ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 204/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, sub nr. 7228 din 14 septembrie 2001, reclamantul P.I. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.500.000.000 lei (800.000.000) despăgubiri materiale și (700.000.000 lei) daune morale, pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a arestării sale pe nedrept pe perioada : 6 iunie 1996 –20 iulie 1996. În motivarea cererii, reclamantul arată că a fost arestat pe nedrept pe perioada 6 iunie 1996-23 iulie 1996, așa cum rezultă din sentința penală nr. 198/1998 a Judecătoriei Ploiești.

Că în urma arestării sale pe nedrept atât reclamantul cât și familia acestuia au avut de suferit moral și material. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, - prin sentința civilă nr. 867 din 3 iunie 2002 a admis în parte acțiunea formulată de reclamant în sensul că pârâtul Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat la plata sumei de 350.000.000 lei cu titlu de daune morale către reclamant și s-a respins ca nefondat capătul de cerere privind plata daunelor materiale. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în privința daunelor morale suma acordată 350.000.000 lei nu trebuie să fie excesivă ci doar susceptibilă de a oferi satisfacții de ordin moral care să compenseze în oarecare măsură ceea ce i-a lipsit reclamantului prin măsura arestării pe nedrept.

S-a mai reținut că în ceea ce privește daunele materiale pretinse, reclamantul nu a administrat probe utile și pertinente pentru a dovedi aceste pretenții. Prin decizia civilă nr. 24 din 27 septembrie 2003, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de reclamantul-apelant P.I., împotriva sentinței civile nr. 867 din 9 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul București și pe cale de consecință: a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor la 23.967.120 lei cu titlu de despăgubiri materiale față de soția reclamantului; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței criticate; a respins ca nefondate apelurile declarate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că de pe urma arestării nelegale a reclamantului a suferit material soția acestuia care a fost nevoită să se pensioneze gr.II. de invaliditate, cu o pensie de 766.622 lei. Anterior pensionării, soția reclamantului era încadrată și avea un salariu de 1.250.000 lei, că în atare situație, cuantumul daunelor materiale sunt de 23.967.120 lei, și reprezintă diferență între pensie și salariul avut de soția reclamantului. Împotriva deciziei civile mai sus menționată au declarat recurs: reclamantul P.I., Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. I. Reclamantul P.I., critică sentința atacată ca fiind netemeinică și nelegală – invocând prevederile art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc.

civ., deoarece: - cuantumul de 350.000.000 cu titlu de daune morale este prea mic în raport de suferințele fizice și psihice îndurate de el și de soția sa de eforturile suplimentare la care a fost obligat în vederea integrării în societate. Cuantumul real este de 1.500.000.000 lei reprezentând: 800.000.000 lei despăgubiri materiale și 700.000.000 lei daune morale. II. Ministerul Finanțelor Publice, critică sentința atacată, ca fiind netemeinică și nelegală – invocând art. 304 pct. a C. proc. civ. pentru următoarele considerente: - Despăgubirile morale acordate de instanțe – 350.000.000 lei – reclamantului sunt în cuantum prea mare în raport de suferințele fizice și psihice îndurate de reclamant precum și de perioada scurtă de arest a reclamantului 17 zile.

Despăguirile materiale acordate de instanța de apel – 23.967.120 lei nu se justifică întrucât nu există raport de cauzalitate între arestarea preventivă a reclamantului și îmbolnăvirea ulterioară a soției acestuia. III. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală – invocând prevederile art. 304 pct.7 și 9 C. proc. civ., - pentru următoarele considerente: - Avându-se în vedere împrejurările – care atestau sustragerea reclamantului de la urmărirea penală – în care s-a dispus arestarea preventivă a reclamantului, în temeiul dispozițiilor art. 148 lit.c) C. proc. civ., nu se impunea acordarea despăgubirilor civile față de soția reclamantului în condițiile art. 504 C. proc.

pen. - Din considerentele deciziei instanței de apel nu rezultă legătură de cauzalitate între arestarea preventivă a reclamantului și pretinsul beneficiu nerealizat de soția acestuia materializat în diferența dintre salariul avut anterior și pensia de care beneficiază în prezent. Recursurile sunt nefondate. I. Reclamantul P.I. a fost arestat pe nedrept în perioada: 6 iunie 1996 – 23 iulie 1996, situație ce rezultă din sentința penală nr. 198/1998 a Judecătoriei Ploiești. Reglementarea cadru în ceea ce privește daunele morale o constituie prevederuile art. 48 alin. (3) din Constituția din 1991 – în vigoare la data soluționării cauzei – care prevedeau că Statul răspunde material, potrivit legii pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale, iar reglementarea legală care îndrituiește victimele unei erori judiciare să solicite despăgubiri este dată de art. 504 - 507 C. proc.

pen. Dauna morală constă în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare. Din această perspectivă, prin privarea de libertate din perioada: 6 iunie 1996 – 23 iulie 1996 cât a fost arestat, reclamantului i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului iar durerile psihice și suferințele fizice provocate de o atare măsură, pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri. Instanțele, în mod judicios au stabilit că daunele morale către reclamant sunt în cuantum de 350.000.000 lei.

La stabilirea cuantumului daunelor morale către reclamant, instanțele au avut în vedere o serie de criterii, ca de exemplu: consecințele negative suferite de reclamant pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. De asemenea, instanța de apel în mod corect a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale față de soția reclamantului – 23.967.120 lei. Acestea reprezintă diferența dintre pensia soției reclamantului (pensionată gr.II) 766.000 lei și salariul pe care l-a avut – 1.250.000 lei anterior pensionării. Referitor la daunele materiale pretinse de reclamant, instanțele au reținut corect faptul că acesta nu a produs un minim de probe din care să rezulte în ce măsură drepturile patrimoniale ocrotite prin Constituție i-au fost afectate prin arestarea ilegală.

Cum motivele de recurss invocate de Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sunt asemănătoare, ele vor fi tratate împreună. II. Cuantumul de 350.000.000 lei reprezentând daune morale către reclamamntul P.I. a fost corect stabilit. La soluționarea acestui capăt de cerere, instanțele au avut în vedere, între altele, suferințele fizice și psihice îndurate de reclamant și soția acestuia, eforturile suplimentare la care a fost obligat reclamantul în vederea integrării în societate, după ce a fost arestat ilegal o perioadă de 17 zile. Instanța de apel în mod temeinic și legal a soluționat capătul de cerere privitor la daunele materiale care i-au fost cauzate soției reclamantului, în sensul că au făcut o corectă aplicare a principiilor care stau la baza erorilor săvârșite în procesele penale potrivit cărora compensarea trebuie să fie integrală și efectivă, cuprinzând atât pierderea suferită cât și beneficiul nerealizat.

În limita principiilor enunțate s-a stabilit că soția reclamantului este îndreptățită la despăgubiri materiale în cuantum de 23.967.120 lei ce reprezintă diferența dintre pensia soției reclamantului de 766.000 lei – pensionar gr.II – și salariul avut anterior pensionării – 1.250.000 lei pe care l-ar fi încasat dacă n-ar fi fost nevoită să se pensioneze din cauza suferințelor fizice și psihice îndurate de pe urma arestării nelegale a reclamantului. Trauma psihică ce i-a fost creată reclamantului prin arestarea sa ilegală s-a răsfrânt negativ și asupra soției acestuia. Așa se face că soția reclamantului a fost nevoită să se pensioneze (gr.II) din cauza traumei psihice suferite. Cu alte cuvinte există legătură de cauzalitate între trauma fizică creată reclamantului și pensionarea soției sale.

Față de cele ce preced recursurile declarate de reclamant, Statul Român – prin Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei civile nr. 24 din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, sunt nefondate și pe cale de consecință vor fi respinse

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de reclamantul P.I., de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei nr. 24 din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.