ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1701/2014

Asupra recursului de

față;

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 23 noiembrie 2010, sub nr.

56344/3/2010, reclamanta L.D. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții D.D.C.

și G.N. să se dispună rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare

autentificate din 19 octombrie 2007 de B.N.P. Asociați “ E.” și, pe cale de

consecință, obligarea pârâților să restituie suma de 120.000 euro, reprezentând

avansul achitat în baza antecontractelor de vânzare-cumpărare menționate,

precum și a dobânzii legale, calculate de la data scadenței obligației - 08

septembrie 2008 - și până la plata integrală a debitului.

Prin sentința civilă nr.

840 din 10 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a

respins acțiunea reclamantei L.D. împotriva pârâților G.N. și D.D.C., ca

neîntemeiată.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut că nefinalizarea unor antecontracte de

vânzare-cumpărare încheiate de părți nu poate fi imputată pârâților, care și-au

arătat disponibilitatea de a încheia contractul de vânzare-cumpărare pentru

apartamentele ce au constituit obiectul convenției părților.

Împotriva sentinței a

declarat apel reclamanta

arătând că a avut permanent disponibilitatea de a finaliza antecontractele de

vânzare-cumpărare, dar acestea au fost blocate prin depășirea termenului de

predare a apartamentului de către pârâți și că, în mod greșit, s-a apreciat că

avansul nu poate fi restituit, încălcându-se, astfel, prevederile art. 969 C.

civ.

Prin Decizia civilă nr.

214/ A din 12 iunie 2013, Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă,

a admis

apelul declarat de apelanta-reclamantă L.D. împotriva sentinței civile nr. 840

din 10 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în

Dosarul nr. 56344/3/2010, în contradictoriu cu intimații pârâți D.D.C. și G.N.

A

schimbat sentința, în sensul că a admis acțiunea.

A dispus

rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 19

octombrie 2007 la B.N.P E.

A obligat

pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 120.000 euro, echivalent în lei

și dobânda aferentă acestei sume, calculată de la data de 24 septembrie 2008

până la plata plății efective.

A obligat

pârâții la plata sumei de 17.338 lei cheltuieli de judecată, taxă de timbru,

fond și apel.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel

a reținut următoarele:

Prin trei

antecontracte de vânzare-cumpărare (pag. 12-21 dosar fond) încheiate în fața

notarului public, din 19 octombrie 2007, pârâții s-au angajat față de

reclamantă să vândă acesteia două apartamente situate în București, sector 4,

apartamentele urmând a fi predate și finalizate până la data de 30 aprilie 2008.

Prin aceleași

antecontracte, reclamanta s-a obligat să achite un avans, care în final, prin

plăți succesive, a ajuns la suma de 120.000 euro, incluzând și avansul plătit

de reclamantă în contul apartamentului numiților D.I.V. și D.L., pe care

reclamanta l-a dobândit prin cesiune, în aceleași condiții contractuale.

Părțile au convenit

să încheie contracte de vânzare-cumpărare la data de 15 aprilie 2008, când

reclamanta urma să achite prețul integral, iar predarea apartamentului să se

efectueze la data de 30 aprilie 2008.

Niciunul din aceste

termene nu a fost respectat. Niciuna dintre părți nu a făcut dovada că ar fi

notificat-o pe cealaltă în sensul îndeplinirii celor două obligații la

termenele stabilite.

La data de 27

septembrie 2008, reclamanta a notificat pe pârâți în sensul că renunță la

cumpărarea apartamentului.

S-a constatat că o

convenție a unor părți nu a fost respectată. În speță, nu s-a făcut dovada nici

că reclamanta ar fi avut banii cu titlu de preț și ar fi notificat pe pârâți să

încheie actul la termenul stabilit - 15 aprilie 2008, dar nu s-a făcut nici

dovada că pârâții ar fi notificat pe reclamantă ca, la termenul stabilit, să se

prezinte pentru a încheia actul, cu mențiunea că peste 15 zile, respectiv 30

aprilie 2008, vor preda apartamentul la cheie, conform clauzelor contractuale.

Depășirea termenului

în condițiile de mai sus, în care noțiunea de culpă, fie este exclusă pentru

ambele părți, fie se reține în egală măsură în sarcina acestora, dă dreptul

părților să renunțe la finalizarea tranzacției, imposibil de realizat în

condițiile inițial stabilite.

Astfel, cererea

reclamantei de a i se restitui banii, este justificată nu doar prin prisma

evoluției faptice prezentate mai sus, ci, chiar prin clauzele antecontractelor

încheiate de părți, unde se stipulează, neechivoc, dreptul cumpărătorului de a

primi banii plătiți cu titlu de avans, nu numai în cazul vreunei culpe a

vânzătorului, ci chiar și în cazul în care cumpărătorul nu ar mai fi dispus de

mijloace financiare de a achita întregul preț.

Singurul aspect de

analizat, sub aspectul culpei uneia dintre părți, este cel al dobânzii legale

la suma de avans pe care vânzătorul ar fi obligat să o achite dacă tranzacția

nu s-ar fi realizat din culpa sa. În acest context, s-a reținut că pârâții au

notificat pe reclamantă în legătură cu încheierea actelor de vânzare-cumpărare

la data de 08 octombrie 2008 (pag. 41 dosar fond).

S-a mai reținut că,

pe de o parte, notificarea a fost trimisă reclamantei ulterior manifestării de

voință a acesteia de a denunța convenția pentru depășirea termenelor stabilite

inițial, iar pe de altă parte, că nici în această notificare, pârâții nu au

certificat reclamantei că apartamentele sunt finalizate și pot fi predate în condițiile

precizate în antecontract.

Ca atare, s-a reținut

că pârâții se află, sub acest aspect, în culpă, în sensul că nu au notificat pe

reclamantă pentru încheierea actelor până la momentul denunțării de către

aceasta a convenției și că nu au făcut dovada că și-au îndeplinit acea ultimă

obligație de finalizare a apartamentelor, în condițiile în care, predarea la

cheie fusese, oricum, stabilită pentru 30 aprilie 2008, deci cu circa 5 luni

anterior denunțării convenției de către reclamantă.

În baza art. 274 C.

proc. civ. u fost obligați pârâții la plata sumei de 17.338 lei cheltuieli de

judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru plătită de reclamantă la fond

și apel cu mențiunea că dovada onorariilor de avocat nu a fost făcută în cauză.

Împotriva acestei

decizii a

declarat

recurs de

pârâtul

G.N.,

aducându-i următoarele critici:

Hotărârea instanței

de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 969, 1020,

1021, 1075 și 1393 C. civ. de la 1865.

Astfel, potrivit art.

1020 C. civ., condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna în contractele

sinalagmatice în cazul când una dintre părți nu îndeplinește angajamentul său,

iar în art. 1021 C. civ. se prevede că partea în privința căreia angajamentul

nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă parte a executa

convenția, când este posibili, s-au să-i ceară desființarea, cu daune -

interese.

Recurentul - pârât a susținut

că reclamanta nu a avut și nu a dovedit în niciun fel intenția de a executa

antecontractele, în sensul încheierii și semnării contractelor de vânzare -

cumpărare deși pârâții și-au exprimat intenția de a încheia și semna respectivele

contracte, indisponibilizând apartamentele ce urmau a fi vândute reclamantei.

S-a mai arătat de

către recurentul - pârât că notificarea reclamantei nu are drept scop obligarea

pârâților la încheierea și semnarea contractelor de vânzare - cumpărare, ci a

încercat o executare silită pentru o sumă nedovedită.

Hotărârea instanței

de apel este nelegală și sub aspectul că, în cazul rezoluțiunii judiciare,

debitorul are posibilitatea de a-și executa obligațiile pe tot parcursul

procesului, situație în care se regăsește pârâtul - recurent, care a făcut

dovada faptului că a încercat să determine pe reclamantă să încheie contractele

de vânzare - cumpărare, pe de o parte, iar pe de altă parte, pârâții nici nu au

fost puși în întârziere, în condițiile prevăzute de lege.

S-a mai susținut de

către recurentul - pârât că reclamanta a încercat în permanență să inducă în

eroare instanța de judecată, aceasta neplătind, cu ocazia semnării

antecontractelor, sumele pe care le pretinde că le-ar fi plătit atât ea, cât și

sora și cumnatul acesteia, recurentul susținând că acest lucru rezultă din

probele administrate în cauză.

În altă ordine de

idei, recurentul - pârât a mai susținut că hotărârea instanței de apel nu este

motivată, deoarece nu a criticat, în niciun fel, considerentele reținute de

prima instanță în motivarea hotărârii acesteia.

Analizând decizia

recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Hotărârea instanței

de apel a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în

cauză.

Instanța de apel a

arătat, în mod clar, că niciuna dintre părți nu și-a îndeplinit obligațiile

contractuale, dar că, în baza clauzelor prevăzute în antecontractele încheiate

de părți, reclamanta avea dreptul de a primi înapoi banii plătiți cu titlu de

avans, nu numai în cazul vreunei culpe a vânzătorului, ci chiar și atunci când

cumpărătorul nu ar fi avut mijloacele financiare de a achita, integral, prețul

convenit.

Cum reclamanta -

intimată a notificat pe pârâți la data de 27 septembrie 2008, în baza

prevederilor din antecontracte, că renunță la cumpărarea apartamentului, iar

pârâții au notificat-o pe reclamantă în legătură cu dorința de a finaliza

actele de vânzare - cumpărare, abia la data de 08 octombrie 2008, rezultă că,

în mod legal, instanța de apel a stabilit că pârâții sunt în culpă cu privire

la restituirea avansului plătit de către reclamantă, nu însă și cu privire la

neîncheierea contractului.

Criticile formulate

de către recurentul - pârât cu privire la dovedirea intenției pârâților de a

încheia contractele de vânzare - cumpărare și la posibilitatea de a-și executa

obligațiile prevăzute în antecontracte, pe tot parcursul procesului, precum și

cele privind neplata sumelor ce reprezintă avansul pentru cumpărarea

apartamentelor, nu reprezintă critici de nelegalitate, ci privesc netemeinicia

deciziei recurate, or, dispozițiile pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ. -

1865, au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, astfel încât, aceste critici

nu mai pot fi examinate în calea de atac a recursului.

Nici critica cu

privire la nemotivarea deciziei pronunțate de către instanța de apel, nu poate

fi reținută, deoarece, apelul, având caracter devolutiv, instanța de apel a

reanalizat și a reținut starea de fapt după propria opinie și a aplicat

dispozițiile legale, incidente în speță, la starea de fapt reținută.

Prin urmare, instanța

de apel a arătat propriile considerente, chiar dacă nu a criticat, în mod

explicit, considerentele primei instanțe.

Având în vedere cele

de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. - anul 1865, Înalta Curte,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - pârât

G.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat,

recursul declarat de

pârâtul

G.N.

împotriva Deciziei civile

nr.

214/ A din

12 iunie

2013, pronunțate de Curtea

de Apel

București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilǎ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 mai 2014.