ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2979/2009

Deliberând asupra recursurilor civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 320/S din 14 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, dispunându-se obligarea pârâtului să achite reclamantului suma de 7000 lei cu titlu de despăgubiri; s-au respins restul pretențiilor formulate de reclamant și, ca nedovedite, cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a dispune în acest sens, instanța a avut în vedere următoarele motive: Prin Ordonanța din 6 iulie 2005 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de reclamant și față de S.N.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr.7 8/2000. Împotriva reclamantului s-a emis ordonanța de reținere la data de 6 iunie 2000, ora 16.20. Parchetul a solicitat Judecătoriei Brașov arestarea preventivă pentru 29 de zile de la data încetării efectelor ordonanței de reținere, respectiv 7 iunie 2006, ora 16.20, cerere care a fost respinsă atât în fond cât și în calea de atac a recursului. Ulterior, prin ordonanța din 28 aprilie 2006 emisă de Parchet s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru comiterea infracțiunii imputate. Analizându-se actele administrate și depozițiile martorilor s-a apreciat că reținerea reclamantului dispusă de organele de urmărire penală nu a fost de natură a trezi suspiciuni în legătură cu activitatea profesională a acestuia; această măsură nu a fost de natură a determina destituirea reclamantului din funcțiile pe care le deținea, acesta exercitându-le și în prezent.

Acest ultim aspect este de natură a dovedi și că reclamantul și-a păstrat aprecierea de care se bucura anterior reținerii sale din partea factorilor decizionali din cadrul SC R. SA, chiar dacă unii dintre angajați acestei societăți au manifestat reținere față de acesta, ulterior privării sale de libertate de 24 de ore. În ceea ce privește relațiile de familie ale reclamantului, tribunalul a reținut că în afara unui impact emoțional firesc într-o atare situație, în speță nu au fost administrate probe care să ateste că reținerea acestuia a fost de natură a afecta aprecierea de care acesta se bucură în cadrul familiei sale. Față de aceste elemente, în temeiul art. 504 și art. 505 C. proc. pen., instanța a apreciat că reclamantului i se cuvine suma de 7000 lei cu titlu de daune morale, nefiind justificate restul pretențiilor bănești formulate.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la publicarea unei dezmințiri în mijloacele de informare în masă, s-a reținut că aceasta nu este prevăzută de art. 505 alin. (3) C. proc. pen., care determină în mod expres măsurile reparatorii în materie; față de dispozițiile art. 54 din Decretul nr. 31/1954 s-a apreciat că nu se impune obligarea statului la efectuarea, pe cheltuiala sa, a unor asemenea anunțuri. Prin decizia civilă nr. 187/Ap din 14 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de ambele părți, pentru următoarele motive: Ambele părți au formulat întâmpinare la apelul celeilalte, prin care s-a solicitat respingerea căii de atac promovate de adversarul procesual.

In probațiune s-au depus ordonanța de reținere din 6 iulie 2005, rezoluția de 3 iulie 2007 pronunțată în dosarul nr. 559/P/2007 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, încheierile nr. 45 din 7 iulie 2005 din dosarul nr. 2053/2005 a Judecătoriei Brașov și nr. 67/R din 7 iulie 2005 din dosarul nr. 1531/2005 a Judecătoriei Brașov, sentința civilă nr. 324/S din 7 mai 2007 a Tribunalului Brașov. Reclamantul a fost reținut pentru 24 de ore prin ordonanța de reținere din 6 iulie 2005 a procurorului D.M. de pe lângă Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov (fila 62 dosar apel). Prin această ordonanță s-a reținut că există indicii temeinice că învinuitul a săvârșit infracțiunea asimilată infracțiunilor de corupție prevăzute de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și că „învinuitul se află în situația prevăzută de art. 148 lit. e), h) C. proc.

pen.", măsura reținerii fiind luată „pentru a împiedica sustragerea sa de la urmărirea penală, săvârșirea unei alte infracțiuni, pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal". Ulterior, prin Ordonanța din 28 aprilie 2006 a procurorului șef serviciu în cadrul DNA, Serviciul Teritorial Brașov s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului P.G. întrucât „nu sunt incidente elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000". Prin același act procedural s-a declinat competența de soluționare a cauzei sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 248 și art. 248 1 C. pen. cu referire la art. 258 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Cu privire la aceste infracțiuni, prin Rezoluția din 3 iulie 2007 a procurorului G.G. din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, s-a confirmat propunerea organelor de poliție de a nu se începe urmărirea penală față de P.G., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni( filele 26-32 dosar apel). Rezultă din enumerarea actelor săvârșite în procedura penală față de reclamantul din prezentul dosar, că față de acesta s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea pentru care a fost reținut 24 de ore și respectiv neînceperea urmăririi penale pentru cealaltă infracțiune (art. 248 rap. la art. 248 1 C. pen.).

Potrivit dreptului intern [art. 504 alin. (2)-(3) C. proc. pen.] persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal are dreptul la repararea pagubei pricinuite prin această măsură. In cursul urmăririi penale nelegalitatea măsurii preventive poate fi stabilită, după caz, de procuror prin ordonanța de revocare a măsurii privative sau restrictive, prin ordonanță de scoatere de sub urmărire penală sau de instanța de judecată. In speță, reclamantul nu a formulat plângere împotriva măsurii de reținere dar prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală s-a stabilit implicit și nelegalitatea măsurii reținerii. Nu mai puțin, plângerea împotriva ordonanței de reținere prevăzută de art. 140 1 C. proc.

pen. nu reprezintă calea la un recurs efectiv, astfel cum acesta este definit de Convenția Europeană. Din perspectiva dreptului intern rezultă că măsura reținerii pentru 24 de ore a reclamantului a fost ilegală.

Potrivit Convenției Europene a Drepturilor Omului [art. 5 lit. c)] nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu excepția situației în care „ a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-1 împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia". In jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru aplicarea acestui text s-au dezvoltat patru motive fundamentale care să justifice refuzul de a lăsa un subiect de drept în libertate: - riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces; - riscul ca acuzatul, odată eliberat, să întreprindă acțiuni care să obstrucționeze justiție; - riscul de a comite o altă infracțiune; - riscul de a periclita liniștea publică.

Aceste pericole nu pot fi privite numai prin raportate la severitatea potențialei pedepse, ci trebuie raportate și la alți factori relevanți, cum ar fi caracterul persoanei implicate, moralitatea sa, bunurile sale, legăturile sale cu statul în care este anchetat, cunoștințele sale (persoane) la nivel internațional. Detenția poate fi justificată numai dacă se constată indicii că există un pericol public și un interes public care să depășească importanța prezumției de nevinovăție.

Este necesar să se asigure o justă proporționalitate, echilibru între interesul public, prezumția de nevinovăție și principiul respectării libertății individuale (cazul Smirnova contra Rusiei/24 octombrie 2003). Din perspectiva jurisprudenței Curții Europene și a Convenției înseși, reținerea reclamantului în cazul de față nu s-a circumscris exigențelor impuse de instanța europeană . Prin urmare, reclamantul, căruia i s-a adus atingere dreptului său la libertate prin măsura reținerii pentru 24 de ore, are dreptul la o despăgubire pentru prejudiciul moral încercat. Cuantificarea acestui prejudiciu de către instanța de fond este rezonabilă și reprezintă o reparație echitabilă pentru dauna morală încercată de reclamant prin lipsirea sa de libertate pentru 24 de ore.

Instanța a reținut că suma reprezentând daunele morale acordate nu poate fi nici diminuată și nici supradimensionată - astfel cum au cerut pârâtul și respectiv reclamantul în apel - pe de o parte, deoarece părțile nu au relevat anume criterii concrete care să conducă instanța la o altă concluzie decât cea a fondului, iar, pe de altă parte, și pentru considerentul că libertatea este - oricum - neprețuită, iar lipsa ei nu poate fi compensată de o anume sumă de bani. În ceea ce privește motivul de apel purtând asupra obligării Statului Român de a publica în presă dezmințiri, instanța reține - potrivit practicii constante a Curții Europene - că hotărârea judecătorească de față îi furnizează ea însăși reclamantului o satisfacție echitabilă și suficientă (Cazul Hubei/ contra Elveției/23 octombrie 1990). Nu mai puțin însă, reclamantul poate cere el însuși publicațiilor care au redat date infirmate ulterior în justiție, o dezmințire în cadrul dreptului la replică.

Împotriva deciziei de apel au fost formulate cereri de recurs ambele părți. 1. Reclamantul P.G. a criticat decizia pentru următoarele motive care se circumscrie, în parte, art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.: 1. a. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura pricinii. Simpla înșiruire a unor formulări standard, generale, nu poate conduce la ideea că instanța de apel și-a motivat hotărârea. În ceea ce privește întinderea reparației, a susținut că prejudiciul moral nu a fost cuantificat corect ținând cont de vârsta acestuia, de funcția pe care o deținea și de impactul pe care reținerea sa l-a avut în ceea ce privește relațiile profesionale, sociale și de familie, aspecte probate la judecata cauzei în fond prin declarațiile de martori și înscrisuri.

Într-o speță similară, aceeași instanță de apel a acordat consilierului juridic al SC R. despăgubiri de 8000 Euro, care este mai aproape de o despăgubire corectă. - Respingerea publicării hotărârii motivat de faptul că dispozițiile legale nu prevăd o asemenea posibilitate, nu a ținut cont de dispozițiile art. 54 din Decretul nr. 31/1954. 1.b. Acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 504-507 C. proc. pen., care se raportează și la principiile instituite de Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Detaliindu-se elementele din derularea dosarului penal și ale răspunderii civile delictuale, se arată că acestea au fost stabilite corect de ambele instanțe, mai puțin în ceea ce privește întinderea prejudiciului.

2. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice), reprezentat de D.G.F.P. Brașov a criticat decizia pentru următoarele motive ce se încadrează, în parte, în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2.a. Acțiunea formulată de reclamant este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 504 C. proc. pen. față de situația în care s-a aflat reclamantul. Se ignoră dispozițiile art. 5 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care permit lipsirea de libertate în situația arestării sau reținerii în vederea aducerii în fața autorităților judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a fost săvârșită o infracțiune.

Reclamantul se încadrează în această situație, măsura luată fiind în concordanță cu dispozițiile art. 143 și urm. C. proc. pen. 2.b. Nu s-a făcut dovada vreunui prejudiciu. Depozițiile martorilor sunt la modul general, fără a concretiza suferințele fizice și psihice ale reclamantului, toate având o mare doză de subiectivitate. Raportat la persoana reclamantului, suma solicitată este mai mult decât exagerată. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în considerarea celor ce succed: 1. În ceea ce privește recursul formulat de reclamant. 1.a. Motivarea deciziei de apel nu este de natură a atrage incidența în cauză a art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. S-a apreciat de instanța de apel că este rezonabilă cuantificarea daunelor morale acordate reclamantului prin lipsirea de libertate pentru 24 de ore, avându-se în vedere astfel perioada de detenție. Pe de altă parte, printr-un argument global instanța de apel și-a însușit concluzia instanței de fond referitoare la criteriile de cuantificare, apreciindu-se că nu s-au relevat criterii concrete care să o conducă la o altă concluzie. Motivarea instanței de apel răspunde criticii de apel formulată în acest sens, care s-a limitat a relua considerente de ordin general, fără a se detalia modul de apreciere al acestora de către prima instanță și fără a se arăta argumentele pentru care acestea ar justifica un cuantum mai mare al despăgubirilor.

În ceea ce privește critica în sensul că neîncuviințarea publicării hotărârii s-a motivat pe faptul că dispozițiile legale nu prevăd o asemenea posibilitate, se constată că motivarea deciziei de apel nu corespunde celor susținute de către recurent; totodată, nu s-au arătat argumentele în temeiul cărora se pot înlătura hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, la a cărei jurisprudență s-a făcut referire. Pe de altă parte, practica judiciară invocată privind cuantificarea prejudiciului nu reprezintă în actualul sistem un izvor de drept. 1.b. Cea de-a doua critică formulată de către reclamant, pe lângă modul general în care este formulată, vizează temeinicia hotărârii, aspect care nu mai este posibil de cenzurat în fața instanței de recurs, neîncadrându-se în dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. Nu s-a detaliat în ce a constat încălcarea normelor legale în stabilirea cuantumului prejudiciului, așa cum cere art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2. Recursul declarat de pârâtul-apelant este de asemenea nefondat. 2.a. În ceea ce privește încadrarea reclamantului în dispozițiile art. 504 C. proc. pen., se constată că instanța de apel a reținut că ordonanța de scoatere de sub urmărire penale stabilește implicit și nelegalitatea măsurii reținerii. Pe de altă parte, cauza a fost analizată și din perspectiva art. 5 din Convenția Europeană, ale căror dispoziții sunt obligatorii în urma ratificării de către România a Convenției. După cum rezultă din motivarea deciziei de apel, contrar celor invocate în recurs, au fost avute în vedere dispozițiile art. 5 lit. c) din Convenția Europeană, analizate prin coroborare și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

2.b. Așa cum s-a reținut și în ceea ce privește critica aferentă formulată de către reclamant, cea de-a doua critică din recursul analizat vizează temeinicia hotărârii, aspect care nu se încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.; reaprecierea probatoriilor era permisă de dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., punct care a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. Constatând că nu sunt fondate criticile formulate în ambele recursuri, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Popică Gheorghe și pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice) - D.G.F.P. Brașov împotriva deciziei nr. 187/Ap din 14 decembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 martie 2009.