ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1635/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1635/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 23 august 2010,

reclamantul M.A., în temeiul dispozițiilor art. 1020, 1066 și 1079 C. civ., i-a

chemat în judecată pe pârâții D.G., G.D., Ț.G., D.M., D.I., D.V. și P.A.

solicitând rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat la

14 martie 2007 la B.N.P. L. și obligarea pârâților la plata dublului avansului

încasat, astfel: 579.447,02 RON echivalentul a 136.804 euro - G.D. și G.G.,

77.935,04 RON echivalentul a 18.400 euro - Ț.G., 250.171,48 RON echivalentul a

59.064 euro - D.M. și D.I. și 389.675,2 RON, echivalentul a 92.000 euro - D.V.

și P.A., cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. 1652 din 5 octombrie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

admis acțiunea reclamantului, a dispus rezoluțiunea antecontractului de

vânzare-cumpărare autentificat la 14 martie 2007 la B.N.P. L. - Notar Public

M.R., a obligat pârâții G.D. și D.G. să plătească reclamantului suma de 136.804

euro, echivalent RON la data plății, pârâtul Ț.G. să plătească reclamantului

suma de 18.400 euro, echivalent RON la data plății, pârâții D.M. și D.I. să

plătească reclamantului sumele de 135.100 euro, echivalent RON la data plații,

pârâții D.V. și P.A. să plătească reclamantului suma de 92.000 euro, echivalent

RON la data plății, sume reprezentând dublul avansului achitat de reclamant

către pârâți în baza antecontractului, obligând totodată pârâții să plătească

reclamantului suma de 20.309 RON, cheltuieli de judecată constând în taxă de

timbru și timbru judiciar.

Pentru a dispune

astfel, tribunalul a constatat că, prin antecontractul de vânzare-cumpărare

autentificat la 14 martie 2007 la B.N.P. L., pârâții promitenți-vânzători s-au

obligat să îndeplinească toate formalitățile necesare vânzării unor suprafețe

învecinate de teren, situate în extravilanul comunei Berceni, județul Ilfov,

respectiv întocmirea documentației cadastrale, întabularea proprietăților,

obținerea extraselor de carte funciară, a certificatelor fiscale, etc. dar și

realizarea și aprobarea unui plan de urbanism zonal de trecere în intravilan a

acestor terenuri și scoaterea lor din circuitul agricol, contravaloarea acestor

operațiuni urmând a fi suportată financiar de reclamantul promitent-cumpărător.

Din probatoriul

administrat, prima instanță a reținut, că, reclamantul și-a îndeplinit

obligația asumată privind plata cotelor de preț convenite, iar referitor la

pârâți, a constatat că, dacă în ceea ce privește obligația de întocmire a

documentației în vederea vânzării, și-au executat-o integral, aceștia nu au

făcut însă, niciun demers măcar în vederea obținerii planului de urbanism zonal

de trecere în intravilan a terenurilor obiect al antecontractului și scoaterea

lor din circuitul agricol.

În consecință, în

baza art. 1020 C. civ., tribunalul apreciind că neexecutarea este suficient de

importantă pentru a se dispune rezoluțiunea, a admis acțiunea, reținând culpa

tuturor promitenților-vânzători în neexecutarea acestei obligații și a dispus

obligarea lor la restituirea dublului avansului primit, respectiv dublul a 20%

din prețul fiecărui imobil, conform antecontractului și actului adițional,

având în vedere și principiul disponibilității în procesul civil.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel pârâții Ț.G., D.M., D.V., D.I., G.D., D.G. și P.A.,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin Decizia civilă

nr. 160 A din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, instanța învestită cu soluționarea

căii ordinare de atac, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâții Ț.G.,

D.M., D.V., D.I., G.D., D.G. și P.A. împotriva Sentinței civile nr. 1652 din 5

octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în

contradictoriu cu reclamantul M.A.

Pentru a dispune

astfel, instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că soluția

primei instanțe este temeinică și legală, fiind rezultatul corectei aplicări a

normelor legale incidente la situația de fapt riguros stabilită prin

interpretarea coroborată a probatoriului administrat, aspecte în considerarea

cărora a înlăturat ca nefondate criticile formulate de pârâți.

Împotriva Deciziei

civile nr. 160 A din 5 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal

au declarat recurs, pârâții Ț.G., D.M., D.V., D.I., G.D., D.G. și P.A.,

criticând-o din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea

deciziei atacate cu consecința admiterii apelului și schimbării hotărârii

primei instanțe în sensul respingerii acțiunii introductive, cu cheltuieli de

judecată.

Subsumat motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., pârâții au susținut că

instanța de apel, în mod greșit a calificat obligația contractuală pretins

neexecutată ca fiind obligație principală, pură și simplă și și-a fundamentat

soluția exclusiv pe această teză, deși interpretarea corelată a clauzelor

antecontractului și normelor legale incidente, demonstrează, în opinia lor,

fără dubiu imposibilitatea obiectivă a executării obligației fără contribuția

efectivă a reclamantului promitent-cumpărător, asumată contractual.

De asemenea, au susținut

că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, identificând și

adăugând,în mod nereal, în sarcina lor o întreagă serie de obligații,

neprevăzute în antecontract și care nu pot fi considerate ca implicite conform

regulilor de interpretare a contractelor, între care obligația de a notifica

reclamantul anterior inițierii demersurilor pentru obținerea Planului

Urbanistic Zonal; obligația de a solicita reclamantului documentele necesare în

vederea demarării procedurii obținerii Planului Urbanistic Zonal; obligația de

a solicita și obține certificate de urbanism pentru terenurile obiect ai

promisiunii de vânzare-cumpărare; obligația de a preciza și individualiza

sumele afectate realizării Planului Urbanistic Zonal; obligația de a remite reclamantului

documentația cadastrală necesară întocmirii documentațiilor de urbanism.

În același sens, au

arătat pârâții că obligația neexecutată este una condiționată pe de o parte de

îndeplinirea obligației de întocmire a documentației cadastrale, precum și de

îndeplinirea obligației reclamantului de a achita costurile aferente obținerii

Planului Urbanistic Zonal, aspecte în raport de care se evidențiază caracterul

neesențial al acesteia.

Subsumat motivului de

nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâții au

dezvoltat critici vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 970, art. 982,

art. 1004 și art. 1021 și 1082 din C. civ., precum și a condițiilor prevăzute

de legiuitor pentru a opera sancțiunea rezilierii și a celor pentru admisibilitatea

excepției de neexecutare a contractului.

Prealabil examinării

motivelor de nelegalitate prima chestiune ca se impune a fi precizată aste cea

referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale

de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ.

Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul

în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim

grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea

legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Față de aceste

precizări, se constată că pârâții, în memoriul de recurs depus la dosar, au

indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. și au dezvoltat și structurat criticile formulate subsumat acestora,

Înalta Curte reținând însă că acestea sunt nefondate, pentru cele ce se vor

arata în continuare.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate

și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recursul este admisibil atunci

când, prin hotărârea atacată, instanța, interpretând greșit actul juridic dedus

judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia.

Altfel spus, acest

motiv de recurs, sancționează hotărârea prin care s-a nesocotit principiul

înscris în art. 963 C. civ., trecând peste voința părților exprimată în actul

dedus judecății.

În speță, Înalta

Curte constată că criticile dezvoltate de recurenții-pârâți subsumat acestui

motiv de nelegalitate sunt nefondate, reținând că instanțele de fond au

analizat amplu și judicios actul dedus judecății, respectiv clauzele acestuia,

cu respectarea principiului forței obligatorii a actelor legal făcute - pacta

sunt servanda, consacrat de dispozițiile art. 969 - 970 C. civ. apel, exhibând

voința reală a părților, prin raportarea acestora la probatoriul administrat.

Astfel, Înalta Curte

constată că motivele de recurs dezvoltate de recurenții-pârâți reiterează

practic motivele invocate în memoriul de apel și apreciază că instanța de prim

control judiciar a înlăturat riguros argumentat criticile acestora.

În acest sens, Înalta

Curte reține că, în mod corect, instanțele de fond au calificat natura juridică

a obligației neexecutate, respectiv a obligației asumate de pârâți privind

realizarea și aprobarea unui plan urbanistic zonal de trecere în intravilan a

terenurilor obiect al promisiunii de vânzare-cumpărare și de scoatere a lor din

circuitul agricol, operațiuni ale căror costuri urmau a fi suportate financiar

de reclamantul promitent-cumpărător, ca fiind o obligație principală, esențială

încheierii contractului dintre părți, a cărei neexecutare este suficient de

importantă, astfel încât să fie sancționată cu rezilierea contractului.

Susținerile pârâților

relativ la eventualul caracter condițional al acestei obligații în raport de

îndeplinirea obligației lor de obținere a documentației necesare perfectării

vânzării în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare și în raport de

obligația asumată de reclamantul promitent-cumpărător de suportare a costurilor

aferente obținerii planului zonal sunt lipsite de relevanță față de rezilierea

antecontractului, în contextul caracterului principal și esențial al obligației

neexecutate.

Cu certitudine cele

două obligații asumate de pârâți au caracter principal, aspect relevat de

însăși voința părților contractante la încheierea actului, din clauzele

acestuia rezultând fără echivoc intenția reclamantului promitent-cumpărător de

a achiziționa doar toate terenurile obiect al promisiunii și doar în condițiile

obținerii planului zonal de scoatere a acestora din circuitul agricol de

trecere în intravilan.

Astfel, ca și

cronologie, într-adevăr ordinea executării celor două obligații asumate de

pârâți este chiar cea menționată în antecontract, fiind evident necesară

obținerea documentației cadastrale și întabularea drepturilor de proprietate

ale pârâților - acte necesare și în vederea perfectării vânzării - față de

necesitatea dovedirii erga omnes a calității de proprietar asupra terenului de

către persoana care solicită obținerea unui plan urbanistic zonal de scoatere

din circuitul agricol și introducere în intravilan.

Similară este

situația și în raport de obligația reclamantului de achitare a costurilor

aferente obținerii Planului Urbanistic Zonal. Astfel, este evident că pârâților

le incumba obligația inițierii demersurilor pentru obținerea Planului

Urbanistic Zonal, care nu puteau fi demarate decât de titularii dreptului de

proprietate, abia ulterior stabilirii și solicitării achitării taxelor aferente

de către autoritatea administrativă se năștea corelativ obligația reclamantului

de plată a acestora. În aceeași succesiune se situează și eventuala

(neprevăzută în antecontract, decurgând din legislația în materie) obligație de

realizare specializată a planului de investiții și apoi de comunicare a acestuia

pârâților de către reclamant, respectiv ulterior inițierii demersurilor în

vederea obținerii Planului Urbanistic Zonal, în cadrul formării

dosarului/documentației necesare obținerii acestuia.

Ca atare, fiind

evident că pârâții nu și-au executat în mod culpabil una dintre obligațiile

asumate, în afara căreia reclamantul nu ar fi contractat, Înalta Curte reține

că sancțiunea rezoluțiunii antecontractului a fost corect aplicată, fiind

îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1020 C. civ., cu atât mai

mult cu cât, fiind vorba de răspundere civilă contractuală, culpa pârâților

este prezumată, iar sarcina răsturnării prezumției revenea acestora, din

materialul probator administrat rezultând că aceștia nu au dovedit exonerarea

de răspundere.

Referitor la critica

formulată de pârâți în sensul că sancțiunea rezoluțiunii nu ar fi operantă în

cauză, întrucât nu nu au fost puși în întârziere de către reclamant, urmează a

fi înlăturată ca lipsită de pertinență, în raport de prevederile art. 1079 C.

civ., cererea de chemare în judecată formulată de reclamant constituind punere

în întârziere, pârâții în cursul judecăți nefăcând niciun demers în vederea

îndeplinirii obligației.

În ceea ce privește

soluția de respingere de către instanțele de fond a excepției de neexecutare a

contractului, Înalta Curte o apreciază ca fiind corectă și judicios dispusă, în

raport de următoarele:

Excepția de

neexecutare a contractului sinalagmatic - exceptio non adimpleti contractus -

este un mijloc de apărare specific, care poate fi folosit de partea căreia i se

pretinde executarea obligației ce-i revine, fără ca partea care pretinde

această executare să-și fi executat propria obligație.

Invocarea excepției

de neexecutare a contractului are ca temei juridic interdependența obligațiilor

reciproce din contractele sinalagmatice, împrejurarea că fiecare obligație

constituie cauza juridică a obligației corelative.

Reciprocitatea și

interdependența obligațiilor, împrejurarea că fiecare obligație reciprocă este

cauza juridică a celeilalte, implică simultaneitatea de executare a acestor

obligații, deci imposibilitatea de invocare a excepției de neexecutare în cazul

când simultaneitatea nu este respectată.

Condițiile pentru

invocarea excepției sunt: obligațiile reciproce să izvorască din același

contract, din partea celuilalt cocontractant să existe chiar și o neexecutare

parțială a obligației, dar suficient de importantă ca parte a obligației

respective, neexecutarea se datoreze culpei celui care invocă excepția, care

împiedică cealaltă parte să își execute obligația, părțile să nu fi convenit ca

cele două obligații să nu se execute simultan.

În speță, se constată

că neexecutarea de către reclamant a obligației de achitare a costurilor

aferente obținerii Planului Urbanistic Zonal se datorează chiar pârâților care

invocă excepția, prin aceea că nu au demarat procedurile de obținere a

acestora, astfel încât, în mod corect, instanțele au respins excepția, reținând

ca nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a acesteia.

Aceeași soartă o are

excepția și în ceea ce privește pretinsa neexecutare de către reclamant a

obligației de perfectare a vânzării și plății restului de preț, motivat de

neexecutarea de către pârâți a obligației ce le incumba de obținere a Planului

Urbanistic Zonal de scoatere a terenurilor din circuitul agricol și introducere

în intravilan.

În ceea ce privește

susținerile pârâților referitor la pretinsa interpretare greșită a clauzelor

antecontractului prin reținerea în sarcina lor a unor obligații pe care nu și

le-au asumat și care nu sunt cuprinse în acest act, între care: obligația de a

notifica reclamantul anterior inițierii demersurilor pentru obținerea Planului

Urbanistic Zonal; obligația de a solicita reclamantului documentele necesare în

vederea demarării procedurii obținerii Planului Urbanistic Zonal; obligația de

a solicita și obține certificate de urbanism pentru terenurile obiect al

promisiunii de vânzare-cumpărare; obligația de a preciza și individualiza

sumele afectate realizării Planului Urbanistic Zonal; obligația de a remite

reclamantului documentația cadastrală necesară întocmirii documentațiilor de

urbanism, Înalta Curte, reține că pârâții sunt în eroare asupra acestei

chestiuni, din considerentele hotărârii atacate rezultând că instanțele de fond

au enumerat aceste aspecte în cadrul enumerării eventualelor posibilități de a

se proba de către aceștia măcar a inițierii demersurilor în vederea

îndeplinirii obligației de obținere a Planului Urbanistic Zonal, nicidecum ca

și interpretare a clauzelor contractuale.

Referitor la

criticile dezvoltate subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază de asemenea că sunt nefondate, în

considerarea următoarelor:

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii

criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii.

Altfel spus, motivul

de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa

temeiului legal, situație în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a

soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate,

nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză

se referă la încălcarea unei norme de drept substanțial, iar ultima vizează

interpretarea eronată a unei norme juridice, în prezenta cauză, reclamanta

susținând incidența ultimelor două ipoteze.

Pentru a fi în

prezența celei de-a doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept substanțial -

trebuie îndeplinite următoarele condiții: norma încălcată să existe și să fie

în vigoare la momentul judecății, să existe o contradicție între considerentele

și dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar

acesta să contravină dispozițiilor legale.

Pentru a fi în

prezența ultimei ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice -

trebuie ca instanța, recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greșită

interpretare sau faptul reținut să fi fost greșit calificat, în raport cu

exigențele unui anumit text de lege.

Deși,

recurenții-pârâți au indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., respectiv cea de-a treia teză a acestei norme, în concret s-au

limitat la indicarea textelor legale pretins eronat interpretate, fără să

argumenteze corect criticile formulate.

Astfel, pretinsa

eronată interpretare a dispozițiilor art. 970, art. 982, art. 1004 și ale art.

1021 și 1082 din C. civ. în contextul celor anterior expuse este lipsită de

substanță, cu atât mai mult cu cât pârâții nu detaliază în concret, în ce anume

constă eronata interpretare.

În cazul de față,

rezultă fără echivoc că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a

repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere

concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În concluzie, cu

referire la motivele invocate se va reține că recurenții-pârâți prin

susținerile formulate au cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca

atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește

modul de aplicare a legii.

Este de reținut că

simpla nemulțumire a părții cu privire la soluțiile pronunțate atât de prima

instanță, cât și de instanța de apel, modalitatea în care au fost analizate

probele administrate în cauză, precum și relatarea situației de fapt nu pot

constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art.

304 C. proc. civ.

Așa fiind, se

constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor

formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia

atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâții D.I., D.M.,

D.V., D.G., G.D., P.A. și Ț.G. împotriva Deciziei civile nr. 160 A din 5 aprilie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâții D.I., D.M., D.V., D.G., G.D., P.A. și Ț.G. împotriva

Deciziei civile nr. 160 A din 5 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 16 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS