ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2942/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta M.

G. împotriva deciziei nr.196 din 26 aprilie 2001 a Curții de Apel Suceava.

La apelul nominal s-a prezentat intimata

reclamantă A. E., personal, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

Intimata reclamantă pune concluzii de

respingere a recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată

reprezentând cheltuieli de transport, în sumă de 900.000 lei, depuse la

dosar.

CURTEA,

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 11 martie 1997,

reclamanta A. E. a chemat în judecată pe fostul soț C. D. și pe

M. G.L.pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de împrumut

cu ipotecă autentificat la data de 14 noiembrie 1996 și a se dispune

radierea ipotecii instituită asupra apartamentului situat în municipiul

Botoșani, str.Bucovina, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat

că a fost căsătorită cu primul pârât, iar la 30 octombrie

1995 s-a pronunțat hotărârea de divorț, care a rămas

definitivă prin neapelare.

După introducerea acțiunii de divorț,

la stăruința primului pârât, i-a dat o procură în vederea

încheierii unui contract de garanție imobiliară asupra apartamentului

bun comun, pentru un împrumut făcut de acesta anterior de la B.- Filiala

Flămânzi.

După desfacerea căsătoriei pârâtul, profitând de

procura obținută anterior, în înțelegere cu cea de a doua

pârâtă, a utilizat-o în vederea garantării unui nou împrumut, despre

care nu a avut nici o cunoștință.  Prin sentința

civilă nr.3976 din 3 iunie 1998 a Judecătoriei Botoșani s-a admis

acțiunea introdusă de reclamantă, așa cum a fost

formulată, reținându-se că procura dată de reclamantă

primului pârât a avut în vedere contractul de credit nr.100/1995 și nu cel

încheiat în 1996.

Apelul declarat de către pârâta M. G. L. a fost respins ca

nefondat prin decizia nr.198 din 19 februarie 1999.

Prin decizia nr.1776 din 26 noiembrie 1999 a Curții de Apel

Suceava-secția civilă, s-a admis recursul declarat de pârâta Maxim

Gabriela Luminița și s-au casat cele două hotărâri date în

apel și fond, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare în primă

instanță la Tribunalul Botoșani-secția comercială

și de contencios administrativ, competentă a rezolva litigiul, având

în vedere natura creanței, care este comercială.

Rejudecând cauza după casare, Tribunalul Botoșani prin

sentința nr.471 din 20 septembrie 2000 a admis acțiunea

introdusă de reclamantă, a constatat nulitatea contractului de

împrumut cu ipotecă din 14 noiembrie 1996, autentificat de Biroul

notarului public C.A., a dispus radierea ipotecii asupra imobilului și a

respins acțiunea față de un al treilea pârât R. R. E.

Hotărând astfel instanța a reținut că

procura din 26 mai 1995 a fost dată pârâtului C. D. în vederea instituirii

unei garanții imobiliare pentru contractul încheiat de acesta cu B.- Filiala

Flămânzi sub nr.100/1995 și nicidecum pentru următorul contract

de împrumut autentificat sub nr.4173 din 14 noiembrie 1996, după un an de

la desfacerea căsătoriei dintre reclamantă și primul pârât.

Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul

Botoșani-secția comercială și de contencios administrativ,

după casarea cu trimitere, a declarat apel pârâta M. L. G., în motivarea

căruia a arătat că în speță a operat o subrogare

convențională, potrivit art.1106 al.2 Cod civil, în sensul

efectuării plății unui debit cu o sumă împrumutată

anterior și că în această situație a operat subrogarea

împrumutătorului în drepturile creditorului, astfel că noul credit

beneficiază de garanțiile anterioare, noul creditor putând să

urmărească pe debitor sau debitorii fidejusori, pe terții

deținători de imobile ipotecate etc.

În concluzie apelanta a solicitat desființarea

sentinței atacate și respingerea ca nefondată a acțiunii

introdusă de reclamantă.

Curtea de Apel Suceava prin decizia nr.196 din 26 aprilie 2001 a

respins ca nefondat apelul pârâtei, reținându-se că banii

împrumutați de fostul soț, în temeiul contractului 100/1995 au fost

utilizați de beneficiar în interes propriu, reclamanta neavând în vedere

alte împrumuturi viitoare, pe care urma a le face fostul soț și care

ar fi putut fi garantate cu imobilele bun comun, în atare împrejurări, nu

operează dispozițiile art.1107 pct.2 Cod civil.

În contra celei din urmă hotărâri a declarat recurs

pârâta M. G. criticând soluția pronunțată în apel pentru nelegalitate

și netemeinicie și susținând în esență că în

cauză operează subrogația prevăzută de art.1107 alin.2

Cod civil iar contractul de împrumut autentificat sub nr.100/1995

consideră că este o datorie comună a soților, instanța

de apel apreciind eronat că acest împrumut nu este o datorie comună

întrucât pârâtul a utilizat acești bani la administrarea

societății, și pe cale de consecință pârâta M. G. a

solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Este de necontestat că reclamanta la presiunile fostului

său soț C. D. a dat o procură acestuia în vederea

contractării unui împrumut ce a format obiectul contractului nr.100/1995,

bani ce au fost utilizați exclusiv de pârât, iar, pentru împrumutul

contractat de C. D., autentificat la un an și șase luni de la data

când soții C. au divorțat, nu a existat procură dată de

reclamantă, cum corect au reținut celelalte instanțe (fiind

dată pentru primul împrumut).

Din probele administrate și declarațiile martorilor

audiați în cauză rezultă că mandatul dat de reclamantă

era destinat garantării primului împrumut făcut și la data de 14

noiembrie 1996, când părțile erau divorțate de mai mult de un an

de zile, pârâtul s-a folosit de procura dată de reclamantă și

împreună cu pârâta M.G. L., care știa că părțile erau

divorțate a încheiat contractul de împrumut cu ipotecă autentificat

la nr.4173 din 14 noiembrie 1996, prin care s-a instituit ipoteca asupra

bunului comun al reclamantei și pârâtului.

În aceste condiții nu se poate reține că

reclamanta A.E. și-a dat acordul pentru ca fostul ei soț să

împrumute de la M. G.L., garantând cu locuința, cum corect au reținut

celelalte instanțe.

Așa cum arată și reclamanta la interogator, banii

împrumutați de pârât în baza contractului nr.100/1995 au fost

utilizați de către C.D. în interes propriu, reclamanta neavând în

vedere alte împrumuturi viitoare, pe care le-ar fi putut face acesta.

Astfel, analizând actele de la dosar, Curtea constată

că legal și temeinic instanțele au considerat că în

cauză nu este vorba de o plată prin subrogație

prevăzută de art.1107 alin.2 Cod civil, pârâta M. G.L.plătind

datoria pârâtului C. D., are o acțiune personală împotriva lui, care

nu îi dă nici o garanție în cazul insolvabilității

debitorului.

În consecință, Curtea constată în temeiul art.316

Cod procedură civilă raportat la art.296 Cod procedură

civilă că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare .

Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură

civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul formulat de pârâta M.

G. împotriva deciziei nr.196 din 26 aprilie 2001 a Curții de Apel Suceava.

Obligă recurenta să plătească

intimatei reclamante A. E. suma de 900.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțata în

ședință publică, astăzi 6 iunie 2003.