ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1411/2009

Asupra recursurilor penale de față; Prin sentința penală nr. 302 din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarii S.P. și S.D. împotriva rezoluției nr. 999/ll/2 din data de 18 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Au fost obligați petenții la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat și la 500 lei cu același titlu către intimata B.V. S-a reținut că, la data de 01 iulie 2008, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, plângerea formulată de petenții S. P. și S.D. împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 1462/P/2007 din data de 20 mai 2008, respectiv 999/11/2/2008 din data de 18 iunie 2008 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale a făptuitorilor C. S.A., executor judecătoresc și B.V.

Pentru soluționarea cauzei, Curtea de apel a dispus atașarea dosarelor nr. 1462/P/2007 și nr. 999/11/2/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Analizând actele existente la dosar și probele administrate în cauză, Curtea reține că, la data de 02 octombrie 2006, S.P. și S.D. au formulat plângere penală solicitând tragerea la răspundere penale a executorului judecătoresc C.S. A. pe motive că în dosarul de executare nr. 43/2003 al Judecătoriei Sector 1 București, în care aveau calitatea de debitori, a executat silit apartamentul situat în București, str. Brezoianu, deși acel apartament nu le mai aparține. În urma actelor premergătoare efectuate s-a reținut că prin contractul de împuternicire autentificat sub nr. 1137 din 24 mai 1999 la B.N.P.

M.V. B.V. a împrumutat pe S.P. cu suma de 25.000 dolari S.U.A. pe termen de un an, menționându-se că în cazul nerespectării termenului de restituire creditorul va solicita instanței investirea cu formulă executorie și executarea silită asupra imobilului. Față de împrejurarea că debitorul nu a restituit împrumutul, B.V. s-a adresat B.I.E.C. C.S.A., la data de 18 februarie 2003, pentru declanșarea executării silite cu privire la apartamentul nr. 13 situat în București, str. Brezoianu, proprietatea debitorului și a soției sale, constituindu-se dosarul de executare silită nr. 43/2003 al Judecătoriei Sector 1 București. După înregistrarea dosarului de executare silită debitorul S.P. și soția sa S.D.

au vândut nuda proprietate a apartamentului supus executării numitei M.G., angajată în cadrul societății comerciale a debitorului, vânzătorii păstrându-și dreptul de uzufruct viager. Contractul de vânzare - cumpărare a fost autentificat prin încheierea nr. 1002 din 13 martie 2003 la B.N.P. L.L. și E.C., iar intabularea dreptului de proprietate s-a făcut la data de 31 iulie 2003 la B.C.F. al sectorului 1. Urmare înregistrării dosarului de executare silită, executorul judecătoresc C.S.A. a solicitat Judecătoriei Sector 1 București încuviințarea executării silite, fiind admisă prin încheierea din 23 aprilie 2003. Executarea silită a fost încheiată, la data de 25 iulie 2003, când imobilul supus vânzării a fost adjudecat de către creditoarea B.V.

Ulterior, la data de 07 august 2003, adjudecătoarea B.V. i-a chemat în judecată pe S.P., S.D. și M.G. solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între soții S. și M.G., cererea fiind admisă prin sentința civilă nr. 4786 din 24 iunie 2004 constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare, sentință rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 629 din 09 martie 2006 a Curții de Apel București. Prin rezoluția nr. 1462/P/2007 din 20 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale în privința executorului judecătoresc C.S.A., sub aspectul infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen.

și art. 247 C. pen. și în privința numitei B. V., sub aspectul infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 292 C. pen. și art. 26 C. pen., raportat la ar. 246 C. pen. și art. 247 C. pen., întrucât, în ambele cazuri, faptele nu sunt prevăzute de legea penală. Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin punerea în executare a titlului de către executorul judecătoresc C.S.A. nu rezultă indicii că ar fi comis vreo faptă penală. De asemenea, s-a reținut că nu există indicii că solicitând executarea titlului executor, numita B.V. să fi comis fapte penale. Împotriva acestei rezoluții au formulat plângere petenții S.P. și S.D. criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei. Prin rezoluția nr. 999/11/2/2008 din 17 iunie 2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de S. P. și S.D.

împotriva rezoluției nr. 1462/P/2007 din data de 20 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Din considerentele rezoluției rezultă că soluția atacată este legală și temeinică, în mod corect stabilindu-se că faptele reclamate cu privire la executorul judecătoresc C.S. A. și B.V. nefiind prevăzută de legea penală. Împotriva celor două rezoluții, în termen legal, în baza dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., au formulat plângere petenții S.P. și S.D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: În plângerea adresată Curții se arată că executorul nu putea face executarea silită asupra unui bun care la data formulării cererii încuviințării de executare silită nu mai aparținea debitorului.

Se arată că procurorul trebuia să verifice „cum a formulat cererea de încuviințare a executării silite executorul și mai ales pe baza căror acte ce au fost atașate acesteia, cererea a fost admisă”. A doua critică se referă la faptul că deși bunul imobil este deținut în coproprietate de cei doi petenți reprezentând bun comun, în mod ilegal executorul judecătoresc a solicitat executarea silită cât timp numai S.P. a solicitat împrumutul de la intimata B.V. Pentru motivele arătate petenții solicită admiterea plângerii și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în vederea începerii urmăriri penale și a tragerii la răspundere penală a celor vinovați. Analizând actele existente la dosar și probele administrate în cauză, Curtea de apel a apreciat că plângerea formulată de petenții S.P.

și S.D. nu este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează: Curtea apreciază că soluțiile adoptate prin rezoluțiile atacate sunt legale și temeinice, în mod corect stabilindu-se că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală. Cu privire la critica referitoare la faptul că în mod nelegal executorul a solicitat executarea silită asupra unui bun care la acea dată nu aparține debitorului, Curtea apreciază că nu este întemeiată. Din actele existente la dosar rezultă că intimata B.V. s-a adresat executorului judecătoresc la data de 18 februarie 2003 pentru investirea cu formulă executorie (așa cum era stipulat în contractul de împrumut) a contractului de împrumut în momentul în care petentul S.P.

nu a respectat termenele de restituire a împrumutului. Petenții S.P. și S.D. au vândut nuda proprietate a apartamentului supus executării la data de 13 martie 2003 către M.G., angajată la societatea comercială aparținând petentului S.P. Intimata B.V. a formulat acțiune în instanță solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare susmenționat, cerere admisă prin sentința civilă nr. 4786 din 24 iunie 2004 a Judecătoriei Sector 1 definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 629 din 09 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a lll-a civilă. Ca atare susținerile petenților referitoare la faptul că executarea silită privește un bun ce aparține unei alte persoane nu sunt întemeiate cât timp instanțele civile au stabilit că actul de vânzare - cumpărare încheiat între petenți în calitate de vânzători și M.G.

în calitate de cumpărătoare s-a făcut în frauda drepturilor creditoarei B.V., în acel moment bunul imobil reintrând în proprietatea petenților. De altfel, din modul în care au acționat intimații nu rezultă elemente de natură penală care să facă posibilă tragerea la răspundere penală acestora. În momentul în care B.V. s-a adresat executorului judecătoresc acesta a solicitat instanței încuviințarea executării silite atașând cererii actele necesare soluționării unei astfel ce cereri. Nici a doua critică nu este întemeiată. Faptul că bunul imobil suspus executării silite este un bun comun al petenților, poate fi avut în vedere la momentul executării S.D. având posibilitatea formulării unei contestații la executare, însă în nici un caz nu poate să conducă la tragerea al răspundere penală a intimatului C.S.A.

Decizia civilă nr. 1304 din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, depusă la dosar de către petentul S.P. confirmă această situație, instanța civilă stabilind că reiterarea în patrimoniul soților S. a apartamentului ce face obiectul executării silite, o îndreptățește pe S.D. să susțină că are un drept de proprietate comună asupra apartamentului în litigiu ceea ce justifică poziția sa de parte vătămată în procedura de executare și interesul în formularea acțiunii referitoare la anularea formelor de executare, nulitatea absolută a actului de adjudecare și să se constate existența dreptului său de proprietate comună împreună cu soțul său S.P. în cotă ideală de cel puțin 50 % asupra imobilului sus pus executării silite.

În raport de considerentele arătate, Curtea reține că faptele reclamate de petenți nu sunt prevăzute de legea penală, așa cum în mod corect s-a stabilit prin cele două rezoluții atacate. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs petenții susținând, în esență, că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru tragerea la răspundere penală a celor doi făptuitori, întrucât pe de o parte s-a procedat la executarea silită asupra unui imobil ce nu mai aparținea debitorului S.P. pe de altă parte executarea s-a făcut asupra unui imobil care era stăpânit în coproprietate. Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursurile sunt nefondate.

Procedura reglementată de art. 278 1 C. proc. pen., are în vedere cenzurarea sub aspectul legalității și temeiniciei a soluțiilor dispuse de procuror, prin care acesta, apreciind că nu se impune începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată, a pus capăt conflictului de drept penal cu care a fost sesizat. O asemenea procedură se limitează la a verifica soluția dată de procuror prin prisma cazului care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale avut în vedere de către acesta, neputându-se cenzura pe această cale alte aspecte care sunt supuse controlului judiciar în condițiile prevăzute de lege. În acest context, Curtea reține că procedura înscrisă în art. 278 1 C. proc.

pen., nu se substituie altor proceduri judiciare reglementate în diferite materii, cum ar fi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva soluțiilor date de magistrați în procesul de interpretare și aplicare a legii într-o cauză dată ori, cum este cazul în speță, împotriva actelor întocmite de executorii judecătorești în legătură cu modul de executare silită a unui titlu executoriu. Trecerea în sfera ilicitului penal are loc numai în cazul în care cele invocate în susținerea unei plângeri penale reprezintă aspecte care depășesc cenzura actelor întocmite de intimat (și care poate fi exercitată exclusiv prin căile de atac recunoscute de lege), fiind vorba în sens larg despre o exercitare cu rea-credință a funcției deținute, ceea ce înseamnă că intimatul a cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor sale, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Referitor la activitatea executorilor judecătorești, Curtea reține că aceasta este reglementată de Legea nr. 188/2000, care statuează în art. 57 alin. (1) că actele acestora sunt supuse în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente, iar potrivit art. 58 din aceeași lege, cei interesați sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă. În speță, aspectele invocate de petenți atât în susținerea plângerii penale, cât și în motivarea prezentului recurs pot forma obiectul contestației la executare, cale de atac specifică procedurii de punere în executare a unui titlul executoriu pe care de altfel petenții au și folosit-o, chiar în mai multe rânduri, așa cum dovedesc actele aflate la dosar.

În mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de lege pentru a putea reține săvârșirea de către intimați a infracțiunilor reclamate de către petenți, astfel încât recursurile de față sunt nefondate și urmează a fi respinse conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii S.P. și S.D. împotriva sentinței penale nr. 302 din 19 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică,azi14 aprilie 2009.