ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 948/2010

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, reclamantul B.E. a solicitat instanței să dispună obligarea pârâților L.V. și M.A. la plata daunelor materiale în sumă de 100.000.000 euro și a daunelor morale în sumă de 100.000.000 euro. Reclamantul a arătat că acțiunea provine din penal și că solicită „repararea erorilor judiciare voite săvârșite de instanțele de judecată din Iași.” Cauza a fost declinată spre competentă soluționare la Tribunalul Iași, având în vedere că obiectul acțiunii este în valoare de 100.000.000 euro și că sunt incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ. La termenul din 26 martie 2008 apărătorul pârâților a invocat excepțiile netimbrării acțiunii și pe cea a lipsei calității procesuale pasive a pârâților M.A., și L.V. Prin încheierea din 26 martie 2008 s-a constatat că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru și a fost prorogată pronunțarea asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților. Prin sentința civilă nr. 632 din 23 aprilie 2008, Tribunalul Iași a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții L.V. și M.A., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Din cererea de chemare în judecată, precizată și completată la Tribunalul Iași rezultă că reclamantul B.E.

i-a chemat în judecată pe pârâții L.V. și M.A., solicitând obligarea lor la plata daunelor materiale și morale ca urmare a proceselor penale desfășurate în care au fost implicate părțile. Prin sentința penală nr. 3768 din 15 octombrie 1999 a Judecătoriei Iași, B.E. a fost condamnat la plata unei amenzi penale de 1.000.000 lei (ROL) pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă și calomnie prevăzute de art. 205 și 206 C. pen. Prin decizia civilă nr. 511 din 21 septembrie 2000 a Tribunalului Iași a fost respins recursul împotriva sentinței, aceasta fiind menținută. Prin decizia nr. 783 din 12 februarie 2002 pronunțată în dosarul nr. 3077/ 2001 de fosta Curte Supremă de Justiție a fost admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă C.S.J.

împotriva sentinței penale nr. 3768 din 15 octombrie 1999 a Judecătoriei Iași și deciziei penale nr. 511 din 21 septembrie 2000 a Tribunalului Iași și, în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., i-a achitat pe inculpații B.E. și L.S.G. pentru infracțiunile prev. de art. 205, 206 C. pen. și a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă L.V. Reclamantul însuși a precizat că acțiunea provine din penal și că solicită „repararea erorilor judiciare voite săvârșite de instanțele de judecată". A mai menționat reclamantul că instanțele de judecată din Iași au comis legat de această cauză despre care face vorbire, atât erori de fapt cât și erori de drept (care intră sub incidența art. 51 C. pen.), încălcându-i dreptul la despăgubiri civile potrivit art. 137 C. pen., împiedicând restabilirea situației de dinaintea executării abuzive, netemeinice și nelegale la care avea dreptul potrivit art. 169, 170 C. proc.

pen., precum și prin procesele de revizuire și de contestație la executare, în baza art. 406 alin. (3) C. proc. pen. În același timp l-au împiedicat să pornească acțiunea de reparare a pagubelor potrivit art. 504, 505, 506 C. proc. pen. Menționează faptul că instanțele de judecată din Iași îl împiedică să pornească acțiunea de reparare a prejudiciilor potrivit art. 998 C. civ. Totodată, a subliniat faptul că instanțele de judecată din Iași îi încalcă dreptul prevăzut în Constituția României, în art. 48 pct. 3, de a i se repara prejudiciile aduse ca urmare a erorilor judiciare voite și a soluțiilor pe care le-au dat în mod repetat și flagrant, cu foarte multă rea-voință, cu încălcarea și sfidarea legilor.

De asemenea, reclamantul a mai subliniat faptul că instanțele de judecată din Iași i-au încălcat dreptul la asigurarea unui proces echitabil și corect, prevăzut în Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța a reținut că reglementarea legală în materie care îndreptățește victimele erorilor judiciare să solicite despăgubiri este reprezentată de disp. art. 504 - 507 C. proc. pen. și disp. art. 48 alin. (3) din Constituție. Conform reglementărilor anterior menționate, statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale. Codul nostru de procedură penală cuprinde dispoziții prin care cel condamnat pe nedrept poate să ceară repararea pagubelor ce i-au fost produse.

Dispozițiile cuprinse în art. 504-507 C. proc. pen. reglementează procedura specială prin care persoana față de care s-a săvârșit un act de injustiție a fost condamnată. În temeiul art. 504 și următoarele C. proc. pen., răspunderea civilă a statului se constituie într-o răspundere legală pentru faptele organelor sale și care nu este condiționată decât de întinderea pagubei suferite de cel îndreptățit la acțiune. În temeiul răspunderii instituite statul este cel care are obligația reparării integrale a pagubei generată de eroarea judiciară. Astfel, dispozițiile legale anterior menționate, conferă expres calitate procesuală pasivă statului în cauzele având ca obiect daune materiale și morale rezultând dintr-o condamnare nedreaptă constatată astfel printr-o hotărâre definitivă.

Obligația statului la repararea pagubei în cazul condamnării pe nedrept indiferent de temeiul achitării și de infracțiunea pentru care a intervenit achitarea decurge din raporturile de drept public și își au drept cauză eroarea judiciară. Răspunderea revine statului, în temeiul art. 504, 507 C. proc. pen., decurgând din raporturile de drept public și nu persoanei fizice sau juridice care a sesizat organele penale pentru in fracțiunea pretins comisă. În acest sens sunt și disp. deciziei civile nr. 3189 din 20 aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Această interpretare a disp. art. 504 C. proc. pen. este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În aplicarea art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care se referă la dreptul la libertate și la siguranță, Curtea Europeană a fost constantă în a condamna statele membre la despăgubiri bănești pentru daunele morale cauzate de o arestare abuzivă sau o condamnare nedreaptă (cazul Lukanov vs. Bulgaria, cazul Dolban vs. România etc.). Împotriva acestei sentințe au declarat apel, reclamantul B.E. și pârâtul L.V. În motivarea apelului, reclamantul a susținut că hotărârea tribunalului este nelegală și netemeinică, iar instanțele din Iași sunt incompatibile să se pronunțe în cauză, deoarece s-au antepronunțat în cauza penală ce a generat acest proces.

A susținut reclamantul că solicită să fie despăgubit datorită faptului că Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală a admis recursul în anulare, după ce a fost prejudiciat în mod grav de instanțele ieșene. Reclamantul a arătat că, în momentul în care dosarul penal a ajuns la Curtea de Apel Iași, în ciuda cererilor pe care le-a formulat insistent și în care arată cu dovezi incontestabile faptul că judecătoarea M.M. era incompatibilă, aceste cereri de recuzare, în mod abuziv, nu au fost înaintate la instanța supremă spre soluționare, iar cauza penală a fost judecată chiar de această judecătoare. Reclamantul a învederat că, împreună cu cererea de apel, formulează plângere penală împotriva judecătoarei A.C., care a refuzat să trimită spre competentă soluționare cererile de recuzare pe care le-a formulat, cereri ce nu au fost consemnate în încheierile de ședință și asupra cărora judecătoarea s-a antepronunțat.

A mai susținut reclamantul că, la tribunal, nu s-a respectat regula distribuției aleatorii prin calculator a dosarelor, deoarece, în urmă cu doi ani, dosarul a fost repartizat judecătoarei T.M. care pronunțase sentința casată de instanța supremă, iar apoi, fără a se respecta principiul continuității, dosarul a ajuns la judecătoarea A.C. , care a pronunțat hotărârea atacată cu prezentul apel. Hotărârea tribunalului este nelegală - conform susținerilor reclamantului - datorită faptului că nu s-a ținut cont de probele administrate în cauză și din care rezultă calomnierea sa repetată în presă de către pârâți, precum și organizarea de acțiuni de represiune nedreaptă și ilegală de către aceeași pârâți.

Reclamantul a susținut că a solicitat foarte insistent ca cei doi pârâți să fie citați la interogatoriu, însă judecătoarea cauzei nu a ținut cont de faptul că pârâtul L.V. a sfidat instanța de judecată, deși a fost citat de nenumărate ori, iar în ceea ce-o privește pe pârâta M.A., răspunsurile la interogatoriu i-au fost sugerate de judecătoarea ce instrumenta pricina dedusă judecății. Reclamantul a afirmat că a solicitat ca cei doi pârâți să răspundă la interogatoriu la același termen de judecată și nu la termene diferite pentru ca pârâții să nu fie favorizați datorită faptului că știau întrebările dinainte, dar nu s-a ținut cont de acest lucru, după cum nu s-a ținut cont nici de împrejurarea că pârâții l-au hărțuit în justiție prin înscenări de procese absolut nefondate timp de peste douăzeci de ani.

A mai pretins reclamantul că nu s-a ținut cont de împrejurarea că, în data de 20 aprilie 2001 persoane plătite de către pârâți au atacat-o pe mama sa în fața intrării în bloc și i-au produs fracturi și entorse la umărul stâng și la piciorul stâng, care au determinat spitalizarea ei la Spitalul de recuperare și la alte spitale din Iași. Reclamantul a susținut că nu s-a ținut cont de faptul că aceleași persoane, plătite de pârâți, i-au distrus ușa de la apartament, iar el a fost nevoit să doarmă la hoteluri sau la prieteni și nici de faptul că pârâta M.A. a dat numeroase telefoane de amenințare părinților săi, aceasta continuând să dea asemenea telefoane tatălui său și în prezent. Reclamantul a solicitat ca, pentru toate crimele, samavolniciile, fărădelegile săvârșite de cei doi pârâți și care i-au adus prejudicii enorme, fiecare dintre cei doi pârâți să fie obligați să-i plătească despăgubiri în cuantum de câte 100.000.000 euro, fiecare.

Pârâtul L.V. a considerat că sentința este nelegală deoarece tribunalul a omis să oblige reclamantul la plata cheltuielilor de judecată, de 2000 lei, conform chitanței de onorariu depuse la dosar. Pârâta M.A. a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea apelului declarat de reclamant și admiterea apelului declarat de V.L. A susținut intimata că apelantul B.E. a hărțuit-o nejustificat și abuziv introducând-o în această cauză, deși ea nu-l cunoaște pe pârâtul V.L. și nu are nici un fel de relații cu acesta. Intimata a afirmat că reclamantul-apelant, încă de la promovarea acțiunii, s-a folosit cu rea-credință de mijloacele procesuale legale cu scopul de a tergiversa judecarea cauzei pe fond și de a-i hărțui pe pârâți timp de trei ani.

La data de 30 iunie 2008, apelantul B.E. a depus la dosarul cauzei precizări la motivele de apel, invocând și excepția de neconstituționalitate a Legii de organizare a avocaturii și a Legii de organizare judiciară care-i permit fostei judecătoare, M.M. - fostă șefă a Secției Penale a Curții de Apel Iași - să funcționeze ca avocat la instanțele ieșene. Excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca inadmisibilă, conform art. 29 alin. (1) și 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 (republicată), în ședința publică din 12 septembrie 2008. Prin decizia civilă nr. 133 din data de 9 septembrie 2008 , Curtea de Apel Iași a respins apelul declarat de reclamantul B.E. și a admis apelul declarat de pârâtul L.V., a schimbat sentința în parte și a obligat reclamantul să plătească pârâtului L.V.

suma de 2000 lei (RON), cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, prin cererea cu care a investit judecătoria, la data de 07 februarie 2005, reclamantul B.E. a chemat în judecată pârâtul L.V. solicitând obligarea acestuia la plata de despăgubiri materiale și morale în cuantum total de 200.000.000 euro. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că a fost hărțuit de pârât, care i-a adus enorme pagube materiale și morale prin intentarea abuzivă a procesului penal ce a făcut obiectul dosarelor nr. 15154/1998 al Judecătoriei Iași, nr. 1283/2000 al Tribunalului Iași și nr. 4477/2000 al Curții de Apel Iași, dosare în care instanțele de judecată ieșene au dat soluții cu încălcări grave ale legii, dar care au fost desființate prin decizia penală nr. 783/2002 a I.C.C.J.

Prin sentința civilă nr. 3136 din 13 aprilie 2005, Judecătoria Iași a admis excepția lipsei competenței sale materiale și a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul Iași. Prin memoriul depus la Tribunalul Iași (filele 4-64, dosar 4968/2005), reclamantul B.E. a precizat că se judecă cu pârâții L.V. și M.A. pentru repararea erorilor judiciare săvârșite de instanțele de judecată din Iași. La termenul de judecată din 28 septembrie 2005, reclamantul a arătat că înțelege să se judece cu pârâtul L.V., iar la termenul de judecată din 4 ianuarie 2006 acesta a solicitat să fie introdusă în cauză, în calitate de pârâtă și M.A. La termenul de judecată din 23 aprilie 2008, instanța a pus în discuția contradictorie a părților excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, ocazie cu care reclamantul a precizat din nou faptul că prezenta cauză provine dintr-un proces penal.

Potrivit dispoziției înscrise în art. 504 C. proc. pen., persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare. Art. 506 alin. (3) C. proc. pen. stabilește că pentru obținerea reparării pagubei, persoana îndreptățită se poate adresa tribunalului în a cărui circumscripție teritorială domiciliază, chemând în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanțelor Publice. Curtea de apel a reținut că, în raport de obiectul pricinii deduse judecății și de prevederile art. 506 alin. (3) C. proc. pen., excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților a fost soluționată în mod corect de către tribunal.

Criticile formulate de reclamant cu privire la incompatibilitatea judecătorilor de la instanțele ieșene de a soluționa prezenta cauză nu sunt întemeiate, deoarece, conform art. 24 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare. Dispozițiile art. 24 C. proc. civ. sunt de strictă interpretare referindu-se la incompatibilitatea judecătorului care, după ce a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu mai poate lua parte la judecarea ei în recurs ori la rejudecarea după casare, neputând fi extinse la alte cauze și la alți judecători decât acei care au judecat fondul pricinii.

Susținerile apelantului B.E. referitoare la modalitatea de soluționare a dosarului penal nu pot fi analizate în cadrul căi de atac promovate, deoarece acestea au fost deja verificate în cadrul recursului în anulare finalizat prin decizia penală nr. 783 din 12 februarie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța de apel a constatat că este neîntemeiată și susținerea reclamantului-apelant privind nerepartizarea aleatorie a cauzei și a lipsei continuității completului de judecată. Astfel, „Situația repartiției dosarelor după data efectuării repartiției: 27 mai 2005-27 mai 2005" înaintată de Tribunalul Iași, coroborată cu data înregistrării dosarului la registratura aceluiași tribunal (27 mai 2005, fila 1 dosar fond) confirmă împrejurarea că dosarul cauzei deduse prezentei judecăți a fost repartizat aleatoriu în sistem informatic prin programul MJREP, conform art. 95 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

În ceea ce privește continuitatea completului de judecată, instanța de apel a reținut că acesta a fost instrumentat în perioada 29 iunie 2005-1 martie 2006 de judecător P.D., care compunea completul civil D.1. La data de 1 martie 2006, dosarul cauzei a fost înaintat la Curtea de Apel Iași în vederea soluționării cererii de recuzare a tuturor judecătorilor Tribunalului Iași, cerere formulată de B.E. După soluționarea cererii de recuzare, dosarul a revenit la completul civil D.1, care era compus din judecător T.M., ca urmare a planificării judecătorului P.D. într-un complet specializat de litigii de muncă, conform planificării ședințelor de judecată avizate de Colegiul de conducere a tribunalului.

Prin încheierea nr. 11 bis din 9 ianuarie 2007 s-a admis cererea de abținere formulată de magistrat T.M., iar dosarul a fost repartizat completului civil imediat următor celui care a soluționat cererea de abținere C.D3, conform art. 98 alin. (3) din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005. La termenele acordate în perioada 14 februarie 2007-16 mai 2007, dosarul a fost instrumentat de judecător A.C., iar începând cu data de 16 mai 2007, dosarul a fost instrumentat de judecător P.C. ca urmare a repartizării magistratului A.C. într-un complet specializat de litigii de muncă. Prin încheierea nr. 32 din 28 ianuarie 2008 s-a admis cererea de abținere formulată de magistrat P.C., ca urmare a faptului că reclamantul-apelant a formulat plângere penală împotriva acestui magistrat, iar dosarul a fost repartizat, prin aceeași încheiere de soluționare a cererii de abținere, la completul D.5, conform art. 98 alin. (3) din Hotărârea C.S.M.

nr. 387/2005. Judecătorul de la completul D.5 a formulat cerere de abținere care a fost admisă prin încheierea nr. 38 din 30 ianuarie 2008, iar dosarul a fost repartizat din nou completului D.1, conform art. 98 alin. (3) din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005, complet în cadrul căruia funcționa judecător A.C., care a și pronunțat hotărârea supusă prezentului apel. Față de cele reținute, instanța de apel a constatat că apelul declarat de reclamantul B.E. nu este întemeiat. În ceea ce privește apelul declarat de pârâtul L.V., curtea de apel a arătat că, potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Pârâtul-apelant, prin apărător, a solicitat cu ocazia dezbaterii fondului pricinii, să i se acorde cheltuielile de judecată efectuate, însă instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la această cerere.

Având în vedere că reclamantul se află în culpă procesuală ca urmare a respingerii acțiunii promovate, iar pârâtul-apelant a făcut dovada achitării sumei de 2000 lei, cu titlu de onorariu de avocat, reclamantul urmează a fi obligat la plata acestor cheltuieli, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului reclamantul B.E., solicitând casarea hotărârilor pronunțate în cauză și rejudecarea cauzei sau trimiterea cauzei spre rejudecare la alte instanțe de judecată, care să nu se fi antepronunțat, ca instanțele de judecată din Iași. În motivarea recursului, reclamantul a arătat că: completul de judecată de la Curtea de apel Iași din care făcea parte judecătoarea incompatibilă A.C.

l-a împiedicat să participe la ședința de judecată, să-și susțină cauza, nu a admis cererea de amânare, deși dovedită; a cerut în zadar să se aștepte soluțiile date de parchete cu privire la plângerile penale formulate în legătură și în cadrul dosarului de față; a cerut în zadar un alt termen de judecată pentru a avea timpul necesar să își angajeze un avocat din București și pentru a consulta întreg dosarul; nenumăratele cereri de recuzare formulate nu au fost trimise spre competentă soluționare la Înalta Curte de Casație și Justiție; excepțiile de neconstituționalitate cu privire la recuzare nu au fost trimise spre competentă soluționare la Curtea Constituțională; cererile pe care le-a formulat insistent și în care arată cu dovezi incontestabile faptul că judecătoarea M.M.

era incompatibilă, în mod abuziv, nu au fost înaintate la instanța supremă spre soluționare; judecătoarele incompatibile A.C. și A.C. au refuzat să trimită cererile de recuzare spre competentă soluționare la Înalta Curte de Casație și Justiție; la Tribunalul Iași nu s-a respectat deloc regula distribuției aleatorii prin calculator a dosarelor către judecători; la pronunțarea soluției de către curtea de apel nu s-au avut în vedere probele administrate, care sunt în favoarea reclamantului, declarațiile martorilor, certificatele medicale ale mamei reclamantului și certificatul acesteia de deces; a cerut ca părțile adverse să fie citate pentru a răspunde la interogatoriu, iar judecătoarea A.C. n-a ținut cont de faptul că pârâtul V.L.

a sfidat instanța, deși acesta a fost citat de nenumărate ori; pârâții, prin abuz de drept și abuz procesual, l-au hărțuit pe reclamant prin justiție timp de 20 de ani; din probele administrate reiese că pârâții au organizat tentative de omor repetate, agresiuni însoțite de vătămări corporale deosebit de grave împotriva reclamantului și a pârâților săi; pârâții au organizat acțiuni de represiune nedrepte în vederea distrugerii reclamantului și acaparării samavolnice a apartamentului acestuia, situat ultracentral în Iași, învecinat direct, adiacent cu apartamentele și spațiile comerciale deținute de M.A., rudele, acoliții și complicii săi; nu s-a ținut cont de împrejurarea că, în data de 20 aprilie 2001 persoane plătite de către pârâți au atacat-o pe mama reclamantului în fața intrării în bloc și i-au produs fracturi și entorse la umărul stâng și la piciorul stâng, care au determinat spitalizarea ei la Spitalul de recuperare și la alte spitale din Iași; agresiunile împotriva mamei reclamantului s-au repetat ducând la moartea acesteia; pârâta M.A.

a dat numeroase telefoane de amenințare părinților săi, aceasta continuând să dea asemenea telefoane tatălui său, aspect ce poate fi verificat la Romtelecom; pârâta M.A. a trimis scrisori denigratoare la adresa reclamantului către autoritățile statului. Reclamantul a solicitat ca, pentru toate crimele, samavolniciile, fărădelegile săvârșite de cei doi pârâți și care i-au adus prejudicii enorme, fiecare dintre cei doi pârâți să fie obligați să-i plătească despăgubiri în cuantum de câte 100.000.000 euro, fiecare. Reclamantul a formulat recurs și împotriva încheierii de ședință din 12 septembrie 2008, prin care instanța de apel a respins ca inadmisibilă excepția invocată de apelantul B.E., privind neconstituționalitatea întregii legi de organizare judiciară și a legii avocaturii.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Prin motivele formulate, reclamantul B.E. și-a exprimat nemulțumirile referitoare la modalitatea de soluționare a dosarului penal, însă acestea nu pot face obiect de analiză în prezenta cauză civilă. Criticile ce vizează judecarea cauzei penale au fost deja verificate în cadrul recursului în anulare finalizat prin decizia penală nr. 783 din 12 februarie 2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În dosarul de față nu a fost indicat temeiul de drept al recursului formulat, însă vor fi analizate criticile privind încălcarea dreptului la apărare al reclamantului și incompatibilitatea judecătorilor, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., în care acestea sunt susceptibile de încadrare. Din verificarea și analizarea actelor și lucrărilor dosarului nr. 4968/99/2005 al Curții de Apel Iași, în care a fost pronunțată decizia atacată cu prezentul recurs, reiese că la termenul din 11 iulie 2008, instanța, în temeiul art. 156 C. proc. civ., a încuviințat cererea de amânare a judecării cauzei în vederea angajării unui apărător, formulată de apelantul B.E. și a dispus comunicarea către apelant a întâmpinării depuse la dosar de intimata M.A., dispoziție ce a fost îndeplinită conform mențiunii din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 65 din dosar. Mai mult, la termenul din 12 septembrie 2008, instanța, constatând apelul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a rămas în pronunțare și, în temeiul dispozițiilor art. 156 alin. (2) C. proc.

civ., pentru a da posibilitatea apelantului B.E. să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 19 septembrie 2008. Așadar, criticile prin care se susține încălcarea dreptului la apărare sunt nefondate, reclamantului fiindu-i respectate toate drepturile procedurale, în conformitate cu dispozițiile legale în materie. Nici susținerile privind incompatibilitatea judecătorilor nu se verifică și nu pot fi reținute, față de dispozițiile art. 24 și urm. C. proc. civ. și având în vedere înscrisurile aflate în dosarul curții de apel, privind planificarea judecătorilor în ședințele de judecată și situația repartiției dosarelor la Tribunalul Iași, din care rezultă că dosarul a fost repartizat și soluționat cu respectarea planificării judecătorilor în ședințele de judecată și a repartiției dosarelor după repartizarea computerizată aleatorie a acestora.

Celelalte critici formulate de reclamant nu pot fi încadrate în nici unul din cazurile de modificare sau casare prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs. Modificarea sau casarea unei hotărâri prin intermediul recursului se poate obține doar în condițiile de nelegalitate strict reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

În speță, modalitatea de redactare de către reclamant a celorlalte motive nu permite încadrarea acestora într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, iar susținerile formulate nu sunt structurate din punct de vedere juridic. Pe de altă parte, este de reținut că toate criticile ce privesc fondul cauzei nu pot fi analizate, deoarece pricina a fost soluționată pe excepție, constatându-se lipsa calității procesuale pasive a pârâților. În ceea ce privește încheierea de ședință din 12 septembrie 2008, se constată că instanța de apel în mod corect nu a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de apelantul-reclamant și a reținut că aceasta este inadmisibilă, motivat de faptul că dispozițiile legale menționate nu au legătură cu obiectul cauzei.

Potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. Astfel, s-a decis constant că una din cauzele de inadmisibilitate în jurisdicția constituțională – cauză legată de obiectul sesizării – o constituie o lege ori o dispoziție dintr-o lege care, deși este reclamată ca neconstituțională de una dintre părțile în proces, de acea prevedere legală nu depinde soluționarea cauzei. Totodată, este de reținut că textul art. 29 din Legea nr. 47/2002 leagă excepția de neconstituționalitate de o lege „de care depinde soluționarea cauzei”.

Prin sintagma „soluționarea cauzei” legiuitorul a înțeles rezolvarea în fond a unui proces, adică s-a referit la hotărârea finală ce se va pronunța de o instanță judecătorească și prin care se rezolvă conflictul dintre părțile în litigiu. În cauză, excepția invocată de reclamantul B.E., privește neconstituționalitatea întregii legi de organizare judiciară și a legii avocaturii. Or, prezenta acțiune în justiție provine din penal, astfel cum a precizat reclamantul, care a solicitat „repararea erorilor judiciare voite săvârșite de instanțele de judecată". Totodată, reclamantul a învederat că instanțele de judecată din Iași l-au împiedicat să pornească acțiunea de reparare a pagubelor potrivit art. 504, 505, 506 C. proc.

pen. Instanțele de fond au reținut în cauză că reglementarea legală în materie care îndreptățește victimele erorilor judiciare să solicite despăgubiri este reprezentată de disp. art. 504 - 507 C. proc. pen. Așadar, văzând textele legale invocate de reclamant, respectiv întreaga lege de organizare judiciară și a legii avocaturii, se constată că acestea nu au nici o legătură cu cauza de față și nu au înrâurire asupra soluționării litigiului, față de obiectul acestuia și de temeiul de drept reținut, respectiv art. 504 - 507 C. proc. pen. Față de cele ce preced, recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința păstrării deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.E. împotriva deciziei nr. 133 din data de 9 septembrie 2008 și a încheierii de ședință din 12 septembrie 2008 pronunțate de Curtea de Apel Iași – Secția Civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.