ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2414/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 1441 /P/2007 din 24 septembrie 2007 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-au dispus următoarele: - în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de notarul public D.S., pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3), art. 246, art. 249 și art. 289 C. pen. și față de avocatul P.F., pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. - în baza art. 38 raportat la art. 34 lit. d), art. 42 alin. (1) raportat la art. 45 alin. (1), art. 25 alin. (1) și art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., disjungerea cauzei cu privire la numiții C.C. și C.R.G. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București. Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reținut următoarele: La data de 12 septembrie 2007, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București plângerea numitului C.I. în legătură cu condițiile în care a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 250 din 22 ianuarie 2003 de către notarul public D.S. Petiționarul a reclamat, în sinteză, faptul că în contract nu au fost menționate clauzele privind rezerva dreptului de abitație pe durata vieții vânzătorului și privind obligația cumpărătorului de întreținere a acestuia, iar prețul nu a fost plătit.

în plus, acesta arată că numita P.F. nu a semnat actul în calitatea sa de avocat, ci ca martor, contribuind astfel la inducerea sa în eroare. Din actele premergătoare efectuate au rezultat următoarele: La data de 22 ianuarie 2003 a fost autentificat, sub nr. 250/2003, de către notarul public D.S., un contract de vânzare cumpărare prin care numiții C.I. și C.C. au înstrăinat către numita C.R.G. cota parte indiviză de 13/16 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, pentru suma de 5.122 Euro, echivalentul a 183.000.000 lei. În contract este inserată declarația vânzătorilor în sensul că au primit integral prețul. Petiționarul nu contestă faptul că a semnat actul în discuție, iar din cuprinsul plângerii rezultă că acesta i-a fost pus la dispoziție pentru a-l citi, dar nu a făcut acest lucru decât superficial, având încredere în faptul că celălalt vânzător, numitul C.C., fiul său, a verificat toate clauzele.

În consecință, procurorul constată că în sarcina notarului public D.S. și a avocatului P.F. nu se poate reține comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Astfel, numita P.F. a fost angajată în calitate de avocat doar pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al vânzătorilor, anterior încheierii contractului. În fața notarului public, aceasta a fost doar unul dintre martorii care au confirmat identitatea unuia dintre vânzători, numitul C.C. În sarcina notarului public nu se poate reține comiterea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., deoarece acesta atestă prezența părților și exprimarea valabilă a consimțământului la încheierea actului, în timp ce aspectele sesizate de petiționar se referă la plata prețului.

Contractul de vânzare cumpărare pentru un imobil se consideră încheiat în momentul realizării acordului de voință al părților, exprimat în forma solemnă prevăzută de lege, chiar dacă bunul nu a fost predat și prețul nu a fost plătit. De asemenea, procurorul a apreciat că în sarcina notarului public nu se poate reține nici comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1)-(3), art. 246 și art. 289 C. pen., deoarece petiționarul, având capacitate deplină de exercițiu și fiind știutor de carte, nu se poate prevala de faptul că nu a cunoscut conținutul unui contract în care este parte, în condițiile în care nu contestă că a semnat actul respectiv. Î n ceea ce privește modalitatea în care petiționarul a fost determinat de numiții C.C.

și C.R.G. să consimtă la încheierea contractului de vânzare cumpărare, procurorul a arătat că cercetările se vor efectua de către organele de poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București. Prin rezoluția nr. 1763/l-2/2007 din 14 noiembrie 2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată plângerea petiționarului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale. În baza art. 278/1 C. proc. pen., petentul C.I. a formulat plângere la Curtea de Apel București împotriva rezoluției nr. 1441/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că cele trei persoane s-au asociat împotriva sa pentru a-i lua casa în mod ilegal, iar notarul public ar fi știut că buletinul său este expirat, motiv pentru care ar fi trebuit să acorde un termen ca părțile să vină cu un martor pentru a-l identifica. Petiționarul a menționat că niciodată nu a împuternicit un avocat pentru a formula cereri la cartea funciară în vederea emiterii unui extras pentru vânzarea locuinței. A solicitat trimiterea cauzei la parchet pentru a se efectua cercetări privire la comiterea infracțiunilor de fals și uz de fals. Prin sentința penală nr. 49 din 26 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondată plângerea petiționarului.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că nu sunt indicii că intimații ar fi comis infracțiunile reclamate în plângerea penală. Petentul C.I. a recunoscut în fata instanței de fond că a semnat actul de vânzare, că a făcut acest lucru împreună cu fiul său C.C., care i-a arătat ce conține contractul de vânzare. Organele de urmărire penală au audiat părțile din dosar, au analizat actele la care a făcut referire petiționarul și au ajuns la concluzia întemeiată că intimații nu au comis nici-o infracțiune. Petentul a solicitat la instanța de fond efectuarea unei expertize grafologice, însă această cerere a fost respinsă deoarece, potrivit art. 278/1 alin. (7) C. proc. pen., judecătorul verifică rezoluția pe baza actelor din dosar și a înscrisurilor noi prezentate.

Instanța de fond a reținut că din contractul menționat rezultă clar că vânzătorii au primit integral prețul, iar numitul C.I. a recunoscut permanent că a semnat acest contract. A mai constatat prima instanță și că petiționarul C.I. a reclamat comiterea faptelor în anul 2007, deși contractul s-a încheiat în anul 2003, deci la un interval de timp destul de mare. Or, dacă petiționarul ar fi fost indus în eroare, putea să formuleze plângere penală imediat, sau la scurt timp, după încheierea contractului. Împotriva sentinței petiționarul a declarat prezentul recurs. Atât în motivele scrise de recurs (filele 4-5,15-17, 28-30), cât și cu ocazia dezbaterilor, precum și în notele scrise, recurentul-petiționar reiterează, pe de o parte, acuzațiile aduse celor 2 intimați în plângerea penală, iar pe de altă parte, cele susținute la instanța de fond.

Intimații au depus la dosar note scrise prin care, făcând referiri la situația de fapt și dispozițiile legale aplicate în activitatea desfășurată de ei, au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul nu este fondat. Petiționarul nu a negat încheierea contractului de vânzare cumpărare și că a semnat acest contract. Pretinsa necitire a contractului, justificată fie prin încrederea avută în cocontractantul- vânzător C.C. (fiul său), fie datorită stării sănătății sale, îi este imputabilă și nu justifică acuzația că s-ar fi urmărit înșelarea sa de către notar și avocat.

Împrejurarea că de formalitățile prealabile întocmirii contractului de vânzare cumpărare s-a ocupat avocatul, nu are relevanță deoarece, chiar în condițiile invocate, a obținerii actelor prealabile de o altă persoană, a pretinsei neplăți a prețului, a neinserării pretinselor clauze în proiectul de contract, petiționarul a avut posibilitatea legală de a refuza semnarea contractului de vânzare-cumpărare. Este corect subliniată de prima instanță și împrejurarea potrivit căreia, deși actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în luna ianuarie 2003, plângerea penală a fost formulată în luna septembrie 2007, după circa 5 ani de la data presupusei înșelări prin activitatea intimaților. Ulterior încheierii actului de vânzare cumpărare, între C.I.

și cumpărătoarea C.R.G. au intervenit ligii civile, finalizate prin respingerea pretențiilor vânzătorului C.I. (sentința civilă nr. 6762/2006 a Judecătoriei sector 4, decizia civilă nr. 13/R/2007 a Tribunalului București, sentința civilă nr. 2167/2007 a Judecătoriei sector 4, filele 46-52 dosar instanță fond). Față de numiții C.(F.)R.G. și C.C. a fost dispusă soluția neînceperii urmăririi penale în urma plângerii penale formulată de petiționar (filele 69-70, 71-72, 75 dosar instanță fond). Criticile aduse actelor și măsurilor dispuse de judecător, inclusiv celor dispuse prin sentințe civile, pot fi valorificate, potrivit legii, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de Codul de procedură civilă.

Astfel, prin sentința civilă nr. 2167/2007 a Judecătoriei sector 4 a fost respinsă acțiunea reclamantului C.I. formulată împotriva pârâților C.(F.)R.G. și C.C. prin care s-a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, motivele invocate fiind, în esență, aceleași cu cele menționate în plângerea penală (pag.1 a sentinței, fila 51 dosar instanță fond). În această situație, și în condițiile în care actele premergătoare nu au relevat indicii ale săvârșirii unor fapte penale de către cei 2 intimați, instanța de drept penal nu poate proceda la examinarea pe cale indirectă a legalității și temeiniciei unei sentințe civile, nu se poate pronunța asupra aspectelor de drept civil, substanțial și procesual, în sensul celor menționate de petiționar, și care au făcut obiect al acțiunilor civile.

Nu este întemeiată nici critica referitoare la neadministrarea tuturor probelor. În vederea începerii urmăririi penale, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 224 C. proc. pen., procurorul poate efectua acte premergătoare. În cauză au fost efectuate de către procuror actele premergătoare necesare completei stabiliri a situației de fapt menționată în plângerea penală, prima instanță completând verificările prin anexarea înscrisurilor prezentate de petiționar. Față de cele reținute, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul petiționarului. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

P

ENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.I. împotriva sentinței penale nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2008.