ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5798/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5798/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra

recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Buzău sub nr. 11/2004, reclamantul H.A. a chemat în judecată civilă Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin sentința ce se va

pronunța să fie obligat la plata sumei de 49.500.000 lei daune materiale și

2.000.000.000 lei daune morale.

În motivarea acțiunii a arătat că la data

de 25 mai 2003, în baza ordonanței și mandatului de arestare preventivă nr. 899/P/1991

a fost arestat și pus în libertate la 10 decembrie 2002 în baza sentinței

penale nr. 258/2002 a Tribunalului Buzău, pentru săvârșirea infracțiunii de

omor, prevăzute de art. 174, art. 175 lit. a) C. pen., reținându-se că ar fi

comis infracțiunea de omor împotriva tatălui său, împrejurare care i-a provocat

importante daune morale și materiale, amplificate de publicitatea care s-a

făcut acestui caz. În această situație, i se cuvine echivalentul salariului

neîncasat pe perioada 25 iunie 2002, dată la care a fost arestat până la 6

iunie 2003, când s-a angajat și suma de 2.000.000.000 lei daune morale.

După administrarea probelor, Tribunalul

Buzău a pronunțat sentința civilă nr. 215 din 21 aprilie 2004, prin care,

admițând, în parte, acțiunea, a obligat pârâtul să plătească reclamantului

daune materiale în sumă de 33.533.973 lei reprezentând salariul neîncasat și

600.000.000 lei daune morale plus 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a

reținut că parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus trimiterea în

judecată a reclamantului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat

reținându-se în rechizitor că, la 11 decembrie 1991 între reclamant și tatăl

său a avut loc un conflict, reclamantul care, se afla în stare de ebrietate,

căzând pe stradă, iar tatăl său, încercând să-l ridice, a fost lovit mortal de

acesta cu un cuțit în piept, după care l-a lăsat sprijinit de un gard și a

revenit ulterior afirmând că tatăl său și el au fost atacați de un necunoscut.

S-a mai reținut că prin sentința penală

nr. 258 din 10 decembrie 2002 reclamantul-inculpat, în acel dosar, a fost

achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., reținându-se în considerentele hotărârii că s-a făcut o interpretare

greșită a probelor, el fiind pus în libertate, la 10 decembrie 2002, după ce a

stat în arest, din data de 25 mai 2002.

Tribunalul a apreciat că reclamantului i

se cuvin despăgubiri materiale reprezentând salariul pe care l-ar fi realizat

în perioada de la arestare și până la reîncadrarea efectivă în muncă, calculate

conform salariului pe care acesta l-ar fi primit de la societatea unde urma să

se angajeze, iar în privința daunelor morale, s-a apreciat că și acestea i se

cuvin, avându-se în vedere consecințele negative suferite de reclamant, în urma

arestării, importanța valorii morale lezate și intensitatea cu care au fost

percepute de reclamant, avându-se în vedere în același timp și faptul că aceste

daune morale nu trebuie să ducă la o îmbogățire fără just temei.

Sentința a fost atacată cu apel de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, de D.G.F.P. Buzău, în numele

Ministerului Finanțelor Publice și de reclamant, toți considerând-o nelegală și

netemeinică.

Atât Parchetul cât și D.G.F.P. Buzău au

susținut, în esență, că în cauză se impunea respingerea acțiunii, întrucât, în

privința daunelor materiale nu s-a făcut dovada că la momentul arestării,

reclamantul era angajat, existând dovezi numai în sensul că acesta era în

probă, la o societate comercială și în cazul angajării ar fi primit un salariu

de aproximativ 3.000.000 lei lunar, că, mai mult decât atât, la data de 1 mai

2002, reclamantului i se desfăcuse contractul de muncă, în baza art. 130 alin.

(1) lit. a) C. muncii, astfel că instanța a stabilit despăgubirile materiale,

în mod subiectiv și arbitrar, fără dovezi certe, cu privire la existența unui

prejudiciu material efectiv.

S-a mai susținut de ambele apelante că nu

se impunea a se acorda reclamantului nici daunele morale, pentru că nu s-a

dovedit un prejudiciu moral, instanța neavând în vedere criteriile impuse de

practică și doctrină, referitoare la consecințele negative suferite de cel în

cauză, pe plan fizic și psihic, valorile morale lezate, consecințele vătămării

suferite, comportamentul reclamantului desprins din derularea anchetei, faptul

că același reclamant a implicat, în cauză, în mod conștient, două persoane, pe

care le-a indicat ca martori ai infracțiunii.

Au susținut aceste apelante că prin

acordarea despăgubirilor morale, s-a ajuns la o îmbogățire fără just temei a

reclamantului, ignorându-se art. 504 și urm. C. proc. pen.

În plus, Parchetul a susținut și o altă

critică în sensul că pricina nu putea fi soluționată fără atașarea dosarului

penal.

La rândul său, reclamantul a susținut că

despăgubirile materiale au fost calculate greșit față de perioada cât a fost

arestat și până la încadrarea efectivă în muncă, iar daunele morale i-au fost

acordate într-un cuantum prea mic față de suferința sa determinată de arestarea

nelegală, din impactul pe care presupusa sa faptă, reținută în sarcina sa, în

raport cu rudele sale, cu cei apropiați și cu societatea, în general, față de

stigmatul la care a fost supus și care, îl va însoți tot restul vieții.

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă,

prin decizia nr. 2846 din 10 noiembrie 2004, a respins, ca nefondate apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și de D.G.F.P. Buzău pentru

Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 215 din 21 aprilie

2004 a Tribunalului Buzău.

A admis apelul declarat de H.A. împotriva

aceleiași sentințe și, în consecință:

A schimbat sentința în parte, în sensul

că a stabilit cuantumul despăgubirilor civile materiale la suma de 38.125.000

lei și al daunelor morale, la 1.000.000.000 lei.

A menținut restul dispozițiilor

sentinței.

A luat act că nu s-au solicitat

cheltuieli de judecată.

Instanța de control judiciar a reținut

din examinarea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate și a

dispozițiilor legale aplicabile în cauză, că apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Buzău de D.G.F.P. Buzău, pentru Ministerul Finanțelor

Publice sunt nefondate, în timp ce al reclamantului este întemeiat, pe

considerentele ce se vor arăta, în continuare, astfel:

În ce privește apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, se constată că prima critică este

neîntemeiată, întrucât instanța de fond a atașat dosarului de față și dosarul

penal, astfel că nu se poate susține că s-au încălcat aspectele de ordin

procedural.

Cea de a doua critică este de asemenea, neîntemeiată,

întrucât instanța de fond, în mod corect, a dispus obligarea Statului Român la

plata daunelor morale reprezentând salariul pe care reclamantul l-ar fi încasat

dacă nu ar fi fost arestat.

Este adevărat că la data de 1 mai 2002,

acestuia i se desfăcuse contractul de muncă la R. SA Buzău în baza art. 130

alin. (1) lit. a) C. muncii, dar la momentul arestării, el era în probă de

lucru la SC L.P.I. SA Buzău, societate care a comunicat instanței că dacă nu

intervenea arestarea, reclamantul ar fi fost angajat la această societate și ar

fi primit un salariu de 3.050.000 lei.

În aceste condiții nu se poate susține că

nu i se cuveneau reclamantului daunele materiale, întrucât a făcut dovada că era

în probă de lucru și urma să se angajeze, după cum nu se poate susține că

daunele materiale au fost calculate în mod subiectiv și arbitrar, existând

dovada că acesta ar fi beneficiat de un salariu de încadrare în sumă de

3.050.000 lei

Întemeiată este și susținerea referitoare

la faptul că în mod greșit s-au acordat reclamantului daunele morale și aceasta

întrucât s-a făcut dovada că reclamantul a stat arestat preventiv în perioada

25 mai 2002 până la data de 10 decembrie 2002, timp în care, în mod cert,

acesta a avut de suferit, fiindu-i lezate demnitatea, onoarea și libertatea.

Instanța de fond a avut în vedere toate

aceste aspecte, astfel că, sub toate aspectele invocate, apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău este neîntemeiat, urmând a fi respins,

ca atare, față de dispozițiile art. 296 C. proc. civ.

Pentru aceleași considerente, urmează a

se respinge și apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Buzău, această apelantă formulând aceleași critici ca și Parchetul.

În ceea ce privește apelul declarat de

reclamant, se constată că:

Instanța i-a acordat acestuia daune

materiale pe perioada cuprinsă între momentul arestării sale, respectiv 25 mai

2002 și până la reîncadrarea efectivă în muncă, care, s-a produs la data de 6

iunie 2003, perioadă pentru care s-au calculat daunele materiale, pentru

considerentele indicate cu ocazia analizei apelului Parchetului.

Instanța de fond, însă, a greșit atunci

când a calculat aceste daune, întrucât din actul de la fila 38, dosar fond,

rezultă că reclamantul apelant ar fi beneficiat de un salariu de 3.050 lei

lunar ceea ce înseamnă că pe perioada de 1 an și 2 săptămâni, scursă între

momentul arestării și angajarea în muncă, i se cuveneau despăgubiri în cuantum

de 38.125.000 lei și nu 33.533.973 lei, cum a stabilit instanța de fond, în

urma unei erori de calcul.

Sub acest aspect, apelul este întemeiat,

urmând a se schimba soluția și a se reține drept cuantum al despăgubirilor

materiale suma de 38.125.000 lei.

Cât privește daunele morale, se constată

că instanța de fond a fost preocupată să stabilească un cuantum care să

respecte cerințele practicii și doctrinei.

Având în vedere însă, că arestarea

nelegală a produs reclamantului suferință morală și psihică, că în sarcina

acestuia se reținuse uciderea propriului tată, că stigmatul aplanat asupra

reclamantului, va dăinui multă vreme, că acesta a avut un impact moral și

social deosebit asupra reclamantului, se apreciază că daunele morale trebuiau

stabilite la suma de 1.000.000.000 lei, avându-se în vedere în același timp și

faptul că prin acordarea lor nu trebuie să se realizeze pentru reclamant o

îmbogățire fără just temei.

Sub acest aspect, sentința urmează a fi

schimbată în sensul de a se stabili cuantumul daunelor morale la suma de 1

miliard, considerente în baza cărora urmează ca în conformitate cu dispozițiile

art. 296 C. proc. civ., să se admită apelul reclamantului în sensul celor

arătate.

Urmează a se lua act de declarația

apelantului reclamant că nu solicită cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei din urmă decizii în

termen legal, au declarat recursuri H.A., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești, D.G.F.P. Buzău, în numele Ministerului Finanțelor Publice, pe bază de

mandat special și Ministerul Finanțelor Publice.

În recursul său, H.A. invocă art. 304

pct. 7 C. proc. civ. și critică hotărârea, care i-a acordat doar 1.000.000.000

lei daune morale.

Solicită schimbarea hotărârii în sensul

acordării sumei de 2.000.000.000 lei daune morale.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești critică hotărârea, susținând că în mod greșit instanța de apel i-a

acordat reclamantului despăgubiri în cuantum de 38.125.000 lei daune materiale

și de 1.000.000.000 lei, daune morale.

Se susține că, în speță, calcularea

daunelor materiale s-a făcut cu încălcarea art. 504 alin. (3) C. proc. pen.,

reclamantul nefiind încadrat în muncă, în momentul arestării, așa cum cere

legea și că de asemenea, i s-au acordat daune morale, fără să fi fost dovedite.

Aceleași critici le aduce hotărârii atacate

și D.G.F.P. Buzău pentru Ministerul Finanțelor și Ministerul Finanțelor.

Recursurile sunt nefondate.

Astfel, în ceea ce privește aprecierea

solicitărilor reclamantului s-a făcut în mod judicios, ținându-se seama de

banii pe care acesta îi putea câștiga în ipoteza în care n-ar fi fost arestat

și de suferințele, disconfortul și umilințele cărora le-a fost supus, prin

arestare, în condițiile în care era nevinovat și, totuși, i se impută o

infracțiune deosebit de gravă și dezonorantă.

Modul de calcul al despăgubirilor

materiale este obiectiv realizat și de natură a-i dat cât de cât satisfacție

pentru perioada cât fiind lipsit de libertate, nu și-a putut câștiga existența,

conform propriei hotărâri. La fel de judicios, ținând seama de toate elementele

cu relevanță, au fost stabilite și daunele morale cuvenite reclamantului.

Cuantumul acestora, de 1.000.000 lei se apreciază ca fiind rezonabil și de

natură a acoperi prejudiciul moral și psihic, suferit de reclamant.

În aceste condiții, urmează a se vedea că

recursul reclamantului nu poate fi primit, impunându-se a fi respins, ca

nefondat.

Nefondat este și recursul Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Ploiești. Faptul că în momentul arestării, reclamantul

nu era încadrat în muncă cu contract de muncă pe perioada nedeterminată, nu

constituia temei pentru a i se recunoaște dreptul la despăgubiri materiale

atâta timp cât acesta a dovedit că era angajat în perioada de probă și există

oportunitatea angajării lui, la sfârșitul perioadei de probă, cu un salariu de 3.050.000

lei lunar. Tot așa, în raport cu valoarea incomensurabilă a libertății, suma de

1.000.000.000 lei daune morale, nu este de loc excesivă, de natură a-l îmbogăți

pe reclamant, fără justă cauză ci, dimpotrivă, este o sumă responsabilă, menită

a-i repara, cât de cât, suferințele îndurate în perioada lipsirii abuzive de

libertate.

Rezultă, din cele spuse, că și recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești este nefondat și se

impune a fi respins, ca atare.

În sfârșit, pentru aceleași argumente,

pentru care nu poate fi primit recursul Parchetului, urmează a fi respinse și

recursurile D.G.F.P. Buzău și al Ministerului Finanțelor Publice,

menținându-se, astfel, hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamantul H.A. și pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Buzău și Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 2846 din 10 noiembrie

2004 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 1 iulie 2005.