ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1786/2009

Asupra

recursurilor de față, constată următoarele:

Reclamantul B.G. a

chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a

solicitat obligarea pârâtului la plata sumei la 900.000 lei cu titlu de daune

morale

deoarece a fost reținut și arestat

nelegal în perioada 11 mai 2005 - 4

ianuarie 2006 și trimis în judecată

pentru o faptă pe care nu a

săvârșit-o,

fiind achitat prin sentința penală nr. 151 din 14 martie 2006

a Tribunalului Brașov, rămasă definitivă și

irevocabilă.

Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 59 din 3 martie

2008 a admis în parte

acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 237.000 lei

reprezentând daune morale.

Instanța a reținut că, prin privarea de libertate reclamantului i-au

fost afectate onoarea și

reputația, suferințe pe plan moral și social.

În

ce privește cuantumul pretențiilor, instanța s-a raportat la practica

judecătorească națională și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului și că daunele morale trebuie să constituie o

satisfacție echitabilă ce nu

pot fi deturnate de la scopul lor, pentru a

se conferi un folos material

nejustificat. S-a apreciat un cuantum de

1000 lei pentru fiecare zi de detenție ce reprezintă o reparație

echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

Au fost înlăturate apărările pârâtului în sensul că obligația nu

există în sarcina sa, măsura arestării fiind

luată în mod legal, cu respectarea prevederilor legii penale, deoarece

dispozițiile art. 504 C. proc. pen. nu disting după cum măsura arestării

preventive a fost sau nu legală sub aspectul formal, ci pune doar condiția ca

persoana privată de libertate să fi fost ulterior scoasă de sub urmărire penală

sau achitată prin hotărârea judecătorească definitivă, condiție care în speță

este îndeplinită.

Curtea de Apel

Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 74 din 1 iunie 2008 a respins atât

apelul declarat de reclamant cât și pe cel declarat de pârât, confirmând astfel

legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs:

1.

Reclamantul B.G.,

invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Se susține,

în esență, după expunerea situației de fapt și de

drept din cauza

penală, că traumele sub toate aspectele, suferite nu pot fi acoperite prin suma

de bani acordată cu titlu de despăgubiri morale. Nu se fac referiri corecte și

explicite la motivele prevăzute de textele de lege invocate.

2.

Pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat în teritoriu de D.G.F.P. Brașov,

care a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține, în

esență, că acțiunea reclamantului este inadmisibilă. Măsura reținerii a fost

dispusă în condiții de legalitate raportat la prevederile Codului de procedură

penală și ale Convenției Europene. Se mai susține că reclamantul nu a făcut

dovada înregistrării unui prejudiciu moral cuantificat la suma acordată.

Examinând recursurile

Curtea constată că acestea sunt nefondate.

În ce privește ambele

recursuri.

Conform art.

304 alin. (1) C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere

numai pentru motive de nelegalitate. Drept consecință, motive de netemeinicie

nu mai pot face obiect de analiză în calea extraordinară de atac a recursului

după abrogarea pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ.

Cu privire la recursul de ordine 1.

Reclamantul a solicitat

admiterea recursului deoarece hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii

(art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), deoarece instanța, interpretând greșit actul

juridic dedus judecății a schimbat natura ori înțelesul acestuia (art. 304 pct.

8 C. proc. civ.), deoarece hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.).

Analizând decizia

recurată se observă că nu există îndeplinită vreo condiție dintre cele arătate

pentru a modifica sau casa respectiv hotărârea.

Hotărârea cuprinde

motivele pe care se sprijină, acestea nu sunt contradictorii și se referă

concret la speță.

Actul juridic

dedus judecății nu a fost greșit interpretat, ci strict raportat la acțiunea

dedusă judecății, și nu i-a fost schimbată natura ori înțelesul.

Instanța a aplicat

temeiurile legale incidente față de obiectul acțiunii fără a le încălca ori

aplica greșit.

În ce privește cuantumul,

majorarea lui fiind de fapt dorită de reclamant, nu constituie o chestiune de

legalitate ci numai de apreciere, ce nu se mai poate fi reapreciat în calea de

atac a recursului.

Instanța de recurs ar

fi putut interveni în situațiile în care cuantumul ar fi fost fie derizoriu fie

de natură să ducă la o îmbogățire exagerată, cazuri în care se putea statua

asupra legalității măsurii luate.

Cu privire la recursul de ordine 2.

Pârâtul a

apreciat ca inadmisibil demersul judiciar al reclamantului, și drept consecință

aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Motivul de recurs nu

se privește ca întemeiat deoarece instanțele au aplicat corect prevederile

legale incidente, atât cele naționale (art. 504 - 506 C. proc. pen. și art.

988, art. 999 C. civ.) cât și cele internaționale (Convenția Europeană a

Drepturilor Omului cu referire la art. 5).

Reclamantul, prin

reținerea și arestare sa, urmate de achitare în procesul penal pentru motivul

necomiterii faptei, a suferit un prejudiciu moral ce trebuie cuantificat în

despăgubiri bănești. Astfel că instanțele au procedat în conformitate cu lege.

În ce privește

cuantumul despăgubirilor, nici acest motiv nu poate fi primit pentru aceleași

motive arătate în examinarea primului recurs.

Față de cele ce preced,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. ambele recursuri vor fi respinse ca

nefondate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursul declarat de reclamantul B.G. și recursul declarat de

pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin

D.G.F.P. Brașov împotriva deciziei nr. 74/Ap din 1 iulie 2008 a Curții de Apel

Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 februarie 2009.