ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2447/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, la data de 17 decembrie 2010, sub nr. 61370/3/2010, reclamanta SC O.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC D.P.D. SRL solicitând instanței rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 04 septembrie 2008 de Notar Public D.P., repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 48.790 euro, achitată de reclamantă cu titlu de avans în baza antecontractului menționat, obligarea pârâtei la plata daunelor cauzate în sarcina reclamantei, reprezentând onorariul achitat pentru autentificarea antecontractului în valoare de 1.190 lei, onorarii avocațiale în valoare de 2.261,63 lei și alte taxe în valoare de 595,40 lei, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1020-1021 C. civ., art. 112 și 720 1 C. proc. civ. La data de 21 iunie 2011, pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională solicitând respingerea acțiunii principale ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la prezentarea într-un termen de cel mult 10 zile calendaristice de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, la sediul Biroului Notarial „S." - Notar Public D.P., în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect apartamentul situat la etajul 5 al condominiului din București, sector 3, cota indiviză din spațiile comune precum și locul de parcare din același complex rezidențial. În motivare, pârâta a arătat, în esență, că înțelege să invoce excepția neexecutării contractului față de neîndeplinirea de către reclamantă a obligației asumate de plată a sumei de 61.500 euro + T.V.A.

ce reprezintă tranșa a doua prevăzută la art. 4.3 lit. b) din antecontract, scadentă la 15 iulie 2009. La termenul de judecată de la 13 septembrie 2011, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii reconvenționale, fiind amânată succesiv pronunțarea hotărârii la 20 septembrie 2011 și 27 septembrie 2011 Prin sentința comercială nr. 16788 din 27 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a fost admisă excepția netimbrării cererii reconvenționale. A fost respinsă acțiunea principală formulată de reclamanta SC O.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC D.P.D. SRL, ca neîntemeiată. A fost anulată cererea reconvențională formulată de pârâta SC D.P.D. SRL, în contradictoriu cu reclamanta SC O.I.

SRL, ca netimbrată. În motivare, instanța de fond, raportat și la prevederile antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat între părți, a reținut, în esență, că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune în realizare, întemeiată pe dispozițiile art. 1020 - 1021 C. civ.

(deși la art. 6.4 lit. c) din act este inclus un pact comisoriu de grad IV în favoarea acesteia), având ca obiect rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare încheiat între părți, pentru neîndeplinirea de către partea adversă a obligației de predare a imobilului la termenul convenit - 01 iunie 2010. Prioritar verificării întrunirii condițiilor cerute pentru admisibilitatea rezoluțiunii judiciare, prima instanță a constatat că reclamanta a plătit pârâtei, în temeiul antecontractului ce face obiectul cauzei, doar suma reprezentând avans, în valoare de 41.000 euro (plus T.V.A.), respectiv 309.382,27 lei (împrejurare necontestată de pârâtă), sumă ce s-a solicitat a fi restituită în prezenta cauză.

S-a reținut că reclamanta nu a dovedit, și nici măcar nu a pretins, că ar fi efectuat și plata celei de-a doua tranșe din preț, în valoare de 61.500 euro (plus T.V.A.), scadentă la 15 iulie 2009. În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că acțiunea în rezoluțiune cu soluționarea căreia a fost învestită, nu poate fi primită, atâta timp cât reclamanta nu și-a îndeplinit, la rândul său, obligația de plată a unei părți importante din preț, obligație ce era scadentă înaintea celei de predare a imobilului, ce revenea pârâtei.

Or, în cazul de față, obligația de plată a sumei de 61.500 euro (plus T.V.A.), ce revenea reclamantei, era scadentă cu mult timp înaintea celei de predare a imobilului, ce revenea pârâtei, respectiv la 15 iulie 2009. Astfel, s-a apreciat ca fiind de prisos întrunirea cerințelor de admisibilitate a rezoluțiunii judiciare, atâta timp cât reclamanta este, la rândul său, în culpă, pentru neplata unei părți importante din preț, împrejurare care este de natură să justifice amânarea sau chiar suspendarea, de către pârâtă, a obligației de predare a imobilului. În consecință, a fost respinsă acțiunea principală ca neîntemeiată, atât în privința cererii de rezoluțiune a antecontractului, cât și în privința cererii de repunere în situația anterioară și celei de acordare a despăgubirilor, față de caracterul accesoriu al acestora.

Asupra cererii reconvenționale, față de împrejurarea că pârâta nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 8 lei și nu a aplicat timbru judiciar mobil în valoare de 0,3 lei, astfel cum i s-a pus în vedere la termenul de judecată de la 21 iunie 2011, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995. Împotriva acestei sentințe reclamanta SC O.I. SRL a declarat apel, iar prin Decizia civilă nr. 120 din 7 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admis apelul reclamantei și a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că, a fost admisă acțiunea, s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 04 septembrie 2008 la B.N.P.

"S.". A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 48.790 euro echivalent în lei la cursul oficial al B.N.R. la data plății efective, reprezentând contravaloare avans achitat. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4.057,03 lei cu titlu de daune. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate cu privire la cererea reconvențională. A fost obligată intimata pârâtă la plata către apelanta reclamantă a sumei de 10.226 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxe de timbru în fond și apel. Pentru a hotărî astfel, în raport de dispozițiile contractuale, față de forța obligatorie a contractului, conform art. 969 C. civ., având în vedere probele administrate în cauză, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că, în speță, cumpărătoarea și-a îndeplinit obligația de plată a primei tranșe din prețul stabilit, conform art. 4.3.

lit. a) din antecontract (41.000 euro) cu titlu de avans. S-a constatat că tranșa a doua de plată a prețului în cuantum de 61.500 euro urma să fie achitată până la data de 15 iulie 2009, conform art. 4.4 din antecontract și sub condiția prevăzută la alin. (2) din anexa nr. 4 la antecontract astfel: întreaga structură de beton să fie finalizată și vanzătoarea să emită factura fiscală aferentă tranșei pentru rata scadentă.

S-a apreciat că nu există nici o dovadă privind finalizarea structurii de beton a construcției de care depindea plata celei de a doua tranșe de 61.500 euro, iar în ceea ce privește factura aferentă celei de-a doua tranșe aceasta a fost notificată reclamantei - cumpărătoare prin adresa din 28 iunie 2010 însoțită de factura din 23 iunie 2010. În raport de această dată a emiterii facturii 23 iunie 2010, ulterioară chiar și termenului de predare a imobilului 01 iunie 2010, nu s-a putut imputa apelantei - reclamante cumpărătoare neîndeplinirea obligației de plată a celei de-a doua tranșe din preț, atât timp cât însăși vanzătoarea s-a aflat în întârziere sau nu și-a executat propriile obligații asumate prin antecontract de emitere a facturii aferente tranșei de preț până la 15 iulie 2009, respectiv nu a prezentat o situație privind finalizarea structuri de beton.

Astfel, instanța de control judiciar a apreciat ca fiind netemeinică reținerea primei instanțe referitoare la faptul că reclamanta este a însăși în culpă prin neachitarea celei de-a doua tranșe de preț. S-a reținut că apelanta - reclamantă și-a îndeplinit obligațiile sale de plată a primei tranșe, iar în ceea ce privește tranșa alia aceasta nu a fost achitată, deoarece vanzătoarea nu a emis nicio factură până la data de 15 iulie 2009, respectiv nu a făcut dovada că a finalizat structura de rezistență a construcției. În plus, deși imobilul trebuia predat până la data de 01 iunie 2010 această obligație de predare ce cădea în sarcina vânzătoarei nu s-a îndeplinit, aceasta invocând motive de forță majoră care nu au fost dovedite în cauză.

Deși intimata - pârâtă a invocat în fața instanței de fond prin întâmpinare excepția de neexecutare a contractului prin neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de plată a tranșei a II a din preț s-a apreciat că prima instanță nu a avut în vedere răspunsul reclamantei la întâmpinarea pârâtei prin care a arătat că obligația de plată a diferenței de preț devenea exigibilă în anumite condiții, astfel încât pârâta era în culpă cu privire la obligațiile ce-i reveneau potrivit antecontractului, inclusiv anexa 4 la antecontract. Reținând culpa pârâtei - vânzătoare în neexecutarea obligațiilor ce-i reveneau, excepția de neexecutare invocată ca mijloc de apărare a fost găsită ca fiind nefondată, constatându-se astfel incidența, în cauză a dispozițiilor art. 1020 -1021 C. civ.

care dau dreptul reclamantei de a cere rezoluțiunea antecontractului. În ceea ce privește motivul invocat de reclamantă în susținerea acțiunii sale în rezoluțiunea antecontractului, s-a arătat că acesta este legat de nepredarea imobilului la termenul clar stabilit și anume la 01 iunie 2010, fiind avute în vedere dispozițiile art. 5.7., art. 7.1., respectiv art. 5.1. din antecontractul încheiat. Având în vedere faptul că apelanta reclamantă a dovedit prin probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri (adrese, notificări emise de SC O.I. SRL către SC D.P.D. SRL etc.) împrejurarea că intimata - pârâtă s-a aflat în culpă contractuală și nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin antecontract, față de dispozițiile art. 1020 - 1021 C. civ., art. 969 C. civ., văzând art. 6 din antecontract cu privire la situațiile în care se poate considera rezolvit antecontractul, respectiv art. 6.4.

lit. c) din antecontract (cumpărătoarea optând pentru această soluție) față de dispozițiile art. 6.5 din antecontract, instanța de apel a admis apelul declarat reclamanta SC O.I. SRL și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis acțiunea. În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta SC D.P.D. SRL București a declarat recurs, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Sub aspectul instituit de prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă SC D.P.D. SRL București critică decizia atacată pentru nelegalitate, susținând, în esență, că aceasta a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. În opinia sa, la data la care s-a pronunțat hotărârea atacată procedura de citare nu a fost legal îndeplinită. În argumentarea acestui motiv de recurs, arată că pentru primul termen de judecată (11 ianuarie 2012) în apel citarea pârâtei s-a efectuat la adresa menționată în cererea reconvențională (anulata de către instanța de fond în urma admiterii excepției netimbrării), respectiv la adresa din București, sector 2. Citarea nu a fost făcută prin afișare, astfel că procedura nu a fost îndeplinită. Apreciind ca fiind neîndeplinită procedura de citare instanța a fixat un nou termen de judecată, dispunând citarea pârâtei la adresele menționate în notificarea emisă de către reclamantă.

Dispoziția instanței a fost dată în considerarea faptului că nu a fost depusă "în cursul judecății apelului nici o altă dovadă privind schimbarea sediului înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București", însă citația nu a fost primita de pârâtă nici de aceasta dată. Față de această situație, la judecata apelului nu a fost îndeplinită procedura de citare, pârâtei nefiindu-i comunicate nici motivele de apel formulate de reclamantă. Apreciază că procedura de citare trebuia să fie îndeplinită la adresa menționată în cererea reconvențională, în măsura în care instanței nu i-a fost comunicat un alt sediu. Consideră că instanța de apel socotind că procedura de citare a fost corect îndeplinită pentru termenul la care au avut loc dezbaterile în apel a săvârșit o grava eroare, încălcând dispozițiile art. 92 și 93 C. proc.

civ., iar justificarea reținută de către instanță (aplicarea art. 98 C. proc. civ.) este greșită din moment ce se raportează la adresele indicate de către reclamantă. Art. 98 C. proc. civ., susține recurenta-pârâtă se referă la obligativitatea comunicării schimbării sediului în cursul desfășurării procesului, dar adresele la care s-a făcut citarea considerate corecte de către instanțe erau cele propuse de către reclamantă, stabilite anterior inițierii demersului judiciar. Procedând în acest mod, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 85 C. proc. civ., respectiv formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității. Acest caz de vătămare este evident, fiind încălcat dreptul la apărarea al pârâtei, nulitatea actelor de procedură îndeplinite în lipsa părții care nu a fost corect citată fiind expres prevăzută de art. 107 C. proc.

civ. În considerarea acestui motiv de recurs, în temeiul art. 312, alin. (3) și (5), solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel București. În ceea ce privește incidența motivului de nelegalitate reglementat de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-pârâtă apreciază că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în ceea ce privește soluția dată asupra capetelor de cerere vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 48790 euro, reprezentând contravaloare avans achitat și a sumei de 4.057,03 lei cu titlu de daune. Totodată, susține că prin hotărârea atacată instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat înțelesul acestuia, aspecte ce se circumscriu pct. 8 al art. 304 C. proc.

civ. Susține, în esență, că instanța de apel a interpretat greșit clauzele contractuale stabilind condiții ale nașterii obligației de plată care nu au fost convenite de părți. Tot o interpretare greșită a fost dată și pct. 5 din antecontract care prevedea posibilitatea prelungirii termenului de predare. Acest termen, susține recurenta, urma a fi prelungit automat cu numărul de zile în care datorită cazurilor de forță majoră, caz fortuit sau condiții meteo nefavorabile ori altor cauze prevăzute de lege ori neimputabile vânzătoarei sunt sistate lucrările ori este imposibilă efectuarea lucrărilor la standardele de siguranța și calitate asumate ori prevăzute de lege, pentru toata perioada în care aceste situații persistă.

Mai mult, era stabilit ca în cazul în care termenul de predare este depășit ca urmare a culpei antreprenorilor sau subantreprenorilor pârâtei, aceasta să beneficieze de un termen de grație de 2 luni, respectiv până la data de 01 august 2010. Motivul pentru care termenul inițial de livrare a fost depășit, cu circa patru luni calendaristice, arată recurenta, este unul cumulat, respectiv cel al culpei subantreprenorilor, cât și existența unor cauze obiective ce au făcut imposibilă desfășurarea lucrărilor de construcție la standardele de siguranță prevăzute de legislația în vigoare sau standardele de calitate asumate de către pârâtă. Instanța de apel, preluând susținerile reclamantei-apelante, a apreciat că nu a existat (nu a fost dovedit) un caz de forță majoră care să justifice depășirea termenului de predare.

însă această apreciere, susține recurenta, este rezultatul unei greșite interpretări a dispozițiilor contractuale, care stabilesc fără niciun dubiu că prelungirea termenului contractual cu un interval de două luni operează în situația în care depășirea se datorează culpei subantreprenorilor pârâtei (art. 5.3 din antecontract). în plus, în art. 5.2 din antecontract este stabilit că termenul de predare se va prelungi cu numărul de zile corespunzător intervenției oricărei situații care determină sistarea lucrărilor cu singura condiție ca respectiva situație să nu fie imputabilă pârâtei. Așadar, contrar celor reținute de către instanță, dispozițiile contractuale prevedeau prelungirea contractului nu numai în situația intervenției unui caz de forță majoră, ci și în situația apariției oricărui impediment (inclusiv culpa subantreprenorilor pârâtei) care nu era imputabil acesteia.

Din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1020-1021 C. civ. În acest context, apreciază că pentru a opera rezoluțiunea antecontractului invocată de apelanta-reclamantă, trebuie analizată îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor stipulate în cuprinsul dispozițiilor art. 5.1, 5.2, 5.3, 6.4 din antecontract. Instanța de apel a apreciat greșit aspectele juridice evocate prin notificarea pârâtei datată 25 iunie 2010. Prin această adresă reclamantei-pârâte i-a fost comunicată factura fiscală din 23 iunie 2010 în cuantum de 309.382,27 lei - factură neachitată până la data formulării prezentei.

Or, solicitarea apelantei-reclamante de a fi desființat antecontractul de vânzare cumpărare este nefondată atâta timp cât ea însăși nu și-a îndeplinit obligațiile corelative asumate (anterioare ca și exigibilitate raportat la momentul la care datoria pârâtei ar deveni, la rândul ei, eventual, exigibilă).

Chiar dacă s-ar putea reține ca fiind corecte aprecierile instanței de apel privind condițiile exigibilității obligației de plata a celei de a doua transa a prețului, consideră că situația nu s-ar schimba, întrucât la momentul la care se dispunea rezoluțiunea antecontractului erau îndeplinite (aspect care rezultă fără dubiu din probele administrate) în totalitate obligațiile asumate de către pârâtă (imobilul fiind finalizat, reclamanta-apelantă fiind notificată pentru a se prezenta la biroul notarial în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare), apelanta-reclamantă refuzând îndeplinirea obligațiilor asumate (plata tranșelor de preț și încheierea contractului).

Caracteristica esențială a contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor ce revin părților, împrejurarea că fiecare dintre obligațiile reciproce este cauza juridică a obligației corelative, implicând simultaneitatea de executare a acestor obligații, deci posibilitatea de invocare a excepției de neexecutare, în cazul în care simultaneitatea nu este respectată. Ca atare, „exceptio non adimpleti contractus" este o sancțiune specifică a faptului că partea care pretinde executarea obligației nu înțelege să-și îndeplinească propriile îndatoriri contractuale, pe care și Ie-a asumat. Art. 1020-1021 C. civ. stabilesc condițiile în care poate opera rezoluțiunea unui contract, respectiv că aceasta poate fi cerută de partea care și-a executat (sau se declară gata să își execute obligațiile) în ipoteza în care cealaltă parte nu își execută prestațiile asumate, nefiind îndeplinită ipoteza prevăzută de lege pentru admiterea rezoluțiunii.

Or, în speță, consideră recurenta, partea care a solicitat rezoluțiunea nu și-a executat obligațiile și, mai mult, refuză să le execute. Pentru argumentele expuse, în situația în care se va trece peste motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în temeiul celorlalte motive invocate, solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă și menținerii sentinței apelate. Intimata-reclamantă SC O.I. SRL nu a formulat întâmpinare. Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed: Invocând în drept prevederile pct. 5 al art. 304 C. proc.

civ., pârâta a susținut că instanța de apel în mod greșit a apreciat procedura de citare legal îndeplinită pentru termenul de judecată la care s-a soluționat apelul. Verificând modul de îndeplinire a procedurii de citare cu pârâta se constată că aceasta a fost citată în apel atât la sediul indicat prin cererea reconvențională pentru termenul de judecată din data de 11 ianuarie 2012 (când s-a constatat că procedura nu a fost legal îndeplinită, dovada de îndeplinire a procedură de citare fiind restituită cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă, noul proprietar nu permite afișarea", motiv pentru care, instanța a amânat judecarea cauzei pentru lipsă de procedură), cât și la cele două adrese indicate la filele 17 și 45 din dosarul de fond pentru termenul de judecată la care s-a soluționat apelul, când s-a apreciat în mod corect că procedura de citare a fost legal îndeplinită în raport de prevederile art. 98 C. proc.

civ., ceea ce este de natură să demonstreze lipsa de temei legal a susținerilor recurentei. De altfel, susținerile recurentei sunt contradictorii și lipsite de justificare, întrucât, în dezvoltarea motivelor de recurs, pe de o parte, afirmă că în mod corect instanța a amânat judecarea cauzei dat fiind că procedura nu a fost legal îndeplinită la sediul indicat prin cererea reconvențională, respectiv, sector 2, București, iar pe de altă parte, susține că instanța de control judiciar trebuia să emită citație tot la acest sediu pentru termenul la care s-a judecat apelul. În cauză, au fost respectate drepturile procesuale ale pârâtei, acestea fiind însă analizate din perspectiva exercitării lor cu bună credință, principiu consacrat de art. 129 alin. (1) C. proc.

civ. Cadrul legal al art. 129 alin. (1) C. proc. civ. instituie părților îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1) C. proc. civ. și prin urmare, recurenta nu poate să-și invoce propria culpă. În raport de cele reținute, Înalta Curte, constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și invocat de recurenta-pârâtă nu-și găsește incidența în speță. Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., hotărârea este nelegală când „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii". Din considerentele Deciziei civile nr. 120 din 7 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, rezultă cu evidență că instanța de control judiciar a analizat motivele invocate de către apelanta-reclamantă SC O.I. SRL și Ie-a admis motivat, pe baza înscrisurilor și probatoriilor administrate, raportat la prevederile antecontractului încheiat. Se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 261 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ., conținând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă.

Amplu argumentat și bine motivat, contrar susținerilor recurentei, a fost lămurită și corect reținută incidența dispozițiilor art. 1020 -1021 C. civ., respectiv rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat din 04 septembrie 2008 de Notar Public D.P. În acest context, în considerarea caracterului accesoriu, capătul de cerere privind repunerea în situația anterioară, constând în restituirea avansului achitat, precum și capătul de cerere vizând suma acordată cu titlu de daune, în mod legal au fost reținute ca fiind întemeiate. Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., hotărârea este nelegală „când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia". Se observă că instanța de apel a dat o corectă interpretare actului juridic dedus judecății ținând cont de clauzele contractuale și regulile de interpretare a convențiilor legal făcute, motiv pentru care vor fi înlăturate criticile recurentei-pârâte subsumate dispozițiilor pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. Este de necontestat că între părțile litigante s-a încheiat la data de 04 septembrie 2008 antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat de Notar Public D.P. (filele 79 - 89 dosar fond), împreună cu anexele ce fac parte integrantă din antecontract (anexe 1-7 filele 90- 97 dosar fond).

Potrivit art. 4.3 lit. a) - c) din antecontractul încheiat prețul urma să fie achitat astfel: Echivalentul în lei al sumei de 41.000 euro (plus T.V.A.) la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății, se achită in termen de 72 ore de la semnarea prezentului antecontract, cu titlu de avans. Echivalentul în lei al sumei de 61.500 euro (plus T.V.A. la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății, se achită până la datare 15 iulie 2009. Echivalentul în lei al sumei de 102.500 euro (plus T.V.A.) la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății, reprezentând restul de preț va fi achitat la data semnării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv cel târziu la data de 01 iunie 2010. Conform art. 4.4 din antecontract, vânzătoarea va emite factura fiscală aferentă tranșei pentru rata scadentă și o va expedia prin orice mijloc de transmitere (fax, email, poștă) în maximum 2 zile lucrătoare de la emiterea facturii fiscale.

Cumpărătorii vor achita factura până la data scadentă. Plata se consideră făcut când suma plătită se regăsește în contul vânzătorului. În cauză s-a reținut, în mod corect, că reclamanta (cumpărătoarea) și-a îndeplinit obligația de plată a primei tranșe din prețul stabilit, conform art. 4.3. lit. a) din antecontract (41.000 euro) cu titlu de avans. Astfel cum s-a arătat, tranșa a doua de plată a prețului în cuantum de 61.500 euro urma să fie achitată până la data de 15 iulie 2009, potrivit art. 4.3 lit. b) din antecontract și sub condiția suspensivă prevăzută la alin. (2) din anexa nr. 4 la antecontract referitoare la modalitatea de plată astfel: întreaga structură de beton să fie finalizată și vânzătoarea să emită factura fiscală aferentă tranșei pentru rata scadentă (art. 4.4 din antecontract).

Or, în cauză nu a fost dovedită finalizarea structurii de beton a construcției de care depindea plata celei de a doua tranșe din preț în cuantum de 61.500 euro, iar în ceea ce privește factura aferentă celei de a doua tranșe din preț aceasta a fost notificată reclamantei - cumpărătoare prin adresa din 28 iunie 2010 însoțită de factura din 23 iunie 2010, aspecte reținute, în mod corect, de instanța de apel. Contrar susținerilor recurentei, în raport de data emiterii acestei facturi, ulterioară chiar și momentului de predare a imobilului, respectiv 1 iunie 2010, este evident că nu poate fi imputată reclamantei-cumpărătoare neîndeplinirea obligației de plată a celei de-a doua tranșe din preț, în condițiile în care însăși pârâta (vânzătoarea) s-a aflat în întârziere sau nu și-a executat propriile obligații asumate prin antecontract, aceea de emitere a facturii aferente tranșei de preț până la 15 iulie 2009, respectiv de finalizare a structurii de beton.

Așa fiind, culpa contractuală a reclamantei în neexecutarea obligațiilor asumate nu poate fi reținută, respectiv neachitarea celei de a doua tranșe din preț, câtă vreme vânzătoarea nu a emis nicio factură până la data de 15 iulie 2009 și nu a făcut dovada că a finalizat structura de rezistență a construcției. Nu în ultimul rând, astfel cum în mod legal s-a reținut, nici obligația de predare a imobilului până la data de 01 iunie 2010 ce cădea în sarcina vânzătoarei nu s-a îndeplinit, aceasta invocând motive de forță majoră care nu au fost dovedite în cauză, fiind nefondate susținerile recurentei vizând interpretarea greșită a prevederilor art. 5 din antecontract. Recurenta se prevalează de interpretarea greșită art. 5 din antecontract vizând posibilitatea de prelungire a termenului de predare.

Este adevărat că potrivit art. 5.3 din antecontract „cumpărătorul este de acord ca în cazul în care termenul de predare este depășit ca urmare a culpei antreprenorilor ori subantreprenorilor vânzătoarei, să existe un termen de maxim două luni de prelungire a termenului de predare, dar nu mai mult de 1 august 2010, însă nu se poate face abstracție de faptul că prin notificarea emisă de SC D.P.D. SRL și comunicată către SC O.I. SRL la 19 mai 2010, prin intermediul biroului Executorului Judecătoresc C.D.D., SC D.P.D.SRL a înștiințat reclamanta despre faptul că „termenul de predare apartamentului . se va prelungi automat cu o perioadă de aproximativ 6 (șase) luni calendaristice". Or, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de control judiciar, pârâta SC D.P.D.

SRL nu a făcut nicio dovadă cu privire la împrejurarea că pe o perioadă de 6 (șase) luni calendaristice (conform notificării) ar fi intervenit vreuna dintre situațiile prevăzute la art. 5.2. din antecontract, respectiv: „caz de forță majoră, caz fortuit ori alte cauze prevăzute de lege ori neimputabile vânzătoarei" și care să fi determinat sistarea lucrărilor ori imposibilitatea de a efectua lucrări la standardele de siguranță și calitate prevăzute de lege sau asumate de vânzătoare - așa cum prevede în mod expres art. 5.2. din antecontractul încheiat. Potrivit dispozițiilor art. 1020 C. civ., „condiția rezolutorie este subînțelesă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său", iar dispozițiile art. 1021 C. civ.

stipulează că „în acest caz contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea cu daune interese". În condițiile în care pârâta (promitenta-cumpărătoare) SC D.P.D. SRL nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare, văzând și dispozițiile art. 6 din antecontractul încheiat vizând situațiile în care se poate considera rezolvit contractul, față de opțiunea reclamantei în sensul rezoluțiunii, cu respectarea totodată a prevederilor art. 969 C. civ., instanța de apel, în mod legal, a dat eficiență dispozițiilor art. 1020-1021 C. civ.

Prin urmare, în speță, nu-și găsește incidența nici pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., iar hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în raport de toate considerentele anterior reținute, înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC D.P.D. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 120 din 7 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC D.P.D. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 120 din 7 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2013.