ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 192/2012

Ședința publică de la 25 ianuarie 2012

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1152/com din 13 iulie 2010, Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții M.I. și M.G. în contradictoriu cu pârâta SC A.C. SA și a dispus rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate de părți și autentificate sub nr. 411 din 14 decembrie 2007, nr. 412 din 14 decembrie 2007 și nr. 413 din 14 decembrie 2007 la BNP A.V.V. Tribunalul a obligat pârâta să restituie reclamanților suma de 210988 lei achitată cu titlu de avans preț și să plătească reclamanților penalitățile de întârziere convenite conform art. 21 din cele trei antecontracte de vânzare-cumpărare, dar nu mai mult de 17000 lei în raport de fiecare contract în parte.

Instanța a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 1793,47 lei cu titlu despăgubiri și au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate

Pârâta a fost obligată la plata către reclamanți a sumei de 3044,53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că părțile au încheiat trei antecontracte de vânzare-cumpărare, autentificate sub nr. 411 din 14 decembrie 2007, nr. 412 din 14 decembrie 2007 și nr. 413 din 14 decembrie 2007 la BNP A.V.V., în baza cărora pârâta s-a obligat să construiască și să vândă ulterior reclamanților două apartamente și o boxă.

In baza acestor trei contracte, reclamanții au achitat pârâtei - cu titlu de avans - suma de 210988 lei conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosar, aspect necontestat de pârâtă. Pârâta avea obligația de a preda imobilele cel mai târziu la data de 01 decembrie 2008, conform art. 20 din contracte. Reclamanții au notificat pârâta în vederea îndeplinirii de către aceasta din urmă a obligațiilor asumate (filele 51-53 dosar judecătorie), notificare rămasă fără rezultat.

În ceea ce privește natură juridică a celor trei contracte, tribunalul a constatat că aceasta este mixtă, deoarece contractele au ca obiect o antrepriză și o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, raportul juridic și implicit cauza dedusă judecății având natură comercială, întrucât antrepriza face parte din obiectul de activitate al societății comerciale pârâte, competența soluționării cauzei după valoare revenind tribunalului în primă instanță.

Tribunalul a stabilit că obligația finalizării și predării imobilelor contractate către reclamanți nu a fost respectată de pârâtă, deși aceasta din urmă a fost notificată (filele 51-53 dosar judecătorie) astfel încât neexecutarea obligațiilor esențiale asumate de pârâtă impune rezoluțiunea celor trei antecontracte, raportat la prevederile art. 969 și art. 1020 C. civ.

Apărările pârâtei - referitoare la intervenirea unui caz de forță majoră și la buna-credință a acesteia în îndeplinirea obligațiilor asumate - au fost considerate nefondate. Astfel, criza economico-financiară, ca fenomen global, nu constituie caz de forță majoră, întrucât pârâta avea obligația de a-și asigura resursele financiare la data începerii execuției proiectului imobiliar, dificultățile financiare ivite în timpul execuției neputând fi imputate reclamanților-beneficiari. Mai mult, acestea nu pot constitui cauză de exonerare de răspundere, în condițiile în care pârâta, ca și comerciant, trebuia să acționeze prudent.

Instanța a constatat că acel certificat de forță majoră eliberat la cererea pârâtei de Camera de Comerț și Industrie Iași a fost revocat de aceeași instituție (filele 53-54 dosar) astfel încât nu mai prezintă relevanță juridică în cauză.

In ceea ce privește buna-credință a pârâtei în îndeplinirea obligațiilor asumate, s-a apreciat că nu poate fi reținută, întrucât aceasta se apreciază în raport de celelalte împrejurări obiective și subiective, corelative obligațiilor ce trebuiau îndeplinite. Or, pârâta în susținerea bunei-credințe invocă aceleași împrejurări legate de dificultățile financiare, care nu pot fi reținute în susținerea bunei-credințe, raportat la obligația de diligentă în realizarea faptelor și actelor de comerț, în special identificarea resurselor financiare la data începerii edificării condominiului de locuințe, de natură a permite finalizarea acestuia și nu în cursul execuției.

Pe cale de consecință, a considerat tribunalul că buna-credință a pârâtei nu poate fi reținută, în condițiile în care aceasta - acționând imprudent, în intenția de a specula existența unor cereri pentru locuințe bazate pe credite acordate de societățile bancare - nu a mai putut finaliza în termen proiectul imobiliar, tocmai din cauza lipsei disponibilităților financiare necesare finalizării proiectului.

Pe lângă rezoluțiunea celor trei antecontracte s-a dispus și repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtei la restituirea către reclamanți a sumei achitate de aceștia cu titlu de avans în baza celor trei antecontracte.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de reclamanți, s-a constatat că acestea sunt justificate și întemeiate, având în vedere prevederile art. 21 din cele trei antecontracte, pârâta datorând penalități de întârziere ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor esențiale asumate și care, în final, au atras rezoluțiunea antecontractelor.

Raportat la coeficientul de penalitate convenit de părți s-a constatat că în cauză, în raport de fiecare antecontract în parte, operează/poate opera limitarea stabilită convențional, penalitățile neputând depăși suma de 17000 de lei, în raport de fiecare contract în parte.

Pe cale de consecință, a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a penalităților de întârziere convenite conform art. 21 din cele trei antecontracte de vânzare-cumpărare, dar nu mai mult de 17000 lei în raport de fiecare contract în parte.

În ceea ce privește despăgubirile solicitate, s-a constatat că cererea reclamantei este dovedită prin înscrisuri justificative și este întemeiată, întrucât cheltuielile ocazionate de autentificarea celor trei antecontracte, taxele de publicitate imobiliară, onorariile legate de notificarea pârâtei și asistența juridică au fost generate de pârâtă, prejudiciul fiind cert și exigibil, atât timp cât prin rezoluțiunea antecontractelor sumele de bani avansate de reclamanți nu mai profită acestora. Pe cale de consecință, a fost obligată pârâta la plata sumei de 1793,47 lei cu titlu despăgubiri.

Celelalte capete de cerere, vizând actualizarea prețului plătit cu titlu de avans în raport de cursul leu/Euro și acordarea dobânzii legale, au fost respinse, ca neîntemeiate, întrucât actualizarea în raport de cursul de schimb nu este justificată, deoarece plata avansului s-a făcut în moneda națională. De asemenea, dobânda legală nu poate fi acordată, întrucât părțile au convenit acordarea de penalități de întârziere pentru neexecutare sau executare cu întârziere, cumulul acestora nefiind posibil.

La 8 octombrie 2010, prin sentința nr. 71/cam. cons., Tribunalul Iași a respins cererea reclamanților M.I. și M.G. de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 1152 din 13 iulie 2010 a Tribunalului Iași, ca neîntemeiată.

Din oficiu, în temeiul art. 281 C. proc. civ., s-a dispus îndreptarea erorii materiale de calcul vizând valoarea cheltuielilor de judecată, în sensul că pârâta SC A.C. SA a fost obligată la plata sumei de 8235,5 lei cheltuieli de judecată, în loc de 3044,53 lei, cum eronat s-a menționat în dispozitivul sentinței civile nr. 1152/com din 13 iulie 2010 a Tribunalului Iași.

In motivarea sentinței de îndreptare a erorii materiale, instanța a reținut că aspectele invocate nu pot constitui temei al completării dispozitivului sentinței civile nr. 1152 din 13 iulie 2010 pronunțate de Tribunalul Iași, în condițiile art. 281

2

C. proc. civ., deoarece instanța s-a pronunțat pe capătul de cerere vizând cheltuielile de judecată.

Totodată, având în vedere că aspectele invocate de reclamanți pot constitui motiv de îndreptare a erorii materiale de calcul, în condițiile art. 281 C. proc. civ., din oficiu, reanalizând documentele justificative existente la dosarul cauzei, s-a constatat că valoarea cheltuielilor de judecată datorate de pârâtă este de 8235,5 lei și nu de 3044,53 de lei, cum eronat s-a stabilit inițial prin dispozitivul sentinței, ne fiind avută în vedere la calcul valoarea taxei judiciare de timbru de 5171 de lei achitată de reclamanți (fila 68 dosar judecătorie).

Împotriva sentinței nr. 1152 din 13 iulie 2010 au formulat apel părțile.

1.

In motivarea apelului lor, reclamanții M.I. și M.G. arată că au achitat suma de 210.988 lei cu titlu de avans, la data de 14 decembrie 2007, când cursul oficial leu/Euro era de 3,548 lei/Euro. Suma achitată provenea dintr-un împrumut bancar, a cărui monedă este Euro, conform contractului de credit nr. 1611 din 13 decembrie 2007 încheiat cu BRD - GSG.

Reclamanții susțin că la data plății avansului au schimbat suma provenită din creditul bancar în lei, la cursul de 3,485 lei/Euro. Conform art. 15 din antecontract erau obligați la plata fiecărei tranșe din preț în lei, raportat la cursul leu/Euro de 3,4, dar - pentru situația în care cursul de schimb comunicat de BNR urma să depășească 3,55 lei/Euro - erau obligați la plata facturii la cursul din ziua facturării. La data achitării avansului, raportat la cursul leu/Euro din 14 decembrie 2007, învederează apelanții că au plătit suma de 59.460 Euro. La data prezentei, suma reprezintă contravaloarea a 49.441,8 Euro, ceea ce le produce un prejudiciu de 10.021 Euro, prețul imobilelor oferite spre tranzacție fiind în Euro.

Apelul reclamanților nu a fost motivat în drept.

2.

Pârâta SC „A.C." SA a susținut - în motivarea apelului său - că în mod netemeinic a respins instanța de fond excepția inadmisibilității acțiunii, constatând ca societatea a fost notificată.

A învederat apelanta-pârâtă că notificarea comunicată nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege, întrucât reclamanții nu o convoacă expres, comunicând o anumită dată în vederea concilierii. Prin urmare, chiar dacă adresa nr. 445/2009 a fost transmisă prin executor judecătoresc, nu îndeplinește forma legală. Realizarea acestei cerințe, având scopul rezolvării litigiului pe cale amiabilă, este obligatorie și în situația sesizării inițiale a unei instanțe civile, necompetentă material.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat că apelurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Situația de fapt a fost corect stabilită de tribunal, aceasta având pe deplin corespondent în dovezile administrate la fond. Instanța de apel reține că înscrisurile depuse în faza de control judiciar nu sunt de natură a modifica cele constatate de prima instanță. Natura juridică a convențiilor încheiate între părți a fost judicios determinată și că s-a probat neexecutarea culpabilă - de pârâtă - a obligațiilor sale contractuale, de natură a atrage rezoluțiunea contractelor.

1.

In ce privește apelul reclamanților, curtea a reținut că actualizarea avansului achitat nu a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată și nici în termenul stabilit de art. 132 alin. (1) C. proc. civ., ci abia prin concluziile scrise depuse la tribunal, după rămânerea cauzei în pronunțare. In asemenea condiții, tribunalul nu se putea pronunța asupra acestui capăt de cerere, cu care nu fusese legal învestit.

Și în situația în care prima instanță a soluționat acest capăt de acțiune fără a asculta punctul de vedere al pârâtei, încălcând reguli de bază ale procesului civil (contradictorialitatea și respectul dreptului la apărare), curtea de apel a constatat că pârâta nu a suferit vreo vătămare, întrucât corect a fost respinsă pretenția reclamanților, cu titlu de actualizare.

Instanța de prim control judiciar a observat că - deși în principiu nu este exclus cumulul penalităților cu actualizarea - acela care solicită cumulul este ținut a dovedi două prejudicii distincte (dauna efectivă și beneficiul nerealizat), proba nefiind făcută în cauză. Apelanții-reclamanți au solicitat actualizarea raportat la diferența de curs valutar și corect a constatat tribunalul că tranzacția dintre părți s-a derulat în moneda națională, fiind lipsită de relevanță juridică practica - invocată de M.I. și M.G. - a raportării tranzacțiilor imobiliare la moneda Euro.

2.

Referitor la apelul S.C. „A.C." S.A., Curtea de Apel a constat că în mod corect a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă. Instanța de prim control judiciar reține că - și dacă notificarea trimisă de reclamanți pârâtei prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc B.G. nu conține toate elementele prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ. - S.C. „A.C." S.A. nu a probat o vătămare care i s-ar fi produs astfel. Susținerile acesteia din urmă în apel (în sensul că vătămarea constă în imposibilitatea ajungerii la o înțelegere amiabilă cu intimații) nu pot fi primite, deoarece vătămarea presupune un prejudiciu cuantificabil.

Privitor la certificatul de forță majoră, Curtea de Apel a reținut - astfel cum a stabilit și tribunalul - că înscrisul este lipsit de forță probantă. împrejurarea că acest certificat a fost anulat și că pârâta a atacat anularea (acțiunea fiind respinsă, în primă instanță, de Judecătoria Iași, în dosarul nr. 22254/245/2010) este mai puțin importantă, din punct de vedere juridic, deoarece forța probantă a înscrisului este evaluată de instanța de judecată.

Realizând o asemenea evaluare a forței probante a certificatului de forță majoră obținut de pârâtă, Curtea a observat că actul s-a emis în exercitarea atribuției camerei de comerț și industrie prevăzute de art. 4 lit. j) din Legea nr. 355/2007.

Din adresele nr. 3011 din 3 noiembrie 2009 (către cabinetul de avocat „N.S.B.E.) și nr. 1620 din 4 august 2009 (către S.C. „A.C." S.A.), emise de Camera de Comerț și Industrie Iași, rezultă că la eliberarea certificatului de forță majoră nr. 1478 din 10 iulie 2009 s-au avut în vedere - în exclusivitate - susținerile S.C. „A.C." S.A. și nici un alt element, care să emane de la o entitate neutră. Revenirea Camerei de Comerț și Industrie Iași - în sensul anulării certificatului de forță majoră - a fost determinată, după cum rezultă din cele două adrese menționate, nu doar de caracterul unilateral al argumentării cererii de avizare a cazului de forță majoră ci și de poziția unitară a Camerei de Comerț și Industrie a României și a camerelor de comerț teritoriale.

In ce privește soluția juridică dispusă de tribunal, instanța de apel reține că, de principiu, rezoluțiunea - ca mod de desființare a unei convenții care decurge din neexecutarea obligațiilor debitorului - desființează contractul indiferent dacă neexecutarea obligației este imputabilă debitorului sau unei împrejurări de forță majoră, cea din urmă având relevanță doar la exonerarea de plata daunelor interese, în condițiile art. 1083 C. civ.

Instanța de prim control judiciar a constatat că în cauză nu este posibilă executarea obligației pârâtei, astfel încât operează teza a doua a art. 1021 C. civ., judicios dispunându-se - de tribunal - rezoluțiunea antecontractelor.

S-a reținut și că teoria riscurilor, la care face trimitere S.C „A.C." S.A., nu își găsește aplicabilitatea în speță, problema riscurilor apărând în discuție în prezența unei întâmplări datorate unui caz fortuit ori forței majore, nu într-o situație de neexecutare culpabilă a obligației, precum în speță.

Raportat considerentelor expuse și în aplicarea art. 296 teza

I

C. proc. civ. Curtea de Apel Iași, prin decizia civilă nr. 11 din 28 februarie 2011, a respins ambele apeluri, păstrând sentința Tribunalului Iași și a compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți.

Împotriva deciziei pronunțată în apel au declarat recurs ambele apelante.

Recurenta SC A.C. SA a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile nr. 11/2011 pronunțata de Curtea de Apel Iași la data de 28 februarie 2011, în dosarul 1519/99/2010, și respingerea în întregime a acțiunii introductive.

Astfel, s-a arătat ca, în mod netemeinic și nelegal instanța de apel a menținut în parte hotărârea primei instanțe, sub aspectul dispunerii rezoluțiunii antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți și repunerea pârtilor in situația anterioară, cu cheltuieli de judecata.

Recurenta a reiterat apărările formulate în apel cu privire la greșita soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii introductive și a apreciat că motivarea instanței de apel este nefondată cu privire la irelevanța certificatului de forță majoră.

Totodată s-a arătat că, în mod netemeinic și nelegal, instanța de apel a considerat că pârâta nu și-a îndeplinit până în acest moment obligația de a construi imobilul, acesta fiind în realitate gata de predare.

In drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.

Deși legal citată cu mențiunea de a timbra recursul cu 3374,4 lei și de a aplica timbrul judiciar de 5 lei, recurenta nu s-a conformat.

Recurenții reclamanți, în motivarea recursului, au învederat că motivarea deciziei atacate este în dezacord cu înscrisurile depuse la dosar în sensul că actualizarea debitului nu a fost cerută prin cererea de chemare în judecată sau în termenul prevăzut de art. 132 C. proc. civ. întrucât aceasta a fost depusă la dosar la primul termen de judecată, respectiv la data de 16 septembrie 2009, în dosarul Judecătoriei Iași.

S-a mai arătat că proba prejudiciilor a fost suficientă întrucât penalizările acordate sunt prevăzute de art. 21 din antecontractele de vânzare-cumpărare, iar prețul stipulat în aceste acte se raporta la cursul leu/Euro.

De asemenea, pentru plata avansului a fost contractat un credit în Euro de către reclamanți, credit care se află și în continuare în derulare.

Având în vedere diferența de curs valutar, recurenții au arătat că, la momentul plății avansului au achitat suma de 59460 EURO, iar la data declarării apelului suma achitată reprezenta contravaloarea a 49441 Euro, ceea ce a produs reclamantei un prejudiciu de 10021 Euro.

Recurenții au solicitat obligarea intimatei la restituirea sumei reprezentând avans raportat la cursul leu/Euro la data executării și menținerea sentinței civile atacate sub aspectul capetelor de cerere admise.

Recursul, legal timbrat, nu a fost motivat în drept.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate de recurenții reclamanți, Înalta Curte constată că acestea pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât critica formulată vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 132 C. proc. civ. sub aspectul termenului până la care poate fi formulată cererea de întregire a acțiunii.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte observă că instanța de apel, în considerentele deciziei pe care a pronunțat-o, a reținut, pe de-o parte, că actualizarea avansului achitat a fost solicitată abia prin concluziile scrise depuse la tribunal, iar, pe de altă parte, că în cauză nu a fost făcută proba prejudiciului, întrucât tranzacția încheiată de părți s-a derulat în moneda națională.

Prin urmare, chiar dacă susținerea recurenților în sensul că au formulat cererea de completare a acțiunii introductive în termenul legal este întemeiată, existând dovezi în acest sens la fila 69 dosar fond, instanța de apel a analizat cererea completatoare nu numai sub aspectul respectării termenului prevăzut de lege, în care se putea modifica acțiunea, ci și pe fondul acesteia, prin raportare la probele administrate.

In această privință, Înalta Curte reține că instanța de apel a apreciat în mod corect că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că tranzacția părților s-a derulat în monedă națională și nu în Euro.

Modul de apreciere a probelor administrate pentru dovedirea prejudiciului nu poate face însă obiect al criticilor în recurs întrucât se referă la netemeinicia hotărârii, iar Înalta Curte se poate pronunța numai asupra criticilor de nelegalitate a deciziei pronunțată în apel.

Prin urmare, față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanți ca nefondat.

In temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/997, se va anula ca netimbrat recursul declarat de pârâta S.C. A.C. S.A. IAȘI împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții M.I. și M.G. împotriva deciziei nr. 11/2011 din 28 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta S.C. A.C. S.A. IAȘI împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2012.