ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6121/2008

Deliberând asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată 1.1. Obiect La data de 15 octombrie 2004 reclamantul P.C. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat la plata sumelor de 2.000.000.000 lei reprezentând despăgubiri materiale și de 1.000.000 Euro, cu titlul de daune morale, precum și la considerarea ca vechime neîntreruptă în muncă pentru perioada 21 aprilie 1999 - 1 august 2001. A mai solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. 1.2. În fapt În motivarea cererii, reclamantul a arătat, într-o amplă expunere, că prin rechizitoriul parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. 1507/P/1999 a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen.

Prin ordonanța procurorului nr. 701/P/1999 s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, în baza mandatul de arestare preventivă nr. 109/1999. Arestarea preventivă a durat de la data de 21 aprilie 1999 și până la data de 25 iunie 1999. Reclamantul a fost achitat prin sentința penală nr. 225 din 21 mai 1999, pronunțată de Tribunalul Constanța. Ca urmare a admiterii apelului declarat de Ministerul Public, această sentință a fost desființată și s-a dispus restituirea cauzei în vederea completării urmăriri penale. Ulterior, după completarea urmăriri penale, prin ordonanța procurorului nr. 1507/P/1999 din data de 16 octombrie 2003 s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală, în baza art. 10 lit. d) C. proc.

pen. A mai arătat că, într-un alt dosar, la data de 5 aprilie 1999, prin ordonanța dată în dosarul nr. 589/P/1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 248 și de art. 264 C. pen., precum și trimiterea acestuia în judecată. Instanța de apel a dispus achitarea reclamantului, soluție menținută și în recurs. Ca urmare a acestor arestări, reclamantului i se cuvin despăgubiri materiale și daune morale. Astfel, despăgubirile materiale se compun din veniturile salariale nerealizate în perioada 21 aprilie 1999 - 1 august 2001, cheltuieli efectuate de familie pentru alimente în regim special, datorate stării de sănătate a reclamantului deteriorată de regimul de detenție, precum și cheltuielile efectuate de familie cu întreținerea locuinței.

Cât privește daunele morale, acestea i se cuvin reclamantului față de împrejurarea că a fost arestat pe nedrept, iar ulterior eliberării viața sa și a familiei a avut mult de suferit, pe plan social, fiind supus disprețului public. In plus, ca urmare a regimului de detenție, starea de sănătate a acestuia, precară, s-a deteriorat. 1.3 . În drept Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 998 și urm. C. civ., art. 1084 C. civ., art. 504 și art. 506 C. proc. pen. și art. 2 alin. (1) lit. i) C. proc. civ. 1.4. Precizări ale acțiunii La data de 7 decembrie 2004 reclamantul și-a majorat cuantumul despăgubirilor materiale până la suma de 520.000.000 lei, din care 500.000.000 lei reprezentând venituri salariale, 10.000.000 lei cheltuieli efectuate de familie pentru alimentele și medicamentele reclamantului și 10.000.000 lei cheltuieli efectuate de familie pentru întreținerea locuinței.

Primul ciclu procesual 2. Hotărârea de primă instanță 2.1. Soluția Prin sentința civilă nr. 407 din data de 15 februarie 2006 Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâtul la plata sumei de 82.110 lei reprezentând despăgubiri materiale și la plata sumei de 65.000 Euro, echivalentul în lei, pentru daune morale. De asemenea, a reconstituit perioada 21 aprilie 1999 - 25 iunie 2001 drept vechime în muncă. Celelalte pretenții au fost respinse, ca nefondate. 2.2.Considerentele Tribunalul Iași a reținut că, în raport de împrejurările de fapt și de probele administrate, că reclamantul este îndreptățit la repararea pagubei suferite, în sensul dispozițiilor art. 504 C. proc.

pen. Cuantumul daunelor materiale a fost stabilit în raport de concluziile raportului de expertiză, reținându-se că prejudiciul material se compune din veniturile salariale ce i s-ar fi cuvenit reclamantului cât și diferența de salariu, la care se adaugă cheltuielile efectuate de familie pentru medicamente, alimente, întreținerea locuinței și cheltuielile efectuate de soția acestuia, ca urmare a afecțiunilor grave datorate arestării preventive a reclamantului. La stabilirea sumei de 65.000 Euro cu titlul de daune morale, instanța a avut în vedere atât împrejurările și suferințele reclamantului în timpul detenției cât și consecințele pe care privarea unei persoane de libertate le produce asupra vieții sociale, respectiv posibilitățile efective de reintegrare în societate.

Cu privire la capătul de cerere privind considerarea ca vechime neîntreruptă în muncă pentru perioada 21 aprilie 1999 - 1 august 2001, instanța a reținut prevederile art. 504 alin. (4) C. proc. pen., care stipulează că se calculează vechimea în muncă și timpul cât aceste persoane au fost arestate. în consecință, doar perioada 21 aprilie 1999 - 25 iunie 2001 în care reclamantul a fost arestat efectiv reprezintă vechime în muncă. 3. Hotărârea instanței de apel 3.1. Soluția Prin decizia nr. 103 C din 6 iunie 2006 Curtea de Apel Constanța, s ecția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelurile reclamantului și ale pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, D.G.F.P.

Constanta și Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond pentru soluționarea cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la citare. 3.2. Considerente Curtea de Apel Constanța a reținut că pentru termenul de judecată din data de 1 februarie 2006, data judecării cauzei, procedura de citare cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu a fost legal îndeplinită, citația cu acesta fiind lovită de nulitate întrucât a fost comunicată părții cu patru zile înainta de judecată, deși pricina nu avea un caracter urgent, în sensul dispozițiilor art. 89 alin. (1) C. proc. civ. Așadar, față de împrejurarea că dreptul la apărare al părții a fost încălcat, curtea de apel a apreciat că hotărârea instanței de fond este lovită de nulitate, în sensul art. 106 alin. (1) C. proc.

civ. In rejudecare a stabilit că se va examina și calitatea procesuală a D.G.F.P. Constanta, ce a fost citată în calitate de pârâtă, deși prin acțiunea introductivă și precizările ulterioare a fost chemat în judecată doar Statul Român prin Ministerul Finanțelor. În plus, D.G.F.P. Constanța a precizat că are doar calitatea de mandatar al pârâtului, ceea ce nu îi conferă decât dreptul de reprezentare a părții chemată în judecată și nu îndreptățirea de a sta în proces în nume propriu. Cel de al doilea ciclu procesual 4. Hotărârea instanței de fond în rejudecare 4.1.

Soluția Prin sentința nr. 812 din 16 aprilie 2007 Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâtul la plata următoarelor sume, cu titlul de despăgubiri materiale: - 37978 lei despăgubiri cu titlul de venituri salariale indexate neîncasate pentru perioada 21 aprilie 1999 -1 august 2001 - 42.132 lei despăgubiri ca urmare a diferenței dintre salariul de care a beneficiat reclamantul după reîncadrarea în muncă și veniturile pe care le ar fi realizat în funcția deținută pentru perioada 1 august 2001 -30 aprilie 2005 - 1000 lei cheltuieli de întreținere a reclamantului, - 1000 lei cheltuieli de întreținere a locuinței reclamantului, daune morale reprezentând echivalentul în lei la cursul BNR a sumei de 65.000 Euro la momentul efectuării plății.

Prin aceeași sentință a dispus reconstituirea vechimii în muncă pentru perioada 21 aprilie 1999 - 25 iunie 1999, urmând a se efectua mențiunile cuvenite în carnetul de muncă al reclamantului și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale în sumă de 26702 lei, reprezentând salarii neîncasate. 4.2. Considerente Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere situația de fapt, și anume că prin măsura abuzivă a arestării nelegale a reclamantului dispusă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru o faptă penală pe care nu a săvârșit-o, acestuia i-a fost cauzat în mod evident un prejudiciu, atât material cât și moral. Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că reclamantului i-a fost desfăcut contractul de muncă, ca urmare a arestării pe o perioadă mai mare de 60 de zile, iar ulterior reclamantul nu s-a mai putut reangaja ca urmare a arestării.

În consecință, i se cuvin salariile neîncasate pe perioada 21 aprilie 1999- 1 august 2001. Ulterior acesta s-a reangajat în funcția de director executiv și i se cuvin despăgubiri materiale, ca urmare a diferenței dintre salariul actual și cel avut anterior. La stabilirea prejudiciului de natură materială, apreciat de instanța la suma de 2000 lei, s-au avut în vedere și cheltuielile datorate afecțiunilor suferite de reclamant și agravate pe perioada detenției. Daunele morale au fost apreciate de tribunal la suma de 65.000 Euro, având în vedere că reclamantul a fost supus unor presiuni de natură psihologică, cu consecința încălcării demnității și onoarei umane, valori ce sunt ocrotite de lege.

In plus, împrejurarea arestării reclamantului a fost îndelung mediatizată în presa. Față de dispozițiile art. 504 pct. 4 C. proc. pen.. reclamantului i s-a reconstituit vechimea în muncă pe perioada arestării, respectiv 21 aprilie 1999 - 25 iunie 1999, cu efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetul de muncă. Hotărârea instanție de apel Soluția Prin decizia nr. 315C din 10 octombrie 2007 Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins apelurile formulate de reclamant și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța. A admis apelul Statului Român și a schimbat în parte hotărârea, în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 9.581.000 lei, reactualizați cu indicele de inflație de la data de 21 aprilie 1999 și până la plata efectivă, reprezentând venituri salariale pe perioada reținerii și arestării.

A înlăturat obligația de plată stabilită în sarcina pârâtului, referitoare la sumele: - 37978 lei venituri salariale până la data angajării în muncă - 42.132 lei diferențe salariale 1000 lei cheltuieli de întreținere a locuinței reclamantului, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Considerente Referitor la apelurile Statului Român și al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, ce au fost analizate împreună pe motiv că au considerente comune: Critica ce viza acordarea daunelor morale, precum și cuantumul acestora, a fost înlăturată față de prevederile art. 504 alin. (1) - (2) C. proc. pen. În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale, a instanțelor judecătorești care admit repararea materială a prejudiciilor aduse cinstei, onoarei, reputației, demnității și prestigiului persoanei.

Din probele administrate a rezultat că reclamantul a fost victima unei erori judiciare, ce a avut grave urmări asupra vieții acestuia, cauzându-i suferințe și umilințe. Curtea de apel a menținut suma acordată de tribunal, cu titlu de daune morale, întrucât la stabilirea cuantumului acesteia s-a avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, în sensul ușurării, pe cât posibil, a suferințelor reclamantului. Cât privește cuantumul daunelor materiale, aceasta va fi recalculat, având în vedere cauza care determină antrenarea răspunderii statului, respectiv actul de justiție declarat nedrept, și nu cercetările care s-ar face în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni.

Astfel, cercetările desfășurate anterior reținerii și arestării preventive, precum și derularea procesului penal până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile de achitare reprezintă o cauză licită, pentru care Statul Român nu poate fi ținut să răspundă. Nu se poate antrena răspunderea statului nici pentru un prejudiciu produs ulterior scoaterii de sub urmărire penală, determinat de neangajarea reclamantului într-o funcție similară celei deținute anterior. Aspectul că salariul acestei funcții este inferior celui avut anterior nu este un fapt ce poate fi imputabil pârâtului și nu constituie o consecință directă a erorii judiciare, pentru a fi incidente prevederile art. 504 C. proc. pen. In consecință, Statul Român răspunde, în condițiile art. 504 C. proc.

pen. pentru prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a reținerii și arestării sale nelegale pentru o perioadă de 66 zile, prejudiciu care este echivalent cu salariul de care aceasta a fost lipsit, adică suma de 9.581.000 lei. A fost înlăturată și obligația Statului Român la plata sumelor reprezentând cheltuieli de întreținere a locuinței reclamantului pe perioada cât acesta a fost arestat, pe motiv că pârâtul a fost deja obligat la plata veniturilor salariale de care reclamantul a fost lipsit pe perioada arestării, venituri destinate întreținerii. Referitor la apelul reclamantului, instanța a reținut că daunele morale au fost corect apreciate, pentru suferința psihică cauzată de existența procesului penal și a măsurii arestări preventive și consecințele ulterioare arestării, iar acordarea unui cuantum mai mare nu ar respecta condiția aprecierii rezonabile, pe o baza echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv.

Cât privește critica referitoare la majorarea cuantumului daunelor materiale, instanța a făcut referire la cele arătate cu ocazia analizării recursului formulat de Statului Român. Așa cum s-a arătat, reclamantul este îndreptățit să primească exclusiv salariul de care a fost lipsit în perioada reținerii și arestării nelegale, diferențele de salariu solicitate de reclamant ulterior eliberării sale (2001 - 2005), nefiind o consecință directă a erorii judiciare. A mai constatat că în mod corect curtea de apel a aplicat dispozițiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen., care stabilește că persoanelor care înainte de arestare erau încadrate în muncă, li se calculează la vechimea în muncă și timpul cât au fost arestate.

Reclamantul este îndreptățit să i se recunoască vechime neîntreruptă în muncă perioada reținerii și arestării nelegale, 21 aprilie 1999 - 25 iunie 1999, iar nu și perioada ulterioară. 4. Recursurile împotriva deciziei nr. 125/2007 4.1. Recursul reclamantului P.C. Reclamantul a arătat că decizia curții de apel este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea legii și aplicarea greșită a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Tribunalul nu i-a acordat suma de 26.702 lei, cu titlu de daune materiale, pe motiv că nu a solicitat-o înainte de dezbaterea fondului, ci doar prin concluziile scrise. Aceste susțineri sunt nefondate, câtă vreme în încheierea de ședință din 26 martie 2007 se face referire la această sumă.

Deși instanța a precizat că repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, totuși în decizia atacată nu a făcut aplicarea acestei reguli. Dimpotrivă, curtea de apel a redus dreptul la despăgubiri doar pentru perioada arestării, deși împrejurările ulterioare, cum ar fi imposibilitatea de angajare, s-au datorat acțiunii abuzive a reprezentanților Statului Român. Se impune a-i fi acordate despăgubiri materiale în cuantum de 108.812,80 lei. În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, suma de 65.000 Euro nu poate să acopere suferințele cauzate perioadei de detenției și izolare, cu atât mai mult cu cât arestarea reclamantului a fost subiectul unei campanii media. A solicitat majorarea acestui cuantum la suma de 250.000 Euro.

Perioada în care reclamantul nu a putut să se angajeze ar trebui să fie recunoscută vechime în muncă, deoarece a fost o consecință a situației judiciare. 4.2. Recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor Pârâtul a arătat că daunele morale au fost acordate cu încălcarea legii, respectiv a art. 504 și art. 505 C. proc. pen., care prevăd că pot fi reparate numai prejudiciile materiale suferite de persoana condamnată sau față de care s-au luat măsuri privative pe nedrept, produse ca urmare a condamnării sau luării unei măsuri preventive. În plus, condamnarea Statului Român la plata daunelor morale nu este legală, câtă vreme prejudiciile nepatrimoniale nu permit evaluarea lor în bani. Reclamantul nu a reușit să contureze dimensiunea suferințelor, cât și întinderea prejudiciilor morale la care a fost supus, în vederea stabilirii echivalentului valoric, iar instanțele au stabilit cuantumul daunelor morale arbitrar.

De asemenea, reclamantul nu a făcut dovada despăgubirilor materiale solicitate, în sensul art. 1169 C. civ. Actualizarea sumelor solicitate pentru salariile neîncasate necesită aplicarea unui criteriu unic și exact de actualizare, care nu poate fi decât unul calculat pe baze științifice, respectiv cel al ratei inflației. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 C. proc. civ. Analiza făcută de instanța de recurs 1. Cât privește recursul declarat de reclamant Cererea reclamantului de obligare a Statului Român și la plata sumei de 26.702,40 lei cu titlu de daune materiale nu este întemeiată. Astfel, instanța de apel a apreciat corect faptul că reclamantul este îndreptățit să primească numai salariul de care a fost lipsit în perioada arestării nelegale, iar nu și salariul ce i s-ar fi cuvenit ulterior eliberării.

Faptul că martorul R.C. a declarat că „după eliberare reclamantul a încercat să-și găsească un loc de muncă dar nu a reușit datorită situației create" nu este suficient pentru a se considera că au fost probate demersurile făcute în scopul reîncadrării. Nu poate fi antrenată răspunderea statului pentru un prejudiciu produs ulterior scoaterii de sub urmărire penală, determinat de neangajarea reclamantului într-o funcție similară celei deținute la momentul arestării, câtă vreme nu s-a dovedit legătura directă dintre eroarea judiciară ce constituie temei al răspunderii în condițiile art. 504 C. proc. pen. și imposibilitatea obținerii unor venituri egale cu cele anterioare.

În aceste condiții, nu se poate considera că este îndeplinită cerința privitoare la existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită care este arestarea nelegală a reclamantului și prejudiciul suferit de acesta prin neobținerea după eliberare a unor venituri la același nivel cu cele anterioare, de natură să angajeze răspunderea statului. Nu este întemeiată nici critica privitoare la cuantumul daunelor morale acordate. Scopul acordării daunelor morale este de a acoperi suferințele psihice suferite de cel față de care s-a produs eroarea judiciară la care se referă art. 504 C. proc. pen. Soluția asupra cererii de acordare a daunelor morale poate fi supusă controlului judiciar pe calea recursului, instanța de recurs urmând a verifica în ce măsură, în raport de probatoriul administrat, s-a apreciat corect asupra suferințelor psihice provocate de arestarea sau reținerea nelegală.

însă, cuantumul daunelor morale acordate vizează aspecte ce țin de situația de fapt a litigiului, la aprecierea suverană a instanțelor de fond, și care nu poate forma obiect al verificării hotărârii sub aspect de legalitate. Instanțele au arătat care au fost criteriile în raport de care au apreciat asupra cuantumului daunelor morale - funcția avută de reclamant la momentul privării de libertate precum și consecințele procesului penal asupra sănătății, onoarei, poziției sociale și prestigiului profesional al reclamantului. În fine, s-a apreciat corect că poate fi considerată vechime neîntreruptă în muncă numai perioada arestării preventive, nu și perioada ulterioară cuprinsă între momentul eliberăm și momentul încadrării reclamantului într-o altă funcție.

S-a făcut astfel aplicarea corectă a dispozițiilor art. 504 alin. final C. proc. pen. conform cu care, persoanelor arătate în alin. (1) și (2), care înainte de arestare erau încadrate în muncă, li se calculează la vechimea în muncă și timpul cât au fost arestate; 2. Cât privește recursul declarat de pârât Critica privitoare la faptul că reclamantul nu ar putea beneficia de daune morale nu este întemeiată. Răspunderea civilă delictuală presupune repararea integrală a prejudiciului, iar această regulă este incidență și în cazul prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, câtă vreme nu există nici un text de lege care să prevadă contrariul. Interpretarea în sensul că art. 504 C. proc. pen. vizează numai prejudiciul material este excesivă și lipsită de orice fundament.

Reclamantul a probat prejudiciul moral suferit iar instanțele de fond au reținut, în acord cu cerințele textului enunțat, faptul că se impune repararea acestuia. Nu este întemeiată nici critica referitoare la faptul că reclamantul nu a probat cuantumul daunelor materiale solicitate și de asemenea, faptul că daunele materiale puteau fi acordate numai pentru perioada detenției iar nu până la momentul angajării sale. Aspectele menționate își pot avea justificarea în faptul că cererea de recurs a pârâtului este identică cu cererea de apel. însă, instanța de apel i-a admis apelul și a înlăturat obligarea la plata sumelor reprezentând venituri salariale cuvenite până la data angajării reclamantului și o serie de diferențe salariale, ceea ce face ca această critică în recurs să fie lipsită de interes.

Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanța de apel a făcut aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. vor fi respinse ca nefondate ambele recursuri, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de P.C. și continuate de P.E., P.O., P.P. și P.C. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva deciziei nr. 315 C din data de 10 octombrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2008.