ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1701/2014

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 23 noiembrie 2010, sub nr. 56344/3/2010, reclamanta L.D. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții D.D.C. și G.N. să se dispună rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 19 octombrie 2007 de B.N.P. Asociați “ E.” și, pe cale de consecință, obligarea pârâților să restituie suma de 120.000 euro, reprezentând avansul achitat în baza antecontractelor de vânzare-cumpărare menționate, precum și a dobânzii legale, calculate de la data scadenței obligației - 08 septembrie 2008 - și până la plata integrală a debitului. Prin sentința civilă nr. 840 din 10 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a respins acțiunea reclamantei L.D.

împotriva pârâților G.N. și D.D.C., ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că nefinalizarea unor antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate de părți nu poate fi imputată pârâților, care și-au arătat disponibilitatea de a încheia contractul de vânzare-cumpărare pentru apartamentele ce au constituit obiectul convenției părților. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta arătând că a avut permanent disponibilitatea de a finaliza antecontractele de vânzare-cumpărare, dar acestea au fost blocate prin depășirea termenului de predare a apartamentului de către pârâți și că, în mod greșit, s-a apreciat că avansul nu poate fi restituit, încălcându-se, astfel, prevederile art. 969 C. civ.

Prin Decizia civilă nr. 214/ A din 12 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă L.D. împotriva sentinței civile nr. 840 din 10 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 56344/3/2010, în contradictoriu cu intimații pârâți D.D.C. și G.N. A schimbat sentința, în sensul că a admis acțiunea. A dispus rezoluțiunea antecontractelor de vânzare-cumpărare autentificate din 19 octombrie 2007 la B.N.P E. A obligat pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 120.000 euro, echivalent în lei și dobânda aferentă acestei sume, calculată de la data de 24 septembrie 2008 până la plata plății efective.

A obligat pârâții la plata sumei de 17.338 lei cheltuieli de judecată, taxă de timbru, fond și apel. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Prin trei antecontracte de vânzare-cumpărare (pag. 12-21 dosar fond) încheiate în fața notarului public, din 19 octombrie 2007, pârâții s-au angajat față de reclamantă să vândă acesteia două apartamente situate în București, sector 4, apartamentele urmând a fi predate și finalizate până la data de 30 aprilie 2008. Prin aceleași antecontracte, reclamanta s-a obligat să achite un avans, care în final, prin plăți succesive, a ajuns la suma de 120.000 euro, incluzând și avansul plătit de reclamantă în contul apartamentului numiților D.I.V.

și D.L., pe care reclamanta l-a dobândit prin cesiune, în aceleași condiții contractuale. Părțile au convenit să încheie contracte de vânzare-cumpărare la data de 15 aprilie 2008, când reclamanta urma să achite prețul integral, iar predarea apartamentului să se efectueze la data de 30 aprilie 2008. Niciunul din aceste termene nu a fost respectat. Niciuna dintre părți nu a făcut dovada că ar fi notificat-o pe cealaltă în sensul îndeplinirii celor două obligații la termenele stabilite. La data de 27 septembrie 2008, reclamanta a notificat pe pârâți în sensul că renunță la cumpărarea apartamentului. S-a constatat că o convenție a unor părți nu a fost respectată.

În speță, nu s-a făcut dovada nici că reclamanta ar fi avut banii cu titlu de preț și ar fi notificat pe pârâți să încheie actul la termenul stabilit - 15 aprilie 2008, dar nu s-a făcut nici dovada că pârâții ar fi notificat pe reclamantă ca, la termenul stabilit, să se prezinte pentru a încheia actul, cu mențiunea că peste 15 zile, respectiv 30 aprilie 2008, vor preda apartamentul la cheie, conform clauzelor contractuale. Depășirea termenului în condițiile de mai sus, în care noțiunea de culpă, fie este exclusă pentru ambele părți, fie se reține în egală măsură în sarcina acestora, dă dreptul părților să renunțe la finalizarea tranzacției, imposibil de realizat în condițiile inițial stabilite.

Astfel, cererea reclamantei de a i se restitui banii, este justificată nu doar prin prisma evoluției faptice prezentate mai sus, ci, chiar prin clauzele antecontractelor încheiate de părți, unde se stipulează, neechivoc, dreptul cumpărătorului de a primi banii plătiți cu titlu de avans, nu numai în cazul vreunei culpe a vânzătorului, ci chiar și în cazul în care cumpărătorul nu ar mai fi dispus de mijloace financiare de a achita întregul preț. Singurul aspect de analizat, sub aspectul culpei uneia dintre părți, este cel al dobânzii legale la suma de avans pe care vânzătorul ar fi obligat să o achite dacă tranzacția nu s-ar fi realizat din culpa sa. În acest context, s-a reținut că pârâții au notificat pe reclamantă în legătură cu încheierea actelor de vânzare-cumpărare la data de 08 octombrie 2008 (pag.

41 dosar fond). S-a mai reținut că, pe de o parte, notificarea a fost trimisă reclamantei ulterior manifestării de voință a acesteia de a denunța convenția pentru depășirea termenelor stabilite inițial, iar pe de altă parte, că nici în această notificare, pârâții nu au certificat reclamantei că apartamentele sunt finalizate și pot fi predate în condițiile precizate în antecontract. Ca atare, s-a reținut că pârâții se află, sub acest aspect, în culpă, în sensul că nu au notificat pe reclamantă pentru încheierea actelor până la momentul denunțării de către aceasta a convenției și că nu au făcut dovada că și-au îndeplinit acea ultimă obligație de finalizare a apartamentelor, în condițiile în care, predarea la cheie fusese, oricum, stabilită pentru 30 aprilie 2008, deci cu circa 5 luni anterior denunțării convenției de către reclamantă.

În baza art. 274 C. proc. civ. u fost obligați pârâții la plata sumei de 17.338 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru plătită de reclamantă la fond și apel cu mențiunea că dovada onorariilor de avocat nu a fost făcută în cauză. Împotriva acestei decizii a declarat recurs de pârâtul G.N., aducându-i următoarele critici: Hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 969, 1020, 1021, 1075 și 1393 C. civ. de la 1865. Astfel, potrivit art. 1020 C. civ., condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice în cazul când una dintre părți nu îndeplinește angajamentul său, iar în art. 1021 C. civ. se prevede că partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă parte a executa convenția, când este posibili, s-au să-i ceară desființarea, cu daune - interese.

Recurentul - pârât a susținut că reclamanta nu a avut și nu a dovedit în niciun fel intenția de a executa antecontractele, în sensul încheierii și semnării contractelor de vânzare - cumpărare deși pârâții și-au exprimat intenția de a încheia și semna respectivele contracte, indisponibilizând apartamentele ce urmau a fi vândute reclamantei. S-a mai arătat de către recurentul - pârât că notificarea reclamantei nu are drept scop obligarea pârâților la încheierea și semnarea contractelor de vânzare - cumpărare, ci a încercat o executare silită pentru o sumă nedovedită.

Hotărârea instanței de apel este nelegală și sub aspectul că, în cazul rezoluțiunii judiciare, debitorul are posibilitatea de a-și executa obligațiile pe tot parcursul procesului, situație în care se regăsește pârâtul - recurent, care a făcut dovada faptului că a încercat să determine pe reclamantă să încheie contractele de vânzare - cumpărare, pe de o parte, iar pe de altă parte, pârâții nici nu au fost puși în întârziere, în condițiile prevăzute de lege. S-a mai susținut de către recurentul - pârât că reclamanta a încercat în permanență să inducă în eroare instanța de judecată, aceasta neplătind, cu ocazia semnării antecontractelor, sumele pe care le pretinde că le-ar fi plătit atât ea, cât și sora și cumnatul acesteia, recurentul susținând că acest lucru rezultă din probele administrate în cauză.

În altă ordine de idei, recurentul - pârât a mai susținut că hotărârea instanței de apel nu este motivată, deoarece nu a criticat, în niciun fel, considerentele reținute de prima instanță în motivarea hotărârii acesteia. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză. Instanța de apel a arătat, în mod clar, că niciuna dintre părți nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, dar că, în baza clauzelor prevăzute în antecontractele încheiate de părți, reclamanta avea dreptul de a primi înapoi banii plătiți cu titlu de avans, nu numai în cazul vreunei culpe a vânzătorului, ci chiar și atunci când cumpărătorul nu ar fi avut mijloacele financiare de a achita, integral, prețul convenit.

Cum reclamanta - intimată a notificat pe pârâți la data de 27 septembrie 2008, în baza prevederilor din antecontracte, că renunță la cumpărarea apartamentului, iar pârâții au notificat-o pe reclamantă în legătură cu dorința de a finaliza actele de vânzare - cumpărare, abia la data de 08 octombrie 2008, rezultă că, în mod legal, instanța de apel a stabilit că pârâții sunt în culpă cu privire la restituirea avansului plătit de către reclamantă, nu însă și cu privire la neîncheierea contractului. Criticile formulate de către recurentul - pârât cu privire la dovedirea intenției pârâților de a încheia contractele de vânzare - cumpărare și la posibilitatea de a-și executa obligațiile prevăzute în antecontracte, pe tot parcursul procesului, precum și cele privind neplata sumelor ce reprezintă avansul pentru cumpărarea apartamentelor, nu reprezintă critici de nelegalitate, ci privesc netemeinicia deciziei recurate, or, dispozițiile pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc.

civ. - 1865, au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000, astfel încât, aceste critici nu mai pot fi examinate în calea de atac a recursului. Nici critica cu privire la nemotivarea deciziei pronunțate de către instanța de apel, nu poate fi reținută, deoarece, apelul, având caracter devolutiv, instanța de apel a reanalizat și a reținut starea de fapt după propria opinie și a aplicat dispozițiile legale, incidente în speță, la starea de fapt reținută. Prin urmare, instanța de apel a arătat propriile considerente, chiar dacă nu a criticat, în mod explicit, considerentele primei instanțe. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. - anul 1865, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul - pârât G.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul G.N. împotriva Deciziei civile nr. 214/ A din 12 iunie 2013, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilǎ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2014.