ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1635/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 23 august 2010, reclamantul M.A., în temeiul dispozițiilor art. 1020, 1066 și 1079 C. civ., i-a chemat în judecată pe pârâții D.G., G.D., Ț.G., D.M., D.I., D.V. și P.A. solicitând rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat la 14 martie 2007 la B.N.P. L. și obligarea pârâților la plata dublului avansului încasat, astfel: 579.447,02 RON echivalentul a 136.804 euro - G.D. și G.G., 77.935,04 RON echivalentul a 18.400 euro - Ț.G., 250.171,48 RON echivalentul a 59.064 euro - D.M. și D.I.

și 389.675,2 RON, echivalentul a 92.000 euro - D.V. și P.A., cu cheltuieli de judecată. Prin Sentința civilă nr. 1652 din 5 octombrie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea reclamantului, a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat la 14 martie 2007 la B.N.P. L. - Notar Public M.R., a obligat pârâții G.D. și D.G. să plătească reclamantului suma de 136.804 euro, echivalent RON la data plății, pârâtul Ț.G. să plătească reclamantului suma de 18.400 euro, echivalent RON la data plății, pârâții D.M. și D.I. să plătească reclamantului sumele de 135.100 euro, echivalent RON la data plații, pârâții D.V. și P.A.

să plătească reclamantului suma de 92.000 euro, echivalent RON la data plății, sume reprezentând dublul avansului achitat de reclamant către pârâți în baza antecontractului, obligând totodată pârâții să plătească reclamantului suma de 20.309 RON, cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru și timbru judiciar. Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat că, prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat la 14 martie 2007 la B.N.P.

L., pârâții promitenți-vânzători s-au obligat să îndeplinească toate formalitățile necesare vânzării unor suprafețe învecinate de teren, situate în extravilanul comunei Berceni, județul Ilfov, respectiv întocmirea documentației cadastrale, întabularea proprietăților, obținerea extraselor de carte funciară, a certificatelor fiscale, etc. dar și realizarea și aprobarea unui plan de urbanism zonal de trecere în intravilan a acestor terenuri și scoaterea lor din circuitul agricol, contravaloarea acestor operațiuni urmând a fi suportată financiar de reclamantul promitent-cumpărător.

Din probatoriul administrat, prima instanță a reținut, că, reclamantul și-a îndeplinit obligația asumată privind plata cotelor de preț convenite, iar referitor la pârâți, a constatat că, dacă în ceea ce privește obligația de întocmire a documentației în vederea vânzării, și-au executat-o integral, aceștia nu au făcut însă, niciun demers măcar în vederea obținerii planului de urbanism zonal de trecere în intravilan a terenurilor obiect al antecontractului și scoaterea lor din circuitul agricol. În consecință, în baza art. 1020 C. civ., tribunalul apreciind că neexecutarea este suficient de importantă pentru a se dispune rezoluțiunea, a admis acțiunea, reținând culpa tuturor promitenților-vânzători în neexecutarea acestei obligații și a dispus obligarea lor la restituirea dublului avansului primit, respectiv dublul a 20% din prețul fiecărui imobil, conform antecontractului și actului adițional, având în vedere și principiul disponibilității în procesul civil.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâții Ț.G., D.M., D.V., D.I., G.D., D.G. și P.A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Prin Decizia civilă nr. 160 A din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, instanța învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâții Ț.G., D.M., D.V., D.I., G.D., D.G. și P.A. împotriva Sentinței civile nr. 1652 din 5 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu reclamantul M.A. Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că soluția primei instanțe este temeinică și legală, fiind rezultatul corectei aplicări a normelor legale incidente la situația de fapt riguros stabilită prin interpretarea coroborată a probatoriului administrat, aspecte în considerarea cărora a înlăturat ca nefondate criticile formulate de pârâți.

Împotriva Deciziei civile nr. 160 A din 5 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal au declarat recurs, pârâții Ț.G., D.M., D.V., D.I., G.D., D.G. și P.A., criticând-o din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate cu consecința admiterii apelului și schimbării hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată. Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., pârâții au susținut că instanța de apel, în mod greșit a calificat obligația contractuală pretins neexecutată ca fiind obligație principală, pură și simplă și și-a fundamentat soluția exclusiv pe această teză, deși interpretarea corelată a clauzelor antecontractului și normelor legale incidente, demonstrează, în opinia lor, fără dubiu imposibilitatea obiectivă a executării obligației fără contribuția efectivă a reclamantului promitent-cumpărător, asumată contractual.

De asemenea, au susținut că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății, identificând și adăugând,în mod nereal, în sarcina lor o întreagă serie de obligații, neprevăzute în antecontract și care nu pot fi considerate ca implicite conform regulilor de interpretare a contractelor, între care obligația de a notifica reclamantul anterior inițierii demersurilor pentru obținerea Planului Urbanistic Zonal; obligația de a solicita reclamantului documentele necesare în vederea demarării procedurii obținerii Planului Urbanistic Zonal; obligația de a solicita și obține certificate de urbanism pentru terenurile obiect ai promisiunii de vânzare-cumpărare; obligația de a preciza și individualiza sumele afectate realizării Planului Urbanistic Zonal; obligația de a remite reclamantului documentația cadastrală necesară întocmirii documentațiilor de urbanism.

În același sens, au arătat pârâții că obligația neexecutată este una condiționată pe de o parte de îndeplinirea obligației de întocmire a documentației cadastrale, precum și de îndeplinirea obligației reclamantului de a achita costurile aferente obținerii Planului Urbanistic Zonal, aspecte în raport de care se evidențiază caracterul neesențial al acesteia. Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâții au dezvoltat critici vizând greșita aplicare a dispozițiilor art. 970, art. 982, art. 1004 și art. 1021 și 1082 din C. civ., precum și a condițiilor prevăzute de legiuitor pentru a opera sancțiunea rezilierii și a celor pentru admisibilitatea excepției de neexecutare a contractului.

Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ca se impune a fi precizată aste cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Față de aceste precizări, se constată că pârâții, în memoriul de recurs depus la dosar, au indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. și au dezvoltat și structurat criticile formulate subsumat acestora, Înalta Curte reținând însă că acestea sunt nefondate, pentru cele ce se vor arata în continuare. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recursul este admisibil atunci când, prin hotărârea atacată, instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Altfel spus, acest motiv de recurs, sancționează hotărârea prin care s-a nesocotit principiul înscris în art. 963 C. civ., trecând peste voința părților exprimată în actul dedus judecății.

În speță, Înalta Curte constată că criticile dezvoltate de recurenții-pârâți subsumat acestui motiv de nelegalitate sunt nefondate, reținând că instanțele de fond au analizat amplu și judicios actul dedus judecății, respectiv clauzele acestuia, cu respectarea principiului forței obligatorii a actelor legal făcute - pacta sunt servanda, consacrat de dispozițiile art. 969 - 970 C. civ. apel, exhibând voința reală a părților, prin raportarea acestora la probatoriul administrat. Astfel, Înalta Curte constată că motivele de recurs dezvoltate de recurenții-pârâți reiterează practic motivele invocate în memoriul de apel și apreciază că instanța de prim control judiciar a înlăturat riguros argumentat criticile acestora.

În acest sens, Înalta Curte reține că, în mod corect, instanțele de fond au calificat natura juridică a obligației neexecutate, respectiv a obligației asumate de pârâți privind realizarea și aprobarea unui plan urbanistic zonal de trecere în intravilan a terenurilor obiect al promisiunii de vânzare-cumpărare și de scoatere a lor din circuitul agricol, operațiuni ale căror costuri urmau a fi suportate financiar de reclamantul promitent-cumpărător, ca fiind o obligație principală, esențială încheierii contractului dintre părți, a cărei neexecutare este suficient de importantă, astfel încât să fie sancționată cu rezilierea contractului.

Susținerile pârâților relativ la eventualul caracter condițional al acestei obligații în raport de îndeplinirea obligației lor de obținere a documentației necesare perfectării vânzării în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare și în raport de obligația asumată de reclamantul promitent-cumpărător de suportare a costurilor aferente obținerii planului zonal sunt lipsite de relevanță față de rezilierea antecontractului, în contextul caracterului principal și esențial al obligației neexecutate. Cu certitudine cele două obligații asumate de pârâți au caracter principal, aspect relevat de însăși voința părților contractante la încheierea actului, din clauzele acestuia rezultând fără echivoc intenția reclamantului promitent-cumpărător de a achiziționa doar toate terenurile obiect al promisiunii și doar în condițiile obținerii planului zonal de scoatere a acestora din circuitul agricol de trecere în intravilan.

Astfel, ca și cronologie, într-adevăr ordinea executării celor două obligații asumate de pârâți este chiar cea menționată în antecontract, fiind evident necesară obținerea documentației cadastrale și întabularea drepturilor de proprietate ale pârâților - acte necesare și în vederea perfectării vânzării - față de necesitatea dovedirii erga omnes a calității de proprietar asupra terenului de către persoana care solicită obținerea unui plan urbanistic zonal de scoatere din circuitul agricol și introducere în intravilan. Similară este situația și în raport de obligația reclamantului de achitare a costurilor aferente obținerii Planului Urbanistic Zonal.

Astfel, este evident că pârâților le incumba obligația inițierii demersurilor pentru obținerea Planului Urbanistic Zonal, care nu puteau fi demarate decât de titularii dreptului de proprietate, abia ulterior stabilirii și solicitării achitării taxelor aferente de către autoritatea administrativă se năștea corelativ obligația reclamantului de plată a acestora. În aceeași succesiune se situează și eventuala (neprevăzută în antecontract, decurgând din legislația în materie) obligație de realizare specializată a planului de investiții și apoi de comunicare a acestuia pârâților de către reclamant, respectiv ulterior inițierii demersurilor în vederea obținerii Planului Urbanistic Zonal, în cadrul formării dosarului/documentației necesare obținerii acestuia.

Ca atare, fiind evident că pârâții nu și-au executat în mod culpabil una dintre obligațiile asumate, în afara căreia reclamantul nu ar fi contractat, Înalta Curte reține că sancțiunea rezoluțiunii antecontractului a fost corect aplicată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1020 C. civ., cu atât mai mult cu cât, fiind vorba de răspundere civilă contractuală, culpa pârâților este prezumată, iar sarcina răsturnării prezumției revenea acestora, din materialul probator administrat rezultând că aceștia nu au dovedit exonerarea de răspundere.

Referitor la critica formulată de pârâți în sensul că sancțiunea rezoluțiunii nu ar fi operantă în cauză, întrucât nu nu au fost puși în întârziere de către reclamant, urmează a fi înlăturată ca lipsită de pertinență, în raport de prevederile art. 1079 C. civ., cererea de chemare în judecată formulată de reclamant constituind punere în întârziere, pârâții în cursul judecăți nefăcând niciun demers în vederea îndeplinirii obligației. În ceea ce privește soluția de respingere de către instanțele de fond a excepției de neexecutare a contractului, Înalta Curte o apreciază ca fiind corectă și judicios dispusă, în raport de următoarele: Excepția de neexecutare a contractului sinalagmatic - exceptio non adimpleti contractus - este un mijloc de apărare specific, care poate fi folosit de partea căreia i se pretinde executarea obligației ce-i revine, fără ca partea care pretinde această executare să-și fi executat propria obligație.

Invocarea excepției de neexecutare a contractului are ca temei juridic interdependența obligațiilor reciproce din contractele sinalagmatice, împrejurarea că fiecare obligație constituie cauza juridică a obligației corelative. Reciprocitatea și interdependența obligațiilor, împrejurarea că fiecare obligație reciprocă este cauza juridică a celeilalte, implică simultaneitatea de executare a acestor obligații, deci imposibilitatea de invocare a excepției de neexecutare în cazul când simultaneitatea nu este respectată. Condițiile pentru invocarea excepției sunt: obligațiile reciproce să izvorască din același contract, din partea celuilalt cocontractant să existe chiar și o neexecutare parțială a obligației, dar suficient de importantă ca parte a obligației respective, neexecutarea se datoreze culpei celui care invocă excepția, care împiedică cealaltă parte să își execute obligația, părțile să nu fi convenit ca cele două obligații să nu se execute simultan.

În speță, se constată că neexecutarea de către reclamant a obligației de achitare a costurilor aferente obținerii Planului Urbanistic Zonal se datorează chiar pârâților care invocă excepția, prin aceea că nu au demarat procedurile de obținere a acestora, astfel încât, în mod corect, instanțele au respins excepția, reținând ca nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate a acesteia. Aceeași soartă o are excepția și în ceea ce privește pretinsa neexecutare de către reclamant a obligației de perfectare a vânzării și plății restului de preț, motivat de neexecutarea de către pârâți a obligației ce le incumba de obținere a Planului Urbanistic Zonal de scoatere a terenurilor din circuitul agricol și introducere în intravilan.

În ceea ce privește susținerile pârâților referitor la pretinsa interpretare greșită a clauzelor antecontractului prin reținerea în sarcina lor a unor obligații pe care nu și le-au asumat și care nu sunt cuprinse în acest act, între care: obligația de a notifica reclamantul anterior inițierii demersurilor pentru obținerea Planului Urbanistic Zonal; obligația de a solicita reclamantului documentele necesare în vederea demarării procedurii obținerii Planului Urbanistic Zonal; obligația de a solicita și obține certificate de urbanism pentru terenurile obiect al promisiunii de vânzare-cumpărare; obligația de a preciza și individualiza sumele afectate realizării Planului Urbanistic Zonal; obligația de a remite reclamantului documentația cadastrală necesară întocmirii documentațiilor de urbanism, Înalta Curte, reține că pârâții sunt în eroare asupra acestei chestiuni, din considerentele hotărârii atacate rezultând că instanțele de fond au enumerat aceste aspecte în cadrul enumerării eventualelor posibilități de a se proba de către aceștia măcar a inițierii demersurilor în vederea îndeplinirii obligației de obținere a Planului Urbanistic Zonal, nicidecum ca și interpretare a clauzelor contractuale.

Referitor la criticile dezvoltate subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază de asemenea că sunt nefondate, în considerarea următoarelor: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau încălcarea ori aplicarea greșită a legii. Altfel spus, motivul de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situație în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluției cu argumente din care să rezulte că, din conținutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanțial, iar ultima vizează interpretarea eronată a unei norme juridice, în prezenta cauză, reclamanta susținând incidența ultimelor două ipoteze.

Pentru a fi în prezența celei de-a doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept substanțial - trebuie îndeplinite următoarele condiții: norma încălcată să existe și să fie în vigoare la momentul judecății, să existe o contradicție între considerentele și dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar acesta să contravină dispozițiilor legale. Pentru a fi în prezența ultimei ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice - trebuie ca instanța, recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greșită interpretare sau faptul reținut să fi fost greșit calificat, în raport cu exigențele unui anumit text de lege. Deși, recurenții-pârâți au indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., respectiv cea de-a treia teză a acestei norme, în concret s-au limitat la indicarea textelor legale pretins eronat interpretate, fără să argumenteze corect criticile formulate. Astfel, pretinsa eronată interpretare a dispozițiilor art. 970, art. 982, art. 1004 și ale art. 1021 și 1082 din C. civ. în contextul celor anterior expuse este lipsită de substanță, cu atât mai mult cu cât pârâții nu detaliază în concret, în ce anume constă eronata interpretare. În cazul de față, rezultă fără echivoc că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În concluzie, cu referire la motivele invocate se va reține că recurenții-pârâți prin susținerile formulate au cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii. Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluțiile pronunțate atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, modalitatea în care au fost analizate probele administrate în cauză, precum și relatarea situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Așa fiind, se constată că, instanța de apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul declarat de pârâții D.I., D.M., D.V., D.G., G.D., P.A. și Ț.G. împotriva Deciziei civile nr. 160 A din 5 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții D.I., D.M., D.V., D.G., G.D., P.A. și Ț.G. împotriva Deciziei civile nr. 160 A din 5 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS