ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2335/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani sub nr. 3964/40/2006, reclamanta B.B.

SA, prin lichidator judiciar, a chemat în judecată, în calitate de pârâți

fidejusori pe R.I., P.V. și D.J., solicitând instanței să dispună obligarea

pârâților la plata sumei de 7.528.364.000 lei (ROL) reprezentând parte din

creanța rămasă neîndestulată, creanța pe care reclamanta o are asupra

debitoarei SC M. SA Botoșani, împotriva căreia s-a încheiat procedura

falimentului ce a format obiectul dosarului nr. 2281/F/1997.

Prin sentința nr.

152 din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani, a fost admisă

acțiunea formulată de reclamanta B.B. SA prin lichidator judiciar în

contradictoriu cu pârâții R.I., P.V., D.J., pârâții fiind obligați în solidar

să plătească reclamantei suma de 752.836,46 lei (RON) plus cheltuieli de

judecată în cuantum de 500 lei.

Apelul formulat

împotriva sentinței nr. 152/2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani, de pârâții

D.J., P.V. și R.I., a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 130 din 6

octombrie 2008 de Curtea de Apel Suceava.

Împotriva

deciziei menționate, au formulat recurs pârâții R.I., P.V. și D.J., iar prin

decizia nr. 2247 din 2 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială, a fost admis recursul, decizia nr. 130/2008 a

Curții de Apel Suceava a fost casată, cauza fiind trimisă pentru rejudecarea

apelului.

După casarea cu

trimitere pentru rejudecarea apelului, cauza a fost înregistrată pe rolul

Curții de Apel Suceava sub nr. 1312/39/2009, iar prin decizia nr. 100 din 8

decembrie 2010 a fost respinsă, ca nefondată, excepția prescripției dreptului

material la acțiune invocată de pârâți și a fost admis apelul formulat de

pârâții R.I., P.V. și D.J., sentința nr. 152/2008 a Tribunalului Botoșani a

fost schimbată în tot iar acțiunea formulată de reclamanta B.B. SA prin

lichidatori judiciari a fost respinsă ca nefondată.

În motivarea

deciziei pronunțate, instanța de apel a reținut că excepția prescripției

dreptului material la acțiune este nefondată în

condițiile

în care contractele de împrumut bancar nr. 840 din 30

septembrie 1996 și nr. 840/ B din 30 octombrie 1996, contracte de care se

prevalează reclamanta, nu și-au produs efectele în sensul că nu au fost

realizate clauzele contractuale vizând constituirea garanțiilor în faza

prealabilă punerii în executare a obligațiilor contractuale și mai mult, nu s-a

efectuat transferul real al sumelor de bani de la creditoare la beneficiara

debitoare SC M. SA Botoșani.

Pe fondul

cauzei, acțiunea reclamantei a fost respinsă, ca nefondată, reținându-se că din

probatoriul administrat în cauză rezultă că cele două contracte de împrumut nu

au fost executate, în sensul acordării efective a împrumuturilor convenite.

Soluția

instanței de fond, prin care pârâții-fidejusori au fost obligați la plata

creditului solicitat de reclamantă a fost apreciată, ca nefondată, întrucât au

fost încălcate dispozițiile art. 1682 C. civ., în condițiile în care reclamanta

creditoare nu și-a constituit garanțiile necesare punerii în executare a

contractelor de credit nr. 840 și nr. 840/B/1996 și nu a existat un transfer

real în contul societății debitoare al sumelor de bani precizate în contractele

de împrumut.

Împotriva

deciziei comerciale nr. 100/2010, pronunțată de Curtea de Apel Suceava a

formulat recurs reclamanta SC B.B. SA prin lichidatori judiciari, solicitând

instanței admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, respingerea

apelului formulat de reclamanți și menținerea sentinței nr. 152/2008 a

Tribunalului Botoșani, secția comercială.

În dezvoltarea

motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., recurenta arată că hotărârea pronunțată în apel nu cuprinde

motivele pe care se sprijină și nu indică temeiul de drept ce a stat la baza

admiterii apelului.

Motivarea

instanței de apel potrivit căreia creditele ce fac obiectul celor două

contracte de credit nu au fost acordate efectiv, este

lipsită

de relevanță juridică întrucât în Balanța de verificări

întocmită de debitoare la data de 31 decembrie 1996 sunt evidențiate creditele

acordate de B.B. în sumă de 536.252,50 lei, situație ce infirmă susținerea

expertului potrivit căruia nu a identificat în contabilitatea debitoarei

operațiuni care să demonstreze punerea în aplicare a celor două contracte.

În cauză nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 1682 C. civ., întrucât B. nu a cesionat

creanța pe care o deține asupra SC M., astfel încât cesionarul să se afle sub

imperiul acestor dispoziții și nici fidejusorii nu au achitat creditoarei

datoria.

Decizia

instanței de apel este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii întrucât contractele de credit 840 și 840/B/1996 au

fost semnate de fidejusori și nu au fost desființate de instanță, iar creanța

datorată băncii a fost verificată în dosarul de faliment nr. 2281/1997, fiind

admisă în tabelul final al creanțelor, existând în cauză autoritate de lucru

judecat.

Creditul

contractat prin cele două contracte a fost încasat de debitoarea SC M. SA, iar

expertul desemnat în cauză pentru efectuarea expertizei a prezentat o situație

neconformă cu realitatea.

În mod greșit

au fost acordate pârâților cheltuieli de judecată într-un cuantum excesiv de

72.840 lei fără să se țină cont de complexitatea cauzei și tară să aplice

dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Intimații

pârâți R.I., P.V., D.J. au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în

esență, respingerea recursului, ca nefundat, arătând că instanța de apel a

dispus efectuarea expertizei ținând cont de decizia de casare iar

critici

le recurentei vizând această

expertiză, nu se încadrează în motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Analizând

decizia recurată, în raport de criticile formulate și temeiul de drept invocat,

se constată că recursul este nefondat.

Dispozițiile art.

304 pct. 7 C. proc. civ., vizează atât nemotivarea unei hotărâri judecătorești

cât și motivarea contradictorie, dar instanța de apel a respectat cerințele

impuse de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând

motivele de fapt și drept pe care se sprijină soluția pronunțată, făcând

posibilă totodată exercitarea controlului judecătoresc.

Ținând cont de

caracterul devolutiv al apelului dar și de dispozițiile

art. 315

C. proc. civ., instanța de apel a dispus efectuarea unei

expertize contabile.

Criticile

recurentei vizează expertiza efectuată și modul de apreciere a probelor

administrate dar reaprecierea probelor și schimbarea situației de fapt

stabilită în cauză nu este posibilă în raport de dispozițiile art. 304 pct. 1 -

9 C. proc. civ., prin abrogarea cauzelor de netemeinicie prevăzută de pct. 10 -

11 ale aceluiași articol.

Nu se poate

reține autoritatea de lucru judecat invocată de recurentă, având în vedere că

în dosarul de faliment, deși s-a pus în discuție introducerea în cauză a fidejușori

lor, propunerea nu a fost materializată iar din adresa nr. 10/2009 emisă de E. SRL

Botoșani SA rezultă că B. Botoșani s-a înscris în tabelul de creanțe numai cu

contractul de credit nr. 325/1994 nu și cu contractele de credit nr. 840 și nr.

840B, context în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C.

civ.

Instanța de

apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale ținând cont și de

clauzele prevăzute de părți în contractele de credit.

Astfel, în art.

8 din contract s-a prevăzut că fidejușorul se obligă să garanteze plata

creditului acordat, iar în art. 9 se stabilește că pentru garantarea plății

creditului, se instituie garanții reale.

Nu trebuie

omise însă dispozițiile art. 26 din contract care prevăd că „Prezentul contract

intră în vigoare .. nu înainte de primirea la bancă a documentelor de

constituire a garanțiilor creditului prevăzut de art. 9.

Interpretând

clauzele contractuale stabilite în condițiile art. 969 – art. 970, dând

eficiență regulilor de interpretare a contractelor prevăzute în art. 982 și 983

C. proc. civ., instanța de apel, ținând cont și de probatoriul administrat în

condițiile art. 1169 C. civ., cu respectarea dispozițiilor art. 315 C. proc.

civ., a stabilit corect că cele două contracte de credit nu au fost puse în

executare în sensul acordării efective a împrumuturilor convenite.

Este adevărat

că cele două contracte de credit nr. 840 și nr. 840B nu au fost desființate,

așa cum arată recurenta, dar în condițiile în care contractele nu au fost

executate de creditor nu se poate solicita debitorului executarea ținând cont

de reciprocitatea și interdependența obligațiilor din contractele

sinalagmatice.

Ca urmare, nu

se poate solicita pârâților fidejușori să plătească sumele precizate în

contractele de credit nr. 840 și nr. 840B în condițiile în care reclamanta

creditoare nu a plătit împrumutul debitoarei SC M. SA Botoșani, fapt ce rezultă

atât din expertiza contabilă efectuată în cauză cât și din întreg probatoriul

administrat.

Instanța de

apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente, cu

respectarea dispozițiilor art. 969 - 970, 982 - 983 C. civ., cu referire la art.

1682 C. civ., iar hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și drept pe care

se sprijină, respectând cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.,

în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9

C. proc. civ.

Critica vizând

cheltuielile de judecată nu constituie motiv de nelegalitate, iar reclamanta

fiind în culpă procesuală corect a fost obligată în raport de dispozițiile art.

274 C. proc. civ., să suporte cheltuielile de judecată.

Art. 274 alin. (l)

C. proc. civ., prevede că partea care cade în pretenții va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Ca urmare, partea care a pierdut

procesul suportă atât cheltuielile făcute de ea, cât și cheltuielile făcute de

partea care a câștigat procesul, deoarece este în culpă procesuală.

Este adevărat

că potrivit art. 274

alin. (3)

C.

proc. civ.,

judecătorii au dreptul să

mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori va constata

motivat că sunt nepotrivit de mari sau de mici, față de valoarea pricinii sau

de munca depusă dar în speța de față instanța de apel a aplicat corect

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., iar critica vizând cuantumul onorariului

de avocat în raport de munca prestată constituie o chestiune de fapt ce nu se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acest text de lege

vizând nelegalitatea și nu netemeinicia unei hotărâri.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 va respinge, ca nefundat,

recursul declarat de reclamanta B.

SA

prin

lichidatori

P.B.R.S. SPRL

ȘI RVA I.S. SPRL București împotriva deciziei nr. 100 din 8 decembrie 2010 a

Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta B.B. SA prin lichidator P.B.R.S. SPRL ȘI RVA I.S.

SPRL București împotriva deciziei nr. 100 din 8 decembrie 2010 a Curții de Apel

Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

ședință publică, astăzi 15 iunie 2011.