ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4805/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 9 decembrie 2008 reclamantul S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței să oblige pârâtul la plata sumei de 6000 lei cu titlu de daune materiale reprezentând drepturi salariale actualizate, la plata sumei de 4200 lei reprezentând cheltuieli cu asistența juridică, daune morale de 400.000 lei, sa se stabilească vechimea în muncă prin luarea în calcul a perioadei de privare de libertate de aproximativ 3 luni și să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, a arătat că a fost arestat în mod abuziv și nelegal prin ordonanța din 8 iunie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pentru o perioadă de aproximativ 3 luni de zile, respectiv 8 iunie 2001-31 august 2001, deși a atenționat constant organele de cercetare penală asupra nevinovăției sale.

Astfel, a declarat în mod repetat că nu avea atribuțiuni de serviciu în fișa postului pentru activitatea de reparații din șantier și nu a existat nici o legătură între activitatea sa și evenimentele petrecute pe nava A. vinovate făcându-se acele persoane care nu au respectat măsurile de protecție a muncii luate de conducerea societății, dispuse în scris și cu care au fost instruiți toți angajații șantierului implicați în activitatea de reparații a navei respective. La data arestării pentru infracțiuni la Legea protecției muncii nr. 90/1996 și ucidere din culpă, ambele în concurs ideal, ca urmarea accidentului colectiv de muncă din data de 5 iunie 2001 petrecut la bordul navei A., soldat cu 10 victime, îndeplinea funcția de director de producție la S.N.

Constanța. Prin decizia Tribunalului Constanța din data de 31 august 2001 a fost eliberat, urmând a fi cercetat în libertate. Sentința penală nr. 1344 din 28 iunie 2002 prin care Judecătoria Constanța l-a condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare a fost menținută de Tribunalul Constanța prin decizia penala nr. 410 din 9 mai 2003, care a constatat grațiată pedeapsa, însă Curtea de apel Constanța a casat cele două hotărâri prin decizia penală nr. 399/P/2004 și a dispus restituirea cauzei la parchet pentru efectuarea unei expertize tehnice de specialitate și completarea urmăririi penale. Prin Rechizitoriul nr. 627/P/2006 din 28 decembrie 2007 s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală, astfel confirmându-se după 6 ani și jumătate de la arestarea sa nelegală că nu se face vinovat de infracțiunile pentru care a fost arestat timp de 3 luni.

A precizat că daunele materiale reprezintă plata salariilor cuvenite pe perioada arestării, indexate și actualizate și plata celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la momentul arestării, ca beneficiu nerealizat. In ceea ce privește daunele morale, a susținut că a suferit o vătămare a onoarei, demnității, prestigiului și reputației sale, raportat și la funcția de director de producție al S.N. Constanța pe care o deținea în momentul arestării nelegale, vătămare ce i-a produs suferințe psihice și consecințe negative pe plan social, profesional, fizic. In drept, a invocat dispozițiile art. 504-506 C. proc. pen., art. 52 alin. (3) din Constituția României. Ulterior, reclamantul și-a majorat câtimea pretențiilor, respectiv la suma de 35749,57 lei daune materiale și 500.000 lei daune morale.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Prin sentința civilă nr. 493 din 10 aprilie 2009 Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea reclamantului S.A. și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P. Constanța să plătească reclamantului suma de 35.749,57 lei cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 120.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective. Tribunalul a constatat că în perioada 08 iunie 2001-31 august 2001 în care reclamantul a fost privat de libertate constituie vechime în muncă.

Pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 3800 lei. Pentru a hotărî astfel s-a reținut că, reclamantul nelegal a fost arestat preventiv în perioada 8 iunie 2001-31 august 2001, pentru săvârșirea unor infracțiuni de neluare a măsurilor legale referitoare la protecția muncii, pentru vătămare corporală gravă, respectiv ucidere din culpă și că pentru perioada restrângerii de libertate suportate și a consecințelor produse asupra persoanei reclamantului, precum și a familiei sale i se cuvine o reparație materială și una morală. În ceea ce privește daunele materiale, prima instanță a stabilit că ele se cuvin reclamantului pentru perioada măsurii privării de libertate și reprezintă diferența actualizată de salariu nerealizat de reclamant ca urmare a trecerii sale într-o funcție inferioară și cheltuieli judiciare cauzate de procesul penal.

Cu privire la daunele morale, instanța a apreciat că se cuvin reclamantului despăgubiri bănești pentru prejudiciul suferit pe perioada detenției nelegale, și a apreciat cuantumul lor prin aplicarea criteriilor referitoare la durata privării de libertate, consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată viața familială, profesională și socială. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul S.A. cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. În apelul formulat reclamantul S.A.

a susținut că instanța de fond nu a aplicat toate criteriile pentru stabilirea întinderii despăgubirii daunelor morale și nu a evaluat corect despăgubirile care să compenseze prejudiciul moral suferit. Arată că instanța de fond nu a respectat principiul proporționalității dintre daunele morale acordate și gravitatea suferințelor produse urmare celor 85 de zile de arest preventiv nelegal și a participării timp de 6,5 ani într-un proces penal și nici principiul reparării integrale a prejudiciului suferit.

Nu a analizat criteriul de apreciere a despăgubirilor morale privitor la importanța valorilor lezate,cum sunt prestigiul profesional și reputația reclamantului, nu a analizat gradul de lezare al valorilor morale, pierderea funcției de director general și reacția de desolidarizare și marginalizare pe care au avut-o salariații șantierului, nu a analizat complet criteriul intensității cu care au fost percepute consecințele vătămării, reclamantul fiind alăturat fizic și ca imagine unor persoane care săvârșiseră infracțiuni cu violență, fiind umilit prin suspendarea contractului individual de muncă după 30 de ani de muncă devotată în S.N.C. În apelul său, pârâtul Statul Român a susținut că instanța de fond a stabilit eronat cuantumul despăgubirilor materiale, adăugând nelegal, contrar prevederilor art. 504 C. proc.

pen., diferența de salariu nerealizat ca urmare a trecerii reclamantului într-o funcție inferioară. Arată că instanța trebuia să aibă în vedere numai drepturile salariale de care a fost lipsit reclamantul în perioada arestării preventive pentru că nu este suficientă prezumția că reclamantul și-ar fi păstrat funcția și drepturile salariale până la sfârșitul anului 2001 când S.N. Constanța s-a privatizat. Solicită ca instanța să calculeze prejudiciul material prin excluderea sumei reprezentând diferența de salariu ca urmare a trecerii sale într-o funcție inferioară. În privința daunelor morale, pârâtul a susținut că suma de 120.000 lei acordată cu acest titlu nu întrunește condiția de a oferi victimei o satisfacție cu caracter compensatoriu, ea fiind, dimpotrivă, un izvor de îmbogățire fără just temei.

La rândul său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamantului, apelantul susținând că pentru acordarea daunelor morale într-un cuantum de 120.000 lei era necesar ca reclamantul să dovedească faptul că prin măsura luată pe nedrept i-a fost lezată personalitatea umană peste limita normală ori reclamantul să fie o personalitate în domeniul public, social sau artistic. Curtea de Apel Constanța prin decizia nr. 288/2009 a admis apelul Statului Român, a schimbat în parte sentința în sensul că despăgubirile materiale acordate sunt în cuantum de 15,950,70 lei. S-au respins celelalte apeluri.

În considerentele hotărârii s-a reținut că, despăgubirile în sumă de 120.000 lei (aproximativ 30.000 Euro) acordate de instanța de fond, chiar dacă sunt limitate, prin considerente, la durata arestării preventive, ele sunt acoperitoare pentru atingerea adusă reputației sociale și profesionale a reclamantului de existența procesului penal și luarea măsurii arestării preventive pe perioada de 85 zile, precum și pentru suferința psihică pe care i-a provocat-o privarea de libertate. S-a reținut, la determinarea cuantumului daunelor morale, aspectele esențiale ale cauzei, ca funcția de director general al unei societăți de importanță națională, precum și consecințele pe care intentarea unui proces nereal în legătură cu serviciul le-a avut asupra onoarei, creditului moral, poziției sociale și prestigiului profesional al reclamantului.

Aprecierea asupra cuantumului prejudiciului moral suferit de o persoană nu se poate face prin analogie cu alte situații reținute în practica judiciară a instanțelor naționale sau europene, pentru că deși criteriile de analiză a prejudiciului moral sunt criterii obiective, evaluarea lor se face prin raportare la fiecare individ, percepția consecințelor morale ale încălcării drepturilor fundamentale fiind o chestiune care se verifică diferit de la o persoană la alta. Se constată, în consecință, că daunele morale acordate reclamantului conferă acestuia o satisfacție echitabilă, iar acordarea unui cuantum mai mare sau mai mic nu ar respecta condiția aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului.

S-a mai reținut că este fondată critica ce vizează cuantumul daunelor materiale acordate reclamantului prin hotărârea primei instanțe. Principiul răspunderii patrimoniale a Statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârșite în procesele penale este consacrat de Constituția României și în acord cu dispozițiile art. 3 din Protocolul nr. 7 adițional ca Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cauza care determină antrenarea răspunderii statului, factorul prejudiciabil este actul de justiție declarat nedrept - privarea de libertate ori restrângerea libertății, iar nu cercetările care s-ar face în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni și se limitează la durata arestării preventive.

Cercetările desfășurate în perioada derulării procesului penal până la pronunțarea soluției de scoatere de sub urmărire penală reprezintă o cauză licită pentru care statul nu poate fi ținut să răspundă. Cu atât mai puțin poate fi antrenată răspunderea statului pentru un prejudiciu produs ulterior scoaterii de sub urmărire penală determinat de neangajarea reclamantului într-o funcție similară celei de director general deținută la începerea cercetărilor penale. Nu numai că nu există o cauză ilicită, dar nu există nici o dovadă că lipsa unor venituri salariale echivalente cu cele obținute în funcția de director general de ar fi fost provocată de arestul apelantului și că ar fi, prin urmare, o consecință directă a erorii judiciare ce constituie temei al răspunderii ce se solicită a fi instituită.

Este real faptul că salariul obținut în aceste funcții a fost inferior obținut în funcția de director general, dar acest aspect nu poate fi impus pârâtului și nu este o consecință directă a erorii judiciare ce constituie temei răspunderii statului conform art. 504 C. proc. pen. Martorul M.C. a declarat că ulterior punerii în libertate a reclamantului chiar i s-a oferit postul de director la S.N. Giurgiu, reclamantul a refuzat postul oferit. S-a reținut că statul nu poate fi ținut a răspunde, în condițiile art. 504 C. proc.

pen., decât pentru prejudiciul creat reclamantului urmare reținerii și arestării sale nelegale pentru o perioadă de 85 zile, prejudiciul suferit de reclamant fiind echivalent cu salariul de care a fost lipsit reclamanții această perioadă - 15.950,70 lei - sumă ce va fi reactualizată cu indicele inflație de la data reținerii acestuia și până la plata efectivă a acestor despăgubiri Celelalte pretenții ale reclamantului ce reprezintă diferența dintre salariul aferent funcției de director general și venitul realizat după reîncadrarea sa și până la data finalizării procesului penal prin scoaterea de sub urmărire penală s-a apreciat a fi nefondate, apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice fiind întemeiat sub acest aspect.

În ceea ce privește apelul declarat de reclamant împotriva încheierii din 6 iulie 2009, s-a reținut a fi întemeiat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părțile din proces invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, critică hotărârea sub următoarele aspecte. - Hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul nerespectării dispozițiilor art. 505 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cu care, la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.

- Despăgubirile în valoare de 120.000 lei acordate de instanța de fond nu au fost limitate doar la durata arestării, fiind astfel stabilite într-un cuantum prea mare. - Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că în cazurile de violare a art. 5 paragraful I al Convenției, privind privarea nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor bănești privind prejudiciul produs victimei, material și moral, pe perioada detenției nelegale nu și pe perioada cât s-a derulat procesul. Recurentul S.A. critică hotărârea sub următoarele aspecte: - S-au încălcat prevederile art. 505 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că, la stabilirea întinderii reparației materiale nu s-a ținut cont de diferența solicitată și acordată de instanța de fond, dintre salariul de director general la momentul arestării și cel inferior avut după eliberarea din arest până la momentul privatizării S.N.

Constanța - octombrie 2002 - dată până la care se presupune că recurentul ar fi îndeplinit funcția de director general. - Instanța de apel la stabilirea întinderii reparației materiale nu a ținut cont de consecințele produse asupra persoanei private de libertate, în sensul că după eliberarea din arestul preventiv nu a mai putut ocupa funcția de director general al S.N. Constanța. - S-a nesocotit jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție care în mod repetat a decis că pretențiile formulate nu se pot limita la perioada strictă a arestării, ci ele se întind și pe perioada următoare: - Referitor la cuantumul daunelor morale s-a criticat faptul că în mod greșit s-a menținut sub acest aspect hotărârea instanței de fond.

- La stabilirea cuantumului daunelor morale nu s-a ținut cont de lezarea demnității, onoarei, cinstei vizavi de angajații S.N. Constanța și nici de criteriile prevăzute de art. 505 alin. (1) C. proc. pen., acordându-se astfel daune morale într-un cuantum mult diminuat. Recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanța critică hotărârea sub următoarele aspecte: - Suma reprezentând daune morale acordate de instanța de fond și menținută în apel depășește valorile nepatrimoniale care au lezat personalitatea și viața reclamantului. - La stabilirea întinderii despăgubirilor s-a avut în vedere atingerea gravă adusă onoarei și demnității timp de peste 6 ani, iar în realitate factorul prejudicial se limitează numai la arestarea preventivă.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererilor de recurs, Înalta Curte constată. Având în vedere că, toate părțile litigante prin cererile de recurs au invocat incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanțele au interpretat greșit prevederile art. 505 alin. (12) C. proc. pen. și ca urmare au fost greșit apreciate criticile de acordare și stabilire a cuantumului daunelor morale și respectiv daunelor materiale, se va face o singură analiză a celor trei cereri de recurs cu precizarea că recurentele Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. Constanța aduc critici numai cu privire la daunele morale.

Prin demersul judiciar reclamantul S.A. a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 6000 lei cu titlu de daune materiale respectiv drepturi salariale actualizate și 400.000 lei daune morale. Ulterior reclamantul a majorat câtimea petenților respectiv la suma de 35.749,57 lei daune materiale și 500.000 lei daune morale. Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea reclamantului, a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. Constanța să plătească reclamantului suma de 35.749,57 lei cu titlu de despăgubiri materiale și 120.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective. Curtea de Apel Constanța a schimbat în parte sentința, în sensul că despăgubirile materiale datorate reclamantului sunt de 15.950,70 lei și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

Criticile recurentului reclamant sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor materiale de către instanța de apel sunt nefondate, având în vedere că statul nu poate fi ținut să răspundă, în condițiile art. 504 C. proc. pen., decât pentru prejudiciul creat urmare a reținerii și arestării sale nelegale pentru o perioadă de 85 zile. Lipsirea reclamantului de salariu doar pe perioada cuprinsă între data arestării și data încetării acestei măsuri reprezintă un prejudiciu cert în sensul că el este sigur atât în privința existenței cât și în privința posibilității de reevaluare. Susținerile constante ale recurentului-reclamant în sensul că la stabilirea cuantumului daunelor materiale trebuie inclusă și suma de bani ce reprezintă diferența dintre salariu de director general la momentul arestării și cel inferior avut după eliberarea din arest până la momentul privatizării S.N.

Constanța, sunt fără suport probator, iar prezumtiv nu poate fi imputată pârâtului Statul Român. Așa după cum corect s-a reținut, Statul Român este ținut să răspundă numai pentru prejudiciul creat pe perioada reținerii și arestării preventive, iar pentru restul pretențiilor nu există material probator, în sensul celor susținute cu precizarea că sarcina probei revine reclamantului. În acest sens nu s-a nesocotit jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție întrucât în stabilirea cuantumului daunelor materiale constant s-au aplicat strict prevederile art. 504 C. proc. pen., dar nu trebuie uitat că, spețele spuse analizei diferă între ele atât sub aspectul situației de fapt cât și sub aspectul materialului probator administrat.

Daunele morale stabilite la valoarea de 120.000 sunt acordate corect numai pentru perioada arestării. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant că în cazurile de violare a art. 5 paragraful I al Convenției privind privarea nelegală de libertate, sunt întemeiate cererile de acordare a despăgubirilor morale pe perioada detenției nelegale. Argumentele privitoare la cuantumul acordat de instanțe în alte cauze cu aceleași obiect, în raport de numărul zilelor de arest, la caracterul insuficient ori exagerat al sumei stabilită de instanța fondului și menținută în apel privesc o eventuală netemeinicie a deciziei, care nu poate fi analizată de instanța de recurs. Aceleași argumente se rețin și în ceea ce privește criticile formulate de recurentele Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice care aduc critici numai cu privire la cuantumul daunelor morale.

Instanța fiind în raport de cele mai sus reținute, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul S.A., pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Constanța și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei civile nr. 288/C din 09 decembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2010.