ÎCCJ, Secția penală

Asupra cererii de revizuire de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 5913/1/2011 din 14 iunie 2011, petiționarul C.I. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 489 din 30 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 9518/1/2010. În cererea de revizuire, petiționarul susține că numita P.F. a săvârșit infracțiunea de înșelăciune, impunându-se administrarea mai multor probe necesare stabilirii adevărului. A fost atașat dosarul nr. 99518/1/2010 în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuiri se cere. Din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuția părților regularitatea sesizării instanței în raport de disp.

art. 397 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cu care cererea de revizuire se adresează procurorului de la instanța care a judecat cauza în fond. Cu privire la excepția invocată, Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele: Prin sentința penală nr. 489 din 30 martie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 9518/1/2010, s-a dispus respingerea, ca nefondată a plângerii formulată de petiționarul C.I. împotriva rezoluției nr. 849/P/2010 din 21 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică. În esență, s-a reținut că rezoluția adoptată de procuror este legală, astfel că nu există niciun motiv pentru desființarea acesteia.

Din actele premergătoare dispuse și efectuate în cauză a rezultat că la 12 septembrie 2007, petiționarul C.I. a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în vederea efectuării de cercetări față de D.S. (notar public), P.F. (avocat), C.C. și C.R.G. (fiul și nepoata sa), persoane care l-au indus în eroare cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 250/2003, privind înstrăinarea cotei părți indivize de 13/16 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, Sector 4. Persoana vătămată a susținut că nu a primit prețul tranzacției și nu a fost inserată în actul respectiv clauza referitoare la dreptul de abitație și obligația cumpărătorului de a-i asigura întreținerea, contractul nefiind semnat de P.F.

în calitatea sa de avocat, ci ca martor. C.I. a recunoscut faptul că a semnat contractul, care i-a fost prezentat pentru a-1 citi, operațiune realizată superficial, deoarece avea încredere în celălalt cumpărător, C.C. Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sub nr. 1441/P/2007. În temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 34 lit. d) C. proc. pen., art. 42 alin. (1) și art. 45 alin. (1) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen. și art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prin ordonanța procurorului din 24 septembrie 2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public D.S., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. , art. 246 C. pen., art. 249 C. pen., și art. 289 C. pen.; - neînceperea urmăririi penale față de avocat P.F., cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.; - disjungerea cauzei privind pe C.C. și C.R.G. și declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4. S-a reținut că numita P.F. a fost unul dintre martorii care au confirmat identitatea numitului C.C. , fiind angajată în calitate de avocat doar pentru înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al vânzătorilor, anterior încheierii contractului. S-a apreciat, de asemenea, că nu se poate reține în sarcina notarului public săvârșirea infracțiunilor sesizate, cât timp numitul C.I.

a semnat contractul de vânzare-cumpărare, iar acesta se consideră valabil încheiat în momentul realizării acordului de voință al părților, exprimat în forma solemnă impusă de lege, chiar dacă bunul nu a fost predat și prețul nu a fost plătit. Împotriva acestei soluții a formulat plângere C.I., care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 763/11-2/2007, din 14 noiembrie 2007, de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Împrejurările înstrăinării imobilului situat în București, sector 4 și ale îndeplinirii formalităților de vânzare, au format și obiectul dosarului nr. 2044/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, finalizat de procuror P.I., la 25 noiembrie 2008, prin adoptarea unei soluții de neurmărire penală față de P.F.G., D.S., C.C.

și F.(C.) R.G. în raport de incidența prevederilor art. 10 lit. a) și g) C. proc. pen. Soluția a fost contestată de C.I., plângerea sa fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 2065/II/2/2008, din 18 decembrie 2008, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Plângerile formulate de numitul C.I. împotriva rezoluțiilor nr. 1441/P/2007 și nr. 2044/P/2007 au fost respinse, ca nefondate, prin sentințele penale nr. 309/2009 și, respectiv, nr. 49/2008 ale Curții de Apel București, secția I-a și a II-a penală. Raportat la actele dosarului, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 393 C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, în ceea ce privește latura penală, în cazurile prevăzute în art. 394 alin. (1) lit. a)-e) C. proc.

pen. Conform art. 397 alin. (1) C. proc. pen., cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță. - Cererea se face în scris, cu indicarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acesteia. De asemenea, conform art. 397 alin. (3) și art. 399 C. proc. pen., după introducerea cererii de revizuire, procurorul ascultă dacă este cazul, persoana care a făcut cererea în vederea completării sau precizării acesteia și poate dispune efectuarea de cercetări pentru verificarea temeiniciei cererii. După efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material al cauzei, împreună cu concluziile sale instanței competente.

Din conținutul acestor reglementări rezultă că efectuarea actelor de cercetare de către procuror este prevăzută ca o condiție obligatorie, prealabilă sesizării instanței, concluziile procurorului asupra cererii de revizuire constituind actul de sesizare al instanței competente să judece cauza. În cauză, cererea de revizuire formulată de petiționar, a fost adresată direct instanței, fără respectarea procedurii prevăzute de art. 397 și art. 399 C. proc. pen. Ca urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată direct cu cererea de revizuire, verificând regularitatea actului de sesizare și constatând că nu a fost legal sesizată, va dispune trimiterea cauzei privind cererea de revizuire formulată de petiționarul C.I.

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. trimite cererea formulată de revizuentul C.I. privind revizuirea sentinței penale nr. 489 din 30 martie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 9518/1/2010, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – pentru efectuarea actelor de cercetare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 octombrie 2011.