ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4656/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 109/S/2001 a Tribunalului Brașov s-au respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. și acțiunea civilă formulată de reclamanta D.D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Brașov. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit art. 504 C. proc. pen., persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.

In speță, reclamanta nu a fost condamnată definitiv prin sentința penală nr. 56/2005 a Judecătoriei Sinaia, iar soluția acestei instanțe, de condamnare la pedeapsa cu amenda penală, a fost infirmată prin decizia penală nr. 1181/2005 a Tribunalului Prahova, dată în dosarul nr. 4981/2005, care a casat hotărârea primei instanțe și a dispus încetarea procesului penal față de reclamantă. Încetarea procesului penal față de reclamantă a fost dispusă în cadrul procesului inițial și nu în rejudecare printr-o altă hotărâre penală definitivă, cum prevede art. 504 C. proc. pen. De altfel, așa cum rezultă din decizia de casare a hotărârii primei instanțe, încetarea procesului penal față de reclamantă a fost dispusă în temeiul art. 10 lit. j) C. proc.

pen., pentru existența autorității lucrului judecat în raport de o soluție definitivă pronunțată anterior pentru aceleași fapte. Soluția dată de Tribunalul Prahova vizează ipoteza reglementată de art. 504 C. proc. pen., privind dreptul la repararea pagubei al persoanei care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, ceea ce nu este cazul în speță. Potrivit art. 52 alin. (3) din Constituție, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, răspunderea acestuia fiind stabilită în condițiile legii. În speță, legea este reprezentată de art. 504 și urm. C. proc. pen., aceste dispoziții justificând calitatea procesuală pasivă a statului, ceea ce a determinat respingerea excepției invocate.

Prin decizia civilă nr. 154/Ap din 15 decembrie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul declarat de reclamanta D.D.E., ca nefondat, și a păstrat sentința atacată ca legală și temeinică, reținând, în esență, că, potrivit art. 504 alin. (1) C. proc. pen., persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Pentru a fi aplicabil, textul impune condiția unei condamnări definitive urmată de soluția de achitare dată în rejudecare. In cauză, cerințele legii nu au fost îndeplinite, reclamanta nefiind condamnată definitiv, ci numai în primă instanță, a cărei soluție a fost infirmată prin decizia penală nr. 1181/2005 a Tribunalului Prahova, și nu în rejudecare, ci în judecarea recursului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.D., în termen legal, fără însă ca prin cererea de recurs sau în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., de 15 zile de la comunicarea deciziei recurate, la 6 mai 2010, reclamanta să fi motivat recursul, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., și nici nu a invocat motive de ordine publică care pot fi analizate de către instanță, indiferent dacă au fost sau nu formulate în termenul de motivare a recursului. În ședința publică din data de 9 septembrie 2010, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului, potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., excepție întemeiată pentru următoarele considerente: Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Or, așa cum s-a arătat mai sus, reclamanta nu a motivat recursul prin cererea de recurs și nici în termenul de recurs prevăzut de art. 303 alin. (1) C. proc. civ., de 15 zile de la comunicarea deciziei, care s-a împlinit la 24 mai 2010, și nici nu a invocat motive de ordine publică, astfel că, în baza art. 306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2)”, instanța va constata nul recursul declarat de reclamanta D.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta D.D. împotriva deciziei nr. 154/Ap din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2010.