ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2414/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2414/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 1441

/P/2007 din 24 septembrie 2007 a procurorului din cadrul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București s-au dispus următoarele:

-

în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b)

C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de notarul public D.S., pentru

infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3), art.

246, art. 249 și art. 289 C. pen. și față de avocatul P.F., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.

- în baza art. 38 raportat

la art. 34 lit. d), art. 42 alin. (1) raportat la art. 45 alin. (1), art. 25 alin.

(1) și art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., disjungerea cauzei cu privire

la numiții C.C. și C.R.G.

pentru

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. și

declinarea

competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria

Sectorului 4 București.

Pentru

a dispune în acest sens, procurorul a reținut următoarele:

La data de 12

septembrie 2007, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București plângerea numitului C.I. în legătură cu condițiile în care a fost

încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 250 din 22

ianuarie 2003 de către notarul public D.S.

Petiționarul

a reclamat, în sinteză, faptul că în contract nu au fost

menționate clauzele privind rezerva dreptului de

abitație pe durata vieții vânzătorului și privind obligația cumpărătorului de

întreținere a acestuia, iar prețul nu a fost plătit. în plus, acesta arată că

numita P.F. nu a semnat actul în calitatea sa de avocat, ci ca martor,

contribuind astfel la inducerea sa în eroare.

Din actele

premergătoare efectuate au rezultat următoarele:

La data de 22

ianuarie 2003 a fost autentificat, sub nr. 250/2003, de către notarul public D.S.,

un contract de vânzare cumpărare prin care numiții C.I. și C.C. au înstrăinat

către numita C.R.G. cota parte indiviză de 13/16 din dreptul de proprietate

asupra imobilului situat în București, pentru suma de 5.122 Euro, echivalentul

a 183.000.000 lei.

În contract este inserată

declarația vânzătorilor în sensul că au primit integral prețul.

Petiționarul nu

contestă faptul că a semnat actul în discuție, iar

din cuprinsul plângerii rezultă că acesta i-a fost pus la dispoziție

pentru

a-l citi, dar nu a făcut acest lucru decât superficial, având

încredere în faptul că celălalt vânzător, numitul C.C., fiul său, a verificat

toate clauzele.

În consecință,

procurorul constată că în sarcina notarului public D.S. și a avocatului P.F. nu

se poate reține comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.

Astfel, numita P.F. a

fost angajată în calitate de avocat doar pentru înscrierea în cartea funciară a

dreptului de proprietate al vânzătorilor, anterior încheierii contractului.

În fața notarului

public, aceasta a fost doar unul dintre martorii care au confirmat identitatea

unuia dintre vânzători, numitul

C.C. În

sarcina notarului public nu se poate reține comiterea

infracțiunii

prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., deoarece

acesta atestă prezența părților și exprimarea valabilă a consimțământului la

încheierea actului, în timp ce aspectele sesizate de petiționar se referă la

plata prețului.

Contractul

de vânzare cumpărare pentru un imobil se consideră

încheiat în momentul realizării acordului de voință

al părților, exprimat în forma solemnă prevăzută de lege, chiar dacă bunul nu a

fost predat și prețul nu a fost plătit.

De asemenea,

procurorul a apreciat că în sarcina notarului

public

nu se poate reține nici comiterea infracțiunilor prevăzute de art.

215 alin.

(1)-(3), art. 246 și art. 289 C. pen., deoarece petiționarul, având capacitate

deplină de exercițiu și fiind știutor de carte, nu se poate

prevala de faptul că nu a cunoscut conținutul unui

contract în care este

parte, în condițiile în care nu contestă că a

semnat actul respectiv.

Î

n ceea ce privește modalitatea în care petiționarul a

fost determinat de numiții C.C. și C.R.G. să consimtă la încheierea

contractului de vânzare cumpărare, procurorul a arătat că cercetările se vor

efectua de către organele de poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 4 București.

Prin rezoluția nr. 1763/l-2/2007

din 14 noiembrie 2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București a respins ca neîntemeiată plângerea petiționarului împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

În baza art. 278/1 C.

proc. pen., petentul C.I. a formulat plângere la Curtea de Apel București

împotriva rezoluției nr. 1441/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

plângerii, petentul a arătat că cele trei persoane s-au asociat împotriva sa

pentru a-i lua casa în mod ilegal, iar notarul public ar fi știut că buletinul

său este expirat, motiv pentru care ar fi trebuit să acorde un termen ca

părțile să vină cu un martor pentru a-l identifica. Petiționarul a menționat că

niciodată nu a împuternicit un avocat pentru a formula cereri la cartea

funciară în vederea emiterii unui extras pentru vânzarea locuinței. A solicitat

trimiterea cauzei la parchet pentru a se efectua cercetări privire la comiterea

infracțiunilor de fals și uz de fals.

Prin sentința penală

nr. 49 din 26 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

respins ca nefondată plângerea petiționarului.

Pentru a dispune în

acest sens, prima instanță a reținut că nu sunt indicii că intimații ar fi

comis infracțiunile reclamate în plângerea penală.

Petentul C.I. a

recunoscut în fata instanței de fond că a semnat actul de vânzare, că a făcut

acest lucru împreună cu fiul său C.C., care i-a arătat ce conține contractul de

vânzare.

Organele de urmărire

penală au audiat părțile din dosar, au analizat actele la care a făcut referire

petiționarul și au ajuns la concluzia întemeiată că intimații nu au comis

nici-o infracțiune.

Petentul a solicitat

la instanța de fond efectuarea unei expertize grafologice, însă această cerere

a fost respinsă deoarece, potrivit

art. 278/1

alin. (7) C. proc. pen., judecătorul verifică rezoluția pe baza actelor

din

dosar și a înscrisurilor noi prezentate.

Instanța

de fond a reținut că din contractul menționat rezultă clar

că vânzătorii au primit integral prețul, iar

numitul C.I. a recunoscut permanent că a semnat acest contract.

A mai constatat prima

instanță și că petiționarul C.I. a reclamat comiterea faptelor în anul 2007,

deși contractul s-a încheiat în anul 2003, deci la un interval de timp destul

de mare. Or, dacă petiționarul ar fi fost indus în eroare, putea să formuleze

plângere penală imediat, sau la scurt timp, după încheierea contractului.

Împotriva sentinței

petiționarul a declarat prezentul recurs.

Atât în motivele

scrise de recurs (filele 4-5,15-17, 28-30), cât și cu ocazia dezbaterilor,

precum și în notele scrise, recurentul-petiționar

reiterează, pe de o parte, acuzațiile aduse celor 2 intimați în

plângerea

penală, iar pe de altă parte, cele susținute la instanța de

fond.

Intimații

au depus la dosar note scrise prin care, făcând referiri la

situația de fapt și dispozițiile legale

aplicate în activitatea desfășurată de ei, au solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Recursul

nu este fondat.

Petiționarul nu a

negat încheierea contractului de vânzare cumpărare și că a semnat acest

contract. Pretinsa necitire a contractului, justificată fie prin încrederea

avută în cocontractantul-

vânzător C.C.

(fiul său), fie datorită stării sănătății sale, îi

este imputabilă și nu

justifică acuzația că s-ar fi urmărit înșelarea sa de către notar și avocat.

Împrejurarea că de

formalitățile prealabile întocmirii contractului de vânzare cumpărare s-a

ocupat avocatul, nu are relevanță deoarece, chiar în condițiile invocate, a

obținerii actelor prealabile de

o altă

persoană, a pretinsei neplăți a prețului, a neinserării pretinselor

clauze

în proiectul de contract, petiționarul a avut posibilitatea legală de a refuza

semnarea contractului de vânzare-cumpărare.

Este corect

subliniată de prima instanță și împrejurarea potrivit căreia, deși actul de

vânzare-cumpărare a fost încheiat în luna ianuarie 2003, plângerea penală a

fost formulată în luna septembrie 2007, după circa 5 ani de la data presupusei

înșelări prin activitatea intimaților.

Ulterior încheierii

actului de vânzare cumpărare, între C.I. și cumpărătoarea C.R.G. au intervenit

ligii civile, finalizate prin respingerea pretențiilor vânzătorului C.I.

(sentința civilă nr. 6762/2006 a Judecătoriei sector 4, decizia civilă nr. 13/R/2007

a Tribunalului București, sentința civilă nr. 2167/2007 a Judecătoriei sector 4,

filele 46-52 dosar instanță fond).

Față de numiții C.(F.)R.G.

și C.C. a fost dispusă soluția neînceperii urmăririi penale în urma plângerii

penale formulată de petiționar (filele 69-70, 71-72, 75 dosar instanță fond).

Criticile

aduse actelor și măsurilor dispuse de judecător, inclusiv

celor dispuse prin sentințe civile, pot fi

valorificate, potrivit legii, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de

Codul de procedură civilă.

Astfel,

prin sentința civilă nr. 2167/2007 a Judecătoriei sector 4 a

fost respinsă acțiunea reclamantului C.I.

formulată împotriva pârâților C.(F.)R.G. și C.C. prin care s-a solicitat

constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, motivele invocate

fiind, în esență, aceleași cu cele menționate în plângerea penală (pag.1 a

sentinței, fila 51 dosar instanță fond).

În această situație,

și în condițiile în care actele premergătoare nu au relevat indicii ale

săvârșirii unor fapte penale de către cei 2 intimați, instanța de drept penal

nu poate proceda la examinarea pe cale indirectă a legalității și temeiniciei

unei sentințe civile, nu se poate pronunța asupra aspectelor de drept civil,

substanțial și procesual, în sensul celor menționate de petiționar, și care au

făcut obiect al acțiunilor civile.

Nu este întemeiată

nici critica referitoare la neadministrarea tuturor probelor. În vederea

începerii urmăririi penale, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen. cu

referire la art. 224 C. proc. pen., procurorul poate efectua acte

premergătoare. În cauză au fost efectuate de către procuror actele

premergătoare necesare completei stabiliri a situației de fapt menționată în

plângerea penală, prima instanță completând verificările prin anexarea

înscrisurilor prezentate de petiționar.

Față de cele

reținute, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul petiționarului.

În

conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

P

ENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul C.I. împotriva sentinței penale nr. 49 din 26 februarie 2008 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200

lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 2 iulie 2008.