ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 204/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, sub nr. 7228 din 14 septembrie 2001,

reclamantul P.I. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.500.000.000 lei

(800.000.000) despăgubiri materiale și (700.000.000 lei) daune morale, pentru

repararea prejudiciului suferit ca urmare a arestării sale pe nedrept pe

perioada : 6 iunie 1996 –20 iulie 1996.

În motivarea cererii, reclamantul arată

că a fost arestat pe nedrept pe perioada 6 iunie 1996-23 iulie 1996, așa cum

rezultă din sentința penală nr. 198/1998 a Judecătoriei Ploiești. Că în urma

arestării sale pe nedrept atât reclamantul cât și familia acestuia au avut de

suferit moral și material.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, - prin sentința civilă nr. 867 din 3 iunie 2002 a admis în parte

acțiunea formulată de reclamant în sensul că pârâtul Statul Român – prin

Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat la plata sumei de 350.000.000 lei

cu titlu de daune morale către reclamant și s-a respins ca nefondat capătul de

cerere privind plata daunelor materiale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că în privința daunelor morale suma acordată 350.000.000 lei nu

trebuie să fie excesivă ci doar susceptibilă de a  oferi satisfacții de ordin

moral care să compenseze în oarecare măsură ceea ce i-a lipsit reclamantului

prin măsura arestării pe nedrept.

S-a mai reținut că în ceea ce  privește

daunele materiale pretinse, reclamantul nu a administrat probe utile și

pertinente pentru a dovedi aceste pretenții.

Prin decizia civilă nr. 24 din 27

septembrie 2003, Curtea de Apel București a  admis apelul declarat de

reclamantul-apelant P.I., împotriva sentinței civile nr. 867 din 9 iunie 2002

pronunțată de  Tribunalul București și pe cale de  consecință: a schimbat în

parte sentința atacată în sensul că a obligat pe pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor la 23.967.120 lei cu titlu de despăgubiri materiale față

de soția reclamantului; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței criticate;

a respins ca nefondate apelurile declarate de Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut că de pe urma arestării nelegale a reclamantului a suferit material

soția acestuia care a fost nevoită să se pensioneze gr.II. de invaliditate, cu

o pensie de 766.622 lei. Anterior pensionării, soția reclamantului era

încadrată și avea un salariu de 1.250.000 lei, că în atare situație, cuantumul

daunelor materiale sunt de 23.967.120 lei, și reprezintă diferență între pensie

și salariul avut de soția reclamantului.

Împotriva deciziei civile mai sus

menționată au declarat recurs:  reclamantul P.I., Ministerul Finanțelor Publice

și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

I. Reclamantul P.I., critică sentința

atacată ca fiind netemeinică și nelegală – invocând prevederile art. 304 pct.

5, 9 și 10 C. proc. civ., deoarece:

- cuantumul de 350.000.000  cu titlu de

daune morale este prea mic în raport de suferințele

fizice și psihice îndurate de el și de soția sa de

eforturile suplimentare la care a fost obligat în vederea integrării în

societate. Cuantumul real este de 1.500.000.000 lei reprezentând: 800.000.000

lei despăgubiri materiale și 700.000.000 lei daune morale.

II. Ministerul Finanțelor Publice,

critică sentința atacată, ca fiind netemeinică și nelegală – invocând art. 304

pct. a C. proc. civ. pentru următoarele considerente:

- Despăgubirile morale acordate de

instanțe – 350.000.000 lei – reclamantului sunt în cuantum prea mare în raport

de suferințele fizice și psihice îndurate de reclamant precum și de perioada

scurtă de arest a reclamantului 17 zile. Despăguirile materiale acordate de

instanța de apel – 23.967.120 lei nu se justifică întrucât nu există raport  de

cauzalitate între arestarea preventivă a reclamantului și îmbolnăvirea

ulterioară a soției acestuia.

III. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București critică decizia atacată ca fiind netemeinică și nelegală – invocând

prevederile art. 304 pct.7 și 9 C. proc. civ., - pentru următoarele

considerente:

- Avându-se în vedere împrejurările –

care atestau sustragerea reclamantului de la urmărirea penală – în care s-a

dispus arestarea preventivă a reclamantului, în temeiul dispozițiilor art. 148

lit.c) C. proc. civ., nu se impunea acordarea despăgubirilor civile față de

soția reclamantului în condițiile art. 504 C. proc. pen.

- Din considerentele deciziei instanței

de apel nu rezultă legătură de cauzalitate între arestarea preventivă a

reclamantului și pretinsul beneficiu nerealizat de soția acestuia materializat

în diferența dintre salariul  avut anterior și pensia de care beneficiază în

prezent.

Recursurile sunt nefondate.

I. Reclamantul P.I. a fost arestat pe

nedrept în perioada: 6 iunie 1996 – 23 iulie 1996, situație ce rezultă din

sentința penală nr. 198/1998 a Judecătoriei Ploiești.

Reglementarea cadru în ceea ce privește

daunele morale o constituie prevederuile art. 48 alin. (3) din Constituția din

1991 – în vigoare la data soluționării cauzei – care prevedeau că Statul

răspunde material, potrivit legii pentru prejudiciile cauzate prin erorile

judiciare săvârșite în procesele penale, iar reglementarea legală care îndrituiește

victimele unei erori judiciare să solicite despăgubiri este dată de art. 504 -

507 C. proc. pen.

Dauna morală constă în atingerea adusă

valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la

existența fizică a omului, sănătatea și integritatea corporală, la cinste,

demnitate, onoare, prestigiu profesional și alte valori similare.

Din această perspectivă, prin privarea de

libertate din perioada: 6 iunie 1996 – 23 iulie 1996 cât a fost arestat,

reclamantului i s-a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului iar durerile psihice și suferințele fizice provocate de o atare măsură,

pot și trebuie să fie reparate prin acordarea unor despăgubiri.

Instanțele, în mod judicios au stabilit

că daunele morale către reclamant sunt în cuantum de 350.000.000 lei.

La stabilirea cuantumului daunelor morale

către reclamant, instanțele au avut în vedere o serie de criterii, ca de

exemplu: consecințele negative suferite de reclamant pe plan fizic și psihic,

importanța valorilor morale lezate, măsura în care i-a fost afectată situația

familială, profesională și socială.

De asemenea, instanța de apel în mod

corect a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale față de  soția

reclamantului – 23.967.120 lei. Acestea reprezintă diferența dintre pensia

soției reclamantului (pensionată gr.II) 766.000 lei și salariul pe care l-a

avut – 1.250.000 lei anterior pensionării.

Referitor la daunele materiale pretinse

de reclamant, instanțele au reținut corect faptul că acesta nu a produs un minim

de probe din care să rezulte în ce măsură drepturile patrimoniale ocrotite prin

Constituție i-au fost afectate prin arestarea ilegală.

Cum motivele de recurss invocate de

Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

sunt asemănătoare, ele vor fi tratate împreună.

II. Cuantumul de 350.000.000 lei

reprezentând daune morale către reclamamntul P.I. a fost corect stabilit.

La soluționarea acestui capăt de cerere,

instanțele au avut în vedere, între altele, suferințele fizice și psihice

îndurate de reclamant și soția acestuia, eforturile suplimentare la care a fost

obligat reclamantul în vederea integrării în societate, după ce a fost arestat

ilegal o perioadă de 17 zile.

Instanța de apel în mod temeinic și legal

a soluționat capătul de cerere privitor la daunele materiale care i-au fost

cauzate soției reclamantului, în sensul că au făcut o corectă aplicare a

principiilor care stau la baza erorilor săvârșite în procesele penale potrivit

cărora compensarea trebuie să fie integrală și efectivă, cuprinzând atât

pierderea suferită cât și beneficiul nerealizat.

În limita principiilor enunțate s-a

stabilit că soția reclamantului este îndreptățită la despăgubiri materiale în

cuantum de 23.967.120 lei ce reprezintă diferența dintre  pensia soției

reclamantului de 766.000 lei – pensionar gr.II – și salariul avut anterior

pensionării – 1.250.000 lei pe care l-ar fi încasat dacă n-ar fi fost nevoită

să se pensioneze din cauza suferințelor fizice și psihice îndurate de pe urma

arestării nelegale a  reclamantului.

Trauma psihică ce i-a fost creată

reclamantului prin arestarea sa ilegală s-a răsfrânt negativ și asupra soției

acestuia.

Așa se face că soția reclamantului a fost

nevoită să se pensioneze (gr.II) din cauza traumei psihice suferite.

Cu alte cuvinte există legătură de

cauzalitate între trauma fizică creată reclamantului și pensionarea soției

sale.

Față de cele ce preced recursurile

declarate de reclamant, Statul Român – prin  Ministerul Finanțelor Publice,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei civile nr.

24 din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, sunt nefondate și pe cale

de consecință vor fi respinse

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursurile declarate de reclamantul P.I., de pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București împotriva deciziei nr. 24 din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel

București,  secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 ianuarie 2004.