ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2220/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea întemeiată pe

dispozițiile art. 504 C. proc. pen. și înregistrată la data de 14 iulie 2004 la

Tribunalul București reclamantul O.F.C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța aceasta să fie obligat la plata sumei de 989.000.000 lei daune

materiale și morale.

În motivarea cererii a arătat că a

fost arestat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, reținându-se

în sarcina sa săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e)

C. proc. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.

Prin Ordonanța nr. 1249/P/1998 emisă

la data de 9 septembrie 2002 a fost scos de sub urmărirea penală și s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de el sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 180 C. pen. în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. d), h) C.

proc. pen.

Reclamantul a mai arătat că a fost

lipsit de libertate timp de aproximativ 6 luni, suferind un prejudiciu moral și

material.

Prin sentința civilă nr. 394 din 14

aprilie 2005 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis în parte

acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 20.000.000 lei cu titlu de

daune morale. A respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care au fost

cerute daune materiale.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut în esență că sunt întrunite dispozițiile art. 504 și art.

505 C. proc. pen.

Reclamantul a fost arestat preventiv

la data de 9 aprilie 1998 pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, arestare

preventivă prelungită până la data de 3 septembrie 1998. La data de 9

septembrie 2002 Parchetul de pe lângă Tribunalul București a emis ordonanța nr.

1249/P/1998 prin care reclamantul a fost scos de sub urmărire penală reținând

că potrivit actelor administrate în cauză pe parcursul urmăririi penale nu au

rezultat probe temeinice din care să rezulte că acesta ar fi sustras părții

vătămate bunuri sau alte sume de bani odată cu exercitarea asupra acestuia a

actelor de violență.

Instanța a apreciat că în perioada 9

aprilie 1998-3 septembrie 1998 reclamantul a fost în mod nelegal privat de

libertate motiv pentru care a suferit un prejudiciu moral pe care l-a stabilit

la 20.000.000 lei.

În ce privește capătul de cerere

privind repararea prejudiciului material, instanța l-a respins deoarece

reclamantul nu și-a demonstrat pretențiile.

Împotriva acestei sentințe

reclamantul și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, și Ministerul Public,

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, au declarat apel.

Reclamantul susține în ce privește

daunele materiale că a depus dovezi din care rezultă că înainte de arestare a

lucrat și că în mod greșit instanța a respins cererea sa pentru efectuarea unei

expertize de specialitate care să stabilească eventualul venit mediu pe care nu

l-a realizat în perioada arestării.

Reclamantul mai arată că reținerea

sa a fost până în luna octombrie a anului 1998 și nu până în septembrie cum a

reținut instanța și că fiind în anchetă penală nu s-a putut angaja, fiind

privat și de alte posibilități de a câștiga.

Suma acordată ca daune morale este

simbolică și nu poate repara prejudiciul suferit.

În apelul său Ministerul Public,

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, critică sentința deoarece arată că

a fost acordată suma de 20.000.000 lei fără a fi probate aceste pretenții, suma

fiind exagerat de mare și depășește valorile nepatrimoniale care i-au lezat

personalitatea, viața și sănătatea.

Ministerul Finanțelor Publice

critică sentința pentru că a acordat suma de 20.000.000 lei cu titlu de daune

morale, fără a se face dovada daunelor solicitate.

Prin decizia civilă nr. 570 A din 23

octombrie 2006 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și familie, a admis apelurile intimaților și a schimbat în tot

sentința în sensul că a respins acțiunea. A respins apelul reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărârea

instanța a reținut în esență că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 504 alin.

(1) C. proc. pen. deoarece în cauză nu este o eroare judiciară. Scoaterea de

sub urmărire penală a reclamantului a avut loc deoarece partea vătămată nu a

formulat plângere prealabilă.

Împotriva acestei decizii

reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9

C. proc. civ.

Recurentul-reclamant arată că despăgubirile

acordate, de prima instanță, de 20.000.000 lei sunt derizorii iar Curtea de

Apel București, respingându-i apelul a pronunțat o hotărâre profund greșită.

Cât privește daunele morale, ele se

justifică prin prejudiciul moral suferit datorită unei detenții abuzive. A fost

știrbit prestigiul moral în familie și în societate.

Recursul este fondat și va fi admis

pentru considerentele ce vor urma.

Potrivit art. 48 alin. (3) teza I

din Constituție statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin

erori judiciare.

Astfel cum s-a decis în contenciosul

constituțional prin decizia nr. 45/1998 principiul responsabilității Statului

față de persoanele care au suferit din cauza unor erori judiciare săvârșite în

procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori, fiind

inadmisibil ca anumite erori judiciare neimputabile victimei să fie suportate

de aceasta.

În speță, din expunerea rezumativă a

lucrărilor dosarului, rezultă fără dubiu că reclamantul a fost victima unei

erori judiciare căci prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală nr.

1249/P/1998 din 9 septembrie 2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

București s-a reținut că nu sunt probe temeinice din care să rezulte vinovăția

reclamantului.

Prezumția sa de nevinovăție a fost

grav încălcată prin faptul că a fost deținut aproximativ 6 luni, pentru o faptă

pentru care nu a fost găsit vinovat.

Greșit a reținut instanța de apel că

nu există eroare judiciară deoarece lipsește plângerea prealabilă a părții

vătămate, căci Ordonanța de scoatere de sub urmărirea penală este indubitabilă

privitor la lipsa de vinovăție a reclamantului.

Sunt întrunite elementele prevăzute

de art. 504 alin. (1) C. proc. pen. pentru eroarea judiciară.

Daunele morale nu pot fi supuse unei

cuantificări exacte.

În această materie operează pe

deplin principiul reparației integrale care guvernează răspunderea civilă

delictuală.

Este evident că au fost lezate

valori morale esențiale ale reclamantului fiind afectată situația sa

profesională, socială și familială. Așa fiind, iar reclamantul solicitând

acesteia daune morale la valoarea de 1.000.000.000 lei vechi (fila 136 dosar

fond) urmează a fi acordate.

Cât privește daunele materiale

acestea sunt o consecință directă a arestării preventive nejustificate.

De altfel, în faza de apel s-a

efectuat o expertiză judiciară având obiectivul de a preciza de ce venituri a

fost privat pe perioada detenției fiind stabilite la fila 100 dosar apel.

Reclamantul a depus înscrisuri (fila

108) din care rezultă că a avut serviciu, solicitarea sa pentru acordarea

daunelor materiale fiind pe deplin justificată.

Așa fiind recursul va fi admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de O.F.C.

împotriva deciziei nr. 570 A din 23 octombrie 2006 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă.

Casează decizia și sentința nr. 394

din 14 aprilie 2005 a Tribunalului București, secția a III-a, și pe fond admite

în tot acțiunea și obligă Ministerul Finanțelor Publice pentru Statul Român la

plata daunelor în valoarea de 100.000 RON și 986 RON daune materiale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2007.