ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3650/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 10 februarie 2011 pe rolul Judecătoriei Botoșani, sub nr. de Dosar nr. 1747/193/2011, reclamantul T.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A., a solicitat instanței obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 1.000.000 euro, în lei la cursul de schimb din data plății efective, cu titlu de daune, sumă actualizată în conformitate cu dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data plății efective, cât și obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că, în fapt, pârâtul M.A., în calitate de judecător al Judecătoriei Botoșani, a fost învestit cu soluționarea cererii privind contestația la executare formulată împotriva mandatului de executare din 22 iunie 2010 emis de Judecătoria Botoșani, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Botoșani sub nr. 10321/193/2010 la data de 28 iunie 2010. Reclamantul a susținut că, deși era vorba de o cauză care necesita 0celeritate deosebită în soluționare, hotărârea a fost pronunțată abia la data de 22 octombrie 2010, din dosarul cauzei putându-se lesne observa faptul că repetatele amânări nu au fost administrate, de fiecare dată, în mod corect.

Din neglijența magistratului hotărârea conține anumite lipsuri extrem de grave, completate apoi în mod abuziv printr-o așa - zisă „îndreptare de eroare materială", în data de 10 decembrie 2010, la trei zile după ce sus menționata hotărâre rămăsese definitivă după respingerea recursului, în 07 decembrie 2010, de către Tribunalul Botoșani prin Decizia nr. 579/R, cu textul „urmând a se emite un nou mandat". A mai susținut că la data de 10 decembrie 2010, sentința penală nr. 2502 din 22 octombrie 2010 era rămasă definitivă de trei zile, mai precis din data de 07 decembrie 2010, când Tribunalul Botoșani, secția penală, prin Decizia nr. 579/R a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 2502 din 22 octombrie 2010, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată, astfel cum a fost pronunțată de instanța de fond și că abuzul s-a săvârșit prin aceea că s-a intervenit în conținutul unei sentințe care are autoritate de lucru judecat și deține puterea legii.

Prin fapta pârâtului, constând în omiterea menționării în conținutul sentinței penale nr. 2502/2010 a sintagmei „.urmând a se emite un nou mandat" i s-a creat un grav prejudiciu prin îngrădirea libertății, fiind ținut în Penitenciarul Botoșani, fără mandat de executare o perioada de 23 de zile, răspunzător de aceasta situație fiind pârâtul, fiindu-i totodată îngrădit dreptul constituțional de a fi discutat în comisia de liberare condiționata care era efectuată în acel interval de timp.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri, respectiv mandat de executare din 23 iunie 2010, extras Decizie penală nr. 579/R din 7 decembrie 2010, sentința penală nr. 2502 din 22 octombrie 2010 pronunțată de Judecătoria Botoșani în Dosarul nr. 10321/193/2010, mandat de executare din 30 decembrie 2010. Prin sentința civilă nr. 3546 din 31 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Botoșani, a fost admisă excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani, în considerarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., raportat la obiectul litigiului care are o valoare de peste 500.000 lei.

Învestit prin declinare, Tribunalul Botoșani, secția I civilă, prin sentința nr. 4346 din 2 decembrie 2011 a respins excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată invocată de pătatul M.A. și a respins ca nefondată acțiunea în daune formulată de reclamant. Referitor la excepția netimbrării, prima instanță a apreciat că aceasta nu este întemeiată, motivat de faptul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile prevăzute de art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în condițiile în care reclamantul invocă despăgubiri pentru un prejudiciu de natură morală.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că hotărârea evocată de reclamant, în legătură cu care pretinde că ar conține grave omisiuni, în sensul că nu s-ar fi dispus de către magistrat anularea vechiului mandat de executare și emiterea corespunzătoare a unui nou mandat, a fost îndreptată ulterior și nu a fost de natură a-l prejudicia pe acesta în nici un fel în condițiile în care, așa cum rezultă din lucrările dosarului și din examinarea sentinței penale evocate, eroarea a fost îndreptată în intervalul în care petentul se afla efectiv în executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 897/2010 a Judecătoriei Botoșani, nefiind pusă astfel problema unei detențiuni nelegale. Același aspect a fost reținut, de altfel, și prin sentința penală nr. 70/2011 a Curții de Apel Suceava, ocazie cu care instanțele s-au pronunțat în legătură cu plângerea petentului T.S., formulată în temeiul art. 246 C. pen., 249 C. pen., 289 C. pen., 291 C. pen., art. 31 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 266 alin. (1) C. pen., îndreptată împotriva aceleiași persoane. Rezultă din această sentință că în perioada 10-30 decembrie 2010 a redevenit executabilă pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 897/2010 a Tribunalului Botoșani, cu mandatul de executare din 23 iunie 2010 al Judecătoriei Botoșani, cel contestat de petent. S-a reținut că petentul nu a invocat în calea de atac existența acestei nereguli, deși era interesat să o facă, iar cu privire la erorile materiale s-a arătat că pot fi îndreptate oricând, legea neprecizând un termen în acest sens.

S-a avut în vedere sentința penală nr. 70/2011 a Curții de Apel Suceava, din care rezultă că nu sunt date în sarcina pârâtului elemente care să atragă răspunderea civilă delictuală sub aspectul faptei ce i se impută, nefiind dată vinovăția pârâtului și nefiind făcută dovada existenței vreunui prejudiciu cert asupra persoanei care reclamă, dimpotrivă, procedurile judiciare evocate au avut drept finalitate tocmai preîntâmpinarea producerii unui prejudiciu în persoana celui aflat în detenție. Împotriva acestei sentințe, reclamantul a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 18 din 6 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a fost respins ca nefondat. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a constatat că prin sentința penală nr. 70 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Suceava, definitivă, a fost respinsă plângerea formulată de petentul T.S.

împotriva rezoluțiilor nr. 34/P din 11 martie 2011 și nr. 127/11/2 din 18 aprilie 2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. În considerentele acestei sentinței, s-a reținut că pârâtul M.A. nu a săvârșit infracțiunea de arestare nelegală și cercetare abuzivă, că erorile strecurate în procedura derulată în contestația la executare exclud vinovăția pârâtului ca element constitutiv al vreunei infracțiuni și aceste erori nu au fost de natură să-l priveze pe petent de libertate în mod nelegal. Prin hotărârea penală menționată s-a stabilit definitiv că petentul nu a fost privat de libertate în mod nelegal și că pârâtul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de arestare nelegală și cercetare abuzivă, hotărârea având autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, în ce privește existența faptei, a persoanei și a vinovăției acesteia.

În legătură cu acest aspect, din actele dosarului, a rezultat că încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 10 decembrie 2010 a fost atacată cu recurs de petent, fapt care a făcut ca sentința penală nr. 2502 din 22 octombrie 2010 să nu devină definitivă decât în momentul în care, prin Decizia penală nr. 633/R din 30 decembrie 2010 a Tribunalului Botoșani, s-a luat act de retragerea recursului de către contestator. Astfel, în perioada 10-30 decembrie 2010, petentul s-a aflat efectiv în executarea pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 897/2010 a Judecătoriei Botoșani, neputându-se pune problema unei detențiuni nelegale, ca urmare a faptului că pedeapsa aplicată prin această sentință a redevenit executabilă.

În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul T.S. a declarat recurs, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamantul reiterează susținerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată referitoare la nesoluționarea cu celeritate de către pârâtul M.A., în calitate de judecător al Judecătoriei Botoșani, a cererii privind contestația la executare formulată împotriva mandatului de executare din 22 iunie 2010 emis de Judecătoria Botoșani, precum și cele vizând faptul că prin omiterea menționării în conținutul sentinței penale nr. 2502/2010 a sintagmei „.urmând a se emite un nou mandat" i s-a creat un grav prejudiciu prin îngrădirea libertății, fiind ținut în Penitenciarul Botoșani în mod nelegal, fără mandat de executare o perioadă de 23 de zile, respectiv în perioada 07 decembrie 2010 - 30 decembrie 2010, fiindu-i totodată îngrădit dreptul constituțional de a fi discutat în comisia de liberare condiționată care era efectuată în acel interval de timp.

Susține, în esență, că atât la instanța de fond, cât și la cea de apel, a prezentat și a dovedit că cele patru elemente ale răspunderii civile delictuale: fapta cauzatoare de prejudiciu, vinovăția în producerea prejudiciului, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre acestea. În opinia recurentului, atât din motivarea dată de instanța de fond, cât și din cea a instanței de apel, nu rezultă faptul că acestea au analizat aceste elemente și au respins motivat de existența lor, acțiunea, respectiv apelul. Ambele instanțe s-au rezumat a reține doar că hotărârea asupra căreia s-a intervenit în mod abuziv a fost modificată sub aspectul înlăturării unei erori materiale, interpretare ce este absolut greșită.

Chiar și în ipoteza absurdă a îndreptării erorii materiale, aceasta s-a produs tot din neglijența intimatului, iar răspunderea civilă, pentru cea mai neînsemnată culpă, susține recurentul, obligă pe autorul faptei la repararea prejudiciului. S-a invocat, în mod absolut greșit, de instanța de fond și cea de apel împrejurarea că recursul promovat de reclamant împotriva modificării ilegale a fost respins ca urmare a renunțării sale la judecarea acestuia. Acest fapt nu poate constitui un motiv pentru care, neglijența intimatului la emiterea hotărârii să poată fi trecută cu vederea, doar pentru că hotărârea a rămas în forma în care a fost modificată. Precizează că a fost nevoi să renunțe la judecata recursului, din cauza presiunilor care se făceau asupra sa de conducerea penitenciarului care nu deținea un mandat de executare pe numele reclamantului, hotărârea pronunțată de intimat nefiind încă definitivă.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: în speță, deși recurentul-reclamant a invocat, în drept, motivul de nelegalitate instituit de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că indicarea acestuia are un caracter pur formal, întrucât textul legal menționat vizează situațiile în care judecătorii fondului procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății cu toate că nu aveau dreptul să o facă, clauzele fiind clare și precise, dar în dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamantul își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată fără a argumenta în ce constată nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva textului legal invocat, criticând, în realitate, aplicarea greșită a legii.

Criticile formulate pot fi circumscrise pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., invocat de recurent, dar se constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele care succed. Potrivit dispozițiilor art. 998 C. civ. „orice faptă a omului care cauzează acestuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara", iar conform prevederilor art. 999 C. civ. „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa". Astfel, pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală în temeiul textelor legale anterior evocate, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, respectiv: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției (vinei) celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

Este de reținut că, potrivit textelor legale menționate chiar dacă doar una dintre condițiile imperativ impuse de textul legal menționat nu este îndeplinită, nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală. În speță, recurentul se prevalează de îndeplinirea acestor condiții „am prezentat și am dovedit că cele patru elemente ale răspunderii civile delictuale: fapta cauzatoare de prejudiciu, vinovăția în producerea prejudiciului, prejudiciul și legătura de cauzalitate dintre acestea" în ceea ce privește detenția sa în Penitenciarul Botoșani, fără mandat de executare pe o perioadă de 23 de zile. Contrar susținerilor recurentului, instanța de control judiciar, în mod legal, a analizat hotărârea apelată din perspectiva îndeplinirii cumulative a condițiilor impuse de lege, în temeiul cărora reclamantul a promovat acțiunea în pretenții (daune), apreciind ca nefiind întrunite cerințele legale pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală.

Este de necontestat că prin sentința penală nr. 70 din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Suceava, definitivă, a fost respinsă plângerea formulată de petentul T.S. împotriva rezoluțiilor nr. 34/P din 11 martie 2011 și nr. 127/11/2 din 18 aprilie 2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, reținându-se în considerentele acestei sentinței, că pârâtul M.A. nu a săvârșit infracțiunea de arestare nelegală și cercetare abuzivă, că erorile strecurate în procedura derulată în contestația la executare exclud vinovăția pârâtului ca element constitutiv al vreunei infracțiuni și aceste erori nu au fost de natură să-l priveze pe petent de libertate în mod nelegal. Or, prin hotărârea penală menționată s-a stabilit definitiv că petentul (reclamantul T.S.) nu a fost privat de libertate în mod nelegal și că pârâtul M.A.

nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de arestare nelegală și cercetare abuzivă, hotărârea având autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, în ceea ce privește existența faptei, a persoanei și a vinovăției acesteia, aspect reținut legal de instanța de apel. Cum în mod corect s-a constatat, din actele dosarului a rezultat că încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 10 decembrie 2010 a fost atacată cu recurs de petent, fapt care a făcut ca sentința penală nr. 2502 din 22 octombrie 2010 să nu devină definitivă decât în momentul în care, prin Decizia penală nr. 633/R din 30 decembrie 2010 a Tribunalului Botoșani, s-a luat act de retragerea recursului de către contestator, fiind irelevante în stabilirea celor reținute, susținerile recurentului vizând împrejurările care l-au determinat să renunțe la judecata recursului.

Nu în ultimul rând, s-a arătat cu justețe, că în perioada 10-30 decembrie 2010, reclamantul s-a aflat efectiv în executarea pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 897/2010 a Judecătoriei Botoșani, astfel că nu se poate pune problema unei detențiuni nelegale urmare a vreunei fapte cauzatoare de prejudiciu săvârșită de intimat, astfel cum pretinde recurentul, întrucât pedeapsa aplicată prin această sentință a redevenit executabilă. Pentru toate argumentele care preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.S. împotriva Deciziei civile nr. 18 din 6 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul T.S. împotriva Deciziei civile nr. 18 din 6 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2013.