ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6121/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6121/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând

asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată

următoarele:

1.

Cererea de chemare în judecată

1.1.

Obiect

La data de 15 octombrie 2004 reclamantul P.C. a chemat

în

judecată

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligat

la plata

sumelor de 2.000.000.000 lei reprezentând despăgubiri materiale și

de 1.000.000

Euro, cu titlul de daune morale, precum și la considerarea ca

vechime

neîntreruptă în muncă pentru perioada 21 aprilie 1999 - 1 august 2001. A

mai solicitat

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. În fapt

În motivarea cererii, reclamantul a arătat, într-o amplă

expunere, că

prin

rechizitoriul parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr.

1507/P/1999 a fost trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz

în

serviciu în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen.

Prin

ordonanța procurorului nr. 701/P/1999 s-a dispus luarea

măsurii arestării preventive, în baza mandatul de arestare preventivă

nr.

109/1999.

Arestarea preventivă a durat de la data de 21 aprilie

1999 și până la data

de

25 iunie 1999.

Reclamantul a fost achitat prin sentința penală nr. 225

din 21 mai 1999,

pronunțată de Tribunalul Constanța. Ca urmare a admiterii

apelului declarat

de

Ministerul Public, această sentință a fost desființată și s-a dispus

restituirea cauzei în vederea completării urmăriri

penale.

Ulterior,

după completarea urmăriri penale, prin ordonanța

procurorului nr. 1507/P/1999 din data de 16 octombrie 2003 s-a dispus

scoaterea

de sub urmărirea penală, în

baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

A

mai arătat că, într-un alt dosar, la data de 5 aprilie 1999, prin ordonanța

dată în dosarul nr. 589/P/1999 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Constanța, s-a dispus luarea măsurii

arestării preventive pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

248 și de art. 264 C. pen.,

precum și

trimiterea acestuia în judecată. Instanța de apel a dispus achitarea

reclamantului,

soluție menținută și în recurs.

Ca urmare a acestor arestări, reclamantului i se cuvin

despăgubiri

materiale

și daune morale.

Astfel, despăgubirile materiale se compun din veniturile

salariale

nerealizate

în perioada 21 aprilie 1999 - 1 august 2001, cheltuieli efectuate de

familie pentru alimente în regim special, datorate

stării de sănătate a reclamantului deteriorată de regimul de detenție, precum

și cheltuielile

efectuate de familie cu întreținerea locuinței.

Cât privește daunele morale, acestea i se cuvin

reclamantului față de

împrejurarea că a fost arestat pe nedrept, iar ulterior

eliberării viața sa și a

familiei a avut mult de suferit, pe plan social, fiind

supus disprețului public.

In plus, ca urmare a regimului de detenție, starea

de sănătate a acestuia,

precară,

s-a deteriorat.

1.3 . În drept

Cererea

a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 998 și

urm. C. civ., art. 1084 C. civ., art. 504 și art. 506 C. proc. pen. și

art.

2 alin. (1) lit. i) C. proc. civ.

1.4. Precizări ale acțiunii

La data de 7 decembrie 2004 reclamantul și-a majorat

cuantumul

despăgubirilor

materiale până la suma de 520.000.000 lei, din care

500.000.000 lei reprezentând venituri salariale, 10.000.000 lei

cheltuieli efectuate de familie pentru alimentele și medicamentele

reclamantului și

10.000.000 lei

cheltuieli efectuate de familie pentru întreținerea locuinței.

Primul ciclu procesual

2.1. Soluția

Prin sentința civilă nr. 407 din data de 15 februarie

2006 Tribunalul

Constanța, secția civilă, a admis, în parte, acțiunea și

a obligat pârâtul la

plata

sumei de 82.110 lei reprezentând despăgubiri materiale și la plata sumei de

65.000 Euro, echivalentul în lei, pentru daune morale. De

asemenea, a reconstituit perioada 21 aprilie 1999

- 25 iunie 2001 drept vechime în

muncă.

Celelalte pretenții au fost respinse, ca nefondate.

2.2.Considerentele

Tribunalul Iași a reținut că, în raport de împrejurările

de fapt și de

probele administrate, că reclamantul este îndreptățit la

repararea pagubei

suferite,

în sensul dispozițiilor art. 504 C. proc. pen.

Cuantumul

daunelor materiale a fost stabilit în raport de concluziile

raportului de expertiză, reținându-se că

prejudiciul material se compune din

veniturile salariale ce i s-ar fi

cuvenit reclamantului cât și diferența de salariu, la care se adaugă

cheltuielile efectuate de familie pentru medicamente, alimente, întreținerea

locuinței și cheltuielile efectuate de

soția

acestuia, ca urmare a afecțiunilor grave datorate arestării preventive a

reclamantului.

La stabilirea sumei de 65.000 Euro cu titlul de daune

morale, instanța

a avut

în vedere atât împrejurările și suferințele reclamantului în timpul detenției

cât și consecințele pe care privarea unei

persoane

de libertate le produce asupra vieții sociale, respectiv posibilitățile

efective

de reintegrare în societate.

Cu privire la capătul de cerere privind considerarea ca

vechime

neîntreruptă în muncă pentru perioada 21 aprilie 1999 - 1 august 2001,

instanța a

reținut

prevederile art. 504 alin. (4) C. proc. pen., care stipulează că se

calculează vechimea în muncă și timpul cât aceste

persoane au fost arestate.

în

consecință, doar perioada 21 aprilie 1999 - 25 iunie 2001 în care reclamantul a

fost arestat efectiv reprezintă vechime în muncă.

3.1.

Soluția

Prin decizia nr. 103 C din 6 iunie 2006 Curtea de Apel

Constanța, s

ecția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale,

a admis

apelurile

reclamantului și ale pârâților Statul Român prin Ministerul

Economiei și Finanțelor, D.G.F.P. Constanta

și

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, a desființat sentința și a trimis

cauza spre rejudecare instanței de fond pentru soluționarea cu respectarea

dispozițiilor legale referitoare la citare.

3.2.

Considerente

Curtea de Apel Constanța a reținut că pentru termenul de

judecată din

data de 1

februarie 2006, data judecării cauzei, procedura de citare cu

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor nu

a fost legal îndeplinită,

citația cu

acesta fiind lovită de nulitate întrucât a fost comunicată părții cu

patru zile înainta de judecată, deși pricina nu

avea un caracter urgent, în

sensul

dispozițiilor art. 89 alin. (1) C. proc. civ. Așadar, față de împrejurarea

că

dreptul la apărare al părții a fost încălcat, curtea de apel a apreciat că

hotărârea instanței de fond este lovită de

nulitate, în sensul art. 106 alin. (1)

C. proc. civ.

In

rejudecare a stabilit că se va examina și calitatea procesuală a

D.G.F.P. Constanta, ce a fost citată în calitate

de

pârâtă, deși prin acțiunea introductivă și precizările ulterioare a fost

chemat în judecată doar Statul Român prin

Ministerul Finanțelor. În plus,

D.G.F.P.

Constanța a precizat că are doar

calitatea

de mandatar al pârâtului, ceea ce nu îi conferă decât dreptul de

reprezentare

a părții chemată în judecată și nu îndreptățirea de a sta în proces în nume

propriu.

Cel de al doilea ciclu procesual

4.1. Soluția

Prin

sentința nr. 812 din 16 aprilie 2007 Tribunalul Constanța, secția civilă, a

admis, în parte, acțiunea și a obligat pârâtul la plata următoarelor sume, cu

titlul de despăgubiri materiale:

-

37978 lei despăgubiri cu titlul de venituri salariale indexate neîncasate

pentru perioada 21 aprilie 1999 -1 august 2001

-

42.132 lei despăgubiri ca urmare a diferenței

dintre salariul de care

a beneficiat

reclamantul după reîncadrarea în muncă și veniturile pe care le ar fi realizat

în funcția deținută pentru perioada 1 august 2001 -30 aprilie 2005

-

1000 lei cheltuieli de întreținere a

reclamantului,

-

1000 lei cheltuieli de întreținere a locuinței

reclamantului, daune morale reprezentând echivalentul în lei la cursul BNR a

sumei de 65.000

Euro la momentul efectuării plății.

Prin aceeași sentință a dispus reconstituirea vechimii

în muncă pentru

perioada 21 aprilie 1999 - 25 iunie 1999, urmând a se

efectua mențiunile cuvenite

în carnetul de muncă al reclamantului și a respins

capătul de cerere privind

obligarea pârâtului la plata de despăgubiri

materiale în sumă de 26702 lei,

reprezentând salarii neîncasate.

4.2.

Considerente

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere

situația de fapt, și anume că prin măsura abuzivă a arestării nelegale a reclamantului

dispusă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, pentru o faptă

penală

pe care nu a

săvârșit-o, acestuia i-a fost cauzat în mod evident un prejudiciu, atât

material cât și moral.

Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că reclamantului

i-a fost

desfăcut contractul de muncă, ca urmare a arestării pe o perioadă mai

mare de 60 de zile, iar ulterior reclamantul nu s-a mai putut reangaja ca

urmare a

arestării. În

consecință, i se cuvin salariile neîncasate pe perioada 21 aprilie 1999- 1

august 2001.

Ulterior

acesta s-a reangajat în funcția de director executiv și i se

cuvin despăgubiri materiale, ca urmare a

diferenței dintre salariul actual și

cel avut anterior.

La stabilirea prejudiciului de natură materială, apreciat

de instanța la

suma de 2000 lei, s-au avut în vedere și cheltuielile

datorate afecțiunilor

suferite

de reclamant și agravate pe perioada detenției.

Daunele morale au fost apreciate de tribunal la suma de

65.000 Euro,

având în

vedere că reclamantul a fost supus unor presiuni de natură

psihologică, cu consecința încălcării demnității

și onoarei umane, valori ce

sunt

ocrotite de lege. In plus, împrejurarea arestării reclamantului a fost

îndelung

mediatizată în presa.

Față de dispozițiile art. 504 pct. 4 C. proc. pen.. reclamantului

i s-a

reconstituit vechimea în muncă pe perioada arestării, respectiv 21

aprilie 1999 -

25 iunie 1999, cu efectuarea mențiunilor cuvenite în

carnetul de muncă.

Hotărârea instanție de apel

Soluția

Prin

decizia nr. 315C din 10 octombrie 2007 Curtea de Apel

Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și

asigurări

sociale, a respins apelurile formulate de reclamant și de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

A admis apelul Statului Român și a schimbat în parte

hotărârea, în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 9.581.000 lei,

reactualizați cu indicele de inflație de la data de 21 aprilie 1999 și până la

plata efectivă,

reprezentând venituri salariale pe perioada reținerii și

arestării.

A înlăturat obligația de plată stabilită în sarcina

pârâtului, referitoare

la

sumele:

-

37978 lei venituri salariale până la data

angajării în muncă

-

42.132 lei diferențe salariale

1000 lei

cheltuieli de întreținere a locuinței reclamantului, a menținut celelalte

dispoziții

ale sentinței.

Considerente

Referitor la apelurile Statului Român și al Parchetului

de pe lângă

Tribunalul

Constanța, ce au fost analizate împreună pe motiv că au considerente comune:

Critica ce viza acordarea daunelor morale, precum și

cuantumul

acestora, a

fost înlăturată față de prevederile art. 504 alin. (1) - (2) C. proc. pen.

În acest sens este și jurisprudența Curții

Constituționale, a instanțelor

judecătorești care admit repararea materială

a prejudiciilor aduse cinstei, onoarei, reputației, demnității și prestigiului

persoanei.

Din probele administrate a rezultat că reclamantul a fost

victima unei

erori judiciare, ce a avut grave urmări asupra vieții acestuia,

cauzându-i

suferințe și umilințe. Curtea de apel a menținut suma acordată de

tribunal,

cu titlu de daune morale, întrucât la stabilirea cuantumului acesteia

s-a avut

în vedere

principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta

ilicită, în sensul ușurării, pe cât posibil, a

suferințelor reclamantului.

Cât privește cuantumul daunelor materiale, aceasta va fi

recalculat,

având în

vedere cauza care determină antrenarea răspunderii statului,

respectiv actul de justiție declarat nedrept, și

nu cercetările care s-ar face în

legătură cu săvârșirea unei

infracțiuni.

Astfel, cercetările desfășurate anterior reținerii și

arestării preventive, precum și derularea procesului penal până la pronunțarea

unei hotărâri irevocabile de achitare reprezintă o cauză licită, pentru care

Statul Român

nu poate fi ținut să răspundă. Nu se poate antrena răspunderea statului

nici

pentru un

prejudiciu produs ulterior scoaterii de sub urmărire penală, determinat de

neangajarea reclamantului într-o funcție similară celei

deținute anterior. Aspectul că salariul acestei funcții este inferior

celui avut

anterior nu este un fapt

ce poate fi imputabil pârâtului și nu constituie o

consecință directă a

erorii judiciare, pentru a fi incidente prevederile art. 504 C. proc. pen.

In consecință, Statul Român răspunde, în condițiile art.

504 C. proc. pen.

pentru prejudiciul cauzat reclamantului ca urmare a

reținerii și arestării sale nelegale pentru o perioadă de 66 zile, prejudiciu

care este echivalent cu

salariul de care aceasta a fost lipsit, adică suma de

9.581.000 lei. A fost înlăturată și obligația Statului Român la plata sumelor

reprezentând

cheltuieli de întreținere a locuinței reclamantului pe perioada cât

acesta a

fost arestat,

pe motiv că pârâtul a fost deja obligat la plata veniturilor

salariale de care reclamantul a fost lipsit pe

perioada arestării, venituri

destinate întreținerii.

Referitor la apelul reclamantului, instanța a reținut că

daunele morale

au fost

corect apreciate, pentru suferința psihică cauzată de existența

procesului penal și a măsurii arestări preventive

și consecințele ulterioare

arestării, iar acordarea unui cuantum mai

mare nu ar respecta condiția aprecierii rezonabile, pe o baza echitabilă,

corespunzătoare prejudiciului real și efectiv.

Cât privește critica referitoare la majorarea cuantumului

daunelor

materiale,

instanța a făcut referire la cele arătate cu ocazia analizării

recursului formulat de Statului Român. Așa cum s-a

arătat, reclamantul este

îndreptățit

să primească exclusiv salariul de care a fost lipsit în perioada reținerii și

arestării nelegale, diferențele de salariu solicitate de reclamant

ulterior eliberării sale (2001 - 2005), nefiind o

consecință directă a erorii

judiciare.

A mai constatat că în mod corect curtea de apel a

aplicat dispozițiile

art. 504 alin. (1) C. proc. pen., care stabilește că

persoanelor care înainte de arestare erau încadrate în muncă, li se calculează

la vechimea în muncă și

timpul cât au fost arestate. Reclamantul este

îndreptățit să i se recunoască

vechime neîntreruptă în muncă perioada reținerii și

arestării nelegale,

21

aprilie 1999 - 25 iunie 1999, iar nu și perioada ulterioară.

4.1.

Recursul reclamantului P.C.

Reclamantul

a arătat că decizia curții de apel este nelegală și netemeinică, fiind dată cu

încălcarea legii și aplicarea greșită a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Tribunalul

nu i-a acordat suma de 26.702 lei, cu titlu de daune materiale, pe motiv că nu

a solicitat-o înainte de dezbaterea fondului, ci

doar prin concluziile scrise. Aceste susțineri sunt nefondate, câtă

vreme în

încheierea de ședință din 26

martie 2007 se face referire la această sumă.

Deși

instanța a precizat că repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, totuși

în decizia atacată nu a făcut aplicarea acestei reguli. Dimpotrivă, curtea de

apel a redus dreptul la despăgubiri doar pentru

perioada arestării, deși împrejurările ulterioare, cum ar fi

imposibilitatea de

angajare, s-au

datorat acțiunii abuzive a reprezentanților Statului Român.

Se impune a-i fi acordate despăgubiri materiale

în cuantum de 108.812,80

lei.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, suma de

65.000 Euro

nu poate să acopere suferințele cauzate perioadei de detenției și

izolare, cu atât mai mult cu cât arestarea reclamantului a fost subiectul unei

campanii

media. A solicitat majorarea acestui cuantum la suma de 250.000 Euro.

Perioada în care reclamantul nu a putut să se angajeze

ar trebui să fie

recunoscută vechime în muncă, deoarece a fost o

consecință a situației

judiciare.

4.2.

Recursul pârâtului Ministerul

Economiei și Finanțelor

Pârâtul a arătat că daunele morale au fost acordate cu

încălcarea legii,

respectiv a art. 504 și art. 505 C. proc. pen., care

prevăd că pot fi reparate numai prejudiciile materiale suferite de persoana

condamnată sau față de

care s-au luat măsuri privative pe nedrept, produse ca

urmare a condamnării

sau luării unei măsuri preventive. În plus, condamnarea

Statului Român la

plata daunelor morale nu este legală, câtă vreme

prejudiciile nepatrimoniale

nu permit evaluarea lor în bani.

Reclamantul nu a reușit să contureze dimensiunea

suferințelor, cât și

întinderea prejudiciilor morale la care a fost supus, în

vederea stabilirii echivalentului valoric, iar instanțele au stabilit cuantumul

daunelor morale

arbitrar.

De asemenea, reclamantul nu a făcut dovada

despăgubirilor materiale

solicitate,

în sensul art. 1169 C. civ.

Actualizarea sumelor solicitate pentru salariile

neîncasate necesită

aplicarea

unui criteriu unic și exact de actualizare, care nu poate fi decât

unul calculat pe baze științifice, respectiv cel

al ratei inflației.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.

299 C. proc. civ.

Analiza făcută de instanța de recurs

Cererea reclamantului de obligare a Statului Român și la

plata sumei

de 26.702,40 lei cu titlu de daune materiale nu este întemeiată.

Astfel, instanța de apel a apreciat corect faptul că

reclamantul este

îndreptățit

să primească numai salariul de care a fost lipsit în perioada arestării

nelegale, iar nu și salariul ce i s-ar fi cuvenit ulterior eliberării.

Faptul

că martorul R.C. a declarat că „după eliberare reclamantul a încercat să-și

găsească un loc de muncă dar nu a reușit

datorită

situației create" nu este suficient pentru a se considera că au fost

probate

demersurile făcute în scopul reîncadrării.

Nu

poate fi antrenată răspunderea statului pentru un prejudiciu produs ulterior

scoaterii de sub urmărire penală, determinat de neangajarea reclamantului

într-o funcție similară celei deținute la momentul arestării, câtă vreme nu s-a

dovedit legătura directă dintre eroarea judiciară ce constituie temei al

răspunderii în condițiile art. 504 C. proc. pen. și

imposibilitatea obținerii unor venituri egale cu cele anterioare.

În aceste condiții, nu se poate considera că este

îndeplinită cerința

privitoare la existența unei legături de cauzalitate

între fapta ilicită care este

arestarea nelegală a reclamantului și prejudiciul suferit de acesta prin

neobținerea după eliberare a unor venituri

la același nivel cu cele anterioare,

de natură să angajeze răspunderea

statului.

Nu

este întemeiată nici critica privitoare la cuantumul daunelor morale acordate.

Scopul acordării daunelor morale este de a acoperi

suferințele psihice

suferite de cel față de care s-a produs eroarea judiciară

la care se referă art.

504 C. proc. pen. Soluția asupra cererii de acordare a

daunelor morale poate

fi supusă controlului judiciar pe calea recursului,

instanța de recurs urmând

a verifica în ce măsură, în raport de

probatoriul administrat, s-a apreciat

corect asupra suferințelor psihice

provocate de arestarea sau reținerea

nelegală.

însă, cuantumul daunelor morale acordate vizează aspecte ce țin

de situația de fapt a litigiului, la aprecierea

suverană a instanțelor de fond, și care nu poate forma obiect al verificării

hotărârii sub aspect de legalitate.

Instanțele au arătat care au fost criteriile în raport

de care au apreciat

asupra

cuantumului daunelor morale - funcția avută de reclamant la momentul privării

de libertate precum și consecințele procesului penal

asupra sănătății, onoarei, poziției sociale și prestigiului profesional

al

reclamantului.

În

fine, s-a apreciat corect că poate fi considerată vechime

neîntreruptă în muncă numai perioada arestării

preventive, nu și perioada

ulterioară

cuprinsă între momentul eliberăm și momentul încadrării

reclamantului

într-o altă funcție. S-a făcut astfel aplicarea corectă a

dispozițiilor art. 504 alin. final C. proc. pen. conform

cu care, persoanelor arătate în alin. (1) și (2), care înainte de arestare erau

încadrate în muncă, li se

calculează

la vechimea în muncă și timpul cât au fost arestate;

Critica

privitoare la faptul că reclamantul nu ar putea beneficia de daune morale nu

este întemeiată.

Răspunderea

civilă delictuală presupune repararea integrală a prejudiciului, iar această

regulă este incidență și în cazul prejudiciilor

cauzate prin erori judiciare, câtă vreme nu există nici un text de lege

care să

prevadă contrariul.

Interpretarea

în sensul că art. 504 C. proc. pen. vizează numai

prejudiciul material este excesivă și lipsită de orice fundament.

Reclamantul a probat prejudiciul moral suferit iar

instanțele de fond

au

reținut, în acord cu cerințele textului enunțat, faptul că se impune repararea

acestuia.

Nu este întemeiată nici critica referitoare la faptul că

reclamantul nu a

probat cuantumul daunelor materiale solicitate și de

asemenea, faptul că

daunele materiale puteau fi acordate numai pentru

perioada detenției iar nu

până la momentul angajării sale.

Aspectele menționate își pot avea justificarea în faptul

că cererea de

recurs a pârâtului este identică cu cererea de apel.

însă, instanța de apel i-a

admis apelul și a înlăturat obligarea la plata

sumelor reprezentând venituri salariale cuvenite până la data angajării

reclamantului și o serie de diferențe

salariale, ceea ce face ca această

critică în recurs să fie lipsită de interes.

Având

în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că

instanța de apel a făcut aplicarea și

interpretarea corectă a prevederilor legii

materiale incidente în cauză,

motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. vor fi

respinse ca nefondate

ambele recursuri, cu consecința rămânerii irevocabile a

hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondate recursurile declarate de P.C. și

continuate

de P.E., P.O., P.P. și P.C. și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei

și Finanțelor

împotriva deciziei nr.

315 C din data de 10 octombrie 2007 a Curții de Apel

Constanța, secția

civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2008.