ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1036/2010

Asupra

recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 331/2008,

Tribunalul Brașov a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins

acțiunea civilă formulată de reclamantul C.G., în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, reținând că, potrivit

art. 504 C. proc. pen., persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul

la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei

s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare; că, în speță, reclamantul nu a

fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 56/2007 pronunțată de

Judecătoria Rupea; că soluția primei instanțe, de condamnare la pedeapsă cu

închisoare de 1 an cu suspendare condiționată a executării acesteia și

obligarea la plata sumei de 105.531,18 lei despăgubiri civile, a fost infirmată

prin Decizia nr. 346/2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, prin care s-a casat

hotărârea primei instanțe și s-a dispus achitarea reclamantului; că, invocarea

de către reclamant a Deciziei nr. 2220/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, nu are relevanță, întrucât, în speță, prezumția de nevinovăție a fost

grav încălcată prin faptul că persoana acolo vizată a fost deținută aproximativ

6 luni, pentru o faptă pentru care nu a fost găsită vinovată; că, prin Decizia

nr. 45/1998, Curtea Constituțională a analizat art. 504 C. proc. pen. din

perspectiva art. 48 alin. (3) din Constituție, dar numai cu privire la

limitarea răspunderii statului în situația în care, în urma rejudecării cauzei,

s-a stabilit prin hotărâre definitivă că persoana împotriva căreia s-a luat o

măsură privativă nu a săvârșit fapta imputată ori că acea faptă nu există; că,

cele două decizii, evocate mai sus, nu exclud condițiile generale de angajare a

răspunderii statului, iar, în speță, aceste condiții legale nu sunt îndeplinite,

astfel că cererea de față este inadmisibilă și a fost respinsă ca „o consecință

a admiterii excepției specificate”.

Prin decizia civilă nr. 30/Ap din 3

martie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul

declarat de reclamantul C.G., reținând, în esență, că instanța constituțională

a constatat că dispozițiile procedural penale contravin legii fundamentale

numai în ceea ce privește limitarea răspunderii statului la ipotezele din

textul analizat, nu și în ce privește condițiile atragerii răspunderii statului

și, drept urmare, condiția din art. 504 C. proc. pen. referitoare la existența

unei hotărâri definitive de achitare, pronunțată în rejudecarea cauzei după ce

anterior s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare, subzistă.

Cum, în speță, soluția finală a fost de

achitare a reclamantului după ce prima instanță a dispus condamnarea, s-a

concluzionat că, nu este îndeplinită condiția cerută de art. 504 C. proc. pen.,

în conturarea erorii judiciare.

Reclamantul C.G. a declarat recurs

împotriva acestei decizii, indicând ca temei legal art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că soluțiile pronunțate

de instanța de fond și apel sunt nelegale; că instanțele au ignorat o realitate

evidentă și anume că s-a pornit urmărirea penală împotriva sa, că a fost

judecat și apoi condamnat fără probe; că, timp de mai bine de trei ani, a fost

supus unor presiuni psihice de neimaginat, iar împrejurarea că în căile de atac

a fost achitat nu șterge suferința sa fizică și psihică, și nu acoperă

pierderile de bani produse; că, în speță, nu există nicio îndoială că a fost

victima unei grave erori judiciare, fapt ce se poate desprinde cu ușurință din

examinarea dosarului penal nr. 1062/2005 al Judecătoriei Rupea.

S-a redat conținutul art. 48 alin. (3)

din Constituție, fără a se arăta în ce constă nelegalitatea deciziei recurate

în raport de această dispoziție legală.

Recurentul a concluzionat, că este

evident că i-au fost lezate valori morale fundamentale, fiindu-i afectată

situația profesională, socială și familială.

În ședința publică din 18 februarie 2009,

instanța, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului declarat de

reclamantul C.G., excepție întemeiată pentru următoarele considerente :

Potrivit art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe

care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Motivele de recurs sunt arătate limitativ

de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede

că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția

cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o

parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia din motivele prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în

sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat

la motivul de recurs invocat,

În prezenta cauză, recurentul a indicat

prin cererea de recurs ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., fără să arate ce text de lege a fost încălcat sau aplicat greșit de

către instanța de apel și în ce constă nelegalitatea deciziei recurate și a

redat conținutul art. 48 alin. (3) din Constituție, ceea ce nu este suficient

pentru investirea instanței cu exercitarea controlului judiciar pe calea

recursului.

Mai mult, dezvoltarea criticilor

formulate, așa cum au fost expuse mai sus, nu vizează modul de judecată al

instanței de apel și nu face posibilă încadrarea acestora într-unul din

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., de către

instanță, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, constatând că recurentul nu

s-a conformat exigențelor cerute de art. 302

1

C. proc. civ.,

potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., instanța va constata nul recursul declarat

de reclamantul C.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamantul C.G. împotriva deciziei nr. 30/Ap din 3 martie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de

muncă și asigurări sociale

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 februarie 2010.