ÎCCJ, Secția penală

Asupra cererii de

revizuire de față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei

instanțe sub nr. 5913/1/2011 din 14 iunie 2011, petiționarul C.I. a solicitat revizuirea

sentinței penale nr. 489 din 30 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 9518/1/2010.

În cererea de

revizuire, petiționarul susține că numita P.F. a săvârșit infracțiunea de

înșelăciune, impunându-se administrarea mai multor probe necesare stabilirii

adevărului.

A fost atașat dosarul

nr. 99518/1/2010 în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuiri se cere.

Din oficiu, Înalta

Curte de Casație și Justiție a pus în discuția părților regularitatea sesizării

instanței în raport de disp. art. 397 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cu care

cererea de revizuire se adresează procurorului de la instanța care a judecat cauza

în fond.

Cu privire la

excepția invocată, Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:

Prin sentința penală

nr. 489 din 30 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în dosarul nr. 9518/1/2010, s-a dispus respingerea, ca nefondată

a plângerii formulată de petiționarul C.I. împotriva rezoluției nr. 849/P/2010

din 21 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică.

În esență, s-a

reținut că rezoluția adoptată de procuror este legală, astfel că nu există

niciun motiv pentru desființarea acesteia.

Din actele

premergătoare dispuse și efectuate în cauză a rezultat că la 12 septembrie

2007, petiționarul C.I. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București, în vederea efectuării de

cercetări față de D.S. (notar

public), P.F. (avocat), C.C. și C.R.G. (fiul

și nepoata sa), persoane care l-au indus în eroare cu

prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 250/2003,

privind înstrăinarea

cotei părți indivize de 13/16 din dreptul de

proprietate asupra imobilului situat în București, Sector 4.

Persoana vătămată a

susținut că nu a primit prețul tranzacției și nu a fost inserată în actul

respectiv clauza referitoare la dreptul de abitație și obligația cumpărătorului

de a-i asigura întreținerea, contractul nefiind semnat de P.F. în calitatea sa

de avocat, ci ca martor.

C.I. a recunoscut

faptul că a semnat contractul, care i-a fost

prezentat pentru a-1 citi, operațiune realizată

superficial, deoarece

avea încredere în celălalt cumpărător, C.C.

Plângerea a fost

înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sub nr. 1441/P/2007.

În temeiul

dispozițiilor art. 228

alin. (6)

C.

proc. pen. rap. la art. 10 lit. b)

C. proc.

pen., art. 38 C. proc. pen., art. 34 lit. d) C. proc. pen., art. 42

alin.

(1)

și art. 45

alin. (1)

C. proc. pen., art. 25

alin. (1)

C. proc. pen.

și art. 30 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen., prin ordonanța procurorului din 24 septembrie 2007, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de notarul public D.S., sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la

art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.

, art. 246 C. pen., art. 249 C. pen., și

art. 289 C. pen.;

- neînceperea urmăririi

penale față de avocat P.F., cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de

art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.;

-

disjungerea cauzei privind pe C.C. și C.R.G.

și declinarea

competenței de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului

de pe lângă

Judecătoria Sectorului 4.

S-a reținut că numita

P.F. a fost unul dintre martorii care au confirmat identitatea numitului C.C.

, fiind angajată în calitate de avocat doar

pentru înscrierea în Cartea

Funciară a dreptului de proprietate al

vânzătorilor, anterior încheierii contractului.

S-a apreciat, de

asemenea, că nu se poate reține în sarcina notarului public săvârșirea

infracțiunilor sesizate, cât timp numitul C.I. a semnat contractul de

vânzare-cumpărare, iar acesta se consideră valabil încheiat în momentul

realizării

acordului de voință al părților,

exprimat în forma solemnă impusă de lege, chiar dacă

bunul nu a fost

predat și prețul nu a fost plătit.

Împotriva

acestei soluții a formulat plângere C.I., care a fost respinsă, ca

neîntemeiată, prin rezoluția nr. 763/11-2/2007, din 14 noiembrie 2007, de către

Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Împrejurările

înstrăinării imobilului situat în București,

sector 4 și ale îndeplinirii

formalităților de vânzare, au format și obiectul dosarului nr. 2044/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, finalizat de procuror P.I.,

la 25 noiembrie 2008, prin adoptarea

unei

soluții de neurmărire penală față de P.F.G., D.S., C.C. și F.(C.) R.G.

în raport de incidența prevederilor art. 10 lit. a) și g) C. proc. pen.

Soluția a fost

contestată de C.I., plângerea sa fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin

rezoluția nr. 2065/II/2/2008, din 18 decembrie 2008, a Procurorului General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Plângerile formulate

de numitul C.I. împotriva rezoluțiilor

nr. 1441/P/2007

și nr. 2044/P/2007 au fost respinse, ca nefondate, prin sentințele penale

nr.

309/2009 și, respectiv, nr. 49/2008 ale Curții de Apel București, secția I-a și

a II-a penală.

Raportat la actele

dosarului, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 393 C. proc.

pen., hotărârile judecătorești definitive

pot fi supuse revizuirii, în ceea ce privește

latura penală, în cazurile prevăzute în art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc.

pen.

Conform art. 397

alin. (1) C. proc. pen., cererea de revizuire se adresează procurorului de la

parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță.

- Cererea se face în

scris, cu indicarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor

de probă în dovedirea acesteia.

De asemenea, conform

art. 397 alin. (3) și art. 399 C. proc. pen., după introducerea cererii de

revizuire, procurorul ascultă dacă este cazul, persoana care a făcut cererea în

vederea completării sau precizării acesteia și poate dispune efectuarea de

cercetări pentru verificarea temeiniciei cererii.

După efectuarea

cercetărilor, procurorul înaintează întregul material al cauzei, împreună cu

concluziile sale instanței competente.

Din conținutul

acestor reglementări rezultă că efectuarea actelor de cercetare de către

procuror este prevăzută ca o condiție obligatorie, prealabilă sesizării

instanței, concluziile procurorului asupra cererii de revizuire constituind actul

de sesizare al instanței competente să judece cauza.

În cauză, cererea de

revizuire formulată de petiționar, a fost adresată direct instanței, fără

respectarea procedurii prevăzute de art. 397 și art. 399 C. proc. pen.

Ca urmare, Înalta

Curte de Casație și Justiție, sesizată direct cu cererea de revizuire,

verificând regularitatea actului de sesizare și constatând că nu a fost legal

sesizată, va dispune trimiterea cauzei privind cererea de revizuire formulată de

petiționarul C.I.

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru competentă

soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen.

trimite cererea formulată de revizuentul C.I. privind revizuirea sentinței

penale nr. 489 din 30 martie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în dosarul nr. 9518/1/2010, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – pentru efectuarea actelor de cercetare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19

octombrie 2011.