ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1529/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1529/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 382 din 21 decembrie 2009,

Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a admis plângerea formulată de petentul C.I.

A desființat rezoluția din

17 martie 2009 dată în Dosarul nr. 154/P/2009 și rezoluția nr. 563/II-2/2009

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a trimis cauza

procurorului pentru suplimentarea actelor premergătoare.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, că petentul s-a adresat cu plângere

acestei instanțe împotriva rezoluțiilor emise de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel București, în dosarul sus-menționat, solicitând trimiterea cauzei la

procuror și începerea urmăririi penale împotriva executorului judecătoresc C.F.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., arătând că intimata, cu

rea-credință a început executarea silită, dispunând poprirea conturilor sale

bancare de la B.R.D. – G.S.G., deși nu exista un titlu executoriu în baza

căruia să dispună începerea executării. A mai arătat că aceasta a refuzat să

dispună ridicarea popririi înființate asupra conturilor, deși a fost informată

despre pronunțarea unor hotărâri de către Judecătoria Sectorului 1 București,

prin care se suspendase provizoriu executarea și se admisese contestația la

executare.

Prin sentința penală nr. 556

din 02 octombrie 2009 a Judecătoriei Sectorului 1 București pronunțată în Dosarul

nr. 13964/299/2009, cauza a fost declinată spre competentă soluționare în

favoarea Curții de Apel București.

A fost atașat Dosarul nr. 154/P/2009

în care s-a dat rezoluția cu același număr din 17 martie 2009 și lucrarea cu

numărul 563/II-2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin rezoluția din 17 martie

2009 dată în Dosarul nr. 154/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 lit. b) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc C.F. cercetată

pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât din actele premergătoare efectuate a

rezultat că fapta nu e prevăzută de legea penală.

Ulterior, prin rezoluția nr.

563/II-2/2009 din 27 aprilie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București, în temeiul art. 275 și următoarele C. proc.

pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul C.I. împotriva

soluției adoptate în Dosarul nr. 154/P/2009, concluzionându-se că activitatea

executorului judecătoresc s-a înscris în limitele mandatului acordat de către

partea care a solicitat executarea.

S-a mai reținut de prima

instanță că în vederea adoptării unei soluții legale și temeinice, cauza

urmează a fi trimisă procurorului pentru suplimentarea actelor premergătoare,

impunându-se administrarea mai multor probe și efectuarea oricăror altor acte

necesare pentru clarificarea situației de fapt.

Împotriva sentinței

sus-menționate, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

și intimata C.F.

Procurorul a solicitat

admiterea recursului parchetului, casarea hotărârii atacate și respingerea

plângerii, apreciind hotărârea pronunțată nelegală și netemeinică sub aspectul

greșitei admiteri a plângerii petiționarului C.I., desființării rezoluțiilor și

trimiterea cauzei procurorului.

În acest sens, a arătat că

din analiza actelor premergătoare a rezultat că a fost atașat în copie

certificată dosarul de executare în integralitatea sa, astfel că,

considerentele instanței nu au susținere probatorie.

Recurenta intimata C.F. a declarat

recurs împotriva sentinței penale nr. 382 din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

arătând că o consideră nelegală.

Recursurile sunt fondate

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând sentința atacată

prin prisma motivelor de recurs invocate de către parchet, Curtea constată că

prin sentința penală nr. 382/2009, instanța de fond a admis plângerea

petentului C.I., a desființat rezoluția din 17 martie 2009 dată în Dosarul nr. 154/P/2009

și rezoluția nr. 563/II-2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

și a trimis cauza procurorului pentru suplimentarea actelor premergătoare, cu

motivarea că în cauză cercetarea penală nu este completă, fiind necesar a fi

dovedite următoarele fapte și împrejurări, respectiv:

- se impune a se clarifica

dacă executorul judecătoresc C.F., la data de 19 decembrie 2009, când a început

executarea avea cunoștință de existența procesului verbal întocmit de

executorul judecătoresc P.C.G.;

- să se stabilească care au

fost considerentele pentru care executorul judecătoresc C.F. a apreciat că

cerințele creanței, astfel cum sunt enumerate de art. 66 din Legea nr. 36/1995,

erau îndeplinite la data începerii executării;

- se impune a fi audiați

executorul judecătoresc C.F., promitenta-cumpărătoare S.B.G. și petentul C.I.,

stabilindu-se și data la care acesta din urmă a luat la cunoștință de somația

trimisă la data de 19 decembrie 2009;

- sub aspectul procedurii

derulate în vederea încheierii procesului-verbal din 18 decembrie 2008, de

către executorul judecătoresc P.C.G., respectiv a notificării

promitentei-cumpărătoare S.B.G., se va administra proba cu înscrisuri, pentru a

se lămuri dacă aceasta, la data formulării cererii de executare silită,

cunoștea despre evaluarea stadiului executării lucrărilor apartamentului ce

trebuia realizată de executorul judecătoresc desemnat de instanța de judecată;

- vor fi efectuate orice

alte acte necesare pentru clarificarea situației de fapt.

Verificând actele aflate la

dosar și din analiza actelor premergătoare efectuate de către procuror în

cauză, Curtea constată că la dosar se află atașat, în copie certificată, în

integralitate, Dosarul de executare silită nr. 483/2008 privind pe C.I., al

executorului judecătoresc C.F., predarea acestuia către agentul procedural

desemnat de procuror să îl ridice, realizându-se la data de 09 martie 2009

(fila 71 – verso dosarul de urmărire penală).

Din cuprinsul tuturor înscrisurilor aflate la dosarul de executare nu

reiese încunoștiințarea executorului judecătoresc C.F. de către debitorul C.I. sau

chiar de către creditorul S.B.G., de existența procesului-verbal întocmit de

executorul judecătoresc P.C.G. la data de 18 decembrie 2008, prin care se

constata stadiul lucrărilor de construcție la imobilul obiect al

antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2642 din

03 octombrie 2007 de către notarul public E.C.

Cât privește

considerentele instanței vizând audierea creditoarei S.B.G., pentru a se lămuri

împrejurarea dacă a cunoscut despre existența procesului-verbal de constatare

întocmit de executorul judecătoresc P.C.G. și dacă a adus la cunoștință acest

lucru executorului judecătoresc C.F., Curtea constată că acestea nu se

justifică, întrucât din însuși cuprinsul procesului-verbal, întocmit de

executorul judecătoresc, rezultă că la locul și momentul efectuării constatării

nu a fost prezent decât C.I., acesta fiind și singura persoană care a semnat

actul alături de executor.

Mai mult decât

atât, procesul-verbal a fost întocmit, așa cum reiese din conținutul acestuia,

la ora 13

10

, or, în condițiile în care la aceeași dată numita S.B.G.

a formulat cererea de executare silită la biroul executorului judecătoresc C.F.,

rezultă că aceasta nu avea cunoștință de acest proces-verbal întrucât nu avea

cum să îi fie comunicat, instantaneu, în cursul aceleași zile, în interval de

ore.

De asemenea, în

aceeași ordine de idei, Curtea constată că procedura executării silite este, ca

de altfel orice procedură judiciară, eminamente scrisă, iar organul judiciar nu

își poate îndeplini activitatea decât în baza a ceea ce se regăsește

administrat în cuprinsul dosarului pe care îl instrumentează, orice alte date

sau informații ce nu au fost percepute în mod direct, neputând afecta cursul

procedurilor pendinte.

Față

de cele ce preced, audierea executorului judecătoresc C.F. cu privire la faptul

dacă a cunoscut la data de 18 decembrie 2008 despre existența unei proceduri

efectuată de un alt executor judecătoresc la aceeași dată, ori a doua zi, 19

decembrie 2009, cu prilejul instituirii măsurii popririi, apare ca inutilă.

Aceasta, întrucât, în condițiile în care din înscrisurile dosarului de

executare silită nu rezultau asemenea date, executorul judecătoresc avea

obligația legală de serviciu de a da curs procedurii declanșate de cererea de

executare silită formulată de creditoarea S.B.G., refuzul de îndeplini în mod

nejustificat executarea silită putea în sine să constituie o măsură abuzivă.

Cu privire la

motivul invocat de prima instanță vizând stabilirea considerentelor pentru care

executorul judecătoresc C.F. a apreciat că cerințele creanței, astfel cum sunt

enumerate de art. 66 din Legea nr. 36/1995, erau îndeplinite la data începerii

executării, Curtea constată că, în cauză, prin încheierea nr. 2642 din 03

octombrie 2007, notarul public E.C., a autentificat antecontractul de

vânzare-cumpărare încheiat între C.I. în calitate de promitent-vânzător și S.B.G.

în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect imobilul în speță.

Totodată, așa

cum reiese din conținutul antecontractului de vânzare-cumpărare în cazul în

care promitentul-vânzător va fi culpabil de neîncheierea contractului de

vânzare-cumpărare în forma autentică până la data menționată, va restitui

beneficiarei-cumpărătoare sumele plătite de aceasta drept avans, la care se vor

adăuga 20% din aceste sume, cu titlu de penalități.

Prin urmare,

antecontractul prevede o clauză contractuală ce are valoarea unui pact

comisoriu de gradul IV care prin prisma dispozițiilor art. 1020 C. civ. nu mai

face necesară intervenția instanței de judecată.

În prezența

inserării de către părți a acestui pact comisoriu, singurul în drept a aprecia

dacă este cazul să se aplice rezoluțiunea este creditorul care se declară gata

să își execute obligația.

Așa fiind, în

ceea ce privește caracterul exigibil al creanței, acesta era îndeplinit, fiind

atinsă data la care aceasta ajungea la termen, respectiv – 15 decembrie 2008.

În aceste

condiții, fiind îndeplinite cerințele art. 379 C. proc. civ. și art. 66 din

Legea nr. 35/1996 privind activitatea notarilor publici, executorul

judecătoresc C.F. a pornit procedura de executare silită emițând somația de

plată și instituind poprirea la data de 19 decembrie 2008 a contului promitentului-vânzător deschis la B.R.D.

În

continuare, având în vedere depunerea la dosarul de executare silită, la data

de 09 ianuarie 2009, de către C.I., prin avocat, a certificatului de grefă din

09 ianuarie 2009, emis de către Judecătoria Sectorului 1 București, din care

reieșea dispunerea de către instanța de judecată a suspendării provizorii a

executării silite, executorul judecătoresc C.F. nu a mai efectuat nici un act

de executare silită.

Singura

activitate ce a mai fost efectuată de către aceasta a fost întocmirea

procesului-verbal din 22 ianuarie 2009 prin care a constatat stadiul fizic al lucrărilor

de construcție la imobilul obiect al antecontractului susmenționat, urmare

delegării de către Judecătoria Sectorului 1 București prin încheierea de

ședință din 15 ianuarie 2009, întocmită în Dosarul civil nr. 580/299/2009.

În acest

context, din actele premergătoare efectuate în cauză de către procuror rezultă

în mod suficient inexistența încălcării cu rea credință de către executorul

judecătoresc C.F. a dispozițiilor procedurale din materia executării silite,

partea nemulțumită de actele de executare silită ce au privit-o, C/.I., având

la dispoziție mijlocul procedural prin care să le conteste în fața instanței de

judecată, respectiv contestația la executare reglementată de art. 399

C. proc. civ., instituție pe care pe

care a și înțeles să o exercite.

Cu

privire la legalitatea soluției dispuse de prima instanță, respectiv trimiterea

cauzei procurorului pentru suplimentarea actelor premergătoare, Curtea constată

că soluția instanței este una neprevăzută de procedura reglementată de art. 278

1

C. proc. pen., acest text legal prevăzând în situația admiterii plângerii

formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale numai

posibilitatea dată de alin. (8) lit. b) C. proc. pen., respectiv de trimitere a

cauzei procurorului, în vederea începerii urmăririi penale.

În acest sens,

practica Înaltei Curți de Casație și Justiție este una constantă, nefiind

admise în practica de casare a instanței supreme, alte soluții în afara celei

expres prevăzute de textul de lege menționat.

De altfel,

chiar instanța de fond, în considerentele sentinței acceptă faptul ca această

soluție nu este prevăzută de textul de lege, însă o argumentează prin

prioritatea dreptului petentului de a avea un acces liber la justiție, precum

și raportându-se la precedentul creat prin Decizia nr. 44/2008, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul

legii.

Motivarea instanței vizând încălcarea principiului constituțional și al

C.E.D.O. privind accesul liber la justiție nu poate fi primită atâta timp cât

petentul a avut la dispoziție și a uzat de calea de atac a soluției parchetului

la instanța de judecată, iar instanța dacă apreciază că plângerea este

întemeiată poate pronunța soluția prevăzută de art. 278

1

alin. (8) lit.

b) C. proc. pen.

În plus,

dreptul petentului la liberul acces la justiție nu trebuie să se facă cu

încălcarea dreptului persoanelor față de care acesta a formulat plângere penală

la un proces echitabil, desfășurat într-un termen rezonabil, în accepțiunea

prevederilor art. 6 din C.E.D.O.

În

ceea ce privește aplicabilitatea în speță a rațiunilor Deciziei nr. 44/2008,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs

în interesul legii, aceasta nu poate fi primită întrucât nu se aplică în cauza

de față, respectiva speță vizând o situație diferită.

Ca atare, pentru aceste

considerente, după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., recursurile fiind fondate, Curtea urmează a le admite

și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de intimata C.F. împotriva

sentinței penale nr. 382 din 21 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează sentința penală și

rejudecând:

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarul C.I. împotriva rezoluției nr. 154/P/2009

din 17 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pe care

o menține.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen. obligă petiționarul C.I. la plata sumei de 100 lei reprezentând

cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea în fond a cauzei.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 20 aprilie 2010.