ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2220/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea întemeiată pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen. și înregistrată la data de 14 iulie 2004 la Tribunalul București reclamantul O.F.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligat la plata sumei de 989.000.000 lei daune materiale și morale. În motivarea cererii a arătat că a fost arestat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, reținându-se în sarcina sa săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. proc. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. Prin Ordonanța nr. 1249/P/1998 emisă la data de 9 septembrie 2002 a fost scos de sub urmărirea penală și s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de el sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 180 C. pen.

în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d), h) C. proc. pen. Reclamantul a mai arătat că a fost lipsit de libertate timp de aproximativ 6 luni, suferind un prejudiciu moral și material. Prin sentința civilă nr. 394 din 14 aprilie 2005 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale. A respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care au fost cerute daune materiale. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut în esență că sunt întrunite dispozițiile art. 504 și art. 505 C. proc. pen.

Reclamantul a fost arestat preventiv la data de 9 aprilie 1998 pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, arestare preventivă prelungită până la data de 3 septembrie 1998. La data de 9 septembrie 2002 Parchetul de pe lângă Tribunalul București a emis ordonanța nr. 1249/P/1998 prin care reclamantul a fost scos de sub urmărire penală reținând că potrivit actelor administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale nu au rezultat probe temeinice din care să rezulte că acesta ar fi sustras părții vătămate bunuri sau alte sume de bani odată cu exercitarea asupra acestuia a actelor de violență. Instanța a apreciat că în perioada 9 aprilie 1998-3 septembrie 1998 reclamantul a fost în mod nelegal privat de libertate motiv pentru care a suferit un prejudiciu moral pe care l-a stabilit la 20.000.000 lei.

În ce privește capătul de cerere privind repararea prejudiciului material, instanța l-a respins deoarece reclamantul nu și-a demonstrat pretențiile. Împotriva acestei sentințe reclamantul și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, au declarat apel. Reclamantul susține în ce privește daunele materiale că a depus dovezi din care rezultă că înainte de arestare a lucrat și că în mod greșit instanța a respins cererea sa pentru efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească eventualul venit mediu pe care nu l-a realizat în perioada arestării. Reclamantul mai arată că reținerea sa a fost până în luna octombrie a anului 1998 și nu până în septembrie cum a reținut instanța și că fiind în anchetă penală nu s-a putut angaja, fiind privat și de alte posibilități de a câștiga.

Suma acordată ca daune morale este simbolică și nu poate repara prejudiciul suferit. În apelul său Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, critică sentința deoarece arată că a fost acordată suma de 20.000.000 lei fără a fi probate aceste pretenții, suma fiind exagerat de mare și depășește valorile nepatrimoniale care i-au lezat personalitatea, viața și sănătatea. Ministerul Finanțelor Publice critică sentința pentru că a acordat suma de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale, fără a se face dovada daunelor solicitate. Prin decizia civilă nr. 570 A din 23 octombrie 2006 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelurile intimaților și a schimbat în tot sentința în sensul că a respins acțiunea.

A respins apelul reclamantului. Pentru a pronunța această hotărârea instanța a reținut în esență că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen. deoarece în cauză nu este o eroare judiciară. Scoaterea de sub urmărire penală a reclamantului a avut loc deoarece partea vătămată nu a formulat plângere prealabilă. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recurentul-reclamant arată că despăgubirile acordate, de prima instanță, de 20.000.000 lei sunt derizorii iar Curtea de Apel București, respingându-i apelul a pronunțat o hotărâre profund greșită. Cât privește daunele morale, ele se justifică prin prejudiciul moral suferit datorită unei detenții abuzive.

A fost știrbit prestigiul moral în familie și în societate. Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce vor urma. Potrivit art. 48 alin. (3) teza I din Constituție statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Astfel cum s-a decis în contenciosul constituțional prin decizia nr. 45/1998 principiul responsabilității Statului față de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare săvârșite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei să fie suportate de aceasta. În speță, din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, rezultă fără dubiu că reclamantul a fost victima unei erori judiciare căci prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală nr. 1249/P/1998 din 9 septembrie 2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a reținut că nu sunt probe temeinice din care să rezulte vinovăția reclamantului.

Prezumția sa de nevinovăție a fost grav încălcată prin faptul că a fost deținut aproximativ 6 luni, pentru o faptă pentru care nu a fost găsit vinovat. Greșit a reținut instanța de apel că nu există eroare judiciară deoarece lipsește plângerea prealabilă a părții vătămate, căci Ordonanța de scoatere de sub urmărirea penală este indubitabilă privitor la lipsa de vinovăție a reclamantului. Sunt întrunite elementele prevăzute de art. 504 alin. (1) C. proc. pen. pentru eroarea judiciară. Daunele morale nu pot fi supuse unei cuantificări exacte. În această materie operează pe deplin principiul reparației integrale care guvernează răspunderea civilă delictuală. Este evident că au fost lezate valori morale esențiale ale reclamantului fiind afectată situația sa profesională, socială și familială.

Așa fiind, iar reclamantul solicitând acesteia daune morale la valoarea de 1.000.000.000 lei vechi (fila 136 dosar fond) urmează a fi acordate. Cât privește daunele materiale acestea sunt o consecință directă a arestării preventive nejustificate. De altfel, în faza de apel s-a efectuat o expertiză judiciară având obiectivul de a preciza de ce venituri a fost privat pe perioada detenției fiind stabilite la fila 100 dosar apel. Reclamantul a depus înscrisuri (fila 108) din care rezultă că a avut serviciu, solicitarea sa pentru acordarea daunelor materiale fiind pe deplin justificată. Așa fiind recursul va fi admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de O.F.C. împotriva deciziei nr. 570 A din 23 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia și sentința nr. 394 din 14 aprilie 2005 a Tribunalului București, secția a III-a, și pe fond admite în tot acțiunea și obligă Ministerul Finanțelor Publice pentru Statul Român la plata daunelor în valoarea de 100.000 RON și 986 RON daune materiale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2007.