ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2942/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta M. G. împotriva deciziei nr.196 din 26 aprilie 2001 a Curții de Apel Suceava. La apelul nominal s-a prezentat intimata reclamantă A. E., personal, lipsind celelalte părți. Procedura legal îndeplinită. Intimata reclamantă pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de transport, în sumă de 900.000 lei, depuse la dosar. CURTEA, Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la 11 martie 1997, reclamanta A. E. a chemat în judecată pe fostul soț C. D. și pe M. G.L.pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de împrumut cu ipotecă autentificat la data de 14 noiembrie 1996 și a se dispune radierea ipotecii instituită asupra apartamentului situat în municipiul Botoșani, str.Bucovina, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu primul pârât, iar la 30 octombrie 1995 s-a pronunțat hotărârea de divorț, care a rămas definitivă prin neapelare. După introducerea acțiunii de divorț, la stăruința primului pârât, i-a dat o procură în vederea încheierii unui contract de garanție imobiliară asupra apartamentului bun comun, pentru un împrumut făcut de acesta anterior de la B.- Filiala Flămânzi. După desfacerea căsătoriei pârâtul, profitând de procura obținută anterior, în înțelegere cu cea de a doua pârâtă, a utilizat-o în vederea garantării unui nou împrumut, despre care nu a avut nici o cunoștință.

Prin sentința civilă nr.3976 din 3 iunie 1998 a Judecătoriei Botoșani s-a admis acțiunea introdusă de reclamantă, așa cum a fost formulată, reținându-se că procura dată de reclamantă primului pârât a avut în vedere contractul de credit nr.100/1995 și nu cel încheiat în 1996. Apelul declarat de către pârâta M. G. L. a fost respins ca nefondat prin decizia nr.198 din 19 februarie 1999. Prin decizia nr.1776 din 26 noiembrie 1999 a Curții de Apel Suceava-secția civilă, s-a admis recursul declarat de pârâta Maxim Gabriela Luminița și s-au casat cele două hotărâri date în apel și fond, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare în primă instanță la Tribunalul Botoșani-secția comercială și de contencios administrativ, competentă a rezolva litigiul, având în vedere natura creanței, care este comercială.

Rejudecând cauza după casare, Tribunalul Botoșani prin sentința nr.471 din 20 septembrie 2000 a admis acțiunea introdusă de reclamantă, a constatat nulitatea contractului de împrumut cu ipotecă din 14 noiembrie 1996, autentificat de Biroul notarului public C.A., a dispus radierea ipotecii asupra imobilului și a respins acțiunea față de un al treilea pârât R. R. E. Hotărând astfel instanța a reținut că procura din 26 mai 1995 a fost dată pârâtului C. D. în vederea instituirii unei garanții imobiliare pentru contractul încheiat de acesta cu B.- Filiala Flămânzi sub nr.100/1995 și nicidecum pentru următorul contract de împrumut autentificat sub nr.4173 din 14 noiembrie 1996, după un an de la desfacerea căsătoriei dintre reclamantă și primul pârât.

Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Botoșani-secția comercială și de contencios administrativ, după casarea cu trimitere, a declarat apel pârâta M. L. G., în motivarea căruia a arătat că în speță a operat o subrogare convențională, potrivit art.1106 al.2 Cod civil, în sensul efectuării plății unui debit cu o sumă împrumutată anterior și că în această situație a operat subrogarea împrumutătorului în drepturile creditorului, astfel că noul credit beneficiază de garanțiile anterioare, noul creditor putând să urmărească pe debitor sau debitorii fidejusori, pe terții deținători de imobile ipotecate etc. În concluzie apelanta a solicitat desființarea sentinței atacate și respingerea ca nefondată a acțiunii introdusă de reclamantă.

Curtea de Apel Suceava prin decizia nr.196 din 26 aprilie 2001 a respins ca nefondat apelul pârâtei, reținându-se că banii împrumutați de fostul soț, în temeiul contractului 100/1995 au fost utilizați de beneficiar în interes propriu, reclamanta neavând în vedere alte împrumuturi viitoare, pe care urma a le face fostul soț și care ar fi putut fi garantate cu imobilele bun comun, în atare împrejurări, nu operează dispozițiile art.1107 pct.2 Cod civil.

În contra celei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta M. G. criticând soluția pronunțată în apel pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând în esență că în cauză operează subrogația prevăzută de art.1107 alin.2 Cod civil iar contractul de împrumut autentificat sub nr.100/1995 consideră că este o datorie comună a soților, instanța de apel apreciind eronat că acest împrumut nu este o datorie comună întrucât pârâtul a utilizat acești bani la administrarea societății, și pe cale de consecință pârâta M. G. a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Este de necontestat că reclamanta la presiunile fostului său soț C. D. a dat o procură acestuia în vederea contractării unui împrumut ce a format obiectul contractului nr.100/1995, bani ce au fost utilizați exclusiv de pârât, iar, pentru împrumutul contractat de C. D., autentificat la un an și șase luni de la data când soții C. au divorțat, nu a existat procură dată de reclamantă, cum corect au reținut celelalte instanțe (fiind dată pentru primul împrumut). Din probele administrate și declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că mandatul dat de reclamantă era destinat garantării primului împrumut făcut și la data de 14 noiembrie 1996, când părțile erau divorțate de mai mult de un an de zile, pârâtul s-a folosit de procura dată de reclamantă și împreună cu pârâta M.G.

L., care știa că părțile erau divorțate a încheiat contractul de împrumut cu ipotecă autentificat la nr.4173 din 14 noiembrie 1996, prin care s-a instituit ipoteca asupra bunului comun al reclamantei și pârâtului. În aceste condiții nu se poate reține că reclamanta A.E. și-a dat acordul pentru ca fostul ei soț să împrumute de la M. G.L., garantând cu locuința, cum corect au reținut celelalte instanțe. Așa cum arată și reclamanta la interogator, banii împrumutați de pârât în baza contractului nr.100/1995 au fost utilizați de către C.D. în interes propriu, reclamanta neavând în vedere alte împrumuturi viitoare, pe care le-ar fi putut face acesta.

Astfel, analizând actele de la dosar, Curtea constată că legal și temeinic instanțele au considerat că în cauză nu este vorba de o plată prin subrogație prevăzută de art.1107 alin.2 Cod civil, pârâta M. G.L.plătind datoria pârâtului C. D., are o acțiune personală împotriva lui, care nu îi dă nici o garanție în cazul insolvabilității debitorului. În consecință, Curtea constată în temeiul art.316 Cod procedură civilă raportat la art.296 Cod procedură civilă că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare . Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul formulat de pârâta M. G. împotriva deciziei nr.196 din 26 aprilie 2001 a Curții de Apel Suceava. Obligă recurenta să plătească intimatei reclamante A. E. suma de 900.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 iunie 2003.