ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1950/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1950/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra

recursurilor de față; în baza actelor din dosar constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 359 din 15 martie 2004, Tribunalul București secția a II-a

penală, a hotărât în baza art. 334 C. pen. schimbarea încadrării juridice a

faptelor săvârșite de inculpatul S.C.A. din art. 215 alin. (1), (2), (3), (4)

și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 raportat la art. 84 pct.

2 din Legea nr. 59/34 republicată în 1995 și art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/34

republicată în 1995 în art. 215 alin. (1), (3), (4) cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și din art. 26 raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/34 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/34 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/34

republicată în 1995 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 215 alin. (1),

(2), (3) și (4) C. pen. în art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen.  În baza art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a achitat pe

inculpatul S.C.A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4)

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. l-a achitat pe inculpat pentru

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. în baza art. 346

alin. (4) C. proc. pen. a lăsat nesoluționată latura civilă a cauzei și a

constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 29 mai 2002 la 07 iulie

2003

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul

efectuat în cauză s-a stabilit că SC E. a avut ca asociat și administrator unic

până la data de 12 noiembrie 2001 pe învinuita M.M. care la această data a

cesionat părțile sociale inculpatului S.C.A., la solicitarea acestuia printr-o

„hotărâre" prin care inculpatul recunoaște că știa de toate datoriile

firmei și se împuternicește el ca administrator unic al firmei primind

documentele firmei, arhiva, ștampilele, inclusiv filele CEC necompletate.

În

ziua de 21 noiembrie 2001 a fost autentificată sub nr. 2325 procura prin care M.M.

1-a împuternicit pe inculpat să folosească cecurile și biletele la ordin în

numele firmei pe răspunderea sa până la data când se vor înscrie mențiunile

necesare la Oficiul Registrului Comerțului.

La

data de 20 octombrie 2001 SC U. SA, în cadrul unui circuit financiar organizat

și supravegheat de agenții Institutului de Management și Informatică din cadrul

Ministerului Industriilor și Cornetului a încheiat un proces verbal de

compensare în valoare de 672.350.000 lei. La acesta dată SC E. SRL a emis un

CEC seria BB 300005659657, semnătura aparținând martorei M.M., la inițiativa

inculpatului S.C.A., scopul emiterii filei CEC fiind achitarea creanțelor

izvorâte din procesele verbale de compensare.

La

data de 5 octombrie 2001, în scopul achitării acelorași creanțe SC E. SRL a

emis o nouă filă CEC către SC U. SA, filă semnată de martora M.M. la inițiativa

inculpatului S.C.A.

La

data de 11 octombrie 2001 S.C. E. S.R.L a cesionat alte două creanțe iar la

data de 22 noiembrie 2001, martorul D.M. în calitate de director economic la

S.C. U. S.A. i-a comunicat inculpatului S.C.A., că va introduce la plată filele

CEC, iar inculpatul a comunicat, la rândul său către S.C. U. S.A, prin fax, că

SC E. SRL se află în interdicție bancară și a solicitat reeșalonarea termenului

de plată convenit.

La

data de 30 noiembrie 2001, inculpatul a somat B.C.R. să nu mai onoreze nici o

filă CEC emisă de SC E. SRL, însă nu pentru că în contul societății nu ar

exista disponibil bănesc, ci pentru că persoana cu specimen de semnătură

înregistrată la B.C.R. este alta.

În

cadrul aceluiași circuit financiar supravegheat de agenții Institutului de

Management și Informatică din cadrul Ministerului Industriilor, inculpatul prin

intermediul martorei M.M., a convenit achiziționarea unui proces-verbal de

compensare în valoare de 464.632.977 lei de la SC A.P. SRL, care livrase

anumite echipamente C.N.L.

Ulterior

SC E. SRL a comunicat prin fax către SC A.P. SRL că nu are disponibil în cont,

solicitând eșalonarea plății.

În

perioada 19 octombrie 2001 - 11 ianuarie 2002, SC E. SRL a înregistrat 92

incidente bancare, conform adresei nr. VII/4/4394 înaintată Tribunalului

București de către B.N.R.

La

data de 22 octombrie 2001, înainte de închiderea contului curent și de

introducerea SC E. SRL în Centrala Incidentelor Bancare, martora M.M. a depus

la B.C.R. toate filele CEC aflate în posesia acesteia, prin procesul verbal

încheiat cu această ocazie, consemnându-se împrejurarea că un număr de 8 file

CEC se află pe circuit.

În

luna decembrie 2001, inculpatul a preluat prin cesiune o altă firmă, respectiv

SC P.T. SRL încercând să achite din încasările noii societăți, datoriile SC E.

SRL.

În

acest scop inculpatul S.C.A. a semnat 3 file CEC în numele SC P.T. SRL, și a

girat în favoarea SC E. SRL.

S-a

constatat că fila CEC BM 30300319884 a fost analizată pentru SC E. SRL la data

de 11 februarie 2002, iar fila

C

EC 30300319894 a fost

analizată pentru aceeași societate la data de 10 martie 2002.

În

aceeași modalitate s-a procedat la analizarea filei CEC nr. BB 30000565961 din

9 ianuarie 2002, după ce la 6 decembrie 2001 între SC E. SRL și SC A.P. SRL se

realizase un protocol de reeșalonare a datoriilor.

Instanța

de fond a reținut că între SC P.T. SRL și S.C. U. S.A. și SC A.P. SRL nu au

existat raporturi contractuale și nici debite de orice natură, iar la data

înmânării acestor file CEC, SC P.T. SRL nu se afla înregistrată în Centrala

Incidentelor de Plată, declararea în interdicție bancară fiind făcută la B.N.R.

la data de 13 februarie 2002.

Prin sentința penală nr. 359 din 15 martie 2004

Tribunalul București a dispus schimbarea de încadrare juridică în infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., deoarece infracțiunea de înșelăciune săvârșită în modalitatea

emiterii unor CEC-uri pentru care nu există provizia necesară nu poate coexista

cu infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, aceasta din

urmă fiind absorbită de infracțiunea de înșelăciune.

Procedând la schimbarea încadrării juridice mai

sus-arătată, tribunalul a apreciat că acțiunile întreprinse de inculpat și

descrise într-o manieră destul de ambiguă în rechizitoriu nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, ci se circumscriu

normelor dreptului comercial care reglementează raporturile comerciale.

În final, tribunalul a constatat că în

patrimoniile S.C. U. S.A. și SC A.P. SRL s-a produs o pagubă, însă datorită

unor impedimente de altă natură decât cea penală.

Împotriva sentinței penale nr. 359 din 15

martie 2004 a Tribunalului București au formulat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, inculpatul S.C.A. și părțile civile SC U. SA Constanța și

SC A.P.C. SRL București. Parchetul a invocat următoarele motive: greșita

schimbare juridică dată faptelor din infracțiunea prevăzute de art. 215 alin. (1),

(2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26

raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 republicată în anul 1995 și

art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 republicată în anul 1995 în art. 215 alin.

(1), (3) și (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța de fond a omis

să motiveze înlăturarea alin. (5) al infracțiunii de înșelăciune, instanța nu a

stabilit existența sau inexistența consecințelor deosebit de grave în

patrimoniul părții vătămate SC U. SA, în mod

greșit a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunile

reținute în rechizitoriu în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2),

(3), (4) și (5) C. pen., atâta timp cât nu erau întrunite condițiile prevăzute

de alin. (4) al acestei infracțiuni, în mod nelegal, după schimbarea calității

inculpatului din complice în autor, instanța a analizat participația acestuia

sub aspectul celei reținute de actul de sesizare drept complicitate și pe care

tocmai o înlăturase și în final în mod nelegal instanța de fond a avut în

vedere, pentru a dispune achitarea inculpatului, doar o parte a probatoriilor

administrate, respectiv cele care susțineau aparența, creată intenționat de

inculpat, în pretinsa desfășurare a activității comerciale.

La termenul din 8 noiembrie 2004 partea civilă

SC A.P.C. SRL a declarat printr-o cerere depusă la dosar că își retrage apelul,

iar la termenul din 24 ianuarie 2005 inculpatul S.C.A. a declarat de asemenea

că își retrage apelul.

Prin decizia penală 84 A din 07 februarie 2005

Curtea de Apel București, secția

I

a penală, a admis

apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea

civilă SC U. SA Constanța, a desființat în totalitate sentința penală și în

fond în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată

faptelor prin rechizitoriu, din art. 26 C. pen. raportat la art. 84 pct. 2 din Legea

nr. 59/1934 republicată în 1995; art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, art. 215

alin. (1), (2), (3), (4) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art.

215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. Totodată, a schimbat încadrarea juridică din art. 26 C. pen. raportat la

art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. în art. 215 alin. (1), (2), (3) și

(4) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul S.C.A.

la pedeapsa de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71-64 C. pen. și art. 74 lit.

a), art. 76 lit. a) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C.

pen. l-a condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu

aplicarea art. 71-64 C. pen. și art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. și în

baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64

lit. a), b) și c) C. pen. cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.

(1), (2), (3), (4) și (5) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea

pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C.

pen. a dispus că inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b), și c) C. pen. pe o perioadă

de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția

inculpatului de la 29 mai 2002 la 7 iulie 2003.

A dispus disjungerea laturii civile, a trimis

cauza spre rejudecarea laturii civile la instanța de fond și a luat act de

retragerea apelurilor declarate de inculpat și de partea civilă SC A.P.C. SRL.

Pentru a pronunța acesta decizie Curtea de Apel

București a reținut că din coroborarea mijloacelor de probă administrate în

cauză rezultă că SC E. SRL până la 12 noiembrie 2001 a avut ca asociat și administrator

unic pe M.M. care prin hotărârea din 12 noiembrie 2001 a cesionat părțile

sociale inculpatului S.C.A. acesta cunoscând datoriile firmei. în raport de

cele constatate, Curtea de Apel București a reținut că în drept faptele

săvârșite de inculpatul S.C.A. întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. și

la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen. referitoare la circumstanțele reale ale faptelor

săvârșite în concurs real cât și persoana inculpatului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs

inculpatul care a susținut că instanța de apel a făcut o greșită schimbare a

încadrării juridice a faptelor, fără a fi pusă în discuția părților, că în mod

greșit s-a disjuns latura civilă a cauzei și că pe fond din probele

administrate nu rezultă săvârșirea vreunei infracțiuni.

Prin decizia nr. 5019 din 8 septembrie 2005 Înalta

Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpatul S.C.A.

împotriva deciziei penale nr. 84 A din 7 februarie 2005 a Curții de Apel

București, secția

I

penală, a casat decizia atacată și

sentința penală nr.359 din 15 martie 2004 a Tribunalului București. A respins

ca inadmisibil recursul declarat de partea civilă SC U. SA, cu motivarea că

instanța de apel a omis să pună în discuția părților schimbarea încadrării juridice,

a dispus o nouă încadrare pentru prima dată cu ocazia deliberării și

pronunțării deciziei, încălcând astfel dispozițiile imperative impuse de art.

334 C. proc. pen. De asemenea, a mai constatat că instanța de apel a procedat

greșit când a disjuns latura civilă și a trimis cauza spre soluționarea

acesteia la instanța de fond, principiul fiind soluționarea acțiunii penale și

acțiunii civile prin aceeași sentință, excepția și modalitatea de rezolvare a

acesteia fiind prevăzute de art. 247 C. proc. pen. Totodată, în raport de

probele administrate în cadrul cercetării judecătorești,

instanța de fond ar fi trebuit să pună în discuția părților

participația inculpatului potrivit art. 31 C. pen., în situația în care ar fî

constatat că acțiunile sale nu puteau îmbrăca forma autoratului sau

complicității.

Astfel, Înalta Curte a admis recursul, a casat

decizia atacată și a sentința penală nr. 359 din 15 martie 2004 și a apreciat

că se impune și trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul București.

În rejudecare, prin sentința penală nr. 569 din

24 aprilie 2007 Tribunalul București, secția

I

a penală,

în temeiul art. 334 C. proc. pen. a hotărât schimbarea încadrării juridice a

faptelor săvârșite de inculpatul S.C.A. din art. 215 alin. (1), (2), (3), (4)

și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în art. 215 alin. (1),

(3) și (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și din art. 215

alin. (1), (2), (3), (4) C. pen. în art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art.

10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpat sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art.

10 lit. g) C. proc. pen. a hotărât încetarea procesului penal pornit împotriva

inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat

la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

( pct. 1 R) art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. (pct. 1 R) art. 26 raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934

(pct.2R) și art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 (pct. 2R) constatând că a

intervenit prescripția răspunderii penale. A constatat că inculpatul a fost

arestat preventiv de la 29 mai 2002 până la 07 iulie 2003 iar în baza art. 14

raportat la art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ. a obligat pe

inculpat să plătească suma de 203.634,63 lei plus dobânda legală aferentă

sumei, părții civile SC U. SA Constanța și suma de 46.463,30 lei plus dobânda

legală aferentă sumei, părții civile SC A.P.C. SRL București.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a

reținut că față mijloacele de probă administrate, încadrarea juridică corectă a

faptelor de înșelăciune este cea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (4) și

(5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (pct. 1 R) și de art. 215 alin.

(1), (3) și (4) C. pen. (pct. 2R).

A mai constatat că nu se poate reține că

modalitatea de emitere a unui cec mincinos reprezintă un mijloc fraudulos, întrucât

fapta așa cum este incriminată, nu este susceptibilă de a fi săvârșită decât

într-o asemenea formă, adică prin consemnarea unei sume pentru care nu există

disponibil în cont. Totodată, după schimbarea încadrării juridice Tribunalul

București a apreciat că acțiunile întreprinse de inculpat nu întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune atât în ceea ce

privește latura obiectivă, deoarece Tribunalul nu poate să rețină existența

unor acțiuni de amăgire care să aibă ca urmare imediată efecte patrimoniale păgubitoare

pentru părțile vătămate, atât timp cât nu au existat raporturi contractuale

directe, iar operațiunea de compensare nu se putea realiza prin plată ci numai

prin livrarea unor produse. în ceea ce privește latura subiectivă, Tribunalul

București a apreciat că nu s-a demonstrat prin niciun mijloc de probă urmărirea

sau realizarea de către inculpat pentru sine sau pentru altul a unui folos

injust indiferent de valoare.

Totodată potrivit art. 122 alin. (2) lit. e) C.

pen. termenul de prescripție a răspunderii penale pentru persoana fizică este

de 3 ani, când Legea nr. prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa

închisorii care nu depășește un an sau amenda, termen care se socotește de la

data săvârșirii infracțiunii, iar infracțiunile la Legea nr. cecului deduse

judecății se pedepsesc cu amendă de la 5000 lei la 100.000 lei și închisoare de

la 6 luni până la 1 an. Art. 124 C. pen. prevede că prescripția înlătură

răspunderea penală, oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de

prescripție prevăzut de art. 122 C. pen. este depășit cu încă jumătate. Astfel,

tribunalul a constat că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii

penale.

Fată de latura civilă instanța de fond a

constat că sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale

și în baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C.

civ. 1-a obligat pe inculpat la plata sumelor solicitate de părțile civile cu

titlul de despăgubiri civile.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul S.C.A.. în motivare

Parchetul a arătat că în mod greșit Tribunalul a reținut în cauză că subzistă

în mod cumulativ infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) și

de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. alături de infracțiunea prevăzută de

art. 26 raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) și art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și

art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, existența uneia dintre infracțiuni

excluzând-o cel puțin teoretic pe cealaltă, iar din probele administrate

rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute de

art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și

de art. 215 alin. (1), (2), (3),

(4) C. pen. și totodată în cauză sunt întrunite pe deplin elementele

constitutive ale infracțiunilor mai sus menționate.

În ceea ce privește apelul inculpatului, acesta

a arătat că apelul său vizează latura civilă și a solicitat să se constate că

nu a săvârșit nicio faptă penală sau civilă care să producă un prejudiciu în

dauna părților civile și să se înlăture obligarea sa la plata despăgubirilor

civile către părțile civile SC U. SA Constanța și SC A.P.C. SRL București.

Prin decizia penală nr. 369 din 14 noiembrie

2007 Curtea de Apel București, secția

aIa

penală, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a

desființat, în totalitate, sentința penală nr. 569 din 24 aprilie 2007 și

rejudecând în fond a dispus în baza art. 334 schimbarea încadrării juridice a

faptelor din art. 26 raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/2004, art. 84

pct. 2 din aceeași lege și art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5)

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat

pe inculpat la 4 ani închisoare ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 74-76 C.

pen. și la 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c)

C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a dispus

schimbarea încadrării juridice a faptelor din art. 26 raportat la art. 84 pct. 2

din Legea nr. 59/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 84 pct. 2

din Legea nr. 59/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 215 alin.

(1), (2), (3) și (4) C. pen. în art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen., text

de lege în baza căruia a condamnat pe același inculpat la 2 ani și 6 luni, ca

urmare a aplicării art. 74-76 C. pen.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen. a dispus ca inculpatul S.C.A.

să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și de 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., a făcut aplicarea

art. 71-64 lit. a), b) și c) C. pen. În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția

inculpatului de la 29 mai 2002 la 7 iulie 2003 și în baza art. 14 și art. 346 C.

proc. pen. a obligat inculpatul la 203.634,63 lei plus dobânda legală aferentă

acestei sume, către partea civilă SC U. SA Constanța și 46.463,30 cu dobânda

legală aferentă, către partea civilă SC A.P.C. SRL. A respins ca nefondat

apelul inculpatului.

Pentru a pronunța acesta decizie Curtea de Apel București a reținut că

în mod greșit instanța de fond a apreciat că infracțiunea de înșelăciune poate

coexista cu infracțiunea prevăzută de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, ele

excluzându-se reciproc, Curtea față

de

analiza dispozițiilor legale a reținut că în niciun caz cele două infracțiuni

nu pot coexista, reținerea uneia sau a alteia dintre infracțiuni, urmând a fi

determinată de scopul în care a fost emis cecul fără acoperire în cont. Astfel,

analizând probele administrate în dosar a apreciat că inculpatul se face

vinovat de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată prev de

art.215 alin. (1), (2), (3), (4) și (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. și prin întreaga activitate

infracțională inculpatul a dovedit rea credință, inducând în eroare părțile

civile cu privire la potențialul financiar al societăților al căror

reprezentant era, cu scopul vădit de a obține pentru sine un folos material

injust.

Î

mpotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București și inculpatul S.C.A.

Î

n motivele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a

susținut că hotărârea recurată este netemeinică pentru că instanța de apel a

aplicat pedepse greșit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen.,

invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

întrucât inculpatul a săvârșit o infracțiune de înșelăciune față de SC A.P.C.

SRL căreia i-a produs un prejudiciu de 46.463,30 lei și infracțiunea de

înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave față de SC U. SA

căreia i-a produs un prejudiciu de 203.634,63 lei, inculpatul având o atitudine

nesinceră și nu a depus niciu efort pentru acoperirea prejudiciilor produse.

Î

n motivarea sa, recurentul intimat inculpat a solicitat admiterea

recursului în temeiul art. 385

9

pct. 17 și 18 C. proc. pen. întrucât

faptelor li s-a dat o greșită încadrare juridică și s-a comis o gravă eroare de

fapt care a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri de condamnare. A

solicitat casarea deciziei penale nr. 369 a Curții de Apel București și

menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică. în subsidiar, a solicitat

reducerea pedepsei deoarece pedeapsa de 4 ani închisoare dispusă de instanța de

apel este mult prea mare, iar prin sentința penală nr.569 din 24 aprilie 2007,

Tribunalul București în mod corect a dispus achitarea sa în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. De

asemenea, prin aceeași sentință în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la

art. 10 lit. g) C. proc. pen., constatând că a intervenit prescripția, instanța

a dispus încetarea procesului penal împotriva recurentului intimat inculpat sub

a

spectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 26 raportat la

art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

A mai solicitat să se constate că a fost de bună credință și a

comunicat părților vătămate că societatea pe care o administra se afla în

dificultăți financiare și nu a avut în vedere inducerea în eroare a acestora ci

a depus toate diligentele necesare și a mai arătat că emiterea de cecuri sau

bilete la ordin fără acoperire nu constituie un mijloc fraudulos în sensul

dispozițiilor art. 215 C. pen.

Examinând recursurile sub aspectul criticilor formulate Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că recursul inculpatului S.C.A. este fondat și

pentru următoarele considerente:

Față de dispozițiile art. 385

9

pct. 17 și pct. 18 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că prin decizia pronunțată Curtea de Apel București

a dat o greșită încadrare juridică a faptei săvârșite și s-a comis o eroare ce

a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite în raport de

dispozițiile art. 215 C. pen. care prevăd la alin. (1) „inducerea în eroare a

unei persoane...în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos

material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă" alin. (2) „înșelăciunea

săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace

frauduloase" alin. (3) „inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane

cu prilejul încheierii sau executării unui contract săvârșită în așa fel încât

fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în

condițiile stipulate" alin. (4) „emiterea unui cec asupra unei instituții

de credit sau a unei persoane știind că pentru valorificarea lui nu există

provizia sau acoperirea necesară" și alin.5 „înșelăciunea care a avut consecințe

deosebit de grave".

Astfel, inculpatul S.C.A. a devenit administratorul societății E. la

data de 13 decembrie 2001, la data de 20 octombrie 2001 SC E. SRL a emis un CEC

seria BB 300005659657, semnătura aparținând martorei M.M. la inițiativa inculpatului,

scopul emiterii filei CEC fiind achitarea creanțelor izvorâte din procesele

verbale de compensare.

La data de 5 octombrie 2001, în scopul achitării acelorași creanțe SC E.

SRL a emis o nouă filă CEC către SC U. SA filă semnată de martora M.M. la inițiativa

inculpatului S.C.A.. împrejurarea că fila CEC a fost semnată de martora M.M.

este confirmată de expertiza grafoscopică efectuată în cauză și totodată din

actele existente la dosar rezultă că SC E. SRL a comunicat prin fax către SC

A.P.C. că nu are disponibil în cont și a solicitat

reeșalonarea plăților

Î

n perioada 19 octombrie 2001-11 ianuarie 2002, SC E. SRL a înregistrat

92 incidente bancare, conform adresei nr. VII/4/4394 înaintată Tribunalului

București de către B.N.R. iar prin adresa nr. 3150 din 21 noiembrie 2001 Se E. SRL

a fost declarată în interdicție bancară în Centrala Incidentelor de Plată.

Î

n luna decembrie 2001, inculpatul a preluat prin cesiune o altă firmă,

respectiv SC P.T. SRL încercând să achite din încasările noii societăți datoriile

SC E. SRL.

Î

n acest scop inculpatul S.C.A. a semnat 3 file CEC în numele SC P.T.

SRL, și a girat în favoarea SC E. SRL.

Având în vedere dispozițiile legale care prevăd latura obiectivă a

infracțiunii de înșelăciune cât și modul de desfășurare a acțiunilor

inculpatului, nu rezultă că acestea au avut drept scop inducerea în eroare a

părților vătămate, iar inculpatul a purtat cu acestea corespondență telefonic

și prin fax, privind reeșalonarea plăților, renegocierea contractelor iar

părțile vătămate au avut cunoștiință despre dificultățile financiare cu care se

confrunta inculpatul. Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond

inexistența unor acțiuni de amăgire din partea inculpatului care să aibă ca

urmare imediată efecte patrimoniale păgubitoare pentru părțile vătămate, atât

timp cât nu au existat raporturi contractuale directe, iar operațiunea de

compensare nu se putea realiza prin plată ci numai prin livrarea unor produse.         De

asemenea, în ceea ce privește latura subiectivă, nu s-a demonstrat prin niciun

mijloc de probă urmărirea sau realizarea de către inculpat pentru sine sau

pentru altul a unui folos injust indiferent de valoare, astfel că pentru existența

elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, respectiv latura

subiectivă a infracțiunii, inculpatul trebuia să acționeze cu intenție directă

calificată prin scop.

Astfel, față de probele administrate rezultă că nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3)

și (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și ale

infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C. pen. și nici nu s-a

făcut dovada existenței infracțiunii de înșelăciune realizată în forma

participației improprii reglementată de art. 31 C. pen., inculpatul dând dovadă

de bună credință și nu a acționat cu intenție, a comunicat părților vătămate că

societatea se află în dificultăți financiare, acțiunile sale având drept scop

rezolvarea situației dificile a societății în sensul achitării datoriilor acesteia.

însă, din probele administrate rezultă că sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de legea

cecului respectiv art. 26 raportat la art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pct. 1 R și art. 26 raportat la art. 84

pct. 2 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pct. 1 R,

dar în mod corect a constatat instanța de fond că a intervenit prescripția,

întrucât potrivit art. 122 alin. (2) lit. e) C. pen. termenul de prescripție a

răspunderii penale pentru persoana fizică este de 3 ani, când legea prevede

pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau

amenda, termen care se socotește de la data săvârșirii infracțiunii, iar

infracțiunile la legea cecului deduse judecății se pedepsesc cu amendă de la

5000 la 100.000 și închisoare de la 6 luni până la 1 an.

Î

n ceea ce privește de latura civilă în mod corect a fost obligat

inculpatul la plata sumelor solicitate de părțile civile cu titlul de

despăgubiri civile având în vedere dispozițiile art. 14 raportat la art. 346 C.

proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ., întrucât sunt îndeplinite condițiile

ce atrag răspunderea civilă delictuală.

Î

n ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București aceste este nefondat întrucât inculpatul nu a dat dovadă de rea

credință, nu a indus în eroare părțile civile și nu a urmărit obținerea unui

folos material injust pentru sine, ci pur și simplu circuitul financiar a

condus la perturbarea activității acestuia iar acțiunile sale au avut drept

scop achitarea datoriilor societății.

Astfel, față de considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 385/15

pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpatul S.C.A.

împotriva deciziei penale nr. 369 din 14 noiembrie 2007 a Curții de Apel

București, secția

I

penală, va casa decizia penală atacată

și va menține sentința penală nr. 569 din 24 aprilie 2007 a Tribunalului

București, ca legală și temeinică. în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București împotriva aceleiași decizii.

Î

n baza art. 192 pct. 3 alin. (3) C. proc. pen., cheltuieile judiciare

rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul

declarat de inculpatul S.C.A. împotriva deciziei penale nr. 369 din 14

noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția

I

penală.

Casează decizia penală atacată și menține sentința penală nr. 569 din 24

aprilie 2007 a Tribunalului București, secția

I

penală.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva aceleiași decizii.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 2 iunie 2008.