ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2979/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2979/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând asupra recursurilor civile

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 320/S din 14

mai 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă, s-a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul P.G. în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, dispunându-se obligarea

pârâtului să achite reclamantului suma de 7000 lei cu titlu de despăgubiri;

s-au respins restul pretențiilor formulate de reclamant și, ca nedovedite,

cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de

judecată.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța a avut în vedere următoarele motive:

Prin Ordonanța din 6 iulie 2005 s-a

dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de reclamant și față de S.N. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr.7 8/2000.

Împotriva reclamantului s-a emis

ordonanța de reținere la data de 6 iunie 2000, ora 16.20. Parchetul a solicitat

Judecătoriei Brașov arestarea preventivă pentru 29 de zile de la data încetării

efectelor ordonanței de reținere, respectiv 7 iunie 2006, ora 16.20, cerere

care a fost respinsă atât în fond cât și în calea de atac a recursului.

Ulterior, prin ordonanța din 28

aprilie 2006 emisă de Parchet s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală

pentru comiterea infracțiunii imputate.

Analizându-se actele administrate și

depozițiile martorilor s-a apreciat că reținerea reclamantului dispusă de

organele de urmărire penală nu a fost de natură a trezi suspiciuni în legătură cu

activitatea profesională a acestuia; această măsură nu a fost de natură a

determina destituirea reclamantului din funcțiile pe care le deținea, acesta

exercitându-le și în prezent.

Acest ultim aspect este de natură a

dovedi și că reclamantul și-a păstrat aprecierea de care se bucura anterior

reținerii sale din partea factorilor decizionali din cadrul SC R. SA, chiar

dacă unii dintre angajați acestei societăți au manifestat reținere față de

acesta, ulterior privării sale de libertate de 24 de ore.

În ceea ce privește relațiile de

familie ale reclamantului, tribunalul a reținut că în afara unui impact

emoțional firesc într-o atare situație, în speță nu au fost administrate probe

care să ateste că reținerea acestuia a fost de natură a afecta aprecierea de

care acesta se bucură în cadrul familiei sale.

Față de aceste elemente, în temeiul

art. 504 și art. 505 C. proc. pen., instanța a apreciat că reclamantului i se

cuvine suma de 7000 lei cu titlu de daune morale, nefiind justificate restul

pretențiilor bănești formulate.

În ceea ce privește cererea de

obligare a pârâtului la publicarea unei dezmințiri în mijloacele de informare

în masă, s-a reținut că aceasta nu este prevăzută de art. 505 alin. (3) C.

proc. pen., care determină în mod expres măsurile reparatorii în materie; față

de dispozițiile art. 54 din Decretul nr. 31/1954 s-a apreciat că nu se impune

obligarea statului la efectuarea, pe cheltuiala sa, a unor asemenea anunțuri.

Prin decizia civilă nr. 187/Ap din 14

decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de

ambele părți, pentru următoarele motive:

Ambele

părți au formulat întâmpinare la apelul celeilalte, prin care s-a solicitat

respingerea căii de atac promovate de adversarul procesual.

In

probațiune s-au depus ordonanța de reținere din 6 iulie 2005, rezoluția de 3

iulie 2007 pronunțată în dosarul nr. 559/P/2007 de către Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, încheierile nr. 45 din 7 iulie 2005 din dosarul

nr. 2053/2005 a Judecătoriei Brașov și nr. 67/R din 7 iulie 2005 din dosarul

nr. 1531/2005 a Judecătoriei Brașov, sentința civilă nr. 324/S din 7 mai 2007 a Tribunalului Brașov.

Reclamantul

a fost reținut pentru 24 de ore prin ordonanța de reținere din 6 iulie 2005 a procurorului D.M. de pe lângă Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov (fila 62 dosar apel).

Prin această ordonanță s-a reținut că există indicii temeinice că învinuitul a

săvârșit infracțiunea asimilată infracțiunilor de corupție prevăzute de art. 10

lit. a) din Legea nr. 78/2000 și că „învinuitul se află în situația prevăzută

de art. 148 lit. e), h) C. proc. pen.", măsura reținerii fiind luată

„pentru a împiedica sustragerea sa de la urmărirea penală, săvârșirea unei alte

infracțiuni, pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal".

Ulterior,

prin Ordonanța din 28 aprilie 2006 a procurorului șef serviciu în cadrul DNA,

Serviciul Teritorial Brașov s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a

inculpatului P.G. întrucât „nu sunt incidente elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. a) din Legea nr. 78/2000". Prin

același act procedural s-a declinat competența de soluționare a cauzei sub

aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art. 248 și art. 248

1

C.

pen. cu referire la art. 258 C. pen. în favoarea Parchetului de pe lângă

Judecătoria Brașov.

Cu

privire la aceste infracțiuni, prin Rezoluția din 3 iulie 2007 a procurorului G.G. din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

Urmărire Penală și Criminalistică, s-a confirmat propunerea organelor de

poliție de a nu se începe urmărirea penală față de P.G., întrucât nu sunt

întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni( filele 26-32 dosar

apel).

Rezultă

din enumerarea actelor săvârșite în procedura penală față de reclamantul din

prezentul dosar, că față de acesta s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală pentru infracțiunea pentru care a

fost reținut 24 de ore și respectiv neînceperea urmăririi penale pentru

cealaltă infracțiune (art. 248 rap. la art. 248

1

C. pen.).

Potrivit

dreptului intern [art. 504 alin. (2)-(3) C. proc. pen.] persoana care în cursul

procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns

libertatea în mod nelegal are dreptul la repararea pagubei pricinuite prin

această măsură.

In

cursul urmăririi penale nelegalitatea măsurii preventive poate fi stabilită,

după caz, de procuror prin ordonanța de revocare a măsurii privative sau

restrictive, prin ordonanță de scoatere de sub urmărire penală sau de instanța

de judecată.

In

speță, reclamantul nu a formulat plângere împotriva măsurii de reținere dar

prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală s-a stabilit implicit și

nelegalitatea măsurii reținerii.

Nu

mai puțin, plângerea împotriva ordonanței de reținere prevăzută de art. 140

1

C. proc. pen. nu reprezintă calea la un recurs efectiv, astfel cum acesta este

definit de Convenția Europeană.

Din

perspectiva dreptului intern rezultă că măsura reținerii pentru 24 de ore a

reclamantului a fost ilegală.

Potrivit

Convenției Europene a Drepturilor Omului [art. 5 lit. c)] nimeni nu poate fi

lipsit de libertatea sa cu excepția situației în care „ a fost arestat sau

reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-1 împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia".

In

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru aplicarea acestui

text s-au dezvoltat patru motive fundamentale care să justifice refuzul de a

lăsa un subiect de drept în libertate:

- riscul

ca acuzatul să nu se prezinte la proces;

- riscul

ca acuzatul, odată eliberat, să întreprindă acțiuni care să obstrucționeze

justiție;

- riscul

de a comite o altă infracțiune;

- riscul

de a periclita liniștea publică.

Aceste

pericole nu pot fi privite numai prin raportate la severitatea potențialei

pedepse, ci trebuie raportate și la alți factori relevanți, cum ar fi

caracterul persoanei implicate, moralitatea sa, bunurile sale, legăturile sale

cu statul în care este anchetat, cunoștințele sale (persoane) la nivel

internațional. Detenția poate fi justificată numai dacă se constată indicii că

există un pericol public și un interes public care să depășească importanța

prezumției de nevinovăție. Este necesar să se asigure o justă

proporționalitate, echilibru între interesul public, prezumția de nevinovăție

și principiul respectării libertății individuale (cazul Smirnova contra Rusiei/24

octombrie 2003).

Din

perspectiva jurisprudenței Curții Europene și a Convenției înseși, reținerea

reclamantului în cazul de față nu s-a circumscris exigențelor impuse de

instanța europeană .

Prin

urmare, reclamantul, căruia i s-a adus atingere dreptului său la libertate prin

măsura reținerii pentru 24 de ore, are dreptul la o despăgubire pentru

prejudiciul moral încercat.

Cuantificarea

acestui prejudiciu de către instanța de fond este rezonabilă și reprezintă o

reparație echitabilă pentru dauna morală încercată de reclamant prin lipsirea

sa de libertate pentru 24 de ore.

Instanța

a reținut că suma reprezentând daunele morale acordate nu poate fi nici

diminuată și nici supradimensionată - astfel cum au cerut pârâtul și respectiv

reclamantul în apel - pe de o parte, deoarece părțile nu au relevat anume

criterii concrete care să conducă instanța la o altă concluzie decât cea a

fondului, iar, pe de altă parte, și pentru considerentul că libertatea este -

oricum - neprețuită, iar lipsa ei nu poate fi compensată de o anume sumă de bani.

În

ceea ce privește motivul de apel purtând asupra obligării Statului Român de a

publica în presă dezmințiri, instanța reține - potrivit practicii constante a

Curții Europene - că hotărârea judecătorească de față îi furnizează ea însăși

reclamantului o satisfacție echitabilă și suficientă (Cazul Hubei/ contra

Elveției/23 octombrie 1990).

Nu

mai puțin însă, reclamantul poate cere el însuși publicațiilor care au redat

date infirmate ulterior în justiție, o dezmințire în cadrul dreptului la

replică.

Împotriva deciziei de apel au fost

formulate cereri de recurs ambele părți.

pentru următoarele motive care se circumscrie, în parte, art. 304 pct. 7 și

pct. 9 C. proc. civ.:

pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, ori străine de natura

pricinii.

Simpla înșiruire a unor formulări

standard, generale, nu poate conduce la ideea că instanța de apel și-a motivat

hotărârea.

În ceea ce privește întinderea

reparației, a susținut că prejudiciul moral nu a fost cuantificat corect ținând

cont de vârsta acestuia, de funcția pe care o deținea și de impactul pe care

reținerea sa l-a avut în ceea ce privește relațiile profesionale, sociale și de

familie, aspecte probate la judecata cauzei în fond prin declarațiile de

martori și înscrisuri.

Într-o speță similară, aceeași

instanță de apel a acordat consilierului juridic al SC R. despăgubiri de 8000 Euro,

care este mai aproape de o despăgubire corectă.

- Respingerea publicării hotărârii

motivat de faptul că dispozițiile legale nu prevăd o asemenea posibilitate, nu

a ținut cont de dispozițiile art. 54 din Decretul nr. 31/1954.

1.b. Acțiunea se întemeiază pe

dispozițiile art. 504-507 C. proc. pen., care se raportează și la principiile

instituite de Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Detaliindu-se elementele din

derularea dosarului penal și ale răspunderii civile delictuale, se arată că

acestea au fost stabilite corect de ambele instanțe, mai puțin în ceea ce

privește întinderea prejudiciului.

Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice),

reprezentat de D.G.F.P. Brașov a criticat decizia pentru următoarele motive ce

se încadrează, în parte, în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

2.a. Acțiunea formulată de reclamant

este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 504

C. proc. pen. față de situația în care s-a aflat reclamantul.

Se ignoră dispozițiile art. 5 lit. c)

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care permit lipsirea de libertate

în situația arestării sau reținerii în vederea aducerii în fața autorităților

judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a

fost săvârșită o infracțiune.

Reclamantul se încadrează în această

situație, măsura luată fiind în concordanță cu dispozițiile art. 143 și urm. C.

proc. pen.

2.b. Nu s-a făcut dovada vreunui

prejudiciu. Depozițiile martorilor sunt la modul general, fără a concretiza

suferințele fizice și psihice ale reclamantului, toate având o mare doză de

subiectivitate. Raportat la persoana reclamantului, suma solicitată este mai

mult decât exagerată.

Analizând decizia de apel în raport

de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, în

considerarea celor ce succed:

formulat de reclamant.

1.a. Motivarea deciziei de apel nu

este de natură a atrage incidența în cauză a art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

S-a apreciat de instanța de apel că

este rezonabilă cuantificarea daunelor morale acordate reclamantului prin

lipsirea de libertate pentru 24 de ore, avându-se în vedere astfel perioada de

detenție.

Pe de altă parte, printr-un argument

global instanța de apel și-a însușit concluzia instanței de fond referitoare la

criteriile de cuantificare, apreciindu-se că nu s-au relevat criterii concrete

care să o conducă la o altă concluzie.

Motivarea instanței de apel răspunde

criticii de apel formulată în acest sens, care s-a limitat a relua considerente

de ordin general, fără a se detalia modul de apreciere al acestora de către

prima instanță și fără a se arăta argumentele pentru care acestea ar justifica

un cuantum mai mare al despăgubirilor.

În ceea ce privește critica în

sensul că neîncuviințarea publicării hotărârii s-a motivat pe faptul că

dispozițiile legale nu prevăd o asemenea posibilitate, se constată că motivarea

deciziei de apel nu corespunde celor susținute de către recurent; totodată, nu

s-au arătat argumentele în temeiul cărora se pot înlătura hotărârile Curții Europene

a Drepturilor Omului, la a cărei jurisprudență s-a făcut referire.

Pe de altă parte, practica judiciară

invocată privind cuantificarea prejudiciului nu reprezintă în actualul sistem

un izvor de drept.

1.b. Cea de-a doua critică formulată

de către reclamant, pe lângă modul general în care este formulată, vizează

temeinicia hotărârii, aspect care nu mai este posibil de cenzurat în fața

instanței de recurs, neîncadrându-se în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Nu s-a detaliat în ce a constat

încălcarea normelor legale în stabilirea cuantumului prejudiciului, așa cum

cere art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

pârâtul-apelant este de asemenea nefondat.

2.a. În ceea ce privește încadrarea

reclamantului în dispozițiile art. 504 C. proc. pen., se constată că instanța

de apel a reținut că ordonanța de scoatere de sub urmărire penale stabilește

implicit și nelegalitatea măsurii reținerii.

Pe de altă parte, cauza a fost

analizată și din perspectiva art. 5 din Convenția Europeană, ale căror dispoziții

sunt obligatorii în urma ratificării de către România a Convenției.

După cum rezultă din motivarea

deciziei de apel, contrar celor invocate în recurs, au fost avute în vedere

dispozițiile art. 5 lit. c) din Convenția Europeană, analizate prin coroborare

și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

2.b. Așa cum s-a reținut și în ceea

ce privește critica aferentă formulată de către reclamant, cea de-a doua

critică din recursul analizat vizează temeinicia hotărârii, aspect care nu se

încadrează în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.; reaprecierea probatoriilor

era permisă de dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., punct care a fost

abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.

Constatând că nu sunt fondate

criticile formulate în ambele recursuri, Înalta Curte urmează să facă aplicarea

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamantul Popică Gheorghe și pârâtul Statul Român prin

Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice) -

D.G.F.P. Brașov împotriva deciziei nr. 187/Ap din 14 decembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 13 martie 2009.