ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 934/2005

Asupra recursurilor civile de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă astfel cum a

fost precizată înregistrată sub nr. 2433/2000 pe rolul Tribunalului București,

secția a IV – a civilă, reclamantul O.M.V. a chemat în judecată în calitate de

pârât Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

obligarea acestora la plata sumei de 700.000.000 lei reprezentând daune morale

pentru arestarea nelegală timp de 5 luni de zile.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

prin această arestare nelegală i s-au adus grave prejudicii materiale și morale

în urma procesului penal cât și după eliberarea sa.

După un prim ciclu procesual ca

urmare a casării cu trimitere de către Curtea Supremă de Justiție a sentinței

civile nr. 651 din 15 iunie 2000 a Tribunalului București, secția a IV–a civilă,

și a deciziei nr. 643 din 15 noiembrie 2000 a Curții de Apel București, secția

a IV–a civilă, prin sentința civilă nr. 1861 din 19 decembrie 2002 pronunțată

de Tribunalul București, secția a IV–a civilă, s-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul O.M.V. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice pe care l-a obligat la 500.000.000 lei daune

morale către reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a apreciat că suma de 500.000.000 lei este acoperitoare pentru

lipsirea reclamantului de libertate, drept fundamental al omului, fiind

îndeplinite prevederile art. 504 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamantul O.M.V., pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și Ministerul Public Parchetul de pe lângă Tribunalul

București.

Prin decizia nr. 479 din 25 martie

2004 Curtea de Apel București, secția a IV–a civilă, a respins ca nefondate

apelurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public,

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței civile nr. 1861

din 15 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a IV–a civilă.

A admis apelul declarat de

reclamantul O.M.V. și a schimbat în parte sentința în sensul obligării pârâtei

la plata sumei de 700.000.000 lei daune morale către reclamant. A menținut

celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut, în esență, că reclamantul a fost victima unei erori judiciare,

fiind arestat pe nedrept pentru săvârșirea unei fapte grave, de care s-a

dovedit a nu fi vinovat. Criticile Ministerului Public și ale Ministerului

Finanțelor Publice fiind neîntemeiate pentru considerentele legate de grave

suferințe ale reclamantului lipsit pe nedrept de libertate.

În contra acestei decizii au

declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public, Parchetul

de pe lângă Tribunalul București.

Întrucât în ambele recursuri se

invocă aceleași motive de recurs, acestea vor fi analizate împreună.

În primul rând este de reținut că

întreaga motivare a recursului se referă la netemeinicia acțiunii, motiv de

recurs care s-ar fi putut încadra în prevederile art. 304 pct. 11 C. proc. civ.,

text de lege care a fost abrogat însă prin O.U.G. nr. 138/2000 intrată în

vigoare la 2 mai 2001 și în consecință nu se poate analiza recursul fondat pe

acest motiv.

În ceea ce privește motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. respectiv „când hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii” se reține că, criticile invocate în cele două recursuri se referă la

greșita interpretarea a probelor și nicidecum la aplicarea greșită a legii.

Astfel, temeiul de drept al

acordării daunelor morale este corect reținut de către instanțe, ca fiind art.

504 C. proc. pen., care instituie o răspundere a statului pentru arestarea pe

nedrept a unei persoane.

Cu privire la cuantificarea

prejudiciului moral încercat de reclamant nu se pot produce probe, stabilirea

cuantumului despăgubirilor morale rămânând la latitudinea instanței de judecată

în raport de coordonatele fiecărei spețe în parte, de aceea daunele morale nu

pot fi supuse unei cuantificări exacte.

Deci hotărârile s-au pronunțat cu

aplicarea corectă a legii.

De menționat că acest principiu de

reparare a prejudiciului de către stat pentru erori judiciare este un principiu

constituțional prevăzut de art. 48 alin. (3) din Constituție.

În cazul în speță, reclamantul a

stat arestat nelegal timp de 5 luni.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate, recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curte de Apel București, precum și de

Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 479 din 25 martie 2004 a

Curții de Apel București, secția a IV–a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2005.