus

conexarea Dosarului nr. 310/P/2009 la Dosarul nr. 1789/P/2009, având în vedere

identitatea de obiect, părți și cauză.

Prin ordonanța nr. 1789 din 13

martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus, în

temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de B.V., notar public, sub aspectul

infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., nefiind întrunite

elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

Prin aceeași ordonanță s-a mai

dispus disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei față de

S.F., P.V.G.M. și B.F. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3

București, pentru a continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

prevăzute de art. 288, art. 291, art. 26 raportat la art. 291 și art. 215 alin.

(1) C. pen.

Din actele premergătoare efectuate

în cauză a rezultat că notarul public nu a acționat cu intenția de a prejudicia

părțile, la dosarul notarial fiind depuse extrasul de carte funciară din 4

septembrie 2007 emis pe numele P.V.G.M. ca unic proprietar, încheierea din 22

august 2007 a O.C.P.I. sector 3 prin care s-a admis înscrierea în cartea

funciară nr. y a imobilului situat în C.C., sector 3, certificatul fiscal din 9

septembrie 2007 a Consiliului Local sector 3 - D.I.T.L. cu înregistrarea pe rol

a numitului P.V.G.M., adeverința din data de 5 septembrie 2007 emisă de

Asociația de Proprietari, toate aceste acte fiind întocmite pe numele lui

P.V.G.M.

Parchetul motivează că elementele

indicate în cuprinsul plângerii penale ca fiind indicii pentru tragerea la

răspundere penală a notarului public, respectiv "Anexa 2" intitulată

"proces-verbal de achitare integrală" și atașată contractului de

vânzare-cumpărare, precum și anul emiterii tipizatului - 1989, nu pot fi

primite atâta timp cât existau celelalte înscrisuri ce atestau incontestabil

calitatea de proprietar unic a numitului P.V.G.M.

Prin rezoluția nr. 521/II/2 din 16

aprilie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată a plângerii formulate de

petenta S.F. împotriva soluției emise la data de 16 martie 2009, în Dosarul nr.

1789/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Nemulțumită de soluția procurorului

ierarhic superior, petenta S.F. a formulat, la data de 4 mai 2009, plângere

adresată Curții de Apel București în temeiul art. 278

1

C. proc.

pen., invocând nelegalitatea soluției procurorului.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că nu a

fost audiată spre a prezenta situația de fapt anterioară, concomitentă și

ulterioară încheierii tranzacției, soluția procurorului având la bază doar

declarațiile date de P.V. și soția acestuia. Petenta a mai arătat că nu

cunoștea detalii referitoare la starea civilă a vânzătorului, respectiv faptul

că era căsătorit și nici nu l-a cunoscut anterior încheierii tranzacției. De

asemenea, a apreciat ca eronată concluzia procurorului referitoare la faptul că

ar fi semnat în fals la rubrica "proprietar" pe contractul de

vânzare-cumpărare nr. a din 9 august 2007, aceasta fiind doar o susținere a

numitei P.G., soția lui P.V.G.M., persoană pe care nu a cunoscut-o personal și

care era despărțită în fapt de 4 ani de soțul ei. S-a invocat și lipsa unei

expertize de specialitate care să concluzioneze cărei persoane îi aparține

semnătura de pe contractul falsificat.

Cât privește fapta notarului public,

petenta a susținut că acesta nu a respectat obligațiile ce-i reveneau conform

art. 45 din Legea nr. 36/1995, deoarece în caz contrar ar fi observat cu

ușurință că în loc de anexa "proces-verbal de predare-primire" sau

chitanța referitoare la achitarea sumei către SC T.A. SA, s-a prezentat

acestuia un "proces-verbal de achitare integrală", care putea fi

identificat de o persoană avizată ca fiind fals și, astfel, i s-ar fi atras

atenția cu privire la neregulile referitoare la actul de proprietate.

În consecință, a solicitat admiterea

plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate și înaintarea cauzei procurorului

în vederea administrării probatoriului necesar soluționării dosarului,

respectiv audierea sa, efectuarea de confruntări și orice alte probe necesare

soluționării cauzei.

Instanța de fond a constatat că

soluția dată de procuror, de neîncepere a urmăririi penale pentru existența

cazului prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen., este corectă, plângerea

petentei nefiind susținută de niciuna din dovezile administrate în faza actelor

premergătoare.

Înscrisurile prezentate notarului

public B.V. cu prilejul solicitării autentificării contractului de

vânzare-cumpărare încheiat între P.V.G.M. (prin procurist B.F.), în calitate de

vânzător al imobilului, și petiționara S.F., în calitate de cumpărător, nu au

ridicat suspiciuni asupra legalității lor, având aparența unor acte întocmite

în conformitate cu dispozițiile legale, astfel că nu i se poate imputa

notarului public faptul de a nu fi observat caracterul fals al contractului de

vânzare-cumpărare din 9 august 2007.

Instanța a reținut că, atât acest

din urmă contract, cât și fișa de calcul pentru stabilirea achitării locuinței

și procesul-verbal de achitare integrală (care în fapt reprezintă un veritabil

proces-verbal de predare-primire), poartă în aparență ștampila și semnătura

reprezentanților vânzătorului, respectiv al proprietarului P.M.B. prin

administratorul fondului locativ SC T.A. SA. Împrejurarea că înscrisul tipizat

denumit "proces-verbal de achitare integrală" a fost tipărit în

cursul anului 1989, în baza Hotărârii nr. 969/1986 a Consiliului General, nu

este de natură a ridica suspiciuni, fiind de notorietate faptul că unele

instituții publice mai operează cu tipizate ce au fost tipărite anterior anului

1990.

Mai mult, buna-credință a notarului

public este întărită și prin conduita acestuia ulterior perfectării

contractului de vânzare-cumpărare, în sensul că fiind sesizat telefonic de

către registratorul Cărții Funciare sector 3 cu privire la existența unor

suspiciuni generale de intenția petentei S.F. de a revinde imobilului, a

solicitat o confirmare a valabilității contractului anterior încheiat cu SC

T.A. SA, iar în urma răspunsului negativ primit a formulat plângere la

Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3 București.

Potrivit dispozițiilor art. 45 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 36/1995 "notarul public … trebuie să ceară

părților, ori de câte ori este cazul, documentele justificative și

autorizațiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va

putea obține el însuși documentația necesară", iar conform alin. (6) al

aceluiași articol "notarul public nu poate refuza îndeplinirea actului

notarial solicitat decât în condițiile arătate la art. 6", respectiv

atunci când înscrisul prezentat are un conținut îndoielnic.

Însă, așa cum am arătat anterior,

niciunul din înscrisurile prezentate de către vânzător nu au atras suspiciuni

cu privire la aparența de legalitate, fiind înscrisuri ce purtau antetul,

ștampila și semnăturile reprezentanților legali ai instituțiilor emitente.

În consecință, Curtea a respins ca

nefondată plângerea petiționarei, menținând soluția atacată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, petiționara S.F., solicitând admiterea,

casarea hotărârii atacate și, pe fond, trimiterea cauzei la procuror în vederea

completării urmăririi penale prin efectuarea unei expertize a scrisului pentru

stabilirea autorului semnăturilor de pe contractul de vânzare-cumpărare,

confruntări, audierea notarului public și stabilirea vinovăției acestuia pentru

neglijența cu care a încheiat actul de vânzare-cumpărare în urma căruia a fost

prejudiciată cu suma de 90.000 euro.

Recursul este nefondat.

Soluționând plângerea petiționarei,

instanța de fond a verificat ordonanța atacată pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constatând în mod just că soluția de

netrimitere în judecată dată de procuror este legală și temeinică.

Din actele premergătoare efectuate

în cauză rezultă că notarul public s-a îngrijit ca la dosarul cauzei să existe

toate documentele necesare autentificării contractului de vânzare-cumpărare,

înscrisurile atașate prezentau aparența de legalitate, iar conținutul lor nu

era îndoielnic, astfel că nu au existat motive pentru a refuza neîndeplinirea

actului notarial solicitat.

Notarul public nu a prevăzut

urmările care fac obiectul prezentei plângeri, iar în condițiile arătate nici

nu putea să le prevadă, cu atât mai puțin să urmărească sau să accepte

producerea lor.

Conduita profesională a notarului

public - inclusiv cea ulterioară autentificării contractului, când, fiind

sesizat cu privire la existența unor suspiciuni, a formulat plângere penală -

demonstrează inexistența oricărei vinovății cu privire la săvârșirea faptelor

imputate.

Cauza fiind disjunsă cu privire la

alți făptuitori, eventuala efectuare a probelor solicitate de petentă poate

face obiectul cercetărilor penale care se întreprind în continuare.

Actele premergătoare efectuate cu

privire la notarul public sunt suficiente și concludente asupra justeței

ordonanței date de procuror, astfel că în mod întemeiat instanța de fond a

reținut soluția de netrimitere în judecată dispusă față de B.V.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul petiționarei S.F. și va dispune

obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționara S.F. împotriva Sentinței penale nr. 181 din 22 iunie

2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta petiționară la

plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

24 noiembrie 2009.