ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1411/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1411/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 302 din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția

I

penală,

a fost

respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii S.P. și S.D.

împotriva rezoluției nr. 999/ll/2 din data de 18 iunie 2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Au fost obligați petenții la câte 50 lei

cheltuieli judiciare către

stat și la 500 lei cu același

titlu către intimata B.V.

S-a reținut că, la data de 01 iulie 2008, s-a înregistrat pe rolul

Curții de Apel București, plângerea formulată de petenții S.

P. și S.D. împotriva rezoluțiilor Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București nr. 1462/P/2007 din data de 20 mai 2008,

respectiv

999/11/2/2008 din data de 18 iunie 2008 prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale a făptuitorilor C.

S.A.,

executor judecătoresc și B.V.

Pentru soluționarea cauzei, Curtea de apel a dispus atașarea dosarelor nr.

1462/P/2007 și nr. 999/11/2/2008 ale

Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București.

Analizând actele existente la dosar și probele

administrate în

cauză, Curtea reține că, la data de 02

octombrie 2006, S.P. și S.D. au formulat plângere penală solicitând tragerea la

răspundere penale a executorului

judecătoresc C.S.

A. pe motive că în dosarul de executare nr. 43/2003 al

Judecătoriei Sector 1 București, în care aveau calitatea de debitori, a

executat silit apartamentul situat în București, str.

Brezoianu, deși acel apartament nu le

mai aparține.

În urma actelor premergătoare efectuate s-a reținut că prin contractul

de împuternicire autentificat sub nr. 1137 din 24 mai 1999 la B.N.P. M.V. B.V.

a împrumutat pe S.P. cu suma de 25.000 dolari S.U.A. pe termen de un an,

menționându-se că în cazul nerespectării termenului de restituire creditorul va

solicita instanței investirea cu formulă executorie și executarea silită asupra

imobilului.

Față de împrejurarea că debitorul nu a restituit împrumutul, B.V. s-a

adresat B.I.E.C. C.S.A., la data de 18 februarie 2003, pentru declanșarea

executării silite cu privire la apartamentul nr. 13 situat în București, str.

Brezoianu, proprietatea debitorului și a soției sale, constituindu-se dosarul

de executare

silită nr. 43/2003 al

Judecătoriei Sector 1 București.

După înregistrarea dosarului de executare silită debitorul

S.P. și soția sa S.D. au vândut nuda proprietate

a

apartamentului supus executării numitei M.G., angajată în cadrul

societății comerciale a debitorului, vânzătorii păstrându-și dreptul de

uzufruct viager.

Contractul de vânzare - cumpărare a fost autentificat prin încheierea nr.

1002 din 13 martie 2003 la B.N.P. L.L.

și

E.C., iar intabularea dreptului de proprietate s-a făcut la

data de 31

iulie 2003 la B.C.F. al sectorului 1.

Urmare înregistrării dosarului de executare silită, executorul

judecătoresc C.S.A. a solicitat Judecătoriei Sector 1 București încuviințarea

executării silite, fiind admisă prin încheierea din 23 aprilie 2003.

Executarea silită a fost încheiată, la

data de 25 iulie 2003, când

imobilul supus vânzării a fost

adjudecat de către creditoarea B.V.

Ulterior, la data de 07 august 2003, adjudecătoarea B.V. i-a chemat în

judecată pe S.P., S.D. și M.G. solicitând să se constate nulitatea absolută a

contractului de vânzare - cumpărare încheiat între soții S. și M.G., cererea

fiind admisă prin sentința civilă nr. 4786 din 24 iunie 2004 constatându-se

nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare, sentință rămasă

definitivă prin decizia civilă nr. 629 din 09 martie 2006 a Curții de Apel

București.

Prin rezoluția nr. 1462/P/2007 din 20 mai 2008 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale în

privința executorului judecătoresc C.S.A., sub aspectul infracțiunilor

prevăzute și pedepsite de

art. 246 C. pen.

și art. 247 C. pen. și în privința numitei B.

V., sub aspectul

infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.

292

C. pen. și art. 26 C. pen., raportat la ar. 246 C. pen. și art.

247 C.

pen., întrucât, în ambele cazuri, faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin punerea în executare a

titlului de către executorul judecătoresc C.S.A. nu rezultă indicii că ar fi

comis vreo faptă penală.

De asemenea, s-a reținut că nu există indicii că solicitând executarea

titlului executor, numita B.V. să fi comis fapte penale.

Împotriva acestei rezoluții au formulat plângere petenții S.P. și S.D.

criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.

Prin rezoluția nr. 999/11/2/2008 din 17

iunie 2008, Procurorul

General al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București,

a

dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de S.

P.

și S.D. împotriva rezoluției nr. 1462/P/2007 din data de 20 mai 2008 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Din considerentele rezoluției rezultă că soluția atacată este legală și

temeinică, în mod corect stabilindu-se că faptele

reclamate cu privire la executorul judecătoresc C.S.

A. și B.V.

nefiind prevăzută de legea penală.

Împotriva celor două rezoluții, în termen legal, în baza

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen.,

au formulat plângere

petenții S.P. și S.D. criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

În plângerea adresată Curții se arată că

executorul nu putea

face executarea silită asupra unui bun

care la data formulării

cererii încuviințării

de executare silită nu mai aparținea debitorului.

Se arată că procurorul trebuia să verifice „cum a formulat

cererea de încuviințare a executării silite

executorul și mai ales pe

baza căror acte ce au fost atașate acesteia,

cererea a fost admisă”.

A doua critică se referă la faptul că deși bunul imobil este deținut în

coproprietate de cei doi petenți reprezentând bun comun, în mod ilegal

executorul judecătoresc a solicitat

executarea

silită cât timp numai S.P. a solicitat împrumutul

de la intimata B.V.

Pentru motivele arătate petenții solicită

admiterea plângerii și

trimiterea cauzei la Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel București în vederea începerii urmăriri penale și a

tragerii la răspundere penală a celor vinovați.

Analizând actele existente la dosar și

probele administrate în

cauză, Curtea de apel a apreciat

că plângerea formulată de petenții S.P. și S.D. nu este neîntemeiată urmând a

fi respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează:

Curtea apreciază că soluțiile adoptate

prin rezoluțiile atacate

sunt legale și temeinice, în mod

corect stabilindu-se că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală.

Cu privire la critica referitoare la faptul că în mod nelegal

executorul a solicitat executarea silită asupra unui bun care la acea dată nu

aparține debitorului, Curtea apreciază că nu este întemeiată.

Din actele existente la dosar rezultă că

intimata B.V.

s-a adresat executorului judecătoresc la

data de 18 februarie 2003 pentru investirea cu formulă executorie (așa cum era

stipulat în

contractul de împrumut) a

contractului de împrumut în momentul în care petentul S.P. nu a respectat

termenele de restituire a

împrumutului.

Petenții S.P. și S.D. au vândut nuda proprietate a apartamentului supus

executării la data de 13 martie 2003 către M.G., angajată la societatea

comercială aparținând petentului S.P.

Intimata B.V. a formulat acțiune în

instanță solicitând

să se constate nulitatea absolută a

contractului de vânzare - cumpărare susmenționat, cerere admisă prin sentința

civilă nr. 4786 din 24 iunie 2004 a Judecătoriei Sector 1 definitivă și

irevocabilă prin decizia civilă nr. 629 din 09 martie 2006 a Curții de Apel

București, secția a lll-a civilă.

Ca atare susținerile petenților referitoare la faptul că

executarea silită privește un bun ce aparține

unei alte persoane nu

sunt întemeiate cât timp instanțele civile au

stabilit că actul de vânzare - cumpărare încheiat între petenți în calitate de

vânzători

și M.G. în calitate de

cumpărătoare s-a făcut în frauda

drepturilor creditoarei B.V., în acel

moment bunul imobil reintrând în proprietatea petenților.

De altfel, din modul în care au acționat intimații nu rezultă elemente

de natură penală care să facă posibilă tragerea la răspundere penală acestora.

În momentul în care B.V. s-a adresat executorului judecătoresc acesta a

solicitat instanței încuviințarea executării silite atașând cererii actele

necesare soluționării unei astfel ce cereri.

Nici a doua critică nu este întemeiată.

Faptul că bunul imobil suspus executării silite este un bun

comun al petenților, poate fi avut în vedere la

momentul executării

S.D. având posibilitatea formulării unei contestații

la executare, însă în nici un caz nu poate să conducă la tragerea al răspundere

penală a intimatului C.S.A.

Decizia civilă nr. 1304 din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, depusă la dosar de către petentul S.P.

confirmă această situație, instanța civilă stabilind că reiterarea în

patrimoniul soților S. a apartamentului ce face

obiectul executării silite, o îndreptățește pe S.D. să susțină

că

are un drept de proprietate comună asupra apartamentului în litigiu ceea ce

justifică poziția sa de parte vătămată în procedura de executare și interesul

în formularea acțiunii referitoare la anularea formelor de executare, nulitatea

absolută a actului de

adjudecare și să se

constate existența dreptului său de proprietate

comună împreună cu soțul

său S.P. în cotă ideală de cel puțin 50 % asupra imobilului sus pus executării

silite.

În raport de considerentele arătate, Curtea reține că faptele reclamate

de petenți nu sunt prevăzute de legea penală, așa cum în mod corect s-a

stabilit prin cele două rezoluții atacate.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petenții susținând, în esență,

că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru tragerea la răspundere

penală a celor doi făptuitori, întrucât pe de o parte s-a procedat la

executarea silită asupra unui imobil ce nu mai aparținea debitorului S.P. pe de

altă parte executarea s-a făcut asupra unui imobil care era stăpânit în

coproprietate.

Examinând sentința recurată prin prisma

criticilor formulate și

sub toate aspectele conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursurile sunt nefondate.

Procedura reglementată de art. 278

1

C. proc. pen., are în vedere cenzurarea sub aspectul legalității și temeiniciei

a soluțiilor dispuse de procuror, prin care acesta, apreciind că nu se impune

începerea

urmăririi penale sau trimiterea în judecată, a

pus capăt conflictului de drept penal cu care a fost sesizat.

O asemenea procedură se limitează la a

verifica soluția dată

de procuror prin prisma cazului care

împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale avut în vedere de către acesta,

neputându-se

cenzura pe această cale alte

aspecte care sunt supuse controlului

judiciar în condițiile prevăzute de

lege.

În acest context, Curtea reține că procedura înscrisă în art. 278

1

C. proc. pen., nu se substituie altor proceduri judiciare reglementate în

diferite materii, cum ar fi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva

soluțiilor date de magistrați în procesul de interpretare și aplicare a legii

într-o cauză dată ori, cum este cazul în speță, împotriva actelor întocmite de

executorii judecătorești în legătură cu modul de executare silită a unui titlu

executoriu.

Trecerea în sfera ilicitului penal are loc numai în cazul în care cele

invocate în susținerea unei plângeri penale reprezintă aspecte care depășesc

cenzura actelor întocmite de intimat (și care poate fi exercitată exclusiv prin

căile de atac recunoscute de

lege), fiind

vorba în sens larg despre o exercitare cu rea-credință a

funcției

deținute, ceea ce înseamnă că intimatul a cunoscut caracterul vădit nelegal al

acțiunilor sale, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei

persoane.

Referitor la activitatea executorilor judecătorești, Curtea reține că

aceasta este reglementată de Legea nr. 188/2000, care statuează în art. 57 alin.

(1) că actele acestora sunt supuse în condițiile legii, controlului instanțelor

judecătorești competente, iar potrivit art. 58 din aceeași lege, cei interesați

sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare, în

condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

În speță, aspectele invocate de petenți atât în susținerea plângerii

penale, cât și în motivarea prezentului recurs pot forma obiectul contestației

la executare, cale de atac specifică procedurii de punere în executare a unui

titlul executoriu pe care de altfel petenții au și folosit-o, chiar în mai

multe rânduri, așa cum dovedesc actele aflate la dosar.

În mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat

plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de instanța

de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului că

în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține

săvârșirea de către intimați a infracțiunilor reclamate de către petenți, astfel

încât recursurile de față sunt nefondate și urmează a fi respinse conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii

S.P. și S.D. împotriva sentinței penale nr. 302

din

19 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 100 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,azi14

aprilie 2009.