ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4334/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 9 decembrie 2008 reclamantul T.E. a solicitat Tribunalului Constanța să oblige pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, să-i plătească suma de 15.000 lei, indexată cu rata inflației, cu titlu de daune morale în cuantum de 400.000 lei, să i se recunoască vechimea în muncă pentru perioada în care a fost privat de libertate, să redobândească dreptul de înmatriculare la U.T. Cluj pentru susținerea tezei de doctorat și să fie obligat pârâtul la cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, acesta a arătat că a fost arestat în mod abuziv și nelegal prin ordonanța din 8 iunie 2001 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, pentru o perioadă de aproximativ 3 luni de zile, respectiv 8 iunie 2001-31 august 2001, deși a atenționat constant organele de cercetare penală asupra nevinovăției sale.

Astfel, a declarat în mod repetat că nu avea atribuțiuni de serviciu în fișa postului pentru activitatea de reparații din șantier și nu a existat nici o legătură între activitatea sa și evenimentele petrecute pe nava A., vinovate făcându-se acele persoane care nu au respectat măsurile de protecție a muncii luate de conducerea societății, dispuse în scris și cu care au fost instruiți toți angajații șantierului implicați în activitatea de reparații a navei respective. La data arestării pentru infracțiuni la legea protecției muncii nr. 90/1996 și ucidere din culpă, ambele în concurs ideal, ca urmare a accidentului colectiv de muncă din data de 5 iunie 2001 petrecut la bordul navei A., soldat cu 10 victime, îndeplinea funcția de director de producție la S.N.

Constanța. Prin decizia Tribunalului Constanța din data de 31 august 2001 a fost eliberat, urmând a fi cercetat în libertate. Sentința penală nr. 1344 din 28 iunie 2002 prin care Judecătoria Constanța la condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare a fost menținută de Tribunalul Constanța prin decizia penală nr. 410 din 9 mai 2003, care a constatat grațiată pedeapsa, însă Curtea de apel Constanța a casat cele două hotărâri prin decizia penală nr. 399/P/2004 și a dispus restituirea cauzei la parchet pentru efectuarea unei expertize tehnice de specialitate și completarea urmăririi penale. Prin Rechizitoriul nr. 627/P/2006 din 28 decembrie 2007 s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală, astfel confirmându-se după 6 ani și jumătate de la arestarea sa nelegală că nu se face vinovat de infracțiunile pentru care a fost arestat timp de 3 luni.

Reclamantul a mai precizat că daunele materiale reprezintă plata salariilor cuvenite pe perioada arestării, indexate și actualizate și plata celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la momentul arestării, ca beneficiu nerealizat. In ceea ce privește daunele morale, a susținut că a suferit o vătămare a onoarei, demnității, prestigiului și reputației sale, raportat și la funcția de director de producție al S.N. Constanța pe care o deținea la momentul arestării nelegale, vătămare ce i-a produs suferințe psihice și consecințe negative pe plan social, profesional, fizic.

Astfel, după o carieră de 27 de ani și merite profesionale deosebite, s-a văzut nevoit să stea în celulă cu elemente antisociale, să suporte atmosfera apăsătoare și deprimantă din spatele gratiilor, a suportat sentimentul decadenței umane și disprețul publicului în sălile de judecată, fiind prezentat legat la mâini cătușe în boxa acuzaților până când judecătorul dădea ordin polițiștilor să fie legat de cătușe la începutul ședinței de judecată. A fost astfel lipsit de confortul psihic al unei vieți de familie și sociale normale, de sentimentul utilității sale în familie, în societate și profesional, a pierdut reputația de bun manager, bun profesionist, bun inginer navalist de care s-a bucurat până atunci, atât în rândul colegilor, cât și în fața partenerilor de afaceri.

Mediatizarea deosebită a cazului, fiind singurul director de producție al celui mai mare șantier naval din țară cu 3500 de angajați, ce a fost arestat și acuzat de uciderea din culpă a 10 muncitori, a constituit o puternică presiune psihică atât pentru sine, cât și pentru familia sa, fiind reluate la nesfârșit acuzații grave în mass-media, fapt ce i-a produs un grav prejudiciu de imagine, cu consecințe în planul posibilității de a mai ocupa vreodată funcția de director la vreo societate comercială. Nu în ultimul rând, a susținut că arestarea sa la doar 2 zile de la producerea accidentului, fără a se efectua nici o expertiză tehnică, i-au creat un șoc psihic și o traumă psihică grea, o umilință greu de suportat, iar ulterior stresul generat de prelungirea procesului timp de 6 ani și jumătate au avut consecințe în slăbirea sănătății fizice și psihice.

De asemenea, s-a simțit umilit când s-a luat măsura suspendări contractului de muncă, urmare a arestării, văzându-se astfel exclus din șantier lupă o perioadă de muncă intensă și devotată din anul 1975, fiind autor a peste de inovații și invenții, doctorand al U.T. Cluj, cu o teză al cărei subiect era în analiză la C.M.R. Cluj și la U.B. din Germania, pentru a se studia dezvoltarea Proiectului european cu aplicații în industria navală românească și mondială. În drept, a invocat dispozițiile art. 504-506 C. proc. pen., și art. 52 alin. (3) din Constituția României. Ulterior, reclamantul și-a majorat câtimea pretențiilor, respectiv la suma de 99.507 lei daune materiale și 500.000 lei daune morale.

Prin sentința civilă nr. 492 din 10 aprilie 2009 Tribunalul Constanța a admis în parte acțiunea reclamantului T.E. și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P. Constanța să plătească reclamantului suma de 90.875,71 lei cu titlu de despăgubiri materiale și suma de 120.000 lei cu titlu de despăgubiri morale, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective. Tribunalul a constatat că perioada 08 iunie 2001-31 august 2001 în care reclamantul a fost privat de libertate constituie vechime în muncă și a respins cererea privind redobândirea dreptului de înmatriculare pentru susținerea tezei de doctorat. Pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 3800 lei.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că în mod nelegal reclamantul a fost arestat preventiv în perioada 8 iunie 2001-31 august 2001, pentru săvârșirea unor infracțiuni de neluare a măsurilor legale referitoare la protecția muncii, pentru vătămare corporală gravă, respectiv ucidere din culpă și că pentru perioada restrângerii de libertate suportate și a consecințelor produse asupra persoanei reclamantului, precum și a familiei sale i se cuvine o reparație materială și una morală. În privința daunelor materiale, prima instanță a stabilit că ele se cuvin reclamantului pentru perioada măsurii privării de libertate și reprezintă diferența actualizată de salariu nerealizat de reclamant ca urmare a trecerii sale într-o funcție inferioară și cheltuieli judiciare cauzate de procesul penal.

Cu privire la daunele morale, instanța a apreciat că se cuvin reclamantului despăgubiri bănești pentru prejudiciul suferit pe perioada detenției nelegale, și a apreciat cuantumul lor prin aplicarea criteriilor referitoare la durata privării de libertate, consecințele negative suferite de reclamant, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată viața familială, profesională și socială. Instanța de fond a mai stabilit că răspunderea pentru întreg prejudiciul material și moral suferit de reclamant revine Statului Român în temeiul art. 504 și art. 505 alin. (4) C. proc. pen. și a apreciat că nu este întemeiată cererea reclamantului privind redobândirea dreptului de înmatriculare pentru susținerea tezei de doctorat, nefiind dovedită legătura de cauzalitate între arestarea reclamantului și nesusținerea tezei de doctorat.

La fel, nu s-a considerat a fi fost dovedită legătura de cauzalitate între afecțiunile medicale ce rezultă din fișele medicale depuse de reclamant și arestarea sa preventivă. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul T.E. cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor București și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. În apelul formulat reclamantul T.E. a susținut că instanța de fond nu a aplicat toate criteriile pentru stabilirea întinderii despăgubirii daunelor morale și nu a evaluat corect despăgubirile care să compenseze prejudiciul moral suferit. Arată că instanța de fond nu a respectat principiul proporționalității dintre daunele morale acordate și gravitatea suferințelor produse urmare celor 85 de zile de arest preventiv nelegal și a participării timp de 6,5 ani într-un proces penal și nici principiul reparării integrale a prejudiciului suferit.

Nu a analizat criteriul de apreciere a despăgubirilor morale privitor la importanța valorilor lezate,cum sunt prestigiul profesional și reputația reclamantului, nu a analizat gradul de lezare al valorilor morale, pierderea funcției de director de producție și a altor funcții mai mari la alte șantiere navale din țară și străinătate și ocuparea unor funcții inferioare pregătirii profesionale și manageriale și nu a analizat complet criteriul intensității cu care au fost percepute consecințele vătămării, reclamantul fiind alăturat fizic și ca imagine unor persoane care săvârșiseră infracțiuni cu violență.

De asemenea, evaluarea prejudiciului nu a fost raportată la consecințele pe care eroarea judiciară le-a avut asupra familiei sale, în special asupra soției și asupra fiicei reclamantului, dar și asupra suferințelor sale fizice, confirmate prin martorii audiați precum și asupra pregătirii profesionale, reclamantul fiind în imposibilitate de a mai susține teza sa de doctorat. În apelul său pârâtul Statul Român a susținut că instanța de fond a stabilit eronat cuantumul despăgubirilor materiale, adăugând nelegal, contrar prevederilor art. 504 C. proc. pen., diferența de salariu nerealizat ca urmare a trecerii reclamantului într-o funcție inferioară. Arată că instanța trebuia să aibă în vedere numai drepturile salariale de care a fost lipsit reclamantul în perioada arestării preventive pentru că nu este suficientă prezumția că reclamantul și-ar fi păstrat funcția și drepturile salariale până la sfârșitul anului 2007, cu atât mai mult cu cât S.N.

Constanța s-a privatizat la 1 octombrie 2002. Apreciază apelantul că prejudiciul este unul viitor în acest caz și nu poate fi considerat ca fiind cert. Solicită ca instanța să calculeze prejudiciul material constând în venitul nerealizat corespunzător perioadei privative de liberate până la data privatizării Șantierului, la care se adaugă suma de 842,99 lei cheltuieli judiciare în procesul penal în privința daunelor morale, pârâtul a susținut că suma de 120.000 lei acordată cu acest titlu este exagerată și depășește limitele unei reparații integrale, echitabile și adecvate pentru suferințele încercate de reclamant și familia sa.

La rândul său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului despăgubirilor morale acordate reclamantului, apelantul susținând că pentru acordarea daunelor morale într-un cuantum de 120.000 lei era necesar ca reclamantul să dovedească faptul că prin măsura luată pe nedrept i-a fost lezată personalitatea umană peste limita normală, instanța fiind datoare să țină seama și de jurisprudența CEDO referitoare la acordarea unor satisfacții juste, fără ca reparația morală să constituie o îmbogățire fără just temei pentru reclamant. Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 267/C din 19 noiembrie 2009 a respins ca nefondate apelurile declarate de apelantul T.E.

și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, împotriva sentinței civile nr. 492 din 20 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. 10972/118/2008, în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Constanța. S-a admis apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanța, împotriva sentinței civile nr. 492 din 10 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța. S-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 10.548,6 lei reprezentând venit nerealizat corespunzător perioadei privării de libertate, actualizat și la 842,99 lei reprezentând cheltuieli de judecată în procesul penal.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței. Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele: Despăgubirile în sumă de 120.000 lei (aproximativ 30.000 Euro) acordate de instanța de fond, chiar dacă sunt limitate, prin considerente, la durata arestării preventive, ele sunt acoperitoare pentru atingerea adusă reputației sociale și profesionale a reclamantului de existența procesului penal și luarea măsurii arestării preventive pe perioada de 85 zile, precum și pentru suferința psihică pe care i-a provocat-o privarea de libertate. Instanța de fond a reținut, la determinarea cuantumului daunelor morale, aspectele esențiale ale cauzei, că funcția de director de producție al unei societăți de importanță națională a reclamantului, precum și consecințele pe care intentarea unui proces nereal în legătură cu serviciul le-a avut asupra onoarei, creditului moral, poziției sociale și prestigiului profesional al reclamantului.

Nu se poate contesta faptul că arestarea reclamantului timp de 85 de zile și obligarea sa de a fi prezent în sălile de judecată timp de 6 ani și jumătate nu au fost de natură să atingă grav onoarea și demnitatea reclamantului, iar expunerea sa la disprețul public și un sentiment accentuat de frustrare, de dezumanizare și de afectare importantă a prestigiului său profesional și a personalității sale morale constituie elemente semnificative pentru conturarea prejudiciului moral suferit de acesta - un prejudiciu psihic de netăgăduit, un prejudiciu de imagine multiplu și complex, un prejudiciu de familie, ce se impune a fi reparat în condițiile legii. S-a constatat, în consecință, că daunele morale acordate reclamantului conferă acestuia o satisfacție echitabilă, iar acordarea unui cuantum mai mare sau mai mic nu ar respecta condiția aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs reclamantului.

In consecință, apelurile reclamantului și ale pârâților, pentru motivele mai sus menționate, au fost respinse ca nefondate. A fost considerată drept fondată critica ce vizează cuantumul daunelor materiale acordate reclamantului prin hotărârea primei instanțe, reținându-se următoarele. Principiul răspunderii patrimoniale a Statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârșite în procesele penale este consacrat de Constituția României și în acord cu dispozițiile art. 3 din Protocolul nr. 7 adițional ca Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Obligația statului la repararea pagubei în cazul condamnării sau luării unei măsuri privative pe nedrept - indiferent de temeiul achitării și de infracțiunea pentru care a intervenit achitarea - decurge din raporturile de drept public și poate fi antrenată în condițiile stabilite cumulativ prin art. 504 C. proc.

pen., care impun repararea integrală a prejudiciului suferit de victima erorii judiciare, fără a distinge după cum acesta este material sau moral. Este evident că repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, acesta fiind un principiu care, desprins din răspunderea civilă delictuală, se aplică și în cazul erorilor judiciare. Aceasta pentru că, rațiunea dispozițiilor cuprinse în art. 504 și urm. C. proc. pen. constă, în primul rând, în dezdăunarea celor nevinovați și, în al doilea rând, prevederile legale realizează o funcție preventivă, existența unor atare dispoziții fiind de natură să sporească vigilența organelor judiciare în verificarea și aprecierea materialului probator pentru a nu se ajunge la luarea unor măsuri nedrepte.

S-a mai reținut că reclamantul a recunoscut împrejurarea că, anterior scoaterii sale de sub urmărire penală prin rechizitoriul din 28 decembrie 2007, a fost angajat ca și consilier tehnic conducere executivă în perioada 01 septembrie 2001 – 08 octombrie 2002 și apoi coordonator proiect și manager proiect în cadrul aceleiași unități, respectiv S.N. Constanța. Este real faptul că salariul obținut în aceste funcții a fost inferior celui obținut în funcția de director de producție, dar acest aspect nu poate fi imputat pârâtului și nu este o consecință directă a erorii judiciare ce constituie temei a răspunderii statului conform art. 504 C. proc. pen. S-a mai reținut astfel că statul nu poate fi ținut a răspunde, în condițiile art. 504 C. proc.

pen., decât pentru prejudiciul creat reclamantului urmare reținerii și arestării sale nelegale pentru o perioadă de 85 zile, prejudiciul suferit de reclamant fiind echivalent cu salariul de care a fost lipsit reclamantul în această perioadă - 10548,6 lei - sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație de la data reținerii acestuia și până la plata efectivă a acestor despăgubiri. Celelalte pretenții ale reclamantului ce reprezintă diferența dintre salariul aferent funcției de director de producție și venitul realizat după reîncadrarea sa și până la data finalizării procesului penal prin scoaterea de sub urmărire penală au fost reținute ca nefondate, apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice fiind întemeiat sub acest aspect.

Împotriva deciziei au declarat recurs atât reclamantul T.E., cât și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Constanța și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța. Recurentul reclamant T.E. a invocat următoarele critici de nelegalitate a deciziei atacate. Instanța de apel a admis greșit apelul formulat de pârâtul Statul Român, schimbând în parte sentința civilă a Tribunalului Constanța, în sensul obligării Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la plata sumei de 10.548,6 lei (daune materiale) față de 99.507,00 lei, sumă acordată de prima instanță; greșit s-a aplicat legea, încălcându-se prevederile art. 505 alin. (1) C. proc. pen., prin aceea că nu a ținut seama la stabilirea întinderii reparației materiale, de diferența solicitată și acordată de instanța de fond, dintre salariul de director de producție la momentul atestării și cel inferior avut după eliberare din arest, până la momentul privatizării S.N.

Constanța (oct. 2001), data până la care se prezumă că administrația l-ar fi menținut în funcția de director de producție. Se mai susține că instanța de apel a nesocotit rezultatele expertizei contabile, dispuse în cauză de instanța de fond și a anulat despăgubirile materiale cuvenite ca diferență de salariu de director dintre momentul eliberării din arest și data privatizării S.N. Constanța, octombrie 2002. Se conchide de către recurentul reclamant că instanța de apel nu a avut în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții de Apel Constanța și a CEDO, iar în privința daunelor morale instanța nu ar fi dat eficiență criteriilor prevăzute la art. 505 alin. (1) C. proc.

pen. S-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a susținut următoarele critici de nelegalitate a deciziei recurate. Se susține incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece s-ar fi nesocotit prevederile art. 505 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că suma acordată reclamantului T.E. de 120.000 lei, cu titlu de despăgubiri morale este prea mare față de perioada de detenție suferită de acesta și de consecințele negative produse asupra reclamantului și familiei acestuia. Se mai susține că nu există nicio legătură de cauzalitate între prezența reclamantului T.E.

în sălile de judecată timp de 6 ani, pe durata desfășurării procesului și cuantumul daunelor morale ce au fost acordate, iar unicul temei ce trebuie reținut pentru acordarea unei reparații echitabile rezidă în arestarea nelegală a reclamantului, între 8 iunie – 31 august 2001. Recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Constanța a susținut drept temei de nelegalitate că suma reprezentând daune morale acordată de instanța de fond și menținută în apel depășește valorile nepatrimoniale care au lezat personalitatea reclamantului, aprecierea cuantumului prejudiciat nefiind corectă. Se mai consideră că factorul prejudicial se limitează numai la arestarea preventivă, în mod eronat raportându-se instanța de fond la întreaga perioadă în care s-a desfășurat procesul penal.

Se mai susține că instanțele au greșit în ceea ce privește cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantului pentru prejudiciul moral încercat, solicitându-se în temeiul art. 299 – 316 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei civile nr. 267 din 19 noiembrie 2009 și reducerea cuantumului daunelor morale. Analizând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor legale incidente și motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt nefondate urmând a fi respinse pentru considerentele ce succed: Prin decizia civilă nr. 267/C din 19 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în mod corect s-au respins apelurile declarate de reclamantul T.E.

și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și s-a admis apelul declarat de apelantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin D.G.F.P., împotriva sentinței civile nr. 492/2009 a Tribunalului Constanța, schimbându-se în parte sentința apelată în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 10.548,6 lei venit nerealizat corespunzător perioadei privării de liberate și la plata cheltuielilor de judecată în procesul penal. Obiectul acțiunii deduse judecății îl constituie obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor la repararea pagubei materiale și la plata daunelor morale pentru privarea de libertate în mod nelegal, pe o perioadă de 85 zile, între 8 iunie 2001 – 24 august 2001, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 52 alin.(3) teza I din Constituție statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare. Dispozițiile art. 504 alin. (2) C. proc. pen. prevăd că are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal a fost privată de libertate și căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Criteriile de stabilire a întinderii reparației sunt statuate în art. 505 alin. (1) C. proc. pen., aceasta fiind durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, consecințele produse asupra persoanei sau asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă. În cauză, prin eroarea judiciară intervenită au fost lezate drepturi fundamentale ale reclamantului, fiind atinse valori ce definesc personalitatea umană, dreptul reclamantului la repararea prejudiciului moral și material suferit de acesta, fiind incontestabil atât din perspectiva art. 504 și urm. C. proc.

pen., cât și din perspectiva art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Criticile recurentului reclamant ce vizează greșita reevaluare în sensul diminuării cuantumului daunelor materiale la care ar fi îndreptățit (de la 99.507 lei la 10.548,6 lei), ca și greșita aplicare de către instanța de judecată a dispozițiilor art. 505 alin. (1) C. proc. pen., în privința acordării daunelor morale, nu sunt de natură a atrage nelegalitatea deciziei recurate prin prisma motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 504 și art. 505 C. proc. pen., constatând în mod just că reclamantului i se cuvin atât despăgubiri materiale cât și morale.

În privința cuantumului despăgubirilor materiale cuvenite reclamantului pe care instanța de apel le-a modificat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că determinarea realizată de curtea de apel a prejudiciului material încercat de reclamant, (la suma de 10.548,6 lei), în privința căruia există criterii exacte de cuantificare s-a produs cu respectarea dispozițiilor legale incidente. Astfel, corect s-a reținut de instanța de apel că nu există nicio dovadă că lipsa unor venituri salariale echivalente cu cele obținute în funcția de director de producție ar fi fost provocate de arestul reclamantului și că ar fi, prin urmare o consecință directă a erorii judiciare ce constituie temei al răspunderii ce se solicită a fi instituită.

Drept urmare, pretențiile reclamantului, reprezentând diferența dintre salariul aferent funcției de director de producție și venitul realizat după reîncadrarea sa până la finalizarea procesului se vor reține a fi nefondate. Critica recurentului reclamant privind cuantumul daunelor morale acordate de instanță pe care acesta îl consideră insuficient, raportat la dispozițiile art. 505 alin. (1) C. proc. pen., ca de altfel și susținerile celorlalți doi recurenți-pârâți - Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanța și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța privind cuantificarea daunelor morale, nu se justifică. Repararea materială a daunelor morale este justificată juridic atât la nivel de principiu, de prevederile art. 998-999 C. civ.

care folosesc termenul de „prejudiciu”, fără a distinge între cel material și moral, cât și de unele dispoziții legale speciale, printre care chiar art. 505 C. proc. pen. Dispozițiile legale menționate prevăd repararea pagubei prin plata unei sume de bani folosind termenul de „pagubă suferită” fără a distinge între prejudiciul moral și cel patrimonial. Mai mult, stabilind că la întinderea reparației „se ține seama și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate”, art. 505 C. proc. pen. trebuie interpretat în acord cu principiul enunțat anterior în sensul că se are în vedere inclusiv prejudiciul moral atunci când reglementează critici de stabilire a întinderii reparației pecuniare.

Raportat la aceste dispoziții legale, instanța de apel a stabilit în mod just întinderea daunelor morale, având în vedere faptul că arestarea pe nedrept a reclamantului timp de 85 de zile a produs suferințe pe plan moral, social și profesional, fiindu-i lezate demnitatea și onoarea acestuia. Criticile formulate de recurenții-pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Municipiului Constanța privind greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente în lipsa existenței legăturii de cauzalitate între „prezența reclamantului T.E. timp de 6 ani în sălile de judecată” și cuantumul daunelor morale acordate și eronata raportare a factorului prejudiciabil la întreaga perioadă de desfășurare a procesului penal, nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate prin prisma motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc.

pen. civ. În mod just s-a reținut de instanța de fond și de cea de apel că prin arestarea nelegală s-a cauzat persoanei vătămate în patrimoniu un prejudiciu personal nepatrimonial ce a constat în consecințele dăunătoare neevaluabile în bani ce au rezultat din atingerile și încălcările dreptului personal la libertate, cu consecința inclusiv a unor inconveniente și datorate prezenței în sălile de judecată, fiind afectate totodată și acele atribute ale persoanei ce influențează relațiile sociale – onoarea, reputația, precum și cele care situează în domeniul afectiv al vieții umane - relațiile cu prietenii, apropiații, vătămări care își găsesc expresia cea mai tipică în durerea morală încercată de victimă.

Pentru aceste considerente, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul-reclamant T.E., recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă a Curții de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul T.E., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Constanța și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei nr. 267/C din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 septembrie 2010