ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1786/2009

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Reclamantul B.G. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei la 900.000 lei cu titlu de daune morale deoarece a fost reținut și arestat nelegal în perioada 11 mai 2005 - 4 ianuarie 2006 și trimis în judecată pentru o faptă pe care nu a săvârșit-o, fiind achitat prin sentința penală nr. 151 din 14 martie 2006 a Tribunalului Brașov, rămasă definitivă și irevocabilă. Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 59 din 3 martie 2008 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 237.000 lei reprezentând daune morale. Instanța a reținut că, prin privarea de libertate reclamantului i-au fost afectate onoarea și reputația, suferințe pe plan moral și social.

În ce privește cuantumul pretențiilor, instanța s-a raportat la practica judecătorească națională și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și că daunele morale trebuie să constituie o satisfacție echitabilă ce nu pot fi deturnate de la scopul lor, pentru a se conferi un folos material nejustificat. S-a apreciat un cuantum de 1000 lei pentru fiecare zi de detenție ce reprezintă o reparație echitabilă pentru prejudiciul moral suferit. Au fost înlăturate apărările pârâtului în sensul că obligația nu există în sarcina sa, măsura arestării fiind luată în mod legal, cu respectarea prevederilor legii penale, deoarece dispozițiile art. 504 C. proc. pen. nu disting după cum măsura arestării preventive a fost sau nu legală sub aspectul formal, ci pune doar condiția ca persoana privată de libertate să fi fost ulterior scoasă de sub urmărire penală sau achitată prin hotărârea judecătorească definitivă, condiție care în speță este îndeplinită.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 74 din 1 iunie 2008 a respins atât apelul declarat de reclamant cât și pe cel declarat de pârât, confirmând astfel legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs: 1. Reclamantul B.G., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Se susține, în esență, după expunerea situației de fapt și de drept din cauza penală, că traumele sub toate aspectele, suferite nu pot fi acoperite prin suma de bani acordată cu titlu de despăgubiri morale. Nu se fac referiri corecte și explicite la motivele prevăzute de textele de lege invocate. 2. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat în teritoriu de D.G.F.P.

Brașov, care a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține, în esență, că acțiunea reclamantului este inadmisibilă. Măsura reținerii a fost dispusă în condiții de legalitate raportat la prevederile Codului de procedură penală și ale Convenției Europene. Se mai susține că reclamantul nu a făcut dovada înregistrării unui prejudiciu moral cuantificat la suma acordată. Examinând recursurile Curtea constată că acestea sunt nefondate. În ce privește ambele recursuri. Conform art. 304 alin. (1) C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Drept consecință, motive de netemeinicie nu mai pot face obiect de analiză în calea extraordinară de atac a recursului după abrogarea pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc.

civ. Cu privire la recursul de ordine 1. Reclamantul a solicitat admiterea recursului deoarece hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), deoarece instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), deoarece hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Analizând decizia recurată se observă că nu există îndeplinită vreo condiție dintre cele arătate pentru a modifica sau casa respectiv hotărârea. Hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină, acestea nu sunt contradictorii și se referă concret la speță.

Actul juridic dedus judecății nu a fost greșit interpretat, ci strict raportat la acțiunea dedusă judecății, și nu i-a fost schimbată natura ori înțelesul. Instanța a aplicat temeiurile legale incidente față de obiectul acțiunii fără a le încălca ori aplica greșit. În ce privește cuantumul, majorarea lui fiind de fapt dorită de reclamant, nu constituie o chestiune de legalitate ci numai de apreciere, ce nu se mai poate fi reapreciat în calea de atac a recursului. Instanța de recurs ar fi putut interveni în situațiile în care cuantumul ar fi fost fie derizoriu fie de natură să ducă la o îmbogățire exagerată, cazuri în care se putea statua asupra legalității măsurii luate. Cu privire la recursul de ordine 2. Pârâtul a apreciat ca inadmisibil demersul judiciar al reclamantului, și drept consecință aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.). Motivul de recurs nu se privește ca întemeiat deoarece instanțele au aplicat corect prevederile legale incidente, atât cele naționale (art. 504 - 506 C. proc. pen. și art. 988, art. 999 C. civ.) cât și cele internaționale (Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu referire la art. 5). Reclamantul, prin reținerea și arestare sa, urmate de achitare în procesul penal pentru motivul necomiterii faptei, a suferit un prejudiciu moral ce trebuie cuantificat în despăgubiri bănești. Astfel că instanțele au procedat în conformitate cu lege. În ce privește cuantumul despăgubirilor, nici acest motiv nu poate fi primit pentru aceleași motive arătate în examinarea primului recurs. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. ambele recursuri vor fi respinse ca nefondate. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursul declarat de reclamantul B.G. și recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P. Brașov împotriva deciziei nr. 74/Ap din 1 iulie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2009.