ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6460/2009

Asupra recursurilor de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov sub nr. 9280/62/2007, reclamanta P.M. a chemat în judecată Statul Român prin M.E.F., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 10.000 lei daune materiale și 200.000 lei daune morale, urmare a privării sale de libertate, în mod nelegal, în perioada 26 iulie 2004 - 28 iulie 2004, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 159 din 25 aprilie 2008, Tribunalul Brașov a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P.M. și, în consecință, a obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 lei cu titlul de daune morale către reclamantă, a respins cererea de acordare a daunelor materiale ca neîntemeiată și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în fapt că, în dimineața zilei de 26 iulie 2004, reclamanta a fost ridicată din locuință de organele de poliție și condusă la sediul Poliției municipiului Codlea, unde a aflat că este învinuită de suprimarea vieții soțului său – P.G., prin comprimarea gâtului cu un corp moale. Prin încheierea nr. 89 din 27 iulie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1892/2004 al Tribunalului Brașov, a fost admisă propunerea de arestare preventivă a reclamantei, deși s-a concluzionat că probele sunt contradictorii, pentru ca în 28 iulie 2004 să fie admis recursul împotriva încheierii anterioare și revocată măsura arestării, prin încheierea nr. 94 în Dosarul penal nr. 1213/R/2004 al Curții de Apel Brașov, astfel că, la orele 20 reclamanta a părăsit arestul I.P.J.

Brașov. S-a concluzionat că reclamanta a fost victima unei erori judiciare, prezumția sa de nevinovăție fiind încălcată prin faptul că a fost lipsită de libertate, chiar și numai pentru 3 zile. Or, potrivit art. 48 alin. (3) teza I din Constituție, Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, iar prin Decizia nr. 45/1998 s-a decis în contenciosul constituțional că principiul responsabilității statului față de aceste persoane trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori. În consecință, s-a constatat că sunt întrunite în speță condițiile prevăzute de art. 504 alin. (1) C. proc. pen., ceea ce justifică admiterea cererii reclamantei.

În privința cuantumului daunelor morale, tribunalul a apreciat că, deși pe situația de fapt este cert că reclamantei i-au fost cauzate suferințe în plan moral, fiindu-i lezate demnitatea, onoarea, valori garantate de Constituția României, în același timp, suma pretinsă (de 200.000 lei) este disproporționată în raport cu întinderea măsurii suportate, așa încât cererea a fost admisă la nivelul sumei de 10.000 lei. Pretenția vizând daunele materiale a fost găsită neîntemeiată, în condițiile în care, din carnetul de muncă a rezultat că reclamanta a beneficiat de ajutor de șomaj în perioada 15 aprilie 2004 – 9 august 2004, neconfirmându-se astfel, susținerile reclamantei în sensul că a suferit o pagubă materială importantă, având dese perioade de șomaj, datorită imaginii sale afectate, dar și scăderii randamentului și puterii sale de muncă.

De asemenea, a rezultat din probele dosarului că, atât anterior luării măsurii arestării, cât și ulterior, reclamanta a avut repetate angajări și perioade de șomaj, neputându-se reține că măsura luată a determinat această stare, așa cum s-a pretins. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta P.M. și pârâtul Statul Român prin M.E.F. 1) Prin apelul formulat, reclamanta a solicitat schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, arătând că suferințele cauzate prin măsura arestării nelegale nu au fost reținute de prima instanță, care a acordat despăgubiri disproporționate în raport cu vătămarea produsă. De asemenea, s-a arătat că pe parcursul procesului penal a suportat cheltuielile aferente, cuantificate la suma de 10.000 RON.

2) Prin apelul declarat, pârâtul Statul Român prin M.E.F. a solicitat schimbarea sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. În motivarea apelului, s-a arătat că se impunea introducerea în cauză a M.P. în considerarea dispozițiilor art. 45, alin. (3) și alin. (4) C. proc. civ. De asemenea, s-a criticat faptul că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției inadmisibilității acțiunii, arătându-se că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 504, art. 505 și art. 506 C. proc. civ. și nici ale art. 5, și art. 1, lit. c) din Convenție, întrucât măsura reținerii și arestării preventive au fost dispuse în deplină legalitate în condițiile art. 143 și următoarele C. proc.

pen. În acest context, daunele materiale și morale solicitate de reclamantă nu sunt justificate. Prin Decizia civilă nr. 135 din 29 octombrie 2008, Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâtul la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale și la plata sumei de 200 lei, cu titlu de daune materiale. A fost respins apelul declarat de Statul Român prin M.E.F. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, cu referire la criticile formulate vizând constituirea instanței, că dispoz. art. 45 alin. (3) și (4) C. proc. civ. nu sunt incidente, participarea procurorului nefiind necesară pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor și libertăților cetățenești; la fel, art. 504 – 506 C. proc.

pen. nu prevăd obligativitatea participării și punerii concluziilor de către procuror în astfel de cauze. Pe fondul cauzei, s-a constatat că sunt întrunite cumulativ cerințele art. 504 – 506 C. proc. pen., pentru angajarea răspunderii statului, întrucât prin încheierea nr. 89 din 27 iulie 2004, pronunțată în Dos. nr. 1892/2004 al Tribunalul Brașov a fost admisă propunerea de arestare preventivă a reclamantei, iar prin încheierea nr. 94 din 28 iulie 2004 (pronunțată în Dos. nr. 1213/R/2004 al Curții de Apel Brașov) a fost admis recursul împotriva acestei încheieri și revocată măsura arestării. Ulterior, prin ordonanța pronunțată la 6 iunie 2006 în Dos. nr. 1061/P/2004, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantei.

Or, ca urmare a arestării nelegale, au fost cauzate prejudicii personalității afective și personalității sociale a reclamantei, din materialul probator administrat în cauză rezultând suferințele de natură psihică la care a fost expusă reclamanta, determinate de imposibilitatea participării la înmormântarea soțului său și a îngrijirii copilului minor, care în această perioadă deosebit de grea pentru el, a rămas singur, fără nici un sprijin. S-a reținut că au fost dovedite în cauză prejudiciile constând în lezarea unor valori nepatrimoniale, respectiv onoarea, demnitatea, reputația și viața privată a reclamantei, care justifică modificarea cuantumului daunelor morale în raport cu întinderea prejudiciului suferit.

Cu privire la daunele materiale, s-a constatat că, la dosarul cauzei a fost depusă (în apel) chitanța nr. 3017911 din 29 iulie 2004, care face dovada unor cheltuieli efectuate de reclamantă, în cursul procesului penal, reprezentând onorariu de avocat, în cuantum de 2.000.000 lei (vechi), ceea ce justifică încuviințarea în parte, a cererii de acordare a daunelor materiale, în condițiile art. 504, art. 505 C. proc. pen. Împotriva deciziei au declarat recurs Statul Român prin M.E.F. și reclamanta. 1) Recurentul Statul Român a formulat critici sub următoarele aspecte. - Instanțele de fond au reținut eronat că reclamanta ar fi fost victima unei erori judiciare, obligând pârâtul la plata daunelor materiale și morale fără nici un fundament.

- În mod greșit instanța de apel nu a dat curs solicitării Statul Român, de introducere în cauză a Ministerului Public, în considerarea dispoz. art. 45 alin. (3) și (4) C. proc. civ., față de împrejurarea că erau supuse controlului judiciar documente emanând de la acest minister. - Hotărârea este nelegală sub aspectul aprecierii asupra admisibilității acțiunii, deși nu erau întrunite cerințele art. 504 – 506 C. proc. pen., pentru ca reclamanta să aibă dreptul la despăgubiri pe aceste temei. Astfel, în condițiile art. 504 C. proc.

pen., are dreptul la repararea pagubei „și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal (alin. 2), iar privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, trebuie stabilite, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal. În speță, nu a fost dat nici un act al instanței sau al procurorului, în sensul dispozițiilor menționate anterior, care să fi constatat nelegalitatea măsurii și ca atare, cererea reclamantei nu îndeplinește cerințele de admisibilitate.

De asemenea, normele C.E.D.O. (art. 5 alin. (1) lit. c)) prevăd posibilitatea îngrădirii libertății persoanei, atunci când „măsura este necesară în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente, când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune”. Or, măsurile reținerii și arestării au fost dispuse în deplină legalitate, în condițiile art. 143 și urm. C. proc. pen., astfel încât acestea se încadrează în excepțiile cuprinse la art. 5 C.E.D.O. Legalitatea măsurii arestării se apreciază față de probele existente la acel moment în dosarul de urmărire penală și actele procesuale efectuate în dosar, cu referire la dispozițiile Codului de procedură penală, care reglementează condițiile de fond și formă ale măsurilor privative de libertate și la dispozițiile C.E.D.O.

- În ce privește cuantumul daunelor, dacă s-ar aprecia că acestea se datorează, el este nejustificat, având în vedere că reclamanta doar l-a invocat, fără să-l concretizeze. În drept, au fost indicate dispoz. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2) Criticile recurentei-reclamante au vizat următoarele aspecte: - Instanța de apel nu a acordat daune morale în cuantumul cerut, ignorând astfel, principiul reparației integrale a prejudiciului. În speță, acordarea sumei cerute cu titlu de daune ar reprezenta o justă reparație și nu o îmbogățire fără justă cauză, având în vedere suferințele suportate, ca și urmările îngrădirii de libertate, așa cum au fost detaliate și precizate pe parcursul procesului.

În cazul reclamantei, toată greșeala se datorează unui medic legist, care a dat dovadă de lipsă de profesionalism, întrucât o parte din semnele presupusei infracțiuni de omor a fost creată chiar de acesta (artefacte de autopsie), așa cum s-a stabilit și la expertiza efectuată de I.M.L. În drept, s-au invocat dispoz. art. 504 pct. 9 C. proc. civ. 1) Examinând criticile deduse judecății prin recursul Statului Român, se constată următoarele: - În primul rând, susținerea referitoare la nelegala constituire a instanței – întrucât nu a participat procurorul – este nefondată. Așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, natura cauzei nu impunea ca procurorul să participe la judecată, în condițiile în care nici o dispoziție legală nu prevede ca în asemenea pricini constituirea instanței să se facă prin includerea procurorului, nefiind astfel incident art. 45 alin. (4) C. pro.

civ. (care reglementează punerea concluziilor de către procuror, în mod obligatoriu, dar în cazurile anume prevăzute de lege). Împrejurarea că procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în sensul art. 45 alin. (3) C. proc. civ., vizează un alt aspect, care nu are legătură cu obligativitatea participării (ci, dimpotrivă, cu posibilitatea aprecierii prezenței sale în proces, în exercitarea atribuțiilor privind supravegherea și apărarea ordinii de drept). De aceea, nu se poate imputa instanței, cum se susține prin motivele de recurs, că nu a dispus „introducerea” în cauză a M.P. - Criticile sunt însă fondate și urmează să fie primite pe aspectul neîndeplinirii condițiilor angajării răspunderii statului pentru erori judiciare.

Astfel, promovând acțiunea în despăgubiri, reclamanta și-a fundamentat demersul judiciar pe dispoz. art. 504 – 506 C. proc. pen, art. 5 C.E.D.O., pretinzând că i se datorează daune materiale și morale pentru arestare nelegală în perioada 26 iulie 2004 – 28 iulie 2004. Potrivit probelor dosarului și situației de fapt reținută de instanțele fondului, la 26 iulie 2004, față de reclamantă s-a luat măsura reținerii, pe o durată de 24 ore, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, făcându-se propunere de arestare preventivă, dispusă de instanță prin încheierea din 27 iulie 2004 (pronunțată de Tribunalul Brașov în Dos. nr. 1892/2004). Această măsură de arestare preventivă a fost infirmată de instanța de control judiciar, prin încheierea din 28 iulie 2004 (Dos.

nr. 94/R/2004 al Curții de Apel Brașov) fiind admis recursul inculpatei, respinsă propunerea de arestare preventivă și anulat mandatul de arestare, cu punerea de îndată în libertate. Raportat la aceste elemente vizând modalitatea în care s-au produs reținerea și arestarea preventivă iar ulterior, punerea în libertate a reclamantei, rezultă că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen. pentru angajarea răspunderii statului. Astfel, potrivit art. 504 alin. (2) C. proc.

pen., are dreptul la repararea pagubei și „persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal”, dar caracterul nelegal al măsurii privative de libertate trebuie stabilit „prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărârea instanței de revocare a măsurii preventive sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j) (art. 504 alin. (3)). În speță, nu a existat nici un asemenea act procedural – al procurorului sau al instanței – care să fi constatat că arestarea a fost nelegală și să deschidă astfel, calea unei acțiuni în pretenții pentru săvârșirea unei erori judiciare.

Punerea în libertate a reclamantei s-a realizat prin încheierea instanței de recurs, cu ocazia exercitării controlului judiciar fiind respinsă propunerea de arestare preventivă. Nu a existat așadar, o măsură a arestării preventive aplicată definitiv de către instanțe, care să fi făcut apoi obiectul revocării acesteia, în sensul dispoz. art. 504 alin. (3) C. pro. pen. Sub acest aspect, în mod greșit instanțele fondului au reținut că încheierea prin care s-a admis recursul împotriva propunerii de arestare a dispus revocarea acestei măsuri, întrucât în realitate, punerea în libertate s-a făcut ca urmare a exercitării controlului judiciar, măsura arestării nefiind așadar una definitivă. De asemenea, faptul că ulterior a fost pronunțată ordonanța procurorului (la 6 iunie 2004, în Dosarul nr. 1061/P/2004) prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a reclamantei pe temeiul art. 10 lit. b) C. proc.

pen., nu se subsumează dispozițiilor art. 504 alin. (3) C. proc. pen., care au în vedere „ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j). Rezultă că, nestabilindu-se, în condițiile legii, caracterul nelegal al reținerii și arestării preventive, reclamanta nu și-a justificat pretențiile de daune pe temeiul art. 504 C. proc. pen. Împrejurarea că finalmente, soluția a fost de scoatere de sub urmărire penală nu este suficientă și nu determină, în sine, concluzia caracterului nelegal al privării de libertate, având în vedere că temeiurile juridice ale celor două soluții sunt diferite.

Arestarea preventivă poate corespunde la un moment dat, în funcție de materialul probator existent, necesității de a se asigura o bună instrumentare a procesului penal (recurenta-reclamantă însăși arătând că greșeala a pornit de la constatarea medicului legist care a menționat existența unor semne ale omorului, deși acestea ar fi fost doar „artefacte de autopsie”) și de aceea, caracterul ei legal sau nelegal nu depinde în mod obligatoriu, de soluția care va fi pronunțată în cauză. Sub acest aspect, în art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O. – invocat de recurentul-pârât în susținerea nelegalității deciziei –, este reglementată, ca având caracter licit, privarea de libertate, dacă persoana „a fost arestată sau reținută, în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune”.

De asemenea, în asigurarea garanțiilor că o astfel de privare de libertate nu este arbitrară, trebuie ca orice persoană arestată sau reținută în condițiile anterior menționate să poată fi adusă, de îndată, înaintea unui judecător (art. 5 parag. 3) și să aibă dreptul de a introduce recurs în fața unui tribunal (art. 5 parag. 4). Aceste exigențe ale normelor convenționale au fost respectate în speță, având în vedere că după ce a fost reținută de organele de anchetă, reclamanta a fost prezentată în fața unui judecător cu propunerea de arestare, iar ulterior, împotriva măsurii acestuia a fost exercitat recursul. Așadar, reținerea și arestarea preventivă își găsesc justificarea, din perspectiva art. 5 parag.

1 lit. c) din C.E.D.O., în necesitatea efectuării anchetei penale, în raport de indiciile existente la un moment dat, pentru confirmarea sau infirmarea bănuielilor concrete ce au condus la măsura privativă de libertate, iar absența inculpării sau a trimiterii în judecată ulterioare, nu presupune în mod necesar, că privarea de libertate ar fi fost nelicită. Rezultă că în speță, pe de o parte, privarea de libertate a reclamantei nu a fost stabilită ca nelegală printr-un act al instanței sau al procurorului în condițiile reglementate de art. 504 alin. (3) C. proc. pen., și pe de altă parte, că o asemenea măsură corespunde, potrivit normelor convenționale (art. 5 parag. 1 lit. c) din C.E.D.O.) unei privări licite de libertate, având ca scop aducerea persoanei în fața autorității judiciare competente, în condițiile existenței „unor motive verosimile de a se bănui săvârșirea unei infracțiuni”.

Aceasta, întrucât așa cum s-a arătat, propunerea de arestare preventivă și dispunerea măsurii au corespuns indiciilor și materialului probator de la acel moment, având în vedere că prin raportul de constatare medico-legală, se consemnase că „moartea s-a datorat insuficienței respiratorii acute consecutive unei asfixii mecanice prin comprimarea îndelungată a gâtului pe trei planuri”. Drept urmare, nefiind vorba de o măsură abuzivă, nelegală și nefiind întrunite condițiile angajării răspunderii statului, rezultă că instanțele au făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale aplicabile în materie (art. 504 C. proc. pen.). De aceea, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul Statului Român va fi admis și modificată decizia instanței de apel, în sensul admiterii apelului aceleiași părți (și respingerii apelului reclamantei).

Conform art. 296 C. pro. civ. va fi schimbată în tot sentința apelată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate. 2. Recursul reclamantei, care vizează cuantumul daunelor ce i-au fost acordate, va fi respins în considerarea argumentelor arătate anterior, în analiza recursului pârâtului. Stabilindu-se că nu există temei pentru angajarea răspunderii Statului, rezultă implicit că rămân fără suport criticile reclamantei referitoare la acordarea daunelor într-un alt cuantum decât cel stabilit de instanțele anterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. împotriva Deciziei nr. 135/Ap din 29 octombrie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de pârât și schimbă în totalitate sentința nr. 59/S din 25 aprilie 2008 a Tribunalului Brașov, secția civilă, în sensul că respinge cererea reclamantei ca nefondată. Respinge apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiași sentințe. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2009.