ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10076/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10076/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin decizia nr.6460 din 10 iunie 2009

Înalta Curte de Casație si Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 135/Ap din 29 octombrie 2008 a Curții

de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. A

modificat decizia în sensul că a admis apelul pârâtului și a schimbat în

totalitate sentința nr. 159/S din 25 aprilie 2008 a Tribunalului Brașov, Secția

civilă, în sensul că a respins cererea reclamantei ca nefondată. A respins

apelul declarat de reclamantă împotriva aceleiași sentințe. A respins ca

nefondat recursul declarat de reclamanta P.M. împotriva aceleiași decizii.

Pentru a pronunța această decizie

instanța a reținut în legătură cu susținerea pârâtului referitoare la nelegala

constituire a instanței, întrucât nu a participat procurorul, că natura cauzei

nu impunea ca procurorul să participe la judecată, în condițiile în care nicio

dispoziție legală nu prevede ca în asemenea pricim constituirea instanței să se

facă prin includerea procurorului și că nu sunt incidente dispozițiile art. 45

alin. (4) C. proc. civ., care reglementează punerea concluziilor de către

procuror în mod obligatoriu, în cazuri prevăzute de lege.

Au fost găsite fondate criticile

pârâtului referitoare la neîndeplinirea condițiilor angajării răspunderii

statului pentru erori judiciare, deoarece în cauză nu sunt întrunite cerințele

art. 504 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

Potrivit art. 504 alin. (2) C. proc. pen.

are dreptul la repararea pagubei și ,,persoana care, în cursul procesului penal

a fost privată de liberate, ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod

nelegal". Caracterul nelegal al măsurii privative de libertate trebuie

stabilit „prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau

restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub

urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în

art. 10 alin. (1) lit. j) ori prin hotărârea instanței de revocare a măsurii

preventive sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare

sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza

prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. f)          [art. 504 alin. (3) C. proc.

pen.]. In speță nu a existat niciun asemenea act procedural al procurorului sau

al instanței care să fi constatat că arestarea a fost nelegală și să deschidă

astfel calea unei acțiuni în pretenții pentru săvârșirea unei erori judiciare.

Punerea în libertate a reclamantei s-a realizat prin încheierea instanței de

recurs, cu ocazia exercitării controlului judiciar fiind respinsă propunerea de

arestare preventivă.

Faptul că ulterior a fost pronunțată

ordonanța procurorului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a

reclamantei pe temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. nu se subsumează

dispozițiilor art. 504 alin. (3) C. proc. pen., care au în vedere „ordonanța

procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi

penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j)".

Rezultă că nestabilindu-se în condițiile

legii caracterul nelegal al reținerii și arestării preventive, reclamanta nu

și-a justificat pretențiile de daune pe temeiul art. 504 C. proc. pen.

Împrejurarea că în final soluția a fost

de scoatere de sub urmărire penală nu este suficientă și nu determină în sine

concluzia caracterului nelegal al privării de libertate.

Cât privește art. 5 par. 1 lit. c) din

CEDO, invocat de recurentul-pârât instanța a reținut că reținerea și arestarea

preventivă își găsesc justificarea din perspectiva acestor norme convenționale.

Absența inculpării sau trimiterii în judecată ulterior nu presupune în mod

necesar ca privarea de libertate să fi fost nelicită.

In concluzie, propunerea de arestare preventivă

și dispunerea măsurii au corespuns indiciilor și materialului probator de la

acel moment, având în vedere că prin raportul de constatare medico-legală se

consemnase că „moartea s-a datorat insuficienței respiratorii acute consecutive

unei asfixii mecanice prin comprimarea îndelungată a gâtului pe trei

planuri" și nu a fost o măsură abuzivă sau nelegală pentru a fi antrenată

răspunderea starului.

Recursul reclamantei, vizând cuantumul

daunelor ce i-au fost acordate, a fost respins în baza considerentelor prin

care a fost analizat recursul pârâtului.

Împotriva acestei decizii reclamanta a

formulat contestație în anulare, susținând că este rezultatul unei erori

materiale constând în aceea că instanța nu a observat că la dosar a fost depusă

Ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală din 9 iunie 2006.

În drept a fost indicat art. 318 teza

I

C.

proc. civ.

Contestația în anulare va fi respinsă

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 318

alin.

(1)

C. proc. civ., pe care se întemeiază contestatoarea, hotărârile

instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea

dată este rezultatul unor greșeli materiale sau când instanța respingând

recursul sau admițându-l numai în partea omis din greșeală să cerceteze vreunul

din motivele de casare.

Contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac prin care se solicită instanței care a pronunțat

hotărârea atacată să își desființeze propria hotărâre în cazurile și în

condițiile expres și limitativ prevăzute de lege.

In realitate contestatoarea este

nemulțumită de modul cum a fost soluționat recursul, dar pe calea contestației

în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, respectiv de

apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, contestația

în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare,ordonanța

procurorului a si fost avuta în vedere de altfel de instanță.

Fiind un text de excepție noțiunea de

greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv. Instituind acest

motiv de contestație în anulare legiuitorul a avut în vedere greșelile

materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a comis prin omiterea ori

confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante. O asemenea

eroare trebuie să fie evidentă și să fie în legătură cu aspectele formale ale

judecății.

Greșeala materială nu trebuie să fie nici

rezultatul modulul în care instanța ar fi înțeles să interpreteze un text de

lege sau o probă, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea

încă o dată a aceluiași recurs.

Așa fiind, contestația în anulare va fi

respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată

de P.M. împotriva deciziei nr. 6460 din 10 iunie 2009 a Înaltei Curți de

Casație si Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 11

decembrie 2009.