ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1036/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 331/2008, Tribunalul Brașov a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reținând că, potrivit art. 504 C. proc.

pen., persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare; că, în speță, reclamantul nu a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 56/2007 pronunțată de Judecătoria Rupea; că soluția primei instanțe, de condamnare la pedeapsă cu închisoare de 1 an cu suspendare condiționată a executării acesteia și obligarea la plata sumei de 105.531,18 lei despăgubiri civile, a fost infirmată prin Decizia nr. 346/2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, prin care s-a casat hotărârea primei instanțe și s-a dispus achitarea reclamantului; că, invocarea de către reclamant a Deciziei nr. 2220/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu are relevanță, întrucât, în speță, prezumția de nevinovăție a fost grav încălcată prin faptul că persoana acolo vizată a fost deținută aproximativ 6 luni, pentru o faptă pentru care nu a fost găsită vinovată; că, prin Decizia nr. 45/1998, Curtea Constituțională a analizat art. 504 C. proc.

pen. din perspectiva art. 48 alin. (3) din Constituție, dar numai cu privire la limitarea răspunderii statului în situația în care, în urma rejudecării cauzei, s-a stabilit prin hotărâre definitivă că persoana împotriva căreia s-a luat o măsură privativă nu a săvârșit fapta imputată ori că acea faptă nu există; că, cele două decizii, evocate mai sus, nu exclud condițiile generale de angajare a răspunderii statului, iar, în speță, aceste condiții legale nu sunt îndeplinite, astfel că cererea de față este inadmisibilă și a fost respinsă ca „o consecință a admiterii excepției specificate”.

Prin decizia civilă nr. 30/Ap din 3 martie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul declarat de reclamantul C.G., reținând, în esență, că instanța constituțională a constatat că dispozițiile procedural penale contravin legii fundamentale numai în ceea ce privește limitarea răspunderii statului la ipotezele din textul analizat, nu și în ce privește condițiile atragerii răspunderii statului și, drept urmare, condiția din art. 504 C. proc. pen. referitoare la existența unei hotărâri definitive de achitare, pronunțată în rejudecarea cauzei după ce anterior s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare, subzistă.

Cum, în speță, soluția finală a fost de achitare a reclamantului după ce prima instanță a dispus condamnarea, s-a concluzionat că, nu este îndeplinită condiția cerută de art. 504 C. proc. pen., în conturarea erorii judiciare. Reclamantul C.G. a declarat recurs împotriva acestei decizii, indicând ca temei legal art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că soluțiile pronunțate de instanța de fond și apel sunt nelegale; că instanțele au ignorat o realitate evidentă și anume că s-a pornit urmărirea penală împotriva sa, că a fost judecat și apoi condamnat fără probe; că, timp de mai bine de trei ani, a fost supus unor presiuni psihice de neimaginat, iar împrejurarea că în căile de atac a fost achitat nu șterge suferința sa fizică și psihică, și nu acoperă pierderile de bani produse; că, în speță, nu există nicio îndoială că a fost victima unei grave erori judiciare, fapt ce se poate desprinde cu ușurință din examinarea dosarului penal nr. 1062/2005 al Judecătoriei Rupea. S-a redat conținutul art. 48 alin. (3) din Constituție, fără a se arăta în ce constă nelegalitatea deciziei recurate în raport de această dispoziție legală.

Recurentul a concluzionat, că este evident că i-au fost lezate valori morale fundamentale, fiindu-i afectată situația profesională, socială și familială. În ședința publică din 18 februarie 2009, instanța, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului declarat de reclamantul C.G., excepție întemeiată pentru următoarele considerente : Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Motivele de recurs sunt arătate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat, În prezenta cauză, recurentul a indicat prin cererea de recurs ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără să arate ce text de lege a fost încălcat sau aplicat greșit de către instanța de apel și în ce constă nelegalitatea deciziei recurate și a redat conținutul art. 48 alin. (3) din Constituție, ceea ce nu este suficient pentru investirea instanței cu exercitarea controlului judiciar pe calea recursului.

Mai mult, dezvoltarea criticilor formulate, așa cum au fost expuse mai sus, nu vizează modul de judecată al instanței de apel și nu face posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., de către instanță, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Prin urmare, constatând că recurentul nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 302 1 C. proc. civ., potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., instanța va constata nul recursul declarat de reclamantul C.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul C.G. împotriva deciziei nr. 30/Ap din 3 martie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.