ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 948/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 948/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând, asupra recursului de față,
în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe
rolul Judecătoriei Iași, reclamantul
B.E.
a solicitat instanței să dispună obligarea pârâților L.V. și M.A. la plata
daunelor materiale în sumă de 100.000.000 euro și a daunelor morale în sumă de
100.000.000 euro.
Reclamantul a arătat că acțiunea provine din penal și
că solicită „repararea erorilor judiciare voite săvârșite de instanțele de
judecată din Iași.”
Cauza a fost declinată spre competentă soluționare la Tribunalul Iași, având în vedere că obiectul acțiunii este în valoare de 100.000.000 euro și
că sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
La
termenul din 26 martie 2008 apărătorul pârâților a invocat excepțiile
netimbrării acțiunii și pe cea a lipsei calității procesuale pasive a pârâților
M.A., și L.V.
Prin
încheierea din 26 martie 2008 s-a constatat că acțiunea este scutită de plata
taxei de timbru și a fost prorogată pronunțarea asupra excepției lipsei
calității procesuale pasive a pârâților.
Prin
sentința civilă nr. 632 din 23 aprilie 2008, Tribunalul Iași a admis excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâților și, în consecință, a respins
acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții
L.V. și M.A., ca fiind formulată împotriva unor
persoane fără calitate.
Pentru
a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Din
cererea de chemare în judecată, precizată și completată la Tribunalul Iași rezultă că reclamantul B.E. i-a chemat în judecată pe pârâții L.V. și M.A.,
solicitând obligarea lor la plata daunelor materiale și morale ca urmare a
proceselor penale desfășurate în care au fost implicate părțile.
Prin
sentința penală nr. 3768 din 15 octombrie 1999 a Judecătoriei Iași, B.E. a fost
condamnat la plata unei amenzi penale de 1.000.000 lei (ROL) pentru săvârșirea
infracțiunilor de insultă și calomnie prevăzute de art. 205 și 206 C. pen. Prin
decizia civilă nr. 511 din 21 septembrie 2000 a Tribunalului Iași a fost
respins recursul împotriva sentinței, aceasta fiind menținută.
Prin
decizia nr. 783 din 12 februarie 2002 pronunțată în dosarul nr. 3077/ 2001 de
fosta Curte Supremă de Justiție a fost admis recursul în anulare declarat de
Procurorul General al Parchetului de pe lângă C.S.J. împotriva sentinței penale
nr. 3768 din 15 octombrie 1999 a Judecătoriei Iași și deciziei penale nr. 511
din 21 septembrie 2000 a Tribunalului Iași și, în conformitate cu art. 11 pct. 2
lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., i-a achitat pe inculpații B.E.
și L.S.G. pentru infracțiunile prev. de art. 205, 206 C. pen. și a respins
acțiunea civilă formulată de partea civilă L.V.
Reclamantul
însuși a precizat că acțiunea provine din penal și că solicită „repararea
erorilor judiciare voite săvârșite de instanțele de judecată".
A
mai menționat reclamantul că instanțele de judecată din Iași au comis legat de
această cauză despre care face vorbire, atât erori de fapt cât și erori de
drept (care intră sub incidența art. 51 C. pen.), încălcându-i dreptul la
despăgubiri civile potrivit art. 137 C. pen., împiedicând restabilirea
situației de dinaintea executării abuzive, netemeinice și nelegale la care avea
dreptul potrivit art. 169, 170 C. proc. pen., precum și prin procesele de
revizuire și de contestație la executare, în baza art. 406 alin. (3) C. proc.
pen.
În
același timp l-au împiedicat să pornească acțiunea de reparare a pagubelor
potrivit art. 504, 505, 506 C. proc. pen. Menționează faptul că instanțele de
judecată din Iași îl împiedică să pornească acțiunea de reparare a
prejudiciilor potrivit art. 998 C. civ.
Totodată,
a subliniat faptul că instanțele de judecată din Iași îi încalcă dreptul
prevăzut în Constituția României, în art. 48 pct. 3, de a i se repara
prejudiciile aduse ca urmare a erorilor judiciare voite și a soluțiilor pe care
le-au dat în mod repetat și flagrant, cu foarte multă rea-voință, cu încălcarea
și sfidarea legilor.
De
asemenea, reclamantul a mai subliniat faptul că instanțele de judecată din Iași
i-au încălcat dreptul la asigurarea unui proces echitabil și corect, prevăzut
în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța
a reținut că reglementarea legală în materie care îndreptățește victimele
erorilor judiciare să solicite despăgubiri este reprezentată de disp. art. 504
- 507 C. proc. pen. și disp. art. 48 alin. (3) din Constituție.
Conform
reglementărilor anterior menționate, statul răspunde patrimonial, potrivit
legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în
procesele penale.
Codul
nostru de procedură penală cuprinde dispoziții prin care cel condamnat pe
nedrept poate să ceară repararea pagubelor ce i-au fost produse.
Dispozițiile
cuprinse în art. 504-507 C. proc. pen. reglementează procedura specială prin
care persoana față de care s-a săvârșit un act de injustiție a fost condamnată.
În
temeiul art. 504 și următoarele C. proc. pen., răspunderea civilă a statului se
constituie într-o răspundere legală pentru faptele organelor sale și care nu
este condiționată decât de întinderea pagubei suferite de cel îndreptățit la
acțiune.
În
temeiul răspunderii instituite statul este cel care are obligația reparării
integrale a pagubei generată de eroarea judiciară.
Astfel,
dispozițiile legale anterior menționate, conferă expres calitate procesuală
pasivă statului în cauzele având ca obiect daune materiale și morale rezultând
dintr-o condamnare nedreaptă constatată astfel printr-o hotărâre definitivă.
Obligația
statului la repararea pagubei în cazul condamnării pe nedrept indiferent de
temeiul achitării și de infracțiunea pentru care a intervenit achitarea decurge
din raporturile de drept public și își au drept cauză eroarea judiciară.
Răspunderea
revine statului, în temeiul art. 504, 507 C. proc. pen., decurgând din
raporturile de drept public și nu persoanei fizice sau juridice care a sesizat
organele penale pentru in fracțiunea pretins comisă.
În
acest sens sunt și disp. deciziei civile nr. 3189 din 20 aprilie 2005 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Această
interpretare a disp. art. 504 C. proc. pen. este în concordanță cu
jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
În
aplicarea art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale care se referă la dreptul la libertate și la
siguranță, Curtea Europeană a fost constantă în a condamna statele membre la
despăgubiri bănești pentru daunele morale cauzate de o arestare abuzivă sau o
condamnare nedreaptă (cazul Lukanov vs. Bulgaria, cazul Dolban vs. România etc.).
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel, reclamantul B.E. și pârâtul L.V.
În
motivarea apelului, reclamantul a susținut că hotărârea tribunalului este
nelegală și netemeinică, iar instanțele din Iași sunt incompatibile să se
pronunțe în cauză, deoarece s-au antepronunțat în cauza penală ce a generat
acest proces.
A
susținut reclamantul că solicită să fie despăgubit datorită faptului că Înalta
Curte de Casație și Justiție - Secția Penală a admis recursul în anulare, după
ce a fost prejudiciat în mod grav de instanțele ieșene.
Reclamantul
a arătat că, în momentul în care dosarul penal a ajuns la Curtea de Apel Iași, în ciuda cererilor pe care le-a formulat insistent și în care arată cu
dovezi incontestabile faptul că judecătoarea M.M. era incompatibilă, aceste
cereri de recuzare, în mod abuziv, nu au fost înaintate la instanța supremă
spre soluționare, iar cauza penală a fost judecată chiar de această
judecătoare.
Reclamantul
a învederat că, împreună cu cererea de apel, formulează plângere penală
împotriva judecătoarei A.C., care a refuzat să trimită spre competentă
soluționare cererile de recuzare pe care le-a formulat, cereri ce nu au fost
consemnate în încheierile de ședință și asupra cărora judecătoarea s-a
antepronunțat.
A
mai susținut reclamantul că, la tribunal, nu s-a respectat regula distribuției
aleatorii prin calculator a dosarelor, deoarece, în urmă cu doi ani, dosarul a
fost repartizat judecătoarei T.M. care pronunțase sentința casată de instanța
supremă, iar apoi,
fără
a
se respecta principiul continuității, dosarul a ajuns la judecătoarea
A.C.
, care a pronunțat
hotărârea atacată cu prezentul apel.
Hotărârea
tribunalului este nelegală - conform susținerilor reclamantului - datorită
faptului că nu s-a ținut cont de probele administrate în cauză și din care
rezultă calomnierea sa repetată în presă de către pârâți, precum și organizarea
de acțiuni de represiune nedreaptă și ilegală de către aceeași pârâți.
Reclamantul
a susținut că a solicitat foarte insistent ca cei doi pârâți să fie citați la
interogatoriu, însă judecătoarea cauzei nu a ținut cont de faptul că pârâtul L.V.
a sfidat instanța de judecată, deși a fost citat de nenumărate ori, iar în ceea
ce-o privește pe pârâta M.A., răspunsurile la interogatoriu i-au fost sugerate
de judecătoarea ce instrumenta pricina dedusă judecății.
Reclamantul
a afirmat că a solicitat ca cei doi pârâți să răspundă la interogatoriu la
același termen de judecată și nu la termene diferite pentru ca pârâții să nu
fie favorizați datorită faptului că știau întrebările dinainte, dar nu s-a
ținut cont de acest lucru, după cum nu s-a ținut cont nici de împrejurarea că
pârâții l-au hărțuit în justiție prin înscenări de procese absolut nefondate
timp de peste douăzeci de ani.
A
mai pretins reclamantul că nu s-a ținut cont de împrejurarea că, în data de 20
aprilie 2001 persoane plătite de către pârâți au atacat-o pe mama sa în fața
intrării în bloc și i-au produs fracturi și entorse la umărul stâng și la
piciorul stâng, care au determinat spitalizarea ei la Spitalul de recuperare și la alte spitale din Iași.
Reclamantul
a susținut că nu s-a ținut cont de faptul că aceleași persoane, plătite de
pârâți, i-au distrus ușa de la apartament, iar el a fost nevoit să doarmă la
hoteluri sau la prieteni și nici de faptul că pârâta M.A. a dat numeroase
telefoane de amenințare părinților săi, aceasta continuând să dea asemenea
telefoane tatălui său și în prezent.
Reclamantul
a solicitat ca, pentru toate crimele, samavolniciile, fărădelegile săvârșite de
cei doi pârâți și care i-au adus prejudicii enorme, fiecare dintre cei doi
pârâți să fie obligați să-i plătească despăgubiri în cuantum de câte
100.000.000 euro, fiecare.
Pârâtul
L.V. a considerat că sentința este nelegală deoarece tribunalul a omis să
oblige reclamantul la plata cheltuielilor de judecată, de 2000 lei, conform
chitanței de onorariu depuse la dosar.
Pârâta
M.A. a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea apelului declarat
de reclamant și admiterea apelului declarat de V.L.
A
susținut intimata că apelantul B.E. a hărțuit-o nejustificat și abuziv
introducând-o în această cauză, deși ea nu-l cunoaște pe pârâtul V.L. și nu are
nici un fel de relații cu acesta.
Intimata
a afirmat că reclamantul-apelant, încă de la promovarea acțiunii, s-a folosit
cu rea-credință de mijloacele procesuale legale cu scopul de a tergiversa
judecarea cauzei pe fond și de a-i hărțui pe pârâți timp de trei ani.
La
data de 30 iunie 2008, apelantul B.E. a depus la dosarul cauzei precizări la
motivele de apel, invocând și excepția de neconstituționalitate a Legii de
organizare a avocaturii și a Legii de organizare judiciară care-i permit fostei
judecătoare, M.M. - fostă șefă a Secției Penale a Curții de Apel Iași - să
funcționeze ca avocat la instanțele ieșene.
Excepția
de neconstituționalitate a fost respinsă ca inadmisibilă, conform art. 29 alin.
(1) și 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 (republicată), în ședința publică din
12 septembrie 2008.
Prin
decizia civilă nr.
133 din data de 9 septembrie 2008
,
Curtea de Apel Iași a respins apelul declarat de reclamantul B.E. și a admis
apelul declarat de pârâtul L.V., a schimbat sentința în parte și a obligat
reclamantul să plătească pârâtului L.V. suma de 2000 lei (RON), cheltuieli de
judecată.
Pentru
a decide astfel, instanța de apel a reținut că, prin cererea cu care a investit
judecătoria, la data de 07 februarie 2005, reclamantul B.E. a chemat în
judecată pârâtul L.V. solicitând obligarea acestuia la plata de despăgubiri
materiale și morale în cuantum total de 200.000.000 euro.
În
motivarea cererii, reclamantul a susținut că a fost hărțuit de pârât, care i-a
adus enorme pagube materiale și morale prin intentarea abuzivă a procesului
penal ce a făcut obiectul dosarelor nr. 15154/1998 al Judecătoriei Iași, nr. 1283/2000
al Tribunalului Iași și nr. 4477/2000 al Curții de Apel Iași, dosare în care
instanțele de judecată ieșene au dat soluții cu încălcări grave ale legii, dar
care au fost desființate prin decizia penală nr. 783/2002 a I.C.C.J.
Prin
sentința civilă nr. 3136 din 13 aprilie 2005, Judecătoria Iași a admis excepția
lipsei competenței sale materiale și a dispus trimiterea cauzei spre competentă
soluționare la Tribunalul Iași.
Prin
memoriul depus la Tribunalul Iași (filele 4-64, dosar 4968/2005), reclamantul B.E.
a precizat că se judecă cu pârâții L.V. și M.A. pentru repararea erorilor
judiciare săvârșite de instanțele de judecată din Iași.
La
termenul de judecată din 28 septembrie 2005, reclamantul a arătat că înțelege
să se judece cu pârâtul L.V., iar la termenul de judecată din 4 ianuarie 2006
acesta a solicitat să fie introdusă în cauză, în calitate de pârâtă și M.A.
La
termenul de judecată din 23 aprilie 2008, instanța a pus în discuția
contradictorie a părților excepția lipsei calității procesuale pasive a
pârâților, ocazie cu care reclamantul a precizat din nou faptul că prezenta
cauză provine dintr-un proces penal.
Potrivit
dispoziției înscrise în art. 504 C. proc. pen., persoana care a fost condamnată
definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în
urma rejudecării s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Art.
506 alin. (3) C. proc. pen. stabilește că pentru obținerea reparării pagubei,
persoana îndreptățită se poate adresa tribunalului în a cărui circumscripție
teritorială domiciliază, chemând în judecată civilă statul, care este citat
prin Ministerul Finanțelor Publice.
Curtea
de apel a reținut că, în raport de obiectul pricinii deduse judecății și de
prevederile art. 506 alin. (3) C. proc. pen., excepția lipsei calității
procesuale pasive a pârâților a fost soluționată în mod corect de către
tribunal.
Criticile
formulate de reclamant cu privire la incompatibilitatea judecătorilor de la
instanțele ieșene de a soluționa prezenta cauză nu sunt întemeiate, deoarece,
conform art. 24 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul care a pronunțat o
hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în
apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare.
Dispozițiile
art. 24 C. proc. civ. sunt de strictă interpretare referindu-se la
incompatibilitatea judecătorului care, după ce a pronunțat o hotărâre într-o
pricină nu mai poate lua parte la judecarea ei în recurs ori la rejudecarea
după casare, neputând fi extinse la alte cauze și la alți judecători decât acei
care au judecat fondul pricinii.
Susținerile
apelantului B.E. referitoare la modalitatea de soluționare a dosarului penal nu
pot fi analizate în cadrul căi de atac promovate, deoarece acestea au fost deja
verificate în cadrul recursului în anulare finalizat prin decizia penală nr. 783
din 12 februarie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Instanța
de apel a constatat că este neîntemeiată și susținerea reclamantului-apelant
privind nerepartizarea aleatorie a cauzei și a lipsei continuității completului
de judecată.
Astfel,
„Situația repartiției dosarelor după data efectuării repartiției: 27 mai 2005-27
mai 2005" înaintată de Tribunalul Iași, coroborată cu data înregistrării
dosarului la registratura aceluiași tribunal (27 mai 2005, fila 1 dosar fond)
confirmă împrejurarea că dosarul cauzei deduse prezentei judecăți a fost
repartizat aleatoriu în sistem informatic prin programul MJREP, conform art. 95
din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
În
ceea ce privește continuitatea completului de judecată, instanța de apel a
reținut că acesta a fost instrumentat în perioada 29 iunie 2005-1 martie 2006
de judecător P.D., care compunea completul civil D.1.
La
data de 1 martie 2006, dosarul cauzei a fost înaintat la Curtea de Apel Iași în vederea soluționării cererii de recuzare a tuturor judecătorilor
Tribunalului Iași, cerere formulată de B.E.
După
soluționarea cererii de recuzare, dosarul a revenit la completul civil D.1,
care era compus din judecător T.M., ca urmare a planificării judecătorului P.D.
într-un complet specializat de litigii de muncă, conform planificării
ședințelor de judecată avizate de Colegiul de conducere a tribunalului.
Prin
încheierea nr. 11 bis din 9 ianuarie 2007 s-a admis cererea de abținere
formulată de magistrat T.M., iar dosarul a fost repartizat completului civil
imediat următor celui care a soluționat cererea de abținere C.D3, conform art. 98
alin. (3) din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005.
La
termenele acordate în perioada 14 februarie 2007-16 mai 2007, dosarul a fost
instrumentat de judecător A.C., iar începând cu data de 16 mai 2007, dosarul a
fost instrumentat de judecător P.C. ca urmare a repartizării magistratului A.C.
într-un complet specializat de litigii de muncă.
Prin
încheierea nr. 32 din 28 ianuarie 2008 s-a admis cererea de abținere formulată
de magistrat P.C., ca urmare a faptului că reclamantul-apelant a formulat
plângere penală împotriva acestui magistrat, iar dosarul a fost repartizat,
prin aceeași încheiere de soluționare a cererii de abținere, la completul D.5,
conform art. 98 alin. (3) din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005.
Judecătorul
de la completul D.5 a formulat cerere de abținere care a fost admisă prin
încheierea nr. 38 din 30 ianuarie 2008, iar dosarul a fost repartizat din nou
completului D.1, conform art. 98 alin. (3) din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005,
complet în cadrul căruia funcționa judecător A.C., care a și pronunțat
hotărârea supusă prezentului apel.
Față
de cele reținute, instanța de apel a constatat că apelul declarat de
reclamantul B.E. nu este întemeiat.
În
ceea ce privește apelul declarat de pârâtul L.V., curtea de apel a arătat că,
potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată,
la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Pârâtul-apelant,
prin apărător, a solicitat cu ocazia dezbaterii fondului pricinii, să i se
acorde cheltuielile de judecată efectuate, însă instanța de fond a omis să se
pronunțe cu privire la această cerere.
Având
în vedere că reclamantul se află în culpă procesuală ca urmare a respingerii
acțiunii promovate, iar pârâtul-apelant a făcut dovada achitării sumei de 2000
lei, cu titlu de onorariu de avocat, reclamantul urmează a fi obligat la plata
acestor cheltuieli, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc.
civ.
Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a
recursului reclamantul B.E., solicitând casarea hotărârilor pronunțate în cauză
și rejudecarea cauzei sau trimiterea cauzei spre rejudecare la alte instanțe de
judecată, care să nu se fi antepronunțat, ca instanțele de judecată din Iași.
În motivarea recursului, reclamantul a arătat că:
completul de judecată de la Curtea de apel Iași din care făcea parte
judecătoarea incompatibilă A.C. l-a împiedicat să participe la ședința de
judecată, să-și susțină cauza, nu a admis cererea de amânare, deși dovedită; a
cerut în zadar să se aștepte soluțiile date de parchete cu privire la
plângerile penale formulate în legătură și în cadrul dosarului de față; a cerut
în zadar un alt termen de judecată pentru a avea timpul necesar să își angajeze
un avocat din București și pentru a consulta întreg dosarul; nenumăratele
cereri de recuzare formulate nu au fost trimise spre competentă soluționare la
Înalta Curte de Casație și Justiție; excepțiile de neconstituționalitate cu
privire la recuzare nu au fost trimise spre competentă soluționare la Curtea Constituțională;
cererile
pe care le-a formulat insistent și în care arată cu dovezi incontestabile
faptul că judecătoarea M.M. era incompatibilă, în mod abuziv, nu au fost
înaintate la instanța supremă spre soluționare; judecătoarele incompatibile A.C.
și A.C. au refuzat să trimită cererile de recuzare spre competentă soluționare
la Înalta Curte de Casație și Justiție; la Tribunalul Iași nu s-a respectat deloc regula distribuției aleatorii prin calculator a
dosarelor către judecători; la pronunțarea soluției de către curtea de apel nu
s-au avut în vedere probele administrate, care sunt în favoarea reclamantului,
declarațiile martorilor, certificatele medicale ale mamei reclamantului și
certificatul acesteia de deces; a cerut ca părțile adverse să fie citate pentru
a răspunde la interogatoriu, iar judecătoarea A.C. n-a ținut cont de faptul că
pârâtul V.L. a sfidat instanța, deși acesta a fost citat de nenumărate ori;
pârâții, prin abuz de drept și abuz procesual, l-au hărțuit pe reclamant prin
justiție timp de 20 de ani; din probele administrate reiese că pârâții au
organizat tentative de omor repetate, agresiuni însoțite de vătămări corporale
deosebit de grave împotriva reclamantului și a pârâților săi; pârâții au
organizat acțiuni de represiune nedrepte în vederea distrugerii reclamantului și
acaparării samavolnice a apartamentului acestuia, situat ultracentral în Iași,
învecinat direct, adiacent cu apartamentele și spațiile comerciale deținute de M.A.,
rudele, acoliții și complicii săi;
nu s-a ținut cont de împrejurarea că,
în data de 20 aprilie 2001 persoane plătite de către pârâți au atacat-o pe mama
reclamantului în fața intrării în bloc și i-au produs fracturi și entorse la
umărul stâng și la piciorul stâng, care au determinat spitalizarea ei la Spitalul de recuperare și la alte spitale din Iași; agresiunile împotriva mamei reclamantului
s-au repetat ducând la moartea acesteia; pârâta M.A. a dat numeroase telefoane
de amenințare părinților săi, aceasta continuând să dea asemenea telefoane
tatălui său, aspect ce poate fi verificat la Romtelecom; pârâta M.A. a trimis scrisori denigratoare la adresa reclamantului către
autoritățile statului.
Reclamantul
a solicitat ca, pentru toate crimele, samavolniciile, fărădelegile săvârșite de
cei doi pârâți și care i-au adus prejudicii enorme, fiecare dintre cei doi
pârâți să fie obligați să-i plătească despăgubiri în cuantum de câte
100.000.000 euro, fiecare.
Reclamantul
a formulat recurs și împotriva încheierii de ședință din 12 septembrie 2008,
prin care instanța de apel a respins ca inadmisibilă excepția invocată de
apelantul B.E., privind neconstituționalitatea întregii legi de organizare
judiciară și a legii avocaturii.
Recursul este nefondat pentru
considerentele ce succed:
Prin
motivele formulate, reclamantul B.E. și-a exprimat nemulțumirile referitoare la
modalitatea de soluționare a dosarului penal, însă acestea nu pot face obiect
de analiză în prezenta cauză civilă. Criticile ce vizează judecarea cauzei
penale au fost deja verificate în cadrul recursului în anulare finalizat prin
decizia penală nr. 783 din 12 februarie 2002 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
În dosarul de față nu a fost indicat temeiul de drept al recursului
formulat, însă vor fi analizate criticile privind încălcarea dreptului la
apărare al reclamantului și incompatibilitatea judecătorilor, prin prisma
dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în care acestea sunt susceptibile
de încadrare.
Din verificarea și analizarea actelor
și lucrărilor dosarului nr. 4968/99/2005 al Curții de Apel Iași, în care a fost
pronunțată decizia atacată cu prezentul recurs, reiese că la termenul din 11
iulie 2008, instanța, în temeiul art. 156 C. proc. civ., a încuviințat cererea
de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unui apărător, formulată de
apelantul B.E. și a dispus comunicarea către apelant a întâmpinării depuse la
dosar de intimata M.A., dispoziție ce a fost îndeplinită conform mențiunii din
dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 65 din dosar. Mai
mult, la termenul din 12 septembrie 2008, instanța, constatând apelul în stare
de judecată și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a rămas în
pronunțare și, în temeiul dispozițiilor art. 156 alin. (2) C. proc. civ.,
pentru a da posibilitatea apelantului B.E. să formuleze și să depună la dosar
concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 19 septembrie 2008.
Așadar, criticile prin care se susține
încălcarea dreptului la apărare sunt nefondate, reclamantului fiindu-i
respectate toate drepturile procedurale, în conformitate cu dispozițiile legale
în materie.
Nici susținerile privind
incompatibilitatea judecătorilor nu se verifică și nu pot fi reținute, față de
dispozițiile art. 24 și urm. C. proc. civ. și având în vedere înscrisurile
aflate în dosarul curții de apel, privind planificarea judecătorilor în
ședințele de judecată și situația repartiției dosarelor la Tribunalul Iași, din care rezultă că dosarul a fost repartizat și soluționat cu respectarea
planificării judecătorilor în ședințele de judecată și a repartiției dosarelor
după repartizarea computerizată aleatorie a acestora.
Celelalte critici formulate de
reclamant nu pot fi încadrate în nici unul din cazurile de modificare sau
casare prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. pentru
exercitarea controlului judiciar în recurs.
Modificarea sau casarea unei hotărâri
prin intermediul recursului se poate obține doar în condițiile de nelegalitate
strict reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
Potrivit legii, nu orice nemulțumire a
părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate. A motiva
recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea
unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă
parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de
judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.
În speță,
modalitatea de redactare de către
reclamant a celorlalte motive nu
permite
încadrarea acestora într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de
lege, iar susținerile formulate nu sunt structurate din punct de vedere
juridic.
Pe de altă parte, este de reținut că
toate criticile ce privesc fondul cauzei nu pot fi analizate, deoarece pricina
a fost soluționată pe excepție, constatându-se lipsa calității procesuale pasive
a pârâților.
În ceea ce privește încheierea de
ședință
din
12 septembrie 2008, se constată că instanța de apel în mod corect nu a dispus
sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată
de apelantul-reclamant și a reținut că aceasta este inadmisibilă, motivat de
faptul că dispozițiile legale menționate nu au legătură cu obiectul cauzei.
Potrivit
prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea
Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor
judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei
legi sau ordonanțe în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în
orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Astfel, s-a
decis constant că una din cauzele de inadmisibilitate în jurisdicția
constituțională – cauză legată de obiectul sesizării – o constituie o lege ori
o dispoziție dintr-o lege care, deși este reclamată ca neconstituțională de una
dintre părțile în proces, de acea prevedere legală nu depinde soluționarea
cauzei.
Totodată, este de reținut
că textul art. 29 din Legea nr. 47/2002 leagă excepția de neconstituționalitate
de o lege „de care depinde soluționarea cauzei”. Prin sintagma „soluționarea
cauzei” legiuitorul a înțeles rezolvarea în fond a unui proces, adică s-a
referit la hotărârea finală ce se va pronunța de o instanță judecătorească și
prin care se rezolvă conflictul dintre părțile în litigiu.
În
cauză, excepția invocată de reclamantul B.E., privește neconstituționalitatea întregii
legi de organizare judiciară și a legii avocaturii.
Or,
prezenta acțiune în justiție
provine din penal,
astfel cum a precizat reclamantul, care a solicitat „repararea erorilor
judiciare voite săvârșite de instanțele de judecată".
Totodată,
reclamantul a învederat că instanțele de judecată din Iași l-au împiedicat să
pornească acțiunea de reparare a pagubelor potrivit art. 504, 505, 506 C. proc.
pen.
Instanțele
de fond au reținut în cauză că reglementarea legală în materie care
îndreptățește victimele erorilor judiciare să solicite despăgubiri este
reprezentată de disp. art. 504 - 507 C. proc. pen.
Așadar, văzând
textele legale invocate de reclamant, respectiv întreaga lege de organizare
judiciară și a legii avocaturii, se constată că acestea nu au nici o legătură
cu cauza de față și nu au înrâurire asupra soluționării litigiului, față de
obiectul acestuia și de temeiul de drept reținut, respectiv
art. 504 - 507
C. proc. pen.
Față de cele ce preced, recursul se
privește ca nefondat, urmând a fi respins, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., cu consecința păstrării deciziei pronunțate de instanța de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat
de reclamantul B.E. împotriva deciziei nr. 133 din data de 9 septembrie 2008 și
a încheierii de ședință din 12 septembrie 2008 pronunțate de Curtea de Apel
Iași – Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
16 februarie 2010.