ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4805/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4805/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La 9 decembrie 2008 reclamantul S.A. a chemat în

judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând

instanței să oblige pârâtul la plata sumei de 6000 lei cu titlu de daune

materiale reprezentând drepturi salariale actualizate, la plata sumei de 4200

lei reprezentând cheltuieli cu asistența juridică, daune morale de 400.000 lei,

sa se stabilească vechimea în muncă prin luarea în calcul a perioadei de

privare de libertate de aproximativ 3 luni și să fie obligat pârâtul la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, a arătat că a fost arestat

în mod abuziv și nelegal prin ordonanța din 8 iunie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pentru o perioadă de aproximativ 3 luni de

zile, respectiv 8 iunie 2001-31 august 2001, deși a atenționat constant

organele de cercetare penală asupra nevinovăției sale. Astfel, a declarat în

mod repetat că nu avea atribuțiuni de serviciu în fișa postului pentru

activitatea de reparații din șantier și nu a existat nici o legătură între

activitatea sa și evenimentele petrecute pe nava A. vinovate făcându-se acele

persoane care nu au respectat măsurile de protecție a muncii luate de

conducerea societății, dispuse în scris și cu care au fost instruiți toți

angajații șantierului implicați în activitatea de reparații a navei respective.

La data arestării pentru infracțiuni la Legea protecției muncii nr. 90/1996 și ucidere din culpă, ambele în concurs ideal, ca urmarea

accidentului colectiv de muncă din data de 5 iunie 2001 petrecut la bordul

navei A., soldat cu 10 victime, îndeplinea funcția de director de producție la S.N.

Constanța.

Prin decizia Tribunalului Constanța din data de

31 august 2001 a fost eliberat, urmând a fi cercetat în libertate. Sentința

penală nr. 1344 din 28 iunie 2002 prin care Judecătoria Constanța l-a condamnat

la 2 ani de închisoare cu suspendare a fost menținută de Tribunalul Constanța

prin decizia penala nr. 410 din 9 mai 2003, care a constatat grațiată pedeapsa,

însă Curtea de apel Constanța a casat cele două hotărâri prin decizia penală

nr. 399/P/2004 și a dispus restituirea cauzei la parchet pentru efectuarea unei

expertize tehnice de specialitate și completarea urmăririi penale. Prin

Rechizitoriul nr. 627/P/2006 din 28 decembrie 2007 s-a dispus scoaterea sa de

sub urmărire penală, astfel confirmându-se după 6 ani și jumătate de la

arestarea sa nelegală că nu se face vinovat de infracțiunile pentru care a fost

arestat timp de 3 luni.

A precizat că daunele materiale reprezintă plata

salariilor cuvenite pe perioada arestării, indexate și actualizate și plata

celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la momentul arestării, ca

beneficiu nerealizat.

In ceea ce privește daunele morale, a susținut

că a suferit o vătămare a onoarei, demnității, prestigiului și reputației sale,

raportat și la funcția de director de producție al S.N. Constanța pe care o

deținea în momentul arestării nelegale, vătămare ce i-a produs suferințe

psihice și consecințe negative pe plan social, profesional, fizic.

In drept, a invocat dispozițiile art. 504-506 C.

proc. pen., art. 52 alin. (3) din Constituția României.

Ulterior, reclamantul și-a majorat câtimea

pretențiilor, respectiv la suma de 35749,57 lei daune materiale și 500.000 lei

daune morale.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei

și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii

ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 493 din 10 aprilie 2009

Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea reclamantului S.A. și a obligat

pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P.

Constanța să plătească reclamantului suma de 35.749,57 lei cu titlu de

despăgubiri materiale și suma de 120.000 lei cu titlu de despăgubiri morale,

sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății

efective.

Tribunalul a constatat că în perioada 08 iunie 2001-31

august 2001 în care reclamantul a fost privat de libertate constituie vechime

în muncă.

Pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de

judecată în valoare de 3800 lei.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut că, reclamantul

nelegal a fost arestat preventiv în perioada 8 iunie 2001-31 august 2001, pentru

săvârșirea unor infracțiuni de neluare a măsurilor legale referitoare la

protecția muncii, pentru vătămare corporală gravă, respectiv ucidere din culpă

și că pentru perioada restrângerii de libertate suportate și a consecințelor

produse asupra persoanei reclamantului, precum și a familiei sale i se cuvine o

reparație materială și una morală.

În ceea ce privește daunele materiale, prima instanță

a stabilit că ele se cuvin reclamantului pentru perioada măsurii privării de

libertate și reprezintă diferența actualizată de salariu nerealizat de

reclamant ca urmare a trecerii sale într-o funcție inferioară și cheltuieli

judiciare cauzate de procesul penal.

Cu privire la daunele morale, instanța a

apreciat că se cuvin reclamantului despăgubiri bănești pentru prejudiciul

suferit pe perioada detenției nelegale, și a apreciat cuantumul lor prin

aplicarea criteriilor referitoare la durata privării de libertate, consecințele

negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au

fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele

vătămării, măsura în care a fost afectată viața familială, profesională și

socială.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât

reclamantul S.A. cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

În apelul formulat reclamantul S.A. a susținut

că instanța de fond nu a aplicat toate criteriile pentru stabilirea întinderii

despăgubirii daunelor morale și nu a evaluat corect despăgubirile care să

compenseze prejudiciul moral suferit.

Arată că instanța de fond nu a respectat

principiul proporționalității dintre daunele morale acordate și gravitatea

suferințelor produse urmare celor 85 de zile de arest preventiv nelegal și a

participării timp de 6,5 ani într-un proces penal și nici principiul reparării

integrale a prejudiciului suferit. Nu a analizat criteriul de apreciere a

despăgubirilor morale privitor la importanța valorilor lezate,cum sunt

prestigiul profesional și reputația reclamantului, nu a analizat gradul de

lezare al valorilor morale, pierderea funcției de director general și reacția

de desolidarizare și marginalizare pe care au avut-o salariații șantierului, nu

a analizat complet criteriul intensității cu care au fost percepute consecințele

vătămării, reclamantul fiind alăturat fizic și ca imagine unor persoane care

săvârșiseră infracțiuni cu violență, fiind umilit prin suspendarea contractului

individual de muncă după 30 de ani de muncă devotată în S.N.C.

În apelul său, pârâtul Statul Român a susținut

că instanța de fond a stabilit eronat cuantumul despăgubirilor materiale,

adăugând nelegal, contrar prevederilor art. 504 C. proc. pen., diferența de

salariu nerealizat ca urmare a trecerii reclamantului într-o funcție

inferioară. Arată că instanța trebuia să aibă în vedere numai drepturile

salariale de care a fost lipsit reclamantul în perioada arestării preventive

pentru că nu este suficientă prezumția că reclamantul și-ar fi păstrat funcția

și drepturile salariale până la sfârșitul anului 2001 când S.N. Constanța s-a

privatizat. Solicită ca instanța să calculeze prejudiciul material prin

excluderea sumei reprezentând diferența de salariu ca urmare a trecerii sale

într-o funcție inferioară.

În privința daunelor morale, pârâtul a susținut

că suma de 120.000 lei acordată cu acest titlu nu întrunește condiția de a

oferi victimei o satisfacție cu caracter compensatoriu, ea fiind, dimpotrivă,

un izvor de îmbogățire fără just temei.

La rândul său, Parchetul de pe lângă Tribunalul

Constanța a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale

acordate reclamantului, apelantul susținând că pentru acordarea daunelor morale

într-un cuantum de 120.000 lei era necesar ca reclamantul să dovedească faptul

că prin măsura luată pe nedrept i-a fost lezată personalitatea umană peste

limita normală ori reclamantul să fie o personalitate în domeniul public, social

sau artistic.

Curtea de Apel Constanța prin decizia nr. 288/2009

a admis apelul Statului Român, a schimbat în parte sentința în sensul că

despăgubirile materiale acordate sunt în cuantum de 15,950,70 lei.

S-au respins celelalte apeluri.

În considerentele hotărârii s-a reținut că, despăgubirile

în sumă de 120.000 lei (aproximativ 30.000 Euro) acordate de instanța de fond,

chiar dacă sunt limitate, prin considerente, la durata arestării preventive,

ele sunt acoperitoare pentru atingerea adusă reputației sociale și profesionale

a reclamantului de existența procesului penal și luarea măsurii arestării

preventive pe perioada de 85 zile, precum și pentru suferința psihică pe care

i-a provocat-o privarea de libertate. S-a reținut, la determinarea cuantumului

daunelor morale, aspectele esențiale ale cauzei, ca funcția de director general

al unei societăți de importanță națională, precum și consecințele pe care

intentarea unui proces nereal în legătură cu serviciul le-a avut asupra

onoarei, creditului moral, poziției sociale și prestigiului profesional al

reclamantului.

Aprecierea asupra cuantumului prejudiciului

moral suferit de o persoană nu se poate face prin analogie cu alte situații

reținute în practica judiciară a instanțelor naționale sau europene, pentru că

deși criteriile de analiză a prejudiciului moral sunt criterii obiective,

evaluarea lor se face prin raportare la fiecare individ, percepția

consecințelor morale ale încălcării drepturilor fundamentale fiind o chestiune

care se verifică diferit de la o persoană la alta.

Se constată, în consecință, că daunele morale

acordate reclamantului conferă acestuia o satisfacție echitabilă, iar acordarea

unui cuantum mai mare sau mai mic nu ar respecta condiția aprecierii

rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv

produs reclamantului.

S-a mai reținut că este fondată critica ce

vizează cuantumul daunelor materiale acordate reclamantului prin hotărârea

primei instanțe.

Principiul răspunderii patrimoniale a Statului

pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârșite în procesele penale este

consacrat de Constituția României și în acord cu dispozițiile art. 3 din

Protocolul nr. 7 adițional ca Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale.

Cauza care determină antrenarea răspunderii

statului, factorul prejudiciabil este actul de justiție declarat nedrept - privarea

de libertate ori restrângerea libertății, iar nu cercetările care s-ar face în

legătură cu săvârșirea unei infracțiuni și se limitează la durata arestării

preventive.

Cercetările desfășurate în perioada derulării

procesului penal până la pronunțarea soluției de scoatere de sub urmărire

penală reprezintă o cauză licită pentru care statul nu poate fi ținut să

răspundă. Cu atât mai puțin poate fi antrenată răspunderea statului pentru un

prejudiciu produs ulterior scoaterii de sub urmărire penală determinat de

neangajarea reclamantului într-o funcție similară celei de director general

deținută la începerea cercetărilor penale. Nu numai că nu există o cauză

ilicită, dar nu există nici o dovadă că lipsa unor venituri salariale

echivalente cu cele obținute în funcția de director general de ar fi fost

provocată de arestul apelantului și că ar fi, prin urmare, o consecință directă

a erorii judiciare ce constituie temei al răspunderii ce se solicită a fi

instituită.

Este real faptul că salariul obținut în aceste

funcții a fost inferior obținut în funcția de director general, dar acest

aspect nu poate fi impus pârâtului și nu este o consecință directă a erorii

judiciare ce constituie temei răspunderii statului conform art. 504 C. proc.

pen.

Martorul M.C. a declarat că ulterior punerii în

libertate a reclamantului chiar i s-a oferit postul de director la S.N. Giurgiu,

reclamantul a refuzat postul oferit.

S-a reținut că statul nu poate fi ținut a

răspunde, în condițiile art. 504 C. proc. pen., decât pentru prejudiciul creat

reclamantului urmare reținerii și arestării sale nelegale pentru o perioadă de

85 zile, prejudiciul suferit de reclamant fiind echivalent cu salariul de care

a fost lipsit reclamanții această perioadă - 15.950,70 lei - sumă ce va fi

reactualizată cu indicele inflație de la data reținerii acestuia și până la

plata efectivă a acestor despăgubiri Celelalte pretenții ale reclamantului ce

reprezintă diferența dintre salariul aferent funcției de director general și

venitul realizat după reîncadrarea sa și până la data finalizării procesului

penal prin scoaterea de sub urmărire penală s-a apreciat a fi nefondate, apelul

pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice fiind întemeiat sub

acest aspect.

În ceea ce privește apelul declarat de reclamant

împotriva încheierii din 6 iulie 2009, s-a reținut a fi întemeiat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

toate părțile din proces invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Recurenta-pârâtă Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Constanța, critică hotărârea sub următoarele aspecte.

- Hotărârea este dată cu aplicarea

greșită a legii, în sensul nerespectării dispozițiilor art. 505 alin. (1) C.

proc. pen., potrivit cu care, la stabilirea întinderii reparației se ține seama

de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate,

precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui

privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.

- Despăgubirile în valoare de 120.000 lei

acordate de instanța de fond nu au fost limitate doar la durata arestării,

fiind astfel stabilite într-un cuantum prea mare.

- Curtea Europeană a Drepturilor Omului a

reținut că în cazurile de violare a art. 5 paragraful I al Convenției, privind

privarea nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a

despăgubirilor bănești privind prejudiciul produs victimei, material și moral,

pe perioada detenției nelegale nu și pe perioada cât s-a derulat procesul.

Recurentul S.A. critică hotărârea sub

următoarele aspecte:

- S-au încălcat prevederile art. 505 alin. (1) C.

proc. pen., în sensul că, la stabilirea întinderii reparației materiale nu s-a

ținut cont de diferența solicitată și acordată de instanța de fond, dintre salariul

de director general la momentul arestării și cel inferior avut după eliberarea

din arest până la momentul privatizării S.N. Constanța - octombrie 2002 - dată

până la care se presupune că recurentul ar fi îndeplinit funcția de director

general.

- Instanța de apel la stabilirea întinderii

reparației materiale nu a ținut cont de consecințele produse asupra persoanei

private de libertate, în sensul că după eliberarea din arestul preventiv nu a

mai putut ocupa funcția de director general al S.N. Constanța.

- S-a nesocotit jurisprudența Înaltei Curți de

Casație și Justiție care în mod repetat a decis că pretențiile formulate nu se pot

limita la perioada strictă a arestării, ci ele se întind și pe perioada

următoare:

- Referitor la cuantumul daunelor morale s-a

criticat faptul că în mod greșit s-a menținut sub acest aspect hotărârea

instanței de fond.

- La stabilirea cuantumului daunelor morale nu

s-a ținut cont de lezarea demnității, onoarei, cinstei vizavi de angajații S.N.

Constanța și nici de criteriile prevăzute de art. 505 alin. (1) C. proc. pen.,

acordându-se astfel daune morale într-un cuantum mult diminuat.

Recurentul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanța critică hotărârea sub

următoarele aspecte:

- Suma reprezentând daune morale acordate de

instanța de fond și menținută în apel depășește valorile nepatrimoniale care au

lezat personalitatea și viața reclamantului.

- La stabilirea întinderii despăgubirilor s-a

avut în vedere atingerea gravă adusă onoarei și demnității timp de peste 6 ani,

iar în realitate factorul prejudicial se limitează numai la arestarea

preventivă.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor

de recurs, Înalta Curte constată.

Având în vedere că, toate părțile litigante prin

cererile de recurs au invocat incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în sensul că instanțele au interpretat greșit prevederile art. 505 alin. (12)

C. proc. pen. și ca urmare au fost greșit apreciate criticile de acordare și

stabilire a cuantumului daunelor morale și respectiv daunelor materiale, se va

face o singură analiză a celor trei cereri de recurs cu precizarea că

recurentele Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. Constanța aduc critici numai cu

privire la daunele morale.

Prin demersul judiciar reclamantul S.A. a

solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 6000 lei cu titlu de daune

materiale respectiv drepturi salariale actualizate și 400.000 lei daune morale.

Ulterior reclamantul a majorat câtimea petenților

respectiv la suma de 35.749,57 lei daune materiale și 500.000 lei daune morale.

Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea

reclamantului, a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice – D.G.F.P. Constanța să plătească reclamantului suma de 35.749,57 lei

cu titlu de despăgubiri materiale și 120.000 lei cu titlu de despăgubiri

morale, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație până la data

plății efective.

Curtea de Apel Constanța a schimbat în parte

sentința, în sensul că despăgubirile materiale datorate reclamantului sunt de

15.950,70 lei și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

Criticile recurentului reclamant sub aspectul

stabilirii cuantumului despăgubirilor materiale de către instanța de apel sunt

nefondate, având în vedere că statul nu poate fi ținut să răspundă, în

condițiile art. 504 C. proc. pen., decât pentru prejudiciul creat urmare a

reținerii și arestării sale nelegale pentru o perioadă de 85 zile.

Lipsirea reclamantului de salariu doar pe

perioada cuprinsă între data arestării și data încetării acestei măsuri

reprezintă un prejudiciu cert în sensul că el este sigur atât în privința

existenței cât și în privința posibilității de reevaluare.

Susținerile constante ale recurentului-reclamant

în sensul că la stabilirea cuantumului daunelor materiale trebuie inclusă și

suma de bani ce reprezintă diferența dintre salariu de director general la

momentul arestării și cel inferior avut după eliberarea din arest până la

momentul privatizării S.N. Constanța, sunt fără suport probator, iar prezumtiv

nu poate fi imputată pârâtului Statul Român.

Așa după cum corect s-a reținut, Statul Român

este ținut să răspundă numai pentru prejudiciul creat pe perioada reținerii și arestării

preventive, iar pentru restul pretențiilor nu există material probator, în

sensul celor susținute cu precizarea că sarcina probei revine reclamantului.

În acest sens nu s-a nesocotit jurisprudența

Înaltei Curți de Casație și Justiție întrucât în stabilirea cuantumului

daunelor materiale constant s-au aplicat strict prevederile art. 504 C. proc.

pen., dar nu trebuie uitat că, spețele spuse analizei diferă între ele atât sub

aspectul situației de fapt cât și sub aspectul materialului probator administrat.

Daunele morale stabilite la valoarea de 120.000

sunt acordate corect numai pentru perioada arestării. Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a reținut constant că în cazurile de violare a art. 5

paragraful I al Convenției privind privarea nelegală de libertate, sunt

întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor morale pe perioada detenției

nelegale.

Argumentele privitoare la cuantumul acordat de

instanțe în alte cauze cu aceleași obiect, în raport de numărul zilelor de

arest, la caracterul insuficient ori exagerat al sumei stabilită de instanța

fondului și menținută în apel privesc o eventuală netemeinicie a deciziei, care

nu poate fi analizată de instanța de recurs.

Aceleași argumente se rețin și în ceea ce

privește criticile formulate de recurentele Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Constanța și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice care aduc

critici numai cu privire la cuantumul daunelor morale.

Instanța fiind în raport de cele mai sus

reținute, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge

recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamantul S.A.,

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța

și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei civile nr.

288/C din 09 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori

și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

septembrie 2010.