ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2447/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2447/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului, din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială,

la data de 17 decembrie 2010, sub nr. 61370/3/2010, reclamanta SC O.I. SRL a

chemat în judecată pe pârâta SC D.P.D. SRL solicitând instanței rezoluțiunea

antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 04 septembrie 2008 de

Notar Public D.P., repunerea părților în situația anterioară prin obligarea

pârâtei la restituirea sumei de 48.790 euro, achitată de reclamantă cu titlu de

avans în baza antecontractului menționat, obligarea pârâtei la plata daunelor

cauzate în sarcina reclamantei, reprezentând onorariul achitat pentru

autentificarea antecontractului în valoare de 1.190 lei, onorarii avocațiale în

valoare de 2.261,63 lei și alte taxe în valoare de 595,40 lei, cu cheltuieli de

judecată.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 1020-1021 C. civ., art. 112 și 720

1

C. proc. civ.

La data de 21 iunie 2011, pârâta a

depus întâmpinare și cerere reconvențională solicitând respingerea acțiunii

principale ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la prezentarea într-un

termen de cel mult 10 zile calendaristice de la rămânerea definitivă și

irevocabilă a hotărârii, la sediul Biroului Notarial „S." - Notar Public D.P.,

în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect

apartamentul situat la etajul 5 al condominiului din București, sector 3, cota

indiviză din spațiile comune precum și locul de parcare din același complex

rezidențial.

În motivare, pârâta a arătat, în

esență, că înțelege să invoce excepția neexecutării contractului față de

neîndeplinirea de către reclamantă a obligației asumate de plată a sumei de

61.500 euro + T.V.A. ce reprezintă tranșa a doua prevăzută la art. 4.3 lit. b)

din antecontract, scadentă la 15 iulie 2009.

La termenul de judecată de la 13

septembrie 2011, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii

reconvenționale, fiind amânată succesiv pronunțarea hotărârii la 20 septembrie

2011 și 27 septembrie 2011

Prin sentința comercială nr. 16788 din

27 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială,

a fost admisă excepția netimbrării cererii reconvenționale. A fost respinsă

acțiunea principală formulată de reclamanta SC O.I. SRL, în contradictoriu cu

pârâta SC D.P.D. SRL, ca neîntemeiată. A fost anulată cererea reconvențională

formulată de pârâta SC D.P.D. SRL, în contradictoriu cu reclamanta SC O.I. SRL,

ca netimbrată.

În motivare, instanța de fond,

raportat și la prevederile antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat între

părți, a reținut, în esență, că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în

realizare, întemeiată pe dispozițiile art. 1020 - 1021 C. civ. (deși la art. 6.4

lit. c) din act este inclus un pact comisoriu de grad IV în favoarea acesteia),

având ca obiect rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat

între părți, pentru neîndeplinirea de către partea adversă a obligației de

predare a imobilului la termenul convenit - 01 iunie 2010.

Prioritar verificării întrunirii

condițiilor cerute pentru admisibilitatea rezoluțiunii judiciare, prima

instanță a constatat că reclamanta a plătit pârâtei, în temeiul

antecontractului ce face obiectul cauzei, doar suma reprezentând avans, în

valoare de 41.000 euro (plus T.V.A.), respectiv 309.382,27 lei (împrejurare

necontestată de pârâtă), sumă ce s-a solicitat a fi restituită în prezenta

cauză.

S-a reținut că reclamanta nu a

dovedit, și nici măcar nu a pretins, că ar fi efectuat și plata celei de-a doua

tranșe din preț, în valoare de 61.500 euro (plus T.V.A.), scadentă la 15 iulie 2009.

În aceste condiții, instanța de fond a

apreciat că acțiunea în rezoluțiune cu soluționarea căreia a fost învestită, nu

poate fi primită, atâta timp cât reclamanta nu și-a îndeplinit, la rândul său,

obligația de plată a unei părți importante din preț, obligație ce era scadentă

înaintea celei de predare a imobilului, ce revenea pârâtei.

Or, în cazul de față, obligația de

plată a sumei de 61.500 euro (plus T.V.A.), ce revenea reclamantei, era

scadentă cu mult timp înaintea celei de predare a imobilului, ce revenea

pârâtei, respectiv la 15 iulie 2009.

Astfel, s-a apreciat ca fiind de

prisos întrunirea cerințelor de admisibilitate a rezoluțiunii judiciare, atâta

timp cât reclamanta este, la rândul său, în culpă, pentru neplata unei părți

importante din preț, împrejurare care este de natură să justifice amânarea sau

chiar suspendarea, de către pârâtă, a obligației de predare a imobilului.

În consecință, a fost respinsă

acțiunea principală ca neîntemeiată, atât în privința cererii de rezoluțiune a

antecontractului, cât și în privința cererii de repunere în situația anterioară

și celei de acordare a despăgubirilor, față de caracterul accesoriu al

acestora.

Asupra cererii reconvenționale, față

de împrejurarea că pârâta nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 8

lei și nu a aplicat timbru judiciar mobil în valoare de 0,3 lei, astfel cum i

s-a pus în vedere la termenul de judecată de la 21 iunie 2011, s-a reținut

incidența dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin.

(2) din O.G. nr. 32/1995.

Împotriva acestei sentințe reclamanta

SC O.I. SRL a declarat apel, iar prin Decizia civilă nr. 120 din 7 martie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admis

apelul reclamantei și a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că,

a fost admisă acțiunea, s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de

vânzare-cumpărare autentificat din 04 septembrie 2008 la B.N.P. "S.".

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 48.790 euro

echivalent în lei la cursul oficial al B.N.R. la data plății efective,

reprezentând contravaloare avans achitat. A fost obligată pârâta la plata către

reclamantă a sumei de 4.057,03 lei cu titlu de daune.

S-au menținut celelalte dispoziții ale

sentinței apelate cu privire la cererea reconvențională.

A fost obligată intimata pârâtă la

plata către apelanta reclamantă a sumei de 10.226 lei cheltuieli de judecată

reprezentând taxe de timbru în fond și apel.

Pentru a hotărî astfel, în raport de

dispozițiile contractuale, față de forța obligatorie a contractului, conform art.

969 C. civ., având în vedere probele administrate în cauză, instanța de control

judiciar a reținut, în esență, că, în speță, cumpărătoarea și-a îndeplinit

obligația de plată a primei tranșe din prețul stabilit, conform art. 4.3. lit. a)

din antecontract (41.000 euro) cu titlu de avans.

S-a constatat că tranșa a doua de

plată a prețului în cuantum de 61.500 euro urma să fie achitată până la data de

15 iulie 2009, conform art. 4.4 din antecontract și sub condiția prevăzută la alin.

(2) din anexa nr. 4 la antecontract astfel: întreaga structură de beton să fie

finalizată și vanzătoarea să emită factura fiscală aferentă tranșei pentru rata

scadentă.

S-a apreciat că nu există nici o

dovadă privind finalizarea structurii de beton a construcției de care depindea

plata celei de a doua tranșe de 61.500 euro, iar în ceea ce privește factura

aferentă celei de-a doua tranșe aceasta a fost notificată reclamantei -

cumpărătoare prin adresa din 28 iunie 2010 însoțită de factura din 23 iunie 2010.

În raport de această dată a emiterii

facturii 23 iunie 2010, ulterioară chiar și termenului de predare a imobilului

01 iunie 2010, nu s-a putut imputa apelantei - reclamante cumpărătoare

neîndeplinirea obligației de plată a celei de-a doua tranșe din preț, atât timp

cât însăși vanzătoarea s-a aflat în întârziere sau nu și-a executat propriile

obligații asumate prin antecontract de emitere a facturii aferente tranșei de

preț până la 15 iulie 2009, respectiv nu a prezentat o situație privind

finalizarea structuri de beton.

Astfel, instanța de control judiciar a

apreciat ca fiind netemeinică reținerea primei instanțe referitoare la faptul

că reclamanta este a însăși în culpă prin neachitarea celei de-a doua tranșe de

preț.

S-a reținut că apelanta - reclamantă

și-a îndeplinit obligațiile sale de plată a primei tranșe, iar în ceea ce

privește tranșa alia aceasta nu a fost achitată, deoarece vanzătoarea nu a emis

nicio factură până la data de 15 iulie 2009, respectiv nu a făcut dovada că a

finalizat structura de rezistență a construcției.

În plus, deși imobilul trebuia predat

până la data de 01 iunie 2010 această obligație de predare ce cădea în sarcina

vânzătoarei nu s-a îndeplinit, aceasta invocând motive de forță majoră care nu

au fost dovedite în cauză.

Deși intimata - pârâtă a invocat în

fața instanței de fond prin întâmpinare excepția de neexecutare a contractului

prin neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de plată a tranșei a II a

din preț s-a apreciat că prima instanță nu a avut în vedere răspunsul

reclamantei la întâmpinarea pârâtei prin care a arătat că obligația de plată a

diferenței de preț devenea exigibilă în anumite condiții, astfel încât pârâta

era în culpă cu privire la obligațiile ce-i reveneau potrivit antecontractului,

inclusiv anexa 4 la antecontract.

Reținând culpa pârâtei - vânzătoare în

neexecutarea obligațiilor ce-i reveneau, excepția de neexecutare invocată ca

mijloc de apărare a fost găsită ca fiind nefondată, constatându-se astfel

incidența, în cauză a dispozițiilor art. 1020 -1021 C. civ. care dau dreptul

reclamantei de a cere rezoluțiunea antecontractului.

În ceea ce privește motivul invocat de

reclamantă în susținerea acțiunii sale în rezoluțiunea antecontractului, s-a

arătat că acesta este legat de nepredarea imobilului la termenul clar stabilit

și anume la 01 iunie 2010, fiind avute în vedere dispozițiile art. 5.7., art. 7.1.,

respectiv art. 5.1. din antecontractul încheiat.

Având în vedere faptul că apelanta

reclamantă a dovedit prin probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri

(adrese, notificări emise de SC O.I. SRL către SC D.P.D. SRL etc.) împrejurarea

că intimata - pârâtă s-a aflat în culpă contractuală și nu și-a îndeplinit

obligațiile asumate prin antecontract, față de dispozițiile art. 1020 - 1021 C.

civ., art. 969 C. civ., văzând art. 6 din antecontract cu privire la situațiile

în care se poate considera rezolvit antecontractul, respectiv art. 6.4. lit. c)

din antecontract (cumpărătoarea optând pentru această soluție) față de

dispozițiile art. 6.5 din antecontract, instanța de apel a admis apelul

declarat reclamanta SC O.I. SRL și a schimbat în parte sentința apelată în

sensul că a admis acțiunea.

În termen legal, împotriva acestei

decizii, pârâta SC D.P.D. SRL București a declarat recurs, invocând, în drept,

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Sub aspectul instituit de prevederile art.

304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă SC D.P.D. SRL București critică

decizia atacată pentru nelegalitate, susținând, în esență, că aceasta a fost

dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.

105 alin. (2) C. proc. civ.

În opinia sa, la data la care s-a

pronunțat hotărârea atacată procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.

În argumentarea acestui motiv de

recurs, arată că pentru primul termen de judecată (11 ianuarie 2012) în apel

citarea pârâtei s-a efectuat la adresa menționată în cererea reconvențională

(anulata de către instanța de fond în urma admiterii excepției netimbrării),

respectiv la adresa din București, sector 2. Citarea nu a fost făcută prin

afișare, astfel că procedura nu a fost îndeplinită. Apreciind ca fiind

neîndeplinită procedura de citare instanța a fixat un nou termen de judecată,

dispunând citarea pârâtei la adresele menționate în notificarea emisă de către

reclamantă. Dispoziția instanței a fost dată în considerarea faptului că nu a

fost depusă "în cursul judecății apelului nici o altă dovadă privind schimbarea

sediului înregistrată la Oficiul

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul

București", însă citația nu a fost primita de pârâtă nici de aceasta dată.

Față de această situație, la judecata

apelului nu a fost îndeplinită procedura de citare, pârâtei nefiindu-i

comunicate nici motivele de apel formulate de reclamantă.

Apreciază că procedura de citare

trebuia să fie îndeplinită la adresa menționată în cererea reconvențională, în

măsura în care instanței nu i-a fost comunicat un alt sediu.

Consideră că instanța de apel socotind

că procedura de citare a fost corect îndeplinită pentru termenul la care au

avut loc dezbaterile în apel a săvârșit o grava eroare, încălcând dispozițiile art.

92 și 93 C. proc. civ., iar justificarea reținută de către instanță (aplicarea art.

98 C. proc. civ.) este greșită din moment ce se raportează la adresele indicate

de către reclamantă. Art. 98 C. proc. civ., susține recurenta-pârâtă se referă

la obligativitatea comunicării schimbării sediului în cursul desfășurării

procesului, dar adresele la care s-a făcut citarea considerate corecte de către

instanțe erau cele propuse de către reclamantă, stabilite anterior inițierii

demersului judiciar.

Procedând în acest mod, instanța de

apel a încălcat dispozițiile art. 85 C. proc. civ., respectiv formele de

procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea

nulității. Acest caz de vătămare este evident, fiind încălcat dreptul la

apărarea al pârâtei, nulitatea actelor de procedură îndeplinite în lipsa părții

care nu a fost corect citată fiind expres prevăzută de art. 107 C. proc. civ.

În considerarea acestui motiv de

recurs, în temeiul art. 312, alin. (3) și (5), solicită admiterea recursului,

casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel

București.

În ceea ce privește incidența

motivului de nelegalitate reglementat de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.,

recurenta-pârâtă apreciază că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care

se sprijină, în ceea ce privește soluția dată asupra capetelor de cerere vizând

obligarea pârâtei la plata sumei de 48790 euro, reprezentând contravaloare

avans achitat și a sumei de 4.057,03 lei cu titlu de daune.

Totodată, susține că prin hotărârea

atacată instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a

schimbat înțelesul acestuia, aspecte ce se circumscriu pct. 8 al art. 304 C.

proc. civ.

Susține, în esență, că instanța de

apel a interpretat greșit clauzele contractuale stabilind condiții ale nașterii

obligației de plată care nu au fost convenite de părți.

Tot o interpretare greșită a fost dată

și pct. 5 din antecontract care prevedea posibilitatea prelungirii termenului

de predare.

Acest termen, susține recurenta, urma

a fi prelungit automat cu numărul de zile în care datorită cazurilor de forță

majoră, caz fortuit sau condiții meteo nefavorabile ori altor cauze prevăzute

de lege ori neimputabile vânzătoarei sunt sistate lucrările ori este imposibilă

efectuarea lucrărilor la standardele de siguranța și calitate asumate ori

prevăzute de lege, pentru toata perioada în care aceste situații persistă.

Mai mult, era stabilit ca în cazul în

care termenul de predare este depășit ca urmare a culpei antreprenorilor sau

subantreprenorilor pârâtei, aceasta să beneficieze de un termen de grație de 2

luni, respectiv până la data de 01 august 2010.

Motivul pentru care termenul inițial

de livrare a fost depășit, cu circa patru luni calendaristice, arată recurenta,

este unul cumulat, respectiv cel al culpei subantreprenorilor, cât și existența

unor cauze obiective ce au făcut imposibilă desfășurarea lucrărilor de

construcție la standardele de siguranță prevăzute de legislația în vigoare sau

standardele de calitate asumate de către pârâtă.

Instanța de apel, preluând susținerile

reclamantei-apelante, a apreciat că nu a existat (nu a fost dovedit) un caz de

forță majoră care să justifice depășirea termenului de predare. însă această

apreciere, susține recurenta, este rezultatul unei greșite interpretări a

dispozițiilor contractuale, care stabilesc fără niciun dubiu că prelungirea

termenului contractual cu un interval de două luni operează în situația în care

depășirea se datorează culpei subantreprenorilor pârâtei (art. 5.3 din

antecontract). în plus, în art. 5.2 din antecontract este stabilit că termenul

de predare se va prelungi cu numărul de zile corespunzător intervenției

oricărei situații care determină sistarea lucrărilor cu singura condiție ca

respectiva situație să nu fie imputabilă pârâtei. Așadar, contrar celor

reținute de către instanță, dispozițiile contractuale prevedeau prelungirea

contractului nu numai în situația intervenției unui caz de forță majoră, ci și

în situația apariției oricărui impediment (inclusiv culpa subantreprenorilor

pârâtei) care nu era imputabil acesteia.

Din perspectiva motivului de

nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține în esență,

că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a

dispozițiilor art. 1020-1021 C. civ.

În acest context, apreciază că pentru

a opera rezoluțiunea antecontractului invocată de apelanta-reclamantă, trebuie

analizată îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor stipulate în cuprinsul

dispozițiilor art. 5.1, 5.2, 5.3, 6.4 din antecontract.

Instanța de apel a apreciat greșit

aspectele juridice evocate prin notificarea pârâtei datată 25 iunie 2010. Prin

această adresă reclamantei-pârâte i-a fost comunicată factura fiscală din 23

iunie 2010 în cuantum de 309.382,27 lei - factură neachitată până la data

formulării prezentei.

Or, solicitarea apelantei-reclamante

de a fi desființat antecontractul de vânzare cumpărare este nefondată atâta

timp cât ea însăși nu și-a îndeplinit obligațiile corelative asumate

(anterioare ca și exigibilitate raportat la momentul la care datoria pârâtei ar

deveni, la rândul ei, eventual, exigibilă).

Chiar dacă s-ar putea reține ca fiind

corecte aprecierile instanței de apel privind condițiile exigibilității

obligației de plata a celei de a doua transa a prețului, consideră că situația

nu s-ar schimba, întrucât la momentul la care se dispunea rezoluțiunea

antecontractului erau îndeplinite (aspect care rezultă fără dubiu din probele

administrate) în totalitate obligațiile asumate de către pârâtă (imobilul fiind

finalizat, reclamanta-apelantă fiind notificată pentru a se prezenta la biroul

notarial în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare),

apelanta-reclamantă refuzând îndeplinirea obligațiilor asumate (plata tranșelor

de preț și încheierea contractului).

Caracteristica esențială a

contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea și interdependența

obligațiilor ce revin părților, împrejurarea că fiecare dintre obligațiile

reciproce este cauza juridică a obligației corelative, implicând

simultaneitatea de executare a acestor obligații, deci posibilitatea de

invocare a excepției de neexecutare, în cazul în care simultaneitatea nu este

respectată.

Ca atare, „exceptio non adimpleti

contractus" este o sancțiune specifică a faptului că partea care pretinde

executarea obligației nu înțelege să-și îndeplinească propriile îndatoriri

contractuale, pe care și Ie-a asumat.

Art. 1020-1021 C. civ. stabilesc

condițiile în care poate opera rezoluțiunea unui contract, respectiv că aceasta

poate fi cerută de partea care și-a executat (sau se declară gata să își

execute obligațiile) în ipoteza în care cealaltă parte nu își execută

prestațiile asumate, nefiind îndeplinită ipoteza prevăzută de lege pentru

admiterea rezoluțiunii.

Or, în speță, consideră recurenta,

partea care a solicitat rezoluțiunea nu și-a executat obligațiile și, mai mult,

refuză să le execute.

Pentru argumentele expuse, în situația

în care se va trece peste motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în

temeiul celorlalte motive invocate, solicită admiterea recursului, modificarea

hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă și

menținerii sentinței apelate.

Intimata-reclamantă SC O.I. SRL nu a

formulat întâmpinare.

Analizând decizia recurată, în

limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și

temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru considerentele care succed:

Invocând în drept prevederile pct. 5

al art. 304 C. proc. civ., pârâta a susținut că instanța de apel în mod greșit

a apreciat procedura de citare legal îndeplinită pentru termenul de judecată la

care s-a soluționat apelul.

Verificând modul de îndeplinire a

procedurii de citare cu pârâta se constată că aceasta a fost citată în apel

atât la sediul indicat prin cererea reconvențională pentru termenul de judecată

din data de 11 ianuarie 2012 (când s-a constatat că procedura nu a fost legal

îndeplinită, dovada de îndeplinire a procedură de citare fiind restituită cu

mențiunea "destinatar mutat de la adresă, noul proprietar nu permite

afișarea", motiv pentru care, instanța a amânat judecarea cauzei pentru

lipsă de procedură), cât și la cele două adrese indicate la filele 17 și 45 din

dosarul de fond pentru termenul de judecată la care s-a soluționat apelul, când

s-a apreciat în mod corect că procedura de citare a fost legal îndeplinită în

raport de prevederile art. 98 C. proc. civ., ceea ce este de natură să

demonstreze lipsa de temei legal a susținerilor recurentei.

De altfel, susținerile recurentei sunt

contradictorii și lipsite de justificare, întrucât, în dezvoltarea motivelor de

recurs, pe de o parte, afirmă că în mod corect instanța a amânat judecarea

cauzei dat fiind că procedura nu a fost legal îndeplinită la sediul indicat

prin cererea reconvențională, respectiv, sector 2, București, iar pe de altă

parte, susține că instanța de control judiciar trebuia să emită citație tot la

acest sediu pentru termenul la care s-a judecat apelul.

În cauză, au fost respectate

drepturile procesuale ale pârâtei, acestea fiind însă analizate din perspectiva

exercitării lor cu bună credință, principiu consacrat de art. 129 alin. (1) C.

proc. civ.

Cadrul legal al art. 129 alin. (1) C.

proc. civ. instituie părților îndatorirea ca, în condițiile legii, să

urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de

procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător,

să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) C.

proc. civ. și prin urmare, recurenta nu poate să-și invoce propria culpă.

În raport de cele reținute, Înalta Curte,

constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și

invocat de recurenta-pârâtă nu-și găsește incidența în speță.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7

C. proc. civ., hotărârea este nelegală când „nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii".

Din considerentele Deciziei civile nr.

120 din 7 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, rezultă cu evidență că instanța de control judiciar a analizat motivele

invocate de către apelanta-reclamantă SC O.I. SRL și Ie-a admis motivat, pe

baza înscrisurilor și probatoriilor administrate, raportat la prevederile

antecontractului încheiat.

Se constată că instanța de apel a

argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 261 alin. 1 pct. 5

C. proc. civ., conținând suficiente elemente care fac posibil controlul

hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă.

Amplu argumentat și bine motivat,

contrar susținerilor recurentei, a fost lămurită și corect reținută incidența

dispozițiilor art. 1020 -1021 C. civ., respectiv rezoluțiunea antecontractului

de vânzare-cumpărare autentificat din 04 septembrie 2008 de Notar Public D.P.

În acest context, în considerarea

caracterului accesoriu, capătul de cerere privind repunerea în situația

anterioară, constând în restituirea avansului achitat, precum și capătul de

cerere vizând suma acordată cu titlu de daune, în mod legal au fost reținute ca

fiind întemeiate.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8

C. proc. civ., hotărârea este nelegală „când instanța, interpretând greșit

actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia".

Se observă că instanța de apel a dat o

corectă interpretare actului juridic dedus judecății ținând cont de clauzele

contractuale și regulile de interpretare a convențiilor legal făcute, motiv

pentru care vor fi înlăturate criticile recurentei-pârâte subsumate

dispozițiilor pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.

Este de necontestat că între părțile

litigante s-a încheiat la data de 04 septembrie 2008 antecontractul de

vânzare-cumpărare autentificat de Notar Public D.P. (filele 79 - 89 dosar

fond), împreună cu anexele ce fac parte integrantă din antecontract (anexe 1-7

filele 90- 97 dosar fond).

Potrivit art. 4.3 lit. a) - c) din

antecontractul încheiat prețul urma să fie achitat astfel:

Echivalentul în lei al sumei de 41.000

euro (plus T.V.A.) la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății, se achită in

termen de 72 ore de la semnarea prezentului antecontract, cu titlu de avans.

Echivalentul în lei al sumei de 61.500

euro (plus T.V.A. la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății, se achită până

la datare 15 iulie 2009.

Echivalentul în lei al sumei de

102.500 euro (plus T.V.A.) la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății,

reprezentând restul de preț va fi achitat la data semnării contractului de

vânzare-cumpărare, respectiv cel târziu la data de 01 iunie 2010.

Conform art. 4.4 din antecontract,

vânzătoarea va emite factura fiscală aferentă tranșei pentru rata scadentă și o

va expedia prin orice mijloc de transmitere (fax, email, poștă) în maximum 2

zile lucrătoare de la emiterea facturii fiscale. Cumpărătorii vor achita

factura până la data scadentă. Plata se consideră făcut când suma plătită se

regăsește în contul vânzătorului.

În cauză s-a reținut, în mod corect,

că reclamanta (cumpărătoarea) și-a îndeplinit obligația de plată a primei

tranșe din prețul stabilit, conform art. 4.3. lit. a) din antecontract (41.000 euro)

cu titlu de avans.

Astfel cum s-a arătat, tranșa a doua

de plată a prețului în cuantum de 61.500 euro urma să fie achitată până la data

de 15 iulie 2009, potrivit art. 4.3 lit. b) din antecontract și sub condiția

suspensivă prevăzută la alin. (2) din anexa nr. 4 la antecontract referitoare

la modalitatea de plată astfel: întreaga structură de beton să fie finalizată

și vânzătoarea să emită factura fiscală aferentă tranșei pentru rata scadentă (art.

4.4 din antecontract).

Or, în cauză nu a fost dovedită

finalizarea structurii de beton a construcției de care depindea plata celei de

a doua tranșe din preț în cuantum de 61.500 euro, iar în ceea ce privește

factura aferentă celei de a doua tranșe din preț aceasta a fost notificată

reclamantei - cumpărătoare prin adresa din 28 iunie 2010 însoțită de factura din

23 iunie 2010, aspecte reținute, în mod corect, de instanța de apel.

Contrar susținerilor recurentei, în

raport de data emiterii acestei facturi, ulterioară chiar și momentului de

predare a imobilului, respectiv 1 iunie 2010, este evident că nu poate fi

imputată reclamantei-cumpărătoare neîndeplinirea obligației de plată a celei

de-a doua tranșe din preț, în condițiile în care însăși pârâta (vânzătoarea) s-a

aflat în întârziere sau nu și-a executat propriile obligații asumate prin

antecontract, aceea de emitere a facturii aferente tranșei de preț până la 15

iulie 2009, respectiv de finalizare a structurii de beton.

Așa fiind, culpa contractuală a

reclamantei în neexecutarea obligațiilor asumate nu poate fi reținută,

respectiv neachitarea celei de a doua tranșe din preț, câtă vreme vânzătoarea

nu a emis nicio factură până la data de 15 iulie 2009 și nu a făcut dovada că a

finalizat structura de rezistență a construcției.

Nu în ultimul rând, astfel cum în mod

legal s-a reținut, nici obligația de predare a imobilului până la data de 01

iunie 2010 ce cădea în sarcina vânzătoarei nu s-a îndeplinit, aceasta invocând

motive de forță majoră care nu au fost dovedite în cauză, fiind nefondate

susținerile recurentei vizând interpretarea greșită a prevederilor art. 5 din

antecontract.

Recurenta se prevalează de

interpretarea greșită art. 5 din antecontract vizând posibilitatea de

prelungire a termenului de predare.

Este adevărat că potrivit art. 5.3 din

antecontract „cumpărătorul este de acord ca în cazul în care termenul de

predare este depășit ca urmare a culpei antreprenorilor ori subantreprenorilor

vânzătoarei, să existe un termen de maxim două luni de prelungire a termenului

de predare, dar nu mai mult de 1 august 2010, însă nu se poate face abstracție de

faptul că prin notificarea emisă de SC D.P.D. SRL și comunicată către SC O.I.

SRL la 19 mai 2010, prin intermediul biroului Executorului Judecătoresc C.D.D.,

SC D.P.D.SRL a înștiințat reclamanta despre faptul că „termenul de predare

apartamentului . se va prelungi automat cu o perioadă de aproximativ 6 (șase)

luni calendaristice".

Or, astfel cum în mod corect a reținut

și instanța de control judiciar, pârâta SC D.P.D. SRL nu a făcut nicio dovadă

cu privire la împrejurarea că pe o perioadă de 6 (șase) luni calendaristice

(conform notificării) ar fi intervenit vreuna dintre situațiile prevăzute la art.

5.2. din antecontract, respectiv: „caz de forță majoră, caz fortuit ori alte

cauze prevăzute de lege ori neimputabile vânzătoarei" și care să fi

determinat sistarea lucrărilor ori imposibilitatea de a efectua lucrări la

standardele de siguranță și calitate prevăzute de lege sau asumate de

vânzătoare - așa cum prevede în mod expres art. 5.2. din antecontractul

încheiat.

Potrivit dispozițiilor art. 1020 C.

civ., „condiția rezolutorie este subînțelesă totdeauna în contractele

sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul

său", iar dispozițiile art. 1021 C. civ. stipulează că „în acest caz

contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul

nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția,

când este posibil, sau să-i ceară desființarea cu daune interese".

În condițiile în care pârâta

(promitenta-cumpărătoare) SC D.P.D. SRL nu și-a îndeplinit obligațiile asumate

prin antecontractul de vânzare-cumpărare, văzând și dispozițiile art. 6 din

antecontractul încheiat vizând situațiile în care se poate considera rezolvit

contractul, față de opțiunea reclamantei în sensul rezoluțiunii, cu respectarea

totodată a prevederilor art. 969 C. civ., instanța de apel, în mod legal, a dat

eficiență dispozițiilor art. 1020-1021 C. civ.

Prin urmare, în speță, nu-și găsește

incidența nici pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., iar hotărârea recurată este la

adăpost de orice critică, motiv pentru care, în raport de toate considerentele

anterior reținute, înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC D.P.D. SRL

București împotriva Deciziei civile nr. 120 din 7 martie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, menținând decizia instanței de

apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC D.P.D. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 120 din 7 martie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 iunie 2013.